BusinessMagazin

Blog

  • Bate Vantul pe tarabe

    Vantul este cel mai recent titlu pe segmentul publicatiilor de satira din Romania. Piata satiricelor se aglomereaza, prin aparitia unui nou titlu saptamana trecuta (Vantul), relateaza Mediafax.

    Vantul se pozitioneaza ca un saptamanal „de naravuri si inginerii“, fiind o publicatie de investigatii, reportaje sociale si satira politica. Editorii publicatiei sunt un grup de jurnalisti independenti, condusi de Felix Rache (directorul publicatiei) si Julius Constantinescu (redactor-sef).

    Saptamanalul Vantul intra pe segmentul Academiei Catavencu, dar si pe nisa lasata libera de Plai cu boi.  „Spunem ca incercam sa mergem pe nisa Plai cu boi, Academia Catavencu, Aspirina saracului, fiindca Vantul isi propune sa fie o publicatie atat de anchete si investigatii, cat si de reportaj social si de satira, incercand sa sparga multe dintre cliseele de presa“, spune Radu Pirca, secretar general de redactie al revistei. Pirca a mai spus ca echipa redactionala este formata in mare parte din oameni care au lucrat la cele trei publicatii mentionate mai sus.

    Explicand numele publicatiei – care duce cu gandul la controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vintu – editorii au spus ca revista se cheama asa „tocmai fiindca nu e a lui Sorin Ovidiu Vintu ci, dimpotriva, incearca sa se adreseze milioanelor de pagubiti de pe urma ingineriilor financiare din Romania – dar nu numai lor“. In acelasi timp, spun editorii, revista parodiaza cotidianul Gandul, „asa cum se vede si din forma ei grafica“, au mentionat acestia.

    Segmentul publicatiilor satirice este in prezent net dominat de Academia Catavencu, cu o audienta medie de 432.000 de cititori pe editie, conform ultimului Studiu National de Audienta (SNA).
    Plai cu boi si Aspirina saracului nu sunt incluse in SNA.

  • Bate Vantul pe tarabe

    Vantul este cel mai recent titlu pe segmentul publicatiilor de satira din Romania. Piata satiricelor se aglomereaza, prin aparitia unui nou titlu saptamana trecuta (Vantul), relateaza Mediafax.

    Vantul se pozitioneaza ca un saptamanal „de naravuri si inginerii“, fiind o publicatie de investigatii, reportaje sociale si satira politica. Editorii publicatiei sunt un grup de jurnalisti independenti, condusi de Felix Rache (directorul publicatiei) si Julius Constantinescu (redactor-sef).

    Saptamanalul Vantul intra pe segmentul Academiei Catavencu, dar si pe nisa lasata libera de Plai cu boi.  „Spunem ca incercam sa mergem pe nisa Plai cu boi, Academia Catavencu, Aspirina saracului, fiindca Vantul isi propune sa fie o publicatie atat de anchete si investigatii, cat si de reportaj social si de satira, incercand sa sparga multe dintre cliseele de presa“, spune Radu Pirca, secretar general de redactie al revistei. Pirca a mai spus ca echipa redactionala este formata in mare parte din oameni care au lucrat la cele trei publicatii mentionate mai sus.

    Explicand numele publicatiei – care duce cu gandul la controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vintu – editorii au spus ca revista se cheama asa „tocmai fiindca nu e a lui Sorin Ovidiu Vintu ci, dimpotriva, incearca sa se adreseze milioanelor de pagubiti de pe urma ingineriilor financiare din Romania – dar nu numai lor“. In acelasi timp, spun editorii, revista parodiaza cotidianul Gandul, „asa cum se vede si din forma ei grafica“, au mentionat acestia.

    Segmentul publicatiilor satirice este in prezent net dominat de Academia Catavencu, cu o audienta medie de 432.000 de cititori pe editie, conform ultimului Studiu National de Audienta (SNA).
    Plai cu boi si Aspirina saracului nu sunt incluse in SNA.

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Dero scoate cele mai frecvente 99 de pete
    CLIENT: Unilever
    AGENTIE: BBH London
    NUMAR DIFUZARI TV: Spot Dero „Barbat gaureste perete“ – 450 de difuzari in perioada 1 mai – 20 iunie, valoare rate-card: 1.187.343 de euro (Sursa: Alfa Cont)

    Povestea acestei campanii – realizata de agentia britanica BBH pentru piata romaneasca – a inceput cu spotul avand drept personaj principal ciorba de burta. A urmat pata de carbuni, iar acum, pata de ketchup. Intreaga comunicare a brandului se axeaza pe aceeasi idee creativa.

