Blog

  • Letonia va deveni în 2014 cel de-al 18-lea membru al zonei euro. Ţara a primit avizul CE

     Comisia a confirmat că statul baltic a îndeplinit toate criteriile de aderare la zona euro, potrivit unui raport citat de BBC.

    Liderii UE speră că decizia va demonstra că zona euro poate creşte în pofida crizei din ultimii trei ani.

    Letonia vrea relaţii mai strânse cu Europa de Vest şi îndepărtarea de Rusia.

    Statul baltic va începe să utilizeze moneda euro de la 1 ianuarie 2014, după ce s-a încadrat în condiţiile mecanismului de preaderare, cele mai importante dintre acestea fiind inflaţia scăzută, dobânzi mici pe termen lung şi o datorie publică redusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chrysler refuză să-şi recheme maşinile în service

     Autoritatea Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi a avertizat că amplasarea rezervorului la SUV-urile Jeep Grand Cherokee produse în 1993-2004 şi la Jeep Liberty din 2002-2007 nu este sigură.

    Respingerea unei cereri de rechemare formulate de autoritatea pentru siguanţa traficului este un eveniment foarte rar în SUA, notează CNN.

    O astfel de decizie a organizaţiei americane a fost conetstată ultima dată în 1996, tot de către Chrysler. Compania americană a câştigat doi ani mai târziu un proces cu autoritatea de reglementare.

    Chrysler, producător auto aflat sub controlul grupului italian Fiat începând din 2009, a explicat că amplasarea rezervorului celor două SUV-uri, în spatele punţii spate, este o practică întâlnită la multe alte autovehicule.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Costurile pentru închirierea sălilor din Parlament, majorate. Grupurile – o gratuitate pe sesiune

    “Am modificat tarifele pentru Centrul Internaţional de Conferinţe (CIC). Grupurile parlamentare şi Comisiile permanente vor avea dreptul doar la o singură gratuitate pe sesiune, urmând ca pentru celelalte să plătească tarifele, cum plăteşte şi Administraţia Prezidenţială şi Guvernul, adică 50% reducere. Am luat această decizie pentru că foarte multe organizaţii neguvernamentale şi foarte multe asociaţii profesionale care au resurse financiare au găsit un tertip prin care fac un parteneriat cu Comisiile permanente – nu invită niciun parlamentar să aibă vreo opinie, dar beneficiază de gratuitate, astfel încât 5-10.000 de euro, pe care puteam să îi câştigăm pentru orele respective, îi pierdem. E o decizie radicală, o să supere pe foarte multă lume, dar cred că e o decizie normală şi corectă”, a precizat Valeriu Zgonea, după şedinta Biroului Permanent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul şef Romtelecom şi Cosmote: Vreau să transform cei doi operatori într-unul funcţional şi eficient

     “Fuziunea este la început, nici nu s-a stabilit etapele acestui proces. Este prematur să vorbim de concedieri, care nici nu sunt prioritatea mea, în urma fuziunii Romtelecom-Cosmote. Prioritatea mea este să facem cele doua companii funcţionale într-una singură şi să ofere servicii integrate fix-mobil. Pe de alta parte, modelul de business trebuie să fie eficient. Din fuziunea celor două companii trebuie să creăm cea mai potrivită companie pentru piaţa românească, să aducă un profit sustenabil acţionarilor. Dacă nu sunt eficiente, nu aveam bani pentru investiţii în noi tehnologii, şi atunci intrăm intr-o spirală negativă, care va afecta pe toată lumea – salariaţi, acţionari, clienţi”, a declarat Beckers într-o întâlnire cu jurnaliştii.

    Beckers, fost director general al T-Systems Franţa, divizie a Deutsche Telekom, a preluat conducerea Romtelecom şi Cosmote România de la 1 aprilie, înlocuindu-l pe Stefanos Theocharopoulos, care ocupa aceste poziţii din ianuarie 2008, respectiv iulie 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consecinţele condamnării lui Becali în dosarul “Valiza”. Ce spune preşedintele FRF despre Steaua

     Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul “Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă. Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită şi una de un an pentru fals. Fiind vorba de un caz de corupţie în fotbal, UEFA ar putea dicta sancţiuni împotriva echipei Steaua, campioana României. Totodată, dosarul “Valiza” ar putea fi reanalizat şi de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal, ţinând cont că există o decizie definitivă a instanţei.

