BusinessMagazin

Blog

  • Noutati

    Spioni fara voie

    Desi a fost publicat cu mai bine de un veac in urma (1903), romanul „Enigma nisipurilor“ ramane la fel de proaspat si de atractiv, nu doar pentru ca este un palpitant volum de spionaj (la vremea aparitiei, critica a considerat ca a schimbat radical canoanele genului), ci si pentru ca reprezinta unul dintre cele mai bine scrise si informate documente privind navigatia „de aventura“. Romanul descrie odiseea a doi tineri englezi, Carruthers si Davies, plecati intr-o croaziera la bordul unui mic iaht. Ajunsi in Marea Nordului, cei doi descopera in largul insulelor Frizone ca armata germana tocmai pune la cale un plan de invazie maritima a Marii Britanii. La vremea cand a fost scris, romanul a fost nu doar o excelenta poveste de aventuri, ci si o pledoarie cu scopuri propagandistice pentru o pregatire navala a tinerilor voluntari englezi.

     

    Erskine Childers, Enigma nisipurilor,

    Editura Leda, Grupul editorial Corint, Bucuresti, 2006

     

     

     

    De capa si spada

    Ne aflam la Madrid in timpul domniei lui Filip al IV-lea. Asa cum a patit adesea in vremea din urma, tanarul paj Inigo Balboa se vede silit sa-si astepte stapanul, adica pe capitanul Diego Alatriste y Tenorio, la iesirea din puscarie. Manuitor de exceptie al spadei, acest fost ostas, veteran in razboiul din Flandra, isi hraneste spiritul infometat cu o cultura cu adevarat enciclopedica, iar stomacul – cu roadele talentului sau de spadasin. Pe aceste cai Alatriste se trezeste in mijlocul unei uriase conspiratii, in care este implicata Curtea Spaniei, dar si Sfantul Scaun si, implicit, Inchizitia. Acest regal de urmariri si dueluri in maniera lui  Dumas este privit prin ochii nedumeriti, dar si incantati, ai tanarului paj. Odata cu el, patrundem pe ulite stramte si murdare, asistam la betii cumplite in crasme obscure alaturi de asasini platiti, auzim soaptele conspiratorilor, dar si susotelile indragostitilor.

      

    Arturo Perez-Reverte, Capitanul Alatriste,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

  • Krautrock redivivus

    Folosit initial peiorativ de britanici pentru a descrie muzica unor trupe germane de la sfarsitul anilor ‘60, Krautrockul revine acum „intr-o noua prezentare“, dincolo de Canalul Manecii.

     

    Toti jurnalistii de muzica sunt rosi de o ambitie secreta. Ca si restul jurnalistilor, suntem o gasca de frustrati, care am prefera sa ne indeletnicim noi insine cu lucrul despre care trebuie sa scriem. Unii jurnalisti ar vrea sa faca politica in loc sa ia interviuri politicienilor, iar altii sa scrie romane care ajung bestseller-uri, in loc sa scrie doar despre ele. Noi, jurnalistii de muzica, stam insa mai prost decat altii. N-am putea scrie un cantec nici daca ne-ai incuia intr-o camera cu Burt Bacharach (cunoscut compozitor american – n.tr.) care sa ne incurajeze si cu un paznic nazist care sa nu ne dea drumul pana nu cream ceva vag ascultabil. Astfel incat suntem nevoiti sa ne vedem de pasiunea noastra de la distanta.

     

    Stiind ca nu vom da niciodata lovitura in lumea muzicii, cea mai mare distinctie la care poate ajunge un jurnalist de muzica trebuie sa aiba de-a face cu cuvintele. Care e cel mai maret lucru pe care-l poti face din cuvinte fara sa compui un cantec? Poti da numele unui gen muzical. Acesta, prieteni, este Sfantul Graal pe care-l cautam noi, jurnalistii de muzica. Unii si-au dedicat intreaga viata acestui tel greu de atins; e un scop in viata care a distrus casnicii, a transformat oameni in niste palide ramasite a ceea ce erau candva si le-a provocat multora caderi nervoase. Toata lumea, serios vorbind, vrea sa denumeasca un gen muzical. Nu-mi prea aduc aminte care jurnalist muzical britanic a lansat termenul de „Trip-Hop“, folosit pentru a descrie muzica pe care o faceau Portishead & Co. in anii ’90. Sunt, totusi, destul de sigur ca extazul in fata realizarii sale a fost atat de greu de controlat, incat respectivul s-a lasat cuprins de emotie in timp ce scria legendarele cuvinte pentru prima oara. Pe de alta parte, se povesteste ca de fapt nu un jurnalist muzical, ci regretatul DJ John Peel ar fi fost cel care a inventat termenul de Krautrock.

     

    Termenul in sine este, sau cel putin era, destul de peiorativ. Descrie muzica provenita din Germania spre sfarsitul anilor ‘60. Britanicii ii numesc pe nemti (sau cel putin asa stateau lucrurile inainte sa fi devenit prieteni buni) „Krauts“ de la Sauerkraut („varza acra“), chestia aia ciudata de varza care se serveste in Germania. Termenul de „Krautrock“ insa nu mai este considerat peiorativ (dupa cum ma asigura prietenii mei din Germania), ci descrie sound-ul introdus de trupe precum Can si Neu! In caz ca ati crezut ca ma entuziasmez prea tare fara sa fie cazul, sa stiti ca semnul de exclamare constituie o parte esentiala a numelui formatiei. Trupa e tare insa!