    „Este bine sa ai un detergent care scoate cele mai frecvente 99 de pete, pentru ca nu stii niciodata cand poti da nas in nas cu una dintre ele“, explica agentia conceptul campaniei. Scenariul celui mai recent spot surprinde doua momente, aparent banale, din viata a doua familii vecine la bloc. In prima scena, o femeie ii povesteste sotului sau avantajele detergentului Dero, capabil sa curete „si petele de ketchup“.

    In acest timp, sotul neincrezator se pregateste sa fixeze un nou raft pe peretele din baie. Dincolo de zid, vecinii se pregatesc de masa, iar pasiunea lor pentru tot ceea ce este legat de rosii este materializata si printr-un recipient cu Ketchup de marime XXL. Sotul din prima scena trece cu masina de gaurit prin perete, perforand recipientul care se goleste rapid. Finalul? Este o suma de reactii: uimirea vecinilor, zambetele ironice ale sotiei, indignarea sotului cauzata de petele de ketchup.

    In primele doua spoturi, rolul hazardului era jucat de o cisterna plina cu ciorba de burta, respectiv de un bunic pierdut in mina de carbuni si adus inapoi de un postas mucalit.

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Dero scoate cele mai frecvente 99 de pete
    CLIENT: Unilever
    AGENTIE: BBH London
    NUMAR DIFUZARI TV: Spot Dero „Barbat gaureste perete“ – 450 de difuzari in perioada 1 mai – 20 iunie, valoare rate-card: 1.187.343 de euro (Sursa: Alfa Cont)

    Povestea acestei campanii – realizata de agentia britanica BBH pentru piata romaneasca – a inceput cu spotul avand drept personaj principal ciorba de burta. A urmat pata de carbuni, iar acum, pata de ketchup. Intreaga comunicare a brandului se axeaza pe aceeasi idee creativa.

    „Este bine sa ai un detergent care scoate cele mai frecvente 99 de pete, pentru ca nu stii niciodata cand poti da nas in nas cu una dintre ele“, explica agentia conceptul campaniei. Scenariul celui mai recent spot surprinde doua momente, aparent banale, din viata a doua familii vecine la bloc. In prima scena, o femeie ii povesteste sotului sau avantajele detergentului Dero, capabil sa curete „si petele de ketchup“.

    In acest timp, sotul neincrezator se pregateste sa fixeze un nou raft pe peretele din baie. Dincolo de zid, vecinii se pregatesc de masa, iar pasiunea lor pentru tot ceea ce este legat de rosii este materializata si printr-un recipient cu Ketchup de marime XXL. Sotul din prima scena trece cu masina de gaurit prin perete, perforand recipientul care se goleste rapid. Finalul? Este o suma de reactii: uimirea vecinilor, zambetele ironice ale sotiei, indignarea sotului cauzata de petele de ketchup.

    In primele doua spoturi, rolul hazardului era jucat de o cisterna plina cu ciorba de burta, respectiv de un bunic pierdut in mina de carbuni si adus inapoi de un postas mucalit.

  • Incasari colaterale

    Pasiunea pentru fotografii digitale a dat un nou avant unei industrii aparute in perioda de glorie a Internetului, dar care a avut de suferit dupa crahul dot-com: cea a albumelor foto online. Unele companii au facut din asta o sursa de venit tiparind si trimitand acasa prin posta fotografiile dorite de utilizator.

     

    Succesul site-urilor de albume foto online, precum Webshots – care a aduna 23 de milioane de vizitatori pe luna si are in galeriile sale 217 milioane de fotografii – i-a atras in joc gigantii industriei. Yahoo a cumparat de curand Flickr Inc., o companie canadiana care le permite utilizatorilor sa faca schimb de fotografii digitale pe Internet.

     

    La randul sau, Hewlett-Packard (HP) a achizitionat recent Snapfish, unul din cei mai mari jucatori din domeniul managementului online al fotografiilor digitale. De asemenea, toti marii producatori de camere foto, de la Kodak pana la Canon, le ofera clientilor lor si posibilitatea de a crea albume, fie pe propriul computer, fie online. De altfel, Kodak a scos pe piata prima camera digitala care se conecteaza la Internetul fara fir (WiFi) pentru a permite transferul pozelor pe un site, de unde pot fi tiparite sau trimise prietenilor.

     

    Cel mai mare motor de cautare, Google, a cumparat anul trecut Picasa, companie care ofera de asemenea un soft pentru managementul fotografiilor digitale si o solutie pentru utilizatorii care vor sa faca schimb de poze online.

