BusinessMagazin

Blog

  • Crocodilul cel urat

    La jumatatea lunii trecute, Washington Post publica o fotografie a presedintelui George W. Bush pregatit sa iasa la o plimbare cu bicicleta. Purta un short negru, o camasa alba, lejera, o sepcuta de baseball si sosete negre cu un imprimeu alb. Dar ceea ce a atras atentia jurnalistilor de la cotidianul american au fost incaltarile presedintelui, o pereche de saboti Crocs Cayman.


    Ultima celebritate intrata in clubul purtatorilor de papuci colorati marca Crocs, infatisarea lui Bush a combinat, in stilul caracteristic presedintelui american, si aprobari si dezaprobari: bareta de fixare adusa in fata i-a conferit un aer sportiv-smecheresc, dar combinatia cu papuci si sosetele negre l-au plasat in categoria mosnegilor iesiti la plimbare pe plaja. De fapt ce sunt si cine a creat papucii de 29,99 dolari pe care i-a incaltat liderul lumii libere?


    Crocs reprezinta pentru industria incaltamintei ceea ce „Broscuta“ produsa de Volkswagen a reprezentat pentru industria auto, triumful functionalului asupra esteticului: cea mai mare parte a relatarilor legate de pantofii Crocs insista atat asupra urateniei acestora cat si asupra succesului de care s-au bucurat.


    De fapt cel mai potrivit loc pentru Crocs nu este in zona micului automobil nemtesc care a cucerit lumea, ci langa (deasupra? sub?) alte ciudatenii care au cucerit lumea, cum sunt slapii, pantalonii trei sferturi sau tricoul. Ba exista voci care asaza papucii intens colorati, cu orificii de diverse forme si bareta pentru fixarea pe picior cu inovatiile aduse in materie de incaltaminte de doctorul Scholl (ajunge sa spunem despre Scholl ca se baza pe zicala „Cand te dor picioarele, te dor toate“ si ca a lasat in urma sa o companie de Fortune 500).


    Istoria Crocs incepe in martie 2002, pe puntea unui vas care naviga in zona Caraibelor. Pe vas se aflau trei prieteni, Lyndon „Duke“ Hanson, Scott Seamans si George Boedecker, iar in bagajele lor o pereche de saboti dintr-un material asemanator plasticului, produsi de o companie canadiana, Foam Creations. Cum sabotii s-au dovedit practici in conditiile dificile de la bordul vasului, cei trei, originari din Boulder, Colorado, s-au gandit la o afacere cu saboti pentru marinarii de duminica. In noiembrie 2002 cei trei vand primele 200 de perechi la Fort Lauderdale Boat Show.


    Sabotii devin din ce in ce mai populari, chiar daca nu au avut parte de o promovare intensa prin mijloace clasice de marketing; recomandarile medicilor, asistentelor medicale, gradinarilor, postasilor, bucatarilor sau comis-voiajorilor, in general ale persoanelor obligate sa stea mult timp in picioare au sporit numarul doritorilor de saboti confortabili si usori (cantaresc sub 170 de grame). Al Pacino, Val Kilmer, Alicia Silverstone, Teri Hatcher, Halle Berry sau Jack Nicholson au aparut la un moment dat sau altul purtand Crocs.


    Asa ca in 2003 vanzarile ating 1,2 milioane, iar in 2006 cresc la 355 de milioane de dolari, iar profiturile de la 300.000 de dolari la 200 de milioane de dolari.


    In iunie 2004, Crocs Inc. a cumparat Foam Creations, pentru a-si asigura exclusivitatea asupra materialului din care sunt fabricati sabotii, o rasina sintetica numita croslite. Crocs ajunge o companie cu 3.500 de angajati, 17.500 de puncte de vanzare in 80 de tari si sase unitati de productie. De promovare se ocupa si colaborarea cu Disney, Nickelodeon, Warner Brothers si produce incaltari pentru Google, Tyco, Flexotronics sau LA Lakers.


    Este timpul sa intre in scena Sheri Schmelzer, o casnica de 42 de ani din acelasi Boulder, Colorado. Cei cinci membri ai familiei Schmelzer au, desigur, cate o pereche de saboti in dotare, dar s-au dovedit a fi sensibili la lipsa elementelor ornamentale pentru Crocs-ii lor. Intr-o zi din vara anului 2005 Sheri a introdus intr-un orificiu al sabotilor o floare de matase, a fost multumita de rezultat, a continuat cu smiley, inimioare, semne ale pacii si altele asemenea, asamblate in ornamente sui-generis. Jocul copilaresc s-a transformat in Jibbitz, o mica afacere cu accesorii de Crocs vandute online. In februarie 2006 Jibbitz ajunsese la 250.000 de ornamente vandute, in valoare de 212.000 de dolari, iar in luna august a aceluiasi an productia ajunsese la 6 milioane de ornamente vandute prin 3.000 de magazine, iar cifra de afaceri ajunsese la 2,2 milioane de dolari.


