Blog

  • Producătorul de lactate Tnuva România a cerut falimentul şi a avut marţi primul termen în instanţă

    Cererea a fost introdusă la Tribunalul Ilfov în data de 6 ianuarie. Potrivit unor surse din piaţă, Tnuva şi-a anunţat furnizorii la începutul acestei săptămâni că a intrat în insolvenţă. Ziarul de business Globes cita, în luna noiembrie a anului trecut, surse potrivit cărora Tnuva ia în calcul retragerea de pe piaţa din România din cauza pierderilor “masive”, iar operaţiunile vor fi închise dacă nu se va găsi un cumpărător.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce meserii vor fi căutate?

    Asta cu excepţia cazului în care sunteţi extrem de adaptabil sau aveţi experienţă şi în arii ceva mai tehnice, cum ar fi contabilitatea, spre exemplu. Altfel, vă aşteaptă un an greu, întrucât companiile nu mai sunt dispuse şi multe nici nu îşi mai permit să angajeze oameni care să nu corespundă exact profilului căutat. “2012 nu este departe de 2011, deci, probabil, trendul din 2011 va continua. Vor fi căutate meserii în IT, în finanţe-contabilitate şi, bineînţeles, meşteşugurile, care vor fi în creştere. Cred că domeniul financiar va descreşte, la fel ca şi cel bugetar”, spune Marian Popa, Central and Eastern Europe managing director al Endava.

    Ducând mai departe comparaţiile cu anul trecut, şi în 2012 ar trebui să vedem o cerere crescută pentru specialişti, indiferent de domeniu. Asta înseamnă însă că rămâne un segment consistent de candidaţi care vor fi foarte greu ofertaţi, anume tinerii cu puţină sau fără experienţă. “Dacă m-aş raporta la deficitul de personal calificat sau specializat ca urmare a exodului forţei de muncă din ultimii ani, ar fi de aşteptat să crească cererea în sistemul medical, învăţământ, în cercetare, dar şi construcţii, agricultură, industria hotelieră, industria uşoară”, susţine Gabriel Zbârcea, managing partner la Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

    Pe scurt, evoluţia economică şi efectele sale în viaţa socială vor dicta tendinţele anului 2012. Dincolo de faptul că toţi cei care sunt buni şi demonstrează că pot aduce valoare adăugată îşi vor găsi un loc în piaţă, nevoile imediate ale companiilor vor fi cele care vor dicta tendinţele. “Va creşte cota avocaţilor, căci se întâmplă multe litigii, cea a medicilor, fie aceştia cu cabinete mici, individuale. Se va accentua rolul meseriilor de tip <coaching> – tocmai pentru că profesioniştii sunt, mulţi dintre ei, dezorientaţi în privinţa propriului viitor şi a felului în care este cazul să-şi contureze cariera, identitatea profesională”, spune Mihaela Nicola, CEO-ul The Group.

    Aceasta confirmă, practic, previziunile pe care le au oamenii de afaceri în privinţa domeniilor în care ar trebui să fie deschise afaceri noi. Serviciile ocupă un loc important la acest capitol, dar şi aici recrutările se vor face tot din rândul specialiştilor. “Va spori apetitul pentru consultanţa de management, pentru că proprietarii de IMM-uri vor înţelege că a fi antreprenor nu înseamnă a fi atotştiutor şi vor apela la ştiinţa altora pentru a evita greşelile. De asemenea, se vor căuta priceperi pentru <viaţa online>, căci într-acolo se îndreaptă viitorul”, adaugă Nicola.

    Marius Ghenea, preşedintele Fit Distribution, spune că pentru anumite specializări ne confruntăm cu o situaţie întâlnită în anii 2007 şi 2008 pe piaţa muncii, anume că oferta de candidaţi va fi sub cererea angajatorilor. “Specialiştii IT vor fi şi în 2012 foarte căutaţi, însă cred că în România, în următorii ani, orice activităţi care au un grad înalt de specializare şi care generează valoare adăugată semnificativă vor fi la mare căutare şi, în acelaşi timp, vor fi disponibile la un nivel inferior cererii”, precizează Ghenea. În această categorie se încadrează inginerii, în special cei cu experienţă sau măcar pregătire în domeniul energetic. Companiile din domeniu în continuare găsesc cu greu oameni specializaţi şi multe au început să facă recrutări încă de pe băncile facultăţilor de profil. Oferă stagii plătite de internship, în care tinerii au ocazia de a se familiariza cu practicile domeniului şi munca într-o organizaţie, iar apoi fac oferte de angajare celor mai buni.