     

    Vestile pentru aceasta industrie sunt cum nu se poate mai bune: volumul vanzarilor de camere digitale creste, iar o data cu el sporeste de la an la an cererea pentru solutii de printare si organizare in albume a fotografiilor digitale. Industria procesarii imaginilor (pe film si digitale) ajunge la nivel mondial la 26 miliarde de dolari in 2005, spun specialistii in domeniu.

     

    Incet-incet, jucatorii au descoperit ca utilizatorii albumelor online vor sa aiba fotografiile si pe hartie, in albumele proprii de acasa. Astfel a aparut o industrie destul de profitabila a companiilor care, pentru cativa centi pe poza, proceseaza imaginile si le trimit oamenilor acasa prin posta, fara alte batai de cap.

     

    Mai mult, accentul se muta spre accesibilitate, dat fiind faptul ca majoritatea internautilor dispun deocamdata de o conexiune la Internet lenta (dial-up). Yahoo a a rezolvat si aceasta problema, oferind utilizatorilor posibilitatea de a trimite, intr-un singur mail, pana la 300 de fotografii digitale. Serviciul PhotoMail este gratuit, iar fotografiile sunt stocate pe un server Yahoo, iar prin mail sunt trimise doar variante micsorate (thumbnails) la 3-5 kilobiti. Daca cel care primeste mesajul vrea sa vada intreaga fotografie, ea este deschisa intr-o fereastra separata, direct de pe serverul de stocare.

     

    In fine, aceasta manie a fotografiilor digitale s-a facut simtita recent si pe piata locala, unde furnizorii de servicii online au lansat facilitati similare. De exemplu, Neogen a lansat un serviciu pentru pasionatii de fotografie, care permite vizitatorilor sa isi creeze online propriile albume digitale. In numai cateva saptamani, pe site-ul Neogen Foto (http://foto.neogen.ro) au fost create un numar de peste 1.500 de albume foto, fapt care demonstreaza interesul publicului din Romania pentru acest tip de serviciu, spun oficialii companiei.

     

    Deocamdata, Neogen nu si-a propus sa se apuce de printarea fotografiilor din albume. „Daca vom gasi un partener de incredere care sa proceseze calitativ comenzile utilizatorilor, vom semna un contract de colabo-rare prin care vom directiona comenzile in sistemul lor online“, spune Calin Fusu, director general al Neogen. Miza companiei este alta: ca si toate serviciile oferite, Neogen Foto are ca scop cresterea audientei site-ului si, deci, incasari sporite prin publicitate online.

     

    „Nu suntem grabiti in a «monetiza» serviciile noastre. Daca albumele online vor deveni populare in Romania, vom gasi cu timpul modalitati de a castiga bani de pe urma lor: fie prin publicitate, fie prin servicii“, a explicat Calin Fusu.

     

    Utilizatorii inscrisi la Neogen au la dispozitie un spatiu de stocare a fotografiilor de 10 MB. Ei primesc automat o adresa personala, care poate fi aratata prietenilor, chiar daca acestia nu sunt membri ai retelei Neogen. Pozele pot fi de asemenea trimise prin e-mail prietenilor cu numai cateva click-uri.

     

    Deocamdata, Neogen Foto este in perioada de testare (beta). Serviciul nu are un sistem de cautare, iar in prezent sunt peste 1.500 de albume care au fost facute publice de autorii lor. Cei care doresc sa pastreze pozele proprii numai pentru cunoscuti sau pentru membrii familiei pot pastra albumul propriu secret.

     

    Exista insa si companii care au pornit afacerea in sens invers. O companie romaneasca, FotoPrint, functiona deja ca laborator traditional de procesare a fotografiilor, cand a decis ca este momentul sa se orienteze spre o solutie online. Astfel, clientii companiei trebuie sa se inregistreze completand un formular online, apoi pot incarca fotografii pe serverul companiei, de unde sunt printate si trimise acasa prin posta. „Am vrut sa lansam un serviciu care nu exista pe piata sau cel putin nu aveam o concurenta prea mare“, a declarat pentru ZF Tibor Jakab, manager IT al FotoPrint.ro. Site-ul permite de asemenea realizarea de albume online, dar fotografiile nu pot fi vazute decat de utilizatorii inregistrati ca membri ai site-ului.

     

    „In curand, se vor putea printa si trimite acasa si fotografii printate din albumele publice ale altor clienti“, a precizat Jakab. „Folosim un laborator Noritsu, iar developarea o facem pe hartie fotografica clasica“, a precizat oficialul FotoPrint. El a spus ca pe viitor compania va investi pentru introducerea unui soft mai avansat, care sa permita utilizatorilor sa editeze pozele din albume (taierea, rotirea sau inscriptionarea imaginilor etc.). „Vrem sa ne cream si o retea de distributie, pentru ca utilizatorii sa poata veni sa ridice personal fotografiile printate“, a spus Tibor Jakab. „Poate vom avea si o solutie pentru livrare internationala, pentru ca au existat comenzi“, a apreciat el.