    “Pe plan intern interesaţi-vă la ligă, ei sunt cei care se ocupă. Pe plan internaţional, până la ora asta nu am primit niciun demers de la UEFA, nu ştiu ce se se va întâmpla”, a declarat Sandu, pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PERICOL PUBLIC în caz de cutremur la 190 de clădiri din Bucureşti. LISTA ACTUALIZATĂ a clădirilor cu risc seismic din Capitală

    “În urma modificărilor şi completărilor aduse Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994, prin OG 16/ 2011, lista clădirilor de locuit expertizate tehnic, încadrate în clasa I de risc seismic, cu pericol public a fost actualizată prin completarea acesteia cu clădirile care au spaţii publice cu suprafaţă mai mare de 50 de metri pătraţi, indiferent de regimul de înălţime, existente în lista clădirilor expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic, potrivit definiţiei pericolului public precizat în ordonanţă” a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, şeful Serviciului Consolidări din Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), Aurelia Radu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AFP: Arsenalul chimic al regimului sirian, un subiect învăluit în mister

     Franţa a acuzat marţi regimul lui Bashar al-Assad că a utilizat cel puţin o dată gaz sarin în Siria, subliniind că “toate opţiunile sunt pe masă”, inclusiv o acţiune militară, iar Washingtonul a solicitat probe suplimentare.

    Marea Britanie a anunţat miercuri că deţine probe “fiziologice” privind utilizarea gazului sarin în Siria, “foarte probabil” de către regimul lui Bashar al-Assad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camera Deputaţilor a aprobat prin vot vacantarea mandatelor lui Becali şi Nechita

     Vacantarea postului de deputat din circumscripţia 42 Bucureşti al lui George Becali a înregistrat 247 voturi “pentru”, unul “împotrivă” şi 2 abţineri.

    Vacantarea postului de deputat din circumscripţia 18 Galaţi al lui Aurel Nechita a avut 242 voturi “pentru”, 2 “împotrivă” şi 6 abţineri.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, după şedinţa Biroului Permanent, că proiectele de hotărâre privind vacantarea locurilor de deputat ale lui George Becali şi Aurel Nechita trebuie votate de plenul Camerei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Laszlo Pacso, preşedinte ADESCO: leadershipul este esenţial în orice organizatie cu mai mult de un membru.

    Care este diferenţa pe care o face leadershipul în succesul unei companii? Dar în succesul individual?

    Leadershipul este esenţial în orice organizaţie care presupune mai mult de un membru. Din punctul meu de vedere leadershipul este un agent al schimbării. Trăim vremuri tulburi, unde schimbarea devine o “constantă” a vieţii noastre de zi cu zi. Impredictibilitatea şi nesiguranţa sunt două criterii care fac legea în realitatea zilelor noastre, ori în astfel de perioade de “criza”, orice companie fără un leadership autentic nu are nici o şansă de izbândă, cu atât mai puţin de supravieţuire pe pe termen lung. Imi place sa spun ca pentru a functiona in mod eficient o companie are nevoie atat de leaderi puternici cat si de manageri capabili. Leaderii se vor focusa pe schimbare, pe evolutie, progres, prin creativitate si dezvoltare continua, in timp ce managerii vor cauta stabilitate, procese imbunanatite, eficienta, eficacitate, un return of investment cat mai bun, profitabilitate pe termen lung, predictibilitate, adica focusul lor va fi pe excelenta si pe maximizarea punctelor tari. O combinatie lider-manager este de dorit in noua paradigma economica unde nevoia antreprenoriala de a face profit, de a castiga cota de piata este nevoita sa se combine in mod dinamic cu adaptabilitate prin flexibilitate la schimbarile dese si imprevizibile ce sunt generate de mediul economic instabil.

