BusinessMagazin

Blog

  • SOCIETATE: De ce ne intereseaza banii altora dar nu vorbim despre ai nostri

    Sunt la fel de vinovata ca oricine altcineva. Am stat si eu cu prietenii mei intrebandu-ne cum un vecin, un coleg sau, da, un prieten bun isi poate permite sa adune atatea lucruri in casa. Sau sa-si faca atatea vacante in strainatate. Sau cum poate sa dea atatia bani pentru scoli private, pe tabere de vara de fite sau pe o a doua casa.

     

    Pe unii ii catalogam din prima ca miliardari din speculatii sau norocosi care intra pe bursa la momentul potrivit si fac o gramada de bani. Dar altii sunt mai ciudati. Arata ca noi. Par sa vina din cam aceleasi medii ca si noi. Dar cu siguranta nu se comporta cum ne comportam noi. N-as zice chiar ca-i invidiez; sunt destul de satisfacuta de felul cum traim. Eh, din cand in cand as fi vrut sa avem o casa de vacanta sau sa nu trebuiasca sa aleg daca sa renovez baia sau sa plecam vara intr-o excursie, dar in general stiu cat suntem de norocosi. Dar cateodata ma roade curiozitatea: cum reusesc oamenii aia? Si as vrea ca discutiile despre bani sa nu fie atat de sensibile in aceasta societate, ca sa-i pot ruga pe acei oameni sa-mi explice. De multa vreme, economisti, universitari si psihologi au scris despre modul cum banii au ajuns ultimul tabu in societate. A devenit aproape un cliseu sa spui ca oamenii ar vorbi mai degraba despre vietile lor sexuale sau despre molestarea minorilor decat despre banii lor.

     

    Elissa Schappell era, impreuna cu Jenny Offill, editor al unei antologii numite „Banii schimba totul“ (Doubleday, 2007), volum cu 22 de autori, multi relativ bine cunoscuti, care discuta despre felul cum banii, indiferent daca au disparut de-a lungul generatiilor sau au venit deodata in sume mari, le-au schimbat vietile. Dar autorii textelor au fost nevoiti sa semneze cu numele lor reale, iar unii dintre ei n-au putut s-o faca. „L-am pierdut pe unul bun“, spune Schappell. „Scrisese despre dependenta lui de droguri, despre o cadere nervoasa, dar nu a vrut sa scrie despre bani.“

     

    Instinctul in cauza, totusi, s-ar putea sa inceapa sa se schimbe. Incapacitatea de a aborda chestiuni banesti – si invidia pe care o genereaza – creeaza mai mult disconfort financiar si psihologic decat ne putem imagina, spun psihologii si specialistii in stiinte sociale. Cheltuim mai mult decat trebuie, ca sa tinem pasul cu vecinii si prietenii; ne luam slujbe la care nu suntem fericiti, ca sa tinem pasul cu un stil de viata pe care credem ca ar trebui sa-l avem si ne uitam imobilizati la show-uri TV care vantura case de milioane de dolari si vacante exotice. Cateodata ne pare ca am gresit pe undeva, pentru ca nu putem sa ne permitem in ruptul capului ceea ce isi permit ei – si chiar daca de fapt nu asta ne dorim.

     

    Adevarul e totusi ca nu stim care-i adevarul, spune Shira Boss, autorul cartii „Verde de invidie: de ce ne indatoram ca sa tinem pasul cu vecinii“ (Warner Books, 2006). „Accesibilitatea si disponibilitatea datoriei a creat o fictiune care nu exista in urma cu 20 de ani. Nu mai suntem siliti sa ne cramponam de cine si ce isi permite“, spune Boss.

     

    Schappell spune ca lucrul la carte a facut-o sa realizeze ca „a avea la dispozitie creditul ofera iluzia de a trai visul american“. Dupa parerea ei, totusi, idealul de moda veche de a munci mult, economisind si acumuland treptat, a esuat. In locul lui a aparut imbogatirea peste noapte – „printr-un proces de malpraxis, la loterie sau participand la un reality show – acesta e noul vis american“. Dar sa invidiezi oamenii face parte din natura umana, nu? E unul dintre cele sapte pacate capitale, iar sa nu ravnesti la bunul aproapelui si sa nu furi e una dintre cele zece porunci. Intotdeauna o sa ne dorim ceea ce nu avem. Sunt studii si sondaje care arata ca oamenilor nu li se pare niciodata ca au indeajuns. Spre exemplu, in 2005, firma PNC Advisors – acum PNC Wealth Management – i-a intrebat pe 792 dintre bogatii sai clienti de private banking de ce ar avea ne-voie ca sa se simta siguri din punct de vedere financiar; aproape toti au spus ca de o dublare a averii. 29% dintre cei care aveau de investit mai mult de 10 milioane de dolari au spus de asemenea ca a avea mai multi bani a creat mai multe probleme decat cele pe care le-a rezolvat.

     

    Unii spun ca problema este mai mult a societatii si mai putin a indivizilor. Sunetul de tobe care te indeamna sa consumi tot timpul este atat de asurzitor, incat putini ii pot rezista. „Nu sunt deloc de acord ca asta sta in natura firii umane“, spune Allen D. Kanner, psiholog si coeditor al „Cultura consumului si psihologie“ (American Psychological Association, 2004). „Natura noastra este modelata destul de puternic de media. Daca am incepe sa scoatem marketingul din vietile noastre, vom reusi sa ne reducem anxietatile legate de bani.“

     

    Tim Kasser, profesor asociat de psihologie la Colegiul Knox din Galesburg, Illinois, spune ca raspunsul ar fi sa vrem mai putin. Exista o miscare putin numeroasa, spune el, mostenitoare a unor foste grupuri cu preocupari asemanatoare, numiti „simplificatori voluntari“, fiindca au ales sa se descurce cu mai putin. Aceasta nu inseamna ca isi duc viata in saracie, fara avantajele modernitatii, ci ca au ales in mod constient sa castige mai putini bani si sa lucreze mai putine ore, anume ca sa-si petreaca mai mult timp cu familiile si cu prietenii.

