BusinessMagazin

Blog

  • Creste respectul pentru „tigrii“ chinezi

    China are 25% din populatia globului, astfel ca pentru orice furnizor de continut in limba chineza piata relevanta este de peste 1,3 mld. de utilizatori. Orice furnizor de continut in orice alta limba poate avea maximum 50% din aceasta masa ca potentiali utilizatori.

    Filtrarea accesului la Internet pentru utilizatorii chinezi, ca sa nu spun cenzurarea, da in mod natural o motivatie in plus dezvoltarii de continut chinez. Acesti factori, precum si altii – tehnologie ieftina, politica statala declarata de facilitare a accesului la noi tehnologii etc. – duc la crearea unor furnizori globali (cel putin din punct de vedere al numarului de utilizatori si al ratei de crestere) de continut „made in China“. In acelasi timp, urmand exemplul sud-coreean, dupa ce au produs masiv pe baza de lohn sau patente, chinezii au inceput – mai intai timid, insa dupa scurt timp impetuos – sa creeze branduri globale in multe domenii, inclusiv IT&C. In acest moment, acestea concureaza mai ales pe pret (dar nu numai) si profita din plin de presiunea accentuata asupra operatorilor de pe toate meridianele de a-si amortiza accelerat investitiile in tehnologie, inainte ca urmatorul val tehnologic sa le faca necompetitive. In aceasta situatie, operatorii cauta solutii alternative, iar furnizorii chinezi sunt in cea mai buna pozitie competitiva in acest domeniu.

    Sa nu uitam insa ca aceste companii, pe masura ce genereaza numai de pe piata chineza un volum urias de vanzari si de pe piata mondiala un volum in crestere, investesc puternic in educatia si dezvoltarea resurselor umane, deci a competentelor si a inovatiei. In plus, marile universitati americane tehnologice (ca si marile companii, de altfel) au studenti (respectiv cercetatori) chinezi din ce in ce mai numerosi de la un an la altul.

    In aceste conditii, sunt sigur ca este predictibila evolutia firmelor IT&C chineze ca jucatori globali, in numai cativa ani, nefiind excluse fuziuni de la egal la egal cu firme vestice, americane sau franceze de exemplu, pentru ca amandoua partile sa profite de sinergii si sa-si consolideze cotele de piata. Pana atunci, asistam la initiative interesante (vezi IBM si Siemens) care in sine arata respectul crescand cu care sunt tratati „tigrii“ chinezi. Cred ca in viitorul apropiat aceste situatii vor fi din ce in ce mai dese si in domenii din ce in ce mai multe si variate.

    Achizitiile de participatii in firmele chineze sunt de fapt primul pas catre fuziuni, iar dilema este daca o astfel de operatiune va crea o firma globala cu o semnificativa prezenta in China sau o firma chineza cu o semnificativa prezenta globala.

  • Boom-ul Internet

    Cu o populatie de 1,3 miliarde, China este o piata cu potential imens pentru companiile care ofera servicii online.


    INTERNAUTI: Doar 8% dintre chinezi au acces la Internet. Asta inseamna insa 103 milioane de oameni, ceea ce face din China a doua piata ca marime din lume dupa SUA (penetrare de 65%, 203 milioane de utilizatori).


    PUBLICITATE ONLINE: Veniturile din reclamele publicate pe Internet vor atinge 180 de milioane de dolari anul acesta, bani proveniti in principal de la primii 6-7 jucatori, printre care sunt si companii locale precum Sina, NetEase sau Sohu. Prin contrast, doar Yahoo a castigat 3 miliarde de dolari din reclame online la nivel global, in 2004.


    E-COMMERCE: Doar 12% din internautii chinezi au cumparat produse de pe Internet in 2004. Numarul va creste cu 17% pana in 2007, cand 35 de milioane de chinezi vor face shopping online.

  • Oamenii de pe coridoare

    LOBBY: Incercarea de a influenta activitatea legislativa dintr-o comunitate in favoarea unui grup particular de interese, cunoscut drept grup de lobby. Termenul, datand din America anilor 1850, provine de la locul unde se desfasura aceasta activitate, adica de la holurile camerelor legislative (Congresul si adunarile legislative ale statelor), unde se adunau reprezentantii grupurilor de interese. Expresie a pragmatismului anglo-saxon, activitatea de lobby a devenit o componenta naturala a sistemului politic indeosebi in SUA, pana la punctul unde parlamentarii ajung sa promoveze legi mai curand sub influenta grupurilor de interese decat a cetatenilor pe care ii reprezinta.

    LOBBYIST: Este „persoana desemnata de un grup de interese pentru a facilita influentarea politicilor publice in favoarea grupului respectiv, prin una din urmatoarele actiuni in folosul grupului: 1) contactarea directa a oficialilor publici; 2) monitorizarea activitatii politice si guvernamentale; 3) consiliere in materie de strategii si tactici politice; 4) dezvoltarea si orchestrarea eforturilor de lobby ale grupului“ (C. S. Thomas, R.J. Grebenar – Comparatie intre practicile de lobby in democratiile liberale – comunicare prezentata in 2000 la conferinta anuala a Asociatiei Americane de Stiinte Politice).

    METODE: O prima distinctie este aceea intre lobby direct (cand lobbyistul il intalneste personal si discuta cu parlamentarul sau cu functionarul public de care depinde adoptarea unei anume legi) si lobby indirect (orchestrarea unor campanii de influentare a opiniei publice, cu indemnuri catre cetateni sa adreseze petitii anumitor parlamentari sau institutii guvernamentale). Unii autori recunosc si o a treia metoda: lobby-ul electoral, unde grupurile de interese nu incearca sa influenteze direct legislativul, ci sustin material si propagandistic candidatura unor politicieni care le pot promova interesele.

