Blog

  • ANI: Deputatul Marin Anton a fost în incompatibilitate

    Potrivit ANI, Marin Anton nu a respectat dispoziţiile articolului 82, alineatul 1, litera e) din Legea 161/2003, potrivit cărora “calitatea de deputat este incompatibilă cu: (…) calitatea de comerciant persoana fizică”. Acesta a deţinut, simultan, atât funcţia de deputat, cât şi calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul “Anton D. Marin Întreprindere Individuală”.

    “Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Anton Marin a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, arată ANI într-un comunicat de presă transmis miercuri.

    Potrivit prevederilor legale, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

    Marin Anton a fost membru al Partidului Naţional Liberal (PNL) până în 2007, când a plecat la PDL. În aprilie 2012, el s-a întors în PNL, al cărui membru a fost până în luna martie a acestui an. Începând din acel moment, Anton a trecut în Partidul Mişcarea Populară.

    Potrivit Forbes, deputatul Marin Anton are o avere estimată la aproape zece milioane de euro.

  • Convoiul rusesc controversat îşi continuă drumul către Ucraina. Ministru ucrainean: Nu vom lăsa pe teritoriul nostru niciun convoi umanitar al lui Putin

    UPDATE 12:40 – Avakov: Ucraina nu va lăsa să intre pe teritoriul său niciun “convoi umanitar al lui Putin”

    Ucraina nu va permite să pătrundă pe teritoriul său “niciun convoi umanitar al lui (Vladimir) Putin” destinat regiunilor din estul ţării devastate de conflict, a declarat miercuri ministrul de Interne Arsen Avakov, relatează AFP.

    “Niciun «convoi umanitar» al lui Putin nu va trece prin regiunea Harkov”, în nord-estul ţării, aflată sub controlul Guvernului de la Kiev şi evocată de către Moscova ca punct de intrare pe teritoriul ucrainean.

    “O asemenea provocare cinică a agresorului teritoriului nostru este inacceptabilă”, a adăugat el, într-un mesaj postat pe Facebook.

    “Convoiul îşi continuă drumul”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a ministerului rus pentru Situaţii de Externe.

    Din coloană, care are o lungime de peste trei kilometri, fac parte aproximativ 280 de camioane, potrivit ministerului. Diplomaţia rusă a anunţat, într-un comunicat publicat marţi seara, că este vorba despre 262 de camioane.

    Convoiul urmează ca miercuri să parcurgă aproximativ 500 de kilometri, potrivit televiziune ruse, şi să ajungă miercuri seara la frontiera ruso-ucraineană, în postul Şebekino-Pletnevka, situat între regiunile Belgorod, în sudul Rusiei, şi Harkov, în nord-estul Ucrainei – regiune aflată sub controlul forţelor guvernamentale ucrainene.

    “Drumul este lung, este un pic dur, dar cum să nu ne ajutăm fraţii slavi?”, a declarat şoferul unui camion alb, citat de postul public de televiziune Rossia.

    Presa rusă şi-a exprimat entuziasmul, miercuri, faţă de misiunea acestui convoi, care a plecat marţi dimineaţa de la baza militară de la Alabino, la sud-vest de Moscova. La bordul camioanelor se află 1.800 de tone de alimente, medicamente şi generatoare.

    “Trei kilometri de ajutoare”, titra ziarul oficial Rossiiskaia Gazeta, în timp ce cotidianul popular Tvoi Den aducea un elogiu acestui “Drum al Vieţii”.

    Ministerul rus de Externe a afirmat marţi că Rusia livrează acest ajutor conformându-se modalităţilor dorite de Ucraina, acceptând itinerariul propus de către Kiev şi inspectarea încărcăturii.

    Însă Ucraina, care acuză Rusia că-i înarmează pe rebelii proruşi, acuzaţii respinse de către Moscova, a avertizat marţi că un asemenea convoi nu poate să pătrundă ca atare pe teritoriul ucrainean, cerând descărcarea încărcăturii şi încărcarea acesteia în vehicule aparţinând Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), la frontiera dintre cele două ţări.