     

    Un studiu din 2005 pe 200 de „simplificatori voluntari“, comparati cu 200 de locuitori din aceleasi zone geografice, care duceau insa vieti obisnuite, a descoperit ca simplificatorii erau mai fericiti, potrivit mai multor criterii, spune Kasser, autor al „Pretului ridicat al materialismului“ (MIT Press, 2002). (Detalii despre miscarea respectiva pot fi gasite la www.simpleliving.net.) Chiar daca avem tendinta de a ne compara cu cei care au mai mult, nu cu cei care au mai putin e folositor sa ne aducem aminte ca exista un sambure de adevar in clisee: banii nu pot cumpara fericirea.

     

    „Mi-ar placea sa am o gramada de bani“, spune Schappell. „Mi-ar placea sa folosesc o carte de credit si sa nu ma tem daca nu cumva s-a terminat. Nu vreau sa fiu iarasi chelnerita si nu mai vreau sa vand baloane. Dar banii nu te fac nici mai destept si nici mai atractiv.“

     

    „Trebuie sa te uiti la ce anume iti inlocuiesc banii in viata. Siguranta? Te fac mai acceptat social? Te fac mai important?“, se intreaba Schappell.

     

    Atitudinile fata de bani se pot schimba pe masura ce generatia „baby boom“ (de dupa al Doilea Razboi Mondial) se indreapta catre pensie, spune Dalton Conley, presedintele departamentului de sociologie de la Universitatea New York. „Cea mai numeroasa generatie a secolului 20 este acum la maturitatea castigurilor sale financiare si pe punctul de a se retrage din activitate“, spune el. „Pe masura ce membrii acestui grup social vor iesi din anii producatori de castig, vor da startul unei culturi a consumului si a timpului liber pentru noi, restul, sau vor adopta un mod de viata mai frugal si toata dinamica sociala se va schimba?“

     

    Sa vorbim despre finantele noastre s-ar putea sa devina, de asemenea, ceva mai putin dificil, prezice Conley, pe masura ce exista din ce in ce mai putina stabilitate a castigurilor. „In conditiile acestei volatilitati crescute, oamenii ajung sa se simta disperati“, spune Conley. „Poate n-or sa mai intrebe: cat castigi? cat ai platit pe casa? Dar cred ca, intr-un mod mai subtil, oamenii simt nevoia de a afla mai mult decat izbuteau sa afle in urma cu 15 ani.“

     

    Ma vad devenind mai deschisa in legatura cu finantele noastre fata de prieteni si familie. Nu ca am avea multe de ascuns, dar din cand in cand mi-am pus intrebari cu privire la anumite chestiuni, spre exemplu cum se compara venitul meu cu cel al familiei surorii mele. Poate o sa aduc vorba despre asta la urmatoarea reuniune de familie. Si sa le sugerez ca ei sa vorbeasca primii.

    Traducere si adaptare de Mihai MitricA

  • O interfata intre noi si ei

    La mijlocul saptamanii trecute textul acesta se chema in doua feluri, „Sarmanul domn Daianu“ sau, doua ore mai tarziu, „Binecuvantati-l pe Daianu“, ca sa elimin orice nuanta peiorativa indusa de prima varianta. Titlurile sunt formulate cu tot respectul pentru personalitatea economistului si analistului Daniel Daianu si voiau numai sa prefateze problema reala.

     

    Despre ce este vorba: am fost invitat miercurea trecuta la o intalnire cu reprezentantii unui institut, o initiativa ce include un grup de personalitati publice importante – academicieni, antreprenori, artisti, cercetatori – care fac parte din consiliul director si unde Daniel Daianu este presedinte. Institutul isi propune sa analizeze situatia Romaniei pe mai multe planuri si sa propuna guvernantilor programe si proiecte menite sa configureze o strategie de dezvoltare a Romaniei in urmatorul deceniu. Cum nu cu mult timp in urma mai fusesem la un forum care analiza prioritatile de dezvoltare ale Romaniei in contextul Agendei Lisabona, unde tot Daniel Daianu si-a asumat rolul de gazda, si cum in trecut am fost la tot felul de reuniuni pe teme sociale si economice avandu-l tot pe Daniel Daianu in prezidiu, m-am intrebat „de ce mereu domnul Daianu?“.

     

    Raspunsul este usor de intuit, sigur, pentru ca Daniel Daianu este o personalitate care asigura suficienta notorietate oricarei manifestari, mai ales celor din zona societatii civile si functioneaza si ca o interfata buna intre societatea civila, cercetare si initiativa privata si administratie sau media. Dar nu ar fi mai bine sa functioneze nu o singura astfel de interfata (a se citi aici cele cateva, pentru ca mai exista cateva nume de suficienta notorietate care functioneaza in acest mod), ci un grup de cateva sute de persoane, interfete intre noi si ei? Care sa asigure transmiterea unui mesaj corect, realist si bine intentionat, care sa fie receptat ca atare. Un jurnalist american de talent a numit acest tip de oameni „conectori“ – ei creeaza mode si nevoi, curente de opinie si relatii nemaiintalnite, sunt agentii de circulatie ai interesului public.

     

    Ma rog, ideal ar fi sa nu fie nevoie de interfete intre noi si ei (ar merge mai bine cu majuscule, „Noi si Ei?“, nu, cel mai bine este „noi si EI“), reiau, intre noi si EI. Ipoteza nu este valabila intr-o tara unde pana acum cei mai multi au vorbit fiecare pe limba lui, interesati mai putin spre deloc de ce zice celalalt. Tot saptamana trecuta, la televizor, fostii presedinti ai Romaniei discutau despre Romania de astazi si cea de ieri. Au pomenit despre crizele felurite pe care le-au trait in perioada mandatelor si despre cat de greu a fost atunci si cat de bine este acum. In opinia mea, si Ion Iliescu, si Emil Constantinescu gresesc: crizele pe care le-au trait, economice sau sociale, nu au fost decat manifestarile extreme si palpabile ale adevaratei crize romanesti. Permanenta.

