Blog

  • Este euro o prioritate?

    Ungaria ar putea adopta euro in 2011 sau 2012, insa intrebarea pe care o lanseaza Andras Simor, guvernatorul bancii centrale, este daca trecerea la moneda unica europeana reprezinta o prioritate pentru tara.

     

    La o conferinta organizata de Camera Americana de Comert, Simor a spus ca in urmatoarele 6-12 luni ar trebui sa aiba loc o dezbatere despre oportunitatea adoptarii euro, dupa care ar urma sa fie stabilita o data-tinta ferma. Desi guvernul de la Budapesta intentioneaza sa adopte cat mai repede euro, inca e neclar cand vor putea fi intrunite criteriile economice necesare pentru a face acest pas. Recent au fost introduse o serie de masuri fiscale si de crestere a preturilor la utilitati, pentru reducerea deficitului bugetar pana la 3% din PIB, de la 9,2% anul trecut. Masurile respective au dus insa la o majorare a inflatiei, la o incetinire a ritmului de crestere a economiei si la o diminuare a consumului. In opinia lui Simor, ajustarile fiscale nu sunt suficiente pentru redresarea macroeconomica, iar guvernul ar trebui sa aiba in vedere cu precadere stimularea cresterii competitivitatii mediului economic si atragerea de investitii straine.

  • Fratia preturilor

    Preturile la produsele alimentare sunt mult mai mari in Serbia fata de cele din statele Uniunii Europene, desi salariile sunt incomparabil mai mici. Guvernatorul bancii centrale si ministrul sarb de finante considera ca majorarile nejustificate ale preturilor din ultima vreme au fost cauzate de „unele carteluri“ formate de producatori si comercianti, respectiv de lipsa concurentei reale pe piata.

     

    Guvernatorul Radovan Jelasic spune ca Serbia are o problema cu modul in care sunt formate preturile cu amanuntul. „Producatorii, distribuitorii si reprezentantii magazinelor cu amanuntul se aduna pentru a conveni adaosurile comerciale pentru fiecare produs“, considera Jelasic. De la 1 septembrie pretul painii s-a majorat cu 13,4%, iar scumpiri semnificative s-au consemnat si la produsele lactate. Reprezentantii celor mai mari fabrici de lactate din Serbia au motivat scumpirile prin cresterea costului de achizitie a laptelui, ca o consecinta a secetei. Diana Markovic-Bajalovic, presedintele Comisiei Concurentei, considera si ea ca majorarea preturilor cu amanuntul la paine, ulei sau lapte este o consecinta a unui „anumit nivel de manipulare sau abuz“. In ciuda recentelor scumpiri, economistii cred ca rata inflatiei din Serbia nu va scapa de sub control in acest an. Inflatia de 1,2% din luna august este pusa pe seama cresterii preturilor produselor agricole, din cauza secetei.

  • Supermarketurile rusesti, la mare cautare

    Fondul american de private equity TPG Capital, fostul Texas Pacific, a ajuns la un acord pentru preluarea a 60% din actiunile companiei ce controleaza lantul de supermarketuri Sedmoi Kontinent din Rusia. Tranzactia va fi finalizata pana la sfarsitul anului.

     

    Actionarii actuali ai companiei achizitionate, miliardarii Vladimir Gruzdev si Aleksandr Zanadvorov, vor incasa impreuna in jur de 515 milioane de euro si vor continua sa detina intre 15 si 20% din actiuni. Contactat de cotidianul de afaceri Kommersant, Vladimir Gruzdev a declarat ca nu comenteaza „un proces nefinalizat“. Reprezentantii TPG au refuzat sa ofere vreun comentariu pe marginea acestui subiect. La sfarsitul lui 2006, Sedmoi Kontinent controla 123 de supermarketuri Sedmoi Kontinent si hipermarketuri Nash.

  • 3M isi deschide buzunarele pentru Polonia

    Producatorul american de echipamente tehnologice 3M intentioneaza sa investeasca in Polonia in urmatorii trei ani 150 de milioane de euro, de trei ori mai mult decat a investit pana acum.