    Preşedintele rus Vladimir Putin a justificat luni trimiterea acestui ajutor invocând consecinţe “catastrofice”, în opinia sa, ale ofensivei de anvergură a armatei ucrainene asupra oraşelor Doneţk şi Lugansk, ultimele două bastioane ale insurgenţilor separatişti proruşi în estul Ucrainei.

     

  • Cum te răcoreşti pe caniculă – Câteva sfaturi despre cum să treci mai uşor peste zilele fierbinţi

    Plimbarea prin oraş pe caniculă devine o aventură aproape extremă: eşti pus în situaţii jenante, pentru că transpiri din ce în ce mai mult, iar deodorantele, mai ales cele folosite de ceilalţi călătorii din mijloacele de transport în comun, îşi arată din ce în ce mai uşor limitele.

    Astfel, riscul de deshidratare creşte, mai ales când nu te poţi adăposti la umbră. De asemenea, asfaltul încins devine o adevărată capcană pentru pantofi sau tenişi (încălţăminte care, oricum, te încinge îngrozitor).

    Dacă te uiţi pe prognozele meteo, vei vedea că nu scapi de chinul caniculei în curând. Şi astfel apar întrebările: Ce faci? Cum te fereşti? Cum te răcoreşti?

    O soluţie evidentă este să stai în casă. Dacă poţi, bineînţeles, sau dacă nu trebuie să mergi la serviciu. Daca ai aer condiţionat, acum este timpul să îl foloseşti. Nu uita însă că trebuie să închizi geamurile şi, eventual, să tragi jaluzelele dacă te deranjează soarele.

    Dacă nu ai (încă) aer condiţionat, există varianta ventilatorului. Ţine cont: câteva sticle cu apă îngheţată puse în faţa acestuia fac minuni. De asemenea, este recomandat să ţii draperiile trase. O soluţie disperată, şi nu prea estetică, este să pui staniol în geamuri, pentru a reflecta lumina soarelui. La fel, poţi agăţa în geam un cearşaf ud. Nu uita însă, noaptea, să foloseşti  aparatul cu pastile împotriva ţânţarilor, ca să poţi dormi mai liniştit.

    Pentru răcirea pereţilor se mai practică, cică, o metodă ”extremă”: se umple cada cu apă cât mai rece, pentru ca temperatura aerului din casă sau din apartament să scadă. Este însă posibil să nu funcţioneze, aşa că o variantă mai eficientă, şi care utilizează mai puţină apă, este să faci un duş răcoritor.

    Legat de cum te hidratezi: este bine de ştiut că berea – băutură îndrăgită pe timp de vară şi nu numai – deshidratează. Astfel se explică de ce te trezeşti cu gura uscata după o noapte de băut bere. De asemenea, nu uita că toate băuturile care conţin cofeină: cafeaua, băuturile gazoase, deshidratează. Cele mai bune sunt, de fapt, apa rece, limonada şi ceaiul de mentă răcit.
    Este recomandat să consumi cât mai multe fructe şi legume bogate în vitamine şi apă: mere, pepeni, piersici, caise, morcovi. Sunt de evitat ceapa, usturoiul, cartofii prăjiţi.

    Este bine să te îmbraci cu haine subţiri, largi şi deschise la culoare (beduinii ştiu de ce). Paradoxal, cu cât eşti mai neacoperit, cu atât transpiri mai mult, astfel încât o pălărie sau o şapcă ajută . Cu toate acestea, nu trebuie exagerat cu articolele vestimentare, pentru că echilibrul între suficient şi prea mult este foarte delicat şi subtil.

     

  • Echivalentul premiului Nobel pentru matematică, acordat pentru prima dată unei femei

    Maryam Mirzakhani s-a născut în 1977, la Teheran, şi este profesor la Universitatea Stanford din California, după ce şi-a obţinut doctoratul la Harvard în 2004. Ea împarte medalia Fields pe 2014, atribuită la fiecare patru ani, cu alţi trei matematicieni.

