BusinessMagazin

Blog

  • GHID DE PENSII: Legislatia pensiilor nu-i batuta in cuie

    Aproape fiece aspect al celor doi piloni de pensii private este reglementat printr-o serie de reguli – legi si norme de aplicare – ce pot oferi participantilor interesati o imagine clara asupra modului de functionare a sistemului. Exista si cateva legi importante ce urmeaza sa fie adoptate in viitor de catre autoritatea de reglementare.

     

    Intreaga legislatie adoptata pana in prezent ce reglementeaza domeniul pensiilor private, facultative si obligatorii, este disponibila pe portalul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), www.csspp.ro, la sectiunea „Legislatie“. Prezentate in mod distinct pentru cei doi piloni ai noului sistem de pensii (pilonul II, al pensiilor obligatorii administrate privat, si pilonul III, al celor facultative), exista la aceasta adresa de internet intregul set de reguli dupa care trebuie sa se ghideze companiile ce ofera astfel de produse. Informatii care, pentru contribuabilii ce participa la un fond de pensii obligatorii sau la unul facultativ, pot oferi o imagine suficient de clara despre ce trebuie si ce nu trebuie sa se intample pe aceste piete.


    Piata pensiilor obligatorii administrate privat – in care timp de patru luni de la momentul 17 septembrie are loc campania de subscriere a participantilor, obligatorie pentru angajatii cu varsta de maxim 35 de ani si optionala pentru cei pana la 45 – este reglementata de legea nr. 411/2004 (din 18 octombrie 2004, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 482 din 18/07/2007). Legea, ce a suferit mai multe modificari in ultimii ani, reglementeaza infiintarea, organizarea si functionarea sis-temului fondurilor de pensii administrate privat si organizarea si functionarea administratorilor acestor fonduri, precum si coordonarea activitatii altor entitati implicate in acest domeniu. Scopul sistemului, se arata in aceasta lege, este de a asigura o pensie privata contributorilor, distincta si care suplimenteaza pensia acordata de sistemul public, pe baza colectarii si a investirii, in interesul participantilor, a unei parti din contributia individuala de asigurari sociale. In primul an de colectare, respectiv in 2008, cuantumul contributiei este de 2% din venitul brut (salariu, prime, stimulente etc.), urmand ca in termen de opt ani acesta sa creasca la 6%, cu o majorare de 0,5 puncte procentuale pe an.


    In jurul acestei legi a fost dezvoltata o intreaga retea de norme de aplicare, vizand aproape fiece aspect din procesul de dezvoltare a sistemului. Un prim set de reguli vizeaza companiile ce administreaza astfel de fonduri de pensii private obligatorii. Pentru activitatea administratorilor exista cateva reglementari de baza publicate in 2007: norma 2 – privind autorizarea, norma 3 – privind taxele de autorizare, avizare si functionare (modificata ulterior prin norma 23), norma 5 – privind provenienta capitalului social.     Exista, mai apoi, reguli pentru fondurile de pensii (care sunt definite ca entitati constituite prin contract de societate civila, incheiat intre contributori si administrator): norma 4 din 2007 privind autorizarea fondului, norma 7 din acelasi an privind prospectul schemei de pensii private. Campania de marketing si cea de publicitate desfasurate de catre administratori sunt si ele reglementate de alte norme (respectiv 8/2007 privind informatiile continute in materialele publicitare, 25/2007 privind marketingul fondului de pensii administrat privat si 18/2007 vizand aderarea initiala si evidenta participantilor la fondurile de pensii administrate privat). Activitatea depozitarului – institutie de credit careia ii sunt incredintate spre pastrare toate activele unui fond de pensii administrat privat – este reglementata prin norma 11/2007, iar cea a auditorului financiar, prin norma 12/2007.


    Lipsesc inca – urmand sa fie adoptate in urmatorii ani – cel putin doua reglementari importante. Prima se refera la pragul minim de rentabilitate care va trebui sa fie atins de fonduri, urmand a fi stabilit de catre CSSPP printr-o norma. Potrivit legii pensiilor private obligatorii, fiecare administrator care a primit contributii pe o perioada de minim doi ani de zile va calcula rata de rentabilitate a fondului de pensii, comunicand-o CSSPP. Comisia va fi cea care va calcula o rata medie de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii si o va publica trimestrial. Potrivit legii, in cazul in care rata de rentabilitate a unui fond de pensii private este mai mica decat rata de rentabilitate minima a tuturor fondurilor de pensii din Romania pentru patru trimestre consecutive, Comisia retrage autorizatia de administrare a administratorului respectiv, aplicand procedura privind administrarea speciala.


    O a doua reglementare pe care va trebui sa o adopte CSSPP este cea care se refera la organizarea si functionarea sistemului de plata a pensiilor, dat fiind ca aceasta activitate nu cade automat in sarcina actualilor administratori. Plata pensiilor private o vor face cel mai probabil companii distincte de actualii administratori – sau cel putin companii autorizate in mod distinct de acestia. Este inca devreme pentru a se discuta concret despre modalitatea in care vor fi facute aceste plati – dat fiind ca participantii ce intra astazi in sistem vor primi primele pensii private dupa varsta de pensionare din sistemul public, actualmente de 65 de ani. Totusi, in maxim trei ani de la intrarea in vigoare a legii pensiilor private obligatorii – termen ce se va indeplini pe 1 iulie 2009 – CSSPP trebuie sa stabileasca, printr-o lege speciala, cine va plati pensia celor 3-3,5 milioane de persoane ce intra acum in sistem.

  • Carte de vizita

    Adrian Petrus (33 ani) are studii economice la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi si a lucrat timp de patru ani pentru compania de consultanta Arthur Andersen pe proiecte de audit pentru companii romanesti de petrol si gaze.

     

    CINCI ANI. S-a angajat la Rompetrol din 2002 pe pozitia de controller – raspunzand de auditul extern, masurarea performantei, proiecte financiare, relatii cu investitorii straini si procese de rating. Ulterior, a condus divizia de planificare si management al performantei, responsabila de planificarea operationala si strategica.

     

    ATRIBUTII. De aproximativ o luna, Petrus este responsabil cu supravegherea operatiunilor financiare zilnice: trezorerie, contabilitate, raportari financiare, control intern, relatii cu investitorii, fiscalitate.

  • Bursa de Valori Bucuresti vs. London Stock Exchange

    Finantarea prin piata de capital, adica listarea la bursa, este considerata cea mai ieftina modalitate de obtinere a lichiditatilor. Pe langa atragerea unor fonduri importante, listarea inseamna pentru o companie si transparenta, stabilire a valorii de piata sau prestigiu. Iar fiecare dintre acesti factori conteaza in alegerea unei anumite burse de valori.


    Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a reusit in acest an performanta negativa de a nu avea niciun emitent nou. Mai mult, companiile care intentioneaza sa se listeze prefera burse internationale, cum este cea din Londra. Cat de profitabila este insa prezenta unei companii romanesti pe o piata internationala? O modalitate de afla este prin compararea evolutiilor pe care     le-au avut doua societati listate la Londra si la Bucuresti, A&D Pharma si Transelectrica.