     

    Astazi, in anul pamantean 2006, putem vorbi chiar despre o revenire a Krautrock-ului. Cei aflati in spatele sau nu sunt insa nemti, ci vin de pe cealalta parte a Canalului Manecii, din  Brighton. Fujiya & Miyagi ar putea suna a nume din Japonia, dar nu va lasati pacaliti, caci, asa cum zice si albumul lor, „Noi doar ne dam drept japonezi“. Ca sa incurce lucrurile si mai tare, sunt de fapt trei, nu doi.

     

    Sound-ul Krautrock a fost definit de catre trupe rock a caror muzica suna de parca ar fi fost produsa electronic. Se bazeaza pe ritmuri repetate si sunete inspirate din muzica ambientala. De asemenea, isi tragea inspiratia din creatii precum cele ale lui Stockhausen, compozitor al uneia dintre cele mai dificile si „intelectuale“ muzici compuse vreodata.

     

    Cu asemenea recomandari, nu e deloc de mirare ca melomanilor le-a placut intotdeauna Krautrockul. Totusi, in LP-ul „Transparent Things“, Fujiya & Miyagi demonstreaza cat de amuzant poate fi acest gen.

     

    Piese gen „Collarbone“, care e de fapt un cantec pentru copii transpus pe un ritm de dans molipsitor, vor incanta garantat, iar albumul in sine este propulsat de un ritm Krautrock irezistibil, aflat undeva la jumatatea drumului dintre rock si muzica de dans. Suna ca un material clasic din 1971, an cu recolta excelenta pentru genul Krautrock.

     

    Incerc cu disperare sa gasesc un nume usor de retinut si amuzant pentru un gen de muzica practicat de „trupe de Krautrock pretins japoneze din Anglia care suna ca si cum ar fi anul 1971“. Daca reusesc, viata mea de jurnalist muzical va fi implinita, iar eu ar trebui, probabil, sa fug in Maramures sa ma apuc de oierit. Daca reusesc sa inventez un gen potrivit, veti afla mai intai de aici. Fiti cu ochii pe aceasta pagina.


    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Cu sau fara UE

    Pentru tarile care au aderat sau sunt pe punctul de a adera la UE, integrarea e buna: uneori chiar garanteaza in locul lor, in ochii investitorilor straini, ca lucrurile sunt sub control. Pentru cele care inca n-au o asemenea perspectiva, amanarea integrarii iarasi e buna: au ocazia de a se misca liber inca vreo cativa ani.

    Daca Uniunea Europeana ar fi suficient de inteligenta, ar transforma integrarea tarilor din Balcanii de Vest intr-o mare victorie de PR, sustine Misha Glenny, jurnalist si consultant politic specializat in istoria Balcanilor. Deocamdata insa, din lipsa unei solutii in chestiunea provinciei Kosovo, nu exista la Bruxelles nici o intentie in privinta extinderii in continuare – iar Uniunea Europeana, zice Glenny, este cel mai mare perdant in aceasta situatie.

     

    La Conferinta financiara si de investitii pentru Europa de Sud-Est, organizata saptamana trecuta de Euromoney, Glenny a fost printre putinii adepti ai unei integrari rapide in UE a zonei Balcanilor de Vest, ca solutie de stabilizare politica si economica in regiune. Cum conferinta a fost organizata, ca in fiecare an, la Dubrovnik (Croatia), s-ar fi putut crede ca britanicul ar vrea sa faca pe plac gazdelor. Mai ales ca obstacolele exclusiv politice care blocheaza acum aderarea Croatiei la UE par un simplu artificiu diplomatic, raportate la starea perfect onorabila a economiei croate, evaluata acum de agentiile de rating, de pilda, cu aceleasi calificative ca acelea acordate Romaniei si Bulgariei.

     

    Rationamentul lui Glenny si-a gasit insa, undeva spre sfarsitul conferintei, un pandant in pledoaria fostului nostru ministru de finante, Daniel Daianu, in opinia caruia „fantomele trecutului se vor intoarce cu toata forta“ in Balcanii de Vest daca UE nu va fi capabila sa le ofere acestor tari „ratiunea de a-si pastra vie speranta“ in integrare (e vorba de statele rezultate din destramarea fostei Iugoslavii, cu exceptia Sloveniei, deja membra a Uniunii). Mai exact, in primul rand e vorba de faptul ca in lipsa perspectivei UE, pentru orice guvern e greu sa impinga inainte reformele. Laurent Guye, director in cadrul Pactului de Stabilitate pentru Sud-Estul Europei, spune ca guvernele din zona au nevoie de mult curaj „atata vreme cat Bruxelles-ul nu poate functiona aici ca un tap ispasitor pentru toate reformele nepopulare“.

     

    In al doilea rand e vorba de faptul ca faramitarea Iugoslaviei in din ce in ce mai multe state mici (ultimul pe lista, cu voia UE, ar putea sa fie acum Kosovo) a facut ca in zona sa apara multe piete restranse, fara forta financiara si neatractive in sine pentru investitorii straini. „Tarile din Balcanii de Vest nu sunt Ucraina sau Turcia“, spune Daniel Daianu; cu alte cuvinte, nu sunt piete suficient de mari incat sa poata sa-si sustina bunastarea economica fara un inglobant de talia UE. Care ar fi insa solutiile, in lipsa unei promisiuni de acceptare din partea UE? Problema care se pune, sustine Laurent Guye, nu este ca fiecare din aceste tari sa se promoveze ca oportunitate de investitii, ci sa se promoveze in ansamblu ca destinatie de investitii.