     

    José del Solar, coordonatorul operatiunilor 3M in Polonia, citat de cotidianul Rzeczpospolita, spune ca 30-40 de milioane de euro vor fi investite numai in 2008. 3M tocmai a definitivat constructia unei fabrici pentru producerea de componente pentru monitoare LCD in orasul Wroclaw si construieste o alta pentru producerea de adezivi. Cifra de afaceri in 2006 a grupului american in Polonia a fost de 131,6 milioane de euro. Pentru acest an se asteapta o majorare a vanzarilor cu 20%, iar pentru 2008 cresterea estimata este de 30%.   

  • Spre Europa, via Bulgaria

    Compania indiana Elder Pharmaceuticals a cumparat 51% din actiunile producatorului bulgar de medicamente Biomeda Group. Pretul platit a fost de aproape 5 milioane de euro. Firma bulgara se situeaza intre primii zece producatori si distribuitori de produse farmaceutice din tara.

     

    Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro. Alok Saxena, directorul Elder Pharmaceuticals, spune ca achizitia constituie un vehicul de intrare pe piata bulgara si un mijloc de a patrunde pe toate pietele importante din Europa. Elder Pharmaceuticals isi propune sa ajunga un actor semnificativ pe piata medicamentelor prin intarirea prezentei pe pietele din Europa, Asia Pacific si America Latina. Recent, firma a achizitionat si compania britanica NeutraHealth, furnizor de suplimente nutritive.

  • MILIONAR IN METRI PATRATI

    Lucreaza la o duzina de proiecte imobiliare ce totalizeaza un milion de metri patrati si investitii de sute de milioane de euro. A vandut doua cladiri de birouri pentru mai bine de 150 de milioane de euro. Shimon Galon este, la 53 de ani, unul dintre cei mai cunoscuti dezvoltatori imobiliari de pe piata romaneasca si intentioneaza sa ramana in top.

     

    Shimon Galon este constient, in cea mai mare masura, de ceea ce inseamna spatiul; biroul sau, aflat la primul etaj al unei cladiri discrete de pe langa Televiziune, nu depaseste 12 metri patrati. Oarecum surprinzator pentru cel care a realizat doua dintre cele mai importante imobile de birouri din Bucuresti, sediul GTC este inchiriat. „Nu vreau sa lucrez in birourile pe care le fac, pentru ca noi cerem o chirie mult mai inalta decat platesc aici“, recunoaste Galon. Dar in cele cateva apartamente dintr-un bloc de patru nivele se pun la punct afaceri imobiliare de sute de milioane de euro.

     

    GTC Romania, compania pe care o conduce Shimon Galon, este o divizie a firmei de dezvoltare imobiliara GTC, listata la bursa din Polonia, care este la randul sau una dintre subsidiarele cu afaceri in real estate ale grupului israelian Kardan, care a mai detinut in Romania afaceri precum Omniasig si controleaza inca grupul financiar TBI. GTC a construit Europe House si America House – doua imobile de birouri din Piata Victoriei – si este implicata in cateva proiecte rezidentiale si mai multe centre comerciale. Cu totul, un milion de metri patrati de construit, socoteste Shimon Galon. Un milion de metri patrati care se traduc in investitii de sute de milioane de euro, insa seful GTC este foarte evaziv cand este vorba de anuntarea unor cifre. E drept ca, GTC fiind o companie listata, trebuie sa fie foarte atent cu declaratiile facute.

     

    Economia aratata in gestionarea propriului sediu nu este doar o dovada de parcimonie specifica firmelor de origine israeliana. Este o cautare a eficientei la nivel inalt. Cei un milion de metri patrati sunt administrati de numai 21 de oameni, inclusiv trei soferi. Si apropo de soferi, economia de costuri se vede si in parcul auto: nimeni din companie nu are masina de serviciu, nici macar seful cel mare. „Avem patru masini ale companiei utilizate de toata lumea, ele aduc oamenii la birou“, spune Shimon Galon, care are astfel certitudinea ca toata lumea e la serviciu la opt dimineata.

     

    Nascut in Romania, dar emigrat cu familia inca de la varsta de sapte ani, Shimon Galon a lucrat multi ani in Israel pana sa revina aici in 1999. In administratie publica si apoi in constructii – mixul perfect pentru a deveni acum unul dintre cei mai puternici dezvoltatori imobiliari din Romania.