    LEGISLATIE: Modelul american de legiferare a lobby-ului se bazeaza pe urmatoarele acte: Legea de Reglementare a Lobby-ului (1946), care impunea ca toti lobbyistii sa se inregistreze intr-un registru pe langa camerele legislative (la nivel federal si de stat) si sa depuna rapoarte financiare regulate; Lobby Disclosure Act – LDA (1995), care inasprea reglementarile referitoare la raportarile financiare, obligand lobbyistii sa declare semestrial sumele cheltuite pentru lobby, destinatia lor, beneficiarul pentru care lucreaza si eventualele interese ale unor institutii din strainatate implicate in lobby-ul lor. Potrivit LDA, este considerat lobbyist profesionist cel ale carui activitati de lobby reprezinta mai mult de 20% din serviciile furnizate clientului sau pe o perioada de sase luni.

    CADOURI: Vechile forme de lobby, bazate exclusiv pe mita, au fost ingradite prin lege, tendinta fiind de eliminare pe cat posibil a elementului material din activitatea de lobby. Conform legislatiei americane, membrii Congresului si angajatii cabinetelor lor nu pot primi cadouri mai scumpe de 50 de dolari si nu pot primi intr-un an de zile, de la o singura sursa, cadouri (inclusiv mese) in valoare de mai mult de 100 de dolari. Pentru agentiile guvernamentale, limitele de suma sunt de 20, respectiv 50 de dolari. Parlamentarii pot participa insa pe durata misiunilor lor oficiale la conferinte, dineuri sau evenimente caritabile al caror cost e suportat de un sponsor.

  • Nota zece la investitii straine

    Polonia ocupa locul patru in lume si este lider absolut in regiunea est-centrala a Europei ca destinatie preferata a investitorilor straini, potrivit rezultatelor unui studiu al companiei de cercetari CSA, solicitat de firma de consultanta Ernst & Young.

    In acest an, Studiul Atractivitatii Europei plaseaza Polonia inaintea tarilor preferate in mod traditional de investitori – Germania, Marea Britanie si Franta, in mare parte datorita fortei de lucru ieftine din aceasta tara. Aceasta perceptie nu reflecta exact deciziile investitorilor, noteaza Warsaw Business Journal, dar arata, totusi, ca centrul gravitational al investitiilor in Europa s-a mutat catre est. Chiar daca, intr-un clasament al regiunilor, vestul Europei domina inca preferintele investitorilor, tarile din centrul si estul Europei si-au castigat in forta a doua pozitie, iar diferenta dintre cele doua zone scade rapid.

    Anul 2004 i-a fost extrem de favorabil si Chinei in ce priveste investitiile straine, iar 2005 a gasit statul si mai bine pozitionat fata de competitorii sai. Atat China, cat si tarile din centrul si estul Europei sunt preferate ca centre de productie, in timp ce creierul din spatele operatiunilor (sediile centrale si centrele de cercetare si dezvoltare) raman in vestul continentului european.

    Polonia este de asemenea destinatia europeana preferata pentru investitii noi sau pentru expansiuni, fiind urmata de Rusia, Germania si Ungaria. Atuurile tarilor din centrul si estul Europei sunt productivitatea si flexibilitatea de pe piata muncii.

  • Sa fie cu condicuta

    In ultimul deceniu si jumatate, in Romania au existat trei propuneri de lege a lobby-ului, toate trei esuate.

    2000: ULM SPINEANU, SENATOR –  propunere structurata pe 10 articole, referitoare la definirea notiunilor de activitate si contract de lobby, atestarea ca practician de lobby, acreditarea cabinetelor de lobby, organizarea registrului societatilor de lobby, constituirea unei asociatii nationale a practicienilor.


    2000: PETRE NAIDIN, SERBAN VALECA, DEPUTATI – propunerea lor definea activitatea de lobby drept „orice comunicare orala sau scrisa, inclusiv electronica pentru informarea, consultarea, sustinerea sau influentarea unor decizii, adresata unor reprezentanti ai unei autoritati sau institutii publice, realizata in numele si beneficiul unui client, pe baza de contract, de catre o persoana fizica si juridica romana care are calitatea de lobbyist“. Proiectul prevedea obligativitatea inregistrarii activitatilor de lobby in registre speciale pe langa autoritatile legislative si executive, propunand sa fie exceptate de la inregistrare activitatile de lobby care aduc venituri sub 50 de milioane de lei fiecare.


    2001: PETRE NAIDIN, DEPUTAT – proiectul propunea, in plus fata de cele de mai sus, o delimitare a sferei de activitati care s-ar incadra in conceptul de lobby si o serie de sanctiuni aplicabile practicienilor de lobby.

    Conform lui Dumitru Bortun, presedintele Asociatiei Romane a Profesionistilor in Relatii Publice, principalul defect al acestor propuneri este ca toate conditioneaza practicarea activitatii de lobby de specializari in domenii care au doar legaturi tangentiale cu ea – jurnalismul si dreptul (proiectul Naidin-Valeca), respectiv stiintele economice, stiintele juridice sau stiintele tehnice (proiectul Spineanu). „Unde e hiba? Nu atat in faptul ca printre specializarile enumerate nu figureaza stiintele comunicarii – desi absenta lor developeaza o retardare grava a autorilor, ramasi prin secolul trecut -, ci tocmai in faptul ca sunt mentionate domenii de specializare (jurnalism, drept, stiinte economice, stiinte tehnice). Este absurd sa reglementezi asa ceva prin lege“, considera Bortun.