     

    Iar un astfel de plan presupune institutii comune, ca de pilda un acord de comert liber de genul CEFTA, care acum are doar patru membri (Romania, Bulgaria, Croatia si Macedonia), dar la care au fost invitate si celelalte state balcanice, plus Moldova. Sau, dupa alte opinii, ar trebui sa fie creata o piata bursiera comuna. Mai in gluma, mai in serios, ministrul de finante sarb, Mladan Dinkic, a comentat ca notiunea de balcanizare, care a ajuns aproape echivalenta cu cea de fragmentare si segregare, nu-si va mai pastra multa vreme acest sens si ca un bun inceput ar fi constituirea unei ligi comune regionale de baschet sau de fotbal, fiindca „meciurile din campionatul sarbesc sunt tare plicticoase“ din cauza lipsei de calitate a competitiei interne. Anthony O’Sullivan, sef al Programului de investitii OECD pentru Sud-Estul Europei, crede pur si simplu ca ar trebui ca integrarea in UE sa inceteze sa mai fie o preocupare obsesiva pentru tarile din zona, pentru ca ele „nu functioneaza doar ca sa intre in UE“. Dupa el, relatiile economice cu Uniunea pot foarte bine sa se dezvolte si in alt fel de cadru, de genul regimului comercial preferential de care se bucura Republica Moldova in raport cu UE, dar in conditiile unei suveranitati inca avantajoase in materie de politica economica si monetara in raport cu standardele fixate de Bruxelles pentru tarile membre si candidate.

     

    Iar aici chestiunea trebuie privita pe doua planuri diferite. Pe de o parte, pe ansamblul zonei, e adevarat ca apropierea integrarii in UE sustine vointa politica de a promova reforme structurale si deschiderea pietelor. L-am intrebat pe Franz Bichler, Managing Director in cadrul Erste Bank pentru divizia de investment banking in Europa Centrala si de Est, daca are incredere in continuitatea de politici a actualului guvern din Romania, cel ce a promovat privatizarea BCR – iar bancherul a raspuns ca perspectiva aderarii la UE ofera o buna garantie in acest sens. Pe de alta parte insa, forta pietei regleaza pana la un punct lucrurile si in lipsa unui proces de aderare, atata vreme cat investitorii isi ocupa intotdeauna din timp locurile pe pietele pe care stiu ca la un moment dat va exista potential de castig. Viceguvernatorul bancii centrale a Croatiei, Boris Vujcic, se mandrea ca 93% din sistemul bancar a tarii lui e controlat de grupuri financiare straine – or, acestea n-au asteptat fixarea unei date pentru acceptarea Croatiei in UE, ci doar un climat de stabilitate politica si un guvern inzestrat cu realism economic.

     

    Iar daca la acestea se adauga o piata (nationala sau regionala) de dimensiuni suficient de mari, atunci conditiile ca ea sa justifice pariul investitorului par indeplinite. Asa se face ca, in discutia cu BUSINESS Magazin, Franz Bichler de la Erste si-a declarat convingerea ca Ucraina si Romania vor fi pietele de pe continent care in urmatorii ani se vor dovedi cele mai atractive pentru investitorii straini. Or, Romania adera la UE la 1 ianuarie, pe cand Ucraina nici n-a inceput discutiile cu Bruxelles-ul. Are dreptate bancherul? Pariul, in orice caz, ramane deschis.

  • Marea mutare din Bucuresti. Episodul II

    Dupa 1990, bucurestenii au iesit din oras sa-si faca vile. Un deceniu mai tarziu, au inceput sa se intoarca spre centru, din cauza traficului tot mai dificil. Acum se pregateste valul doi al plecarilor spre imprejurimile Capitalei.

     

    Mircea I, 28 de ani, vrea sa-si cumpere teren in afara Bucurestiului. „Vreau sa ma mut intr-o constructie noua“, spune el. Intr-un moment in care constructiile rezidentiale din Bucuresti par sa fi explodat, de ce alege Mircea sa cumpere un lot de teren? „Constructia blocurilor dureaza destul de mult si apartamentele mi se par cam scumpe.“

     

    De doi ani, in Bucuresti se anunta proiecte rezidentiale de dimensiuni variate pentru clasa medie, care promit sa ofere, potrivit calculelor Colliers International, circa 10.000 de apartamente. Dar, intr-o prima faza, au fost scoase pe piata doar 4.000 de unitati. In acelasi timp, inca nici unul dintre complexuri nu a fost finalizat. Primul anuntat, care a „inaugurat“ tendinta developerilor de a anunta apartamente pentru clasa medie – Central Park -, ar trebui sa fie gata anul viitor. Sunt multe proiecte, anuntate deja, la care nu a inceput constructia. Ce-i drept, sunt si altele, mai discrete, la care vanzarea apartamentelor a inceput dupa punerea primei caramizi. „Toate achizitiile se fac pe baza planurilor. Nu s-a livrat inca nimic pentru clasa medie“, remarca Ilinca Paun, Residential Operations Manager la Colliers International.

     

    Exista, totusi, si nerabdatori care nu mai asteapta finalizarea acestor proiecte, ci au ales sa-si ia terenuri pentru a-si construi singuri casele. Cum, in interiorul orasului, deja preturile terenurilor sunt mult prea piperate, singurele optiuni viabile ramane achizitia unor parcele in satele din jur. Se reia astfel un ciclu semnalat in primii ani de dupa 1990.

