Blog

  • MUZICA: Cel mai bun album in 2006

    Oamenii care dau tonul in domeniul lor sunt niste indivizi enervanti, care ne spun mereu ce sa facem, cu ce sa ne imbracam, ce sa ascultam. Totusi, m-am hotarat sa intreb cinci astfel de oameni ce se numara printre preferatii mei din lumea muzicii care ar fi albumul anului 2006, dupa parerea lor.

     

    Eu unul v-am spus deja care este, dupa mine, albumul anului in articolul anterior: primul album solo al lui Jarvis Cocker, intitulat simplu „Jarvis“. Sa nu mai vorbim despre mine. Sa vedem ce spun invitatii nostri, care au ales, fiecare, cate doua albume. Fiti atenti, caci s-ar putea sa invatati ceva.

     

    TRG – DJ si producator muzical. Poate vi-l aduceti aminte pe TRG dintr-un articol mai vechi: e un DJ esential al scenei drum & bass si a facut valva cu productiile sale dubstep lansate in Marea Britanie.

     

    Burial – „Burial“. Un debut socant de la un producator absolut anonim. Desi lansat la un label dubstep, Burial aduce sound-ul dark garage al sfarsitului de mileniu si il reinterpreteaza intr-o cheie lo-fi de profunda muzicalitate. Piese preferate: „U Hurt Me“, „Forgive“.

     

    SKC – „Killing Me Softly“. Un album de autor al unuia dintre cei mai talentati producatori din Budapesta. Varietatea de surse muzicale invocate in textura albumului il face sa treaca de la home-listening la dancefloor in cateva minute. Piese preferate: „Heartbreak“, „Tearjerker“.

     

    Electric Brother – DJ, producator si muzician pe bune. Electric Brother e cel cu care trebuie sa discuti atunci cand vine vorba de tot ce tine de jazz si nu-jazz. Pe langa productiile bogat stratificate downtempo, acesta a avut si niste spectacole live extrem de incitante in acest an, in unele dintre ele avand alaturi o orchestra pentru acompaniament. „E foarte dificil sa aleg doua albume aparute in 2006, pentru ca toata muzica interesanta pentru mine functioneaza acum pe ideea de single. Foarte greu se mai fac acum albume, pentru ca sunt greu de vandut. Totusi, cativa norocosi isi permit sa faca albume si le si vand“, zice Electric Brother.

     

    Bonobo – „Days To Come“. Al treilea disc al lui Bonobo si cel mai bun pana acum. Un amestec incredibil de ritmuri si de atmosfere. Cinci stele direct! Fara comentarii!

     

    Gecko Turner – „Chandalismo Ilustrado“. Nu are rost sa va pomenesc numele muzicienilor care apar pe acest disc, dar pot spune ca ei in mod normal canta cu Chick Corea, Caetano Veloso, Paco de Lucia, Milton Nascimento. Percutionisti cubanezi de prima mana, MC direct de la Londra si „regina UK soul-ului“ la voce, un chitarist de jazz si basist deep-afro, alaturi de un baterist nord-american si, evident, de Gecko himself. Un sound nemaipomenit in zilele noastre, un disc pentru toata familia.

     

    Rock DJ – DJ si pasionat de muzica. In ciuda numelui, Rock DJ nu pune prea multa muzica rock, dar il iertam: e o mina de informatii despre tot ce tine de folk pana la electro.

     

    Isobel Campbell & Mark Lanegan – „Ballad of the Broken Seas“. Ea este din Glasgow, el dintr-un sat de langa Seattle. Ea a fost membra Belle & Sebastian, el – Screaming Trees. Ea este una dintre cele mai luminoase figuri din muzica pop, iar el este omul care i-a vandut lui Kurt Cobain pusca cu care acesta s-a sinucis. Impreuna au creat „Ballad of the Broken Seas“, albumul meu al anului 2006, in egala masura suav si infricosator, bantuit de fantomele unor Leadbelly, Hank Williams, Johnny Cash.

     

    LCD Soundsystem – „45:33“. Nu e  album, ci o piesa; a fost comandata de Nike, are 45 de minute si este conceputa pentru a fi ascultata in timpul joggingului. Hmm. Pana acum nimic bun. Chiar daca teoretic nu are nicio sansa, in practica devine al doilea album al anului 2006 pentru mine. S-ar fi putut numi „Istoria ilustrata a muzicii americane de dans sau de la disco la techno potrivit domnului James Murphy“. Nu incercati sa va imaginati cati bani a incasat autorul, ascultati piesa.

     

    The Model – DJ, producator si gigolo. Cu un contract semnat cu legendara casa de inregistrari International DJ Gigolos, the Model pare ca va da lovitura cu productiile sale propulsate de techno si electro.

     

    Traxx pres. The Dirty Criminals – „Collision Between Us and the Damned“. O revenire in forta a lui Traxx din Chicago, cu un album old school de chicago si acid, garantat sa produca paranoia generalizata pe ringul de dans. Un om pentru care conceptul hype si sell out nu exista!

     

    Andy Vaz – „Repetitive Moments Last Forever“ (Vazbit). Domnul legenda Andy Vaz si label-ul sau Background au facut istorie in minimal techno cu primele releasuri de la Terrence Dixon. Acum Background revine, dupa multi ani, cu un nou release al lui Dixon si un album Vaz. Minimalism repetitiv si proaspat din nou la fiecare masura, care va ramane! Undeva intre minimalism, disco, cut & paste si early chicago house! Referinta!

     

    Brazda Lui Novak – Producator si ex-pert in electronica. Victor Popescu, alias Domnul Brazda, e o mare legenda a scenei de electronica, creator al unei muzici electronice de o frumusete imposibil de descris.

     

    Gary Numan – „Jagged“, in primul rand pentru ca imi place foarte tare si in plus, demonstreaza ca omul asta cu cat inainteaza in varsta devine din ce in ce mai bun. Il asteptam cu mare interes dupa „Pure“.

     

    Plaid & Bob Jaroc – „Greedy Baby“. Nu stiu cine sau cat a avut aportul acolo, insa albumul asta este foarte bun de la un cap la altul. Au umplut golul lasat de lipsa unui album Autechre in 2006.

     

    Cezar Panait – basistul trupei „Omul cu sobolani“. Inca un muzician adevarat? Ce s-a intamplat? Ni s-au terminat DJ-ii?

     

    Arctic Monkeys – „Whatever People Say I Am, That’s What I’m Not“. Clar albumul anului 2006 pentru mine pentru ca l-am ascultat si il ascult obsesiv chiar si acum, o data la doua zile. Versuri betonate, prospetime, energie, mult chef de cantat. Si de parca toate astea nu erau de ajuns, maimutele astea mai vin si din Anglia. All Hail England!

     

    Muse – „Black Holes And Revelations“. Un album la fel de epic ca „Stapanul Inelelor“ 1, 2 si 3 la un loc, plus ceva Harry Potter. Gandalf este basistul, Aragorn bate regeste toba, iar Voldemort tortureaza chitara si scuipa vraji. Mie asa mi se pare, desi am auzit fani Harry Potter cu alte pareri.

  • Un agent de vanzari ideal

    Inainte sa ne initieze in misterele artei de a vinde, Benson Smith si Tony Rutigliano isi fac curat la locul de munca. Mai precis, distrug, gospodareste, tot ce inseamna mituri legate de vanzari.

     

    In primul rand – pe cel mai persistent: adica acela care afirma ca un bun vanzator poate vinde orice. Urmeaza, in ordine, mitul educational, cel al experientei, mitul abordarii corecte a vanzarii de produse, mitul specializarii, cel al relatiilor, cel al banilor si, in fine, cel al dorintei. Pentru ca mult mai interesant ni se pare ceea ce pun in loc (deci ceea ce construiesc), nu vom zabovi decat asupra unei singure demolari. Ea incepe cu o intrebare de concurs televizat: „Stiti ce au in comun Bill Gates, Harry Truman si Dave Thomas (fondatorul lantului de magazine de hamburgeri Wendy’s)?“. In afara solutiei evidente, potrivit careia fiecare dintre cei trei a fost un om de mare succes financiar (inclusiv presedintele Truman a evoluat cu pricepere in spatiul afacerilor), mai exista una, mai greu de banuit: nici unul nu a avut studii universitare.