  • LOBBY

    Excesul de zel in ghicirea intentiilor presedintelui impinge iarasi pe agenda clasei politice discutia despre cat de folositoare ar fi o lege a lobby-ului in Romania. Dar cine e si cum arata lobbyistul roman caruia ar urma sa i se aplice o asemenea lege? E personajul malefic care ii momeste pe politicieni la Snagov ca sa le smulga favoruri, micul patron autohton batand zadarnic pe la usile guvernului sau eroul civilizator venit in Romania o data cu multinationalele, ca sa aduca aici cultura de business din Occident?

    Eu sunt din Delaware, iar de curand a trebuit sa tin un discurs acolo, unui grup de agenti de asigurari. Erau vreo 50 de tipi care ii cunosteau cu totii familia, asa ca le-am spus: stiti, lucrez ca lobbyist profesionist, dar nu-i spuneti asta mamei: ea crede ca de fapt cant la pian intr-un bordel si ar fi ingrozita sa afle ca ma ocup de lobby“.

    Gluma, cata va fi fost in afirmatia de mai sus, ii apartine unuia din lobbyistii intervievati in 2002 de Conor McGrath, profesor de comunicare politica si afaceri publice la Universitatea din Ulster, pentru un studiu de altminteri foarte scrobit despre problemele activitatii de lobby. Terminologia eufemistica folosita in studiul respectiv in jurul notiunii de lobbyist pare deplasata pe langa marturia brutala a individului din Delaware.

    „Public affairs officer“, „corporate affairs“, „government relations“ sau „public relations“, cum suna titulaturile de pe cartile de vizita ale unora din lobbyistii din Occident, se potrivesc, intr-adevar, destul de putin cu imaginea unui ins care se ocupa cu scosul senatorilor la cina sau cu excursii in Tenerife pentru functionarii de la fisc. Si totusi, chiar asa se denumesc multi dintre lobbyistii profesionisti din lumea de azi, fie ca sunt angajati ai companiei ale carei interese le sustin, fie ca lucreaza la firme de lobby propriu-zis sau la companii de consultanta, de avocatura, de publicitate sau de relatii publice care se ocupa si de lobby. Un alt lobbyist american, pe a carui carte de vizita scrie totusi „registered professional lobbyist“, sustine ca la Washington n-are nici o problema de reputatie, dar recunoaste ca intampina o oarecare neincredere in Europa. Sa fie oare asa de dezonoranta aceasta profesie?

    Omul de lobby de astazi nu mai are nimic comun cu imaginea umilului emisar din secolele trecute, care trage de maneca politicienii pe coridoare si ii mituieste in numele stapanului lui. Dimpotriva, lobbyistul modern uneori nici nu mai face lobby el insusi, considerand ca-si indeplineste mai bine misiunea daca doar ii faciliteaza clientului sau intrarea la un ministru sau la un parlamentar, daca il pune la curent pe client cu noutatile legislative care se pregatesc sau daca doar pune la cale campanii de convingere a publicului ca afacerea clientului sau merita incurajata cu legi speciale.

    Atunci de unde reputatia proasta? Pe de o parte, e vorba de formele primitive ale activitatii de lobby (simpla cumparare a functionarilor publici cu bani si cadouri), care subzista si azi acolo unde parlamentarii si functionarii publici nu sunt feriti prin lege de astfel de tentatii; pe de alta parte, e vorba de morala insasi a profesiei, avand in vedere ca orice definitie a lobby-ului porneste de la interesul de grup pe care il reprezinta lobbyistul (al unei minoritati, al unei companii, al unui patronat, sindicat sau partid), interes opozabil macar in principiu binelui colectiv al societatii.

    La o dezbatere despre etica de lobby, un avocat membru in conducerea Asociatiei Americane de Lobby sustinea ca nu crede intr-o idee de interes colectiv imuabil, cu argumentul ca timp de 2.000 de ani societatile au considerat ca sclavia e spre binele comunitatii. Dar distinctia intre interes de grup si interes public nu poate fi ignorata. Sorin Ionita, directorul executiv al Societatii Academice din Romania (SAR), vorbeste si despre o distinctie terminologica: „Daca ma asociez nu sa-mi promovez un interes propriu de grup, ci unul public, din care castiga toata lumea, asta e mai curand advocacy, nu lobby. Cand societatea civila a presat guvernul sa adopte o lege a accesului la informatii, asta a fost advocacy, in interes public. Dar si societatea civila poate face lobby: de exemplu cand a militat pentru legea prin care 1% din impozitul pe venitul global putea fi directionat de platitor catre asociatiile non-profit“.

    In opinia lui Ionita, adevarata problema etica apare nu atunci cand interesul de grup astfel promovat contrazice interesul public, ci atunci cand lobby-ul nu se face transparent, asumat in public, ci „pe sub masa, pe baza de rudenie, cumetrie sau prietenie, presand oficialii nu ca sa schimbe o lege la vedere, ci ca sa faca o exceptie de la lege intr-un caz aparte sau chiar ca sa incalce legea“. Directorul SAR considera ca lobby-ul „pe sub masa“ predomina in Romania, din cauza stadiului incipient de dezvoltare a democratiei, in timp ce un model de lobby transparent ar caracteriza democratia americana, aflata intr-un „echilibru dinamic“ al grupurilor de lobby, care se lupta in public pentru sustinerea propriilor interese, prin toate mijloacele democratice – finantarea de evenimente, de publicatii, chiar de partide, cu scopul de a influenta autoritatile sa modifice legi in avantajul respectivelor interese.

