Blog

  • Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere

     

    UPDATE: USR i-a transmis duminică preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că mandatul lui s-a încheiat.

    „Am mers astăzi la Cotroceni să-i spunem lui Klaus Iohannis un lucru simplu: mandatul domniei sale s-a încheiat pe 21 decembrie, adică ieri. Domnia sa nu are nici legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român. Constituţia este interpretată, ca orice lege, în litera şi spiritul ei. Şi o astfel de interpretare ne arată clar că avem soluţia pentru astfel de situaţii – preşedintele Senatului poate prelua, interimar, funcţia”, a declarat Elena Lasconi.

    Liderul USR susţine că Iohannis, PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor.

    „Vedem exact aceiaşi oameni care îşi împart puterea, care refuză să facă ceea ce este corect pentru România. Iohannis preşedinte, Ciolacu premier – ce s-a schimbat după alegeri? Astfel de gesturi politice nu fac altceva decât să scadă încrederea în politicieni şi asta este o mare vulnerabilitate. În România s-au anulat alegerile prezidenţiale şi domnul Iohannis nu ne explică de ce şi are tupeul să spună că nimeni nu e responsabil. România merită mai mult!”, a adăugat Elena Lasconi.

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, la finalul consultărilor cu partidele, că este optimist că imediat după votarea preşedinţilor celor două camere va fi în situaţia să desemneze premierul.

    Conform acestuia, discuţiile în coaliţia formată din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi continuă duminică, dar că a fost informat că „negocierile pentru găsirea unei ecuaţii guvernamentale solide sunt spre finalizare”.


    „Sunt optimist că imediat după votarea preşedinţilor celor două camere să fiu în situaţia să fac o desemnare pentru poziţia de prim-ministru”, a declarat duminică preşedintele Klaus Iohannis.La Palatul Cotroceni au avut loc duminică consultări cu partidele pentru desemnarea unui premier.  

    La Palatul Cotroceni au avut loc duminică consultări cu partidele pentru desemnarea unui premier.

    „Coaliţia pro-eruopeană, formată din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, a venit cu toţi liderii împreună, au solicitat să vină cei patru lideri împreună, m-au informat că negocierile pentru găsirea unei ecuaţii guvernamentale solide sunt spre finalizare. Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor. Aceste negocieri continuă şi astăzi şi sunt optimist că imediat după votarea preşedinţilor celor două camere să fiu în situaţia să fac o desemnare pentru poziţia de prim-ministru”, a spus Klaus Iohannis la finalul consultărilor.

  • Ciolacu: Mandatul de prim-ministru să fie atribuit PSD, colegii nominalizând preşedintele partidului

    Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a spus că a primit mandat din partea colegilor pentru consultările de la Cotroceni: „Mandatul de prim-ministru să fie atribuit PSD, colegii nominalizând preşedintele partidului”.

    „Am luat mandat de la CPN să continuăm demersurile de a avea o coaliţie majoritară în Parlamentul României în această structură şi mandatul de prim-ministru să fie atribuit PSD, colegii nominalizând preşedintele partidului, dar, de asemenea, am vorbit şi posibilitatea ca PSD să susţină un guvern minoritar, dar aş dori să specific foarte clar format de forţele pro-europene, PNL, UDMR, fiind foarte clar că majoritatea în Parlamentul României va fi asigurată de întreaga coaliţie în formatul în care PSD va avea şefia Camerei Deputaţilor, iar PNL şefia Senatului. În eventualitatea în care PSD va susţine un guvern minoritar, rămânnd această opţiune ca la Camera Deputaţilor să fie un preşedinte desemnat de PSD”, a declarat Marcel Ciolacu.

    El a spus că PSD îşi doreşte un candidat comun al forţelor din coaliţie pentru preşedinţie.

    „Am avut această discuţie pentru că noi considerăm ca viitorul preşedinte al României să fie un preşedinte democrat. Am luat decizia ca dacă vom crea o coaliţie majoritară atât în Guvern, cât şi în Parlament, să avem un candidat comun al PSD; al PNL, al UDMR şi al minorităţilor stabilit prin consens. (…) Eu mi-aş dori în cursul zilei de astăzi să lămurim şi cine va fi candidatul comun stabilit prin consens, astfel încât să venim în faţa românilor, ca nişte oameni de stat, unde să propunem un guvern majoritar, susţinut de parlament, şi un candidat”, a adăugat Ciolacu.

    Consultările la Palatul Cotroceni pentru formarea noului guvern încep duminică la ora 12.00.

  • Simion: Nu vom legitima prin prezenţa noastră un preşedintele ilegitim

    Iohannis pleacă, nu adânci această criză constituţională şi mai mult, este mesajului lui George Simion pentru Klaus Iohannis. Liderul AUR a anunţat că nu va participa la consultările de la Palatul Cotroceni.