    Alegerea celor doua companii poate parea nepotrivita. Un distribuitor privat de produse farmaceutice si un transportator de energie electrica, controlat de stat, nu au prea multe in comun. Insa singurele societati cu activitate in Romania listate la o bursa internationala (cu exceptia fondurilor de investitii imobiliare) sunt A&D Pharma si Vimetco BV (actionarul principal al Alro Slatina). Fondul de investitii inregistrat in Olanda, Vimetco, a fost inscris recent la LSE, deci nu putem vorbi de o evolutie a titlurilor pentru un timp mai indelungat. Iar Transelectrica este singura societate listata in aceeasi perioada, dar la Bucuresti, cu o capitalizare egala, de circa 400 mil. euro.

     

    DAVID SI GOLIAT. Cam asa s-ar putea compara micuta bursa autohtona cu gigantul londonez. Capitalizarea London Stock Exchange (LSE), adica valoarea de piata cumulata a tuturor emitentilor, se ridica la peste 3.000 mld. euro, in timp ce capitalizarea BVB abia a reusit sa atinga 40 mld. euro. Iar numarul societatilor listate este de circa 1.800 pentru Londra si de 59 pentru Bucuresti. La capitolul imagine, bursa londoneza se lauda cu 300 de companii internationale, pe cand bursa noastra nu are inca niciun emitent strain. Ce avantaje poate avea, totusi, BVB? „Compania ar avea parte de publicitate gratuita exact in spatiul in care isi desfasoara activitatea, adica pe piata din Romania. Iar interesul investitorilor ar fi mult mai ridicat decat la Londra, unde ar concura cu societati de renume mondial“, spune Sergiu Ovidiu Pop, director general al Intervam Investments si presedinte al Depozitarului Central. Un punct in plus pentru tranzactionarea pe malul Dambovitei pentru o companie mare, precum A&D Pharma, este intrarea pe piata principala, alaturi de principalele firme din tara noastra. La Londra, acest lucru nu este posibil, din cauza conditiilor impuse. Adica o capitalizare de cel putin un miliard de euro si minimum trei ani de activitate auditata conform normelor internationale. Din aceasta cauza, distribuitorul de farmaceutice din Romania s-a listat pe Alternative Investments Market (AIM – Piata Alternativa de Investitii), echivalentul pietei RASDAQ de la noi, spatiu destinat companiilor din economii emergente.

     

    PUBLIC VS. PRIVAT. De ce s-au listat? Pentru atragerea de fonduri si stabilirea valorii de piata, in cazul companiei private. A&D Pharma este lider pe segmentul de distributie de farmaceutice, prin lantul de farmacii Sensiblu si distribuitorul Mediplus, cu o cota de 19% din piata, unde principalii competitori sunt Relad, Polisano si Farmexpert. Dupa contractarea unui imprumut sindicalizat in valoare de 100 de milioane de euro, principalul actionar, fondul de investitii Sograno BV, inregistrat in Olanda, a decis listarea la Londra printr-o emisiune de certificate globale de depozit. Aceste certificate (GDR – Global Depositary Receipts) reprezinta un instrument de tranzactionare prin care cumparatorul devine proprietarul actiunilor, aflate in custodia unei banci, dar fara a avea drept de vot in consiliul de administratie. BVB nu permite inca tranzactionarea acestor instrumente. Valoarea emisiunii, lansata in octombrie anul trecut, a fost de 120 de milioane de euro, fiecare certificat fiind purtatorul a 6 actiuni. Capitalizarea societatii, calculata la pretul de oferta, era de 400 de milioane de euro. Transelectrica, companie de stat cu monopol in transportul energiei electrice, a fost inclusa in programul guvernamental de sustinere a pietei de capital, alaturi de Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica. Listarea a avut loc in urma unei oferte publice initiale (IPO – Initial Public Offer), in iunie anul trecut, iar valoarea totala a pachetului de 10% din actiuni scos pe bursa a fost de circa 34 de milioane de euro. Pretul de vanzare al unei actiuni a fost de 16,8 lei, ceea ce a dus capitalizarea societatii la aproape 400 de milioane de euro.

     

    SUCCESUL OFERTEI. Desi valoarea de piata calculata de catre specialistii angajati in procesul de evaluare a fost egala, datele ofertei au fost diferite. In cazul A&D Pharma, pretul de oferta pe actiune a fost de 2 euro, in conditiile unei cifre de afaceri de 331 de milioane de euro in 2006, cu un profit net de 18 milioane de euro. Transelectrica si-a cotat titlul la 16,8 lei, cu circa 70% mai mult decat valoarea nominala, dar in conditiile unei cifre de afaceri duble, 700 de milioane de euro, si ale unui profit net triplu, 70 de milioane de euro. Emisiunea de certificate a A&D Pharma si-a gasit cumparatori, intermediarul ofertei, ING Bank Sucursala Londra, gasind oportun sa vanda chiar mai multe actiuni. Prin operatiunea de supraalocare, inca 1,35 milioane de certificate au fost achizitionate, iar procentul de actiuni libere pe piata a ajuns la 34%. „Titlurile au fost achizitionate de investitori institutionali din Europa, in principal din Londra, Frankfurt, Paris, Scandinavia“, a declarat Matthew Hooper, managing partner la Shared Value in Londra. Transelectrica, care a vandut doar un pachet de 10%, a inregistrat la randul sau o cerere de 6,5 ori mai mare, valoarea ordinelor de cumparare ajungand pana la 230 de milioane de euro. „Cumparatorii au fost in proportie de 70-75% romani, iar persoanele juridice 80-85% din total. Majoritatea au privit actiunile noastre ca un fel de obligatiuni, de pastrat in portofoliu timp mai indelungat“, spune Razvan Purdila, director al departamentului pentru piata de capital in cadrul Transelectrica.

     

    COSTURILE OPERATIUNII. Conform datelor oferite de oficialii A&D Pharma, listarea la Londra a insemnat 8% din valoarea emisiunii. De cealalta parte, dupa cum spune Razvan Purdila, costurile totale ale ofertei publice initiale s-au ridicat la aproximativ 2,5 milioane de euro, adica un procent de 8%. Practic, companiile au cheltuit la fel de mult, lucru normal pentru o piata comuna cum este cea a Uniunii Europene. Dar castigurile, reprezentate de cresterea cotatiei pana in prezent, sunt diferite. Certificatele de la Londra se tranzactioneaza, „in prezent“, cu circa 16 euro, cu 30% mai mult fata de listare. Actiunea Transelectrica se vinde cu aproximativ 42 de lei, o majorare de 250%. De ce a crescut mai mult la Bucuresti? Cum profiturile realizate peste an au consemnat majorari la ambele societati, determinant a fost interesul investitorilor. Mai multi doritori inseamna pret mai scump.