    Schmelzerii au procedat la un outsourcing, mutandu-si capacitatea de productie in Asia si au cumparat in Boulder o cladire pentru depozit si birouri de 1.200 de metri patrati. In octombrie anul trecut, familia Schmelzer a vandut Jibbitz celor de la Crocs pentru 10 milioane de dolari, iar valoarea ar trebui sa se dubleze daca isi vor respecta tintele de vanzari. Sheri si Rich Schmelzer conduc in continuare Jibbitz si spun ca afacerea este pe val; in curand vor fi lansate si alte accesorii asortate cu sabotii Crocs, cum ar fi sepcile sau curelele.


    De diversificarea productiei se ocupa si Crocs, care a achizitionat recent un producator de sandale, o companie italiana de distributie si un  producator de echipament de hochei.


    In februarie 2006 Crocs a avut parte de cea mai de succes oferta publica de actiuni din industria incaltamintei, iar anul trecut castigul pe actiune a crescut cu peste 215%.


    Numele Crocs vine de la crocodil, odinioara simbol pentru articolele de lux; turnat in rasina, crocodilul a devenit un produs de masa, care nu pune accent pe infatisare, ci pe utilitate.

  • Brandul Crocs

    A intrat in Romania in primavara acestui an, prin intermediul companiei clujene Mexxem. „Brandul a prins. Mai timid la inceput, dar in acest moment se bucura de un real succes. Modelul Cayman a fost vedeta“, spune Alina Spanu, brand manager al Mexxem.

     

    Compania americana a infiintat si o unitate de productie in Romania, pe langa cele din Statele Unite, Canada, Mexic si Italia, dar nu a oferit amanunte suplimentare legate de activitatea de aici. „Este prea devreme, suntem abia la inceputul productiei in Romania“, spune Liselore Stuut, purtator de cuvant al companiei.

  • Mai bine cu doua monitoare

    Furnicile isi petrec 70% din viata stand degeaba, pentru ca au o productivitate ridicata si isi organizeaza eficient timpul. Ar putea fi si cazul angajatilor din multe companii mici si mijlocii, numai ca multi dintre sefii acestor firme ignora faptul ca un element de care depinde cresterea productivitatii il reprezinta investitiile in tehnologie.

     

    Cel mai bun exemplu in acest sens ar fi domeniul sanatatii, unde o retea tehnologizata, care sa cuprinda informatii despre pacientii din toata tara, ar putea creste semnificativ randamentul medicilor din spitale sau din clinici private. Cu alte cuvinte, in caz de urgenta, dar si la consultatii de rutina, informatii precum datele personale ale pacientului, bolile de care sufera si tratamentele la care este supus acesta ar scuti medicii de investigatii suplimentare. De asemenea, un sistem de sanatate informatizat poate insemna un timp mai redus in diagnosticarea pacientilor sau in comunicarea cu alte spitale atunci cand este nevoie  de evaluarea unor situatii medicale mai complicate. In SUA deja se lucreaza la crearea unei astfel de retele, la initiativa Guvernului, care si-a propus sa creeze un sistem informatizat de sanatate national prin care sa se masoare si eficienta cadrelor medicale.

     

    O astfel de retea presupune probabil investitii de zeci de miliarde de dolari. Investitiile in tehnologie, chiar daca nu la acelasi nivel, sunt la fel de importante si in alte industrii, precum cea a energiei electrice sau a transportului public, si, deopotriva, in companii, indiferent de domeniul de activitate. Sumele cheltuite pentru computere mai performante, de exemplu, sau pentru imprimante rapide acolo unde este nevoie, se „recupereaza“ cel mai repede in productivitatea angajatilor, sustin specialistii in domeniu. Si, de cele mai multe ori, rezultatele unei astfel de investitii se vad de trei pana la cinci ori mai repede decat in cazul altor cheltuieli bugetate de companii. Ceea ce explica, mai ales in cazul firmelor mici si mijlocii, sumele cu aproximativ 10%-15% mai mari cheltuite pentru tehnologie anul acesta, comparativ cu 2006, conform unui studiu realizat recent de Information Technology and Innovation Foundation, organizatie sustinuta de companii precum IBM, Cisco Systems si eBay. Spre comparatie, procentul de crestere al investitiilor in tehnologie in cadrul companiilor de mari dimensiuni se ridica undeva la 5-10%, explicatia fiind faptul ca acestea au deja un nivel ridicat de tehnologizare.

     

    Un exemplu particular de crestere a productivitatii angajatilor prin investitii in tehnologie este reprezentat de monitoarele duale sau altfel spus doua monitoare separate care sunt conectate la acelasi calculator. Conceptul nu este nicio noutate, numai ca anul acesta a crescut in popularitate. Instalarea se face foarte usor, iar cresterea eficientei angajatilor este de 20 pana la 30%, conform unui studiu realizat de Universitatea din Utah si sponsorizat de ATI Technologies, producator de placi de baza si placi grafice, si NEC-Mitsubishi, companie specializata in productia de monitoare cu cristale lichide.

     

    Cresterea productivitatii a fost determinata prin compararea vitezei de lucru si acuratetei angajatilor atunci cand lucreaza pe un singur monitor si pe doua astfel de echipamente. O prima concluzie a fost aceea ca avand doua monitoare, este redus timpul de lucru prin faptul ca spatiul de expunere a aplicatiilor este dublu si deci angajatii pot urmari mai multe aplicatii simultan.