     

    Cativa ziaristi isi amintesc poate cum zambeau pe sub mustati la conferinta de presa de lansare a Europe House. Atunci, reprezentantii GTC spuneau ca nu au intampinat nicio problema in obtinerea autorizatiilor de constructie in timp foarte scurt, intr-o perioada (inceputul deceniului) cand birocratia era socotita una din principalele probleme ale investitorilor din Romania. De altfel, nici acum, se plang unii dezvoltatori, lucrurile nu evolueaza cursiv. Galon, in schimb, spune ca a depasit obstacolul birocratiei, cu toate ca vorbeste, plastic, de „culoarele lungi ale autoritatilor“. „Noi, ca dezvoltator, trebuie sa ne incadram in birocratie.“ Mai mult, insista el, „nu suntem intr-o situatie mai rea decat in alte parti“, comparand pretentiile autoritatilor locale. Experienta sa de lucru in administratia publica din Israel isi spune cuvantul.

     

    Revenit in Romania inainte de explozia imobiliara de pe piata bucuresteana, care face valuri, acum si in provincie, Galon a prins si o perioada mai calma, dar recunoaste ca acum lucreaza cu acceleratia la podea: „Vezi cum continuu creste, creste, creste… Acum zece ani faceam eforturi sa-i convingem pe actionari ca merita sa investeasca aici. Acum ne preseaza ei“.

     

    Principalul motiv al presiunii sefilor lui Galon este dezvoltarea fara precedent a sectorului imobiliar romanesc din ultimii trei-patru ani; imobiliarele au devenit unul din principalele motoare ale cresterii economice romanesti, care compenseaza lipsa de productivitate cu dezvoltari ale consumului si in real estate. Unul din cele mai bune exemple este dat chiar de portofoliul GTC: in urma cu aproape patru ani, compania a vandut cladirea Europe House cu aproximativ 30 de milioane de euro, iar acum vinde America House, o cladire cu o suprafata dubla, cu un pret de patru ori mai mare. Cum amplasarea este similara, in Piata Victoriei, diferenta de pret este data doar de interesul sporit al investitorilor.

     

    „Sunt presat de board sa intru in cat mai multe proiecte bune“, spune Galon, care admite ca Romania este privita acum in organizatie drept una dintre stele, fiind a doua ca profit si ca suprafata totala in lucru dupa Polonia, unde activitatea companiei a inceput cu opt ani mai devreme.

     

    GTC a avut avantajul intrarii relativ devreme pe piata romaneasca. In 1999-2000, GTC era unul dintre foarte putinii dezvoltatori de calibru din Romania, care se lupta atunci cu alte companii originare din Israel si cu cativa dezvoltatori romani. 6-7 ani mai tarziu, raportul de forte s-a schimbat, iar compania condusa de Galon pare mica in comparatie cu alti dezvoltatori care si-au anuntat intrarea pe piata romaneasca. Acum, printre cei care anunta proiecte de sute de milioane de euro se numara firme spaniole, germane care nici macar nu luau in calcul Romania prin 2000. In acelasi timp, alti dezvoltatori care au intrat aproape concomitent cu GTC –  Portland Trust (dezvoltatorii Opera Center si Bucharest Business Park) sau Cefin (care au mai multe parcuri logistice, dar si imobile de birouri sau rezidentiale) – au prins si ei putere si si-au castigat increderea pietei. Lupta se anunta acum mult mai stransa pentru terenuri si pentru interesul investitorilor, ceea ce justifica poate presiunea actionarilor.

     

    Galon are acum in lucru 3.000 de apartamente in Bucuresti in trei proiecte, o cladire mare de birouri, City Gate, situata in zona Casei Presei Libere, un alt proiect de birouri in Pipera, sase centre comerciale in afara Bucurestiului (trei ce urmeza a fi gata in acest an si trei anul viitor), un centru comercial mare in nordul Capitalei. Mai sunt in pregatire si alte proiecte, care inca nu au fost anuntate public. Cu totul – milionul de metri patrati pomenit mai sus, o suprafata de trei ori mai mare decat cea a Palatului Parlamentului. Intrebat daca este mult sau putin, Galon – care se considera un manager „implicat“, ce trebuie sa simta ce se intampla si sa tina proiectele din scurt – crede ca poate „duce“ mai mult.

