BusinessMagazin

Blog

  • Hotii si vardistii

    Saptamana trecuta am revenit la LonelyGirl15 si replica ei britanica Kate Modern, pentru ca sunt manifestari specifice internetului social care avanseaza pretentia de a reprezenta o noua forma de arta. Curajoasa pretentie, daca tinem seama ca celelalte arte au avut nevoie de mii de ani pentru a se cristaliza iar toate artele „noi“ nu sunt de fapt decat combinari ale celor ancestrale. Opera, de pilda, aduce naratiune, muzica, teatru si dans intr-un scenografie care adauga mixturii arhitectura si artele vizuale. Peste toate acestea troneaza insa o intelegere intre creatori si spectatori, o anumita conventie care delimiteaza lumea reala de lumea reprezentata. Aceasta conventie este cea asupra careia pun presiune toate noile manifestari care aspira la statutul de arta, pentru ca ea este magia care-l transpune pe bizonul pictat in grota de la Altamira in lumea vanatorii, iar pe noi, modernii, in tragedia Antigonei sau in lumea imposibila a lui Magritte.

    Argumentele care indreptatesc povestea lui LonelyGirl15 sa se pretinda o forma de arta sunt aceleasi care neaga aceasta pretentie si se leaga de limitele in care s-a jonglat cu conventia. Cel putin in prima faza, conventia a fost abolita, „spectatorii“ – utilizatorii MySpace si YouTube – considerand filmele postate ca fiind „adevarate“ (adica nicidecum o reprezentare) si s-au simtit indreptatiti sa comunice cu personajul si astfel sa influenteze involuntar povestea. Apoi au aparut suspiciunile, in baza unor indicii care prefer sa cred ca au fost plantate de catre „creatori“, si de-aici a inceput partea interesanta: spectatorii au inceput sa caute limita intre realitate si reprezentare, inducand astfel o conventie specifica mai degraba jocurilor de genul hotii si vardistii, asumandu-si roluri de detectivi, cu diferenta ca regulile lipsesc iar spatiul jocului nu este marginit decat de referintele povestii. In fine, cand cautatorii s-au apropiat de raspuns, creatorii aveau deja publicul implicat suficient in poveste pentru a fi dispus sa accepte o conventie propriu-zisa: ceea ce vedeti este o reprezentare.

    Intrebarea persista: e un joc? Da si nu: happening-ul s-ar incadra mai degraba in ceea ce se cheama „alternate reality game“ (ARG), o specie cu oarecare traditie in lumea retelei. Este greu de definit ce este un astfel de joc al realitatii alternative, deoarece este de fiecare data altfel. In toate cazurile insa, ideea este de a dezvolta interactiv o poveste care-i cuprinde pe participanti („fictiune imersiva“) si care se intinde pe diverse medii (in special cele suportate de internet, dar spatiul jocului nu este limitat la lumea virtuala). Spre deosebire de alte jocuri din internet, ARG nu implica o instanta bazata pe inteligenta artificiala care sa construiasca scenarii, nu pretinde jucatorilor sa-si asume roluri si nu necesita o interfata speciala. Exista totusi un „Papusar“ (Puppetmaster) care conduce jocul si care lanseaza misterele pe care participantii trebuie sa le dezlege pe baza unor indicii pentru a duce mai departe povestea. Exista si aici o conventie, reprezentata de „cortina“ – o metafora a limitei dintre jucatori si papusar.

    Totul pare sa se inscrie in tiparele jocului, dar diferentele ies repede la iveala. In primul rand, jucatorii nu cunosc regulile (instituite de papusar si redefinite mereu pe baza precedentelor), astfel incat mare parte din farmec vine tocmai din descoperirea acestora si a „marginilor“ spatiului fictiunii prin incercari repetate. Pe de alta parte, un joc fara reguli si fara margini prestabilite nu mai este un joc, iar mantra definitorie a ARG, principiul de baza, este tocmai TINAG: „This Is Not A Game“ (acesta un este joc). Aproape nimic nu este prestabilit: Papusarul lanseaza ideile scenariului si indiciile, dar participantii (care se organizeaza liber in comunitati) sunt cei care le descopera, le combina si completeaza zonele albe. Povestea rezultata este mai degraba povestea constructiei povestii, un soi de „mise en abime“ in termenii literaturii.