     

    Trecand, de aici, la rezultatul unui sondaj care afirma ca „majoritatea persoanelor de varf din domeniul vanzarilor nu aveau titluri postuniversitare (de tip MBA, sa zicem) si ca majoritatea angajatilor cu un randament bun nu obtinusera note mari in facultate, autorii conchid ca o educatie buna nu duce automat la eficienta si succes in planul muncii. E vorba, desigur, de munca in aria vanzarilor, pentru ca alte domenii solicita, fara echivoc, o instructie indelungata. Contrar, deci, unei prejudecati foarte raspandite, nu exista un profil al unui bun vanzator, tot asa cum nu exista o reteta care sa asigure succesul in vanzari. Agentii de vanzari trebuie sa faca apel la resursele personale. Cheia succesului ar trebui sa se afle in autodescoperirea punctelor forte, in aflarea talentelor fiecaruia si aplicarea lor eficienta. E vorba, evident, despre acele talente in legatura cu motivatia angajatilor, abilitatea lor de a influenta persoanele din jur, modul in care ei stabilesc relatiile sociale, felul in care isi indeplinesc sarcinile de serviciu, capacitatea lor de a analiza si de a se gandi la problemele clientilor. Gratie grilelor de evaluare puse la dispozitie de cei doi autori (dar si instrumentului Strengthfinder, accesibil pe Internet si elaborat de Gallup, organizatia-partener care a intervievat 250.000 de agenti de vanzari si 25.000 de directori de vanzari), oricine isi poate identifica potentialul pentru orice talent implicat in procesul vanzarilor. Cea de-a doua etapa consta in gasirea rolului adaptat talentelor fiecaruia, precum si in descoperirea domeniului, a companiei si sefului care sa te puna in valoare.

  • Noutati

    O geanta cat o lume

    Kelly Link este laureata a premiilor World Fantasy, Locus, Hugo si Nebula. S-a lansat cu volumul „Stranger Things Happen“ (2001) si a continuat cu „Magic for Beginners“ (2005). Acesta din urma, recent tiparit de editura Tritonic, este o colectie de povestiri care aduna, ca prin magie, zombies, vrajitoare, supereroi sau magazine bantuite. Cel dintai text, „Geanta fermecata“, este povestea Genevievei si a bunicii ei Zofia, cea mai mare mincinoasa din lume. Este povestea povestilor pe care aceasta bunica le spune, dar nu inainte de a sfatui auditoriul sa nu creada nimic. Este povestea unei genti fermecate, proprietate a bunicii, ajunsa dupa moartea acesteia la nepoata. O geanta in care, pe rand, dispar ba sotul bunicii, ba iubitul nepoatei, ba o intreaga populatie, a celor de sub deal. Unii dintre ei se intorc, numai ca o zi de stat in geanta face cat douazeci de ani de-ai nostri.


    Kelly Link, Magia pentru incepatori,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2006

     

     

    Detectivul otoman

    Istoric de profesie si calator inversunat, Jason Goodwin a realizat o foarte temeinica istorie a Imperiului otoman, „Lords of the Horizons“ (1999), dupa care s-a reorientat, cu mult succes de public, spre eseuri cu teme vilegiaturistice si, in cele din urma, spre fictiunea pura. „Copacul ienicerilor“, primul sau bestseller romanesc, este istoria unei investigatii detectivistice care se desfasoara intr-un mediu neobisnuit: e vorba despre Istanbulul pestrit al secolului al XIX-lea, in mediile apropiate Inaltei Porti, unde o serie de crime zguduie tihna locului. Insarcinat sa dea de urma ucigasilor, eunucul Yashim Togalu are la dispozitie zece zile ca sa adune probele unui complot ce ii incrimineaza pe membrii trupelor de elita ale sultanului, faimosii ieniceri. Corpul ieniceresc, oficial desfiintat, continua sa exercite o malefica influenta in mediile puterii, iar Yashim se straduie sa o stavileasca.

     

    Jason Goodwin, Copacul ienicerilor,

    Editura RAO, Bucuresti, 2006

  • Imperfectiunea fara cusur

    Desi anul acesta nu a dus deloc lipsa de road-movie-uri de familie, se pare ca resursele genului pot fi extrem de ofertante, cu o noua abordare.

     

    Este cazul unui film independent, „Little Miss Sunshine“ („Fiecare se crede normal“ – o traducere foarte in spiritul filmului), despre care nimeni n-ar fi banuit ca va avea un uimitor succes. Ingredientele? Un scenarist debutant (Michael Arndt), un cuplu de regizori (Jonathan Dayton, Valerie Faris) aflati la al doilea film, sase actori cunoscuti si cinci ani de incercari nereusite din cauza banilor. Dar iata ca a meritat. Filmul care arunca in aer imaginea familiei americane si a cultului invingatorului cu orice pret, invaluindu-i intr-o privire calda pe „loserii“ (oamenii obisnuiti) de orice fel este nominalizat la doua Globuri de Aur si unul dintre candidatii aproape siguri la premiile Oscar. In „Fiecare se crede normal“, nimeni nu se crede normal. Personajele au suficienta onestitate pentru a recunoaste ca sunt departe de perfectiune, dar reusesc asa bine sa promoveze imaginea perfectibila a fiintei umane, incat ar putea usor inlocui cativa ani de vizite regulate la psiholog.

     

    Familia Hoover e departe de a fi perfecta. Tatal, Richard (Greg Kinnear), incearca cu disperare sa-si publice programul motivational in noua pasi, repetand cu incapatanare siesi si restului familiei „invataturile“ incluse in acesta. Fiul, Dwayne (Paul Dano), a jurat sa nu mai scoata o vorba (omagiu adus lui Nietzsche) pana cand nu va fi admis la Academia Aeronautica. Bunicul (Alan Arkin) redefineste termenul de „batran pervers“ care tocmai si-a descoperit o noua pasiune (heroina) si recomanda nepotului sau cat mai mult sex cu cat mai multe femei, ca filozofie de viata. Cumnatul, Frank (Steve Carell), este homosexual si tocmai a incercat sa se sinucida dupa ce iubitul sau (care ii era si student) l-a parasit. Iar fetita, Olive (Abigail Breslin), este o pustoaica de sapte ani, mioapa si supraponderala, obsedata de concursurile de frumusete pentru copii, a caror regina incoronata spera sa fie cat mai curand. Cat despre mama, Sheryl (Toni Collette), singura ei problema este faptul ca nu prea reuseste sa-si tina familia unita, din cauza certurilor. Cand Olive este admisa ca participanta la celebrul concurs de frumusete pentru copii „Little Miss Sunshine“, toata familia alege s-o sustina, asa ca se imbarca in batrana dubita Volkswagen si traverseaza tara pentru a-si implini, fiecare in felul sau, visurile.

     

    Coregizat de sotii Jonathan Dayton si Valerie Faris, mai obisnuiti cu videoclipurile de televiziune, „Little Miss Sunshine“ este o fantana de realitate, lucru pe care rareori il vezi pe marele ecran. In LMS, dupa cum deja e codificat titlul, nu se simte vesnica presiune a dimensiunilor perfecte, nici cea  a danturii fara cusur, a vietii de familie de basm, gen „Beverly Hills“ sau cea de care se face haz in „American Beauty“.

     

    Cu toate ca a castigat o multime de premii ale criticilor, „Little Miss Sunshine“ a trecut suspect de putin bagat in seama la nominalizarile la Globurile de Aur. Cu doar doua nominalizari, una pentru cel mai bun film de comedie, cealalta pentru actrita in rol principal (Toni Collette), LMS ar fi putut foarte usor sa fie nominalizat si pentru actor in rol secundar. Steve Carell este magnific in rolul fratelui suicidar si depresiv Frank.