     

    Satui de „cutiile de chibrituri“ in care au locuit in perioada comunista si dornici de a avea o casa cu piscina si curte mare, oamenii cu bani au inceput sa-si construiasca vile in afara Bucurestiului, dupa ‘90. Astfel s-au dezvoltat zone ca Pipera, Corbeanca sau Snagov. Dar dezvoltarea cartierelor de vile nu a fost dublata si de o dezvoltare a infrastructurii. Urmarea: locuinte de sute de mii de euro, inghesuite de-a lungul unei ulite inguste, neasfaltate si stricate de camioanele care aduc materialele de constructie pentru alte vile. Mai mult, unele dintre aceste vile nu au nici macar conductele de gaze sau apa ale orasului in apropiere.

     

    Astfel ca, dupa 2000, si mai ales in ultimii 2-3 ani, pe piata imobiliara s-a observat o tendinta inversa. Din cauza aglomeratiei, marilor intarzieri in dezvoltarea infrastructurii, dar si a dorintei de a fi mai aproape de miezul si viata orasului, oamenii au inceput sa caute locuinte mai aproape de centru. A fost, si inca mai este, o perioada de avant pe piata apartamentelor high-end, pentru ca dezvoltarea unor vile in interiorul Bucurestiului este prohibitiva, prin prisma preturilor terenurilor. In acest context, au aparut si dezvoltatorii de apartamente pentru clasa medie, care mizeaza tocmai pe dorinta populatiei active de a locui cat mai aproape de centrul orasului, dar in spatii radical diferite de vechile blocuri comuniste.

     

    E adevarat, o remarca inclusiv agentii imobiliari, pentru a putea cumpara un apartament pentru clasa medie e nevoie de un venit mediu de cel putin 2.000 de euro lunar/familie. Ceea ce este cam mult fata de salariul mediu. Si chiar daca aceiasi agenti imobiliari semnaleaza ca anul viitor ar putea aparea si proiecte destinate persoanelor cu venituri ceva mai reduse (dar care totusi sa depaseasca 1.000 de euro/familie), este greu de crezut ca noile proiecte vor acoperi in totalitatea cererea de locuinte care exista in prezent in Bucuresti. „Cererea nu va ajunge in urmatorii ani la echilibru cu oferta“, apreciaza Ilinca Paun de la Colliers.

     

    Terenurile scumpe ii determina acum pe clientii nerabdatori, dar si pe cei care nu au prins primul val al iesirii din Bucuresti, sa intre acum in cel de-al doilea val al locuintelor din afara limitelor orasului. Marele argument: infrastructura este mult mai bine dezvoltata decat acum 10-15 ani. Pe de alta parte, si dezvoltatorii se inscriu in aceasta tendinta. Apar, de exemplu, blocuri de apartamente in Pipera, o zona traditionala pentru case. Dezvoltatorul imobiliar Adama a anuntat saptamana trecuta ca va incepe constructia unui ansamblu rezidential format din 1.000 de apartamente in Pipera, iar acesta nu e singurul complex de apartamentedin zona.

     

    „Developerii au inceput deja sa lucreze la proiecte in zone «goale»“, afirma Ionut Bordei, partener al companiei imobiliare Eurisko. Intr-adevar, pe fondul cresterii preturilor terenurilor din Bucuresti, developerii mizeaza pe dezvoltarea unor noi zone, neexploatate, in care preturile sunt inca suportabile, declarau recent pentru BUSINESS Magazin reprezentantii unor firme de dezvoltare imobiliara. Dar toatea astea nu inseamna neaparat ca nu mai exista si dezavantaje. Si aici cresc preturile.

     

    „Preturile terenurilor din Bucuresti si din jurul acestuia, pe o raza de 10-30 km, au crescut in medie, de la inceputul anului, cu 30-50%“, remarca analistii agentiei imobiliare Euroest. Mai mult, cei care vor sa profite inca de preturi mai mici nu au decat varianta stabilirii intr-o zona inca nedezvoltata, dar risca sa repete experienta primilor temerari din anii de dupa revolutie. Adica sa-si faca o casa in mijlocul campului, fara acces la utilitati, asteptand ca autoritatile locale sa dezvolte si acolo retele.

     

    Dar, chiar si asa, situatia s-a mai schimbat fata de cea din deceniul trecut. Acum se discuta intens despre zona metropolitana, ceea ce va presupune, probabil, si dezvoltarea mai rapida a infrastructurii. Totusi, remarca analistii imobiliari, autoritatile locale trebuie sa ia masuri pentru a impiedica dezvoltarea haotica. „Autoritatile resimt o presiune puternica asupra planurilor urbanistice din cauza scumpirii terenurilor“, spune Vlad Sabadus de la compania imobiliara Asco Properties.

     

    Vorbim apoi de inca doua autostrazi, care vor mai descongestiona traficul din localitatile apropiate de Bucuresti, de al doilea inel de centura, de extinderea primului inel. Toate acestea ar putea face – cand si daca vor fi terminate – ca drumul cu masina din Snagov pana in Piata Victoriei sa dureze mai putin decat cel din Tineretului pana in aceeasi Piata a Victoriei. „Dupa deschiderea autostrazii catre Ploiesti, ne asteptam ca traficul pe DN1, intre Bucuresti si Ploiesti, sa scada cu 50%“, apreciaza Vlad Sabadus. El spune ca a observat o evolutie similara dupa inaugurarea partiala a A2 (autostrada Bucuresti-Constanta), cand traficul pe DN3 intre Bucuresti si Lehliu a scazut cu 70%.

     

    Daca planurile autoritatilor se vor materializa, in cativa ani vecinatatile Bucurestiului vor fi de nerecunoscut. Iar numarul locuintelor noi construite in zona metropolitana va creste exponential. De fapt, la fel ca si in trecut, dezvoltarea imobiliara va atrage dupa ea si extinderea retelelor de utilitati. Si dat fiind noile evolutii de pe piata imobiliara, este foarte probabil ca infrastructura sa nu tina pasul cu constructorii de case.