    Succesul este un termen relativ. Fiecare are propria sa definitie, propria manifestare a succesului. Self-leadershipul joaca un rol esential in definirea succesului si in crearea premizelor pentru a ajunge la acest succes printr-un plan de actiune. Leadershipul personal este vital pentru mobilizarea vointei si a resurselor personale in vederea atingerii acestor obiective prin care am definit succesul. Ce este frumos la succes este faptul ca, cu cat ne apropiem mai mult de el, cu atat se metamorfozaza si primeste noi valente, noi definitii, care permit mentinerea unui ritm de dezvoltare si progres pentru individ. Ingredientele de baza pentru un leadership personal puternic sunt viziunea, vointa, incredere in sine, determinarea si automotivarea. Fara astea nu putem vorbi de leadership personal. In fiecare dintre noi exista, in proportii diferite pentru fiecare individ, un antreprenor, un manager si un muncitor. Leadershipul personal are rolul de a scoate maximum din combinatia procentuala a celor 3 laturi in asa fel incat in contextul si in mediul in care exista individul sa faca posibila tranzitia de la actual la succes.

    Ati intalnit multi antreprenori de succes. Care sunt trasaturile comune ale acestora?

    Da. Pot spune ca in ultimii trei ani, fac “colectie” de antreprenori de succes cu care am ocazia sa interactionez si sa colaborez in cadrul proiectelor Business Days. Pot spune ca am invatat si invat foarte mult de la ei. Este fascinant sa vezi cat de mica este granita intre un antreprenor de succes si unul resemnat de propria existenta. Vorbesc de diferente ca si indivizi. Cred ca ingredientele de baza care fac aceasta diferente sunt: viziunea, determinarea, pasiunea pentru ceea ce face, creativitate, capacitatea de a inova, acceptarea schimbarii, flexibilitate, adaptabilitate, focus pe progres, preocupare constanta pentru dezvoltarea personala, capacitatea de a stabili relatii si de a le fructifica in oportunitati, abilitati reale de leadership, preocupare si grija fata de clienti, concentrarea pe calitate si pe imbunatatire continua, o atitudine pozitiva fata de bani, gandire pozitiva, automotivare si un lucru esential capacitatea de a-si asuma riscuri.

    De unde au liderii energia zilnica pentru a “urca” in fiecare zi si pentru a-i inspira si pe cei din jur? Care este secretul lor?

    O intrebare frumoasa. Un leader autentic este o persoana care este constienta ca schimbarea este mai usor de infaptuit atunci cand ai alaturi de tine si alti oameni. Atunci cand reusesti sa strangi in jurul unei idei de schimbare o masa critica de persoane care cred in aceleasi idealuri, au aceleasi principii si valori si doresc sa faca parte din viziunea leaderului, atunci realitatea se infaptuieste si se intampla repede. Cred ca acei leaderi care cred in visul lor sunt suficient de automotivati in fiecare dimineata pentru a se realimenta cu energia necesara pentru a motiva si inspira pe cei din jur. Este una dintre ingredientele de baza din adn-ul oricarui leader, deschiderea spre a ajuta pe cei din jurul lor sa creasca, sa se dezvolte, sa ramana motivati si fideli viselor lor. Este mai usor sa schimbi lumea cand esti leader peste leaderi…

    Secretul este credinta in viziunea ta, dragostea sincera fata de oamenii din jurul tau si pasiunea pentru realizarea viziunii tale. Fara pasiune este aproape imposibil sa strangi alaturi de tine adepti. Pasiunea se manifesta cel mai bine atunci cand oferi propriul exemplu in ceea ce ceri de la oameni. Cand oamenii vad pasiunea, energia si bucuria in ceea ce faci, ea functioneaza ca un puternic catalizator… se simt inspirati si sunt dornici sa faca parte din realitatea pe care o construiesti, atat timp cat cred in aceasta realitate si atat timp cat ea corespunde valorilor, principilor si obiectivelor lor. Imi place sa spun ca din mai multe vise mici se creaza un vis mai mare. Ca aceste vise mici sa se interconecteze intre ele si sa creeze visul mare, este nevoie de valori si principii comune. Ele sunt ingredientul tainic care tin stranse legaturile intre oameni si realitatile fiecaruia. Cand aceste valori si principii sunt alterate, afectate, distruse, se naruie si realitatea construita pe baza visului comun, al viziunii…

    Ce impact poate avea un eveniment precum Leadership Summit asupra participantilor? Ai “povesti” in aceasta directie de la editia anterioara?