    Un astfel de punct de vedere corespunde frustrarii firesti a societatii civile din Romania, foarte departe de nivelul de implicare civica din SUA, unde pana si asociatia care promoveaza drepturile persoanelor fara locuinta are lobbyistii ei acreditati la Congres, tocmai pentru ca democratia extrem de activa de stil anglo-saxon incepe de la initiativele si petitiile cetatenilor. Reputatia totusi destul de dubioasa a lobbyistilor de peste Ocean se explica insa acolo nu atat prin lipsa de transparenta a activitatii lor, ci prin dezvoltarea exagerata a pietei pentru niste servicii de lobby care au ajuns o veriga obligatorie de legatura intre sfera politica si sfera economica.

    Putine industrii au crescut asa de rapid, dar si asa de artificial, dat fiind numarul mare de politicieni „reciclati“ in lobbyisti: dupa terminarea mandatului in Congres sau in administratie, multi isi folosesc relatiile si experienta capatate acolo pentru lobby in folosul unor companii sau grupuri de interese economice. De aici si teoria „usilor batante“, despre migratia politicianului spre business cu scopul de a-si folosi acolo relatiile create in cercurile puterii si intoarcerea ulterioara la politica – consecinta fiind pierderea credibilitatii politicienilor, in aceeasi masura cu cresterea influentei acelor grupuri de interese reprezentate astfel in structurile statului. Criticile de acum la adresa administratiei Bush urmaresc tocmai relatia mult prea stransa intre oficiali din guvern sau congresmeni si industria petroliera, aviatica sau militara, unde respectivii au lucrat la un moment dat.

    Una peste alta, extinderea aparatului guvernamental, pe de o parte, pe de alta parte convingerea companiilor ca au nevoie neaparat de profesionisti de lobby ca sa-si apere interesele in fata statului au facut ca numarul lobbyistilor inregistrati la Washington sa se dubleze din 2000 pana acum. Sumele cerute pentru serviciile lor au crescut si ele, urcand de la 10-15.000 dolari pe luna la 20-25.000 sau chiar 40.000 de dolari. Cat priveste salariul de pornire pentru un angajat la o firma de lobby, acesta poate ajunge la 300.000 de dolari pe an.

    In plus, facand altora imagine buna, lobbyistul modern isi reinventeaza si propria imagine, parand sa-i domine atat pe clientii sai, cat si pe politicienii pe langa care intervine. Clientii ii sunt inferiori pentru ca nu au nici usile lui deschise, nici capacitatea lui de analiza si de persuasiune, iar politicienii ii sunt inferiori pentru ca nu au cunostintele lui de specialitate si nici viziune – el e cel care trebuie sa-i invete de ce e asa de bine pentru societate sa adopte sau nu cutare lege. Daca in urma cu doar un deceniu lobby-ul insemna doar reactii la proiectele de legi care afectau o companie sau un sector, acum inseamna ofensiva: lobbyistii sunt cei ce propun inlesniri fiscale si traseaza directia politicilor guvernamentale, iar companiile se simt neajutorate fara un astfel de lobbyist „proactiv“.

    Aceasta rafinare a activitatii de lobby explica acum atitudinea lui Obie Moore, membru in conducerea AmCham si managing partner la biroul din Bucuresti al firmei de avocatura Salans, care vede in lobbyist un soi de erou civilizator. Intrebat de BUSINESS Magazin despre situatia pietei romanesti de profil, Moore spune ca „este nevoie ca in Romania oamenii de afaceri sa faca mai mult lobby“ si ca AmCham „a facut lobby pe langa Guvernul roman pentru a ajuta mediul de afaceri“. Dupa Obie Moore, in Romania activitatea de lobby „este inca in faza de incubator, dar trebuie sa se dezvolte cat mai repede in vederea aderarii la Uniunea Europeana“, fiindca „trebuie sa-i ajutam pe politicieni sa inteleaga care sunt provocarile globale ale economiei“.

    Cine ar fi in masura sa faca un astfel de lobby „luminat“? Am vazut ca in strainatate, profesionalizarea vine mai curand din experienta decat din vreo scoala anume: fostii politicieni, avocatii, consultantii financiari, oamenii din publicitate sau PR se specializeaza cu relativa usurinta in lobby. Legislatia americana defineste lobbyistul mai curand in termeni cantitativi, ca persoana care primeste pe o perioada de sase luni o compensatie de minim 5.000 de dolari sau cheltuie peste 20.000 de dolari pentru activitati de lobby si care „stabileste mai mult de un contact de lobby“ in perioada respectiva. La noi, in schimb, discutiile despre o lege a lobby-ului au pornit mereu de la precizari despre pregatirea profesionala a lobbyistului, obligat sa aiba ori studii de drept, ori de jurnalism, ori de stiinte politice. Dumitru Bortun, presedintele Asociatiei Romane a Profesionistilor in Relatii Publice (ARPP), crede chiar ca lobbyistii ar trebui atestati de o Autoritate Nationala care sa le acorde licente.

    Deocamdata, cine are nevoie de lobby se descurca in Romania cum poate. „Lobby-ul este facut, de obicei, de patronate, de asociatii, pentru a ne expune punctele de vedere in fata celor din minister. De obicei, membrii patronatelor iau legatura intre ei, discuta, ajung la anumite concluzii si apoi incearca sa explice la minister ce nu le convine. Noi incercam sa mai facem lobby si prin interesul presei si al sindicatelor“, expune situatia Emilian Dobrescu, reprezentantul general al Agrana in Romania si presedintele Organizatiei Interprofesionale Nationale Zaharul din Romania. Concret, industria zaharului incearca sa mentina TVA de 19% pentru produsele de baza, daca nu se va putea obtine anularea ei totala pentru acestea.