     

    Lucru confirmat, indirect, si de alti oameni din industrie. „E un tip hotarat sa faca business“, spune Nicoleta Radu, care a colaborat cu Galon pe vremea cand lucra in compania imobiliara Colliers International. „Nu vrea sa para dificil ca altii, ci este foarte business-oriented“, completeaza Radu, care lucreaza acum, la randul ei, in dezvoltare imobiliara. „Este un profesionist israelian“, il descrie succint un alt dezvoltator.

     

    Si nici macar probleme cu finantarea proiectelor n-ar fi, sustine Galon. „Bani pe piata romaneasca exista cati vreti, ce este mai greu de gasit e un teren fara probleme, cu posibilitati de dezvoltare, cu utilitatile de care e nevoie.“ Si repede, pentru a specula momentul potrivit: „Este o perioada in care se mai poate face – inca doi, trei, patru ani – apoi nimeni nu stie unde o sa mearga piata“, spune managerul.

     

    Mai ales ca exista si influente negative ale boom-ului imobiliar: se scumpesc materialele de constructie, exista o criza de lucratori in domeniu si nici evolutia cursului valutar nu merge in favoarea celor mai multi dezvoltatori, care se finanteaza in euro si platesc in lei. Din aceste motive, Galon estimeaza ca preturile constructiilor au crescut intr-un an cu cel putin 25-30%.

     

    Jumatatea goala din paharul exploziei imobiliare o reprezinta preturile terenurilor, care au crescut in ritm la fel de sustinut sau poate chiar mai mare decat cel al metrului patrat construit. In ultimii ani, pentru Galon achizitia unui teren a devenit foarte complicata, pentru ca vanzatorii fac calcule in functie de ce se poate construi, „dar nu tin seama ca unele valori obtinute in certificatul de urbanism nu sunt fezabile“ – din punct de vedere estetic, al specificului local sau de confort al locuitorilor. „Eu ma plang tot timpul ca preturile terenurilor au ajuns mult prea mari, dar cui ajuta ca eu plang“, spune cu intelepciune evreiasca Shimon Galon.

     

    GTC cumpara terenuri numai acolo unde considera ca poate sa dezvolte imobile sau ansambluri pe care sa le vanda sau sa le inchirieze si sa obtina profit din aceasta activitate, nu din cresterea valorii terenului. „N-am luat niciun teren pe care apoi sa-l vand altcuiva. Toate terenurile le-am luat pentru constructii si toate acestea vor fi duse la bun sfarsit.“ In afara Bucurestiului, Galon a preferat sa se implice numai in centre comerciale, pentru ca el crede ca alte tipuri de investitii sunt mai greu de administrat de la distanta. In schimb, in Bucuresti, GTC dezvolta acum trei ansambluri rezidentiale, alaturi de doua centre de afaceri, cu toate ca la apartamente profitul nu se compara cu cel din zona de business. „Pentru a castiga bani din apartamente muncesti foarte greu si foarte incet. Daca faci o cladire de birouri sau un centru comercial, care au propriile lor cash-flow-uri, profitul este mare.“

     

    Si totusi de ce au intrat pe partea de apartamente? Sunt doua lucruri, puncteaza Shimon Galon: compania este aici si stie cum sa lucreze, si apoi, „sa vorbim serios, si din rezidentiale se castiga cateva milioane. Nu ca la birouri, dar se fac ceva bani. Dar mai greu“.

     

    De exemplu, la America House sunt 27.000 de metri patrati de birouri si sunt in jur de zece clienti. La ansamblul de locuinte Rose Garden, situat in zona Obor, numarul clientilor creste la 1.000. „Si nu numai numarul ar fi, dar o sa am 1.000 de doamne care or sa vina sa-mi spuna ca nu le place vopseaua sau faianta. Si au dreptate, pentru ca pentru multi este cea mai mare investitie a lor din aceasta viata si vor sa fie perfect“, spune Galon. Iar spatiul rezidential creeaza si relatii speciale intre client si dezvoltator „care pot ajunge sa dureze la fel de mult ca o casnicie“. In schimb, la birouri, relatiile sunt mai protocolare, mai putin personale: „Un director general de la o companie multinationala care a inchiriat 2.000 mp nu o sa-mi scoata matele pentru ca este putin zgariat peretele“, zambeste Galon.