     

    De fapt, unul dintre principalele avantaje ale monitoarelor duale este acela ca datele pot fi comparate mult mai usor. De exemplu, pentru angajatii care lucreaza foarte mult cu aplicatii din suita Office a Microsoft – Word, Excel, Powerpoint, este mult mai simplu sa priveasca doua documente simultan, pe doua monitoare, decat sa faca abuz de combinatia de taste Alt-Tab, care permite trecerea de la o aplicatie la alta cu care se lucreaza. Acelasi lucru este valabil si pentru site-uri, imagini sau alte documente electronice cu care se lucreaza.

     

    O alta categorie de angajati care ar putea deveni mai productiva in urma unei investitii in monitoare duale este cea a programatorilor. Cu doua monitoare, acestia pot lucra mult mai repede atunci cand corecteaza greseli de cod sau cand creeaza un site.

     

    La fel de importanta pentru productivitatea angajatilor pare a fi si dimensiunea monitorului. Conform unui studiu Microsoft, cu cat monitorul este mai mare, cu atat este imbunatatita viziunea periferica a utilizatorilor si prin urmare si memoria vizuala, astfel ca acesta va petrece mai putin timp atunci cand cauta o anumita informatie din computer, pe un monitor mai mare.

     

    Instalarea unui monitor dual presupune insa atentie din partea specialistilor din departamentul IT al companiei, care trebuie sa examineze atent configuratia hardware si software a fiecarui computer, inainte de a face investitia. Pentru a putea sustine doua monitoare, computerul trebuie sa aiba o placa grafica compatibila sau doua placi separate, astfel incat fiecare monitor sa fie conectat la cate una. Mai indicat ar fi ca monitoarele sa fie conectate la aceeasi placa grafica, pentru ca sunt mai usor de instalat si de operat, dar cheltuielile cu o placa video care sa poata sustine doua monitoare sunt mai mari decat in cazul a doua placi video obisnuite. Dupa aceea, este nevoie de cele doua monitoare, recomandabil fiind ca acestea sa fie acelasi brand si chiar si acelasi model, astfel incat sa nu existe diferente de culoare, luminozitate sau contrast. Totodata, este bine ca monitoarele sa fie cu ecran plat pentru ca sunt mai putin daunatoare pentru ochi, folosesc mai putina energie electrica si au marginile mai mici, ceea ce inseamna ca pot fi mai usor plasate unul langa celalalt.

     

    Mobilitatea este si ea un element responsabil de cresterea productivitatii angajatilor, solutiile disponibile deja pe piata mondiala permitandu-le acestora sa lucreze  departe de birou, fara a simti lipsa conectivitatii la reteaua companiei, spre exemplu.

     

    „Solutiile mobile pentru business schimba mult modul in care se desfasora activitatea in birourile companiei“, spune Yasir Quereshi, business development manager in cadrul Cisco Systems, furnizor de astfel de solutii. „Am trecut de la hartie la e-mail si la mesagerie instantanee, ceea ce reprezinta un motiv de crestere a productivitatii angajatilor, care nu mai trebuie sa scrie de mana mesajele pe care vor sa le transmita, ci mult mai rapid, pe computer“.

     

    Solutiile wireless nu numai ca reduc costurile operationale ale companiei, dar contribuie la eficientizarea comunicatiilor si ofera sguranta crescuta a datelor, ceea ce se traduce intr-un final in cresterea productivitatii, este de parere Quereshi. „Angajatii pot lua biroul lor oriunde ar merge. Iar recuperarea investitiilor in mobilitate pentru business se face mai repede decat in cazul altor cheltuieli ale companiei cu tehnologia“.

  • Altfel de externalizare

    In 1999, Andy Grove le-a spus franc editorilor americani de ziare ca Internetul si noile tehnologii sunt pe cale sa le scufunde corabiile. Astazi predictia lui incepe sa se adevereasca, cel putin in privinta presei locale. Va supravietui cine se va adapta.

    S-a intamplat primavara aceasta, in oraselul Fort Myers din Florida. Ziarul local News-Press a aflat ca cititorii sai dintr-un nou complex rezidential au fost taxati cu 45.000 de dolari pentru conectarea la reteaua de apa si canalizare. In mod normal, un ziar ar fi insarcinat un jurnalist de investigatie sa ancheteze cazul. Insa News-Press a ales o alta cale: i-a invitat pe cititori sa-i ajute sa afle de ce costurile au fost atat de mari. Raspunsul acestora i-a surprins pe editori, care au fost pusi in situatia sa angajeze personal suplimentar care sa raspunda unui torent de informatii, telefoane si mesaje e-mail venite de la cititori. Ziarul a publicat pe web sute de pagini de documente si informatii, iar cititorii au pornit propriile lor investigatii. Ingineri pensionari au studiat planurile si au estimat devizul, economistii au examinat balantele contabile, iar un angajat al administratiei locale le-a „suflat“ cateva informatii despre o posibila licitatie aranjata. Editorul executiv al ziarului afirma ca au fost ajutati de oameni din toata lumea, iar vreme de sase saptamani paginile web News-Press.com au atins cote record in materie de trafic. Rezultatul net a fost ca municipalitatea a redus cu peste 30% pretul, un inalt oficial a demisionat, iar subiectul a devenit, un element cheie in campania electorala pentru consiliul local.