    Sorin Minea, director executiv la Angst si presedintele Asociatiei Romane a Carnii (ARC), detaliaza ironic modul cum patronatele si asociatiile din industrie incearca sa faca lobby. „Astfel de activitati se desfasoara doar pe doua canale: folosind presa si prin discutii cu factorii de decizie de la nivel guvernamental. Dupa ce se creeaza foarte mult zgomot pentru a putea fi bagati in seama, cei care produc zarva merg la discutii cu factorii de decizie. In Romania, activitatile de lobby se opresc dupa faza cu zarva, daca nu exista o persoana de legatura care sa introduca, sa spunem, ARC la discutii cu guvernul.“

    Minea da vina aici in primul rand pe indiferenta autoritatilor, care nu inteleg rolul patronatelor si al asociatiilor industriale, considerandu-le inutile, desi guvernantii au obligatia sa se consulte cu partenerii sociali, prin legea de functionare a Consiliului Economic si Social. Singurul exemplu de lobby cu rezultate al ARC a fost, pana acum, legat de discutiile de la Guvern pentru cresterea taxelor vamale la importul de carne.

    Nu la fel de norocosi au fost cei de la Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO): Liviu Daschievici, fostul ei director general, declara ca au obtinut doar promisiuni pentru reducerea TVA in constructii si pentru plata acesteia la incasarea facturii si nu la emiterea ei. In privinta turismului, nici Guvernul, nici Parlamentul nu manifesta vreun interes pentru dialog cu reprezentantii sectorului – „asta poate pentru ca nici o organizatie sau personalitate din turism nu s-a afirmat drept purtator legitim de cuvant, pentru industria turismului si/sau nu a prezentat argumente solide si o agenda de discutii bine fundamentata“, crede Simion Alb, directorul Biroului National de Turism al Romaniei din America de Nord.

    Alti oameni de afaceri sunt insa mai optimisti. Bazil Zarnoveanu, presedintele Asociatiei Producatorilor si Exportatorilor de Vin, afirma ca activitatea de lobby in Romania functioneaza, ba chiar e institutionalizata pentru anumite industrii. „Tocmai au aparut pe piata consiliile pe produs pentru produsele agroalimentare, in urma cu o luna. La vin, presedinte e Claudiu Necsulescu de la SC Jidvei. Practic, autoritatea nu poate lua nici o decizie fara sa consulte consiliul pe produs“, spune Zarnoveanu, care a instiintat BUSINESS Magazin ca Asociatia lui pregateste chiar o hotarare de guvern prin care cultivatorii de vie afectati de ploi sa capete ajutor de la Ministerul Agriculturii. Si eliminarea accizelor la vin a fost obtinuta prin presiuni, la fel si subventiile pentru exportul vinului, adauga seful APEV. Prin ce metode? „Am batut la usa sa fim primiti, am facut conferinte de presa…“

    Cel mai bine pare ca stau Camerele de Comert si Industrie, care chiar au activitatea de lobby inscrisa in statut, conform Mariei Grapini, presedinta CCI Timis si a federatiei patronale din industria usoara, FEPAIUS. „Cu comisia de lobby avem adesea intalniri cu reprezentantii primariei, sau cu alti reprezentanti la nivel judetean sau guvernamental. Un exemplu de reusita: anul trecut, cand s-a schimbat legea panotajelor stradale, a fost blocat panotajul pana la adoptarea noului regulament. Noi am reusit sa il deblocam convingandu-i sa mearga pe vechiul regulament pana se putea aplica cel nou. Si am «salvat» doua luni“, sustine Grapini. Ea apreciaza ca a contribuit la obtinerea acordului autoritatilor ca exportatorii sa poata face plati in valuta pe teritoriul Romaniei pentru exporturi: „Am fost cu FEPAIUS si cu patronatul din industria mobilei la Isarescu pentru asta“.

    In fine, un caz particular ar fi Varujan Pambuccian, seful comisiei de IT&C din Camera Deputatilor, care a sustinut constant interesele acestei industrii in Parlament, avand acum a se lauda cu faptul ca a realizat tot ce a promis, „chiar daca parea imposibil, cum a fost in cazul scutirii de impozit la salariile programatorilor“. Pambuccian zice ca n-a fost vorba despre lobby in adevaratul sens al cuvantului, fiindca, deputat fiind, „el a centrat, el a dat cu capul“, insa recunoaste ca asa castiga voturi. Cat priveste necesitatea unui lobby pentru sectorul autohton de IT, deputatul afirma ca nu e cazul, „data fiind forta industriei“.

    De altfel, oamenii de afaceri de la noi recunosc ca lobby-ul oricum nu e privit cu ochi buni in opinia publica – cum spune Emilian Dobrescu de la patronatul zaharului, sensul pare sa fie „iarasi incearca astia sa faca averi pe spinarea noastra“. Numai ca „astia“ au o identitate precisa: Sorin Minea de la Asociatia Carnii sustine ca in Romania, pe fiecare „felie de piata“ nu au activitati de influentare a deciziilor la nivel guvernamental decat o firma-doua, care de obicei au pozitie de monopol si incearca sa-si obtina avantaje fata de celelalte. Abia cu aceasta ajungem la discutia provocata de presedintele Basescu in jurul grupurilor de interese, si al diferentei dintre lobby si trafic de influenta.

    Dar, dupa cum am vazut, Traian Basescu nu se grabea deloc sa propuna o lege a lobby-ului pentru corectarea situatiei, contrazicand astfel zelul liderului PD, Emil Boc. Pare, intr-adevar, ciudat ca o lege a lobby-ului sa fie adoptata acum la noi, atata vreme cat asa ceva e de negasit in toata Europa. In Germania si Danemarca, la parlamente functioneaza registre ale lobbyistilor, dar nu exista lege a lobby-ului; in Marea Britanie nu exista decat un cod intern de conduita al asociatiilor de profil (un cod similar are si Asociatia Europeana a Profesionistilor in Afaceri Publice, dar articolul de fata nu se ocupa de lobby-ul transnational, la nivelul UE), iar restul tarilor europene nu au nici un fel de reglementare.