    Fie ca e o forma de arta sau un simplu joc, este cert ca ARG poate fi un extraordinar instrument de marketing viral. Capodopera genului, The Beast (care a adunat peste 3 milioane de participanti), a fost de fapt o forma de promovare a filmului „A.I.“ realizat de Steven Spielberg. Ultima idee in domeniu: daca participantii intr-un ARG pot rezolva dificile probleme fictive, de ce n-ar putea rezolva si probleme ale lumii reale? Un nou proiect numit „World Without Oil“ va cauta scenariile supravietuirii intr-o lume fara petrol.

  • Hotii si vardistii

    Saptamana trecuta am revenit la LonelyGirl15 si replica ei britanica Kate Modern, pentru ca sunt manifestari specifice internetului social care avanseaza pretentia de a reprezenta o noua forma de arta. Curajoasa pretentie, daca tinem seama ca celelalte arte au avut nevoie de mii de ani pentru a se cristaliza iar toate artele „noi“ nu sunt de fapt decat combinari ale celor ancestrale. Opera, de pilda, aduce naratiune, muzica, teatru si dans intr-un scenografie care adauga mixturii arhitectura si artele vizuale. Peste toate acestea troneaza insa o intelegere intre creatori si spectatori, o anumita conventie care delimiteaza lumea reala de lumea reprezentata. Aceasta conventie este cea asupra careia pun presiune toate noile manifestari care aspira la statutul de arta, pentru ca ea este magia care-l transpune pe bizonul pictat in grota de la Altamira in lumea vanatorii, iar pe noi, modernii, in tragedia Antigonei sau in lumea imposibila a lui Magritte.

    Argumentele care indreptatesc povestea lui LonelyGirl15 sa se pretinda o forma de arta sunt aceleasi care neaga aceasta pretentie si se leaga de limitele in care s-a jonglat cu conventia. Cel putin in prima faza, conventia a fost abolita, „spectatorii“ – utilizatorii MySpace si YouTube – considerand filmele postate ca fiind „adevarate“ (adica nicidecum o reprezentare) si s-au simtit indreptatiti sa comunice cu personajul si astfel sa influenteze involuntar povestea. Apoi au aparut suspiciunile, in baza unor indicii care prefer sa cred ca au fost plantate de catre „creatori“, si de-aici a inceput partea interesanta: spectatorii au inceput sa caute limita intre realitate si reprezentare, inducand astfel o conventie specifica mai degraba jocurilor de genul hotii si vardistii, asumandu-si roluri de detectivi, cu diferenta ca regulile lipsesc iar spatiul jocului nu este marginit decat de referintele povestii. In fine, cand cautatorii s-au apropiat de raspuns, creatorii aveau deja publicul implicat suficient in poveste pentru a fi dispus sa accepte o conventie propriu-zisa: ceea ce vedeti este o reprezentare.

    Intrebarea persista: e un joc? Da si nu: happening-ul s-ar incadra mai degraba in ceea ce se cheama „alternate reality game“ (ARG), o specie cu oarecare traditie in lumea retelei. Este greu de definit ce este un astfel de joc al realitatii alternative, deoarece este de fiecare data altfel. In toate cazurile insa, ideea este de a dezvolta interactiv o poveste care-i cuprinde pe participanti („fictiune imersiva“) si care se intinde pe diverse medii (in special cele suportate de internet, dar spatiul jocului nu este limitat la lumea virtuala). Spre deosebire de alte jocuri din internet, ARG nu implica o instanta bazata pe inteligenta artificiala care sa construiasca scenarii, nu pretinde jucatorilor sa-si asume roluri si nu necesita o interfata speciala. Exista totusi un „Papusar“ (Puppetmaster) care conduce jocul si care lanseaza misterele pe care participantii trebuie sa le dezlege pe baza unor indicii pentru a duce mai departe povestea. Exista si aici o conventie, reprezentata de „cortina“ – o metafora a limitei dintre jucatori si papusar.