    Impactul este in special pe urmatoarele planuri: inspirare, motivare, incarcare cu energie pozitiva si cu dorinta de a actiona in directia dezvoltarii abilitatilor de leadership in randul fiecaruia. De asta avem nevoie de speakeri experimentati cu capacitatea de conectare atat pe plan informational cat si emotional la nivelul audientei. In al doilea rand, pentru ca efectul sa fie maxim, aducem leaderi autentici din diverse domenii, cu diverse abordari, cu experienta de viata diferita, cu varste diferite, de gen diferit, dar legate prin principii si valori comune… si de un vis in care credem cu totii: o Romanie altfel, mai buna, mai pozitiva, in care sa-ti placa sa traiesti si sa-ti intemeiezi o familie, sa-ti cresti copiii si sa te dezvolti atat ca individ, cat si ca profesionist.

    In general impactul asupra participantilor atat la evenimentele Business Days, cat si la editia precedenta Leadership Summit este vizibil cu ochii atat in timpul, cat si dupa eveniment. Vezi oameni zambitori, vizibil fericiti, cu sclipiri de hotarare sa schimbe ceva in bine in viata lor. Multi dintre ei o si fac ulterior, altii inca nu au atins nivelul suficient de automotivare sa treaca la actiune si raman in faza de cautare, dar au o directie …

    Este frumos sa privesti in urma si sa vezi oameni care erau intr-o anumita faza  de dezvoltare la evenimentul tau de anul trecut si la aceasta editie vin dintr-o alta perspectiva, de oameni impliniti sau pe drumul lor catre implinire … Avem in decursul istoriei noastre suficient de multe exemple de oameni care s-au dezvoltat odata cu proiectele noastre, au devenit antreprenori, manageri sau leaderi de succes. Sa privesti in urma si sa realizezi acest lucru este o “recompensa” care ne da aripi sa luptam cu orice fel de provocare pe care o intalnim in drum, sa ramanem vii in realizarea viziunii noastre si sa fim parte din realitatea pe care o dorim, multi oameni de bine din Romania, o tara de care sa fii mandru.

     

     

  • Magazinul IKEA retrage de pe piaţă cana LYDA

    Compania IKEA a primit 20 sesizări cu privire la faptul că fundul cănii LYDA s-a desprins în timpul folosirii la temperaturi ridicate. Pentru a evita posibilitatea ca utilizatorul să se frigă, produsul a fost imediat retras de la vânzare din toate magazinele IKEA din lume şi au început investigaţiile, arată un comunicat al companiei.
    Testele realizate până în acest moment au reflectat un defect  la un număr restrâns de produse, care determină o sensibilitate la diferenţele de temperatură. Cercetările vor continua până la identificarea şi eliminarea cauzei profunde care a dus la desprinderea fundului.
    Între timp, compania IKEA a sistat vânzarea produsului şi invită toţi consumatorii să îl returneze, pentru a primi în schimb contravaloarea acestuia. Niciun alt tip de căni comercializate în magazinele IKEA din lume nu este afectat de această  acţiune de retragere de pe piaţă.
    Cana LYDA a intrat în gama de produse de pe rafturile magazinelor IKEA din toată lumea în august 2012 şi a fost retrasă de la vânzare în aprilie 2013, după prima sesizare. Cănile LYDA au fost produse în Thailanda şi au fost vândute în toate magazinele IKEA din lume în perioada august 2012 – aprilie 2013, în număr de 220.000 bucăţi, ce se identifică după următoarele coduri de produs:
    302-033-79 LYDA Cană 59 cl       
    502-033-78 AP, JP LYDA Cană 59 cl
       
    Pe plan local, magazinul IKEA din Bucureşti a comercializat până la data retragerii 1.105 căni LYDA cu codul de produs 302-033-79, la preţul de 17,99 lei şi nu a primit nicio sesizare. Articolul cu codul 502-033-78 nu a fost disponibil pentru vânzare în România.
    Clienţii care au un produs cu codul 302-033-79, cumpărat din magazinul IKEA din Băneasa sunt invitaţi la departamentul de Relaţii cu Clienţii din magazin pentru a-l returna şi a-şi primi banii înapoi, începând cu 5 iunie 2013.