Blog

  • Bucuresti cu parfum de cafea

    La inceputul secolului trecut, elita bucuresteana se ingramadea in cafenele in primul rand pentru discutii inflacarate si, pe plan secundar, pentru o ceasca de cafea buna si, poate, un trabuc. Cafenelele de astazi si-au cam pierdut personalitatea. Chiar si aroma.

     

    Cafeneaua bucuresteana a zilelor noastre e un mediu aseptic. Fumul e atent evacuat de aparate performante, care reusesc, in schimb, sa inlature si cea mai persistenta aroma de cafea. Oamenii, – care nu mai au timp sa devina „obisnuiti“ ai vreuneia dintre ele – le viziteaza, pur si simplu, atenti sa nu fie intrerupti de conversatii mai lungi de cateva minute.

     

    Candva, insa, a existat o epoca a cafenelelor bucurestene. Era, de fapt, o epoca a personalitatilor de tot felul, iar cafenelele imprumutau degraba faima clientilor fideli. „Cafenelele erau locul oamenilor instariti, al marii mosierimi, al politicienilor, al scriitorilor, iar acolo se faceau si se desfaceau intrigi politice, acolo se construiau guverne, acolo se facea in mare parte politica tarii“, isi aminteste academicianul Constantin Balaceanu Stolnici. Poate ca „a fost odata ca niciodata“ e formula cu care trebuie sa inceapa orice poveste despre viata acestor locuri de intalnire, pentru ca e greu de crezut astazi ca au fost vremuri in care usa unei cafenele nu avea timp sa se odihneasca, iar obiceiul de a consuma cafea, aparut nu atat din pasiune pentru bautura amara cat din placerea de a sta la taifas in jurul ei, se infiltrase adanc in viata de zi cu zi a bucurestenilor.

     

    Clientii acelor timpuri? Victor Eftimiu, in „Portrete si amintiri“ face un tur de orizont prin cafenelele candva celebre. „Daca la «Fialkowski» se ducea generatia dinaintea noastra: I.L Caragiale, Barbu Delavrancea, Grigore Ventura, Gh. Ranetti si Ion Brezeanu, daca la «Bulevard» si mai tarziu la «High-Life» tronau Alexandru Macedonski, Mircea Demetriad si Karnabatt, daca la «Kübler» veneau Ilarie Chendi, St. O. Iosif, D. Anghel, Octavian Naum, P. Cernea, Ion Minculescu, sculptorii Stork si Spätte si atatia altii, la «Terasa Otetelesanu» isi petreceau timpul liber Emil Garleanu, Ion Dragagoslav, D. Naum, Liviu Rebreanu, Mihail Saulescu si multii altii carora cafeneaua «Capsa» le era interzisa, fiindca acolo mergea protipendada bucuresteana, ultimii boieri, oamenii politici etc.“

     

    Intr-adevar, „cafeneaua devenise o adevarata institutie, avea un caracter de clasa“, sustine Constantin Balaceanu Stolnici, care mentioneaza insa ca „o data cu aparitia bolsevismului, care a ruinat clasa respectiva, a desfiintat comertul particular, a institutionalizat totul si a distrus totul, lumea acelor cafenele a disparut“. Putini isi mai amintesc astazi de cafeneaua Bruzzessi, una dintre cele mai vechi din Bucuresti, deschisa la 1853 la parterul hotelului Orient (astazi hotelul Splendid), loc de intalnire pentru Eminescu si Caragiale.

     

    Daca pleci in cautarea cafenelei Fialkowski, un loc al literatilor si al marilor personalitati ale zilei, unde Macedonski, si-a scris, in tinerete, multe din poezii, situata pe podul Mogosoaiei, astazi vei intalni un bloc oarecare. Pe locul cafenelei Otetelesanu, unde se perindau tinerii bogati ai acelor vremuri si unde au rasunat, in 1928 primele acorduri de jazz in Romania, s-a construit Palatul Telefoanelor. Cafeneaua Nestor, aflata vizavi de Hiltonul de astazi, „in care gaseai o alta lume, cea a intelectualilor“, dupa cum isi aminteste Constantin Stolnici, a disparut si ea, la bombardamentele din 24 august. La finele acelor explozii in cafenelele capitalei s-a asezat linistea, care staruie si astazi.

     

    Cafenelele bucurestene in care, stimulati de efectul cafelei si de atmosfera fertila, noncoformista, plina de fum si de zgomot, clientii se dezlantuiau in discutii interminabile si puneau tara la cale s-au transformat in zecile, poate sutele de astfel de locuri standardizate. Pofta de viata de altadata a clientilor si parfumul de cafea dintr-o cafenea s-au pierdut. Avalansa de astfel de localuri si nenumaratele sortimente de cafea din care poti alege in zilele noastre redau imaginea unui spatiu pur comercial, unui spatiu practic, disponibil sa faca pe gazda pentru o intalnire fugara.