     

    Si cand te gandesti ca initial producatorii au vrut sa-i ofere rolul lui Bill Murray, iti vine sa sari de bucurie ca acesta era prins cu alte proiecte: sigur ar fi interpretat rolul exact ca in „Broken Flowers“ sau „Lost in Translation“. Dupa un rol induiosator in „Virgin la 40 de ani“, Carell reuseste in LMS un tur de forta, imbinand de minune cinismul omului care nu mai asteapta nimic de la viata si entuziasmul celui care isi da seama cat de bine se poate simti intr-o familie care-i seamana mai mult decat se putea astepta.

     

    Si nici n-ai cum sa nu te simti bine intr-o astfel de familie: Hoover-ii reunesc atat de multe defecte, incat dau nastere unor situatii pline de umor (nu neaparat) negru, dar extrem de credibile. Ei ne indeamna sa ne acceptam defectele fara a ne obseda imaginea (pe cat de falsa, pe atat de nesanatoasa) role-model-ului american, imaginea aceea de gaunoasa perfectiune cu care ni se scot ochii de obicei in filmele de peste Ocean.

     

    Un exemplu absolut al acestei firesc de imperfecte familii este Abigail Breslin, care ii da viata pustoaicei Olive, un copil foarte departe de standardele Barbie, dar plin de viata si dragalasenie. Sa speram ca Breslin, cu defectele ei fizice, sa nu indeparteze producatorii de filme mainstream, care ar avea mult de castigat daca ar distribui-o, pentru ca e (deja) o superactrita.     

     

    LITTLE MISS SUNSHINE/FIECARE SE CREDE NORMAL R: JONATHAN DAYTON, VALERIE FARIS CU: ABIGAIL BRESLIN, TONI COLLETTE, STEVE CARELL, GREG KINNEAR, ALAN ARKIN, PAUL DANO DIN 5 IANUARIE

  • Operatorii low-cost se bucura primii

    In ultimii ani, orice declaratie a unui operator aerian se termina cu inevitabilul: „va fi cu siguranta mai bine din 2007, odata cu intrarea in vigoare a acordului open-sky“. Pentru moment insa, faptul ca liberalizarea transporturilor aeriene in Europa se extinde si asupra Romaniei pare sa impulsioneze doar piata low-cost si deocamdata cu destule hopuri.

     

    Avandu-se in vedere aderarea Romaniei la Uniunea Europeana – la 1 ianuarie 2007 -, va aducem la cunostinta ca incepand cu aceasta data, nu mai trebuie sa transmiteti spre aprobare la autoritatea de aviatie civila din Romania programele de operare a zborurilor regulate (…)“, suna inceputul unui mesaj trimis de Directia de Aviatie Civila din cadrul Ministerului Transporturilor pe 28 noiembrie 2006 catre toate cele 22 de companii aeriene care au activitati in Romania.

     

    Stirea marcheaza cea mai importanta schimbare de care aveau nevoie companiile aeriene de pe piata. De acum se cheama ca „zburatorii“ au scapat de chinul solicitarii de autorizatii – „cel mai neplacut moment al anului“, dupa cum il descrie directorul KLM, Alexandru Dobrescu. „Practic, companiile va trebui doar sa ne anunte ce curse regulate au, mai mult pentru statisticile noastre, iar initierea zborurilor se va putea face dupa un control autorizat al aeronavelor si dupa stabilirea culoarului de zbor, respectiv a disponibilitatii aeroportului, din punct de vedere logistic“, explica directorul Directiei de Aviatie Civila, Bogdan Donciu.

     

    Pentru Europa, tratatul care creeaza o piata comuna in domeniul transporturilor a fost semnat in 1992 si a insemnat liberalizarea traficului aerian european, permitand tuturor companiilor aviatice din statele membre UE sa transporte pasageri si marfa in spatiul comunitar si sa beneficieze, in fiecare dintre statele membre, de drepturi egale cu cele ale companiilor locale.

     

    Aplicarea in Romania a acordului open-sky permite ca o companie aeriana straina sa initieze curse aeriene nu numai spre tara de origine, ca pana acum, ci spre orice des-tinatie vrea, sa isi faca baze aeriene intr-un oras romanesc (principalul avantaj fiind posibilitatea de innoptare a avioanelor la baza) si sa opereze curse interne, iar pentru companiile aeriene romanesti inseamna ca pot sa isi faca baze aeriene in alte tari si sa opereze acolo curse interne sau externe.

     

    Dar vor aparea astfel de schimbari? Directorul general al KLM Romania, Alexandru Dobrescu, este de parere ca vor fi miscari in piata, dar nu imediat si, mai ales, nu in cazul companiilor de linie: „In prima jumatate a anului, cinci-sase luni in medie, nu se va intampla mai nimic notabil. Poate mai incolo“. Practic, directorul KLM Romania este de parere ca unul dintre cele mai importante avantaje ale open-sky – deschiderea de baze aeriene ale companiilor straine in Romania – nu se va intampla prea curand: „Piata romaneasca nu este destul de dezvoltata pentru asta. Ar insemna sa am un trafic spectaculos care sa justifice tinerea in Romania a catorva aeronave“.

     

    Alexandru Dobrescu exemplifica prin faptul ca grupul aerian olandez si-a facut de-a lungul anilor mai multe baze aeriene in strainatate, dar in zone, respectiv tari unde asa ceva se justifica din punctul de vedere al numarului de pasageri. „Exista KLM Asia, KLM Marea Britanie (unde se zboara pe curse interne) sau KLM Canada, dar acestea sunt piete adevarate din punctul de vedere al profitului“, spune Alexandru Dobrescu.

     

    Unii operatori sustin insa ca e o chestiune de perspectiva, care priveste deciziile pe termen mediu sau pe termen lung: „Da, ne putem gandi ca peste cativa ani piata locala va creste si poate va deveni un hub zonal, moment in care s-ar justifica o baza a companiei noastre aici“, spune Corina Enciu, country manager al British Airways pentru Romania si Republica Moldova. Varianta este luata in considerare si de Lufthansa Romania, dar in acelasi orizont de timp.

     

    Singurii care s-au grabit sa profite de deschiderea cerurilor sunt operatorii low-cost. MyAir a anuntat deja ca se gandeste sa opereze curse interne si ca va deplasa in acest scop avioane in Romania, iar Sky Europe si Wizz Air vor fiecare sa faca din aeroportul Baneasa una din bazele lor aeriene, pe langa intentia de a intra pe curse interne spre destinatii din Europa. Compania italiana MyAir este singura care a anuntat pana acum deschiderea de curse interne in Romania, din martie 2007, desi nu a facut deocamdata publice orasele pe care doreste sa le acopere. La sfarsitul anului trecut, reprezentantii companiei dadeau ca sigura doar o noua cursa externa, Bucuresti-Milano (Malpensa), care ar urma sa fie lansata luna aceasta, cu patru zboruri pe saptamana.

     

    Slovacii de la Sky Europe, care au operat tot anul trecut destinatia Bratislava (cu posibilitate de transfer la Viena), vor profita de open-sky pentru a deschide din ianuarie 2007 curse catre Roma si Viena (patru, respectiv sapte curse saptamanale). In planul initial era si deschiderea a trei curse saptamanale din Bucuresti catre Budapesta, insa operatorul a renuntat la inaugurarea acestei rute in ianuarie, intarziind-o cu trei luni. Karim Maklouf, directorul comercial al operatorului slovac, a luat decizia ca urmare a gradului scazut de ocupare pe care l-ar fi avut cursele catre Budapesta, de sub 50%. „O ruta se justifica de la un grad de ocupare de la 65% in sus“, spune Maklouf, care a mai renuntat anul trecut la doua curse din Bucuresti spre Bratislava, din acelasi motiv.

     

    La randul sau, Wizz Air, care a zburat din Targu-Mures (mai precis, din Transilvania, dupa cum scrie pe site-ul companiei) catre Budapesta din iulie anul trecut, planuia intrarea din 15 ianuarie cu trei zboruri pe saptamana catre Barcelona, Budapesta, Dortmund si Roma. Daca zborurile spre Budapesta si Dortmund vor avea loc conform orarului initial, cele spre Barcelona si Roma au fost reduse: in loc de trei, se vor opera cate doua pana la intrarea pe orarul de vara, din iunie. „A fost un sezon slab in toata Europa si, desi speram totusi sa bifam orarul stabilit, a trebuit sa facem diverse ajustari. Vom pastra insa orarul de zbor pentru la vara“, spune Natasa Kazmer, purtator de cuvant al Wizz Air.