     

    LEGISLATIA. „Atunci cand vorbim de investitori straini care vin pe piata noastra de capital, vorbim si despre riscul de tara. Romania nu este Marea Britanie in ceea ce priveste stabilitatea politica sau cea economica. De aceea, investitorii mari pot prefera achizitionarea unor titluri din piata londoneza“, spune Daniel Badea, partener asociat in cadrul casei de avocatura Badea Clifford Chance. Ceea ce inseamna ca o companie care urmareste fondurile de investitii institutionale isi poate indeplini mai usor scopurile la Londra decat la Bucuresti. Printre avantajele gasite de avocati in cazul unei listari la LSE se numara emisiunea de GDR (din start mai avantajoasa, pentru ca noii actionari nu au drepturi de vot asociate cu actiunile) si lichiditatea mult mai mare. Narcisa Oprea, avocat asociat la Bostina si Asociatii, vorbeste si despre intarzierea operatiunilor bursiere cauzate de anumite reglementari legale: „Conform regulamentului CNVM, dupa inchiderea unei oferte publice si publicarea acesteia in Monitorul Oficial se mai asteapta 30 de zile inainte de intrarea la tranzactionare. Motivul, cu titlu general, este o eventuala atacare a deciziei de listare in instanta“.

     

    CONCLUZII? Evident, nu se pot trage concluzii urmarind doar aceste doua exemple. Insa este foarte probabil ca, daca nu e la mijloc doar nevoia urgenta de a obtine finantare, avantajele de imagine oferite de o bursa straina sa conteze mai mult pentru o serie de mari companii private de la noi, ceea ce ar explica de ce la BVB sunt asa de putine intrari de noi emitenti (daca exceptam listarile „cu program“ ale societatilor controlate de stat, de talia Transgaz, urmatoarea pe lista celor care vor fi aduse la cota Bursei din Bucuresti). „Am ales Londra deoarece este centrul pietelor de capital din Europa. Majoritatea analistilor care acopera la nivel international industria din care facem parte sunt localizati la Londra“, spune Dragos Dinu, director general al A&D Pharma. Printre ultimele companii importante care au anuntat ca doresc o listare la Londra este RCS&RDS. „Confirmam intentia de a ne lista la LSE. Ne aflam in plin proces de evaluare si de stabilire a strategiei de listare, iar pana la finalizarea acesteia nu dorim sa dam detalii“, a declarat Diana Modval, director de relatii publice al RCS&RDS. De asemenea, Radu Georgescu a afirmat ca bursa cea mai potrivita pentru Gecad Group, al carei presedinte este, ar fi una in care sectorul IT este foarte bine reprezentat, dand de inteles ca bursa din New York ar putea fi cea potrivita.

     

    IPO LA BVB. Sperante pentru oferte publice noi raman pentru anul viitor. Desi pastreaza tacerea „conform clauzelor contractuale“ asupra posibililor candidati la listare, avocatii sunt de parere ca vor fi mai multe oferte publice initiale in 2008. „Cel mai probabil vom avea cateva IPO-uri mari anul viitor si in anii care vor urma. Nu inseamna foarte mult, dar vor fi importante pentru piata de capital“, spune Daniel Badea. Avocatul mai pune absenta listarilor si pe seama restructurarilor necesare din cadrul unei firme mari. „Sunt cazuri in care, dupa incheierea restructurarilor necesare listarii, clientii descopera ca nu mai au un istoric financiar atat de pozitiv pe cat sperau sa aiba. Atunci pot alege sa amane listarea pentru a avea succesul scontat“, declara David Eatough, partener asociat la Badea Clifford Chance.

     

    DUBLA LISTARE. RCS&RDS, Gecad, Altex, RTC, Blue Air sunt companii care ar dori sa-si vada actiunile la o bursa internationala. Toate sunt nume cunoscute in piata romaneasca, deci imaginea pe plan european ar putea fi mai importanta pentru ele. Numai ca pentru a avea parte de randamentele mari de la Bucuresti, ar putea recurge la o dubla listare. Dragos Dinu a declarat inca de la lansarea emisiunii din Londra ca este luata in calcul listarea la BVB. De asemenea, Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, este asteptata in perioada imediat urmatoare pe piata romaneasca. Pentru o dubla listare insa e nevoie de rabdare, pentru ca pregatirea admiterii la bursa dureaza intre 6 si 8 luni, iar durata si eforturile presupuse de o dubla listare pot fi dificultati pe care nu orice companie e dispusa sa si le asume.

  • Cum s-au impartit banii

    Pe 28 septembrie a fost finalizata tranzactia dintre Domo si Equest prin plata efectiva a celor 62,5 milioane de euro, reprezentand contravaloarea pachetului de 75% din actiunile retailerului de electronice, electrocasnice si IT.

     

     

     

    Compania

    Procentul din actiuni vandut

    Valoarea incasata

    Dominuse*

    50,0%

    41,67 mil. euro

    Westerham Holding**

    14,7%

    12,25 mil. euro

    RAEF

    9,3%

    7,75 mil. euro

    Alexandru Mnohoghitnei

    1,0%

    0,83 mil. euro

    Total

    75,0%

    62,5 mil. euro

     

    * companie inregistrata in Cipru, detinuta de familiile Szarvadi si Hegedus in proportii de 55%, respectiv 45%

    ** vehicul de investitii controlat de Raef           

     

    Sursa: domo

  • Lista de cumparaturi

    Declansata cu mai putin de un an in urma, cursa vanzarilor de magazine pe piata romaneasca prinde o viteza tot mai mare. De pe lista celor preluate nu lipsesc nici retelele ce numara peste zece spatii de vanzare si nici micii comercianti independenti.

     

    – 3 magazine Florelia (Oradea) si cele zece spatii ale lantului Discovery (Cluj) au fost preluate de Angst.

    – 2 spatii Mara (Focsani) s-au alaturat retelelor G’Market si respectiv Penny.

    – 14 spatii ale retelei Univers’all, controlata de omul de afaceri Razvan Petrovici, au fost vandute la bucata catre retaileri ca Interex, G’Market, Spar sau Carrefour. Univers’all a fost primul (si deocamdata unicul) faliment din comertul romanesc.

    – 3 magazine din reteaua The Best (Bucuresti) au intrat in reteaua La Fourmi.

    – 1 supermarket Avantaj (Ramnicu Valcea) a fost integrat in reteaua Artima.

    – 3 magazine Diskont (Alba Iulia) au fost preluate de Spar.

    – 2 magazine din reteaua Hoffer (Baia Mare) au fost cumparate de Billa.

    – 9 spatii Albinuta, operate de lituanienii de la VP Market, au fost cedate retelei Profi. Exitul lituanienilor a fost prima miscare de acest fel de pe piata romaneasca.

  • Cu ciocanul peste degete

    Amicul meu nu traieste in Romania, iar pe lista sa de „victime“ stau fineturi de genul „celui care te cunoaste“, pe langa „cel ce spune mereu adevarul“, chiar daca adevarul este ca te-ai cam ingrasat, „cel ce te intelege“, asta plasandu-te undeva cu o treapta in urma sa pe scara evolutiei umane, „cel proaspat intors din strainatate“, „cel ce tine musai sa-l recunosti“, „cel pentru care orice este secret de stat“, „cel ce acuza mereu“ (sau poate „cel caruia ii pute tot timpul“, as spune eu). La ultimele categorii chiar n-am comentat, iar cu unele nu prea as fi de acord, dar asta este pana la urma o problema personala.