    Şi companiile din IT utilizează această formă de recrutare şi multe chiar încheie parteneriate cu facultăţile din cadrul Universităţii Politehnice. Cei care ajung să se angajeze ca ingineri automatişti se pot considera norocoşi, pentru că vorbim despre un domeniu în care salariul de intrare este de cel puţin 500 de euro plus beneficii extrasalariale. În plus, industria tehnologică are o autonomie uimitoare şi o rezistenţă aproape unică la criză. “Consider că joburile în IT se vor menţine în topul celor mai căutate în 2012, la fel ca şi în prezent. Posturile de vânzători şi ingineri în construcţii vor fi, de asemenea, la mare căutare”, spune Ileana Nicolae, director general al Sika România.

    Discuţiile de anul trecut referitoare la numirea managerilor privaţi în companiile de stat încă mai nasc răspunsuri anecdotice printre oamenii de afaceri, care spun că aceasta ar putea fi una dintre meseriile-vedetă ale anului 2012. “Eu sper să înceapă să fie căutate şi meseriile de ministru ori secretar de stat (mai ales pentru portofoliile care ţin de economie/finanţe) ori manager la companie de stat (cu un consiliu de administraţie nepolitizat)”, spune Dragoş Dinu, managing partner la Link Resource. După o experienţă îndelungată pe piaţa farmaceutică, Dragoş Dinu rămâne conectat la nevoile acestui domeniu, care are lipsuri sensibile de personal. “Sunt meserii unde există deficit în acest moment, cum ar fi cele de medic, farmacist, care sunt foarte căutate şi vor rămâne căutate.”

    Cu peste 450.000 de şomeri, aşa cum arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, orice posturi nou deschise în piaţă sunt de ajutor. În mod evident, candidaţi există, însă dintre aceştia mai puţin de jumătate sunt compatibili cu criteriile pe care le cer companiile la angajare.

  • MOL România va contesta amenda, de 80,27 milioane de lei, primită de la Consiliul Concurenţei

    Consiliului Concurenţei a sancţionat companiile OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL Romania Petroleum Products şi Lukoil România cu amenzi ce cumulează 880,5 milioane lei (205 milioane de euro), reprezentând aproximativ 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010.

    “MOL România va depune o cerere pentru suspendarea execuţiei deciziei şi o va contesta la Curte de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare, conform legislaţiei locale”, se arată într-un comunicat al MOL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Arafat: Tudor Ciuhodaru a distrus SMURD Iaşi

    Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a anunţat că l-a desemnat pe doctorul Tudor Ciuhodaru, de la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi, consilier onorific pe probleme de urgenţă.

    Subsecretarul de stat demisionar Raed Arafat a declarat că se gândeşte deja ce se va întâmpla cu sistemul medical de urgenţă după ce a aflat că a fost numit consilier “cel care a distrus SMURD-ul la Iaşi”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Brandul Jeremy Clarkson a funcţionat şi în 2011: prezentatorul a câştigat peste două milioane de lire sterline

    Clarkson a încasat 1,8 milioane de lire drept dividende şi 350.000 de lire pentru servicii prestate companiei, din care el deţine 30%.Bedder 6 a fost creată de Clarkson şi de Andy Wilman, producătorul executiv al emisiunii Tpo Gear şi distribuie DVD-uri, reviste şi produse Tpo Gear. Cei şase directori ai Bedder 6 au primit dividende de 5,95 milioane de lire sterline.

    Clarkson mai câştigă un milion de lire sterline anual din salariul plătit de BBC. Bedder 6 a avut în 2011 vânzări totale de peste 40 de milioane de lire sterline, de la 33 de milioane anul precedent. Compania a fost înfiinţată în 2006, când Clarkson a ameninţat că pleacă de la Top Gear dacă nu primeşte mai mulţi bani. Dar personalitatea lui Clarkson se sprijină nu numai pe bani, ci şi pe controversele iscate de afirmaţiile sale.

    O apariţie la emisiunea One Show în decembrie a iscat 32.000 de plângeri; oamenii au fost supăraţi când Clarkson a spus că angajaţii din sectorul public ar trebui să fie executaţi în faţa familiilor lor.