     

    O parte dintre ele nu fac altceva decat sa promoveze o marca de cafea, pentru ca trecatorul grabit sa se poata refugia pentru a incerca mai multe sortimente de cafea produse de aceeasi casa. Chiar daca bobul de cafea a ramas acelasi ca acum 100 de ani, destinul sau scopul cafenelelor de astazi este cu totul altul, pliat pe o societate care vrea sau incearca sa pretuiasca timpul. Fata de cele interbelice, traiesc o alta viata intr-un alt context la care s-au adaptat.

     

    Capsa, capitala de altadata a Bucurestiului, unde „in ambianta cafenelei, aveau loc discutii de afaceri ori literare, se consolidau prietenii sau se incrucisau sabiile inamicilor literari“, dupa cum scriu Ion Paraschiv si Trandafir Iliescu in „De la Hanul Serban Voda la Hotel Intercontinental“, a ramas singurul loc unde bucurestenii mai pot bea o cafea intr-o ambianta similara cu cea de acum 100 de ani. Locul de intalnire a unor personalitati precum Petre Carp, George Bratianu, N. Tonitza sau Liviu Rebreanu era descris in 1935 de francezul Paul Morand in reportajul „Chez Capsa“ ca fiind o combinatie intre „patru vechi glorii europene: restaurantul Foiot, cofetaria Rumpelmeyer, cafeneaua Flonari din Venetia si hotelul Sacher din Viena…“. Astazi Capsa a ramas un loc al boemei insa atmosfera e si ea a timpului nostru.

     

    Numele noi au patruns insa usor pe o piata romaneasca insetata de confort dupa experienta de 50 de ani a restaurantelor cu 300 de locuri, dar amplasarea si impartirea spatiului nu reusesc sa compenseze fragilitatea noului inceput.

     

    Cand intri in Cremcaffé, aflata la intersectia dintre bulevardul Toma Caragiu cu strada Ion Ghica, prima senzatie e ca descoperi atmosfera revolutionara caracteristica cafenelor interbelice. Cel putin fotografiile cu baricadele construite din sacii de cafea (e drept, intr-un depozit), ziarele asezate pe bar si cate un domn cu mustata tunsa frantuzeste transmit aceasta impresie. Muzica in surdina si tacerea celorlalti clienti iti muta insa privirea spre agitatia din strada.

     

    Pe strada Episcopiei, la Turabo Café, sansele de a asista la o analiza furtunoasa a ultimelor aparitii editoriale sunt nule. Nervi iscati de titlurile de pe prima pagina a ziarelor? Nici atat! Poate mici controverse legate de cele mai recente si mai scumpe aparitii pe piata automobilelor.

     

    Pe Dorobanti, in High Heels, decorul roz pare ales special pentru a trezi la viata, dar chiar si dupa o ceasca de cafea, care e, de altfel, foarte buna, in aer pluteste o at-mosfera de contemplare, o liniste generala, de parca vorbele ar fi taxate pe nota de plata.

     

    Pe strada Justitiei, in cafeneaua Pipe si Carti, discutiile sunt chiar nerecomandate. S-ar putea sa-i deranjati pe cei care vin special aici pentru a se bucura de o ceasca de cafea combinata cu linistea din jur pentru a se adanci in lectura. Nici la Molinari, pe strada Nicolae Golescu, nu o sa dai peste clienti dezbatand insufletit vreo decizie a Guvernului sau peste vreun tanar poet suparat pe predecesori.

     

    Departe de a fi pasionali sau contemplativi, clientii cafenelelor de astazi sunt inchisi si grabiti. Poate pentru ca au ajuns in cafenea din „cultura fast-food-urilor si a braseriilor“, dupa cum numeste Constantin Balaceanu Stolnici cultura contemporana. Lumea veche a cafenelelor presupunea „o anumita mentalitate, o anumita cultura. Astazi acea cultura s-a pierdut si nici nu mai are sanse sa renasca“.

  • Vremea cafenelelor

    Cafeneaua a ocupat un loc important in viata sociala a Romaniei interbelice, fiind mai mult un loc de intalnire, dezbatere, discutii decat un simplu local public in care oamenii intrau doar pentru a bea o cafea.

     

    PRIMA CAFENEA: In 1453, otomanii introduc cafeaua in Constantinopol, iar in 1475, in acest oras se deschide prima cafenea din lume. Cafenelele europene apar abia in secolul al XVII-lea in Italia, Regatul Marii Britanii, Franta si Germania.