    Pentru ca eu traiesc in Romania, nu mi-as permite sa public o lista cu persoanele pe care as vrea, eventual, sa le impusc, dar as evidentia cateva genuri de oameni carora sa zicem ca le-as scapa un ciocan pe degete.

    Uite, de exemplu peste degetele celor care uita la ce foloseste de fapt un birou si avanseaza tot soiul de propuneri in acest sens.

    Dar nu aceasta e zona in care vreau sa ajung; ideea acestui text mi-a venit dupa ce am vizionat programele unei anume televiuni pe internet. Idee noua, investitie de ordinul sutelor de mii de euro, cu expunere media mai mult decat buna (peste 20 de articole, inclusiv in Business Magazin). Deschid o categorie, una pe care am inteles-o, adica despre muzica, si urmaresc opiniile unui cunoscut personaj din viata politica asupra muzicii grupului Deep Purple. Ca orice televiziune care se respecta, au aparut pe ecran si ceva informatii scrise, in paralel cu desfasurarea discutiei.

    Aici e tragedia (scriu exact ceea ce am vazut): „Ei au printre primii care au construit fundatia unor alte trupe precum Black Sabbath si VanHelen pana la Smashing Pumpkins“. Si mai tarziu: „Cream tot o trupa rock engleza care in 1960 a inceput sub componenta unui mare chitarist Eric Clapton, tobosar Ginger Baker si basist Jack Bruce“; „Tot in acelasi an, au loc si tragedii, unul din membrii trupei isi pierde viata, in urma unor intimplari neprevazute“; filmul mi s-a rupt dupa ce am aflat ca „Tot odata au fost si primul trio si supergrup de rock, care sunetul lor era caracteristic intr-o combinatie cu blues, pop si rock“.

    L-as lovi cu ciocanul peste degete, nu pe cel sau cei care au furnizat informatiile si scriitura, ci pe cel care a dat banii. Pentru ca personal pot intelege si folosirea unui program de tradus din engleza in romana, cum banuiesc ca s-a intamplat, si stangaciile de limba. Dar nu inteleg de ce nu verifica nimeni produsul final, macar asa, sa stii pe ce ai dat o gramada de bani si ce si cum ajunge la spectator. Care spectator nu-i de ici-colea, pentru ca se pare ca vorbim de 350.000 de „unici“ pe luna (specialistii spun ca e bine).

    Publicul tinta vizat de victimele mele este cel format din „tineri profesionisti intre 25 si 35 de ani“, „informati, pretentiosi, in pas cu tendintele, familiarizati cu internetul“. Uau, ce sa mai zic? Oare n-o fi vazut niciunul din cei 350.000 de unici si pretentiosi? Oi fi eu mult prea pretentios? Sa-mi dau si eu una cu ciocanul peste deget?

    Sigur ca lista persoanelor numai bune de otanjit peste deget cu barosul este lunga, poate incepe cu soferul autobuziului sau cu partenerul de trafic si se poate termina cu personaje din viata politica sau publica.

    Cu cat ar fi mai sus, cu atat mai bine.

    Cu cat mai sus, cu atat mai nefolositor, as spune.

    De o buna bucata de vreme vad in jur cum un soi de supeficialitate se instaleaza in relatiile dintre oameni; am mai scris despre asta si, in continuare, ma enerveaza grozav toti cei care flutura hartii aiurea, cei care ma tutuiesc chiar daca nu m-au vazut in viata lor, cei care comenteaza fara bun simt, stil, imaginatie si fara ca macar sa stie ce comenteaza (sunt urmatorii de ciocanit peste falange); dar ce ma ingrijoreaza mai tare nu este starea de acum, ci cea care va sa vina (pentru cei de la televiziunea online, am zis decat ca e naspa cu noi).

    Adica mie mi-e teama ca, de fapt, cei 350.000 de unici informati, pretentiosi, in pas cu tendintele, familiarizati cu internetul chiar exista si, mai inspaimantator, au vazut filmuletul acela si li s-a parut normal. Si nimeni nu a facut nimic, cum nimic n-au facut cei ce i-au educat, cum nimic nu le cer cei ce i-au angajat, cum nimic n-au facut cei ce le-au privit creatiile (pentru cei de la televiziunea online, din nou am zis decat ca e naspa cu noi). Ce vor transmite, cum vor educa cei 350.000 de unici mai tarziu, la randul lor?

    Si inca n-am intrat in problematica fina a blogurlor, forumurilor si „contentului“ pentru Web 2.0. Unde, in general, e „naspa 2.0“.

  • Optimistul 13%

    Cifrele prezentate la sfarsitul saptamanii trecute de catre Comisia de Pensii cu privire la numarul de contracte de pensii obligatorii raportate de fiecare dintre administratori dupa primele doua saptamani de campanie sunt uimitoare din mai multe puncte de vedere. In primul rand, cel dintai „clasat“ (ING) detine mai bine de jumatate din toate cele 457.415 acte de aderare semnate si trimise spre validare catre Casa Nationala de Pensii si Asigurari Sociale (CNPAS). Cu un sfert din numarul de contracte raportate de ING, Aviva este pe locul secund, in timp ce administratoul de pe locul trei, Generali, a strans in portofoliu in jur de 31.000 de contracte. Toti ceilalti 11 administratori care au mai raportat informatii la 1 octombrie (patru netrimitand primele date) se plaseaza sub pragul de 30.000 de contracte semnate la nivel individual. Al doilea lucru care merita notat cu privire la statisticile CNPAS (institutia spre care se face raportarea oficiala a contractelor semnate si care le valideaza, temporar petru moment) este volumul mare de adeziuni semnate in primele zece zile de campanie. Din 17 septembrie, cand administratorii au inceput in mod oficial contactarea clientilor si pana pe 1 octombrie, cand a avut loc prima raportare catre CNPAS, 14 administratori au reusit sa convinga mai bine de 13% din intreaga piata potentiala. Iar procentul este, foarte probabil, considerabil mai mare dat fiind ca la CNPAS nu au ajuns inca toate contractele semnate de catre administratori, din cauza procedurii destul de stufoase de raportare. Odata ce un client a semnat contractul cu un agent, acesta din urma raporteaza electronic administratorului actul, il trimite mai apoi in forma fizica la sediul central, unde este introdus in sistemul informatic si apoi scanat. Doar contractele care parcurg acest proces sunt trimise la CNPAS, la date de raportare stabilite din doua in doua saptamani. Multi dintre administratori au anuntat deja ca, din cauza ca nu au reusit sa parcurga in timp util aceasta intreaga procedura, nu au ajuns sa trimita spre CNPAS toate contractele semnate. Diferentele sunt, in unele cazuri, considerabile: cu titlu de exemplu, slovenii de la Prima Pensie au in statisticile oficiale sub 800 de contracte semnate, dar spun ca in realitate numarul acestora se apropie deja de 5.000. In mod similar, BT Aegon a raportat catre CNPAS doar putin peste 2.033 de contracte, desi agentii sai au reusit deja sa incheie peste 40.000 de adeziuni, potrivit informatiilor furnizate de oficialii companiei, citati de ZF. Cat de bine s-au „miscat“ cu adevarat toti cei 17 administratori autorizati se va vedea cel mai bine, probabil, abia la urmatoarea raportare, pe 15 octombrie.