     

    Exista si un concurent pentru FotoPrint – USPhoto.ro, care permite de asemenea crearea de albume, precum si printarea pozelor si livrarea lor la domiciliu. Utilizatorii nu pot edita fotografiile, dar le pot aranja in galerii separate si le pot trimite si in Europa, nu numai pe teritoriul Romaniei.

     

    Tot din pasiunea pentru fotografii digitale castiga bani si un producator de soft din Romania. Compania clujeana Vimore Soft s-a specializat in dezvoltarea si distributia de aplicatii de cautare a fotografiilor digitale si a semnat un parteneriat cu americanii de la Digimark, pentru realizarea unui sistem de identificare a celor care incalca drepturile de autor pe Internet in domeniul imaginilor stocate in format digital. Asta pentru ca multa lume primeste si trimite online fotografii fara a sti ca ele sunt protejate de legile drepturilor de autor.

    Compania a creat un soft care permite „amprentarea“ fotografiilor digitale si apoi, prin motorul de cautare, le descopera pe cele care au fost sustrase si utilizate pe Internet fara acordul proprietarilor. Astfel, fotografii profesionisti si site-urile specializate isi pot proteja pozele aflate in baza de date impotriva utilizarii lor ilegale pe Internet.

     

    De exemplu, clujenii lucreaza cu site-ul Stockart.com, care ofera o gama larga de fotografii profesioniste, realizate de artisti in domeniu. Pretul unei comenzi realizate pe site variaza in functie de numarul de fotografii, calitatea ceruta, dar si in privinta drepturilor de exclusivitate asupra imaginilor furnizate. Pentru livrarea unei comenzi, taxele sunt de 55 de dolari (peste 42 de euro) plus transportul (43 de dolari pe CD, sau 10 dolari pentru trimiterea prin e-mail).

     

    Proprietarul Stockart.com a castigat anul trecut aproape 700.000 de dolari (583.000 de euro) pentru drepturile de autor ale imaginilor luate ilegal de pe site-ul sau si folosite pe alte site-uri web. El a folosit aplicatiile Digimark si Vimore Soft, si-a marcat fotografiile din baza de date si apoi le-a descoperit rapid pe cele utilizate ilegal.

  • Incasari colaterale

    Pasiunea pentru fotografii digitale a dat un nou avant unei industrii aparute in perioda de glorie a Internetului, dar care a avut de suferit dupa crahul dot-com: cea a albumelor foto online. Unele companii au facut din asta o sursa de venit tiparind si trimitand acasa prin posta fotografiile dorite de utilizator.

     

    Succesul site-urilor de albume foto online, precum Webshots – care a aduna 23 de milioane de vizitatori pe luna si are in galeriile sale 217 milioane de fotografii – i-a atras in joc gigantii industriei. Yahoo a cumparat de curand Flickr Inc., o companie canadiana care le permite utilizatorilor sa faca schimb de fotografii digitale pe Internet.

     

    La randul sau, Hewlett-Packard (HP) a achizitionat recent Snapfish, unul din cei mai mari jucatori din domeniul managementului online al fotografiilor digitale. De asemenea, toti marii producatori de camere foto, de la Kodak pana la Canon, le ofera clientilor lor si posibilitatea de a crea albume, fie pe propriul computer, fie online. De altfel, Kodak a scos pe piata prima camera digitala care se conecteaza la Internetul fara fir (WiFi) pentru a permite transferul pozelor pe un site, de unde pot fi tiparite sau trimise prietenilor.

     

    Cel mai mare motor de cautare, Google, a cumparat anul trecut Picasa, companie care ofera de asemenea un soft pentru managementul fotografiilor digitale si o solutie pentru utilizatorii care vor sa faca schimb de poze online.

     

    Vestile pentru aceasta industrie sunt cum nu se poate mai bune: volumul vanzarilor de camere digitale creste, iar o data cu el sporeste de la an la an cererea pentru solutii de printare si organizare in albume a fotografiilor digitale. Industria procesarii imaginilor (pe film si digitale) ajunge la nivel mondial la 26 miliarde de dolari in 2005, spun specialistii in domeniu.

     

    Incet-incet, jucatorii au descoperit ca utilizatorii albumelor online vor sa aiba fotografiile si pe hartie, in albumele proprii de acasa. Astfel a aparut o industrie destul de profitabila a companiilor care, pentru cativa centi pe poza, proceseaza imaginile si le trimit oamenilor acasa prin posta, fara alte batai de cap.