     

    LA BUCURESTI: Primele cafenele aparute in Bucuresti au fost cele de tip turcesc, in care se statea pe perne pe jos si se fuma ciubuc. Prima cafenea atestata documentar e cea a turcului Hanie, care functiona in anul 1667, in vremea domnitorului Radu Leon.

     

    PUZDERIE DE CAFENELE: La 1872, potrivit indicatiilor Dictionarului Statistic al lui Dimitrie Frunzescu, in Capitala existau „100 de cafenele mari si mici“.

  • Imprimatur, bun de tipar

    Imprimatur este expresia latina pentru „bun de tipar“. Atunci cand un episcop catolic isi marca „imprimatur-ul“ pe o carte, el garanta ca volumul nu continea nimic contrar credintei, principiilor sau moralei catolice.

     

    Pornind de la aceasta formula imperativa cu un misterios iz inchizitorial, doi autori italieni s-au cufundat in controversata  istorie a papalitatii si au publicat un roman care a devenit la scurta vreme dupa ce a primit „bun de tipar“ in Italia un best-seller care a aparut, simultan, in Franta, Anglia, Germania si Spania. Autorii, Rita Monaldi (diplomata in filologie clasica si specialista in istoria religiilor) si Francesco Sorti (muzicolog, specialist in istoria muzicii secolului al XVII-lea) au avut nevoie de zece ani de cautari prin arhive si de anchete ca sa construiasca aceasta poveste, care, dincolo de forta sa romanesca, ne dezvaluie unul dintre cele mai strasnic pazite secrete din intreaga istorie a Vaticanului (castitatea lui Inocentiu al XI-lea, niciodata contestata pana in prezent, pare sa ascunda detalii dubioase, ce submineaza sever autoritatea papala).

     

    In secolul XXI, monseniorul Lorenzo Dell’Agio, Episcop al Diocezei Como, primeste un text provenind de la un cuplu pe care l-a unit in sfanta taina a casatoriei cu 40 de ani in urma (cuplul este chiar Monaldi & Sorti, casatoriti si in viata reala). E vorba de memoriile unui ucenic bucatar de la hanul Donzello din Roma, care, in aceasta autobiografie, istoriseste evenimentele derulate intre 11 si 25 septembrie 1683, atunci cand hanul fusese pus sub carantina din pricina mortii suspecte a unui gentilom francez. Medicul insarcinat sa inspecteze cadavrul se indoieste de faptul ca ar fi fost vorba de ciuma si crede, mai degraba, ca se afla in fata unui caz de otravire.

     

    Autorul memoriilor, impreuna cu abatele Atto Melani incep sa mearga pe urmele presupusilor criminali, Ugonio si Ciacconio, intr-o ancheta cu aer de thriller. Firul detectivistic este insa doar un pretext pentru autori, care au, astfel, prilejul sa  faca o analiza a intrigilor de la curtile europene, sa ne infatiseze muzica baroca, certurile religioase ale epocii sau problema unei sclavii anacronice. Inainte de orice, subiectele de maxim interes pentru anchetatori sunt posibila venire pe tronul Angliei a lui Wilhelm de Orania, riscurile ca Viena sa fie doborata in urma unei invazii otomane si, desigur, ciuma. In hanul aflat in carantina, diversitatea personajelor aflate sub interdictia de a parasi locul ne da o idee despre moravurile si pasiunile secolului al XVII-lea.

     

    Monaldi & Sorti, Imprimatur, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004

  • NOUTATI

    Totul despre drapele

     

    Dupa succesul inregistrat cu Enciclopedia statelor lumii, Editura Meronia ofera un nou volum, o continuare si completare necesara a celei dintai. Consacrata drapelelor celor 192 de state suverane de astazi si ale principalelor organizatii internationale, lucrarea de fata, redactata dupa aceleasi norme  enciclopedice, pune la indemana cititorilor interesati o prezentare succinta si precisa a istoriei insemnelor nationale. La fel de sinuoasa si zbuciumata ca istoria tarilor, istoria drapelelor, reflex al framantarilor si schimbarilor politice, a inregistrat, la randul ei, numeroase schimbari. Istoria unui drapel inseamna, de fapt, o incursiune in istoria statului caruia ii apartine. Prezentarea grafica deosebita si cartusul cu datele esentiale cele mai recente ale fiecarui stat recomanda lucrarea ca pe un instrument util.

     

    Corneliu Coterbic, Drapelele Statelor Lumii.