    Totul pare sa se inscrie in tiparele jocului, dar diferentele ies repede la iveala. In primul rand, jucatorii nu cunosc regulile (instituite de papusar si redefinite mereu pe baza precedentelor), astfel incat mare parte din farmec vine tocmai din descoperirea acestora si a „marginilor“ spatiului fictiunii prin incercari repetate. Pe de alta parte, un joc fara reguli si fara margini prestabilite nu mai este un joc, iar mantra definitorie a ARG, principiul de baza, este tocmai TINAG: „This Is Not A Game“ (acesta un este joc). Aproape nimic nu este prestabilit: Papusarul lanseaza ideile scenariului si indiciile, dar participantii (care se organizeaza liber in comunitati) sunt cei care le descopera, le combina si completeaza zonele albe. Povestea rezultata este mai degraba povestea constructiei povestii, un soi de „mise en abime“ in termenii literaturii.

    Fie ca e o forma de arta sau un simplu joc, este cert ca ARG poate fi un extraordinar instrument de marketing viral. Capodopera genului, The Beast (care a adunat peste 3 milioane de participanti), a fost de fapt o forma de promovare a filmului „A.I.“ realizat de Steven Spielberg. Ultima idee in domeniu: daca participantii intr-un ARG pot rezolva dificile probleme fictive, de ce n-ar putea rezolva si probleme ale lumii reale? Un nou proiect numit „World Without Oil“ va cauta scenariile supravietuirii intr-o lume fara petrol.

  • Ce-ar fi putut fi

    Imediat dupa 11 septembrie, unii americani cereau o „taxa patriotica“ pentru benzina, de 25 de centi sau mai mult pentru fiecare litru vandut la pompa, pentru a diminua transferul de bogatie din SUA catre acele tari care in mod indirect finantau ideologiile intolerantei, cele ce ucid americani, si pentru a incuraja inovatia in domeniul eficientei energetice din partea producatorilor americani.

    Dar nu, George Bush si Dick Cheney aveau o idee mai buna. Si democratii au mers alaturi de ei. Toti aveau sa lase piata sa functioneze si nu sa lase guvernul american sa ghideze piata – asa cum face OPEC.

    Ati crede ca cineva, macar un singur om dintre cei care candideaza pentru Camera Reprezentantilor sau pentru Senat, ar risca si ar spune: „Ce naiba, oricum pierd, de ce macar sa nu zic adevarul? Eu voi sprijini o taxa pe benzina“. Niciunul. Toti fug de cuvantul cu „T“ si se uita cum bogatia Americii se scurge catre Rusia, Venezuela si Iran.

    …

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer.

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

    Cititi restul articolului in editia tiparita a revistei Business Magazin

  • Se poarta nebunia

    Crazy Robertson, pe numele sau adevarat John Wesley Jermyn, s-a ales cu porecla pe care o poarta astazi de pe urma acrobatiilor sale pe role si de la faptul ca, in general, atunci cand cineva incearca sa discute cu el, primeste ca raspuns o balbaiala de neinteles. Robertson locuieste pe Robertson Boulevard, a doua artera comerciala ca importanta dupa Rodeo Drive pentru cei din Beverly Hills. Tricourile cu gluga care poarta pe fata poza lui dansand si pe spate sloganul „No money, no problem“ („Fara bani, fara probleme“) costa 98 de dolari si s-au vandut atat de bine, incat unii s-au apucat sa afirme ca Jermyn ar fi exploatat de catre oamenii de afaceri carora le-a cedat dreptul de folosire a numelui si a imaginii lui.