    În ianuarie 2011 Clarkson şi colegii săi Richard hammond şi James May au avut remarci despre mexicani catalogate drept “scandaloase, vulgare şi de neiertat” de ambasadorul Eduardo Medina-Mora Icaza.
    Sursa:Daily Mail

  • Ce spune Neti Sandu despre 2012?

    de Neti Sandu

    Jupiter în Taur trebuie să ne readucă, dacă nu-l avem deja, cheful de viaţă, să ne bucurăm de fiecare clipă, să ştim să savurăm o delicatesă culinară, dar să fim şi noi capabil să gătim, să revenim la simplitate. Acesta este momentul când ne-am putea reinventa un stil de viaţă care să se potrivească şi cu munca pe care o prestăm şi cu viaţa de familie, pentru că Taurul vrea să le împace pe amândouă; el este un familist convins, trăieşte după principiile pe care le-a moştenit de la părinţi şi de la bunici şi luptă să le inoculeze şi noii generaţii.

    Zodia Taurului reprezintă casa astrologică a banilor, a salariului, a parteneriatului de afaceri şi ar fi cazul să apreciem, mai mult ca oricând, valoarea banilor munciţi, să nu-i mai cheltuim cu atâta uşurinţă, să fim mai selectivi şi să cumpărăm lucruri de calitate. Şi în privinţa partenerilor de afaceri am putea să facem o selecţie şi să ne asociem cu acei oameni care să muncească la fel ca noi, cu aceeaşi seriozitate, ca să iasă un lucru de excepţie de pe urma acestui parteneriat.

    S-ar putea să acordăm mai multă atenţie agriculturii, să ne hrănim cu roadele pământului, să renunţăm la alimentele frumos ambalate şi toxice. Poate că se va mai resimţi criza financiară şi în decursul anului viitor, dar Jupiter în Taur va face în aşa fel încât să avem din ce trăi, să descoperim noi resurse. Din a doua jumătate a anului, Jupiter va intra în Gemeni, iar acest lucru o să ne ajute să dezvoltăm comunicarea, o să ne dezlege limbile şi o să eliberăm toate lucrurile pe care le-am ţinut în noi şi n-am avut puterea, curajul, îndrăzneala să scăpăm de ele. Jupiter o să ne dezvolte simţul afacerilor, o să ne dea prilejul să iniţiem o afacere pe cont propriu, să fim inventivi şi să găsim modalităţi de a face bani în timpul liber, în regim de colaborare. Tot Jupiter va activa casa astrologică a călătoriilor şi vom ieşi mai des din casă, vom combate sedentarismul. Ideea de mişcare o să ne străfulgere pe fiecare dintre noi şi o să fie cel mai bun remediu pentru sănătate, combinat cu o alimentaţie corectă.

    Nevoia de bani ca să achităm ratele o să ne determine să ne luăm şi două joburi, să ne transferăm cu mai multă uşurinţă de la un serviciu la altul ca să ne fie şi nouă, şi familiei mai bine. În felul acesta se va regla situaţia financiară, cu atât mai mult cu cât Marte va fi în relaţie armonioasă cu Pluton şi nu vom mai avea senzaţia, la fel că în anii precedenţi, că muncim fără spor. O să cam abuzăm de rezervele băneşti strânse cu greu, în perioada în care Marte va fi în Balanţă, din 3 iulie până pe 23 august, când pot apărea şi disensiuni în relaţia cu partenerii de afaceri sau în cea de cuplu. Se vor semna tratate, documente oficiale referitoare la tranzitul interstatal, regimul vizelor şi vor avea loc negocieri cu străinătatea pe multe teme. Unele înţelegeri între state sau chiar la nivelul ţării noastre se vor modifica, vor avea loc negocieri în intervalele în care Mercur va fi retrograd – de trei ori în acest an: martie-aprilie, iulie-august şi noiembrie.

    Războinicul Marte, aflat în Săgetător din 7 octombrie până pe 17 noiembrie, va isca discuţii între unele ţări “prietene” cu privire la România, dar vom depăşi cu bine acest moment. În Capricorn, Marte va fi în conjuncţie cu Pluton pe 27 noiembrie şi e posibil ca, la nivel mondial, să se încheie vreun tratat după îndelungi negocieri.