    Unii reprezentanti ai societatii civile par sa fi rezolvat deja problema: in 2003, la o dezbatere organizata de Academia de Advocacy, impreuna cu Centrul de Resurse Juridice si Transparency International Romania, a reiesit ca o lege a lobby-ului in Romania nu este oportuna, pentru ca nu poate asigura inca diferenta intre lobby si trafic de influenta. Radu Nicosevici, om de afaceri din Timisoara si membru al Academiei de Advocacy, a declarat pentru BUSINESS Magazin ca o lege a lobby-ului nu ar aduce nimic nou in legislatia romaneasca, nefacand decat sa suprareglementeze niste relatii contractuale de prestari servicii deja reglementate prin Codul civil.

    Cat despre aspectul penal, „traficul de influenta nu se poate face transparent, pe baza unui contract de prestari servicii de lobby, iar interesele servite prin trafic de influenta nu se vor inregistra niciodata in vreo declaratie de interese, indiferent cat de «dura» ar fi legea lobby-ului“, explica Nicosevici. In rest, Legea pentru sanctionarea faptelor de coruptie si Legea privind controlul averii demnitarilor acopera foarte bine ceea ce si-ar propune sa sanctioneze o eventuala lege a lobby-ului.

    Altii sunt insa de parere ca activitatea de lobby are totusi nevoie de o lege speciala, „pentru ca altfel se pot naste suspiciuni atunci cand cineva incearca sa-si protejeze interesele prin intermediari“, e de parere Bogdan Sgarcitu, director de comunicare la Bechtel Romania. „Lobby-ul este o activitate normala, dar este evidenta nevoia de reglementare, pentru a o delimita clar de trafic de influenta sau abuzuri“, spune si Dan Borbely, partener la societatea de avocatura Tuca si Asociatii. Markus Piuk, avocat coordonator la Schoenherr si Asociatii, considera ca atat timp cat lobby-ul nu este reglementat oficial in Romania, „folosirea unui lobbyist care nu este total transparent si ale carui actiuni nu sunt bine definite poate reprezenta un risc pentru orice investitor. Pentru o firma de avocatura exista riscul de a intra intr-o zona gri a relatiilor sale cu autoritatile, ceea ce nu ar trebui niciodata sa faca“.

    Deocamdata, obisnuiti sa-si apere singuri interesele, unii oameni de afaceri cred ca nu sunt necesare nici macar firmele de lobby, cu atat mai putin legea („Dumneavoastra, cand v-ati indragostit, ati avut nevoie de o firma de lobby?“ – Cornel Gaina, fostul sef al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania); altii cred ca mai necesara e legea decat firmele de lobby (Daschievici, fostul sef al ARACO, presupune ca legea lobby-ului ar fi „foarte utila, pentru ca asociatiile profesionale, care reprezinta interesele de grup, ar trebui sa afle mecanismele prin care se poate face acest lucru“). Florian Nitu, partener in cadrul firmei de avocatura Popovici si Asociatii, se pronunta insa impotriva unei legi a lobby-ului, pentru simplul fapt ca piata pentru astfel de servicii este inca prea putin dezvoltata.

    Unul din primii (si putinii) lobbyisti care si-au asumat deschis aceasta activitate in Romania – Guy Burrow, directorul general al firmei Central Europe Consulting (Government Relations) SRL (CECGR) – prefera sa ofere un raspuns ambiguu la intrebarea despre legea lobby-ului. Cand a aflat de legea lobby-ului propusa de Emil Boc, a exclamat „iar?…“, stiind ca pana acum au mai fost lansate, cu acelasi insucces, inca trei proiecte de lege.

    „O lege nu va rezolva nici problema coruptiei, desi ar putea ajuta la eliminarea acesteia. Nu este nevoie de o lege a lobby-ului, este nevoie doar de oameni mai deschisi si primitori“, zice Burrow.

    CECGR face parte din grupul de companii Central European Consulting, cu filiale deschise din 1991 in Cehia, Ungaria si Polonia. CECGR Romania si-a inceput activitatea in 1995. Primii clienti au fost RJ Reynolds Inc (actuala JTI), DHL si Rank Xerox. Actualii clienti provin din sectorul energetic, din industria de tutun, bauturi spirtoase, bere, bauturi racoritoare, din media, IT, industria farmaceutica. Aproximativ 80% din clienti sunt companii straine care lucreaza in Romania sau care nu au venit inca aici, iar restul sunt asociatii profesionale care includ si companii autohtone.

    Britanic de origine, acum si cetatean roman, Guy Burrow a lucrat 24 de ani la compania Shell, ultimii sapte chiar in Europa de Est. Imediat dupa Revolutie, Burrow a venit in Romania ca director general al companiei petroliere. Dupa trei ani si jumatate, a observat ca si-a folosit cel putin jumatate din timp pentru a stabili diverse legaturi cu autoritatile, la diferite niveluri. A simtit ca incepe sa inteleaga cum merge sistemul romanesc de luare a deciziilor si i-a venit ideea sa se ocupe aici de lobby.

    Previzibil, parerea lui Burrow este ca lobby-ul e pe nedrept incriminat in Romania, mai ales atunci cand sunt acuzate grupurile de interese in mod generic: „In spatele companiilor sunt oamenii, care incearca sa le conduca in cel mai bun mod. Un reprezentat al unei companii este angajator, face parte dintr-un patronat, are parteneri straini, isi desfasoara activitatea intr-un anumit loc si apartine unui anume sector de productie – iata cinci potentiale grupuri de interese din care cineva poate face parte in mod firesc“.