     

    Nu stiu cum s-o definesc mai bine, as recurge la un termen pe care D.I. Suchianu il folosea in critica cinematografica, este vorba despre iutire; sa-i spunem, asadar, criza de iutire.

     

    Dupa eliberarea din ‘89, romanii s-au grabit in toate felurile posibile, jinduind la bunastare, la un loc onorabil in societate sau in lume, la respect. Cat au reusit in aceasta intreprindere, este discutabil, inutil discutabil. Iuteala in cauza a fracturat insa Romania, nu in doua, cum se poarta cel mai des (rurala si urbana sau saraca si bogata sau cultivata si primitiva), ci in milioane de fragmente, aproape cati locuitori sunt. A indus in societate un sentiment nefiresc al competitiei, mai accentuat poate decat competitia din manualele de capitalism. Asa am ajuns, iarasi este o impresie, sa contrazicem intr-o oarecare masura chiar si teoria batranului Adam Smith, care vedea interesul personal si avantajul propriu drept un motor al mersului inainte al societatii. La noi interesele personale au depasit, neregulamentar, interesele natiei si le-au lasat mult in urma.

     

    Un exemplu este ceea ce traim in aceste zile de galceava generalizata – mai stiti cine cu cine se cearta, de ce si de unde a pornit, cine pe cine critica si cu ce rost? Galceava se propaga si la niveluri mai joase, fara expunere publica: recomand, oricui vrea sa se convinga, o excursie cu un mijloc de transport in comun, daca nu o excursie in tara pur si simplu. Fara conectori, demersuri precum cele ale institutului de mai sus vor ramane fara ecou. Acesti oameni exista, trebuie numai ca societatea sa-i identifice si EI sa-i lase sa lucreze, sa-i asculte si sa le ia in consideratie demersul. Nu stiu cum se poate forta asta, dar cred ca este momentul si trebuie sa se intample; poate sociologii au raspunsuri sau poate pur si simplu societatea isi va mai domoli goana si ei vor aparea pur si simplu. Altfel, agenda domnului Daianu va fi in continuare extrem de incarcata, dar cu putin folos.

  • BANCI: BNR crede in scaderile de dobanda de vineri seara

    Contrar celor mai multe dintre asteptari, banca centrala a decis in sedinta de la sfarsitul saptamanii trecute sa scada dobanda de politica monetara. Nu insa in pasi mici, asa cum o crescuse pe parcursul anului trecut, ci abrupt, cu 0,75%.

     

    Intr-un raport dat publicitatii in urma cu doar doua saptamani, economistii de la Deutsche Bank anticipau o majorare pana la 9,25% a dobanzii practicate de banca centrala a Romaniei adica jumatate de punct procentual, miscarea urmand sa vina „undeva in primul semestru al anului“. A venit, e adevarat, chiar ceva mai abrupt decat o anticipasera germanii, dar directia a fost exact pe dos. In viziunea austriecilor de la Erste Bank, BNR ar fi urmat sa reduca dobanda de politica monetara abia in a doua jumatate a anului, pana la 8,25% in decembrie 2007. Dar nici pe piata locala, o astfel de decizie nu era asteptata. Chiar daca multi dintre analistii romani anticipau o scadere a dobanzii BNR (existand insa la fel de multe voci care propovaduiau o majorare sau o mentinere pe tot anul la acelasi nivel), aceasta ar fi trebuit sa fie „intinsa“ pe parcursul intregului an, iar pasii sa fie de maxim jumatate de punct procentual.

     

    S-au inselat totusi cu totii, pentru ca in sedinta din 9 februarie, Consiliul de Administratie al BNR a decis reducerea dobanzii de politica monetara de la 8,75%, unde ramasese tintuita inca din iunie 2006, la 8% pe an. In privinta cerintelor privind rezervele minime obligatorii impuse bancilor, bancherii din strada Lipscani au ramas insa neclintiti si de aceasta data, in pofida lobby-ului permanent facut de mediul bancar. Cel putin pana la urmatoarea intalnire a CA al BNR (a carei data va fi anuntata pe 15 februarie, odata cu raportul trimestrial asupra inflatiei), 40% din valuta atrasa de bancile comerciale si 20% din resursele in lei raman obligatoriu in seiful BNR.

     

    De unde pana unde o asemenea decizie? Pe de o parte, inflatia s-a dovedit ascultatoare, ramanand anul trecut sub tinta stabilita de 5% (4,87% in luna decembrie), arata comunicatul bancii centrale. Pe de alta parte, aprecierea leului fata de euro (8% in termeni nominali in decursul anului trecut), „inclusiv ca efect al amplificarii intrarilor de capital, ca urmare a unei perceptii favorabile a investitorilor internationali asupra pietelor emergente“, cum spune aceeasi sursa, nu putea lasa banca centrala indiferenta la nesfarsit. Cu atat mai mult cu cat, la inceputul lunii februarie, si banca centrala a Statelor Unite (Fed) a decis sa mentina rata dobanzii neschimbata, la 5,25%, iar cateva zile mai tarziu (in pofida multor asteptari din piata) si Banca Centrala Europeana a mentinut-o la 3,5%. Iar un ecart prea mare intre randamentele pe care banii „fierbinti“ le pot obtine pe piata valutara romaneasca comparativ cu alte piete (respectiv cea americana si europeana) ar fi atras (in continuare) alte si alte fluxuri speculative, presand tot mai mult pe curs.