    Mica Enciclopedie, Editura Meronia, 2004

     

     

    Delicate povesti cu stafii

     

    Peter Beagle, autor de „fantasy“, cunoscut pentru „Ultima licorna“ (tradusa in peste 20 de limbi), a debutat, la numai 19 ani, cu romanul „Un loc placut si numai al lor“ (A Fine and Private place – 1960) in care se putea deja citi inclinatia sa pentru istorii miraculoase, incarcate de elemente mitologice si rudimente ale credintelor populare. Michael Morgan si Laura Durand, doi tineri morti in conditii bizare, se intalnesc postum – ca stafii – in perimetrul unui cimitir. Ciudata lor idila este vegheata de domnul Rebeck, si el demult trecut din lumea celor vii, si de vorbaretul corb care il insotea ca o umbra. Miza romanului nu este fiorul de spaima al comunicarii cu lumea spiritelor, ci firescul cu care acestea se misca precum in universul real, putand fi animate de sentimente delicat umane.

     

    Peter Beagle, Un loc placut si numai al lor,

    Editura Polirom, Iasi, 2004

  • Omul care nu stia cine e

    Se casatoreste cu Britt Ekland doar pentru ca o ghicitoare ii spune, la un moment dat, ca initialele B.E aveau sa-i poarte noroc. Simtindu-se vinovat pentru o aventura extraconjugala, ii prezinta sotiei un barbat, ca sa il poata insela si ea si sa fie astfel „chit“. Iar cand fiul sau ii murdareste masina preferata, i se pare corect sa-i distruga toate jucarile, ca sa il invete minte.

     

    Eroul acestui film e Peter Sellers, unul dintre cei mai mari actori de comedie britanici, care a devenit celebru cu personajul inspectorului Clouseau din „Pantera Roz“. Dar daca va asteptati ca biografia sa – „Eu, Peter Sellers“ („The Life and Death of Peter Sellers“) sa va confirme ca actorul era la fel de placut si amuzant in viata reala ca si personajele sale, veti avea o mare dezamagire. Ca si filmele despre viata lui Andy Kaufman sau Jackie Gleason, „Eu, Peter Sellers“ reia motivul clovnului trist, care poate face o lume intreaga sa rada, insa el insusi e bantuit de tristete, depresii si crize existentiale.

     

    In cazul lui Sellers, tragedia e si mai mare pentru ca, dupa cum devine evident la un moment dat, actorul capata fiinta si personalitate doar prin intermediul personajelor sale, el fiind  un om lipsit de viata personala. Ca si un alt actor de comedie, Jim Carrey, Sellers era incapabil sa „iasa din personaj“.

     

    Crescut de o mama foarte autoritara si un tata cam bleg, descopera la o varsta frageda ca ii place sa se ascunda in spatele personajelor, pe care le interpreteaza cu mare talent. Problema porneste din copilarie, cand, de buna voie, isi abandoneaza personalitatea, asumandu-si identitati pasagere.

     

    La sfarsitul anilor ‘50 cunoaste succesul cu o emisiune radiofonica foarte populare, „The Goon Show“, dupa care se lanseaza intr-o cariera cinematografica de invidiat. Cu toate acestea, problemele psihice si un orgoliu scapat de sub control incep sa-i creeze probleme. In timp ce filma impreuna cu Sophia Loren, se indragosteste de ea si-si paraseste nevasta, pentru a o putea curta linistit. Insa, cand isi da seama ca Loren nu vrea sa aiba nimic de-a face cu el, se multumeste cu dublura ei…

     

    Regizorul Stephen Hopkins face tot posibilul pentru a reda problemele sentimentale si morale ale vedetei, care si-a petrecut viata intrebandu-se cine e. Geoffrey Rush, in rolul lui Peter Sellers, isi da silinta sa capteze esenta personajului, ajutat fiind si de tehnicile nu tocmai ortodoxe ale lui Hopkins. De pilda, la un moment dat, tatal lui Sellers spune ceva, dupa care se intoarce cu fata spre camera pentru a dezvalui ca este de fapt Geoffrey Rush, care il joaca pe Sellers, care la randul lui il interpreteaza pe tatal sau. Si asta nu e singura scena producatoare de confuzie.

     

    R: Stephen Hopkins. Cu: Geoffrey Rush, Charlize Theron, Emily Watson, John Lithgow. Durata: 129 minute. In Romania din 18 ianuarie.

  • Trei surori si un regizor

    Cel mai recent spectacol al teatrului „Toma Caragiu“ din Ploiesti a reusit performanta de a face sali pline si la Bucuresti. Mai exact „scene pline“ pentru ca piesa „Trei surori“ de Cehov a fost montata de Alexandru Dabija (in „Anul Cehov“) pentru a fi jucata cu publicul pe scena (scenografia Stefan Caragiu).

     

    O idee care s-a dovedit, pana la urma, inspirata. Regizorul Alexandru Dabija intra de-a binelea in casa si in viata surorilor Olga (Oxana Moravec), Masa (Elena Popa), Irina (Ada Simionica), toate trei memorabile, a fratelui lor, neispravitul Andrei (Tudor Smoleanu) si a scorpiei de cumnata Natasa (Nadiana Salagean – transfigurata de rautatea personajului). Le priveste cu ochii cruzi ai intimitatii, nu se lasa impresionat de tristetea lor si le scoate in evidenta cu cruzime si ironie defectele.