  • Ce se mai cauta

    Piata terenurilor rezidentiale din afara orasului s-a dezvoltat semnificativ in ultimii ani. Nordul ramane in top, dar alte zone, ca cea de sud, vin puternic din urma.

     

    RAVNITE: Corbeanca, Otopeni, Snagov, Mogosoaia, Pipera-Tunari.

     

    PRETURI IN TOP: In zona de nord, potrivit companiei imobiliare Euroest, terenul pentru loturi individuale (400-1.000 mp) costa 100-300 euro/mp. Pentru construirea de ansambluri rezidentiale de dimensiuni mici (1-5 ha) se platesc 50-250 euro/mp, iar pentru complexurile mari (10-50 ha), terenurile se achizitioneaza cu 20-40 euro/mp.

     

    IN URCARE: Cerere mai redusa, dar constanta, se inregistreaza si pentru zonele Cernica (est), Popesti-Leordeni (sud), Domnesti (sud-vest), Branesti (est), Stefanesti (nord-est). In aceste zone, preturile variaza intre 10 si 70 euro/mp, conform Euroest.

     

    DIFICULTATI: O buna parte dintre locatii, in special cele din zonele inca nedezvoltate, nu au toate utilitatile, dar analistii cred ca autoritatile locale vor rezolva aceasta problema, cu ajutorul finantarilor de la Uniunea Europeana.          

     

    Sursa: Companiile

  • MARKETING: Cosmote se reaseaza confortabil in culoarea verde

    De la 1 noiembrie, Cosmote se va reaseza confortabil in culoarea verde, renuntand la galben. Cu aceasta miscare se pune punct unui an de ping-pong coloristic care s-a dovedit extrem de costisitor.

     

    Ce s-a intamplat in ultimul an in brandingul de telecom din Romania poate servi drept studiu de caz oricarui consultant de management al afacerilor. Este vorba despre lansarea brandului Cosmote sub o culoare aproape identica – verde crud – celei pe care Connex o imbracase nu demult, o data cu rebrandingul marcii. Acest lucru nu a facut decat sa bulverseze consumatorii si chiar afacerile celor doi operatori. „Nu de putine ori veneau oamenii la Connex (actualmente Vodafone – n.r.) sa cumpere cartele sau sa se aboneze la un serviciu de care aflasera din reclamele Cosmote“, povestea prin primavara pentru BUSINESS Magazin un apropiat al industriei, care insa a dorit sa isi pastreze anonimatul. Aceeasi sursa mai era de parere ca, din cauza acestei suprapuneri coloristice, Cosmote se alegea la vremea respectiva cu o „lipsa de identitate puternica si, de ce nu, de clienti; iar Connex pierdea timp pentru explicatii si chiar prestigiu, inducand dezamagire in randul celor interesati de oferta din reclame“.

     

    Astfel, introducerea culorii galben in paleta vizuala a Cosmote nu a fost intamplatoare (in primavara, cand s-a intamplat acest lucru, Connex-Vodafone inca mai avea nevoie de timp pentru inrosirea marcii). In termeni financiari, aceasta ingalbenire a marcii s-a tradus prin cheltuieli neprevazute in bugetul de marketing initial. Numai costurile de neutralizare a panourilor publicitare (demontarea panourilor verzi existente) si productia unei noi serii de billboard-uri sau mesh-uri (panouri din panza de mari dimensiuni) s-au ridicat, estimativ, la cateva sute de mii de euro. Daca la acestea se mai adauga tot atat pentru reluarea procesului de inverzire completa a marcii incepand cu noiembrie, suma rezultanta nu este deloc neglijabila. Dimpotriva, e vorba de bani de care un advertiser de talie medie ar dispune pentru o campanie punctuala in toata regula (ca o paranteza, trebuie notat ca trecerea din nou la verde se face pentru alinierea la platforma de brand a Cosmote). Desi nu ofera cifre, Costas Kapetanopoulos, director de marketing al companiei, spune ca aceste costuri de tranzitie nu au fost „asa de mari, raportate la dimensiunea bugetului de marketing“. „De pilda, nu toate magazinele au fost branduite cu aceasta asociere de culori“, exemplifica el.

     

    Imbracat in verde simplu sau si cu galben, acest lucru pare sa nu conteze pentru marca – da de inteles Serban Alexandrescu, director de creatie la Headvertising, cu experienta in dezvoltarea de campanii publicitare in domeniul telecom. „Businessul de telecom e mai putin despre culori – si mai mult despre semnal, oferte si EBITDA“, spune acesta. Tocmai de aceea, Alexandrescu nu crede ca perceptiile consumatorilor despre brand mai pot fi modificate dupa „o noua schimbare de penaj“, dupa cum se exprima el in contextul discutiei despre reinverzirea completa a marcii. „Vorba aceea, marca isi schimba parul, dar naravul, ba“, spune el, sustinandu-si astfel punctul de vedere exprimat de-a lungul timpului pentru BUSINESS Magazin, in acelasi context.

     

    De acord este si Cristina Oncescu, account director la TBWA/Merlin, de asemenea citata anterior pe marginea aceluiasi subiect. „Nu cred ca mai are o importanta foarte mare daca e verde cu galben sau doar verde. Deja s-a format o imagine in capul consumatorilor asupra marcii Cosmote – e asociata preturilor mici si unui logo cu litere rotunde“. Si atunci, de ce alte sute de mii de euro cheltuite pentru reinverzire? E o chestiune de aliniere, ar spune manualele de specialitate.

