Blog

O veste buna pentru automobilistii rusi: in doi ani, ei vor putea circula linistiti prin Europa, deoarece Rusia se pregateste sa devina membru provizoriu al Cartii Verzi, sistemul international de asigurare auto, anunta Moscow Times. Introdusa in 1953, sub egida Comisiei Economice a Natiunilor Unite pentru Europa, Cartea Verde acopera trei sferturi din daune in cazul unui accident, astfel incat un automobilist nu trebuie sa se asigure de fiecare data cand trece granita. 

„Rusia este singura tara europeana care nu face parte din sistem“, spune Ulf Lemor, presedintele consiliului. Lemor spera ca Rusia va putea sa depuna o solicitare de a deveni membra pana in primavara lui 2006, cand Adunarea Generala a Consiliului Cartii Verzi, cu sediul la Londra, va avea intalnirea anuala. In cazul in care consiliul va vota in favoarea aderarii Rusiei, aceasta va putea adera la sistemul Cartii Verzi in 2007, ca membru provizoriu.

Guvernul se pregateste sa impuste doi iepuri dintr-o data: sa rezolve spinoasa problema a despagubirilor pentru fostii proprietari de case nationalizate si sa mai arunce ceva combustibil pe piata de capital. Autoritatile ar urma sa le acorde fostilor proprietari actiuni ale companiilor de stat (Transelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz sau societati din portofoliul AVAS si ADS) care sa fie tranzactionate la bursa intr-o sectiune separata. Exista insa si varianta unei noi SIF cu actiuni ale acestor societati, din care multe nelistate, unde fostii proprietari ar urma sa primeasca unitati de fond.

Cum valoarea despagubirilor potentiale e de ordinul a 8-10 miliarde de euro, e lesne de inteles atractivitatea unei asemenea afaceri pentru speculatori, care vor dori sa concentreze viitoarele titluri de valoare in acelasi fel in care au fost concentrate si dupa cuponiada din anii ‘90 (nu s-a stabilit inca vreo limita de detinere a actiunilor, ca la SIF-urile actuale).

Scumpirea gazelor naturale si a energiei electrice de la 1 aprilie, aprecierea leului si scaderea cererii pentru ingrasaminte pe piata mondiala a afectat puternic industria romaneasca de profil. 

Combinatele au inceput sa cada unul cate unul: Nitramonia Fagaras a intrat in lichidare voluntara, Amonil Slobozia opreste productia la 1 aprilie, Azomures la 17 aprilie, Sofert Bacau urmeaza sa intre in reorganizare judiciara. Aceasta inseamna intrarea in somaj a peste 8.000 de angajati. 

Patronatul din ramura sustine ca disparitia industriei de ingrasaminte va deschide calea unor importuri masive, numai ca piata interna e oricum foarte slaba, de 0,6 milioane de tone. Aceasta si explica de ce n-a avut succes incercarea combinatelor, intr-o prima faza, de a-si acoperi pierderea prin cresterea preturilor pe piata interna.

Anuntul Bulgariei ca isi va retrage trupele din Irak a dat ocazia Romaniei sa iasa din nou in evidenta prin fidelitatea fata de coalitia condusa de SUA: ministrul roman de externe, Teodor Atanasiu, a declarat ca militarii romani vor ramane in Irak pana cand misiunile lor vor putea fi preluate de fortele irakiene. 

Cu cateva zile in urma, presedintele bulgar Gheorghi Parvanov ceruse parlamentului sa aprobe reducerea cu o treime a contingentului tarii sale din Irak pana la vara si retragerea completa pana la sfarsitul lui 2005. Totusi, este posibil ca incapatanarea bulgareasca sa se inmoaie, la fel cum s-a inmuiat orgoliul premierului italian Silvio Berlusconi, prins intre cererile electoratului de a repatria trupele si solicitarea presedintelui american Bush de a nu-si parasi la greu aliatii din Irak. 

Ambasadorul SUA la Sofia a cerut deja parlamentului bulgar (care urmeaza sa se pronunte in aprilie) sa nu fixeze o data limita pentru retragerea trupelor.

Primele 100 de companii mari est-germane valoreaza impreuna mai putin decat o singura multinationala precum Siemens.

Dupa cincisprezece ani de la unificare si in ciuda investitiilor masive din vest, landurile fostei RDG se confrunta in continuare cu o productivitate scazuta, un numar record de someri si o populatie saraca. In fiecare an, observa revista italiana Panorama, est-germanii primesc 85 de miliarde de euro din regiunile cele mai prospere ale Germaniei occidentale, sub forma ajutoarelor structurale pentru regiunile sarace sau a subventiilor pentru intreprinderi. Tot acest efort a costat statul german, din 1990 incoace, peste un miliard de euro, in incercarea de a pune pe picioare economia subreda a estului Germaniei. 