    Poate ca intamplarea ar putea fi exemplificarea perfecta pentru ceea ce se cheama mai nou „citizen press“ sau chiar „jurnalism open source“. De fapt este vorba de o noua orientare a multor ziare locale americane, pornind de la o idee experimentata de Gannett – un editor care detine Cincinnati Enquirer si inca 84 de alte ziare locale din Statele Unite – pentru a stopa declinul ziarelor locale. Desi intreaga presa scrisa inregistreaza o constanta scadere a tirajelor si incasarilor din publicitate, situatia ziarelor locale este oarecum speciala, deoarece ascensiunea spectaculoasa a unor servicii online precum Craiglist le-a rapit cea mai consistenta (si adesea singura) sursa de venituri: mica publicitate. In conditiile unor resurse tot mai modeste, salvarea micilor publicatii nu poata sa vina decat tot din web: costurile tipografice sunt eliminate, iar munca multor jurnalisti profesionisti este suplinita de contributiile voluntare (si adesea entuziaste) ale cititorilor. Nu este neaparat ceva spectaculos. Orientarea devine „foarte locala“, meciurile din campionatul scolar de fotbal sau baseball devin subiecte de interes, iar barfele mondene sunt inlocuite de forumuri de discutii pe subiecte arzatoare ale comunitatii. Interesant este ca femeile devin publicul dominant, ceea ce contrasteaza cu apetitul lor scazut in privinta ziarelor (se estimeaza ca dor 27% dintre ele citesc ziare). Merita notat ca pe langa captarea unui public nou, noua orientare atrage si o clientela noua pentru publicitate, formata din micile firme locale, care nu si-ar fi permis spatiu de publicitate intr-un ziar „clasic“, fie el si local. Ca dovada, publicatia online CincyMOMS.com – bazata pe forumuri si contributii ale cititoarelor (un alt experiment al celor de la Gannett) – a adus venituri de aproape 400.000 de dolari in primele sase luni, majoritatea de la clienti noi (estimarile initiale mergeau spre 200.000 pe intregul an).


    Ce-i indeamna pe cititori sa devina jurnalisti (sau chiar editori) amatori? Sa contribuie cu materiale scrise, cu poze sau cu materiale video? Sa studieze mate-rial brut furnizat de noile publicatii online si sa-si publice concluziile? Poate o nevoie de implicare in comunitate, poate dorinta de a obtine un anume prestigiu, poate chiar interese directe… In orice caz, presa pare sa descopere resursa nebanuita pe care economia noului web o valorifica deja de cativa ani: capacitatea publicului de a genera continut. Anonimii care au facut Wikipedia sau care au scris mii de recenzii pe Amazon pot sa faca si un ziar local.  Oamenii nu mai vor sa stea si sa primeasca informatii, vor sa contribuie. Nu mai sunt simpli clienti, sunt parteneri. Iar companiile vizionare invata sa valorifice aceasta resursa: externalizeaza spre public.


    Tot mai multe companii media se arata interesate de „crowdsourcing“.     VH1 realizeaza saptamanal o selectie a celor mai interesante filmulete de pe YouTube. iStockphoto furnizeaza o larga colectie de poze realizate exclusiv de amatori, licentiind de cateva ori mai multe imagini decat Getty. InnoCentive se bazeaza pe inovatiile realizate de oameni obisnuiti… Wikipedia nu e un accident, e un model.

  • Explicit si de inalta definitie

    Industria pornografica din Japonia ar putea influenta verdictul in razboiul formatelor pentru urmasul DVD-ului. Filmele cu continut explicit au fost cele care au influentat major razboiul de acum 30 de ani in urma caruia casetele VHS au fost preferate celor Betamax.

     

    Industria de profil a fost intotdeauna una care a optat pentru cele mai moderne tehnologii de inregistrare. Acum lupta se duce intre alte formate, discurile HD-DVD si Blu-Ray, dar armele folosite se pare ca sunt aceleasi. In vreme ce in Statele Unite HD-DVD-urile sprijinite de aliatii Microsoft sunt preferatele industriei pornografice, Sony si aliatii incearca sa contracareze prin filmele asiatice de acest gen. Un obstacol pentru Sony il constituie insa faptul ca una dintre achizitiile lor, casa de productii Disney, are ca principiu sa nu colaboreze cu companii implicate in industria pornografica si deci sprijinul pe care Sony a inceput sa-l arate in acest sens trebuie sa fie cat mai discret. Mai exact, e vorba de suportul tehnic pe care producatorii de profil adunati la conferinta annuala Adult Treasure Expo din Chiba, Japonia, l-au anuntat din partea companiei de electronice asiatice. Deja titluri de filme ca „Eroist“ sau „Sex Vacation in Guam“ sunt produse doar pe suport Blu-Ray, la un nivel al detaliilor mult superior celui specific discurilor DVD obisnuite. Dar pentru ca si casele de productie japoneze au aceleasi retineri ca si Disney in colaborarea cu industria pornografica, partea de scriere efectiva a filmelor pe discuri este acum realizata de companii din Taiwan. Chiar compania Sony spune ca politica sa de a nu incuraja dezvoltarea industriei pornografice nu s-a schimbat. Cu toate acestea oficialii au declarat saptamana trecuta publicatiei PC World ca ofera suport tehnic oricarui producator de filme care solicita ajutor, indiferent de genul filmelor produse, evitand totusi sa produca direct aceste filme prin subsidiara Sony DADC.