  • Dupa un an

    „Conform studiilor realizate de Cosmote in lunile recente, inclusiv septembrie, reiese ca la categoria notorietate spontana, core-target (urban, 18-39), Cosmote inregistreaza un scor in medie cu 10% mai mare decat Vodafone“, au spus oficiali ai companiei pentru BUSINESS Magazin. 

     

    IERARHIE: Cand au lansat marca in Romania, Cosmote spunea ca vrea sa se numere printre primii cinci mari advertiseri din Romania in urmatorii ani. „Asa va fi“, spune compania si acum.

     

    BUGET: „Investitiile in marketing – publicitate in media si BTL – sunt la nivelul competitiei“, spune Kapetanopoulos. Neoficial, valoarea contului Cosmote depaseste 10 mil. euro in 2006.

     

    AGENTII: In 2007, Cosmote spune ca va continua sa lucreze cu Cohn & Jansen (publicitate) si cu United Media (comunicare media).

     

    BRANDING: Compania care a facilitat rebranding-ul Cosmote in cele 5 tari din regiune in care operatorul este prezent este Ashley & Holmes (agentia detine contul Cosmote la nivel regional). In prezent, Cosmote nu are un consultant de brand. „Daca am avea unul, nu am mai avea departament de marketing. Eu nu cred in consultanti“, spune Kapetanopoulos.

  • Cum prind bancile mici trenul integrarii

    Integrarea ar putea aduce o reorganizare a sistemului bancar romanesc, cel putin asa cum il stim acum. In varianta extrema, unii analisti se asteapta la o injumatatire a numarului actual de banci, pe cand altii vad in specializarea sectoriala sau regionala o solutie de supravietuire chiar si pentru cei mai marunti dintre jucatorii mici.

     

    Bancile  cu rating mai slab arata ca nu au forta financiara, iar in viitor aceste institutii fie vor fuziona, fie vor fi preluate“, spunea la sfarsitul lunii iunie guvernatorul BNR Mugur Isarescu in alocutiunea sa de la seminarul „Grecia, Bulgaria si Romania Business & Investment Summit“. Cele 22 de banci cu o cota de piata individuala de sub 1% aveau la sfarsitul lunii august o cota reunita de 7,7 procente, diferenta de 92,3% fiind adjudecata de celelalte 27 de banci din sistem, potrivit statisticilor BNR. In opinia analistului financiar Bogdan Baltazar, in Romania vor mai ramane in anii de dupa integrare doar aproximativ 20 de banci. „O parte dintre bancile care au cote de piata de pana la 0,6% vor fi comasate, iar altele vor muri de moarte buna“, spune acesta.

     

    Pe de alta parte, exemplul statelor integrate in Uniunea Europeana in valul 2004 arata o intensificare a competitiei in sectorul bancar pe fondul unor fuziuni si achizitii care i-au avut ca artizani pe jucatorii cu greutate din piata, fara a se putea vorbi, insa, despre o diminuare drastica a numarului de banci. Alti bancheri, inclusiv din randul institutiilor financiare amenintate de „tavalugul integrarii“, nu exclud o eventuala reducere a numarului de banci, insa adauga ca aceasta ipoteza poate fi luata in calcul in contextul actual de consolidare a sistemului bancar a-tat la nivel national, cat si international.

     

    Miscarile de achizitie din ultimele noua luni a  pachetului majoritar al  bancilor Eurom, Daewoo, Mindbank sau Romexterra de catre grupurile Leumi Bank, C.R.Firenze, Banca Agricola a Greciei si MKB sunt tot atatea dovezi ale interesului pentru consolidarea  pozitiilor. Interes confirmat si de catre presedintele HVB Banca pentru Locuinte, Petre Tulin, in opinia caruia aceasta tendinta va capata amploare odata cu integrarea. Totusi, actionarii bancilor mici prevad cresteri organice si concentrarea activitatii pe segmente de nisa, ideea de vanzare a pachetelor majoritare sau fuziune nefiind luata in calcul. Fapt explicabil in conditiile in care peste 95% din bancile mici care opereaza in Romania au apartenenta la grupuri financiare internationale, precum Raiffeisen, San Paolo IMI, Leumi Bank sau C.R.Firenze.

     

    Practic, sistemul bancar din Romania este dominat de institutii financiare cu actionariat strain, care detin impreuna (inclusiv Banca Comerciala Romana) aproximativ 88% din totalul activelor, care s-au cifrat in 2005 la 34,85 miliarde de euro. Iar analistii NBG Bank estimeaza ca, dupa finalizarea privatizarii CEC, ponderea activelor bancare detinute de bancile straine va creste la circa 92%.

     

    Practic, cu exceptia Bancii Comerciale Carpatica, a Libra Bank, a Bancii Transilvania – care nu intra insa in categoria bancilor mici, si a Casei de Economii si Consemnatiuni – pentru inca o perioada, toate celelalte banci sunt detinute in pondere majoritara de catre grupuri bancare internationale puternice. Cum CEC se afla pe ultima suta de metri inainte de vanzarea catre OTP Bank sau NBG Bank, nu e hazardant de anticipat ca cele trei banci mici ar putea deveni tinte de achizitie.

     

    Emil Bituleanu, vicepresedinte al Libra Bank, spune ca banca se afla „in plin proces de crestere, prin forte proprii, cu sprijinul constant al actionarului New Century Holdings.“ Axata pe segmentul profesiilor liberale, banca a inregistrat la nivelul anului trecut pierderi de 4.570.030 RON. Pentru a deveni profitabila, Libra Bank va continua lansarea, la interval de sase luni, de produse si servicii pentru clientii existenti sau abordarea unei noi categorii de clienti din aceasta nisa. Varianta vanzarii este exclusa si de catre directorul general al Procredit Bank, Michael Kowalski, care precizeaza ca institutia pe care o reprezinta va ramane o banca de sine statatoare, cu aceiasi actionari (ProCredit Holding, Commerzbank si BERD).