     

    Mai mult, accentul se muta spre accesibilitate, dat fiind faptul ca majoritatea internautilor dispun deocamdata de o conexiune la Internet lenta (dial-up). Yahoo a a rezolvat si aceasta problema, oferind utilizatorilor posibilitatea de a trimite, intr-un singur mail, pana la 300 de fotografii digitale. Serviciul PhotoMail este gratuit, iar fotografiile sunt stocate pe un server Yahoo, iar prin mail sunt trimise doar variante micsorate (thumbnails) la 3-5 kilobiti. Daca cel care primeste mesajul vrea sa vada intreaga fotografie, ea este deschisa intr-o fereastra separata, direct de pe serverul de stocare.

     

    In fine, aceasta manie a fotografiilor digitale s-a facut simtita recent si pe piata locala, unde furnizorii de servicii online au lansat facilitati similare. De exemplu, Neogen a lansat un serviciu pentru pasionatii de fotografie, care permite vizitatorilor sa isi creeze online propriile albume digitale. In numai cateva saptamani, pe site-ul Neogen Foto (http://foto.neogen.ro) au fost create un numar de peste 1.500 de albume foto, fapt care demonstreaza interesul publicului din Romania pentru acest tip de serviciu, spun oficialii companiei.

     

    Deocamdata, Neogen nu si-a propus sa se apuce de printarea fotografiilor din albume. „Daca vom gasi un partener de incredere care sa proceseze calitativ comenzile utilizatorilor, vom semna un contract de colabo-rare prin care vom directiona comenzile in sistemul lor online“, spune Calin Fusu, director general al Neogen. Miza companiei este alta: ca si toate serviciile oferite, Neogen Foto are ca scop cresterea audientei site-ului si, deci, incasari sporite prin publicitate online.

     

    „Nu suntem grabiti in a «monetiza» serviciile noastre. Daca albumele online vor deveni populare in Romania, vom gasi cu timpul modalitati de a castiga bani de pe urma lor: fie prin publicitate, fie prin servicii“, a explicat Calin Fusu.

     

    Utilizatorii inscrisi la Neogen au la dispozitie un spatiu de stocare a fotografiilor de 10 MB. Ei primesc automat o adresa personala, care poate fi aratata prietenilor, chiar daca acestia nu sunt membri ai retelei Neogen. Pozele pot fi de asemenea trimise prin e-mail prietenilor cu numai cateva click-uri.

     

    Deocamdata, Neogen Foto este in perioada de testare (beta). Serviciul nu are un sistem de cautare, iar in prezent sunt peste 1.500 de albume care au fost facute publice de autorii lor. Cei care doresc sa pastreze pozele proprii numai pentru cunoscuti sau pentru membrii familiei pot pastra albumul propriu secret.

     

    Exista insa si companii care au pornit afacerea in sens invers. O companie romaneasca, FotoPrint, functiona deja ca laborator traditional de procesare a fotografiilor, cand a decis ca este momentul sa se orienteze spre o solutie online. Astfel, clientii companiei trebuie sa se inregistreze completand un formular online, apoi pot incarca fotografii pe serverul companiei, de unde sunt printate si trimise acasa prin posta. „Am vrut sa lansam un serviciu care nu exista pe piata sau cel putin nu aveam o concurenta prea mare“, a declarat pentru ZF Tibor Jakab, manager IT al FotoPrint.ro. Site-ul permite de asemenea realizarea de albume online, dar fotografiile nu pot fi vazute decat de utilizatorii inregistrati ca membri ai site-ului.

     

    „In curand, se vor putea printa si trimite acasa si fotografii printate din albumele publice ale altor clienti“, a precizat Jakab. „Folosim un laborator Noritsu, iar developarea o facem pe hartie fotografica clasica“, a precizat oficialul FotoPrint. El a spus ca pe viitor compania va investi pentru introducerea unui soft mai avansat, care sa permita utilizatorilor sa editeze pozele din albume (taierea, rotirea sau inscriptionarea imaginilor etc.). „Vrem sa ne cream si o retea de distributie, pentru ca utilizatorii sa poata veni sa ridice personal fotografiile printate“, a spus Tibor Jakab. „Poate vom avea si o solutie pentru livrare internationala, pentru ca au existat comenzi“, a apreciat el.

     

    Exista si un concurent pentru FotoPrint – USPhoto.ro, care permite de asemenea crearea de albume, precum si printarea pozelor si livrarea lor la domiciliu. Utilizatorii nu pot edita fotografiile, dar le pot aranja in galerii separate si le pot trimite si in Europa, nu numai pe teritoriul Romaniei.