     

    In acest timp, producatorii de filme pentru adulti din Statele Unite au inceput sa aduca pe piata productii pe format HD-DVD prin titluri ca „Debbie Does Dallas… Again“, un sequell al unui popular film de acum doi ani. Totusi, nu s-ar putea spune ca industria pornografica americana a luat deja hotararea de a trece la noul format, numarul filmelor de inalta definitie fiind inca foarte redus. Pana la urma, tot razboiul dintre marile companii producatoare de electronice ar putea fi hotarat de preferinta unui segment de public pentru generice cu actori americani sau asiatici.

  • De vanzare 2.0

    La intermedieri de 60 de milioane de euro in mai putin de un an, magazinul online de vanzari imobiliare cu comision fix ar putea fi considerat deja site-ul cu cea mai mare cifra de afaceri.

    O agentie imobiliara obisnuita isi realizeaza veniturile incasand comision procentual din pretul de vanzare al unei locuinte atat de la vanzator, cat si de la cumparator. Apare deci un conflict de interese din moment ce agentia reprezinta ambele parti, iar interesul este sa vanda la un pret cat mai mare. Sistemul folosit de site-ul MagazinulDeCase.ro este diferit. Comisionul este platit doar de vanzator si este fix (99 de lei sau mai bine de 30 de euro), reprezentand practic tariful de promovare pe site. La acest tarif se adauga pachete de promovare preferentiala de 49 sau 149 de lei. Sistemul se numeste «for sale by owner» si in tarile occidentale sau Statele Unite si-a castigat pozitia alaturi de vanzarea prin intermediul agentiilor imobiliare. De la lansarea sa in octombrie anul trecut, site-ul a vandut in jur de 500 de locuinte cu o valoare totala de 60 de milioane de euro, cea mai mare vanzare fiind casa omului de afaceri Cristian Tantareanu cumparata pentru 3,5 milioane de euro.

    MagazinulDeCase este o afacere inceputa de doi tineri din Bucuresti. Pe parcurs au mai fost vandute 5% din actiuni chiar inainte de a fi lansat site-ul si ulterior inca 15% astfel incat actionariatul startup-ului cuprinde acum 5 persoane fizice. Matei Malos, unul dintre cei doi initiatori, spune ca pe baza pretului la care au fost vandute participatiile, site-ul valoreaza acum in jur de un sfert de milion de euro. Saptamana viitoare site-ul urmeaza sa anunte parteneriatul cu o banca din Romania care va oferi cumparatorilor posibilitatea de creditare si oferirea de conturi escrow (cont constituit ca garantie, dar tinut de un tert, nefiind insa discretionar la dispozitia acestuia) pentru angajamentele de cumparare. „In sistemul clasic exista chiar si o secunda in care vanzatorul are si banii si contractul de proprietate”, spune Matei Malos. Un alt plan al proprietarilor site-ului este sa acorde servicii de avocatura pentru reprezentarea vanzatorilor si cumparatorilor in procesul de obtinere de avize si plata a taxelor. Acest serviciu urmeaza sa fie oferit la un tarif fix de 999 de lei. Obiectivul de incasari pentru anul acesta al site-ului este de 200.000 de euro, cifra despre care acum Matei Malos spune ca este „usor optimista“ si ca se asteapta la venituri intre 150.000 si 200.000 de euro, suma tuturor pachetelor de promovare si consultanta oferite prin intermediul site-ului.     

  • Marketingul, afacerile si arta

    Fie ca au ales sa reinvie creatiile unor genii din trecut sau pur si simplu au optat pentru operele contemporanilor, companiile prefera tot mai des comunicarea „artistica“.

     

    Ce legatura poate exista intre Leondardo da Vinci si o manufactura orologera, intre o banca si legenda jazz-ului romanesc Johnny Raducanu sau intre un hotel si un spectacol de dans contemporan?

     

    Liantul este cat se poate de simplu: companiile, atat cele internationale cat si cele care opereaza pe piata din Romania, au inceput sa priveasca tablourile dincolo de maiestria alegerii culorilor si muzica mai departe de inlantuirea geniala de note, sesizand oportunitatea de marketing pe care o ofera un domeniu considerat mult timp nu neaparat lucrativ. Corporatiile au descoperit latura profitabila pe care o ascunde un ritm de jazz sau un spectacol de dans contemporan atunci cand sunt privite din unghiul potrivit.

     

    Pe piata internationala, marile corporatii imbina de multi ani afacerile si arta. Sumele acordate pentru sponsorizarea evenimentelor de arta s-au dublat in ultimii 15 ani in Marea Britanie (totalizand 225 mil. euro pe an) si s-au triplat in Franta, depasind 100 mil. euro pe an. „Au invatat sa profite de toate detaliile evenimentului, pentru ca pana la urma este o activitate de marketing precum publicitatea, relatiile publice sau marketingul direct“, spune Wendy Stephenson, directorul Sponsorship Consulting, companie britanica ce acorda consultanta legata de sponsorizari si care are pe lista de clienti firme precum Unilever, BP si Morgan Stanley.