    Aceştia sunt Artur Avila – un francez de origine braziliană care este directorul departamentului de cercetare la Centrul naţional de cercetări ştiinţifice, Manjul Bhargava – profesor american la Universitatea Princeton – şi Martin Hairer – cercetător austriac la Universitatea Warwick din Marea Britanie.

    Medalia Fields va fi înmânată miercuri la Congresul internaţional al matematicienilor, care este organizat în acest an la Seul.

    Maryam Mirzakhani este o specialistă în geometria formelor neobişnuite şi a descoperit noi metode pentru calcularea volumelor unor obiecte cu suprafeţe curbate.

    Ea a primit anterior premiul Blumental pentru rezultate deosebite în domeniul matematicii pure, în anul 2009, şi premiul Satter, oferit de Societatea americană de matematică, în 2013.

    “Este o mare onoare şi voi fi fericită dacă acest premiu le va încuraja pe tinerele femei cercetătoare şi pe matematiciene”, a declarat Maryam Mirzakhani, într-un comunicat publicat pe site-ul Universităţii Stanford. “Sunt convinsă că multe alte femei vor primi această recompensă în anii următori”, a adăugat ea.

    Medalia Fields este atribuită începând din 1936 unui număr de cel mult patru matematicieni mai tineri de 40 de ani.

    Laureaţii primesc fiecare un cec de 15.000 de dolari canadieni (circa 11.000 euro).

    Acest premiu a fost propus în 1923 de matematicianul canadian John Charles Fields, decedat în 1932. El şi-a donat averea pentru a finanţa această recompensă, adeseori denumită “premiul Nobel în matematică”.

    Într-o epocă în care femeile au ajuns la paritate cu bărbaţii în numeroase discipline ştiinţifice, matematica a rămas un domeniu dominat copios de bărbaţi, care obţin circa 70% din doctoratele în matematică din Statele Unite.

    Din totalul celor 55 de laureaţi, se remarcă 13 americani şi 12 francezi, cele două ţări obţinând cel mai adesea această recompensă.

  • Cum să faci bani din gunoi. Constantin Damov, fondator Green Group: “90% din reciclarea din România este făcută de oamenii străzii”

    Green Group, grupul de firme care reciclează plastic, sticlă şi echipamente electronice,  a lansat în colaborare cu Carrefour România două staţii inteligente de preluare a deşeurilor direct de la consumatori în parcările Carrefour Băneasa şi Carrefour Vitantis. 

    Astfel, bucureştenii pot aduce pentru reciclare aproximativ zece tipuri de deşeuri: PET-uri, doze de aluminiu, recipienţi din sticlă, echipamente electrice şi electronice, baterii, hârtie, folii de plastic, recipienţi de polistiren sau diverse tipuri de ambalaje de plastic. Materialele reciclabile ajung în fabricile de reciclare din România, iar Green Group şi Carrefour oferă utilizatorilor sistemelor de reciclare recompense sub forma unor vouchere de cumpărături. Valoarea unui PET este de 5 bani, doza de aluminiu valorează 3 bani, un kg de hârtie sau carton 11 bani, iar sticla, 1 ban. Toate valorile sunt returnate sub forma unor bonuri de reducere la cumpărături, în funcţie cantitatea colectată.

    „Acţiunea face parte dintr-un proiect amplu iniţiat la Buzău în 2013. De la implementarea proiectului, au fost colectate prin acest sistem peste 450,000 kg de PET-uri şi doze şi aproximativ 500 de tone deşeuri de echipamente electrice şi electronice. Împreună cu partenerul nostru strategic, Carrefour România, ne aşteptăm ca staţiile din Bucureşti să avem rezultate foarte bune în colectare, ajungând la aproximativ 12 tone PET, 10 tone sticlă, 100 de tone de echipamente electrice şi electronice şi 200 de tone hârtie în primele 6 luni de funcţionare”, a declarat Constantin Damov, cofondator Green Group.