     

    Tot din pasiunea pentru fotografii digitale castiga bani si un producator de soft din Romania. Compania clujeana Vimore Soft s-a specializat in dezvoltarea si distributia de aplicatii de cautare a fotografiilor digitale si a semnat un parteneriat cu americanii de la Digimark, pentru realizarea unui sistem de identificare a celor care incalca drepturile de autor pe Internet in domeniul imaginilor stocate in format digital. Asta pentru ca multa lume primeste si trimite online fotografii fara a sti ca ele sunt protejate de legile drepturilor de autor.

    Compania a creat un soft care permite „amprentarea“ fotografiilor digitale si apoi, prin motorul de cautare, le descopera pe cele care au fost sustrase si utilizate pe Internet fara acordul proprietarilor. Astfel, fotografii profesionisti si site-urile specializate isi pot proteja pozele aflate in baza de date impotriva utilizarii lor ilegale pe Internet.

     

    De exemplu, clujenii lucreaza cu site-ul Stockart.com, care ofera o gama larga de fotografii profesioniste, realizate de artisti in domeniu. Pretul unei comenzi realizate pe site variaza in functie de numarul de fotografii, calitatea ceruta, dar si in privinta drepturilor de exclusivitate asupra imaginilor furnizate. Pentru livrarea unei comenzi, taxele sunt de 55 de dolari (peste 42 de euro) plus transportul (43 de dolari pe CD, sau 10 dolari pentru trimiterea prin e-mail).

     

    Proprietarul Stockart.com a castigat anul trecut aproape 700.000 de dolari (583.000 de euro) pentru drepturile de autor ale imaginilor luate ilegal de pe site-ul sau si folosite pe alte site-uri web. El a folosit aplicatiile Digimark si Vimore Soft, si-a marcat fotografiile din baza de date si apoi le-a descoperit rapid pe cele utilizate ilegal.

  • POZEAZA SI POSTEAZA

    • http://www.webshots.com/ permite organizarea de albume de fotografii digitale, tiparirea pozelor, crearea de tricouri, sepci, cani personalizate
    • http://www.hpphoto.com/ site-ul HP permite in plus editarea fotografiilor, are sfaturi utile si puteti invata secretele fotografiilor digitale
    • http://www.kodakgallery.com/ pagina speciala a Kodak, unde utilizatorii pot descoperi si un soft special de prelucrare a imaginilor si alte surprize din partea producatorului american
    • http://foto.neogen.ro/ utilizatorii pot crea albume de poze in limita spatiului
    • http://www.fotoprint.ro/ creare de albume foto, tiparirea fotografiilor, iar pozele ajung deja acasa prin posta
    • http://www.usphoto.ro/ galerii online, printarea si expedierea pozelor in Romania si in Europa, crearea de obiecte personalizate (tricouri, cani etc.)

  • POZEAZA SI POSTEAZA

    • http://www.webshots.com/ permite organizarea de albume de fotografii digitale, tiparirea pozelor, crearea de tricouri, sepci, cani personalizate
    • http://www.hpphoto.com/ site-ul HP permite in plus editarea fotografiilor, are sfaturi utile si puteti invata secretele fotografiilor digitale
    • http://www.kodakgallery.com/ pagina speciala a Kodak, unde utilizatorii pot descoperi si un soft special de prelucrare a imaginilor si alte surprize din partea producatorului american
    • http://foto.neogen.ro/ utilizatorii pot crea albume de poze in limita spatiului
    • http://www.fotoprint.ro/ creare de albume foto, tiparirea fotografiilor, iar pozele ajung deja acasa prin posta
    • http://www.usphoto.ro/ galerii online, printarea si expedierea pozelor in Romania si in Europa, crearea de obiecte personalizate (tricouri, cani etc.)

  • Web-ul semantic

    Web-ul inca nu a atins varsta maturitatii. Parintele lui, Tim Berners-Lee, a initiat un proiect prin care sa-l faca mai util si mai usor de explorat, nu doar pentru utilizatorul uman, ci si pentru programe specializate.

     

    Fara indoiala, web-ul este o gigantica resursa informationala. Indiferent cate dintre miliardele de pagini care-l compun sunt sarace din perspectiva continutului sau de-a dreptul gunoi, raman suficiente milioane de pagini utile pentru fiecare dintre noi. Sau, mai precis, care ne-ar putea fi utile cu conditia sa le gasim.