    Cu nuanta de mai sus in minte, mai poate fi totusi notata o evidenta din datele publicate de CSSPP: cele cinci societati de administrare „surori“ cu o banca au reusit sa stranga, cumulat, doar putin peste 31.000 de contracte, aproape cat a raportat, singur, Generali – singura companie ce are in administrare un fond cu grad de risc ridicat. Numarul mic (de ordinul miilor) de agenti autorizati cu care bancherii au luat startul – in principal angajati in sucursalele din acelasi grup – nu a tinut „piept“ zecilor de vanzatori trimisi in piata de asiguratori. La fel de adevarat, la CSSPP mai sunt inca liste cu agenti care asteapta autorizarea – astfel ca, in timp, balanta s-ar mai putea echilibra (cat de cat).

    Asa arata, imediat dupa momentul de start, piata pensiilor private obligatorii; cat este insa de relevanta imaginea din acest moment e greu de spus. Cu atat mai mult cu cat o validare finala a contractelor se va face doar in ianuarie anul viitor, dupa incheierea campaniei. In timp numarul contractelor semnate deja de administratori s-ar mai putea diminua, pe masura ce vor aparea si contributorii ce au semnat cu mai multe companii – ce au toate sansele sa ajunga, in final, la „loterie“. Contributori care, in acest caz, vor incepe sa se scada din statistici, nu doar sa se adune.

  • Cine o fi scris Protocoalele?

    Norman Cohn(2) a plecat dintre noi anul acesta la 31 iulie, la 92 de ani. Psihopatologiile colective l-au interesat toata viata, pentru ca in 1957 a scris o carte fascinanta pe tema diferitelor miscari eretice crestine (aparuta in Italia sub titlul „I fanatici dell’Apocalisse“ – „Fanaticii Apocalipsei“) si in 1992 o alta (tradusa ca „I demoni dentro“ – „Demonii dinlauntru“) despre vanatoarea de vrajitoare. Cea mai sinistru actuala carte a lui ramane insa „Warrant for a genocide“ („Mandat pentru un genocid“) din 1967, in care este reconstruit episodul producerii si apoi al demascarii acelui fals celebru care a fost „Protocoalele Inteleptilor din Sion“. Cartea lui Cohn a fost tradusa in 1969 de editura Einaudi si a aparut sub titlul „Licenza per uccidere“ („Permis pentru crima“), dar din pacate de-atunci nu a mai fost reeditata.
    …

    Note:
    1. „Protocoalele inteleptilor din Sion“ – scriere apocrifa care descrie un asa-zis complot iudeo-masonic de cucerire a dominatiei mondiale; invocata frecvent ca argument de antisemiti si de adeptii teoriilor globale ale conspiratiei
    2. Norman Cohn, istoric britanic

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi in BUSINESS Magazin din noiembrie urmatorul comentariu al lui Umberto Eco.


    Cititi restul articolului in editia tiparita a revistei

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

  • IRIS – Muzica si marketing

    Sfarsit de septembrie, undeva intr-un cartier marginas al Bucurestiului. Cristi Minculescu sta in fata cladirii in care se afla mica incapere in care repeta formatia Iris. Un tanar imbracat corect, in stilul vanzatorilor de pensii private, se apropie de solist si ii cere solemn un autograf. Cateva minute mai tarziu trece un grup de elevi de liceu, care il saluta, de peste gard, vesel si zgomotos. Suita o incheie un copilas de trei-patru ani, care incepe sa tipe: „Iris, Iris!“. Se apropie, atarnat de mana mamei, si il priveste curios pe cantaret, in timp ce mama se justifica „Avem discuri cu dumneavoastra si ii plac, asculta mereu“.

    In dimineata zilei in care acest articol a inceput sa se nasca, Minculescu il scruta patrunzator pe impresarul Cosmin Nicoara; subiectul era un stativ de microfon, ce urma sa fie folosit la filmarea ultimului videoclip al grupului. „E bun, din acela cum iti place tie, e usor si n-are suport din acela mare“, ii explica Nicoara unui Minculescu care parea putin sceptic. De fapt, vocalistul trupei era doar putin obosit, intre un concert in provincie si o dupa-amiaza de filmari la Sinaia. Adica o perioada obisnuita pentru o formatie care a trait exclusiv din muzica, un grup de oameni care au devenit un brand in sine – poate nu la anvergura pe care au dobandit-o o masina de facut bani cum este Rolling Stones, dar onorabil si decent pentru Romania. Discurile Iris plac de 30 de ani, o bucata de timp mare nu numai pentru o formatie rock, ci pentru orice activitate omeneasca. Trei decenii de activitate au astazi ceea ce Cristi Minculescu numeste „prima linie“ a rockului, adica o serie de trupe, putine, care se numesc Deep Purple, Uriah Heep sau Nazareth si care mai activeaza inca. Spre deosebire de acestea insa, care par acum sa ajunga pe panta descendenta a graficului lor de popularitate, cei de la Iris au gasit puterea de a se mentine in preferintele publicului, iar saptamana trecuta au avut concertul de aniversare a 30 de ani de activitate.

    Cum percep muzicienii businessul? Tobosarul Nelu Dumitrescu, fondator al formatiei, admite ca faimoasa boema a formatiei a fost asumata, generata in parte si de temerile legate de o potentiala investitie. „E obositor sa mai faci si altceva in afara de cantatul propriu-zis, te intrebi daca afacerea merge, trebuie sa te interesezi, castigurile nu sunt asa de mari ca afara“, spune Nelu. „Sau poti sa dai un tun si dupa doi-trei ani sa renunti si sa te apuci de altceva“, adauga Cristi Minculescu.

    „Boema a fost atunci cand nu aveam responsabilitati, inainte de Revolutie, cand lucram cu atestat. Rockul era privit altfel, oricare concert putea fi ultimul, era cenzura, fuseseram avertizati si noi si cei de la Phoenix. Ei au ales sa plece, in ’77, noi n-am plecat. Acum, cu fundatia Iris, privim cu alti ochi aceeasi activitate“, adauga Minculescu. Fundatia Culturala Iris este vehiculul de afaceri al formatiei, prin care se deruleaza toate contractele ei. Iar contractele muzicale asigura membrilor grupului un trai „mai mult decat comod in comparatie cu altii, chiar daca nu ne comparam cu un artist dance, care lanseaza un cantec si face piata sa explodeze“, spune Cosmin Nicoara, 34 de ani, impresarul formatiei. El crede ca grupul a castigat, in conditiile in care nu au existat afaceri paralele si nu au filmat nici macar o relama, prin constanta. „Au fost numai discuri, drepturi de autor si concerte“, spune Nicoara.