    Nu este pentru prima oara cand creatorii de moda si-au cautat inspiratia in lumea celor care traiesc pe strazi; John Galliano a lansat acum cativa ani o colectie de haine de matase cu pagini de ziar, iar un creator japonez, Kosuke Tsumura, a produs o haina de nailon cu 40 de buzunare cu fermoar care puteau fi umplute cu hartie de ziar pentru a tine de cald in caz ca posesorul ar fi scapatat. Jermyn e insa primul vagabond autentic ce a dobandit statutul de simbol al modei. Fost sportiv cunoscut, provenit dintr-o familie din clasa mijlocie, declinul sau a inceput la finalul anilor saptezeci, dupa o scurta cariera ca jucator profesionist de baseball. A ajuns sa traiasca pe strazi dupa ce a fost evacuat din apartamentul pe care il ocupa in 1990.

    Un personaj atat de pitoresc nu putea sa nu atraga atentia turistilor, aparand astfel si barfe cum ca de fapt ar fi un milionar care ascunde acest lucru de ceilalti. El insa nu crede in bani, spune Teddy Hirsh, unul din intreprinzatorii care au creat marca lui Jermyn, si prefera sa fie platit cu mancare, alcool si hartie pentru proiectele sale artistice. Pe de alta parte, cei care i-au dat porecla de „crazy“ nu sunt tocmai departe de adevar, sustine sora sa, deoarece Jermyn sufera de schizofrenie si refuza tratamentul sau ofertele de adapost.

  • Winston Churchill si Bambi

    Gusturile prim-ministrului britanic au fost consemnate de catre cei ce proiectau filme la resedinta de la tara a acestuia de cateva ori pe saptamana si arata ca preferatul omului de stat era „Lady Hamilton“ cu Vivien Leigh si Laurence Olivier, pe care l-a vazut de nu mai putin de 17 ori. Pe lista de filme considerate „exceptionale“ de catre Churchill se numara si „One of Our Aircraft is Missing“ sau documentarul american „The Battle of Midway“ cu comentariu in lectura lui Henry Fonda. Churchill era insa si mare amator de desene animate, printre titlurile vizionate numarandu-se Bambi sau Dumbo. Totodata, pelicula „In Which We Serve“ in care joaca un Richard Attenborough foarte tanar si John Mills, regizata de catre David Lean si Noel Coward, a fost caracterizata de catre Winston Churchill drept „unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut vreodata“. Primul-ministru britanic se uita de regula la filme cu incepere de la ora 11 seara, cel mai adesea impreuna cu invitatii sai.

  • Micul vrajitor, episodul 5

    „Harry Potter si Ordinul Phoenix“ aduce o noua serie de aventuri, in care Harry alaturi de prietenii sai, Hermione si Ron, invata cum sa se apere de Magia Neagra pentru a putea invinge in lupta cu fortele raului. DVD-ul „Harry Potter si Ordinul Phoenix“ include elemente speciale, precum „Secretele ascunse ale lui Harry Potter“; „Pe urmele lui Tonks: Natalia Tena este gazda unui tur pe platourile de filmare“; „Harry Potter: Magia montajului – Regizorul David Yates si editorul Mark Day ne arata diferenta pe care o face un montaj bun“. DVD-ul va putea fi achizitionat din marile centre comerciale si magazinele de specialitate din toata tara la un pret recomandat de 59,9 lei.