„Obiectivul de a atinge standarde de viata egale si aceeasi productivitate pentru cele doua parti ale Germaniei s-a dovedit o misiune imposibila“, e de parere jurnalistul Uwe Müller, care dezvaluie intr-o carte recent aparuta ineficacitatea programelor publice pentru reconstructia estului. 

Ca si restul Europei de Est, piata poloneza a transporturilor aeriene este asaltata din toate partile de oferte din partea companiilor care ofera zboruri la preturi scazute. Warsaw Business Journal scrie ca este asteptata cu mare interes lansarea in Polonia a companiei Ryanair din Irlanda, 24 martie. Piata are inca potential, desi incepe sa se aglomereze: conform statisticilor realizate de Centralwings, compania aeriana de zboruri ieftine detinuta de LOT, doar 19.000 de polonezi au zburat la preturi scazute in 2003. Situatia s-a schimbat semnificativ in urmatorul an, cand numarul pasagerilor care au preferat zboruri la preturi scazute a crescut la 1.200.000. Pana in 2010 este de asteptat ca numarul polonezilor care vor opta pentru aceasta categorie de zboruri sa ajunga la 4.864.000 de persoane. 

Ryanair, care va zbura pentru inceput pe ruta Wroclaw-Londra, spera ca numarul clientilor sai polonezi sa atinga 100.000. In schimb, Centralwings isi doreste ca in urma colaborarii cu partenerul Germanwings, detinut de Lufthansa, sa poata deservi in acest an 800.000 de clienti. Hungarian Wizzair, care a inceput sa zboare in Polonia din mai 2004, a transportat deja un milion de pasageri, asigurandu-si astfel locul intai pe piata poloneza. Compania planuieste ca pana la vara sa introduca cinci noi destinatii si sa-si sporeasca numarul pasagerilor la doua milioane pana la sfarsitul anului. In prezent, doar 3% din polonezi folosesc regulat transportul aerian, fata de 20% dintre cetatenii din vestul Europei, motiv pentru care companiile aeriene vor avea inca mult de luptat pentru a castiga clientela.
 

Peste noapte, predictibilitatea fiscala s-a largit considerabil: impozitele pe tranzactii speculative si pe dobanzi au fost amanate pentru 1 mai, noua forma a Codului fiscal precizeaza ca de la 1 ianuarie 2006 aceste impozite vor creste la 16%, fiindca asta inseamna ideea de cota unica, iar ministrul de finante a promis ca la accize nu se va mai umbla pana in iulie 2006. 

Problema acum e de credibilitate, un cuvant la fel de complicat ca si predictibilitatea: cat de mult se poate baza mediul de afaceri pe aceste promisiuni? In primul rand, s-a creat un precedent prin „derogarea“ legislativa care a impus prin ordonanta de urgenta schimbarile din Codul fiscal. Inseamna ca, daca autoritatile ar considera din nou la un moment dat ca e nevoie de alte modificari, si acelea pot fi impuse tot in regim de urgenta, fara cele sase luni cerute de lege. In al doilea rand, intr-un an al noutatilor cu efecte incerte (introducerea cotei unice, liberalizarea completa a contului de capital, trecerea la tintirea inflatiei), nu e garantat ca economia va reactiona atat de lin, incat nu va fi nevoie de o noua ajustare de impozite directe sau indirecte.

Perceptia ca orice modificare anuntata poate fi la randul ei modificata i-a incurajat, de altfel, si pe reprezentantii patronatelor sa ridice glasul la guvernanti cu o agresivitate fara precedent. Saptamana trecuta, ei au amenintat ca daca noul Cod fiscal e publicat in Monitorul Oficial, dau in judecata Guvernul, fie la Curtea Suprema de Justitie, fie la Tribunalul de la Strasbourg, pe motiv ca a adoptat modificarile Codului fiscal prin ordonanta de urgenta si fara consultarea partenerilor sociali.

A treia revolta populara din spatiul ex-sovietic se dovedeste mai complicata decat precedentele. In primul rand, ce s-a intamplat in Kirgizstan a fost motivat in primul rand de ratiuni economice, de saracia si subdezvoltarea tarii (fostul presedinte Askar Akaev era socotit, totusi, cel mai luminat lider din republicile central-asiatice si n-a semanat deloc cu dictatori ca Lukasenko din Belarus si Kucima din Ucraina ori cu sefi tribali ca Saparmurat Niazov din Uzbekistan si Islam Karimov din Uzbekistan). De aici si jafurile masive din magazine, de dupa inlaturarea regimului Akaev, contramanifestatiile de sustinere a fostului presedinte, dar si conflictele din interiorul noii puteri, care nu arata deloc a opozitie articulata care vine sa preia conducerea tarii cu un program coerent de actiune. 