     

    Privita cu scepticism de analisti, inde-pendenta reprezinta o perspectiva si in cazul bancii Carpatica, controlata de Ilie Carabulea. Intr-o discutie de acum cateva luni cu BUSINESS Magazin, acesta marturisea ca „Banca Carpatica trebuie sa reprezinte o imagine importanta in capitalul romanesc“, excluzand din start varianta unei vanzari, pentru a miza pe cartea extinderii. Cum ideea de fuziune sau achizitie este respinsa, cel putin la nivel declarativ, la momentul acesta, de catre majoritatea reprezentantilor bancilor mici, solutia ramane cresterea cu axarea pe un segment de nisa pentru cele care nu l-au abordat deja.

     

    Dar, daca lucrurile ar sta intr-adevar asa, care ar fi alternativele marilor jucatori? Analistii preconizeaza ca procesul de consolidare a pozitiilor detinute de marii jucatori la nivel mondial va continua si in mediul bancar romanesc, iar fuziunile vor avea loc cu precadere intre banci din tari diferite. In randul noilor jucatori care se antreneaza pe tusa pentru a intra in terenul bancar romanesc se inscriu portughezii de la Millennium, care pregatesc o investitie greenfield prin deschiderea a 100 de sucursale, belgienii de la KBC si cipriotii de la Bank of Cyprus.

     

    Grupul belgian KBC isi mentine planurile de intrare pe piata romaneasca, aceasta operatiune facand parte din programul de consolidare a retelei in regiunea central si est-europeana, potrivit programului strategic al institutiei de credit. Intrarea in Romania ar putea fi efectuata prin achizitionarea unei banci deja prezente in piata, se arata in raportul financiar al KBC. GE Money intentioneaza sa se extinda in Romania pe segmentul de retail banking pentru a-si consolida pozitia pe piata serviciilor financiare, fie prin crestere or-ganica, fie prin achizitii.

     

    Miza cruciala pare sa fie concentrarea activitatii pe segmente de nisa, in conditiile unei cresteri organice sustinute prin investitii masive. De altfel, pe piata bancara din Romania activeaza o serie de banci cu activitate de nisa, vezi bancile de creditare a IMM-urilor – ProCredit Bank, Mindbank, bancile de creditare in sistem locativ – HVB Banca pentru Locuinte, Raiffeisen BL -, de creditare a anumitor tipuri de profesii – Libra Bank, iar pe masura ce piata se va maturiza se asteapta o crestere a numarului lor.

     

    Revenind la trecerea bancilor mici spre segmente de nisa, aceasta ar putea avea succes in cazul atacarii unor domenii insuficient dezvoltate, cum ar fi creditarea IMM-urilor (95% dintre intreprinderile romanesti sunt IMM-uri), a agriculturii, a anumitor tipuri de activitati profesionale, factoring, forfeting, etc. In cazul ProCredit Bank, bunaoara, Michael Kowalski estimeaza pentru anul acesta un profit net de 600.000 de euro, in conditiile in care 90 de procente din portofoliul de credite aflate in derulare sunt acordate IMM-urilor.

     

    Constiente ca nu pot miza decat pe produse extrem de specializate, bancile cu cote de piata reduse au demarat ofensiva, cautand noi oportunitati de dezvoltare. Batalia pentru castigarea cotelor de piata se da practic pe doua fronturi: segment de clienti si ni-velul dobanzilor la credite. Cum gradul de intermediere financiara este destul de scazut in Romania, tendinta pe viitor va fi aceea de crestere a creditelor acordate. Analistii HVB – Tiriac apreciaza ca, pe termen mediu, volumul creditarii va creste anual cu o medie de 25%, o dinamica mai accentuata fiind asteptata la nivelul creditelor acordate populatiei.

     

    Inventivitatea in materie de produse bancare este o alta conditie necesara pentru atragerea de noi clienti, bancile intrand pe piata cu o serie de produse „exotice“, de genul contului curent Libra Bank destinat exclusiv pastrarii banilor destinati achizitiilor imobiliare. Identificarea unei nise de clienti, de o anumita origine, se dovedeste o activitate profitabila, exemple fiind Italo-Romena sau Leumi Bank. Banca Italo-Romena s-a axat pe comunitatea romanilor care lucreaza in Italia, pe care, practic, si-au adjudecat-o. Datele publice arata o crestere a profitului in prima jumatate a anului cu 10,4% fata de iunie 2005, atingand 3,1 mil. euro. Ramane de vazut, in cazul bancilor mici din sistem, cate vor reusi sa-si determine o nisa profitabila sau cate vor opta in cele din urma pentru transformarea actiunilor in bani lichizi prin vanzarea catre un investitor strategic.

  • Piata vinului fierbe toamna asta

    Ultima recolta dinainte de aderare va salta piata vinurilor cu 100 mil. euro. Macar trei-patru luni, producatorii interni vor mai pondera avantul luat de vinurile straine, care au acaparat deja 25% din piata.