     

    Alexandru Dabija accentueaza nebunia, alta la fiecare personaj, indusa de izolarea sociala si de imposibilitatea atingerii vreunei aspiratii. Toate personajele decad, toate sperantele se spulbera ca pisate de loviturile ritmice ale destinului. De ce? Nimeni nu stie si acesta imposibilitate de a intelege loviturile soartei le arunca in disperare, una cu resorturi comice pentru privitor. Toti componentii distributiei se inalta, prin geniul lui Cehov si viziunea proaspata a lui Dabija, la unele dintre cele mai importante creatii din cariera lor, in lupta cu un text foarte dificil.

  • Cine sunt acesti lituanieni?

    „Tigrul baltic“, cum a fost denumit grupul lituanian VP Group de Financial Times sau The Economist, ataca si Romania. Sunt insa proprietarii farmaciilor Iedera si ai magazinelor Albinuta suficient de puternici pentru a rezista in competitia cu numele deja consacrate?

     

    Prin toamna anului trecut, in randul proprietarilor de lanturi de farmacii din Romania aparea o neliniste usor amuzata. Pe piata aparusera „niste lituanieni“ care incepeau sa tulbure apele: avansau preturi mari pentru achizitia de farmacii si chirii, plateau furnizorii pe loc (fata de media de 3 – 6 luni din industrie) si ofereau si salarii duble, fata de media pietei, farmacistilor.

     

    Farmacisti care, dupa ce cu greu s-au lasat convinsi sa puna cosmetice pe rafturi, acum nu mai aveau nici o problema in a vinde inclusiv… fructe confiate. Pentru ca fructele confiate, alaturi de alte bunuri alimentare sau de uz casnic, fac si ele parte din „ciudata“ oferta a farmaciilor Iedera, care apartin numitilor lituanieni.

     

    Nelinistea din randul managerilor de farmacii avea sa se propage la sfarsitul anului trecut si catre supermarketurile de cartier din Bucuresti. Acolo unde aceiasi lituanieni atacau piata tot cu o strategie similara. Doar brandul este diferit: magazinele lor se numesc Albinuta.

     

    „Cine sunt acesti lituanieni?“, pare a fi deci intrebarea zilei in afacerile romanesti de retail. Raspunsul la intrebare a fost dat in urma cu ceva timp chiar de celebrele publicatii economice vestice Financial Times si The Economist. Acestea au numit grupul lituanian VP Group, caci despre el este vorba, „Tigrul baltic“.

     

    VP Group, detinut de sapte oameni de afaceri lituanieni, este cel mai mare grup privat din Lituania si detine, in afara de magazine in diverse formate, o retea de farmacii, un lant de restaurante fast-food in Lituania si Letonia, o companie de distributie a energiei electrice si una de constructii.

     

    Grupul a avut in 2004 vanzari totale de 1,2 miliarde de euro si a invadat in ultimii ani Europa Centrala si de Est prin diviziile de retail si farmacii. In 13 ani de existenta s-a dezvoltat extrem de alert si detine in prezent circa 300 de magazine in zona. „Nici o alta companie sau om de afaceri lituanian nu a cunoscut un asemenea succes. Expansiunea lor rapida nu a dat nici o sansa competitorilor“, afirma jurnalistul lituanian Mantas Katinas.

     

    Ritmul de dezvoltare s-a accelerat in cursul anului trecut, cand lituanienii au incercat sa vanda afacerea din retail, dar n-au obtinut pretul cerut, conform articolelor din presa lituaniana.

     

    Asa ca au abordat, in 2004, piete noi, printre care si Romania. Expansiunea romaneasca a VP Group a inceput, ca si in cazul altor retaileri straini, in capitala. Cele cateva magazine de tip discount Albinuta sunt plasate cu precadere in sectorul 6, in timp ce farmaciile Iedera sunt „imprastiate“ pe o suprafata mai larga. Explicatia? Graba de expansiune n-a lasat prea mult timp pentru tatonarea terenului, asa ca VP Market a luat orice spatiu a gasit disponibil.

     

    Si a inceput – pentru magazine – prin preluarea de spatii de la Practic Bucuresti, societate care detinea fostele magazine Alimentara din sectorul 6 al Capitalei.

     

    In privinta farmaciilor, Renatas Vaitke-vicius, presedintele consiliului de administratie al Eurovaistine (divizia de farmacii a grupului), afirma ca are un plan de dezvoltare precis. Celor 10 farmacii care functioneaza deja li se vor alatura inca sapte cat de curand.