     

    Iar evaluarea rezultatelor asocierii imaginii unei companii cu un eveniment de arta se face dupa aceleasi reguli care se aplica in cazul campaniilor publicitare. Unilever, de exemplu, a organizat un audit al sponsorizarii unei instalatii de arta moderna de la Muzeul Tate Modern din Londra (compania a incheiat contractul cu muzeul in 1999). Studiul realizat de Sponsorship Consulting a aratat ca cele 1,25 de milioane de lire investite i-au adus grupului beneficii de doua milioane de lire pana in 2006.

     

    De altfel, aici rezida frumusetea si eficienta marketingului prin arta, pentru ca evenimentele de gen atrag oameni influenti si formatori de opinie.

     

    Grupul media Bloomberg si-a asociat la randul sau numele cu arta tocmai pentru ca a considerat ca pasul ii va aduce beneficii de imagine. Nu sponsorizeaza evenimentele sportive si are buget relativ redus pentru publicitatea traditionala. In schimb, a fost angajat chiar un artist sa picteze farfuriile care se folosesc in cantina si sponsorizeaza evenimente de arta importante. 

     

    Pe de alta parte, exista companii  care, pe langa sumele mari alocate pentru spon-sorizari, folosesc renumele marilor artisti pentru a crea si promova produsele proprii. Marca elvetiana de orologerie IWC Schaffhausen a imaginat o intreaga gama de ceasuri pornind de la creatiile unui geniu universal recunoscut: Leonardo da Vinci. Si, pentru a-si sustine colectia de produse, anul acesta, la Salonul de la Geneva, IWC a pus in scena o piesa cu subiect si protagonisti celebri: o creatie despre Leonardo da Vinci si Mona Lisa in care au jucat actori precum Kevin Spacey (care a si scris si regizat piesa) si Thandie Newton. 

     

    Este adevarat ca strategiile sunt gandite pentru piete pe care arta are nu numai succes la public, ci si vanzari de sute de milioane de euro, tablourile sau obiectele de arta fiind privite uneori ca investitii mai rentabile decat actiunile companiilor cotate la bursa. In Romania, in conditiile in care tocmai se pun bazele caselor de licitatii, iar spectacolele de arta (teatru, dans sau muzica) fac tot mai multe turnee in strainatate, au aparut companii care gandesc evenimente intregi in jurul unei manifestari artistice.

     

    De fiecare data, campaniile sunt gandite pana la cele mai mici detalii pentru a se potrivi cu mesajul pe care compania doreste sa il transmita. De exemplu, brandul hotelier Novotel, parte a grupului Accor, se asociaza de ani buni cu arta contemporana la nivel mondial (grupul detine o colectie de lucrari de arta contemporana de la peste 125 de artisti pe care le expun in camerele hotelurilor).

     

    Si in Romania reprezentantii hotelului au imaginat evenimente pe aceeasi tema. Astfel, in luna iunie, partenerii corporate au primit o invitatie care semana mai mult cu un afis al unui spectacol de teatru decat cu o invitatie obisnuita. „Ne-am gandit sa fim diferiti, sa nu fie vesnicul eveniment cocteil sau o simpla petrecere“, spune Monica Nilca, communication manager al Novotel.

     

    De aceea, Novotel a vorbit despre ima-ginea sa in pasi de dans, avandu-i ca mesageri pe Razvan Mazilu, Monica Petrica, CRBL si Coca Bloos, protagonistii spectacolului Block Bach, un spectacol multimedia de teatru-dans pe muzica lui Johann Sebastian Bach. Pe scurt, o poveste de cartier pe acorduri clasice despre existenta cotidiana. Evenimentul a avut peste 280 de invitati, clienti corporate si jurnalisti si un buget (pentru spectacolul propriu-zis si petrecerea de dupa) de 6.800 de euro.

     

    Daca Novotel a ales un eveniment de arta drept cadou pentru parteneri, grupul bancar Raiffeisen a conceput un proiect mai amplu. Lansat in 2002, Raiffeisen Art Proiect si-a propus sa sprijine dezvoltarea proiectelor artistice din diferite zone de expresie. In 2002, seria a debutat cu un spectacol inedit, de tip one-man show, sustinut, in premiera in Romania, de actorul Dan Puric. In 2005, in cadrul Raiffeisen Art Proiect au fost lansate o lucrare enciclopedica de istorie literara semnata Alex Stefanescu – „Istoria literaturii contemporane, 1941-2000“ si un album-monografie dedicat pictorului Dan Hatmanu. „Vorbim despre o perioada de peste 5 ani de evolutie, care a vizat diferite arii artistice de la teatru la muzica si literatura, a inclus turnee, expozitii, cataloage, carti“, spune Corina Vasile, Public Relations Manager al Raiffeisen Bank.

    In 2006, turneul promovat de Raiffeisen s-a axat pe jazz si s-a realizat impreuna cu Johnny Raducanu si interpreta Teodora Enache. Rezultatul a constat intr-un CD „Inside Stories – Jazz Poems“ si turneul de spetacole cu acelasi titlu. Echipa de muzicieni antrenata in acest proiect a fost formata din peste 20 de persoane, iar instrumentatia discului este o imbinare a unor acorduri de chitara, pian, contrabas, baterie, vioara, viola, violoncel, clarinet, flaut, saxofon, trompeta si trombon.