     

    Ca putini au fost cei ce au anticipat o astfel de masura o arata si deciziile mai multor bancheri comerciali de a majora dobanzile la depozitele in lei – situatie delicata, in care o parte dintre ei au ramas acum si cu randamente de 8,5% platite clientilor. Ba mai mult, concurenta tot mai puternica pentru economiile clientilor i-a determinat pe unii dintre bancheri sa reintroduca practica (uitata o buna vreme) de a plati dobanzi fixe la depozitele in lei.

     

    Pe de alta parte, decizia BNR ar trebui (teoretic cel putin) sa genereze si o ieftinire a creditelor in lei – sau cel putin asa ar fi in logica dupa care bancherii au ridicat dobanzile, la orice miscare in acest sens a BNR sau a Bancii Centrale Europene.  Miscare ce, la randul ei, n-ar face decat sa puna si mai multe paie pe focul apetitului de consum pe datorie pentru multi dintre romani. Si cum, chiar de anul trecut, ritmul de crestere a creditului neguvernamental (aproape 47% in termeni reali) a depasit cu mult orice previziune a BNR, e greu de crezut ca bancherii ar mai avea motive sa spere prea curand la o eventuala relaxare a unor alte restrictii. Pe de alta parte, intr-o intalnire cu bancherii, de la finele lunii ianuarie, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, lasa sa se inteleaga ca 2007 ar putea fi anul vestilor bune si in aceasta privinta. Pana una-alta, bancherilor comerciali nu le ramane decat speranta ca si la acest capitol surpriza va fi cel putin pe masura celei de la finele saptamanii trecute.

  • Cat de ieftin e prea ieftin

    V-ati cumpara o masina noua la 2.000-3.000 de euro? Probabil ca da, insa ce ati zice daca ar fi din plastic sau nu ar avea niciun fel de sisteme de siguranta in afara de frane?

    Louis Schweitzer, fostul presedinte al grupului Renault, lansa in urma cu opt ani un pariu nebunesc.

     

    „Doar 20% din populatie are posibilitatea sa isi cumpere o masina. Ce ar fi sa facem o masina de 5.000 de dolari pentru restul de 80% din populatie?“, spunea de fiecare data cand avea ocazia Schweitzer. Acum, la mai bine de doi ani de la lansarea pe piata a primei versiuni Logan – sedanul construit la fabrica Dacia din Pitesti, vanzarile au trecut de 400.000 de unitati si viziunea lui Schweitzer a inceput sa aiba si o componenta cat se poate de reala, reflectata in conturile Renault.

     

    In acest context, dupa ani de zile in care s-au concentrat in mod deosebit pe design, electronica si pe puterea motorului (adica masini din ce in ce mai scumpe), gigantii din domeniul auto se inghesuie sa anunte lansarea unor variante de masini economice.

     

    Altfel spus, toata lumea a inteles ca se pot face bani nu neaparat din scumpirea masinilor, prin adaugarea tot mai multor sisteme electronice si de confort, ci si prin „dezbracarea“ masinilor de orice fel de accesorii. Toyota, Hyundai, Fiat, Volkswagen si chiar americanii de la Ford sau indienii de la Tata au anuntat pana acum ca au in plan lansarea unor astfel de masini ieftine.

     

    „Pana atunci, noi avem originalul – Logan, iar competitia se tine dupa noi“, spune actualul presedinte al Renault, Carlos Ghosn, sau pentru cei ce urmaresc atent industria auto – Cost Killer.

     

    Insa intentiile competitorilor sunt cat se poate de serioase, cel mai recent exemplu fiind al japonezilor de la Toyota (pe cale sa devina cel mai mare producator auto din lume) – care au anuntat luna trecuta ca ar putea scoate pe piata in 2010 o masina cu un pret de 6.500 dolari (aproximativ 5.000 de euro).

     

    „Probabil ca si noi am putea face acum o masina cu un cost de 2.000-4.000 de euro, insa nu am putea vinde aceasta masina peste tot in lume din cauza anumitor reglementari. Este un proiect fezabil, dar mai e nevoie de timp“, spune Ghosn. Practic, o masina cu un pret de 2.000 de euro (cum e cazul celei anuntate in urma cu doi ani de indienii de la Tata) ar putea fi vanduta fara probleme in tari precum India, insa nu ar putea ajunge si pe piata europeana ca urmare reglementarilor privind siguranta sau noxele eliminate.

     

    In aceste conditii, miza cea mai mare este reprezentata de dezvoltarea unor tehnologii care sa permita reduceri de costuri (atat de dragi lui Ghosn).

     

    Presedintele Toyota, Katsuaki Wata-nabe, a anuntat ca grupul japonez va dezvolta o metoda „ultra-low-cost“ de proiectare a automobilelor, ceea ce ar putea presupune realizarea unor materiale noi, daca este necesar. Avand in vedere experienta anterioara a japonezilor in domeniul inovatiei – lansarea cu succes a modelului de automobil cu propulsie hibrida Toyota Prius – Ghosn are toate motivele sa se teama.

     

    Dar nici francezii nu stau cu mainile in san. „Urmatoarea generatie a Logan va trebui sa fie din nou ceva revolutionar, asa cum a fost prima generatie. Va trebui sa fie si mai competitiva“, adauga Ghosn.

     

    El spune ca inginerii francezi lucreaza la noua generatie inca din momentul in care a fost lansat Logan. Pana la aparitia acestei a doua generatii – durata de viata a unei generatii a unui model este situata in prezent la 6-7 ani – Renault are inca planuri importante pentru prima. Astfel, dupa lansarea variantelor sedan (in 2004), break (2006) si van (2007), anul viitor va aduce un nou model.

     

    „Al patrulea model va fi lansat la jumatatea anului 2008. Celelalte modele (sunt prevazute sase variante bazate pe platforma Logan – n. red.) vor fi lansate pana in 2009“, a spus Ghosn pentru Business Magazin.