     

    In urmatorii doi ani sunt asteptate intrarile pe piata romaneasca ale companiilor importante low-cost din piata europeana, ca Ryanair sau Easy Jet, care au prospectat deja piata, ca si ale companiilor mai mici, ca Air Berlin sau German Wings. „Intrarea unor operatori mari de low-cost (ca Ryanair) ar putea sa faca intr-adevar diferenta. Aceasta este practic singura schimbare pe care o va produce pe termen scurt intrarea efectiva in acordul open-sky“, spune Szabolcs Nemes, consultant Roland Berger.

     

    Szabolcs Nemes afirma ca, dupa aderarea la Uniunea Europeana a tarilor est-europene in 2004, intrarea agresiva a operatorilor mari low-cost a creat importante schimbari in piata: „La un an si jumatate dupa aderare si, implicit, intrarea in open-sky, cota de piata a operatorilor aerieni nationali a scazut semnificativ: polonezii de la LOT au ajuns la o cota de piata de 43% din 57%, cat aveau la sfarsitul anului 2003, Malev (Liniile Aeriene Maghiare) au ajuns de la 56% la 31%, iar CSA din Cehia de la 54% la 45%“.

     

    Daca in 2002 cota de piata a operatorilor low-cost din piata aeriana europeana era de circa 7%, iar in 2006 depasise 16%, in 2010 va ajunge la circa 30% – si aceasta luand in calcul numai pietele mature din punctul de vedere al operatorilor low-cost, in frunte cu Marea Britanie, care este patria acestui model de business, asadar nu si noile piete din estul Europei. In Romania, cota operatorilor low-cost din piata aeriana a ajuns deja la aproximativ 10%, din care mai mult de jumatate apartine companiei autohtone Blue Air. Piata romaneasca a aviatiei civile ramane dominata de TAROM, urmata de companii precum Air France-KLM, Lufthansa si British Airways.

  • Studiu de caz: Ungaria

    Concurenta care ucide: KLM isi va inchide din 2007 zborurile catre Ungaria, respectiv catre Budapesta, dupa cum spune Alexandru Dobrescu, directorul general al companiei in Romania.

     

    Filiala din Ungaria a companiei mergea de ceva timp fara profit, asa ca oficialii companiei au decis sa o inchida. „Asta este conditionarea de la centru: daca un an nu acoperi costurile de functionare, inchizi“, spune Dobrescu. Acesta precizeaza ca deja preturile biletelor in Ungaria ajunsesera prea jos pentru ca o companie de linie cu costuri normale sa mearga constant pe profit. „Varianta de supravietuire pentru companiile de linie care doresc sa ramana sa lupte cu low-cost este sa preia din modelul de business al acestora, bazat pe costuri scazute de operare, dar este greu de aplicat“, spune Szabolcs Nemes, consultant Roland Berger.

     

    Conform unui studiu KPMG, operatorii low-cost de pe piata ungara au avut o crestere rapida dupa ianuarie 2004: daca in 2004 doar 5% dintre unguri au zburat cu un avion low-cost, in 2005 peste 14% au folosit aceste curse. „Cota de piata a operatorilor low-cost in Ungaria este de asteptat sa ajunga la 35% la nivelul anului 2010 (cu patru milioane de pasageri)“, estimeaza analistii KPMG.

     

    Traficul mare al operatorilor low-cost a adus o crestere generala a traficului aerian, care a imbunatatit si gradul de ocupare a hotelurilor unguresti: pentru hotelurile de la trei stele in sus, gradul de ocupare a crescut cu pana la 9,8%, iar veniturile au crescut cu 11% in 2005 fata de 2004.

  • Inceput cu anulari

    O parte din inaugurarile de rute anuntate pentru inceputul anului de catre operatorii low-cost prezenti in Romania nu va mai avea loc, explicatia operatorilor tinand de numarul redus al pasagerilor.

     

    WIZZ AIR: Desi strategia comerciala a operatorului polonezo-ungar a presupus vanzarea a 10.000 de bilete gratuite (cu plata taxelor de aeroport) in pregatirea lansarii zborurilor din ianuarie 2007 din Romania, piata nu a reactionat suficient de bine. Astfel, desi mai mult de jumatate din bilete au fost cumparate, doua zboruri saptamanale au fost scoase din programul de iarna: unul catre Barcelona si unul catre Roma. Tot din cauza unui numar insuficient de rezervari, compania a renuntat si la cele trei curse pe saptamana preconizate pe ruta Arad-Milano.

     

    SKY EUROPE: Operatorul slovac a renuntat la cursa Bucuresti-Budapesta, pe care spune ca va incepe sa o opereze din martie. De asemenea, introducerea curselor zilnice catre Viena ar putea sa scada frecventa curselor catre Bratislava (solicitate mult pana acum datorita apropierii de Viena).

  • Consumatori seriosi, cautam energie!

    Cererea interna de energie creste continuu, in timp ce productia avanseaza mult mai incet. Mai nou, furnizorii romani sunt tentati sa exporte mai mult in Bulgaria, unde inchiderea celor doua grupuri de la Kozlodui creeaza un deficit de energie deloc neglijabil.

     

    Vor creste deci preturile la curentul electric sau vom asista la privatizari grabite ale productiei, pentru ca investitiile necesare sa cada pe castigatori?

     

    Doru Voicu, directorul de strategie al CEZ Romania (compania ceha care a cumparat Electrica Oltenia), este unul dintre vanzatorii de energie de pe piata care a ajuns la concluzia ca, decat sa caute in disperare energie de cumparat, ar fi mai bine sa o produca singur. Astfel incat a depus un proiect de parteneriat cu grupul de la Borzesti al Termoelectrica, prin care sa investeasca 40 de milioane de euro pentru a produce 200 MWh. „Am depus proiecte pentru varianta pe gaz, dar si pe carbune si vom vedea care din ele va fi, daca va fi, aprobata“, spune Doru Voicu. El spune ca, daca va castiga (dat fiind ca nu este singura companie care vrea sa obtina proiectul), din momentul cand va obtine ok-ul din partea statului (pentru ca schimbarile din cadrul MEC, respectiv AVAS intarzie acum procedurile), constructia si punerea in functiune a uzinei electrice ar dura un an. Dar energia produsa acolo i-ar ajuta foarte mult, dat fiind ca necesarul de consum al CEZ creste de la an la an, pe fondul unei cresteri generalizate a consumului si a unei productii relativ constante.

     

    Fie ca se implica in proiecte de energie termo (estimata a se mai produce aproximativ 20 de ani de acum incolo), fie ca achizitioneaza microhidrocentrale de la Hidroelectrica (in ultimii doi ani compania a vandut 28 de microhidrocentrale, dintre care cinci au fost cumparate de Energy Holding, cu o putere instalata de 13.440 MWh/an), fie ca se implica in constructia grupurilor de la Cernavoda (unde au ramas in cursa 15 companii sau consortii, pregatite sa investeasca 2 miliarde de euro pentru grupurile trei si patru), companiile din energie fac aproape orice sa isi includa in portofolii capacitati de productie. Fiindca pe piata e nevoie din ce in ce mai mare de energie. Anul trecut Romania a consumat 51,8 TWh, in crestere cu aproape 4% fata de anul precedent.

     

    Teoretic, cresterea cererii de energie este egala cu cresterea economica, iar cum pentru anul acesta Comisia Nationala de Prognoza estimeaza o crestere economica de 6,5%, cererea de energie pe ansamblul economiei ar trebui sa fie aproape ca ordin de marime. Deocamdata, previziunile de crestere venite din piata sunt mai modeste: „Bazandu-ma pe istoricul prezentei noastre in Romania (CEZ a inceput sa opereze fosta Electrica Oltenia din toamna lui 2005 – n.r.), am observat o crestere in jur de 2%“, spune Alesd Damn, director de achizitii al CEZ Romania. Estimarea lui Damn are insa la baza specificul clientelei CEZ, formata in proportie de 94% din clienti rezidentiali, care vor reprezenta o componenta importanta in consumul anilor urmatori.