     

    Cu plusuri si minusuri, fiecare zona are atuuri si alegerea nu este simpla: „Daca ar fi dupa mine, as face numai birouri, pentru ca-mi este mult mai usor. Dar daca gasesc un teren potrivit pentru rezidential am sa-l iau. Oportunitatile care apar pe piata nu sunt visurile pe care le avem fiecare dintre noi“. Lucru confirmat chiar la reintoarcerea sa in Romania, la aproape patru decenii de la plecarea din 1961. In Bucurestiul anului 1999, Shimon Galon si-a regasit locurile copilariei, pe strada Buzesti, la numarul 10. „Pe terenul pe care ma jucam cand eram copil au facut acum o cladire de birouri“, spune el, recunoscand ca nu a fost tentat sa investeasca acolo. Si dupa opt ani in Romania, se simte aici acasa, cu toate ca reprezinta o companie poloneza, iar unul dintre cei mai importanti actionari este israelian: „Nu putem spune ca avem o culoare“.

     

    Absolvent de MBA, Shimon Galon a lucrat in structurile guvernamentale israeliene, pe probleme de buget si economie. A preluat apoi conducerea unei firme de constructii din Israel. „Cand am inceput sa lucrez in constructii, nu stiam nici macar ce e betonul“, povesteste Galon, care isi aminteste de costumul elegant cu care s-a imbracat in prima zi de directorat. Nu cu placere, pentru ca proprietarul companiei l-a trimis sa lucreze pe santier, incepand cu caratul molozului cu galeata. „Dupa cateva luni am terminat «scoala» si

    m-am intors la birou.“

     

    A ramas cu pasiunea mersului pe santier, si acum face asta saptamanal, pentru fiecare proiect al GTC: „Daca intr-o saptamana nu ma duc sa vad un proiect, nu ma simt bine“. Crede ca un dezvoltator imobiliar de succes trebuie sa grupeze mai multe meserii, nu trebuie sa fie numai un bun inginer sau economist, ci sa aiba cate ceva din toate, plus un strop de psihologie, pentru o buna legatura cu clientii. „Si experienta, pentru ca teoria cu «cumperi un teren, construiesti, vinzi» nu tine. Trebuie sa mergi cu piciorul, sa alegi locul, sa negociezi, sa discuti proiectul, sa faci drumuri pe culoarele lungi ale autoritatilor, sa concepi un plan de marketing.“

     

    Si mai crede ca rolul de diriginte al unei organizatii include sa le arati oamenilor ca formeaza o echipa care este masurata dupa rezultate si nu dupa cine a gresit: „Daca fiecare isi gaseste scuze pentru a-si scapa fundul, nu o sa facem rezultate“ – iar problematica vinovatiei este o stare cu care nu a fost invatat. „Sunt obisnuit cu ideea ca in orice organizatie pot sa apara greseli, dar acestea sunt puse pe masa, se analizeaza si nu se mai repeta a doua oara. Facem alta greseala.“ In Romania atitudinea pe care a intalnit-o la multa lume este ca „nimeni nu-i de vina“, ceea ce echivaleaza cu a tine in mana un peste foarte alunecos.

     

    Sustine ca nu are actiuni la compania pentru care lucreaza, pentru ca este „un fricos“ si evita investitiile personale, fiindca „banul se face muncind si nu cu investitii“. Chiar daca dezvoltarea imobiliara are o componenta financiara importanta, Galon a ramas, in esenta, un constructor: „Eu, cand stau in fata unei cladiri ridicate de GTC, stiu ca eu am facut-o, iar aceasta realizare nu mi-o poate lua nimeni. Ca se va vinde sau se va cumpara nu mai conteaza, acolo jos este hartia mea“, spune Galon, batandu-si, negustoreste, palma.

  • CATEVA RECORDURI

    America House a fost vanduta pentru 120,3 milioane de euro, a anuntat GTC, fara a spune si numele cumparatorului. Potrivit unor surse citate de Ziarul Financiar, cladirea va fi preluata de Ixis Corporate & Investment Bank, subsidiara a grupului financiar francez Natixis. Aceasta nu e decat ultima dintr-un sir de tranzactii care au stabilit noi recorduri pentru piata romaneasca.