    Rabufnirea lui Traian Basescu la adresa grupurilor de interese nu se referea insa la pentagrama lui Burrow. Pe langa lobby-ul transparent si cel „pe sub masa“, de care am vorbit la inceput, Sorin Ionita de la Societatea Academica Romana distinge un al treilea tip de lobby, cel unde statul e capturat de grupuri de interese care ajung sa i se substituie. In acest caz, „compania X (sau clanul Y) nu mai trebuie sa se chinuie sa convinga pe nimeni, pentru ca ia chiar ea in stapanire un minister, o agentie, o bucata de stat, in general, si isi face legi speciale“.

    Paradoxal, intr-o asemenea societate, singurul lobby care se mai poate face e cel nu pentru, ci impotriva grupurilor de interese, cel mai important grup de interese fiind statul insusi. Numai ca aceasta nu mai e treaba firmelor de lobby si nici nu poate fi rezolvat de vreo lege. Elementar, pentru ca o piata de lobby sa existe, e nevoie sa existe mai intai statul in raport cu care functioneaza serviciile de lobby: un stat public, nu unul gata privatizat, in care – vorba lui Pambuccian, dar intr-un cu totul alt sens – ei centreaza si tot ei dau cu capul.

  • De la rusi vine trenul placerii

    Calatorii care merg pe ruta Moscova – St. Petersburg pot calatori acum cu un tren pe cat de luxos, pe atat de costisitor: Grand Express, primul tren privat de calatori din Rusia. Grand Express a fost lansat in urma cu doua saptamani si circula in fiecare noapte intre Moscova si St. Petersburg, consemneaza Moscow Times.

    Costul minim al unui bilet „dus“ este de 3.150 de ruble (110 dolari), pret cu care iti cumperi dreptul de a calatori intr-o simpla cuseta de dormit. Biletul cel mai scump este de 12.500 de ruble (437 de dolari), iar serviciile sunt pe masura: o baie proprie, un DVD-player si acces la Internet. Grand Service Express, compania care gestioneaza trenul, a investit 1,2 miliarde de ruble (aproape 42 de milioane de dolari) in acest serviciu, a declarat Andrei Kudriavtev, directorul general al companiei. Grand Service Express va folosi infrastructura Cailor Ferate Rusesti (RZD), dar nici unul dintre contractanti nu a dorit sa dezvaluie valoarea contractului. „Speram ca pe piata vor aparea si alte trenuri private ca acesta.

    O astfel de calatorie este unica, e ca un hotel de cinci stele pe roti“, a spus Igor Levitin, ministrul rus al transporturilor, cu ocazia lansarii noului serviciu in Statia Leningradski din Moscova. O calatorie cu Nikolaievski Express (o linie de noapte cu ruta Moscova – St. Petersburg), costa 3.300 de ruble (116 dolari), pret la care nu se ofera decat un loc intr-un compartiment de doua persoane. Grand Service Express a intrat in industrie in 2002, cand construia vagoane pentru alte trenuri. In momentul de fata, detine si gestioneaza vagoane ale Nikolaievski Express si alte servicii ale RZD.

  • In Rusia e „cool“ sa fii patriot

    Tabara pentru tineret Seliger, aflata la 360 km nord-vest de Moscova, pare o tabara obisnuita, cu „sesiuni“ de catarat, inot si lectii culinare. Dar nu este. Pentru ca are „in spate“ o miscare politica de tineret, denumita Nashi („Al nostru“, in limba rusa). Scopul taberei: sa combine distractiile de vara cu seminarii si lecturi menite sa insufle spiritul patriotic celor 3.000 de tineri participanti, se arata intr-un articol publicat de revista Business Week. Nashi a luat fiinta la inceputul acestui an, ca o replica din Kremlin la Revolutia Portocalie din Ucraina, in timpul careia mii de tineri au militat pe strazi in favoarea liderului prooccidental al opozitiei ucrainene, actualul presedinte Viktor Iuscenko. Temandu-se ca virusul revolutionar s-ar putea extinde, Kremlinul a gasit de cuviinta sa sprijine nasterea miscarii Nashi.

    Tinerii din tabara sunt instruiti, printre altele, sa nu se lase influentati de manipularile venite dinspre Vest. Expozitii cu desene politice realizate de activistii Nashi, reminiscente misterioase ale desenelor folosite in propaganda sovietica, acopera cativa pereti in interiorul taberei.

    Intrebata daca SUA reprezinta o amenintare la adresa Rusiei, Dasha Ninova, studenta la relatii publice in varsta de 18 ani si participanta la tabara, crede ca „SUA sunt o tara care vrea sa domine alte tari“.

    Desi nu e inca o forta politica, Nashi impartaseste idealurile tinerilor rusi si se lauda deja cu 100.000 de suporteri. Pentru ca, spre deosebire de rebelii din Ucraina vecina, tinerii rusi par sa aiba aceleasi viziuni cu ale parintilor lor, acordand un gir chiar mai mare guvernului si presedintelui Putin, decat acestia. Un sondaj recent intreprins de Fundatia pentru Opinia Publica arata ca 80% din rusi aproba politica presedintelui, suportul in randul populatiei sub 35 de ani fiind chiar de 87%. Putin, caruia i se atribuie in Vest un stil „sovietic-autocrat“, este vazut de tinerii rusi ca un reformator orientat spre Occident.

    Diferentele dintre tinerii rusi si parintii lor apar in momentul in care se vorbeste despre viata dinainte si de dupa comunism. Daca marea majoritate a rusilor mai in varsta e de parere ca viata in timpul comunismului era mai buna, cea mai mare parte a tinerilor considera ca reformele si democratizarea tarii dupa 1990 au fost necesare.