     

    Cresterea din urmatorii ani va fi generata atat de expansiunea investitiilor in productie (consumul industrial insemnand mai mult de jumatate din consumul national), cat si de dezvoltarea accelerata a constructiilor, atat pe segmentul rezidential, cat si pe spatii de birouri,  depozite si retail.

     

    Numai in Bucuresti, planurile dezvoltatorilor prevad, in medie, intrarea in folosinta a 5.000 de locuinte noi anul acesta. La un calcul aproximativ (tinand cont ca factura medie lunara a unei locuinte in Bucuresti este de 96 de lei pe luna, conform datelor Electrica), fiecare nou apartament conectat la retea inseamna o factura medie de 1.152 de lei anual (330 de euro). Asadar, veniturile suplimentare incasate de Enel (care a castigat anul trecut licitatia pentru Electrica Muntenia Sud, furnizorul ce alimenteaza Bucurestiul) pentru 5.000 de apartamente anual ar trebui sa ajunga spre 1,65 de milioane de euro. Iar apartamente si case noi nu vor aparea doar in Bucuresti, ci in toate orasele importante din tara. Pentru urmatorii doi ani, estimarile referitoare la marile orase vorbesc de 60.000 de noi locuinte. Acestea vor genera pentru furnizorii de electricitate venituri de peste 10 milioane de euro pe an.

     

    Pana la profituri insa, furnizorii trebuie sa gaseasca energia de care au nevoie noii consumatori. Institutul National pentru Amenajarea Surselor de Energie (IRE) estimeaza ca tot ce se construieste pe segmentul rezidential, de birouri ori de spatii industriale in Romania va solicita in urmatorii doi ani aproximativ 3 TWh (ceea ce inseamna mai putin de 2% din productia interna disponibila de circa 51 TWh). Cifra de 3 TWh inseamna insa mult, in conditiile in care imaginea sectorului energetic la inceput de an arata ca deocamdata productia este suficienta, dar costurile sunt din ce in ce mai mari, iar preturile, in crestere. Romania a generat anul trecut 59,7 TWh si a consumat 51,8 TWh, diferenta mergand la export. Dupa estimarile Comisiei Nationale de Prognoza, in 2009 Romania va consuma 57,9 TWh.

     

    E adevarat ca pana in 2009, productia interna va mai creste. Cea de-a doua unitate de la Cernavoda urmeaza sa intre in functiune anul viitor, cu o capacitate de 700 MWh si va creste ponderea energiei nucleare de la 9-10% in prezent la 17-18%. Daca s-ar respecta planul propus de MEC, la reactoarele trei si patru ar trebui sa se inceapa constructia in al doilea semestru al anului viitor. Reactoarele trei si patru ar insemna dublarea capacitatii centralei de la Cernavoda, dar constructia va dura aproximativ sase ani. Cand vor fi gata, centrala ar putea acoperi aproape jumatate din consumul national.

     

    Initial, pentru ultimele doua reactoare se vor face o serie de investitii pregatitoare, estimate la 12 milioane de euro de catre MEC. Ulterior va incepe investitia propriu-zisa, ai carei finantatori si beneficiari vor fi alesi dintre cei cei 16 finalisti, companii si consortii care au ramas in cursa. Trei dintre finalisti sunt companii/consortii romanesti: Alro Slatina, TESS Conex-ASAM Iasi si Electrica, doi din Canada (AECL si Gabriel Resources), doi din Italia (ENEL si Ansaldo), doi din Germania (E.ON si RWE Power), unul din SUA (AES), unul din Belgia (Electrabel), unul din Spania (Iberdrola), unul din Coreea (KHNP) si un consortiu turco-luxemburghez (Dogan Enerji – Unit Investments). Interesele pentru constructia celor doua grupuri sunt mari: Alro si-ar folosi partea pentru a-si alimenta combinatul de la Slatina, Enel are de „luminat“ peste 2,5 milioane de consumatori, iar Electrica si-ar imbunatati portofoliul in vederea privatizarii.

     

    Pe de alta parte, daca toata productia chiar si la nivelul actual ar ramane in tara, Romania ar avea cu ce sa isi acopere nevoia si la nivelul anului 2009. Romania are insa si o componenta de export, vizibila in diferenta dintre productie si consum. Producatorul cel mai orientat spre export ramane Hidroelectrica, dar pe piata de export au intrat si altii: Energy Holding, de pilda, va duce o mare parte a energiei contractate pe piata bulgara (unde detine o cota de 20% din piata consumatorilor industriali), unde cererea va fi din ce in ce mai mare din cauza scaderii productiei si a lipsei unor noi unitati de productie care sa suplimenteze cererea, cel putin in urmatorii doi-trei ani. Asa incat energia din Romania, dar si din tari ca Grecia sau Ungaria, va ajunge, la propriu, la mare pret – nu numai pentru Bulgaria, ce va avea nevoie de energia lipsa pentru a acoperi consumul intern, dar si pentru vecinii de la sud (Bulgaria era principala sursa de energie pentru tari precum Albania, Macedonia sau Muntenegru).

     

    In Bulgaria se fac eforturi pentru ca tara sa nu intre intr-o criza energetica din cauza inchiderii celor mai mari doua reactoare de la Kozlodui, a caror scoatere din functiune a fost una din clauzele aderarii la UE. Inchiderea celor doua reactoare va insemna pentru Bulgaria pierderea activitatii de export de energie, activitate care se va reduce la zero din 2007, pierderile tarii fiind estimate la 2,5 miliarde de euro (sub forma de venituri pierdute), la care se adauga inevitabilele cresteri ale preturilor la energie. In acest context, autoritatile bulgare sustin ca suma compensatorie pe care o vor primi de la UE (220 de milioane de euro, din care va fi finantata si demolarea celor doua reactoare) este foarte mica.

     

    Sofia se pregateste sa acopere insa deficitul prin proiecte in derulare: Gazprom va construi la Belene, in aproximativ sapte ani, o centrala nucleara in care va investi 4 miliarde de euro. Investitiile in energia termo sunt concentrate in complexul minier Maritza Est, unde italienii de la Enel si americanii de la AES vor investi pentru constructia a doua centrale. Anume, Enel va investi 900 de milioane de euro pentru un grup cu o capacitate de 640 MWh pe carbune, iar AES va termina in 2011 un proiect de 670 MWh, tot pe carbune. In contextul in care furnizorii romani vor fi tentati sa mearga cu energia pe piata bulgara, iar cererea va fi in crestere si in tara, Jean Constantinescu, directorul IRE, imagineaza doua scenarii: unul in care investitorii privati vor face suficiente investitii incat sa poata scadea pretul energiei si altul unde productia se va scumpi sub presiunea cererii.

     

    Politica energetica a Romaniei prevede investitii in retehnologizare de 3,1 miliarde de dolari pana in 2010. Daca tot sectorul productiei s-ar privatiza insa maine, noii proprietari, constienti de necesitati, ar investi din propriile lor resurse, iar scenariul pozitiv vazut de Jean Constantinescu ar fi posibil. „Noi am cumpara capacitati de productie cu toti banii alocati pentru investitii, dar numai sa fie scoase pe piata astfel de proiecte“, spune directorul de dezvoltare al CEZ Romania, Doru Voicu.

     

    Scenariul negativ ar fi ca, indiferent de investitiile care se vor face, faptul ca energia va fi foarte ceruta in urmatorii ani va duce la o crestere a pretului pana la o medie de 75 euro/MWh. Iar aici sunt mai multi factori de luat in calcul. La ora actuala, cresterile costurilor de productie sunt cauzate in primul rand de situatia stocurilor de carbune insuficiente pentru iarna, avand ca rezultat un mix de energie scump (in mod normal, mixul energetic al Romaniei este de 39% carbune, 33% hidro, 9% nuclear si 17% hidrocarburi), bazat pe pacura si gaze, al caror pret de achizitie este in medie cu 50% mai scump decat al productiei pe carbune sau pe hidro. Aceasta va duce la o crestere a pretului cu 15% in 2007, estimeaza producatorii.