     

    Reteaua Eurovaistine are acum 260 de farmacii: 169 in Lituania, 50 in Polonia, 24 in Letonia, 10 in Romania, 5 in Cehia si trei in Estonia. Filiala romaneasca, care opereaza farmaciile Iedera, este Eurofarmacia.

     

    Prima farmacie Iedera a fost deschisa in noiembrie 2004. Suma investita in fiecare farmacie variaza, dar media este de 100.000 de euro pe unitate. Rezulta o investitie totala de circa 1 mil. euro – in doar 2 luni si jumatate.

     

    Farmaciile sunt plasate cel mai des, intamplator sau nu, chiar in preajma celor Sensiblu, principalul competitor de pe piata.

     

    Magazinele Albinuta sunt de tip discount, de dimensiuni mici, echivalentul magazinelor Saulute din Lituania sau al celor T-Market din Letonia, Estonia sau Polonia. Prima Albinuta a fost deschisa inainte de Sarbatori. Au urmat alte doua, iar pana la sfarsitul lui ianuarie va fi deschis si al patrulea. In perspectiva, numarul magazinelor VP Market nu este „batut in cuie“; el poate fi redus sau marit. „Actionarii ar putea decide sa investeasca mai mult sau mai putin, in functie de rezultatele pe care le vom avea in primele luni din 2005“, declara Dmitrijus Nikitinas, director de dezvoltare al VP Market. Nikitinas, care a tinut sa precizeze ca VP este un jucator mic in Romania, este acelasi manager care a „castigat“ pentru lituanieni peste 20% din retailul leton.

     

    Dmitrijus Nikitinas nu a facut nici un comentariu asupra investitiilor realizate sau planificate pentru magazinele Albinuta. Totusi, media de investitii pentru un magazin este in jur de 100 – 150.000 de euro; pentru 20 de magazine ar fi nevoie de 2 – 3 mil. euro.

     

    Pare putin in comparatie cu cele 87 mil. euro alocate in 2005 pentru dezvoltare in zona baltica, dar este mult pentru acest tip de afaceri in Romania. Un astfel de ritm de dezvoltare nu are precedent pe piata din Romania, unde expansiunea gigantilor din comertul cu bunuri de larg consum a fost destul de precauta. Metro, Carrefour, Selgros, Cora, Mega Image sau Billa au avut, fara exceptie, o politica a pasilor marunti, cu o perioada de „test“ care a urmat unor studii de piata serioase.

     

    Pentru reprezentantii grupului lituanian, cea mai buna testare a pietei este chiar deschiderea acestor magazine. Ei incearca marea cu degetul inainte de a se gandi sa aduca si alte formate de magazine – mai mari.

     

    Lituanienii nu sunt prea generosi deocamdata cu informatiile despre extinderea din Romania.  Chiar daca incearca sa fie mai precauti in Romania, aspectul strategiei este mai degraba unul agresiv. Prin ritm de dezvoltare, prin negociere cu furnizorii, prin preturi. O parte din furnizori spun chiar ca lituanienii au afirmat in negocieri ca vor avea 50 de magazine anul acesta in Romania.

     

    Preturile practicate sunt, poate, principala politica de atac asupra competitiei. Este evident ca un magazin cu format declarat de discounter, cu putere in negocierea cu furnizorii, vinde la preturi mult mai mici decat comerciantii de cartier care, astfel, nu au mari sanse sa-si pastreze afacerile. Lucrurile nu sunt insa nici pe departe atat de simple pentru VP Group. La „meci“ si-au anuntat participarea si Kaufland, miniMAX DISCOUNT si Plus Discount, in afara marilor retaileri, deja prezenti in Romania. Cea mai mare amenintare pentru Albinute – si nu numai – vor fi magazinele Plus Discount, din divizia de discount a grupului german Tengelmann. Acesta va deschide 15-20 de magazine in 2005, dintr-un total programat de 120 de magazine, la nivelul intregii tari.

     

    O strategie care, intr-adevar, ar fi functionat cu foarte mare succes in Romania in urma cu zece ani. Acum, insa, piata de retail nu mai este tocmai un teren virgin. Din contra.

     

    Ramane de vazut daca lituanienii vor avea forta financiara necesara pentru a mentine lupta preturilor si a-si crea o imagine cel putin la fel de buna precum mai cunoscutii lor competitori vestici.

     

    Altfel, racnetul tigrului baltic ar putea sa fie in final doar un foc de paie.

  • Afacerile din retail

    Cifra de afaceri a grupului lituanian a crescut de peste 15 ori (milioane de litas*) in 9 ani de activitate in comert.