  • Blonda ce m-a scos din minti

    Oamenii de stiinta au descoperit acest lucru studiind capacitatea barbatilor de a completa teste de cultura generala dupa contactul vizual cu diferite femei, constatand ca scorurile obtinute scadeau dupa ce li se aratau fotografii cu blonde. Aceasta i-a facut pe cercetatori sa traga concluzia ca barbatii sunt influentati inconstient de stereotipurile sociale, in acest caz cel al blondei prostute, ceea ce i-ar face sa se comporte si ei ca atare. Concluziile se adauga altor dovezi cu privire la influenta stereotipurilor asupra comportamentului uman. Cercetarile au mai evidentiat si ca oamenii merg si vorbesc mai incet in fata celor in varsta sau ca prejudecatile rasiale neconstientizate ies la iveala in teste scrise. Imaginea blondei fara minte a castigat teren odata cu publicarea cartii „Domnii prefera blondele“ semnata de Anita Loos in 1925, imaginea blondei prostute fiind popularizata de catre staruri ca Marilyn Monroe, Suzanne Sommers sau Goldie Hawn. Fascinatia pentru blond ar proveni, spun psihologii, din faptul ca aceasta culoare a parului este asociata cu copilaria, deoarece multi bebelusi se nasc blonzi.

  • Parisul, detronat de Tokyo

    Restaurantele din metropola nipona, fie ele localuri obisnuite unde se consuma sushi sau localuri de lux, au reusit sa stranga nu mai putin de 191 de stele Michelin, dublu fata de cele 97 cu care se lauda Parisul si triplul celor 54 inregistrate de New York. Ghidul Michelin pentru Tokyo, primul publicat in afara Europei si a Statelor Unite, a fost alcatuit pe baza muncii a cinci inspectori sub acoperire – trei europeni si doi japonezi, care au vizitat peste 1.500 de restaurante din cele 160.000 ale orasului, pe durata a optsprezece luni. Dintre acestea, opt (cinci cu specific japonez si trei cu specific francez) au fost notate cu trei stele, 27 cu doua stele si 117 cu o singura stea. Bucatarul-sef al unuia dintre restaurantele de trei stele Michelin sustine ca era si timpul ca excelenta culinara a Japoniei sa fie recunoscuta. Un patron si bucatar-sef al unui restaurant din Kyoto si-a exprimat insa indoiala ca inspectorii europeni ai Michelin au caderea sa judece traditiile culinare ale tarii sale.

  • Interzis ascetilor

    HIGH-TECH: Ultima gaselnita in materie ce poate fi gustata de cei interesati este asa-zisa bucatarie high-tech, in care cartofii se coc in praf de lut, iar crabul se pregateste in aspic si azot lichid. Toate acestea combinate cu preparate ca feriga prajita cu lapte de oaie batut sau inghetata de branza la restaurante ca Mugaritz sau Arzak.

    PLIMBARE: In loc de siesta, dupa o vizita la unul din multele restaurante ale zonei, merge numai bine o plimbare pe Monte Urgull, una dintre cele doua coline ce strajuiesc portul din San Sebastián ca doua turnuri de veghe. De aici se poate admira insulita impadurita Santa Clara, situata in mijlocul golfului de langa oras, iar in varf se afla un fort, Castillo de la Santa Cruz de la Mota, cu o uriasa statuie a lui Hristos si pajisti bune pentru un pui de somn.

  • Pro TV la 12 ani

    Anul acesta am ales sa spunem «ai grija ce face copilul tau». Am considerat firesc ca dupa cateva luni de la lansarea campaniei «Tu stii ce mai face copilul tau?», sa venim de ziua Pro TV si de ziua Romaniei cu acest indemn la o atitudine responsabila in privinta copiilor nostri“, declara Anca Budinschi, director executiv al Pro TV. „Anii trecuti am aratat ca o noua Romanie se construieste in afara granitelor acestei tari; anul acesta vom spune ca avem prea multe alte interese pe care le slujim inainte de cele ale copiilor nostri“, adauga Budinschi.

    Telespectatorii Pro TV vor avea parte de trei zile de sarbatoare cu programe speciale. De 1 Decembrie, Pro TV ii indeamna pe toti romanii sa-si redescopere copiii, sa invete sa-i asculte, sa incerce sa-i inteleaga, sa nu inceteze sa-i incurajeze si sa creada in ei si-n viitorul lor. Vedetele Stirilor Pro TV din 1 Decembrie vor fi copiii, viitorul Romaniei. Astfel, de 1 Decembrie, Pro TV indeamna: Desteapta-te, romane!, Romania, sa cresti mare!