     

    INCEPUTURILE: In 2003, Opera Center (dezvoltata de cehii de la Portland Trust) si Europe House erau primele cladiri construite in Romania preluate de investitori institutionali – austriecii de la CA Immo si, respectiv, Europolis – pentru circa 30 de milioane de euro fiecare.


    CEA MAI SCUMPA: Pana la vanzarea America House, cel mai mare pret platit pentru o singura cladire de birouri au fost cele 80 de milioane de euro date de GLL Real Estate Partners pe Charles de Gaulle Plaza.


    PRIMA PESTE 100: Prima tranzactie peste o suta de milioane de euro realizata pe piata de birouri a fost vanzarea parcului de afaceri S.Park, situat langa Casa Presei Libere, catre fondul austriac Immoeast.


    PRIMUL PORTOFOLIU: Prima achizitie de portofoliu a avut loc in urma cu aproximativ o luna, cand un fond de investitii administrat de Allianz a cumparat trei imobile de birouri – Millennium Business Centre, PGV Tower si Construdava I – de la un fond al Charlemagne Capital pentru 110,5 milioane de euro.


    CEA MAI MARE SUMA: Tranzactia cu cea mai mare valoare nu s-a incheiat insa pe piata de birouri, ci in retail. Immoeast a cumparat complexul comercial Polus Center din Cluj-Napoca, ce ar urma sa fie deschis in acest an, intr-o afacere estimata la 210 milioane de euro.

  • Enfants de la Patrie

    Fuziunea Suez-Gaz de France, anuntata la inceputul lunii, a reaprins discutiile despre nationalismul practicat de pilonii UE in propriile economii, in contradictie cu liberalismul pe care il pretind atunci cand merg, spre exemplu, sa cumpere ceva de la vecini. Franta, in special, dovedeste ca nu se poate tine departe de masa la care se iau deciziile in economie, chiar daca asta inseamna sa se puna de-a curmezisul intregii constructii europene.

     

    Pe frantuzeste, parabola lui Dinu Patriciu despre „25% dintr-un pepene care este mult mai mult decat 100% dintr-un mar“ suna cam asa: „40% din GDF si Suez e mai bine decat 70 sau 80% din GDF“ si il are ca autor pe premierul francez François Fillon. Fillon calcula astfel saptamana trecuta cu cat se alege Franta in urma acordului de principiu privind fuziunea dintre cele doua companii de utilitati: cea privata franco-belgiana Suez si Gaz de France (GDF), detinuta de statul francez. In urma fuziunii, statul francez va renunta la 80% dintr-o companie – GDF – cu o capitalizare bursiera de 36 de miliarde de euro, in schimbul preluarii controlului a circa 40% dintr-un gigant de utilitati in valoare de 70 de miliarde de euro.

     

    Daca aritmetica ar arata ca Parisul a iesit putin pe minus, geopolitica vine si da peste cap toate calculele, pentru ca, de fapt, de acum inainte Palatul Elysée va controla toate deciziile de la varful celui de-al doilea producator de energie din Franta si al celui mai mare importator si cumparator de gaze naturale din Europa. „Chestiunile energetice sunt atat de strategice, incat niciun stat nu-si poate pierde interesul pentru ele“, a zis viitorul CEO al GDF Suez, Gérard Mestrallet, lasand sa se inteleaga cum va arata mecanismul luarii deciziilor in interiorul noului grup. Iar Parisul iubeste cu pasiune domeniile strategice ale economiei pe care le-a protejat asiduu in timpul privatizarilor de la sfarsitul anilor ’80 si mijlocul anilor ’90, dar si dupa, cand vreun investitor din afara – sa zicem PepsiCo – jinduia la smantana din iaurturile Danone, spre exemplu.

     

    Prin fuziunea celor doua companii din domeniul utilitatilor, Franta isi poate asuma astfel doua locuri pe podiumul celor mai mari furnizori de energie electrica din lume, intrucat noul grup, GDF Suez, va intra direct pe locul al treilea, dupa Électricité de France (EDF) si germanul E.ON. Iar intr-o lume in care energia a devenit sinonima cu puterea politica, inlocuind pozitia arsenalului nuclear din timpul Razboiului Rece, fuziunea GDF-Suez ii confirma Parisului un al patrulea as in partida de poker cu energie la care Rusia invita Europa tot mai des: pe langa EDF (care are o importanta componenta de energie nucleara), Franta mai detine un operator de energie atomica, Areva, si un operator in domeniul produselor petroliere, Total.