    Damov a mai declarat că până la sfârşitul anului viitor, speră ca în toate oraşele din România care au mai mult de 50.000 de locuitori să existe câte cel puţin o astfel de unitate. „Este un plan de 75 de asemenea staţii de colectare, din care şase vor fi în Bucureşti”.

    Proiectul, finanţat prin reinvestirea profitului grupului, dar şi printr-un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care este şi acţionar al grupului, este, potrivit lui Damov “o activitate care nu este orientată profitului, ci o activitatea construită astfel încât să nu piardă”.

    În ce priveşte scepticismul românilor legat de reciclare, Damov crede că principala cauză este lipsa infrastructurii. „Astăzi din păcate, 90% din reciclare e făcută de oamenii străzii, asta pentru că materialele au fost abandonate, ei au fost primii care au identificat oportunitatea de a face bani din gunoi”.

    Green Group, prezent în România de zece ani, deţine cinci fabrici de procesare a deşeurilor, are circa 3000 de angajaţi şi o cifră de afaceri la nivel de grup de 120 de milioane de euro.

     

  • Washingtonul examinează opţiunile unei evacuări a civililor blocaţi în Irak

    Experţi ONU în drepturile omului au îndemnat marţi, într-un mesaj, membrii comunităţii internaţionale la o acţiune urgentă menită să împiedice comiterea de către jihadişti a “unui potenţial genocid” asupra comunităţii yazidi în Irak.

    Zeci de mii de membri ai minorităţii yazidi s-au refugiat în Munţii Sinjar, din faţa înaintării jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI).

    Până la 35.000 de persoane s-ar fi refugiat din regiunea Sinjar şi s-au refugiat, în ultimele 72 de ore, în provincia Dohuk, în Regiunea Autonomă irakiană Kurdistan, traversând prin Siria, a anunţat marţi UNHCR. Persoanele care au sosit în ultima perioadă sunt epuizate şi dezhidratate.

    Statele Unite, care au lansat săptămâna trecută atacuri aeriene asupra unor poziţii deţinute de insurgenţi, coordonează eforturile Occidentului de ajutorare a populaţiilor civile, iar Washingtonul examinează în prezent diferitele opţiuni ale unei evacuări, potrivit lui Kerry.

    “Este exact ceea ce evaluăm”, a declarat şeful diplomaţiei americane, aflat într-o vizită la Hniara, capitala Insulelor Solomon.

    “Vom evalua rapid şi în mod critic, deoarece credem că este urgent să încercăm să scoatem aceşti oameni din zona Munţilor” Sinjar, a adăugat el.

    Jihadişti din cadrul grupării SI au preluat, începând de la 9 iunie, controlul asupra unor porţiuni uriaşe din teritoriul irakian, atât la vest, cât şi la est de Bagdad.

     

  • Medvedev a emis un ordin de înfiinţare a unei universităţi federale în Crimeea

    Într-o notă anexată documentului, postat pe site-ul Guvernului, se prevede ca instituţia să cuprindă şapte facultăţi şi şapte organizaţii de cercetare.

    Ministerul rus al Educaţiei şi Ştiinţei a fost însărcinat să elaboreze programul de dezvoltare a universităţii în următoarele şase luni şi să-l prezinte Guvernului în vederea aprobării.

    De asemenea, ministerul a fost însărcinat să pregătească în următoarele trei luni şi să prezinte Guvernului în vederea ajustării finanţării de la buget a programului “Dezvoltarea Educaţiei” prevăzut pentru perioada 2013-2020, astfel încât să includă începând din 2015 implementarea programului privind dezvoltarea universităţii federale.

    În cooperare cu Consiliul de Miniştri al Republicii Crimeea, ministerul urmează să asigure până cel mai târziu în ianuarie 2016 desfăşurarea activităţilor şi dezvoltarea universităţii, potrivit aceleiaşi surse.