     

    Odata cu lansarea celei de-a patra variante bazata pe platforma Logan, modelul ar putea sa isi piarda si numele care l-a facut celebru in toata lumea.

     

    „Pentru primele trei modele am folosit denumirea Logan ca element comun, deoarece Logan inseamna o masina moderna, spatioasa si la un pret foarte bun (argumente enuntate in fisa proiectului lui Louis Schweitzer – n. red.). Daca vom pastra sau nu numele Logan si pentru urmatoarele modele, este o decizie de marketing si vom vedea la momentul respectiv“, a completat Ghosn.

     

    Ce este sigur este ca daca pana acum Logan mai putea fi privit ca un produs romanesc, avand in vedere ca Romania realiza cea mai mare parte a vanzarilor (dar si a productiei), din acest an lucrurile se schimba.

     

    Cea mai mare parte din productia realizata in fabrica din Pitesti (aproximativ 60%) a fost anul trecut exportata. Valoarea va creste in acest an si, in plus, dupa Romania, Rusia, Maroc si Columbia, Logan va intra in productie si in India, Iran si Brazilia.

     

    Iar in tarile care ar putea aduce volume importante de vanzari – Rusia, Iran sau India, modelul nu este comercializat sub marca Dacia, ci Renault sau Mahindra (in India).

     

    Indiferent de marca sub care a fost vandut, Logan si-a atins, cel putin pana acum obiectivele stabilite acum opt ani de Louis Schweitzer. Sau chiar le-a depasit, daca ar fi sa ne luam dupa zambetul (timid, ce e drept) care apare pe fata incruntata a cost-killerului Carlos Ghosn cand vorbeste de profit.

  • Cireasa de pe tort

    Pentru Carrefour, cea mai mare retea de hipermarketuri de pe piata romaneasca, interesul pentru preluarea spatiului in care a functionat pana la sfarsitul anului trecut hipermarketul alimentar Univers’all marcheaza o premiera. Pentru alti retaileri insa, startul achizitiilor s-a dat deja.

    Doua sunt premierele pe care le marcheaza Carrefour pe piata romaneasca prin negocierile pe care le duce pentru preluarea spatiului Univers’all din Piata Unirii, Bucuresti. Unu: retailerul francez, intrat pe piata din 2001, si-a deschis pana acum magazine numai in spatii special construite pentru el, iar spatiul din Unirea nici macar nu seamana cu proiectele dezvoltate pana acum. Doi: Carrefour nu a mai facut nicio alta preluare. O alta premiera care ar putea marca tranzactia ar fi functionarea unui hipermarket Carrefour intr-un spatiu inchiriat, aceasta fiind cea mai probabila varianta. Pentru ca Razvan Petrovici, omul de afaceri care a controlat reteaua Univers’all, si-a manifestat intentia clara de a nu vinde un singur spatiu: cel din Capitala. Totusi, tocmai acest spatiu pare a fi cel mai interesant pentru partenerii de negocieri, pe de o parte datorita pozitiei (in centrul Bucurestiului), iar pe de alta parte gratie spatiului (suprafata totala de 6.000 mp).

     

    In conditiile in care comerciantii se lupta sa gaseasca terenuri pentru deschiderea de noi magazine, spatiul aflat in mijlocul Capitalei echivaleaza cu lozul castigator. Asa cum nu-i totuna sa ai o locuinta in centrul orasului sau la marginea lui, si vanzarile pe care le fac magazinele functioneaza in stransa legatura cu acelasi principiu. Dovada clara este ca cel mai „central“ dintre hipermarketuri – Carrefour din complexul comercial Orhideea, in zona Regiei din Capitala – este magazinul cu cel mai mare trafic de clienti din Europa pentru comerciantul francez. Iar pentru un magazin mai central de-atat nici nu poate fi vorba ca retailerii sa mai primeasca autorizatii de constructie, avand in vedere ca nicio capitala europeana nu are un hipermarket chiar in „buricul targului“. Alternativa se dovedeste a fi preluarea sau inchirierea de spatii care au pozitii bune.

     

    Totusi, aceasta nu este o noutate absoluta pe o piata unde in 2006 retelele internationale de comert au facut primele preluari. Nici una dintre ele nu a avut insa ca obiect un spatiu la fel de tentant – nici ca pozitie si nici ca dimensiuni. Primele miscari au fost marcate de retailerul de origine olandeza Spar, de a prelua cele trei magazine ale retelei Diskont din Alba-Iulia. Cam in acelasi timp, Billa a cumparat la Baia Mare doua spatii ale retelei Hofer, care avea un total de 12 magazine, iar reteaua La Fourmi s-a marit cu trei magazine Best. Iar din momentul in care Petrovici a decis sa renunte la afacerea din retailul cu bunuri de larg consum, a fost o chestiune de zile pana cand a inceput sa-i sune telefonul cu oferte de preluare a spatiilor. Esecul celui mai mare comerciant roman a fost pentru competitorii sai sansa de a prelua spatii a caror destinatie comerciala era deja notorie pentru consumatori. Astfel ca pentru retailerii ramasi pe piata castigul a fost dublu – in primul rand pentru ca au scapat de un concurent si in al doilea pentru ca au putut sa preia spatii cu vad. Si daca Petrovici spunea, atunci cand a inceput vanzarea la bucata a retelei Univers’all, ca nu-i lipsesc de pe masa oferte de la companii care opereaza supermarketuri, iata ca mai nou a trezit si interesul celui mai mare lant de hipermarketuri, in termeni de valoare a vanzarilor realizate in 2006.

