BusinessMagazin

Blog

  • O casa cu soare

    Conceptul de independenta energetica este, trebuie spus din capul locului, o iluzie buna sa populeze doar discursurile politicienilor. Dar ce se intampla daca reducem conceptul la nivelul unei singure case? Care este pretul ce trebuie platit pentru eliberarea de sub spectrul facturilor la gaze sau electricitate?

     

    Prezenta sau lipsa utilitatilor este unul din factorii decisivi pentru fixarea pretului unui teren sau a unui imobil. Ar fi fezabil deci, rentabil din punctul de vedere al economiei unei familii sa renunte la serviciile Distrigaz sau Electrica?

     

    „La nivelul unei singure locuinte – si aici ma gandesc la o casa la curte, la tara, nu in oras – nu este nici o problema sa asiguri independenta energetica. Desigur, vorbim de consumuri decente de energie, nu de o casa de 700-800 de metri patrati, cu risipa si grandomanie“, spune Gelu Lupas, directorul companiei clujene Solara, furnizor de sisteme eoliene si de energie solara. Satul, zonele rurale au un avantaj net in cazul energiilor alternative in fata orasului. „In cazul unui bloc de locuinte asezat in mijlocul unui oras, independenta energetica este aproape imposibil de realizat, fiindca ne bazam pe resurse naturale, pe vant si soare, pe care intr-un oras aglomerat nu le prea avem. Cladirile opresc vantul, iar poluarea filtreaza soarele, asa ca un sat poate fi facut independent energetic foarte usor – un oras intreg, mai greu, dar nu imposibil“, adauga Lupas.

     

    „Problema este de rentabilitate a investitiei, pentru ca valoarea unei investitii menite sa asigure independenta energetica a unei case noi este destul de mare“, spune Florin Fleseriu, managerul companiei LP Electric din Alba-Iulia, furnizor de sisteme de energie alternative. Iar aici trebuie spus de la bun inceput ca, din punctul de vedere al costurilor implicate, independenta totala pare a nu fi in acest moment o solutie. „De la 90% la 100% independenta, pretul poate fi de 1.000 de ori mai mare. Putem incalzi o casa exclusiv cu energie solara, dar costurile ar fi de circa 15 ori mai mari decat ale sistemului combinat. Scopul este traiul comod, nu Guinness Book“, spune Gelu Lupas.

     

    SA VEDEM CAT COSTA. In zonele unde exista retea electrica, la preturile actuale este mai convenabila racordarea la furnizor. „La un kilometru distanta de liniile electrice, situatia deja se schimba, pentru ca tot ce inseamna racordare, la aceasta distanta, adica proiect, materiale si executia acestuia costa in jur de 30.000 de euro. Valoarea unui sistem energetic hibrid, ce foloseste energie eoliana si energie solara pentru a furniza electricitate, incepe de undeva de la 16.000 de euro“, spune Fleseriu. In cazul in care nu exista retea de electricitate in zona, cea mai ieftina varianta de producere a energiei este o centrala hidro, daca in zona exista un curs de apa. „Un microhidrogenerator furnizeaza cel mai ieftin curent, la 0,8-1,2 euro pentru un watt“, spune Gelu Lupas. O turbina de 1.000 W cantareste cateva kilograme si este mare cam cat un cos de gunoi. Cu toate acestea, poate produce energia electrica necesara alimentarii a trei-patru case, cu un consum rezonabil, adauga Florin Fleseriu.

     

    Daca nu exista un curs de apa care sa poata fi folosit, adica cu un debit minim de 20 litri/secunda, electricitatea poate fi obtinuta cu ajutorul unui sistem eolian (1,2-3 euro/W) sau se pot monta panouri fotovoltaice, cu costurile cele mai mari, de 6-9 euro/W. Pentru zilele fara vant sau situatii deosebite, un grup electrogen ce functioneaza pe baza de motorina sau benzina poate prelua alimentarea casei. Orice dispozitiv de producere a electricitatii va alimenta un set de acumulatori, tensiunea de 220 V curent alternativ fiind obtinuta cu ajutorul unui dispozitiv numit invertor, care transforma cei 12 V curent continuu furnizati de baterii. „Investitia pentru o casa pentru 3 persoane, de 150 de metri patrati si dotata cu aparate moderne cu consum redus se ridica la 12-20.000 de euro“, precizeaza Gelu Lupas.

     

    Seful Solara spune ca in zonele unde exista probleme cu alimentarea cu electricitate poate fi folosit un sistem de alimentare cu energie electrica din surse alternative, dar bateriile pot fi incarcate si folosind electricitatea mai ieftina furnizata noaptea de Electrica (la 32% din pretul de zi al electricitatii).

     

    Pentru incalzire poate fi folosit tot un sistem combinat, bazat pe panouri solare si o pompa de caldura. Apa calda furnizata de colectoarele solare poate fi stocata intr-un bazin de cateva mii de litri de unde poate fi folosita pentru incalzire sau nevoi menajere. Pentru a incalzi iarna, o pompa de caldura poate fi folosita pentru a „ajuta“ sistemul. Pompa de caldura este un dispozitiv asemanator unui frigider, dar care face cald inauntru si duce frigul in exterior, explica Gelu Lupas. „Spre deosebire de un calorifer electric obisnuit, care cu un kilowatt de curent face un kilowatt de caldura, pompa de caldura face 4 kilowati de caldura, adica este de patru ori mai ieftina decat o centrala electrica si sub costul gazului metan ars intr-o centrala obisnuita.