     

    Aici insa incep problemele. Exista mai multe modalitati prin care putem sa cautam informatiile care ne intereseaza. Daca ne intereseaza un domeniu anume, dar nu ceva foarte precis – de pilda branzeturi -, atunci repertoriile (web directories) pot fi calea cea mai fireasca. Fiind organizate de regula pe mai multe niveluri, in cativa pasi ajungem la subdomenii suficient de specifice, de unde avem referinte la pagini individuale sau la repertorii specializate. O alta modalitate de cautare a informatiilor o reprezinta motoarele de cautare.

     

    Daca vom cauta cu Google „cheese“ vom obtine vreo 15 milioane de rezultate. Din fericire, motoarele de cautare folosesc diferite tehnici pentru a ordona listele de rezultate in functie de relevanta, astfel incat avem sanse mari ca cele mai valoroase resurse sa le gasim intre primele. De exemplu, Google foloseste un algoritm de ordonare numit PageRank, care pleaca de la premisa ca o pagina este cu atat mai relevanta cu cat exista mai multe pagini care fac referire la ea.

     

    De fapt, repertoriile si cautarile directe reprezinta pana la urma doua fatete ale aceleiasi tehnologii, bazata pe indexarea cuvintelor din paginile web si aplicarea unor metode de ordonare. Catalogarea se face de regula automat, iar ordinea referintelor respecta relevanta. Ce facem insa daca criteriile de cautare sunt mai sofisticate?

     

    De pilda, vrem retete de placinte cu branza, fara marar si cu putine calorii. Aici lucrurile se complica si vom constata ca Google nu prea ne este de ajutor. Problema este ca motoarele de cautare actuale indexeaza cuvinte si foarte putine informatii structurate. De fapt, motorul de cautare nu „intelege“ ce-i cerem, nu cunoaste semnificatia termenilor dintr-o cerere si nici a textului dintr-o pagina.

    Viitorul s-ar putea sa ne aduca insa un altfel de web, unul in care semnificatia informatiei sa fie mult mai importanta.

     

    Proiectul „Semantic Web“ este condus chiar de Tim Berners-Lee – inventatorul web-ului – si se bazeaza in principal pe standarde, limbaje de marcare si instrumente software specializate. Ingredientul principal este insa o tehnologie de descriere a continutului numita XML, a carei istorie incepe in urma cu aproape 40 de ani.

     

    La mijlocul anilor ‘60, IBM a format un grup de cercetare condus de Charles Goldfarb, care sa incerce sa rezolve problema incompatibilitatii documentelor editate cu ajutorul unor tehnologii diverse. Ideea lui a fost simpla si consistenta: nu modul cum arata un document este important, ci structura sa. Aceasta trebuie evidentiata printr-un set de „marcaje“. Insa cum fiecare tip de document isi are propria structura, a fost inventat un „meta-limbaj“ de marcare – adica un limbaj care descrie limbaje de marcare specifice tipurilor de continut.

     

    Asa cum o piesa de teatru poate fi descrisa ca o succesiune de acte constand din succesiuni de scene constand din replici rostite de personaje, asa si o factura sau un contract isi are propria structura specifica. Dupa standardizare, meta-limbajul s-a numit SGML iar in anii ‘90 a fost simplificat si adaptat sub denumirea XML (eXtensible Markup Language). Proiectul web-ului semantic mizeaza pe utilizarea unor tehnici de descriere a resurselor care sa puna in evidenta semnificatia continutului si relatiile dintre diversele piese de informatie, astfel incat informatia sa fie inteligibila nu doar pentru oameni, ci si pentru masini.

     

    O parte dintre aceste procedee sunt utilizate deja (de pilda RDF si RSS), dar calea este lunga. Daca, de exemplu, retetele de gatit ar fi descrise pe baza unui limbaj specific de marcare derivat din XML, atunci cu siguranta ar avea o lista standard de ingrediente si o evaluare a caloriilor – situatie in care un program specific ar putea sa-mi gaseasca retetele placintelor preferate.

     

    Cu siguranta, un web semantic ar fi util nu doar pentru savanti (imaginati-va cum ar putea fi explorate bibliotecile, arhivele si muzeele), dar si pentru noi, ceilalti. De pilda, un program specializat ne-ar putea construi un ghid de calatorie pe baza unui itinerar si a unor preferinte. Ba chiar ar putea face si rezervarile.

  • Web-ul semantic

    Web-ul inca nu a atins varsta maturitatii. Parintele lui, Tim Berners-Lee, a initiat un proiect prin care sa-l faca mai util si mai usor de explorat, nu doar pentru utilizatorul uman, ci si pentru programe specializate.