     

    Or, locul din Capitala al fostului Univers’all este cu atat mai tentant cu cat, daca retelele internationale mai gasesc si de-acum incolo supermarketuri romanesti de cumparat, situatia este cu totul alta in privinta spatiilor de dimensiuni mari. Mai sunt doar doi comercianti romani ce au magazine de mari dimensiuni: pitestenii de la Pic si sibienii de la Trident, iar dintre acestia doar ultimii s-au declarat deschisi unor eventuale discutii. De cealalta parte, retelele internationale se intrec in declaratii de interes pentru operatorii de magazine ce vor sa renunte la afaceri. Cu atat mai apriga se anunta lupta pe spatii dintre retaileri cu cat, in general, primii sositi in diverse orase si-au asigurat cele mai bune locuri la „primul pret“. Intarziatilor le raman, dupa cum spune Gunter Grieb, directorul retelei Kaufland, „second best position“ (cea de-a doua optiune) la un pret mai mare.

     

    Anul 2007 va marca un record prin numarul de preluari de comercianti romani, pentru ca retelele internationale isi vor continua efortul de a se extinde cu orice chip. Intr-un asemenea context, nici nu se pune problema ca spatiile comerciale cu vad – ca fostul magazin Univers’all din Capitala – sa nu atraga suficienti petitori care sa liciteze pentru ele.

  • Licitatie pe magazin

    Vinderea la bucata a spatiilor detinute de Univers’all a fost, conform declaratiilor anterioare ale lui Razvan Petrovici, omul de afaceri care a controlat reteaua, cea mai rapida forma de a le valorifica.

    – Interex a preluat supermarketul de la Sibiu, aceasta fiind prima tranzactie.
    – Romstal a achizitionat spatiile detinute la Targu-Mures si Suceava.
    – G’market a preluat operatiunile detinute de comerciantul roman la Iasi.
    – Spar si-a manifestat interesul pentru magazinul din Timisoara.
    – Spatiul din Capitala a trezit interesul Carrefour, G’market si Billa.

  • Concurenta pentru polul anti-Basescu

    „Razboiul dintre palate“, ajuns acum la apogeu, s-a declansat chiar de la momentul in care premierul Tariceanu a renuntat sa mai demisioneze.

     

    Dupa ce presedintele Basescu l-a acuzat pe primul-ministru ca nu a demisionat, fiind influentat de „un important om de afaceri, de un foarte important ziarist care are si el afaceri legate de omul de afaceri si de un foarte important reprezentant al unui trust de tigari“, toate luarile de pozitie ulterioare ale lui Tariceanu, ale PNL sau ale PD au fost analizate din perspectiva conflictului politic si chiar personal dintre cei doi oameni de stat. In mod evident, declaratia lui Basescu nu trimite cu adevarat  la cauzele conflictului cu Tariceanu. Ca urmare, nu imi propun sa vorbesc despre interesele economice sau „grupurile de influenta“ ce ar putea sta in spatele celor doi. Ceea ce intereseaza aici sunt efectele politice si de imagine ale conflictului dintre palatele Victoria si Cotroceni. Aceste efecte sunt in cele din urma si explicatia pentru incercarile tot mai agresive ale PSD de a se (re)afirma pe scena publica.

     

    Indiferent de subiectele care au fost luate in discutie si care au reprezentat oricum momente ale aceleiasi relatii tensionate, „razboiul palatelor“ a devenit tema dominanta a scenei publice. Acest fapt a produs in cele din urma polarizarea scenei politice si chiar publice pe o axa PD/Basescu vs. PNL/Tariceanu. O axa care, intr-adevar, s-a dezechilibrat constant la unul dintre capete. Cele doua tabere au devenit si putere, si opozitie, schimbându-si periodic rolurile in functie de evolutia conflictului. Majoritatea actorilor politici au devenit, mai ales pe parcursul anului 2006, fie spectatori ai acestui „razboi“, fie jucatori de ordin secundar care au oferit sprijin lui Basescu, dar mai ales lui Tariceanu.

     

    In contrapartida, PSD, principalul partid de opozitie, nu a reusit sa isi revina din convulsiile generate de congresul din martie 2005. La acestea s-a adaugat scandalul politic-juridic in care a fost implicat fostul premier Adrian Nastase si care a grevat asupra imaginii partidului. 2006 a reprezentat o incercare continua a lui Geoana de a se consolida in fruntea partidului si de a bloca incercarile taberei Iliescu de a reveni, proces incheiat in cele din urma in decembrie cu reconfirmarea sa drept presedinte, dar si printr-un compromis cu fostul sef al statului. Totodata, este de amintit ca anul trecut s-a speculat mult asupra posibilitatii unei apropieri a PSD de PD si Traian Basescu (mai ales dupa numirea lui George Maior in fruntea SRI), un parteneriat care, in conditiile de astazi, ar fi fost dominat de seful statului/PD. PSD a fost prezentat astfel in spatiul public mai mult prin prisma conflictelor interne si a inconsistentei pozitionarii pe scena politica. Social-democratii nu au reusit sa utilizeze decât timid forta politica conferita de voturile primite in 2004.

     

    PSD incepea anul 2007 fara a fi reusit sa se impuna ca actor principal pe axa luptei politice si electorale, dominate de PD/Basescu si PNL/Tariceanu. Scandalul „Biletelul“ a venit ca o oportunitate nesperata, dar in acelasi timp si ultima pentru PSD in vederea reocuparii locului de principala forta de opozitie pe scena politica. Premierul a reactionat pentru prima data extrem de dur la atacul presedintelui Basescu, ceea ce i-a obligat pe social-democrati la o actiune superioara impotriva sefului statului pentru a putea profita in interes propriu de acest scandal. Declaratiile politice nu erau in masura sa aduca PSD in postura de „a conta“. Cu toate riscurile pe care le implica, angajarea in demersul de suspendare din functia de presedinte a lui Traian Basescu reprezinta o solutie politica maximala menita sa (re)aduca PSD in postura de „dusman“ de prima mâna al sefului statului. Social-democratii au initiat o actiune care sa determine reactia presedintelui. Pâna acum, PSD nu  a mai reusit acest lucru. Basescu si-a indreptat cu predilectie atentia inspre Tariceanu si PNL. PSD a resimtit din plin efectele maximei „Mai rau decât sa te urasca cineva este sa te ignore“. Seful statului a reactionat si, prin reactia sa, a legitimat din nou PSD drept principalul sau adversar politic.