     

     

    Cifra de afaceri

     

    Cifra de afaceri

    1996

    259

    2001

    2.264

    1997

    569

    2002

    3.043

    1998

    877

    2003

    3.593

    1999

    1.108

    2004

    4.000**

    2000

    1.700

     

     

     

    Sursa: compania

    * 1 litas – 0,28962 euro

    ** estimare

  • Cata blana are tigrul?

    VP Group detine magazine, farmacii si restaurante, in Lituania, Letonia, Estonia si Polonia. In 2003, vanzarile din retail au ajuns la 1,1 miliarde de euro in:

     

    Hyper Maxima: hipermarketuri de peste 10.000 mp

    Maxima Baze: magazine intre 5.000 si 10.000 mp

    Maxima Supermarket intre 2. 000 si 5.000 mp

    Media Supermarket intre 800 – 2.000 mp

    Minima Supermarket cu spatiu intre 200 – 800 mp

    Saulute (in Lituania) sau T-Marekt sau Albinuta (Romania) – magazine de cartier, sub 800 mp

    Europica sau Eurovaistine – farmacii

  • Vanzatorii de bani

    Companiile care intermediaza credite de consum isi freaca mainile: fondurile de investitii si investitorii strategici au inceput deja sa le dea tarcoale. Credisson e curtata de mai multi „grei“, Estima Finance (compania lantului Domo) isi consolideaza pozitia, iar Altex isi face propria firma de consumer finance.

     

    Nu mai am nici un scaun liber in birou pentru ca le-am dus pe toate in sala de intalniri. Suntem curtati de potentiali cumparatori pentru Credisson.“ Acestea sunt cuvintele cu care ne-a primit Florin Andronescu, director executiv si actionar al Credisson, companie care intermediaza credite pentru achizitionarea de electronice si electrocasnice din lantul de magazine Flanco si nu numai.

     

    In ultimii doi ani, creditul de consum a devenit un fenomen national: cand  bancile si-au deschis baierele pungii pentru consumatorii dornici sa cumpere in rate electronice si electrocasnice, cumparatorii au navalit in magazine. In 2003, cresterea volumului de credite de consum a fost de aproape 60% fata de 2002.

     

    Erau si produse suficiente, erau si bani. Acum aparea o noua problema: procesul greoi de acordare a creditului. Problema si-a gasit rezolvarea – asa au aparut „vanzatorii de bani“ printre care s-a numarat Credisson, companie care a devenit o curea de transmisie intre clientii finali si banca. Si afacerea Credisson a duduit in 2003. La finele anului, firma a inregistrat o rata a profitului colosala (83%), ocupand locul intai in topul celor mai rentabile IMM-uri. Practic, la o cifra de afaceri de 7,8 milioane de euro, profitul net a fost de 6,6 milioane de euro.

     

    In 2004, „minunea“ nu s-a mai repetat, in sensul ca rata profitului a fost mai mica. E adevarat ca a crescut cifra de afaceri cu 40%, insa au crescut si costurile. In orice caz, Credisson este o afacere tentanta la care tanjesc multi ofertanti. Acestia nu se uita doar la istoricul companiei, ci si la viitor. Piata va creste in continuare. Ritmul de dezvoltare se va stabiliza pe undeva la 10-15% pe an, insa concurenta va creste.

     

    Cine vrea sa cumpere Credisson? „Avem discutii cu companiile de consumer finance ale unor importante grupuri bancare“, spune Florin Andronescu, care confirma numele vehiculate in piata. Este vorba de divizia de consumer finance a bancii ungare OTP, francezii de la Sofinco (parte a Credit Agricole), GE Capital (divizie a General Electric) si AIG consumer finance. E greu de spus cine va fi cumparatorul, pentru ca toti ofertantii sunt nume mari in lumea bancara si fiecare in parte are motive serioase sa cumpere Credisson.

     

    OTP a achizitionat Robank, institutie bancara care are nevoie de o retea mai extinsa. Prin urmare, Credisson ar fi tentant pentru punctele de prezenta din magazinele Flanco. Sofinco, inca absenta de pe piata locala, intentioneaza mai devreme sau mai tarziu sa faca pasul, asa ca aceasta oportunitate nu e deloc de neglijat. GE Capital, actionar minoritar la Banc Post, ar vrea sa isi incerce norocul inca o data. Cat despre AIG, logica este urmatoarea: compania americana avand o divizie de asigurari in Romania, cauta instrumente de plasament mai bune pentru banii din asigurari. Or, marjele de profit din consumer finance sunt destul de tentante.

     

    Investitorii strategici nu sunt singurii carora afacerea Credisson le face cu ochiul. Fondurille de investitii au simtit, la randul lor, oportunitatea. Polish Enterprise Fund a fost foarte aproape sa preia un pachet semnificativ din Credisson, insa venirea „strategicilor“ a deschis noi orizonturi proprietarilor. De altfel, chiar in prezent, 80% din actiunile companiei sunt detinute de un fond de investitii (Oresa Ventures), restul de 20% fiind proprietatea lui Florin Andronescu – totodata fondator Flanco.