    „Sperăm din suflet ca fostul locatar de la Palatul Cotroceni să plece. Am adus o dubă cu mutări, relocări, debarasări. Noi nu recunoaştem legitimitatea lui Klaus Iohannis, astăzi este un preşedinte ilegitim”, a declarat George Simion, liderul AUR.

    „Nu vom legitima prin prezenţa noastră un preşedinte ilegitim, credem că aceasta este singura atitudine corectă”, a adăugat Simion.

    El a anunţat că AUR nu participă la consultările iniţiate de Klaus Iohannis: „Avem o propunere de premier, Petrişor Peiu, nu avem în faţa cui să o exprimăm. (…) Nu intrăm în palat”.

    „Iohannis pleacă, nu adânci această criză constituţională şi mai mult, nu îţi bate joc de voinţa poporului român manifestată democratic”, a mai spus liderul AUR.

    Şi Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunţat că nu va participa la consultări.

    „Astăzi, POT a fost chemat la Cotroceni pentru consultări privind primul-ministru. Însă, tot de astăzi România nu mai are preşedinte de la ora 00.00. Aşadar, orice partid care participă astăzi la Cotroceni la consultări susţine o persoană care este ilegală, imorală. POT nu va participa la aceste consultări”, a spus, într-un mesaj postat pe Facebook, Anamaria Gavrilă, preşedinte POT.

  • Ce scrie în prospectul Green Tech, companie care derulează acum o ofertă de listare la Bursa de Valori: un investitor din Luxemburg şi-a luat angajamentul să investească până la 135 mil. euro în schimbul a 29,9% din acţiuni. Compania care furnizează apă geotermală în Călimâneşti-Căciulata, evaluată la 450 mil. euro

    Green Tech International, care deţine mai multe filiale cu experienţă în furnizarea de căldură ecologică comunităţilor mici şi clienţilor de dimensiune mai mare şi mai complecşi, scrie în prospectul de listare că un investitor din Luxemburg şi-a luat angajamentul să investească până la 135 mil. euro pentru 29,9% din acţiuni. Astfel, compania care furnizează apă geotermală în Călimâneşti-Căciulata ar fi evaluată la 450 mil. euro.

    Green Tech derulează o ofertă de listare prin Swiss Capital la un preţ cuprinse între 15 lei şi 15,5 lei pentru maximum 2 milioane de acţiuni. Emitentul a avut venituri de 13,55 mil. lei şi un profit de 0,44 mil. lei, potrivit prospectului. Activele la final de 2023 au fost de 430 mil. lei.

    “Acordul privind Facilitatea de Subscripere a Acţiunilor încheiat la 8 februarie 2024 între emitent şi GEM GLOBAL YIELD LLC SCS, o societate organizată în conformitate cu legile din Luxemburg, cu sediul social la 12C, rue Guillaume J. Kroll, L-1882, Luxemburg („Investitorul”) precum şi GEM YIELD BAHAMAS LIMITED, o societate organizată în conformitate cu legislaţia din Bahamas, cu sediul principal la CUB Financial Centre, GF5, Nassau, Bahamas („GYBL”), astfel cum acesta a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 1 din data de 22.10.2024 („Actul Adiţional nr. 1”) („Acordul privind Facilitatea de Subscripere a Acţiunilor”), are ca obiect intenţia Investitorului de a investi până la 135.000.000 EUR („Angajamentul Total”) în Emitent, în schimbul unui număr de acţiuni care să nu depăşească un procent de maximum 29,9% din capitalul social al Emitentului”, se arată la pagina 92.

    Global Emerging Markets este un grup de investiţii alternative de 3,4 miliarde de dolari, cu birouri în Paris, New York şi Nassau, Bahamas. GEM administrează un portofoliu divers de vehicule de investiţii axate pe pieţele emergente şi a finalizat peste 580 de tranzacţii în 70 de ţări. Fiecare vehicul de investiţii are un grad diferit de control operaţional, randament ajustat la risc şi profil de lichiditate. Familia de fonduri şi vehicule de investiţii oferă GEM şi partenerilor săi expunere la: achiziţii de management pentru companii mici şi mijlocii, investiţii private în acţiuni listate şi investiţii selectate în proiecte de tip venture, potrivit propriului site.