     

    Mutarea PSD a lasat in ofsaid PNL, care, pentru prima oara dupa o lunga perioada de timp, risca sa piarda rolul sau pe axa electorala principala. In mod teoretic, reactia PSD ar fi putut genera o revitalizare a relatiilor din Alianta. PNL si PD s-ar fi aflat din nou in fata „adversarului originar“, cel care, pâna la urma, este si motivul politic al parteneriatului dintre liberali si democrati. Natura anti-PSD a Aliantei este insa greu de resuscitat. Relatiile dintre PNL si PD s-au deteriorat dincolo de punctul critic, iar principalul câstigator, pe termen mediu, se anunta a fi partidul condus de Mircea Geoana. Din acest punct de vedere, este iluzorie vehicularea in spatiul public a unei posibile colaborari institutionalizate dintre PNL si PSD inainte de alegeri. Cele doua partide se bat pentru acelasi lucru – rolul de principal opozant al Basescu – si acest fapt se va vedea in scurt timp. 

  • Lectia URSS

    Probabil ca exista un lucru inca mai prostesc pentru o tara decat sa ajunga dependenta de consumul de petrol – sa devina dependenta de vanzarea de petrol.

     

    Fiindca sa devii dependent de vanzarea de petrol iti poate face tara sa fie cu adevarat stupida, iar daca pretul petrolului se prabuseste brusc, cetatenii tai pot sa ajunga de-a binelea revolutionari. Aceasta este adevarata poveste a cresterii si descresterii Uniunii Sovietice – o supradoza de petrol – si ar putea sa ajunga si adevarata poveste a Iranului, daca am fi destepti.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 28 februarie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

  • Un dram de cochetarie

    Strainii au deja in buzunare carduri bancare in forma de automobile, de tablete de ciocolata sau inscriptionate cu poza bebelusului de acasa. La noi, majoritatea celor mai bine de noua milioane de carduri de pe piata sunt foarte sobre la capitolul design.

     

    Totusi, incep sa apara primele schimbari. Recent, maghiarii de la OTP Bank  au lansat pe piata romaneasca un card de credit transparent, cu o infatisare unica pana acum in Romania. „Piata de carduri a atins un grad semnificativ de maturizare, iar clientii au inceput sa fie interesati de designul acestor produse“, aprecia la lansare Adrian Chichita, directorul directiei de carduri de la OTP Bank. Deocamdata, cardul de credit Visa Clasic Transparent se emite impreuna cu un altul, MasterCard Standard, nefiind inca promovat de unul singur in sucursalele bancii. Gabriel Cretu, directorul de vanzari al diviziei retail de la OTP Bank, spune ca atunci cand clientii isi aleg un card se uita in primul rand la nivelul dobanzii, la conditiile de acordare, la perioada de gratie pe care o pot obtine si abia apoi la design. „Dar faptul ca designul este deosebit ii poate asigura proprietarului o oarecare diferentiere de alti posesori de card si deci poate sa-i influenteze decizia de achizitionare a cardului respectiv.“

     

    Pe de alta parte, Gabriela Nistor, directorul de retail de la Banca Transilvania, spune ca, desi au analizat in urma cu ceva vreme lansarea unui card cu design special, s-a renuntat la idee. „Noi ne-am dus, in materie de imagine a cardurilor, spre ceva cat mai simplu“, afirma ea, sustinand ca la cardurile bancare obisnuite (cum sunt cele de salariu) „nu e bine sa mergi pe ceva foarte complicat“. Un design special, „mai agresiv“, are sens insa la programele de carduri cobranded, in opinia lui Nistor. „O imagine sugestiva pentru parteneriatul banca-comerciant asigura diferentierea“, explica ea.

     

    Si totusi, chiar daca programele de carduri cobranded „sunt ceva mai agresive decat cele bancare“, dupa cum recunoaste Nistor, drumul e inca lung pana la experientele de pe alte piete. In Asia, spre exemplu, cardurile emise de o banca intr-un program comun cu un magazin de cosmetice au diverse arome. Pe site-urile unor banci, posesorul de card incarca o fotografie personala, iar cardul este emis cu aceasta imagine pe el. In Europa, spaniolii au in portofele carduri cu forme alternative, rotunjite la un colt, iar fanii MTV se pot identifica dupa cardul in forma de „M“ din buzunar.

     

    Mult mai aproape, si pe piata romaneasca exista dovada ca imaginea face uneori diferenta. In urma cu mai bine de un an, bancherii de la BRD au vandut jumatate de milion de carduri in doar doua luni, in campania Quattro BRD, care a folosit imaginea catorva din cei mai buni sportivi romani. Imaginile lui Gica Hagi, Nadia Comaneci si Ilie Nastase, dublate de o investitie de circa doua milioane de euro, au ajutat BRD sa bata toate recordurile in materie de popularizare a cardurilor. Rezultatele bancii au echivalat chiar si pentru organizatia Visa cu o premiera: cel mai mare numar de carduri Visa emise intr-o perioada atat de scurta. Motiv pentru care, la finele anului trecut, Visa a ales tot BRD pentru un nou proiect in materie de design de carduri, al carui deznodamant va fi cunoscut pe 19 februarie. Este vorba despre un concurs pentru crearea unui „design unic si reprezentativ pentru valorile pe care Romania le aduce UE“, dupa cum l-au definit initiatorii.

     

    Pana cand consumatorii romani vor alege un card in functie de parfum, culoare sau forma mai e cale foarte lunga. Dar asa cum experienta a mai dovedit, daca exista oferta, si cererea merge in acelasi sens, iar avantajul e de partea celui care le ofera primul clientilor ceea ce cer.     