    Planeta Saturn se va afla în Balanţă ca şi anul trecut şi ca acum doi ani, şi de aici tragem concluzia că nu se va încheia cu una cu două criza financiară, ci va îmbrăca forme noi, mai ales în perioada în care Saturn va retrograda între 7 februarie şi 25 iunie. Noutatea acestui an constă în faptul că Saturn nu va mai fi în cuadratură, aspect conflictual cu Pluton din Capricorn, şi atunci nu vom resimţi, până la os, lipsa banilor. Nici măcar când părăseşte zodia Balanţei Saturn nu ne oferă relaxare financiară pentru că, odată ajuns în Scorpion, ne limitează, în alt fel, accesul la vistierie, la casa banilor, a averii. Partea frumoasă este că ne va învăţa cum să ne descurcăm cu bani mai puţini sau, chiar dacă avem mai mulţi, nu vom mai simţi nevoia să-i cheltuim cu nemiluita. Anul acesta Saturn se află în aspect armonios cu Pluton cu care, de mai bine de doi ani, se războieşte, iar noi am fost “victimele”. Aşadar, relaţia pacifistă din 2012 dintre Pluton şi Saturn este garanţia faptului că suntem deja căliţi şi vom gestiona cum trebuie resursele financiare.
    Uranus va fi în Berbec cea mai mare parte din an, în aspect conflictual cu Pluton, şi orgoliile nostre or s-o ia razna din când în când, iar nevoia unora de putere va fi greu de stăpânit. Pluton va fi în continuare în Capricorn şi ne zgândără nevoia de a primi onoruri, recompense, de a ne afla într-o funcţie importantă în care puterea ar conta mai mult decât banii. Relaţia conflictuală a lui Pluton cu Uranus din Berbec ne face să simţim nevoia unor schimbări radicale ca să ne “scuturăm” de lucrurile care nu ne plac şi să facem dovada forţei interioare pe care o avem. Vibraţia numerologică a anului este 5 (2 plus 1 plus 2 egal 5) şi vom porni într-o adevărată aventură a cunoaşterii şi a explorării resurselor de iubire pe care le avem.

  • Ciuma pe Wall Street

    Mitt Romney omul de afaceri milionar care a câştigat alegerile din statul Iowa pentru învestitura republicană în cursa pentru Casa Albă s-a trezit pe cap cu o mare problemă. Nu mare, gravă! Cum să explici că nu eşti din gaşca Wall-Street, că nu le împărtăşeşti idealurile, că misiunea ta nu este aceea de a le promova interesele când ai câştigat milioane de dolari din afaceri financiare?

    După Iowa, unde şi-a adjudecat o victorie chinuită la distanţă de doar opt voturi de surprinzătorul Rick Santorum (fost senator de Pennsylvanya, sprijinit puternic de radicalii din Tea Party), Romney dă un al doilea examen, astăzi, în statul New Hampshire. Dar, deja alimentată de adversarii democraţi, bănuiala că el ar întrupa idealurile lumii putrede a Wall-Street-ului prinde rădăcini şi este speculată de adversarii săi republicani.

    În şapte ianuarie, într-o dezbatere televizată care i-a reunit pe cei şase candidaţi republicani rămaşi încă în cursă, Santorum i-a aruncat-o în faţă: ţara, spune el, “nu este o companie, nu avem nevoie de un director general, ci de un inspirator.” Hait!

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Amendă record pentru benzinarii din România: un miliard de lei

    Consiliului Concurenţei a anunţat că va prezenta marţi, într-o conferinţă de presă programată pentru ora 13.00, concluziile investigaţiei începută în 2005 şi reluată în 2009. Autoritatea de reglementare investighează cele mai mari şase companii petroliere din România, respectiv OMV, Petrom, Rompetrol, MOL, Agip şi Lukoil, având suspiciuni că acestea s-au înţeles în 2008 să retragă de pe piaţă un sortiment de benzină. Cifrele de afaceri cumulate în 2010 ale companiilor OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL Romania Petroleum Products şi Lukoil România totalizează 32,4 miliarde de lei, astfel că valoarea totală a sancţiunilor este de aproximativ un miliard de lei.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Populaţia României a scăzut în noiembrie 2011 cu 40% mai mult decât în luna similară a anului 2010

    În luna noiembrie, s-au născut 15.867 copii (9 născuţi-vii la 1.000 locuitori) cu 600 mai puţini decât în luna octombrie.

    Numărul persoanelor care au decedat în luna noiembrie a fost de 21.533 (12,3 decedaţi la 1.000 locuitori) cu 811 decedaţi mai mulţi decât în luna octombrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nu ţii minte parolele? Dar un gest anume vei putea ţine minte?

    Oamenii vor putea alege un gest sau un desen care ii reprezintă pentru a debloca tabletele, laptopurile sau PC-urile. Profesorul spune, într-un interviu acordat Bloomberg West, că acest tip de protecţie se poate dovedi mai sigur, pentru că mâinile au dimensiuni şi caracteristici ce diferă de la persoană la persoană; în altă ordine de idei, o stare de nervozitate şi tremurul mâinilor ar putea pune piedici sistemului în recunoşterea utilizatorului.