     

    Cosmin Popescu, directorul executiv al companiei Murfatlar, se poate apuca in liniste, alaturi de ceilalti membri din conducerea companiei, de finisarea strategiei pentru anul urmator acum, dupa ce a pus mustul la fiert: productia din toamna asta i-a crescut business-ul cu 20%, iar cifra de afaceri a companiei va ajunge la sfarsitul acestui an la circa 30 de milioane de euro, in crestere cu 20% fata de anul trecut. Viile Murfatlar au produs anul acesta 25.000 t de struguri (fata de 18.000 t, cat s-a inregistrat pe tot anul 2005, adica mai mult cu aproape 40%), iar Popescu a semnat contracte de export pentru 20% din productie – asa ca va exporta cresterea din acest an, pastrand pentru piata interna echivalentul intregii productii din 2005.

     

    Cresterea e substantiala si pentru ceilalti producatori de vinuri: Cramele Recas estimeaza in acest an o cifra de afaceri de 8 mil. euro, in crestere cu 20% , multumita unui salt cu 80% al vanzarilor pe piata interna, dar si recoltei bune din aceasta toamna. Recas spera ca va vinde in acest an 2,2 mil. sticle de vin doar pe piata romaneasca, alte doua milioane de sticle fiind deja contractate la export (cu 17% mai mult fata de 2005). 

     

    Cresterile companiilor, in medie de 20-25%, vor duce si la cresterea pietei vinului, care va ajunge la sfarsitul anului la 450 mil. euro, estimeaza Ovidiu Gheorghe de la Patronatul National al Viei si Vinului.

     

    O productie buna inseamna nu numai vanzari considerabil mai mari pentru producatorii romani – inseamna putin mai mult. Productia crescuta din acest an ar fi suficienta ca vinurile romanesti sa atinga aproape necesarul de consum al romanilor, care se orienteaza catre importuri si pentru ca oferta e mai diversa, dar si pentru ca vinurile din productia interna nu acopera, in anii obisnuiti, necesarul de consum. „Cred ca raportul dintre productie si consum este aproximativ egal acum, in conditiile in care toti viticultorii au obtinut in aceasta toamna recolta buna“, spune Popescu de la Murfatlar.

     

    Va afecta insa recolta bogata afacerile importatorilor? Acestia sunt de parere ca strugurii din 2006 nu le vor face, totusi, probleme. „Vinurile romanesti obtinute din productia 2006 vor fi doar vinuri tinere. Vinurile din soiuri ca Merlot, Cabernet Sauvignon, Chardonnay si unele Rieslinguri nu vor fi comercializate decat dupa respectarea unui ciclu normal de maturare, care dureaza de la 1,5 ani pana la 3-4 ani“, dupa cum spune pentru BUSINESS Magazin Alex Petroae, administrator al companiei Depozitul de Vinuri, care apartine holdingului RTC.

     

    Petroae este de parere ca importurile de vinuri nu vor scadea. „Apropiata integrare in UE va determina disparitia taxelor la care sunt supuse la ora actuala vinurile de import. Acest lucru va determina intrarea pe piata romanaeasca a vinurilor de import, de buna calitate, la preturi foarte competitive. Cu siguranta piata vinurilor de import va cunoaste un trend ascendent atat in 2006, cat si in 2007“, mai spune Petroae. In acest moment, vinurilor din import li se adauga taxe vamale de pana la 40%, dar, cu toate acestea, cantitatile importate au reprezentat in acest circa 25% din vinul aflat in reteaua comerciala (atat in HORECA – hoteluri, restau-rante, cafenele – cat si in magazine). Cresterea importurilor a fost mare in acest an (de 37%), atat datorita cererii de diverse soiuri de pe piata externa, cat si din cauza unui an 2005 slab pentru producatorii de vinuri.

     

    Diversitatea pe care o asigura marcile externe, dar si promisiunea unui 2007 fara taxe vamale pentru vinuri de import atrage din ce in ce mai multi oameni de afaceri in acest business. Tudor Furir, director general al Pernod Ricard si importator de bauturi spirtoase, a decis sa importe, din 2007, vinuri, considerand ca „la nivel local numarul restaurantelor si al supermarketurilor care au in portofoliu marci de vinuri din import este din ce in ce mai mare“. Furir spune ca Pernod Ricard „va intra cu vinuri in categoria premium“, importand mai multe marci de nisa. 

     

    Producatorii sunt constienti ca, din 2007, orice recolta – oricat ar fi ea de buna – va avea un drum mai lung poate pana a ajunge in paharele consumatorilor. Dar mizeaza pe traditii si pe povestile brandului.

  • Fierbe in continuare

    Datele de mai jos reflecta actuala situatie de pe piata vinului. Desi probabil producatorii vor ramane aceiasi, cota lor de piata se va modifica dupa intrarea vinurilor europene fara taxe.

     

    CINE SUNT: Principalii jucatori sunt Murfatlar Romania, Cotnari, Vincon Vrancea si Jidvei, iar cei mai importanti exportatori sunt Halewood International, Vinia si Cramele Recas.

     

    CAT PRODUC: In 2006, companiile romanesti din domeniu au avut o productie de circa 5,3 milioane de hectolitri de vin.

     

    CE SE CONSUMA: 48% din vinuri sunt vandute la PET. Dintre toate vinurile vandute, aproximativ 40% sunt vinuri dulci si 30% demidulci, iar 10% vinuri seci. Piata vinului a stagnat in ultimii ani la circa 65 de milioane de sticle.

     

    CAT COSTA: In Romania, o sticla de vin costa in medie circa 3 euro, in timp ce in Germania 60% din piata e reprezentata de vinuri sub un euro.

     

    PRETURI DE IMPORTATORI: Preturile vinurilor din import cuprind taxe vamale de, in medie, 38,7 centi pe litru pentru vinul rosu si de 32-33 de centi pe litru pentru vinul alb.