  • Cu seful pe messenger

    Clientii care pasesc pentru prima oara in sediul companiei de webhosting Hostway din strada Hambarului din Bucuresti vor avea o surpriza. La receptie, secretara isi va anunta colegul cautat nu formand numarul de interior pe linia telefonica interna, ci scriind in casuta de messenger in care apar toti angajatii. Daca e nevoie, foloseste si un „buzz“.

     

    Cazul nu este singular. Odinioara programe interzise utilizarii in timpul serviciului pe motiv ca ar perturba activitatea angajatilor si ar scadea eficienta in cele opt ore de lucru, multe companii acum incurajeaza chiar utilizarea instant messenger-ului (IM). „Messenger-ul este in primul rand un instrument de comunicare; ca atare, ni se pare normal ca relatiile de munca sa se desfasoare si cu ajutorul acestui instrument“, spune Oana Bornaz, CEO al Axigen, companie membra a grupului Gecad. „Pe viitor, intentionam sa includem in Axigen Mail Server un modul de IM“, adauga Bornaz.

     

    Drept urmare, producatorii de software pentru afaceri au inceput sa includa in programele lor si module care sa incurajeze munca in colaborare, iar messenger-ul e una dintre modalitati. Mai ales pentru companiile din industria IT, videoconferintele nu mai necesita mersul pana in salile de videoconferinta. Platformele software dedicate pot fi integrate programelor obisnuite de IM.  Noul program de operare Windows Vista va aduce si Windows Live Messenger, un program de mesagerie instant despre care reprezentantii Microsoft spun ca va avea mai multe functii care sa il faca util folosirii in cadrul organizatiilor ca mijloc de comunicare intre angajati sau cu clientii.

     

    Deja un numar de companii au trecut peste ideea ca astfel de programe servesc doar conversatiei intre prieteni – daunatoare, prin urmare, productivitatii – si l-au adoptat ca metoda mai ieftina in intermedierea relatiilor cu clientii. De saptamana trecuta, cei interesati de server-ul de e-mail Axigen vandut de Gecad vor putea adresa intrebari catre companie folosind o platforma de chat. Serviciul Live Chat este practic un departament de vanzari prin care potentialilor clienti le sunt prezentate produse si li se raspunde intrebarilor. Doar ca in acest caz costurile sunt minime, nu mai exista necesitatea folosirii marketingului prin telefon sau a intalnirilor directe. La fel si economia de timp: persoana care se ocupa de trimiterea raspunsurilor prin platforma Live Chat intre orele 9 si 18 isi poate ierarhiza intrebarile adresate si le poate raspunde pe tot parcursul zilei. „Estimam ca noul serviciu Live Chat va conduce la o economie de timp de circa 15-20%, timp pe care intentionam sa il destinam atat imbunatatirii relatiilor cu clientii si partenerii actuali, cat si prospectarii de noi oportunitati de business“, isi propune Oana Bornaz, CEO al Axigen.

     

    Iar cei care merg pana in panzele albe cu eficientizarea vor putea vedea in viitor o alta oportunitate. Pentru o companie care raspunde solicitarilor clientilor in scris, de exemplu printr-un program de mesagerie instant, de la un anumit numar de cereri incolo, intrebarile se repeta, iar cel care poarta „dialogul“ nu are decat sa foloseasca comenzile „copy“ si „paste“ in mod repetat.

     

    Mai mult, instrumentele de colaborare online, cum sunt cele de messenger, pot chiar sa creasca productivitatea si sa dea angajatilor din companii mari, imprastiati in multe filiale, sentimentul unei comunitati. „Noi avem 700 de angajati care lucreaza in 75 de locuri si de aceea multi dintre ei gasesc mai comod sa tina legatura prin messenger“, spune Catalin Butolo, director de marketing al Ultra Pro. Angajatii au la dispozitie si o linie telefonica interna, dar prin MSN Messenger pot vedea prin status-ul afisat daca un coleg de la un alt sediu este in fata calculatorului.

     

    Cu toate acestea, Butolo spune ca „nu recomandam messenger la birou, pentru ca implica un alt tip de comunicare, mai prietenoasa, prin sintagme si smiley face-uri care nu sunt foarte potrivite pentru birou“. MSN Messenger este la Ultra Pro un canal de comunicare mai degraba tolerat decat acceptat. „Trebuie pastrat un echilibru; nu poti cere raportari prin messenger sau situatii financiare. Pentru asta se utilizeaza e-mail-ul“, afirma Butolo.

     

    Din punctul de vedere al culturii organizationale, comunicarea prin messenger functioneaza cel mai bine in firmele mici unde, bunaoara, un angajat oarecare poate discuta cu directorul. Cu conditia sa aiba in scris in dreptul status-ului semnul de „available“. Politicile organizatiilor mari interzic in cele mai multe cazuri aceste programe, de teama scaderii eficientei si a irosirii timpului dedicat muncii. „In BRD este interzisa comunicarea prin messenger si cred ca 90% dintre companii au aceeasi politica“, spune Traian Traicu, directorul de comunicare al bancii. El adauga insa ca BRD are un site intranet pe care sunt publicate materiale tehnice ajutatoare, ghiduri si noutati despre companie. In acest caz, comunicarea este unidirectionala, de la centru catre angajati si aflata in administrarea departamentului de comunicare interna.

     

    Nu se poate vorbi inca despre o schimbare culturala a companiilor catre un astfel de gen de comunicare interna in timp real. Dar avantajele, date in special de managementul prezentei, exista. Prin status-ul afisat, un angajat comunica tuturor fara sa rosteasa un cuvant si poate impaca mai bine viata personala cu chestiunile ce privesc serviciul. E de ajuns un singur click. Dezavantajele sunt insa aceleasi ca acelea pe care le prezinta toate noile modalitati de interactiune indirecta din era digitala, enumerate cu o „sad face“ de psihologi.