    In perioada „socialista“ a istoriei lor, Iris au vandut un milion de exemplare din cele cinci albume realizate. „Am luat bani, in schimb, conform legislatiei de atunci, adica 2.500 de lei la fiecare album“, isi aminteste Minculescu. Mai multi bani veneau din concerte; intr-o prima perioada, spectacolele au fost gestionate chiar de formatie, care emitea bilete, punea afise si concerta. Ulterior, dreptul de a organiza un turneu a revenit numai teatrelor, cu aprovarea Consiliului Culturii, care facea si traseele. „Atunci miscau trei trupe, Iris, Holograf si Compact, si incercam sa evitam sa ne aflam in acelasi oras in acelasi moment. Pana intr-o zi, cand ne-am intalnit, toate trei formatiile, in Pitesti, la hotelul Muntenia“, isi aminteste Minculescu.

    Dupa Revolutie, formatia a incercat sa faca aceleasi lucruri, adica turnee si lansari de noi albume, dar in primii ani n-a mai fost la fel. Minculescu spune ca abia dupa 1993 piata a inceput sa se miste, dar ca solicitarile n-au ajuns la acelasi nivel din anii ’80: „Toti spuneau ca trebuie sa facem ceva nou, o schimbare la fata, in piese, iar noi nu intelegeam“, adauga vocalistul. Au inteles la jumatatea deceniului trecut, cand au inceput colaborarea cu producatorul muzical Mihai Godoroja. „Este un om care a ascultat muzica, el ne-a spus ce sa facem – «Cristi sa nu mai cante sus, tu cu tobele asa», am inceput sa mergem la televiziuni, la aparem la radio, ne-a impus o disciplina“, spune Nelu Dumitrescu. In 1996 au semnat un contract cu casa de discuri Zone Records, una din clauzele initiale, „anul si albumul“, devenind „un album cand vrem noi“, isi aminteste Minculescu. Schimbarea incepe sa se simta din 1997, cand albumele au venit fiecare cu ceva nou – participari ale unor mari nume de muzicieni sau artisti romani sau straini, colaborari cu orchestre, materiale pe suport DVD, cu conferinte de presa, turnee, spectacole mari. „Toate astea confera o dimensiune, dau o greutate numelui“, spune Dumitrescu.

    Un album la doi-trei ani, asa cum a avut Iris, confirma ca esti in activitate, spune Minculescu. „Nu esti Led Zeppelin, care nu au aparut la televiziune deloc, nu tineau conferinte de presa si singura data cand i-a lasat impresarul sa participe la un show TV, la BBC, a facut Plant laringita si nu au cantat. Trebuie sa te prezinti mereu cu cate o noutate“, adauga Cristi.

    Cei de la Iris spun ca au facut performanta cat se poate in Romania, la nivelul tehnic de aici. Un studiou de inregistrari bun, in Suedia de exemplu, costa intre 50.000 si 60.000 de euro pentru inregistrarea cantecelor, la care se aduga alte 10.000 de euro pentru masterizare, precum si costurile legate de multiplicare si imprimare. Iar vanzarile au scazut de la sute de mii de exemplare inainte de 1989 la cateva zeci de mii, in cele mai bune cazuri. „Acum, la 20.000 de exemplare vandute ai disc de aur si la 30.000 disc de platina. «Atheneum» s-a vandut in 30.000 de exemplare, dar am avut si vanzari mai mici, de zece mii, de sase mii“, spune Dumitrescu. „Albumele se vand insa in general constant, cu varfuri de sarbatori. Dupa Craciun, 8 martie sau Paste dispar din magazine“, spune Minculescu.

    Membrii formatiei nu au facut o separare a veniturilor, dar spun ca ar putea trai numai doua luni din cele 12 ale unui an din sumele care reprezinta vanzarile de albume si din drepturile de difuzare a cantecelor la radiouri. Restul banilor vin din concerte, si Iris a fost, in cei 30 de ani de cariera, o formatie de live, de concert. „Avem spre 6.000 de concerte“, spune Cristi Minculescu, care chiar a spus la un moment dat ca, daca ar avea un sponsor puternic, formatia ar lua tara „la metru patrat“. „Nu putem ajunge in localitati mici, cu toate ca, atunci cand ajungi acolo, le castigi“, spune Minculescu. Iar un sponsor „este greu de gasit, daca te duci prea tarziu spun ca au facut bugetul, daca te duci mai devreme zic ca e prea devreme, si de cele mai multe ori prefera sa cheme artisti straini“, adauga Nelu Dumitrescu.

    Asa incat formatia prefera sa isi pastreze relatiile cu primariile din Romania, pentru participari la periodicele „zile ale oraselor“ si sa regrete disparitia unor festivaluri rock importante, cum au fost cele de la Timisoara sau Satu Mare. Despre invitatiile la concertele partidelor, Minculescu afirma ca „ai doua variante daca te invita sa canti: sau nu canti deloc, sau la toti – nu vrem sa ne sara cineva in cap“. Una peste alta, Iris socoteste ca a cantat pana acum in fata a peste 9 milioane de oameni. Showbizul, cred cei de la Iris, este marcat de jocurile de interese ale producatorilor, de o lupta intre gustul public si interesele caselor de discuri. „O formatie ca Deep Purple, care a facut istorie, nu mai vinde acasa, dar in alte tari rupe stadioane. Unii nici nu conteaza in America, dar merg bine in Europa, ca Robbie Williams“, spune Cristi Minculescu. Muzicienii nu ofera prea multe detalii privind recenta trecere, anul trecut, de la Zone Records la Roton. „Ce te tine la o casa de discuri?“, intreaba retoric Nelu Dumitrescu. „Respectul, investitiile in promovare, in videoclipuri, legatura cu radiourile, evidenta periodica a vanzarilor, corectitudinea“.

    In primii ani dupa Revolutie, industria muzicala romaneasca a avut o perioada mai putin fasta, odata cu promovarea intensa a muzicii straine si migrarea gustului popular din zona rock spre pop si dance. In perioada respectiva, Holograf, de exemplu, a plecat din tara si a cantat in Olanda. Undeva la jumatatea deceniului trecut, spun oficiali ai casei de discuri Roton, tripleta de aur a rock-ului romanesc – Iris, Holograf si Compact – a reintrat in circuitul muzical si in preferintele publicului. Pe langa noile curente muzicale, formatiile au avut insa de depasit si complexul de „trupa batrana“.