     

    „In total au fost mii de spectatori din 5-6 orase ale tarii: Constanta, Iasi, Cluj, Craiova, Timisoara, Brasov“, spune reprezentantul Raiffeisen. Investitia a fost de peste 500.000 de euro in cinci ani, iar un astfel de proiect presupune cam 6 luni de monitorizare si selectie si inca 3-4 luni de montare si implementare. Reprezentantii Raiffeisen spun ca proiectul va continua si anul acesta, organizatorii urmand sa se decida asupra unui nou domeniu artistic.

  • Rapperul indie

    In ziua de azi, daca vrei sa-ti dea atentie cineva din industria muzicii, ai nevoie de trei lucruri: 1) pantaloni atat de stramti incat sa-ti pocneasca fermoarul cand bagi mana in buzunar, 2) un ten atat de alb si ferit de soare ca l-ar putea face de rusine pe orice specialist IT si 3) o chitara. Toate foarte bune daca esti una dintre multele sosii ale lui Pete Doherty care fac coada la sediile caselor de inregistrari. Dar cum ramane cu scena muzicii negre?

     

    Se poate vedea cat de hegemonic a ajuns soundul indie acum, cand alte genuri muzicale imprumuta de la el, pentru a atrage difuzare la radio. Scena grime, de exemplu, ar fi trebuit sa fie tot ceea ce nu era cea indie. Daca indie se emotioneaza pana la lacrimi si devine nostalgic in fata vacilor sacre ale lumii muzicale (The Clash, The Smiths, The Velvet Underground), grime s-a dorit intotdeauna futuristic, cu o gandire in perspectiva si ireverentios. Indie avea refrene care te faceau sa canti alaturi de artisti si versuri pe care le prindeai repede, grime presupunea ritmuri pe 8 biti create de pustani adolescenti in dormitoarele lor din complexele rezidentiale londoneze. Iar in ciuda faptului ca artistii grime tind sa cante un rap despre cat succes au ei/ cat sunt de celebri/bogati, baietii indie, cu versurile in care-si plang de mila si cu melancolia exagerata, sunt cei care castiga banii in ziua de azi. Ce-i ramane atunci de facut unui rapper londonez de culoare? Raspunsul: sa fure un pic din stilul pustanilor indie.

     

    Rapperul londonez Lethal Bizzle a muncit din greu sa-si construiasca o reputatie indie. A aparut deja live impreuna cu atotprezentul Pete Doherty si The Rakes, si va mai canta alaturi de o multime de trupe de chitaristi in pantaloni stramti in turneul „Rock N Roll Riot“ al NME spre sfarsitul acestui an. Mai mult, pe ultimul sau album „Back to Bizznizz“, s-a dat peste cap ca sa cucereasca publicul indie. Cantautoarea Kate Nash apare in calitate de invitata pe „Look What You Done“, in timp ce Pete Doherty si Babyshambles (iar?) apar alaturi de Bizzle pe frumoasa si haotica piesa „Boy“.

     

    Punkerii The Ruts figureaza cu o secventa muzicala preluata intr-o alta piesa, efectul fiind insa dezamagitor, desi punctul forte al albumului trebuie sa fie cantecul care imprumuta secvente de la the Clash, „Police on My Back“.

     

    In aceste conditii, or sa dea oare buzna baietii cu fete palide, tunsori caraghioase si pantaloni imposibil de stramti sa cumpere albumul? In ciuda incercarii de a face frumos pe langa orice are o vaga legatura cu punk-ul si muzica de chitara, acest lucru nu pare prea probabil. Motivul poate fi gasit vizionand oricare dintre clipurile lui Lethal Bizzle de pe YouTube. In ciuda stradaniilor sale, Bizzle vinde exact acelasi lucru impotriva caruia se revolta indie – o industrie muzicala consumerista, aroganta si obsedata de bogatie. Pe pagina lui de pe MySpace, pozeaza intr-o haina de blana langa o masina sport, nedeosebindu-se prea tare de echivalentul de culoare al lui Fizz. In clipul pentru urmatorul sau single, poarta ochelari de soare si costumatie de golf ce arata oarecum stupid, pozand alaturi de fete in bikini. Ca prea multi alti rapperi, vinde o imagine bazata pe bogatie ostentativa si stralucire. Ceea ce, pentru un om care a avut numai un singur single de succes, pare cumva ridicol. Mai mult, scena indie este plictisita de toata aceasta falsitate, fiind un gen muzical construit din respingerea ostentatiei si stralucirea industriei muzicale de masa.

     

    Spre deosebire de alti rapperi din Marea Britanie care au atras atentia publicului larg, ca Dizzee Rascal sau Mike Skinner, Lethal Bizzle lasa mult de dorit si in materie de versuri. Cantecele lui par adesea variatiuni pe trei teme: ce rapper minunat e el, cati bani are si ce tip dur e. Rapperii americani scot bani de ani de zile de pe urma acestor lucruri. Rapperilor britanici, insa, pur si simplu nu le merge. Motivul pentru care Streets au cunoscut succesul a fost tocmai acela ca au evitat sa pozeze astfel, preferand sa imbratiseze realitatile vietii de zi cu zi. Daca s-ar inspira macar un pic de la ei, Lethal Bizzle s-ar bucura de o cariera mult mai longeviva.