     

    In plus, costurile de mediu va trebui sa se vada in pretul final, dupa cum cere UE. Din fericire, producatorii romani au o perioada de tranzitie pana in 2009. Inceperea investitiilor de mediu va face ca, incepand cu acest trimestru, costul de productie sa creasca de la 20% in sus. Deja complexurile energetice au anuntat majorari de preturi motivate astfel. „Complexurile energetice (Turceni, Rovinari si Craiova – n.r.) vor majora cu 25% preturile de livrare a energiei electrice in 2007, pentru a-si asigura fonduri pentru investitii si protectia mediului“, dupa cum spune directorul general al CE Rovinari, Ion Dondera. 

     

    Directorul de achizitii al CEZ Romania crede ca o serie de cresteri ale pretului energiei sunt normale odata cu aderarea la UE si ca acestea au avut loc, cu diverse variatii, si in tarile devenite membre ale UE in 2004. „In Cehia, in ultimii doi ani, rata anuala de crestere a fost de 11-16% in termeni nominali, iar preturile la consumatorii casnici au fost chiar mai mari din cauza costurilor suplimentare aparute, cu transportul mai ales“, spune Alesd Damn.

     

    Mai pe scurt, pentru piata electricitatii incepe o perioada complicata si foarte dinamica. Cel mai probabil, scenariile lui Constantinescu s-ar putea adeveri pe rand: intr-o faza initiala, costurile de productie nu vor face decat sa creasca de pe urma nevoii de retehnologizare, a investitiilor de mediu, a modului cum va evolua combinatia de surse, de la curent produs pe gaze la energie nucleara, si chiar de pe urma nevoii investitorilor de a-si scoate rapid banii pe capacitatile de productie proaspat cumparate. Eventuale reduceri de pret la energie vor fi posibile, insa abia intr-o faza ulterioara, cand investitiile de acum isi vor produce efectele, iar tensiunea intre cerere si oferta se va reduce. Exact peste cati ani anume vom avea parte de astfel de ieftiniri e insa destul de greu de aproximat.

  • Privatizarea productiei

    Principalele critici aduse pana acum modului in care s-a inceput privatizarea sectorului energetic se refera la faptul ca statul roman a preferat sa inceapa cu distributia, in loc de a privatiza intai productia. Timid, apar investitori si in productie.

     

    MODALITATE. Strategia de privatizare a productiei nu a inceput cu scoaterea la vanzare a unei companii mari, ci cu parteneriate pentru adaugarea de noi grupuri de productie in infrastructura celor actuale sau cu vanzari de active mici si putin relevante in economia companiilor.

     

    HIDROELECTRICA. Cel mai vanat producator intern, Hidroelectrica, a inceput privatizarea prin vanzarea de microhidrocentrale. Pana acum, au fost vandute 28, iar pentru anul acesta sunt scoase la vanzare inca aproximativ 30.

     

    TERMOELECTRICA. Compania a modernizat pana acum trei grupuri de productie in parteneriat cu companii private.

  • Managerii revolutiei

    Prima generatie de manageri romani si-a inceput cariera intr-un timp in care dezvoltarea profesionala se limita la pontajul celor opt ore, iar de MBA nu auzise nimeni. Cei ce astazi conduc unele dintre cele mai mari businessuri din tara au fost, intr-un fel sau altul, pionierii capitalismului romanesc.

     

    Noi nu am fost pregatiti sa fim competitivi, ca alte generatii de acum. Generatia mea a fost pregatita sa aiba o slujba si atat. Nu era usor, pentru ca luam autobuzul pentru a ajunge acasa la Sibiu, era frig si faceam patru ceasuri pe drum“, spune Alexandra Gatej, care conduce astazi businessul de peste 160 de milioane de euro al Unilever din Europa Centrala si de Sud.

     

    In 1988, de pe bancile Facultatii de Cibernetica, a trecut direct la programul de fabrica, care incepea la ora 6 in fiecare dimineata. Primul sau loc de munca a fost la Fabrica de Incaltaminte si Pielarie din Targu-Mures, in biroul de export.

     

    „M-au angajat pentru ca trebuia sa ma angajeze. Nu era optional la vremea aceea“, spune Gatej. Nu isi aminteste de greselile pe care le-a facut atunci, la fel cum nu isi aminteste nici de succese: „Important era ca aveai un job. Nu era nimeni sa iti spuna daca il faceai bine sau rau, daca ai gresit, daca trebuie sa schimbi ceva“.

     

    Daca e sa ne gandim la cei ce au ajuns manageri in  perioada 1996-2000, s-ar putea trage concluzia ca nu conteaza de unde pornesti, ci mai degraba cat de sus esti hotarat sa ajungi, sugereaza Marius Balasoiu, general manager al companiei de recrutare Business Intelligence Alliance (BIA).

     

    Ce conta cel mai mult in acea perioada, cand cererea era foarte mare, inclusiv din partea firmelor straine intrate in Romania, iar oferta de manageri de pe piata era relativ saraca? „Multi expati s-au orientat catre persoane de incredere si cu rapiditate in luarea deciziei pentru a-i promova pe pozitii de top management“, afirma Balasoiu.

     

    Cu toate acestea, era relativ prematur sa ai planuri de cariera foarte solide intr-o perioada in care lucrurile erau departe de a fi clare. Putini dintre cei ce coordoneaza afaceri de proportii si-au imaginat in urma cu cativa ani ca vor ajunge aici. „Poate doar cu trei ani inainte de a ajunge unde sunt acum mi-am pus problema ca as putea sa fiu eu «acela»“, spune Mihai Ghyka, directorul general al Interbrew Romania.

     

    Era, de altfel, imposibil sa se gandeasca atunci ca va ajunge sa conduca businessul numarul trei de pe piata berii din Romania, cu afaceri anuale de aproximativ 140 de milioane de euro, in momentul in care in iunie 1989, la doar 18 ani, a emigrat in Canada, la Montreal. Si cum una dintre regulile nescrise ale culturii occidentale este ca vara aproape toti tinerii sa lucreze, a inceput sa isi caute un loc de munca. Iar primul contact cu piata fortei de munca nu a fost tocmai prietenos. „Cumparam ziare, trimiteam CV-uri si nimeni nu-mi raspundea“, isi aminteste Ghyka. In cele din urma, a ajuns la centrele de plasament, unde printre cele mai bune joburi se numara cel de ospatar, platit cu 7-8 dolari canadieni pe ora. Pentru ca trebuia sa isi gaseasca ceva destul de repede, a decis sa accepte o munca necalificata: spalator de vase. Toate acestea in timp ce dadea examene pentru a-si echivala studiile facute in Romania. A lucrat intr-un restaurant timp de doua luni. Acesta a fost si primul sau contact cu o organizatie privata. „Destul de socant si de dur“, isi aminteste Ghyka. „La primul salariu am fost foarte fericit, pentru ca pentru prima data simteam ca am muncit pentru banii aceia.“

     

    INAINTE SI DUPA. In cariera celor mai multi dintre managerii romani de top apare foarte clar o linie de demarcatie: inainte si dupa ‘89. Calin Dragan, general manager al Coca-Cola HBC pentru Romania si Republica Moldova, voia initial sa urmeze Facultatea de Constructii – meserie de familie, dat fiind ca si tatal sau lucra in domeniu. Imediat dupa terminarea liceului a lucrat timp de doi in Trustul de Constructii Timisoara, dupa care s-a indreptat insa spre Facultatea de Mecanica Fina, pe care a terminat-o in 1992. Acela a fost anul cand Fabrica de Mecanica Fina din Timisoara s-a inchis. Un calificativ pentru slujba de atunci? „Dezastru“, spune zambind.