    Holograf a trecut, pentru a se impune la public, din zona hard-rock spre un sunet mai pop. Drept urmare, formatia a inregistrat succese importante, cum sunt vanzarea a 100.000 de exemplare din albumul „Holografica“ (noiembrie 2000) in numai doua saptamani, sau peste 250.000 de exemplare din „Pur si simplu“, lansat in 2003. Solistul trupei, Dan Bittman, s-a integrat in showbiz si prin alte mijloace decat muzica, devenind gazda unui show de televiziune, iar trupa a exploatat din plin si potentialul oferit de internet, luand decizia sa-si publice integral pe propriul site cateva albume in format mp3, disponibile pentru descarcare gratuita. O soarta cu totul diferita a avut Compact, care spre deosebire de Iris si Holograf, a fost urmarita de ghinioane, inclusiv prin disparitia succesiva a unor membri ai trupei, si acum incearca sa reziste in baza vechilor slagare, avand in plan sa-si lanseze in perioada urmatoare un album live.

    Anca Lupes, managing partner la agentia de impresariat si management muzical Star Management, care s-a ocupat in timp de organizarea de concerte pentru Iris si Compact, crede ca fiecare din cele trei formatii „batrane“ au dispus de un capital de audienta pe care si l-au mentinut pentru ca au fost, intr-un fel su altul, consecvente. „Iris este una dintre trupele cu cea mai indelungata cariera din Romania si totodata unul din cele mai puternice branduri de pe piata muzicala romaneasca. Cred ca acest tip de succes se bazeaza in primul rand pe coerenta imaginii si a mesajului pe care l-au transmis catre generatii de fani“, afirma Lupes. Totusi, in materie de concerte, artistii romani in general pacatuiesc prin faptul ca nu aduc mereu cate ceva nou, crede Mihai Cernea, directorul Sfinx Experience si fost membru al trupei rock Sfinx. De aceea, spune el, organizatorii de concerte si sponsorii prefera si vor prefera artistii straini. „Publicul se plictiseste daca nu primeste nimic nou timp indelungat sau isi pierde interesul daca artistul intra in pana prelungita de inspiratie. Si pur si simplu isi indreapta atentia in alta parte“, spune Anca Lupes.

    La ora actuala, trupele din Romania care canta rock au de profitat de pe urma faptului ca acest gen muzical se afla de o bucata de vreme in revenire. „Legende ale rockului mondial au simtit momentul si revin sau se reunesc dupa ani de despartire sau inactivitate, vezi Led Zeppelin, Police sau Guns’n’Roses“, spune Lupes. Acum, pentru concertul aniversar de 30 de ani, cei de la Iris au incercat sa aduca nume mari, din acea „prima linie“, cum ii spune Cristi Minculescu, dar nu s-a putut, pentru ca toti aveau programul stabilit pe sase luni inainte: Nazareth se afla in turneul de 40 de ani, Deep Purple avea concerte, Whitesnake „fara 30 de spectacole in Europa nu se misca“, iar Robert Plant era in America. „N-am vrut sa aducem din linia a doua, am jucat sus de tot, dar n-a fost nimeni disponibil“.

  • O mapa cu proiecte

    Consultanta este visul meu de lucrat part-time, dupa retragerea din activitate, care nu stiu exact cand se va intampla, dar se va intampla cu siguranta la un moment dat“, spune Anca Ioan, directorul general al grupului Tiriac, care a parasit in urma cu doi ani conducerea biroului local al companiei de consultanta Roland Berger pentru a prelua conducerea afacerilor lui Ion Tiriac, recent reunite intr-un holding.

    Cand poate vorbi Anca Ioan de o astfel de schimbare? „Filozofia mea este sa termin ceea ce am de facut si de aceea voi sta la conducerea grupului Tiriac pana se vor finaliza proiectele in care ne-am implicat acum. Dupa aceea ma voi ocupa de acest vis al meu“, spune Anca Ioan. „Nu cred ca un alt post de CEO ar fi mai provocator decat acesta“, adauga managerul, care la conducerea grupului Tiriac a venit cu misiunea de a intari doua din directiile de dezvoltare a grupului. Anume, in afara de prezenta in consiliile de administratie ale companiei de asigurari Allianz-Tiriac si ale bancii Unicredit-Tiriac Bank, Anca Ioan a avut ca obiectiv dezvoltarea accentuata a afacerilor imobiliare si a retailului de masini.

    Din bugetul total de dezvoltare de 900 de milioane de euro pe care Anca Ioan trebuie sa il gestioneze pana in 2010, constructia unui magazin Praktiker, cateva sedii de birouri, doua showroom-uri de masini si inceperea lucrarilor la doua complexuri de locuinte pe care grupul le pregateste in Bucuresti au atras pana acum aproximativ o treime din aceasta suma – 300 de milioane de euro. Inceperea constructiei la doua din proiectele imobiliare la care grupul lucreaza – Residenz si La Stejari, ambele langa Bucuresti -, precum si constructia a mai multor showroom-uri auto sunt principalele proiecte catre care se vor indrepta bugetele in perioada urmatoare, spune Anca Ioan.

    Managerul precizeaza ca mai ales in ultimii doi ani, grupul a achizitionat constant terenuri, ajungand acum sa detina 2,1 milioane de metri patrati, in special in orase din tara si mai putin in Bucuresti. „Toate aceste terenuri au fost achizitionate pentru dezvoltari ulterioare si sunt pozitionate predominant in zone centrale, deoarece le-am cumparat pentru deschiderea de reprezentante auto“, spune Anca Ioan. Insa, precizeaza ea, in functie de teren, reprezentantei auto i s-ar putea adauga spatii logistice, de productie sau chiar zone comerciale ori rezidentiale.

    Majoritatea terenurilor sunt in afara Bucurestiului, la Ploiesti, la Timisoara, Suceava, Bacau – de fapt, in mai toate orasele mari din tara. Aceasta deoarece strategia grupului prevede raspandirea proiectelor de retail auto si imobiliare in toate orasele resedinta de judet din Romania. „Asa se face ca noi avem mai putine proiecte pentru Bucuresti si mai multe in tara“, spune Anca Ioan.

    Pe partea de retail auto, grupul are acum in pregatire reprezentante noi, mai ales in provincie: o reprezentanta DaimlerChrysler la Brasov, sedii noi pentru Land Rover, Hyundai si Mitsubishi tot la Brasov, un altul nou pentru Mitsubishi la Cluj, iar in proiect pentru 2008 reprezentante Ford si Hyundai tot la Cluj, Ford si Hyundai la Suceava, Ford la Piatra-Neamt, Mercedes si Land Rover la Bacau si Land Rover la Constanta. Spuse dintr-o rasuflare de Anca Ioan, toate aceste showroom-uri reprezinta o strategie de consolidare a brandului la nivel national, dat fiind ca planul este ca extinderea sa continue: „Cautam in continuare terenuri pentru largirea retelei de showroom-uri auto, in toate orasele interesante, chiar daca nu sunt resedinta de judet“, spune Anca Ioan.