Unii analisti rusi se tem chiar ca daca situatia va degenera in Kirgizstan, aceasta va servi regimurilor autoritare din Asia Centrala, care se vor inaspri, ba chiar terorismului islamist din regiune, altoit pe vechile conflicte interetnice. Poate tocmai de aceea, prima promisiune a noului presedinte autoproclamat, Kurmanbek Bakiev, a fost ca va mentine bazele militare americane si rusesti de pe teritoriul tarii. 

Inginer de profesie, Bakiev a fost guvernator de regiune in anii ‘90 si premier pana in 2002. Atunci a fost inlaturat de la putere, in mod ironic, tocmai din cauza incapacitatii de a stapani situatia cu prilejul unor proteste organizate de opozitia anti-Akaev, proteste reprimate cu violenta de fortele de ordine. Acum, Bakiev se prezinta drept lider al celei mai puternice forte politice de opozitie, Miscarea Populara din Kirgizstan. Unde este insa Rusia in toate acestea? Spre deosebire de ceea ce s-a intamplat in Ucraina, presedintele Putin n-a exprimat acum nici o sustinere fata de Askar Akaev. Au aparut interpretari ca retinerea lui Putin, ca si atitudinea favorabila a lui Bakiev fata de Rusia si de bazele ei militare inseamna ca revolta din Kirgizstan ar fi fost de fapt controlata si grabita de Moscova, care a reusit astfel ca, dupa pierderea influentei in Georgia si Ucraina, sa pastreze Kirgizstanul.

In calitatea sa dubla de veghetor la sanatatea publica si de strangator de bani pentru nevoile aceleiasi societati, statul are la dispozitie acciza. O parghie prin care penalizeaza fiscal apetenta consumatorilor fata de bunuri considerate daunatoare pentru mediu (autovehiculele si carburantii), pentru sanatatea lor fizica (alcoolul, tutunul) si morala (produsele de lux, care adancesc discrepantele intre categoriile sociale si inghit sume altminteri canalizate spre economisire sau spre investitii mai cu folos pentru colectivitate). 

Cel mai relativ e statutul produselor de lux: un cuptor cu microunde sau un mantou de vulpe polara poate suporta accize mai mici, mai mari sau zero, in functie de statul care decide asta si de perioada mai buna sau mai proasta a unei economii. Pentru Romania, anularea accizei la camerele foto digitale de la 1 ianuarie 2005, de pilda, a fost salutata ca un semn binevenit de normalitate economica, din moment ce nici o tara europeana nu mai avea accize pentru acest produs. 

Reintroducerea ei acum aduce un aer deprimant, de recadere intr-o faza de lupta cu greutatile tranzitiei, care parea depasita. Iar daca o camera foto, chiar si fara accize, ramane inca obiect de lux pentru mare parte a populatiei, e greu de argumentat de ce curentul sau gazele ar trebui sa fie considerate si ele utilitati de lux.

Liderii Uniunii Europene au discutat saptamana trecuta la Bruxelles despre ce s-a realizat si, mai cu seama, ce nu s-a realizat la cinci ani de la definirea Agendei Lisabona, care considera posibil ca pana in 2010 economia europeana sa devina cea mai competitiva din lume. Pentru unii analisti, de vina sunt factorii macroeconomici. Finlanda este cea mai competitiva tara a lumii, iar Danemarca, Irlanda si Suedia o urmeaza indeaproape.

Noile tari UE din centrul Europei se lauda cu economii al caror ritm de crestere este tot mai rapid. Totusi, in tari precum Franta, Italia si Germania (foto), rata somajului a ajuns la peste 10%. Politica monetara rigida, neadaptata a Bancii Centrale Europene si corsetul fiscal al Pactului pentru Stabilitate si Crestere au dat constant dureri de cap guvernelor europene. Pentru altii, problema tine de politicile defectuoase ale guvernelor. In Franta sau Germania somajul este mai ridicat decat in Danemarca si Olanda pentru ca primele au o legislatie a muncii mult prea rigida, reguli de angajare si de concediere stricte si salarii minime ridicate. In plus, tarile care si-au liberalizat pietele in folosul competitivitatii sunt mai performante decat cele care prefera protectionismul.

Conform unui raport oficial dat publicitatii la Paris, liberalizarea sectorului de servicii francez ar duce la crearea a 3 milioane de noi locuri de munca. Piedica in calea schimbarii acestor politici defectuoase este teama guvernantilor ca ar putea pierde voturi.