     

    Nici presedintele Unilever pentru Europa Centrala si de Sud nu ar fi multumit acum de Alexandra Gatej, angajata de la Fabrica de Incaltaminte si Pielarie. „Daca as fi fost seful meu la Targu-Mures, fara indoiala ca m-as fi concediat. Nu aveam nicio ambitie. Nu-mi placea si nu ofeream nimic. Doar pontaj de la 6 la 16:00“, spune ea. Lucrurile au stat complet diferit insa cand a venit la Unilever. „Imi placea aici si cred ca eram si talentata in acest domeniu. Si acum, ca sef, cred foarte mult in oamenii talentati. Partea tehnica se invata“, afirma Gatej.

     

    Dincolo de amintirile placute si de prietenii pe care si i-a facut in acea perioada, nu poate sa spuna ca acest prim loc de munca a avut o influenta hotaratoare asupra carierei sale. Primul pas important l-a facut in 1991, cand unul dintre partenerii straini ai fabricii a cumparat o unitate de productie la Sebes, in judetul Alba, si i-a propus postul de director de export. „In acei ani se puneau bazele existentei primelor companii private. Totul se construia: de la cum se plateste contributia la asigurari sociale pana la cum se face un contract de export“, explica Alexandra Gatej.

     

    Florin Radulescu, in prezent director general la Quadrant Amroq Beverages, imbuteliatorul Pepsi pe piata romaneasca, a inceput sa lucreze imediat dupa terminarea facultatii, in 1989. A fost „inginer stagiar sef serviciu mecanizare“ la Antrepriza de Constructii Montaj din Alexandria. „Am construit cateva blocuri si raspundeam de intreaga mecanizare. Primul meu salariu a fost de 2.485 de lei.“ Isi aminteste ca la serviciu trebuia sa poarte cizme de cauciuc, suba si casca de protectie. Si de cate ori are ocazia sa treaca prin Alexandria, se uita cu mandrie la cele cateva blocuri care au balcoanele montate de el.

     

    La QAB lucreaza deja de 14 ani, dupa ce a fost angajat in 1992 in departamentul de vanzari. „Au fost anii de pionerat in vanzari. Aceste prime joburi m-au invatat sa pot comunica atat cu lucratori in constructii sau cu soferi, cat si cu patroni de magazine sau de restaurante“, declara Radulescu.

     

    La Revolutie, Mihai Ghyka ajunsese in Canada la a doua slujba: „Ambalam manusi. Era o munca de intelectual, comparativ cu ce facusem inainte“. Primul sau gand a fost atunci sa se intoarca in tara, dar acum se bucura ca a ramas sa isi termine studiile in Canada si ca a decis sa revina abia in 1996, dupa ce a terminat École de Hautes Etudes Comerciales si a facut si un MBA. Lucrand in tot acest timp.

     

    TINERE, TE ANGAJAM. Primul interviu de angajare? Multi dintre ei au avut ghinionul (sau norocul) sa il rateze. Desi au incercat „sa se vanda“ cat mai bine. Probabil ca unul dintre cele mai bune ghiduri de interviu ar trebui scris de managerii care au fost si ei la un moment dat in fata unui angajator si care, dupa aceea, au asistat la zeci de interviuri de recrutare.

     

    Dupa doi ani de munca in constructii, Calin Dragan a incarcat si descarcat biscuiti timp de trei luni. Perioada respectiva s-a incheiat odata cu aparitia unui anunt de angajare intr-un ziar: Coca-Cola deschidea un depozit in Timisoara si era in cautare de oameni. Prima slujba pentru care candida: controlor de stoc. Primul interviu: cu irlandezi. Si cu emotii. „Imi scrisesem CV-ul la masina. Din neatentie am strecurat in plicul pe care l-am trimis la companie si ciorna CV-ului. Tot timpul cat a durat interviul, m-am intrebat cum a ajuns ciorna pe masa intervievatorului meu“, isi aminteste.

     

    A fost sunat la doar cateva minute dupa interviu si i s-a propus functia de sef de depozit, adica seful controlorilor de depozit si coordonator de transport pentru un business care nu exista pe atunci in Timisoara. Ce i-a impresionat pe angajatori? Crede ca a contat capacitatea sa de a invata.

     

    Mihai Ghyka a avut de ales la un moment dat intre un doctorat in Statele Unite si o pozitie in cadrul Interbrew. Oferta companiei suna cam asa: „Tinere, te angajam, dar nu stim pe ce post“. Asa s-a incheiat primul interviu cu vicepresedintele Interbrew de atunci. Mihai Ghyka avea 25 de ani si candida pentru o pozitie de director comercial. In Romania a preluat apoi pozitia de financial controller, pe vremea cand un asemenea departament practic nu exista. „Raportam direct managerului general care, pana la venirea mea, se ocupa el insusi de aceasta parte. Am preluat de la el tabele in Excel si le mai am si astazi“, spune Ghyka, care peste 3 ani devenea directorul de marketing al Interbrew, functie unde a ramas timp de 6 ani, dupa care a fost numit director general.

     

    Inainte de Interbrew a mai avut un interviu pe vremea cand era student, la Procter & Gamble. Pe care l-a ratat cu brio. „Nici eu nu m-as fi angajat, pentru ca, din pacate, nu intelegeam lucruri pe care nici alti tineri nu le inteleg astazi. Si anume ca angajatorul vede foarte multi candidati si ca tu trebuie sa-l «marchezi» prin ceva – printr-o idee, printr-un mod de gandi sau printr-o experienta“, afirma Ghyka.

     

    Trecerea de la contextul dinainte de ‘89 la cel al multinationalelor abia intrate pe piata a fost, in termenii cei mai blanzi, un soc. Cum i-au primit pe straini cei care mai tarziu aveau sa le preia conducerea afacerilor din Romania? „Socant! Direct in plex. Nu intelegeam aproape 40% dintre cuvintele care mi se spuneau“, spune razand Gatej.

     

    Tranzitia a fost mai lina cu ajutorul oamenilor ce conduceau pe atunci companiile – start-up managerii, in general expatriati, care mai vazusera situatii de genul acesta. „Era un amestec de admiratie fata de expatii care stiau atat de multe lucruri si teama ca nu vom face fata“, afirma Gatej, adaugand insa ca acesta a fost un context care a ambitionat-o foarte mult.

     

    Lipsa instrumentelor cu care se opereaza astazi in multinationale facea ca lupta pentru clienti sa fie mult mai bazata pe intuitie si putere de convingere. „Nu exista taxa pe raft, nu aparusera categoriile de produse. Trebuia sa-l convingi pe om prin orice mijloace“, precizeaza Gatej.

     

    Managerul Coca-Cola HBC a trait si el un soc cand a intrat in companie: „Castigam aproape dublu comparativ cu tatal meu, care lucra de foarte multi ani in domeniu si era in acel moment sef de santier“, spune Dragan, care de la mediul de santier unde media de varsta era de 40-50 de ani, a ajuns in mijlocul unei echipe foarte tinere conduse de expati. Ce a contat cel mai mult in acea perioada? „Un lucru pe care atunci nu-l realizam: inca de la inceput, joburile pe care le-am avut in Coca-Cola m-au pus in fruntea unei echipe“, spune Dragan. Prima echipa pe care a condus-o in cadrul Coca-Cola numara 30 de oameni. Acum conduce aproape 3.000 de angajati. Asa a invatat sa se adapteze la specificul fiecarui om si „a invatat gresind“. „Nu a fost usor. Retrospectiv privind, imi dau seama ca am facut greseli, pe care mi le asum.“

     

    Contactul cu multinationala a fost contactul cu un business foarte complex, iar ceea ce initial parea o slujba temporara s-a transformat in mult mai mult. Dupa jumatate de an a decis sa se mute in departamentul comercial, ca supervizor. A urmat apoi „saga sa comerciala“, cum spune chiar el, pe mai multe niveluri si in aproape tot atatea locuri. Pana cand i s-a propus postul de director regional de vanzari si a ajuns la Bucuresti. Dupa numai un an a fost promovat director de zona pentru jumatate din Romania, iar apoi a ajuns director comercial.