    Ea precizeaza ca stacheta va merge pana la orasele cu aproximativ 150.000 de locuitori: „Pe marcile de volum vrem sa ajungem chiar si in orasele mai mici decat resedintele de judet, bineinteles acolo unde nu sunt dealeri autorizati ai nostri, iar pentru brandurile «upper class» vom deschide selectiv, in functie de volumul orasului si de potentialul de vanzare“. Pana in 2010 – anul la care se raporteaza majoritatea proiectelor actuale ale grupului Tiriac – Anca Ioan estimeaza ca fiecare resedinta de judet va avea cel putin o reprezentanta auto a grupului Tiriac, iar sase alte orase mai mici vor fi de asemenea acoperite cu reprezentante pentru marci de volum (Ford si Hyundai).

    Cel mai spatios showroom este pregatit pentru Bucuresti, dar cu termen de finalizare inspre sfarsitul anului 2008. Este vorba deocamdata de un proiect, la iesirea spre autostrada Bucuresti-Pitesti (in zona Dragomiresti, inclus intr-un parc comercial pe 56.000 de metri patrati), care va cuprinde toate brandurile de masini din cadrul grupului Tiriac. „Acest showroom, plus celelalte existente deja, ne vor acoperi cererea pentru Capitala, urmand a ne concentra ulterior pe provincie“, spune Anca Ioan.

    Dezvoltarea spatiilor de retail auto ale grupului Tiriac a venit atat din dorinta managementului de a avea o acoperire cat mai buna a pietei, dar si ca o consecinta a vanzarilor in crestere. Anca Ioan spune ca de la inceputul acestui an, numarul de masini vandute de reprezentantele grupului a crescut cu XX%, ajungand la XXXX, cele mai bune vanzari ca numar de unitati fiind cele ale reprezentantelor Ford si Hyundai.

    Anul trecut, numarul masinilor vandute de Tiriac Auto a crescut cu 58% fata de anul anterior, vanzarile atingand aproximativ suma de 600 de milioane de euro, dupa cum estimeaza oficialii Tiriac Auto. Anca Ioan spune ca in acest an, desi cresterea va continua – nu in acelasi volum ca in 2006, ci la aproximativ jumatate, asadar, o crestere generala de 25-28% -, veniturile grupului Tiriac din comert auto nu le vor egala pe cele din anii trecuti. Aceasta deoarece de la inceputul acestui an, retailul marcilor Daimler Chrysler nu mai este detinut de TiriacAuto (prin Autorom), ci de un joint-venture intre constructorul german (51%) si Tiriac Holdings (49%).

    Anca Ioan spune ca afacerile din zona de retail auto luasera deja avans cand a preluat pozitia de conducere a grupului. „Businessul care incepea cam in perioada in care am venit aici a fost insa cel de imobiliare – s-au semnat multe parteneriate, in special pentru dezvoltare si constructie, dar si pentru creditare“, aminteste Anca Ioan. Din discutiile pornite in perioada 2005-2006 s-au conturat sase proiecte de rezidential si comercial, precum si alte patru proiecte de centre de afaceri si un parc industrial.

    Dintre cele cinci proiecte mai mari, deocamdata se lucreaza la doua: Residenz (in Chitila), dezvoltat cu partenerul german LEG, si La Stejari, situat in nordul Capitalei, in padurea Baneasa. Daca la Residenz primele doua etape ale constructiei au fost vandute si mare parte din cladiri sunt deja construite (insemnand jumatate din cele 400 de apartamente care se vor ridica acolo cu o investitie de 80 de milioane de euro), la celalalt complex oferta comerciala se va lansa abia in aceasta iarna. Mai precis, se va lansa o data cu noua strategie de vanzare pe care Anca Ioan vrea sa o puna in practica pentru cumparatorii din cartierul cu 480 de locuinte unde grupul Tiriac vrea sa investeasca aproape 200 milioane euro.

    „In decembrie speram ca vor fi gata primele doua apartamente «martor» din complexul La Stejari, deoarece vrem sa vindem complexul doar dupa ce viitorii locatari vor putea vedea cum arata apartamentele“, spune Anca Ioan, precizand ca modalitatea de vanzare „de pe planseta“, practicata de cei mai multi dezvoltatori, nu se potriveste cu viziunea pe care o are pentru complexul din Baneasa. In decembrie, cand doritorii vor veni sa vada apartamentele „martor“, vor fi rugati sa-si lase si niste date personale: „Vom avea o alta abordare, in sensul ca vanzarea apartamentelor se va face printr-un procedeu de calificare pentru cumparatori, deoarece complexul va avea un club sportiv foarte mare, va avea restaurante, spa si multe alte facilitati pentru care dorim sa avem o comunitate, cu aceleasi interese si stil de viata“, justifica Anca Ioan.

    Managerul grupului Tiriac nu poate da deocamdata date despre pretul pe metrul patrat in complexul din Baneasa. In schimb, poate spune ca va fi „mult mai mare“ decat pretul din Residenz (aproximativ 1.600 de euro pe metrul patrat, cu TVA inclus), in special datorita finisajelor si dotarilor. Bucatariile si baile se vor livra utilate, iar aparatura electrocasnica a urma sa fie furnizata de producatori precum Miele si AEG.

    Pentru Residenz si La Stejari, termenul de livrare a tuturor apartamentelor este in 2008, respectiv 2009. Celelalte proiecte de pe plansetele grupului Tiriac au ca termen de finalizare 2010. La faza de proiect sunt dezvoltarile mixte din Timisoara si Brasov, investitii estimate la 260 de milioane de euro, care vor include o zona comerciala de tip mall (de aproximativ 30.000 de metri patrati) in jurul careia se vor construi cladiri pentru birouri si locuit. Anca Ioan precizeaza ca terenul a fost prea mare si s-a decis atunci sa se construiasca si o zona rezidentiala si un hotel. In ambele proiecte, partenerul este dezvoltatorul spaniol Riofisa, iar calendarul constructiilor prevede ca intai sa fie finisata zona comerciala, pana in 2009, urmand ca pana in 2010 sa fie terminate si celelalte cladiri din cele doua complexuri.

    Celelalte dezvoltari sunt la faza de concept. Una dintre ele va fi o zona rezidentiala in Sibiu, dupa acelasi concept cu cele din complexul Residenz, spune Anca Ioan. De altfel, LEG, partenerul german cu care este dezvoltat proiectul Residenz, va fi partener pi in proiectul de la Sibiu, diferenta fiind ca la Sibiu numarul apartamentelor va fi mai mic (aproximativ 300).

    Celalalt proiect – si cel mai mare din toate proiectele grupului – va fi dezvoltarea de la Metro Otopeni, unde grupul Tiriac pregateste dezvoltarea unui complex industrial si logistic pe tot terenul de 86 de hectare, care va ingloba si complexul TiriacExpo, construit deja pe un teren de 60.000 de metri patrati, precum si un hotel si un centru de conferinte. Ceea ce au decis pana acum sa construiasca va necesita o investitie de 60 de milioane de euro, iar valoarea totala a proiectului este estimata la 250 de milioane de euro. Insa la Otopeni investitia se va intinde probabil pana in 2013, estimeaza Anca Ioan. Iar intentia ei este sa inaugureze si acel complex din aceeasi functie pe care o ocupa acum.