     

    Fara indoiala, web-ul este o gigantica resursa informationala. Indiferent cate dintre miliardele de pagini care-l compun sunt sarace din perspectiva continutului sau de-a dreptul gunoi, raman suficiente milioane de pagini utile pentru fiecare dintre noi. Sau, mai precis, care ne-ar putea fi utile cu conditia sa le gasim.

     

    Aici insa incep problemele. Exista mai multe modalitati prin care putem sa cautam informatiile care ne intereseaza. Daca ne intereseaza un domeniu anume, dar nu ceva foarte precis – de pilda branzeturi -, atunci repertoriile (web directories) pot fi calea cea mai fireasca. Fiind organizate de regula pe mai multe niveluri, in cativa pasi ajungem la subdomenii suficient de specifice, de unde avem referinte la pagini individuale sau la repertorii specializate. O alta modalitate de cautare a informatiilor o reprezinta motoarele de cautare.

     

    Daca vom cauta cu Google „cheese“ vom obtine vreo 15 milioane de rezultate. Din fericire, motoarele de cautare folosesc diferite tehnici pentru a ordona listele de rezultate in functie de relevanta, astfel incat avem sanse mari ca cele mai valoroase resurse sa le gasim intre primele. De exemplu, Google foloseste un algoritm de ordonare numit PageRank, care pleaca de la premisa ca o pagina este cu atat mai relevanta cu cat exista mai multe pagini care fac referire la ea.

     

    De fapt, repertoriile si cautarile directe reprezinta pana la urma doua fatete ale aceleiasi tehnologii, bazata pe indexarea cuvintelor din paginile web si aplicarea unor metode de ordonare. Catalogarea se face de regula automat, iar ordinea referintelor respecta relevanta. Ce facem insa daca criteriile de cautare sunt mai sofisticate?

     

    De pilda, vrem retete de placinte cu branza, fara marar si cu putine calorii. Aici lucrurile se complica si vom constata ca Google nu prea ne este de ajutor. Problema este ca motoarele de cautare actuale indexeaza cuvinte si foarte putine informatii structurate. De fapt, motorul de cautare nu „intelege“ ce-i cerem, nu cunoaste semnificatia termenilor dintr-o cerere si nici a textului dintr-o pagina.

    Viitorul s-ar putea sa ne aduca insa un altfel de web, unul in care semnificatia informatiei sa fie mult mai importanta.

     

    Proiectul „Semantic Web“ este condus chiar de Tim Berners-Lee – inventatorul web-ului – si se bazeaza in principal pe standarde, limbaje de marcare si instrumente software specializate. Ingredientul principal este insa o tehnologie de descriere a continutului numita XML, a carei istorie incepe in urma cu aproape 40 de ani.

     

    La mijlocul anilor ‘60, IBM a format un grup de cercetare condus de Charles Goldfarb, care sa incerce sa rezolve problema incompatibilitatii documentelor editate cu ajutorul unor tehnologii diverse. Ideea lui a fost simpla si consistenta: nu modul cum arata un document este important, ci structura sa. Aceasta trebuie evidentiata printr-un set de „marcaje“. Insa cum fiecare tip de document isi are propria structura, a fost inventat un „meta-limbaj“ de marcare – adica un limbaj care descrie limbaje de marcare specifice tipurilor de continut.

     

    Asa cum o piesa de teatru poate fi descrisa ca o succesiune de acte constand din succesiuni de scene constand din replici rostite de personaje, asa si o factura sau un contract isi are propria structura specifica. Dupa standardizare, meta-limbajul s-a numit SGML iar in anii ‘90 a fost simplificat si adaptat sub denumirea XML (eXtensible Markup Language). Proiectul web-ului semantic mizeaza pe utilizarea unor tehnici de descriere a resurselor care sa puna in evidenta semnificatia continutului si relatiile dintre diversele piese de informatie, astfel incat informatia sa fie inteligibila nu doar pentru oameni, ci si pentru masini.

     

    O parte dintre aceste procedee sunt utilizate deja (de pilda RDF si RSS), dar calea este lunga. Daca, de exemplu, retetele de gatit ar fi descrise pe baza unui limbaj specific de marcare derivat din XML, atunci cu siguranta ar avea o lista standard de ingrediente si o evaluare a caloriilor – situatie in care un program specific ar putea sa-mi gaseasca retetele placintelor preferate.

     

    Cu siguranta, un web semantic ar fi util nu doar pentru savanti (imaginati-va cum ar putea fi explorate bibliotecile, arhivele si muzeele), dar si pentru noi, ceilalti. De pilda, un program specializat ne-ar putea construi un ghid de calatorie pe baza unui itinerar si a unor preferinte. Ba chiar ar putea face si rezervarile.