    Ei s-au dovedit, de altfel, mai receptivi la regulile stricte impuse de noua economie de piata si sunt chiar mai orientati catre succesul personal decat cei din Vest. Daca in timpul epocii sovietice, copii isi doreau sa devina cosmonauti, acum vor sa fie bancheri si avocati, observa si Alexander Zhludnev, un student de 17 ani, la relatii publice.

  • Villepin-cel-Surprinzator

    O excentricitate. Asa au caracterizat multi alegerea lui Dominique de Villepin, pe 31 mai, in functia de prim-ministru al Frantei, in urma respingerii de catre francezi a constitutiei europene. Firea boema si lipsa totala de experienta intr-ale economiei ale politicianului nu cadrau cu functia de prim-ministru al unei tari deja greu incercate in plan economic. Cu toate acestea, bilantul primelor doua luni de guvernare a depasit asteptarile multor pesimisti, scrie The Economist.

    Prima vizita oficiala a prim-ministrului francez la un centru de recrutare a lasat sa se inteleaga clar ca una din prioritatile sale este diminuarea somajului. Totodata, ministrul lucreaza la un nou model de contract pe doi ani, aplicabil in companiile cu mai putin de douazeci de angajati, si a promis ca va controla mai strict acordarea de beneficii sociale. Ritmul privatizarii a fost si el accelerat sub guvernarea lui Villepin: nici nu a vandut bine prima participatie din Gaz de France in luna iulie, ca a si starnit controverse anuntand ca va scoate la vanzare in aceasta vara trei firme care gestioneaza taxele pentru autostrazi.

    Prin intalnirea de acum doua saptamani cu omologul sau britanic, Tony Blair, Villepin a fost ambasadorul politicii antitero dusa de Franta prin ambitiosul sau ministru de interne, Nicolas Sarkozy. Ca fost ministru de interne, Villepin incepuse politica de expulzare a imamilor banuiti de instigare la violenta si initiase programe de instruire a celor ramasi cu notiuni de limba si istoria franceza.

    Cat priveste popularitatea primului-ministru, sondajele sunt graitoare. Cota lui de popularitate a crescut cu 11 puncte in iulie, potrivit Ipsos, ajungand la 44%, cu mult peste cea de 32% a presedintelui Chirac. Si discrepanta de popularitate dintre Villepin si Sarkozy s-a diminuat simtitor, de la 12% in mai, la un singur punct procentual in iulie, conform Ifop. Potrivit unui alt sondaj surprinzator, publicat in iunie de revista Paris-Match, Villepin i-ar surclasa pe principalii candidati ai socialistilor – François Hollande si Laurent Fabius – in cursa pentru presedintie, cu un punctaj putin inferior celui acumulat de Sarkozy. Totusi, n-a sosit inca momentul numirii unui preferat al francezilor la viitoarele alegeri din 2007. Desi increderea in sine si formidabilul talent oratoric ale lui Sarkozy sunt pe placul electoratului, francezii au o fascinatie secreta pentru monarhie, iar comportamentul lui Dominique de Villepin poate fi usor catalogat drept aristocratic, crede savantul Dominique Reynié de la Sciences-Po.

  • Ce fac ei de fapt

    Activitatea de lobby e departe de a se limita la discutiile directe intre lobbyist si parlamentari sau functionari publici, cu scopul de a-i convinge pe acestia sa adopte legi in favoarea clientului sau.

    ATMOSFERA: La fel ca oamenii de relatii publice in raport cu opinia publica, profesionistii in „afaceri publice“ isi mentin clientul in atentia celor care iau decizii de politica economica. Un lobbyist londonez a organizat o cursa de rate de plastic pe Tamisa, cu premii, pentru parlamentarii ale caror circumscriptii electorale sunt traversate de raul in cauza. Beneficiarul a fost clientul lobbyistului, o companie de distributie a apei care a investit peste un miliard de lire pentru curatarea Tamisei.

    MONITORIZARE: In afara de informarea clientului despre proiectele de legi care se pregatesc la parlament, lobbyistul afla amanunte din biografiile parlamentarilor, date despre preferintele si punc-tele lor slabe. Esentiala este insa munca de analiza, care porneste de la adunarea tuturor datelor relevante din mediul parlamentar, din presa si din dezbaterea publica despre afacerea clientului, trece prin comparatiile de legislatie cu alte tari si sfarseste cu constructia argumentatiei care urmareste interesul clientului.

    CONTACT: Comunicarea cu parlamentarii si functionarii publici este esentiala pentru lobbyisti, care trebuie sa gaseasca modurile cele mai bune de a transmite mesajul clientului. De la situatia cand lobbyistul forteaza usa unui deputat pentru o chestiune care pe ministru nu-l intereseaza, strategia trebuie sa urmareasca aducerea deputatului in situatia de a-l consulta el insusi pe lobbyist pentru a se informa despre industria clientului.

    CONSULTANTA: Lobbyistul modern rareori pledeaza el insusi pentru interesul clientului; de multe ori doar asista la intalnirea intre client si legislatori sau doar faciliteaza contactul intre acestia. In cazul marilor corporatii mai ales, rolul lobbyistului se reduce la acela de consultant al directorului, care isi asigura singur activitatea de lobby (Bill Gates, de pilda, sustine personal interesele Microsoft la Washington).

    PRESIUNE: Presiunea se exercita de obicei pe doua paliere – unul interior (de pilda, lobbyistul Districtului Columbia recupera sistematic masinile parlamentarilor ridicate de municipalitate pentru parcare ilegala), celalalt exterior (organizarea campaniilor cetatenesti, unde elitele comunitatilor trimite mailuri, scrisori sau da telefoane parlamentarilor, eventual ies in strada).