     

    A urmat integrarea Dorna in businessul Coca-Cola, in 2002, an in care a plecat in Italia ca manager comercial regional pentru regiunea de centru a tarii. „Aceasta promovare m-a bucurat cel mai mult. Era pentru prima data cand trebuia sa demonstrez ce pot si intr-un mediu mai «neprietenos», nu acasa.“ Iar dupa doi ani s-a intors in tara ca director general. Si s-a bucurat sa vada ca oamenii se bucura de intoarcerea sa. Cu atat mai mult cu cat Romania are o pozitie strategica importanta pe harta afacerilor europene ale Coca-Cola.

     

    Daca e sa ne luam dupa dinamica resurselor umane din grup, urmatorul pas pentru Calin Dragan ar fi un post similar intr-o tara mai mare sau cu o alta dinamica de piata, fie o pozitie de manager regional.

     

    VIATA IN ZIGZAG. Unul dintre pattern-urile post-1989 a fost zigzagul profesional prin mai multe locuri de munca si mai multe companii. In prezent, in multinationala sau chiar intr-o companie locala, cariera unui manager se construieste in ceva mai mult timp decat in urma cu 10-15 ani, dupa cum spune Madalina Popescu, general manager la compania de consultanta Pluri Consultants. „In unele cazuri e nevoie de cativa ani pentru a obtine prima promovare si asistam mai rar la salturi spectaculoase de cariera“, spune Popescu, care precizeaza ca exista insa si reversul: managerii tineri de azi au – in momentul cand devin manageri – competente mult mai dezvoltate decat cei care au ajuns pe astfel de pozitii imediat dupa 1989.

     

    Ritmul in care angajatii isi schimbau joburile in urma cu cativa ani era mult rapid decat acum. Generatiile mai „tarzii“ nu au mai trait o cariera atat de fractionata, pentru ca ritmul pietei s-a schimbat. „Un job de management ar trebui sa dureze minim 2-3 ani“, precizeaza Popescu.

     

    De schimbari radicale de cariera a avut parte si Tudor Moldovan, in prezent director general al Generali Asigurari. Dupa ce a terminat Facultatea de Fizica in ‘76, sectia de fizica nucleara, cu specializare in fizica teoretica, a ajuns, in urma unei repartitii, profesor la o scoala generala din Colentina. A ramas noua ani in invatamant. „Noua ani de cosmar. Schimbam trei sau patru mijloace de transport in comun pentru a ajunge la scoala“, isi aminteste Moldovan. Intre timp a urmat si Facultatea de Matematica.

     

    A incercat sa se transfere sau sa plece din invatamant. In momentul in care a fost scos la concurs un post de asistent la catedra de fizica teoretica, a incercat sa candideze, insa a fost refuzat pentru ca nu era membru de partid. De la catedra a ajuns in cele din urma programator la un institut de cercetare, in 1985. „Habar nu aveam ce e un calculator. Cei noua ani petrecuti in invatamant nu aveau nici o relevanta practica pentru ceea ce urma sa fac.“ In astfel de situatii conteaza foarte mult norocul si curajul sa accepti sansa care ti se ofera, spune Moldovan, care la 43 de ani a acceptat din nou sa invete si s-a angajat la Oficiul de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare, in cadrul Ministerului de Finante. Aici a trebuit sa se ocupe de matematici actuariale (partea matematica legata de risc si incertitudine, care se leaga de asigurari – n.red.), unde l-au ajutat cele doua facultati absolvite – Matematica si Fizica.

     

    In 1998, dupa 24 de ani de munca „la stat“, i s-a oferit o pozitie de consultant in domeniul pensiilor la Banca Mondiala, unde a ramas mai bine de un an. De aici a ajuns la Generali Asigurari, unde a ocupat mai multe pozitii de management pana la cea de director general. „Am plecat acum noua ani ca profesor din Colentina si am ajuns director general in Polizu“, spune razand, referindu-se la locul unde se afla sediul central al companiei de asigurari.

     

    Alexandra Gatej, care a terminat Cibernetica, nu a profesat insa niciodata in domeniu. „Biografia mea cred ca seamana cu cea a multor oameni de varsta mea. Acest «zigzag» era caracteristic acelei perioade pline de oportunitati. Imi vine doar sa zambesc. Nu ma simt diferita de altii. Insa daca m-as fi nascut zece ani mai tarziu, n-as fi avut parte de aceste experiente“, spune Gatej.

     

    Dupa ce a lucrat timp de trei ani la postul de radio Europa Libera, a acceptat fara sa stea prea mult pe ganduri oferta unui olandez de a intra in consultanta pentru companiile din FMCG abia intrate pe piata. Consultanta in FMCG a fos biletul de intrare in Unilever. „In 1996 am primit proiectul stabilirii sistemului de distributie pentru Unilever, care cumparase fabrica de la Ploiesti.“ I-a placut pentru ca era ceva de facut de la zero. De gandit un lucru care trebuia sa stea in picioare. „Si nu cateva zile, ci, daca se poate, multi ani“, adauga Alexandra Gatej.

     

    SCOALA DE MANAGERI. In primii ani de viata ai multinationalelor pe piata locala s-a conturat un stil de management romanesc, si nu prin MBA-uri si scoli de profil, ci pe baza celui al managerilor anteriori, de cele mai multe ori expati. „Managerii autohtoni imprumuta stilul expatilor cu care au lucrat. Toti managerii din lume au avantaje si dezavantaje. Daca e sa vorbim de cei romani, sunt parca ceva mai creativi si mai decisi decat altii si probabil ca mai putin planificati. Insa nimeni nu e perfect…“, comenteaza Marius Balasoiu.

     

    Calin Dragan de la Coca-Cola pastreaza si acum obiceiul de a tine legatura cu angajatii sai si viziteaza periodic toate birourile din companie pentru a preintampina producerea unor rupturi intre centru si celelalte niveluri. „Marea incercare a multinationalelor este formalizarea procedeelor. Aceasta este inevitabila pentru a putea conduce businessuri mari, insa poate avea ca efect secundar distrugerea spiritului antreprenorial“, spune Dragan.

     

    Comentand felul cum se faceau afacerile atunci si cum se fac acum, Mihai Ghyka spune ca o comparatie potrivita ar fi cea dintre „o tricicleta si un bolid de Formula 1“. „Fireste ca e mult mai reconfortant sa pilotezi un bolid de Formula 1. Doar ca acum, majoritatea competitorilor piloteaza bolizi de Formula 1. Important acum este sa-ti surprinzi competitorii si sa reusesti sa profiti de incidentele din cursa“, adauga el.

     

    Cand vine vorba de regrete, Mihai Ghyka isi aminteste de vorba unui fost sef: nu poti sa le ai pe toate. „Un manager bun nu-si mai apartine. Nu e o meserie deloc usoara. E foarte importanta capacitatea de a intelege businessul si oamenii, pentru ca nimic nu e mai greu decat sa motivezi o organizatie“, este de parere Ghyka. Nu are un moto in business, pentru ca, spune el, in afaceri a ajuns accidental. In viata, in schimb, isi doreste sa fie la inaltimea strabunilor sai – „a celor 10 domnitori care au condus Tarile Romane timp de 200 de ani. Lucru nu intotdeauna usor“, reflecteaza directorul Interbrew.

     

    Alexandra Gatej de la Unilever South Central Europe a avut cea mai rapida ascensiune din cadrul Unilever: de la brand manager la presedinte, in 10 ani. Considera ca ceea ce deosebeste generatia sa de cele de acum, spre exemplu, este faptul ca pe atunci aveau mult timp. „Timp pe care l-am folosit pentru invatat. Citit, discutat, scris, ascultat muzica. «Statul impreuna cu treaba». Lucruri care ajuta la soliditatea unui om in viata.“

     

    Dupa ce a traversat mai multe joburi, spune ca acum nu ar mai schimba macazul. „Nu m-am dus niciodata la un interviu de angajare de cand sunt la Unilever. Eu si compania asta ne potrivim. E ca intr-o casnicie. Cand ne vom uita intr-o dimineata in oglinda si nu ne va mai placea ce vedem, poate ca atunci ne vom desparti.“