  • Investiţiile străine au scăzut în primul semestru cu 10,3%, la 1,19 miliarde euro

    Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 1,192 miliarde euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 1,11 miliarde euro, iar creditele intragrup 78 milioane euro, a anunţat miercuri Banca Naţională a României.

    În luna mai s-a înregistrat cel mai mare nivel al investiţiilor străine directe atrase de România de la începutul anului, de 306 milioane euro, în condiţiile în care în aprilie investiţiile au totalizat 215 milioane de euro, în martie 290 milioane de euro, în februarie 36 milioane de euro, iar în ianuarie 244 milioane de euro.

    Anul trecut, investiţiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, la 2,71 miliarde euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.

  • Ambasadorul rus la Varşovia, convocat la Ministerul de Externe după declaraţiile lui Jirinovski privind ”distrugerea” ţărilor est-europene

    Într-un interviu acordat Radio Polonia, purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe Marcin Wojciechowski a refuzat să dezvăluie detalii despre discuţia cu ambasadorul Vladimir Grinin, afirmând doar că a avut loc o întâlnire.

    “Statele baltice şi Polonia sunt condamnate. Vor fi şterse de pe faţa pământului. Nu va rămâne nimic”, a afirmat preşedintele Partidului Liberal-Democrat, considerat un apropiat al Kremlinului. Ele “vor fi nimicite. Nimic nu va rămâne acolo. Liderii acestor state pitice ar trebui să se gândească cine sunt”, a adăugat el, pe fondul escaladării conflictului din Ucraina.

    Întrebat dacă tratează cu seriozitate declaraţiile lui Jirinovski, ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski a declarat marţi seara pentru Polsat TV: “Atât de serios, încât l-am convocat pe ambasadorul rus la Ministerul de Externe şi l-am întrebat care este poziţia autorităţilor (ruse)”.

    Ministerul polonez de Interne Bartlomeij Sienkiewicz a declarat că Jirinovski este cunoscut pentru comentariile sale extremiste despre tot felul de subiecte.

    “El este un extremist politic în Rusia şi susţine astfel de afirmaţii de ani de zile”, a precizat Sienkiewicz.

    Rusia a început să trimită peste 200 de camioane încărcate cu ajutor umanitar către estul Ucrainei, marţi. Guvernul ucrainean se teme însă că Rusia foloseşte pretextul ajutorului umanitar pentru a furniza arme separatiştilor. “Rusia joacă un joc absolut cinic”, a declarat marţi adjunctul ministrului ucrainean de Externe, Danilo Lubkiski.

  • Povestea tânărului de 15 ani care a câştigat 1,5 milioane de dolari în trei zile

     “Nu asculta ce spun alţi oameni. Dacă eşti un antreprenor tânăr şi încerci să reuşeşti în afacerile online, nu porni de la premisa că nu vei reuşi. Cu ajutorul internetului aşa cum este acum, poţi să faci orice. Aşa am gândit eu de la început şi cred că mă descurc bine”, spunea într-un interviu acordat Juniorbiz.com Adam Horwitz, antreprenorul din Los Angeles, SUA, care a devenit milionar înainte de a a ajunge la majorat.

    Lui Adam Horwitz i-a venit ideea care avea să îl îmbogăţească la 15 ani. A fondat Urban Stomp, un website unde posta muzică şi adresele petrecerilor din zona Los Angeles-ului. Site-ul a făcut profit prin vânzarea hainelor prin link-uri afiliate. Succesul lui Adam a fost însă prea mare: a adus la o petrecere 800 de persoane şi a fost nevoit să renunţe la site după câteva săptămâni de activitate.

    Adam spune că a învăţat din greşelile sale şi acum îi învaţă pe adolescenţi cum să facă bani online. Cursurile lui, “Tycon Cash Flow” şi “Cell Phone Treasure” i-au adus fiecare profit în valoare 100.000 de dolari. Ultimul său curs, ‘Mobile Monopoly’, i-a adus câştiguri de 1,5 milioane de dolari în trei zile, potrivit juniorbiz.com.