     

    Si sa nu uitam ca Franta mai are si un presedinte-jucator extrem de activ si care a dovedit, in cele putin peste 100 de zile de cand a preluat mandatul, ca stie ce sa faca cu jucariile care ii cad in mana. Nicolas Sarkozy a fost, de altfel, personajul-cheie al negocierilor cu principalii actionari ai Suez – un miliardar belgian si cei doi directori francezi de la Areva si de la banca Crédit Agricole -, negocieri pe care le-a dus intr-un weekend de la sfarsitul lui august. E drept, a fost ajutat si de timp, pentru ca – desi problema fuziunii s-a pus public inca din februarie 2006 – la sfarsitul acestei luni ar fi expirat perioada de gratie acordata de Uniunea Europeana pentru luarea unei decizii.

     

    Acordul de principiu privind nasterea GDF Suez a venit astfel chiar la timp pentru a sublinia pozitia Frantei fata de anuntatele masuri de liberalizare a pietei de energie pe care Comisia Europeana a anuntat ca le va prezenta pe 19 septembrie. Alaturi de Germania, Franta este cel mai aprig opozant al aplicarii principiilor liberalismului economic la piata de energie. Pe hartie, piata europeana s-a liberalizat deja pentru consumatorii industriali inca din iulie 2004 si pentru cei casnici din iulie 2007; in practica, tocmai pentru ca „succesele“ au ramas numai pe hartie, Comisia Europeana s-a vazut nevoita sa pregateasca un nou set de directive si norme pentru a-i obliga pe cei mai incapatanati sa se conformeze.

     

    „Motorul franco-german“ al Uniunii Europene se caleaza mai ales cand vine vorba de „separarea efectiva a activitatilor de distributie de operatiunile retelelor“. Cele doua economii puternic etatiste au „liberalizat“ pana acum piata intr-o maniera proprie, restrictiva, lasand loc doar pentru unul, cel mult doi jucatori mari – puternic influentati de stat – care au si monopolul retelelor de distributie. In aceste conditii, oricine mai vrea un loc la masa trebuie sa se roage sa fie primit pe conductele si firele celor mari care, dupa cum e lesne de inchipuit, au treburi mai importante decat sa-si stimuleze concurenta. Franta si Germania vor fi insa nevoite sa faca fata Marii Britanii – campioana liberalismului in economie -, Danemarcei si Olandei, care au anuntat ca vor sprijini fara concesii masurile antimonopol pe care le va propune comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes.

     

    Daca pe 19 septembrie, noul grup ar putea afla ca Bruxellesul il vrea mai suplu, cu o companie separata de distributie si o alta de productie, la fel de curand s-ar putea sa apara si probleme din partea propriilor actionari. Acordul de principiu la care s-a ajuns la sfarsitul lunii august ar trebui aprobat si de restul detinatorilor de actiuni Suez (tranzactionat pe bursa in proportie de peste 70%), pentru ca fuziunea sa se poata produce in calendarul deja stabilit, pana la jumatatea anului viitor. Unii experti avertizeaza ca, asa cum se intampla in cazul logodnelor lungi care arareori se transforma in casnicii fericite, unii actionari ai Suez ar putea sa nu fie de acord sa-si cedeze puterea de decizie unui presedinte, oricat de activ ar fi si decis sa repuna Franta pe harta marilor jucatori strategici ai lumii. Nemultumirea actionarilor Suez ar putea fi amplificata de paritatea la care li se vor preschimba participatiile in actiuni ale noului grup, 1 la 0,9545, adica 21 de actiuni Gaz de France pentru 22 de actiuni Suez, ceea ce va insemna ca actionarii Suez vor detine 55% din viitorul grup, in timp ce cei ai Gaz de France restul de 45%.