    Alte comentarii

    • În schimbul încheierii de către GYBL a Acordului privind Facilitatea de Subscripere a Acţiunilor, Emitentul este obligat la plata unui comision egal cu două procente (2%) din Angajamentul Total (anume 2.700.000 EUR), acesta fiind plătit în acţiuni ordinare lui GEM GLOBAL YIELD LLC SCS („Comisionul”) înainte de Admiterea la Tranzacţionare.
    • Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale Acordului privind Facilitatea de Subscripere a Acţiunilor, Comisionul nu va fi plătit în cazul în care Emitentul nu este listat în termen de trei ani de la data semnării Acordului privind Facilitatea de Subscripere a Acţiunilor”.
    • În prospect se mai arată că prin Actul Adiţional nr. 1 s-a prevăzut, în mod expres, că acţionarul majoritar al Emitentului, respectiv Alpeurope Investments GMBH („Alpeurope”), după închiderea cu Succes a Ofertei publice iniţiale, dar înainte de data admiterii la tranzacţionare a Societăţii, va transfera către Investitor un procent total de 29,90%, reprezentând un număr total de 23.736.706 acţiuni, ce include şi acţiunile aferente comisionului.
    • Conform celor de mai sus, Alpeurope se angajează să transfere în avans faţă de momentul admiterii la tranzacţionare procentul de 29,90%, în schimbul unei sume fixe agreate, care include şi contravaloarea acţiunilor aferente comisionului.
    • Conform celor descrise mai sus, Alpeurope se angajează să transfere în avans faţă de momentul listării, acţiuni ordinare către Investitor, urmând ca ulterior Admiterii la Tranzacţionare, Emitentul să primească de la Investitor, cu titlu de plată a acţiunilor ordinare primite de la Alpeurope, suma corespunzătoare acţiunilor pe care Emitentul avea obligaţia de a le transfera către Investitor în baza Acordului privind Facilitatea de Subscripere a Acţiunilor, obligaţie îndeplinită de Alpeurope. Pentru evitarea oricărui dubiu, suma transferată de către Investitor va fi proporţională cu acţiunile pe care Emitentul le va transfera către Investitor în baza Acordului privind Facilitatea de Subscripere a Acţiunilor.
    • Ca urmare a transferului de către Investitor către Societate a investiţiei mai sus menţionate, Emitentul va datora Alpeurope o sumă egală cu plata respectivă primită de la Investitor în considerarea faptului că Alpeurope a îndeplinit obligaţiile Societăţii.
    • Creanţa Alpeurope faţă de Societate va fi convertită integral în capital social al Emitentului în cadrul unei majorări de capital social al Societăţii, care se va face ulterior Admiterii la Tranzacţionare a Emitentului, cu respectarea dreptului de preferinţă.
    • Compania exploatează sonde în perimetrul Călimăneşti – Căciulata şi livrează apă geotermală către diverşi beneficiari locali.
    • Activitatea principală a Grupului se desfăşoară în prezent în perimetrul Călimăneşli-Căciulata – exploatarea apelor geotermale. Grupul furnizează apă geotermală diverşilor beneficiari locali şi, prin intermediul uneia dintre sonde, furnizează şi energie termică.

     

     

  • USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat

    USR i-a transmis duminică preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că mandatul lui s-a încheiat.

    „Am mers astăzi la Cotroceni să-i spunem lui Klaus Iohannis un lucru simplu: mandatul domniei sale s-a încheiat pe 21 decembrie, adică ieri. Domnia sa nu are nici legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român. Constituţia este interpretată, ca orice lege, în litera şi spiritul ei. Şi o astfel de interpretare ne arată clar că avem soluţia pentru astfel de situaţii – preşedintele Senatului poate prelua, interimar, funcţia”, a declarat Elena Lasconi.

    Liderul USR susţine că Iohannis, PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor.

    „Vedem exact aceiaşi oameni care îşi împart puterea, care refuză să facă ceea ce este corect pentru România. Iohannis preşedinte, Ciolacu premier – ce s-a schimbat după alegeri? Astfel de gesturi politice nu fac altceva decât să scadă încrederea în politicieni şi asta este o mare vulnerabilitate. În România s-au anulat alegerile prezidenţiale şi domnul Iohannis nu ne explică de ce şi are tupeul să spună că nimeni nu e responsabil. România merită mai mult!”, a adăugat Elena Lasconi.

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, la finalul consultărilor cu partidele, că este optimist că imediat după votarea preşedinţilor celor două camere va fi în situaţia să desemneze premierul.

    Conform acestuia, discuţiile în coaliţia formată din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi continuă duminică, dar că a fost informat că „negocierile pentru găsirea unei ecuaţii guvernamentale solide sunt spre finalizare”.

  • Conducerea PSD se reuneşte duminică, înainte de consultările cu preşedintele

    Conducerea Partidului Social Democrat se reuneşte sâmbătă dimineaţa, înainte ca reprezentanţii formaţiunii să participe la consultările iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis.
     

    Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte duminică, de la ora 10.00, în format fizic şi on-line, la sediul central al partidului.