  • Incepe cu ce nu-ti place

    Mananca-ti broasca! Cam asta ne indeamna sa facem (pentru a realiza mai mult, intr-un timp mai scurt) Brian Tracy. Nu este o porunca sadica si nici sloganul vreunui restaurant din „Shocking Asia“, cum s-ar putea crede, ci concluzia intemeiata pe experienta de o viata a unui celebru autor de studii de dezvoltare personala si coaching.

     

    Broasca din propozitie este, pentru Tracy, personificarea sarcinii celei mai importante (si mai antipatice) pe care o ai de dus la bun sfarsit. Tendinta noastra, oarecum fireasca si pornita din spiritul de conservare, este ca, atunci cand avem de facut un lucru neplacut, sa amanam acest lucru. Or nu trebuie sa procedam asa, pentru ca acea sarcina ar putea avea cel mai mare impact asupra vietii si rezultatelor noastre la momentul respectiv. Mai mult, daca avem de indeplinit doua sarcini importante, trebuie inceput cu cea mai mare si mai anevoiasa. Iar ultima observatie care face apel la dezgustatorul batracian este: „Cand trebuie sa mananci o broasca vie, nu rezolvi nimic daca stai si te uiti la ea prea mult timp“. Este un alt fel de a spune ca secretul in obtinerea unor nivele superioare de performanta si eficacitate consta in dezvoltarea obiceiului permanent de a ataca sarcina majora a unei zile la primele ore ale diminetii, astfel incat sa ne formam deprinderea „de a manca broasca“ inainte de a face orice altceva si fara sa stam prea mult pe ganduri. Acesta este genul de sfat pe care Tracy il da celor care il citesc. Alaturi de acesta se afla alte 21 de solutii menite sa ne ajute sa punem capat amanarilor, din randul carora spicuim: planificarea fiecarei zile, prin delimitarea  principalelor prioritati, alungarea activitatilor de valoare redusa, identificarea ariilor cu rezultate-cheie din munca fiecaruia, ordonarea mediului de munca, nevoia de a invata tot timpul, folosirea la maximum a fortei si talentelor personale, portionarea sarcinilor etc. Insistenta cu care Tracy isi face recomandarile se bazeaza, asa cum spuneam, pe experienta sa de o viata si pe capacitatea de a invata in continuu. A prestat munci fizice, s-a angajat pe un cargobot, a batut lumea in lung si-n lat. A devenit agent de vanzari si, dupa un lung sir de semi-esecuri, a inceput sa puna cap la cap sfaturile pe care alti agenti de succes i le-au dat. Intr-un tarziu a devenit capabil sa fructifice lista de sfaturi, a ajuns director de vanzari, consultant pentru un mare numar de firme si si-a deschis propria afacere. In prezent sustine prelegeri si seminarii in fata a mai bine de 300.000 de persoane pe an.

     

    Brian Tracy, Incepe cu ce nu-ti place,

    Editura Curtea veche, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Basmul ucigas

    „Cand il compari cu Cantec de leagan, Fight Club pare un fel de Fiicele doctorului March“, spune Chuck Palahniuk. Chiar daca acest Lullaby, un thriller fantastico-ezoterico-realist, are, intr-adevar, momente de duritate intensa, ea isi diminueaza efectul contondent in aburii unei conventii fictionale: naratiunea se invarte in jurul unui vechi basm african, care provoaca subit moartea bebelusilor, atunci cand le este soptit la ureche. In timp ce ancheteaza acest sindrom, Carl Streator, un ziarist traumatizat de moartea sotiei si fiicei sale, isi da seama ca sinistrul blestem poate ucide pe oricine si ca, uneori, este indeajuns sa-l rostesti in gand pentru ca victima sa dea ochii peste cap si sa treaca in lumea celor drepti. Transformat fara sa vrea in ucigas in serie, Carl porneste intr-un periplu prin SUA, al carui scop era sa gaseasca si sa distruga toate cele 27 de pagini ale culegerii ce continea textul ucigas.


    Chuck Palahniuk, Cantec de leagan,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

     

     

    In doua tabere

    Absolvent de istorie si de economie, Alex Berenson a devenit, in 1999, ziarist la The New York Times, ca specialist in domeniul financiar. In 2007, oarecum neasteptat, primeste Premiul Edgar pentru cel mai bun debut in literatura de fictiune, cu volumul tradus acum la Humanitas si pe care critica l-a asemanat, ca maniera de tratare a temei si talent al suspansului, cu cartile lui John le Carré. Subiectul, absolut ingenios, este constituit de dramatica aventura a lui John Wells, primul agent CIA infiltrat vreodata in Al Qaeda: ramas ani de zile in pustiurile Afganistanului si Pakistanului, subordonat al lui Al Zawahiri, mana dreapta a lui Ben Laden, el se converteste la mahomedanism, ajunge musulman practicant si incepe sa se indoiasca serios de justetea politicii externe americane. In plina era a atentatelor impotriva SUA, Wells este trimis acasa in misiune. Aici insa, Agentia ii pune vechea credinta sub semnul intrebarii, iar „prietenii“ sai musulmani il banuiesc de joc dublu.


    Alex Berenson, Agentul credincios,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007