    Pentru 1 Decembrie, Pro TV a programat o editie speciala „Dansez pentru tine“ unde vedetele Pro TV vor dansa alaturi de alte nume sonore din showbiz pentru copiii care au nevoie de o sansa si pentru care fiecare ajutor, oricat de mic, inseamna o schimbare a destinului. Din studioul Stirilor Pro TV, Amalia Enache, Cristian Leonte si Corina Caragea coboara direct pe scena pentru a face pereche cu partenerii lor Mihai Petre, Elwira Duda si Edi Stancu, spre a implini in pasi de dans visurile unor copii parasiti. Relatia parinti-copii va fi abordata si in emisiunea lui Catalin Maruta din 1 Decembrie de catre personalitatile invitate impreuna cu copiii lor in studioul „Happy Hour“. Programul zilei va fi completat de filmele „Cinci copii si Aratarea“ si „Troia“.

    Pro TV a avut, in perioada 15 noiembrie 2006-16 noiembrie 2007, o audienta generala in mediul urban de 2,6 puncte de rating si 15,9 cota de piata, fiind urmat de Antena 1, cu 2 puncte de rating si 12,1 cota de piata, TVR – 1,4 puncte de rating si o cota de piata de 8,5 si Prima TV – 0,8 puncte de rating si 5,1 cota de piata.

    Prime time-ul, intervalul de maxima audienta, a fost dominat de Pro TV, care a inregistrat in segmentul de public 18-49 de ani din mediul urban 6,6 puncte de rating si o cota de piata de 22,1. Antena 1, principalul competitor al postului, a atins in aceasta perioada 4 puncte de rating si 13,3 cota de audienta, TVR 1 a avut 2,2 puncte de rating si o cota de 7,4, in timp ce Prima TV a avut 2,2 puncte de rating si 7,5 cota de piata.

    Editiile Stirilor Pro TV s-au aflat in fruntea clasamentului emisiunilor informative urmarite de persoanele din mediul urban, fiind urmate din nou de cele ale Antena 1, TVR 1 si Prima TV.

    Publicul majoritar al Pro TV are intre 18 si 49 de ani, studii medii si superioare si locuieste in mediul urban, arata un sondaj realizat la cererea Pro TV de catre compania Data Media, in mai 2007, pe un esantion de 1.200 de persoane. Din studiu a mai rezultat ca televiziunea predomina ca mijloc de petrecere a timpului liber: 84,6% din orasenii intre 15 si 49 de ani spun ca se uita la televizor zilnic sau aproape zilnic. O frecventa zilnica sau aproape zilnica de peste 50% mai intruneste doar ascultarea radioului (57,3%). Pro TV este considerat de catre aproximativ 86% din consumatorii de TV cu varste cuprinse intre 15 si 49 ani din mediul urban ca fiind cel mai atractiv post de televiziune.

    Cercetarea Data Media mai arata ca 81,4% dintre respondenti declara ca prefera sa urmareasca la televizor calupurile informative generaliste. Postul preferat in vederea urmaririi jurnalelor de stiri este Pro TV, 52% din respondenti considerand ca Pro TV difuzeaza cele mai bune programe de stiri. Urmeaza Realitatea TV cu un procent de 17,3 si Antena 1 cu 15,3.

    Cat priveste emisiunile de divertisment si filmele, 51% din publicul chestionat considera ca la Pro TV sunt difuzate cele mai bune emisiuni de divertisment. Emisiunea „Dansez pentru tine“ a fost lider de audienta in intervalul de difuzare la nivel national. 31,4% din acelasi esantion considera ca cele mai bune seriale straine pot fi vizionate tot la Pro TV, pe locul al doilea clasandu-se Pro Cinema cu 13,5%.