    Reuniunea va avea loc cu două două ore înainte ca reprezentanţii formaţiunii să participe la consultările iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis.

    PSD a fost convocat la negocieri la Palatul Cotroceni la ora 12.00. Social-democraţii vor merge împreună cu liberalii, UDMR şi cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.

  • Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale

    Guvernul Albaniei a interzis TikTok pentru cel puţin un an, după moartea unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa reţelelor sociale asupra copiilor.

    Premierul Edi Rama a confirmat interdicţia, ca parte a unui plan mai amplu de a face şcolile mai sigure, după o întâlnire cu grupuri de părinţi şi profesori din întreaga ţară.

    Timp de un an, îl vom închide complet pentru toată lumea. Nu va exista TikTok în Albania”, a declarat Rama, potrivit The Guardian.

    Mai multe ţări europene, inclusiv Franţa, Germania şi Belgia, au impus restricţii privind utilizarea reţelelor sociale de către copii. În cadrul uneia dintre cele mai stricte reglementări din lume care vizează Big Tech, Australia a aprobat în noiembrie o interdicţie completă a utilizării reţelelor sociale pentru copiii sub 16 ani.

    Rama a acuzat reţelele de socializare, în special TikTok, că alimentează violenţa în rândul tinerilor în şcoală şi în afara ei. Decizia guvernului său vine după ce un elev în vârstă de 14 ani a fost înjunghiat mortal în noiembrie de către un coleg de şcoală.

    Presa locală a relatat că incidentul a avut loc după ce cei doi băieţi s-au certat pe reţelele de socializare. De asemenea, pe TikTok au apărut videoclipuri cu tineri care susţineau crima.

    Interdicţia ar urma să intre în vigoare la începutul anului viitor.

     

  • Conducerea PSD se reuneşte duminică, înainte de consultările cu preşedintele

    Conducerea Partidului Social Democrat se reuneşte sâmbătă dimineaţa, înainte ca reprezentanţii formaţiunii să participe la consultările iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis.
     

    Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte duminică, de la ora 10.00, în format fizic şi on-line, la sediul central al partidului.

    Reuniunea va avea loc cu două două ore înainte ca reprezentanţii formaţiunii să participe la consultările iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis.

    PSD a fost convocat la negocieri la Palatul Cotroceni la ora 12.00. Social-democraţii vor merge împreună cu liberalii, UDMR şi cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.

  • Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii.

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Acestea se vor desfăşura duminică, la Palatul Cotroceni. PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii.

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Acestea se vor desfăşura duminică, la Palatul Cotroceni. PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii.

    Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, „în temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (1) din Constituţia României, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a invitat, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru”.

    Consultările vor avea loc duminică, 22 decembrie 2024, după următorul program:

    Ora 12:00:

    – Partidul Social Democrat (PSD);

    – Partidul Naţional Liberal (PNL);

    – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);

    – Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

    Ora 12:30 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);

    Ora 13:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);

    Ora 13:30 – Partidul S.O.S. România;

    Ora 14:00 – Partidul Oamenilor Tineri (POT).

  • Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare

    Armata germană trebuie să fie pregătită pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli, a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke.

    Avem nevoie de un buget al apărării de cel puţin 80 de miliarde, mai degrabă 90 de miliarde de euro anual începând cu 2028 pentru a îndeplini cerinţele pe care le avem din cauza situaţiei de securitate înăsprite”, a declarat Pistorius, conform Politico.

    Germania a alocat 52 miliarde de euro pentru apărare în 2024.

    Pistorius l-a citat în special pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care duce un război de agresiune împotriva Ucrainei de aproape trei ani şi a ameninţat că va ataca ţările care sprijină Kievul în efortul său de a se apăra.

    Dacă Putin atacă, noi trebuie să fim în stare să purtăm un război”, a declarat Pistorius în interviul publicat sâmbătă.

    Comentariile ministrului vin pe fondul unei presiuni pentru ca membrii NATO să aloce mai mulţi bani pentru apărare, noul secretar general al NATO, Mark Rutte, afirmând că membrii alianţei trebuie să cheltuiască „mult mai mult” pentru apărare decât obiectivul actual de 2% din produsul intern brut.

    Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ar fi declarat oficialilor europeni că doreşte ca aliaţii NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare.

    Pentru a asigura o astfel de creştere bugetară, Pistorious a declarat că ar fi în favoarea unei reforme a frânei datoriilor din Germania, care pune un plafon constituţional deficitului bugetar.

    Pistorius s-a pronunţat, de asemenea, în favoarea participării Germaniei la un efort european de a trimite forţe de menţinere a păcii în Ucraina, dar a subliniat că un astfel de plan ar putea fi pus în aplicare numai după încheierea războiului.