     

    Mai e de luat in calcul ca Suez s-a obligat, potrivit termenilor intelegerii preliminare, sa listeze la bursa componenta sa de furnizare de apa si de procesare a reziduurilor, pentru a putea crea o „uniune a egalilor“; „decizia strategica de a se specializa pe energie“, dupa cum a numit-o Sarkozy, va trebui insa aprobata si ea de actionarii obisnuiti sa stie ca participa la o companie cu activitati in furnizarea de energie, apa potabila si procesare a deseurilor. Aceasta, impreuna cu rolul determinant pe care l-a capatat statul francez in gestionarea grupului, ar putea duce, s-a spus, la scaderea pe termen scurt si mediu a actiunilor, cum de altfel s-a si intamplat in primele zile dupa anuntarea termenilor fuziunii. Ar fi oarecum de inteles o dezamagire fata de actiunile Suez, pentru ca termenii initiali ai fuziunii – o paritate 1 la 1 plus o compensatie de un euro pentru fiecare actiune Suez – le-ar fi dat investitorilor dreptul sa spere la mai mult.

     

    Insusi castigatorul absolut al acestor zile, Nicolas Sarkozy, s-ar putea trezi ca succesul de astazi se intoarce impotriva sa: pe vremea cand era ministru de finante si s-a vorbit prima data de fuziunea GDF-Suez, Sarkozy s-a angajat ca operatorul de gaze naturale controlat de stat nu se va privatiza (exista, de altfel, si o lege speciala din 2004 care cere ca statul francez sa detina cel putin 70% din capitalul GDF). In conditiile in care problemele sociale din Franta au un potential urias de rabufnire, dupa cum s-a vazut si din revolta suburbiilor de acum doi ani, lui Sarkozy ii va fi destul de greu sa explice angajatilor GDF si familiilor lor ca nu mai lucreaza la stat si ca, desi o parte dintre manetele noului grup sunt inca la Palatul Elysée, soarta lor urmeaza sa fie decisa si de constrangerile unei piete care se anunta mai concurentiala decat erau ei obisnuiti pana acum. Iar ultimele sondaje din august nu prea arata incurajator pentru Sarkozy care, desi dupa primele 100 de zile de mandat ramane la cea mai mare popularitate dupa cea a lui Charles de Gaulle, se afla in cadere cu 5% fata de luna anterioara.

     

    Pentru ca tabloul sa fie si mai complicat, noul presedinte si-a anuntat recent si intentia de a liberaliza climatul economic din Franta (o promisiune cel putin temerara, avand in vedere ca o zecime din economia franceza este detinuta partial de stat) si sa renunte la limitarea programului de lucru saptamanal de 35 de ore, limitare care i-a facut pe investitori sa se gandeasca de doua ori inainte de a angaja in Franta un francez si care a dus astazi somajul la o rata de 8%.

     

    Daca la el in tara va fi nevoit sa explice liberalizarea economica, in cancelariile europene liderul francez va fi nevoit sa faca fata acuzatiilor de „dirigisme“ – vechea meteahna protectionista a Frantei – alimentate acum de scanteia data de Suez in fuziunea cu Gaz de France. Administratia de la Paris a inceput deja sa promoveze nevoia strangerii randurilor in Europa, pentru a face fata rolului tot mai mare pe care il are, spre exemplu, Rusia in gestionarea ecuatiei energetice a UE. Aceasta nevoie, s-a spus, ar fi stat la baza grabei cu care Palatul Elysée a impins de la spate fuziunea GDF cu Suez. Sau, dupa cum spunea ministrul francez pentru afaceri europene, Jean-Pierre Jouyet, „important este ca Europa sa-si apere propriile interese. Nu e vorba despre protectionism“. La urma urmei, e o chestie de semantica.

  • GDF Suez

    Grupul nou-format GDF Suez va avea o valoare de piata de 90 de miliarde de euro, venituri totale de 72 de miliarde de euro* si va crea pana in 2013 sinergii de peste un miliard de euro anual. Estimarile apartin conducerilor celor doua companii.

    • Cel mai mare cumparator si vanzator de gaze naturale din Europa
    • Cel mai mare importator de gaz petrolier lichefiat (GPL) din Europa
    • Al doilea mare producator de energie din Franta
    • Al cincilea mare producator de energie din lume
    • Cel mai mare operator al sistemelor de distributie si transport de gaze naturale din Europa
    • Al doilea operator dupa rezervele de gaz si dupa terminalele de GPL din Europa.

    *Inclusiv cu divizia suez environment, care urmeaza sa fie listata, In valoare de 18-20 mld. Euro