     

    „Venirea unui investitor strategic reprezinta al doilea val pentru piata de consumer finance. In primul val au venit fondurile de investitii care si-au asumat un risc mai mare. Acum, cand compania are un istoric prin care a dovedit ca poate realiza performanta, discutam si cu jucatorii grei“, explica Andronescu. Dupa preluare, proces aflat intr-o faza destul de avansata, Andronescu spune ca va ramane director la Credisson, insa nu va mai fi actionar, pentru ca, dupa toate probabilitatile, investitorul strategic va cumpara 100% din companie.

     

    A cumpara un „vanzator de bani“ inseamna a avea acces la o piata potentiala de doua miliarde de euro, adica volumul total al creditelor de consum acordate in 2004, conform statisticilor BNR. In acest volum intra absolut tot ce inseamna credite de consum: credite auto, de nevoi personale, pentru vacante, studii, pentru achizitionarea de bunuri de folosinta indelungata, carduri de credit sau chiar descoperiri de cont pe cardurile de salarii. Companiile gen Credisson acopera doar o nisa din aceasta piata, cifrata la circa 600-650 de milioane de euro,  intrucat intermediaza in special credite pentru achizitionarea unor bunuri de folosinta indelungata.

     

    Credisson nu este insa singura pe aceasta piata. Anul trecut, a iesit la rampa Estima Finance, compania care intermediaza credite pentru reteaua de magazine Domo, iar in 2005, Altex isi va deschide propria firma pentru credite de consum.

     

    Estima Finance, cu actionar majoritar RAEF (peste 70%) si Domo va fi un nume mai cunoscut pentru consumatori din 2005. „Spre deosebire de Altex sI Flanco, companii carorora creditul de consum le aduce 70 si 80% din cifra de afaceri, Domo realizeaza vanzari prin credit sub aceste procente. Cu alte cuvinte, avem spatiu de crestere care se va realiza prin programe noi de finantare pe care le vom promova anul acesta“, explica Mihnea Mocanu, director executiv la Estima Finance.

     

    Cresterea va avea si alte motoare. Managerul a observat ca in 2004 fata de 2003, vanzarile de electrocasnice au atins un plafon (si din cauza restrictiilor BNR valabile din 2004) motiv pentru care a exploatat si alte nise ale pietei. Este vorba de credite pentru produse IT, mobila sau amenajari interioare. „Piata creditului de consum devine tot mai competitiva, iar bancile sunt foarte interesate de domeniu, intrucat sunt atrase de marjele bune de profit pe care le ofera acest gen de activitate. Marimea si potentialul pietei vor atrage cu siguranta si jucatori internationali consacrati pe piata creditelor de consum“, completeaza Mihnea Mocanu.

     

    Nici Altex nu sta cu mainile in san cand vine vorba de o oportunitate. Compania lui Dan Ostahie va lansa la inceputul lui martie propria companie de credit de consum in special pentru clientii proprii. Insa Altex nu exclude posibilitatea ca noua companie sa lucreze si cu alti distribuitori de electrocasnice si electronice.

    „Anul trecut, 80% din vanzarile Altex s-au facut prin credit de consum. Pe 2005, cred ca aceasta proportie, in linii mari, se va pastra“, afirma Dan Craciun, director de consumer finance in cadrul Altex. In prezent, distribuitorul lucreaza cu diviziile de consumer finance ale mai multor banci precum EFG EuroBank Ergasias (Euroline), Finansbank sau BCR.

     

    Dan Ostahie, principalul actionar de la Altex, ia in calcul toate posibilitatile. Astfel, noua companie ar putea fi constituita prin asocierea cu un investitor strategic sau cu unul financiar. Asocierea cu un investitor strategic, posibil component al unui grup bancar, ar prezenta avantajul unui acces mai facil la bani. Pe de alta parte, compania fiind un start-up ar putea atrage si un fond de investitii (investitor financiar), interesat sa-si creasca valoarea pachetului de actiuni in vederea realizarii unei tranzactii ulterioare cu un „jucator greu“ de pe piata.

     

    Concluzia povestii cu vanzatorii de bani este ca operatorii deja existenti pe piata au recurs la acelasi „modus operandi“ pentru a-si asigura sucesul. Companiile de consumer finance s-au infiintat luandu-si ca ancora un lant de electrocasnice. Credisson pe langa Flanco, Estima Finance pe langa Domo, iar Altex isi face propria firma. In acelasi timp, actionarii din Flanco si Domo sunt prezenti si in companiile de creditare. Pana acum, reteta de succes a functionat de minune.