     

    Problema pompei de caldura este pretul destul de ridicat, in jur de 8.000 de euro pentru un dispozitiv ce poate incalzi casa de 150 mp luata in calcul. „Chiar si asa, socotind consumul de combustibil, pompa se amortizeaza in 2-3 ani si, in perspectiva scumpirii inevitabile a gazelor naturale, durata de amortizare se va injumatati peste numai un an sau doi“, crede Gelu Lupas.

     

    Colectoarele de caldura pot asigura caldura si apa calda de la jumatatea lunii martie pana la jumatatea lunii noiembrie, iar iarna pot prelua circa un sfert din cheltuielile cu combustibili. Pentru 150 mp, colectoarele costa intre 3.300 si 7.500 de euro, „dar investitia este pe termen lung, cu intretinere minimala si fara consumabile“, precizeaza Lupas.

     

    O varianta mai ieftina a pompei de caldura este o centrala cu combustibil solid, cu costuri sub jumatate din costul actual al gazului metan. „Eu am doua astfel de sisteme bazate pe soare si lemne, la firma si acasa, si costurile cu combustibilul, care este rumegus brichetat, n-au depasit, in ultimii doi ani, 200 de euro pe iarna. Daca as fi folosit o pompa de caldura, probabil ca m-as fi incadrat la cel mult 70-100 de euro pe iarna“ adauga Lupas.

     

    Un sistem cu colectoare solare, pompa de caldura si rezervor de acumulare n-ar trebui sa depaseasca 16.000 de euro la preturile actuale. Trebuie spus ca exista si ceea ce s-ar putea numi constrangeri: consumul de electricitate ar trebui minimizat sub toate formele, prin iluminat local, becuri cu consum redus, iluminat cu LED-uri in anumite zone, spalare cu apa rece sau cu apa incalzita cu colectoarele solare, electrocasnice si electronice cu consum redus. Instalatia de aer conditionat poate fi suplinita cu un sistem de tevi de tuburi din material plastic, ingropate la circa 2 metri in pamant, care, ajutat de cateva ventilatoare cu consum redus, poate asigura in casa 21-22 de grade Celsius in miezul verii. Sistemul este fezabil, numai si pentru faptul ca a fost pus la punct de babilonieni cu aproape 4.000 de ani in urma.

     

    PE TERMEN LUNG. Dar la ce bun cheltuieli suplimentare, de zeci de mii de euro, peste costurile de construire a casei? In primul rand, pentru ca accesul la sistemele de utilitati costa oricum si incarca nota de plata a unei cladiri. In al doilea rand, pentru ca instalatiile alternative sunt relativ usor de intretinut si isi pot dovedi utilitatea decenii de-a randul, cu costuri minime. In al treilea rand, scad costurile cu electricitatea si gazele. Si nu in ultimul rand, hidrocarburile se scumpesc permanent si sunt pe sfarsite. „E ciudat sa numim petrolul si gazele naturale drept surse de baza si preferentiale, iar soarele doar solutie alternativa, desi fara el viata ar pieri pe pamant. Rezultatele acestui concept se vad pe orice canal media, in primele trei minute de stiri, este vorba de Irak, politica energetica a Rusiei, marea coruptie, preturile impuse“, crede Gelu Lupas.

     

    Cu cele trei minute de stiri ar putea fi luptat macar printr-o implicare mai mare a autoritatilor pentru sprijinirea celor ce aleg sa investeasca sau sa se doteze cu instalatii alternative de producere a energiei, dar si prin modificarea obisnuintelor de acum ale consumatorilor si constructorilor de case. „Este ca si in cazul cocainei – problema nu este furnizorul, ci consumatorul“, glumeste Florin Fleseriu de la LP Electric. „Daca sporeste cererea, atunci creste si oferta furnizorilor.“

     

    „Si consumatorii, si constructorii dovedesc o lipsa de viziune pe termen lung, preferand solutiile clasice“, crede Augustin Ofiteru, directorul general al companiei Mangus Sol, furnizoare de echipamente pentru biodiesel si energii alternative.

     

    Si cine ar putea schimba perspectiva? Poate autoritatile? Nu pentru moment. Proiectul de strategie energetica a Romaniei, publicat de Ministerul Economiei si Comertului intr-o perioada sensibila pentru Romania (discutiile, la nivel inalt, ale europenilor cu oficialii rusi, controversele locale legate de privatizarea Petrom) are ca subtitlu „Energie sigura, accesibila si curata pentru Romania“, dar referirile la productia din surse alternative nu sunt foarte dese. Sigur, Romania pare ca are, la nivel macro, o pozitie confortabila, data fiind actuala structura a productiei din Romania, cu 28% din electricitate provenind din hidrocentrale. In 2010 autoritatile romane tintesc la majorarea ponderii surselor regenerabile la 33% din consumul de energie electrica, peste cele 21% la care aspira restul continentului european. 

     

    Cu investitii estimate tot de catre MEC la 1,3 miliarde de euro pana in 2010, procentele ar putea fi respectate. Mai este vreo problema? Da: cea a consumatorului care nu este implicat si care se afla intr-o relatie sterila cu furnizorii de energie.

     

    Site-ul grupului francez EDF abunda de documente ce pot fi descarcate de catre clienti si care explica modul in care un cetatean poate sa devina furnizor, exploatand panouri fotovoltaice, de exemplu. In functie de consum, micul furnizor legat la retea poate folosi energie de la EDF sau poate livra electricitate in sistemul energetic national. Un contor special tine evidenta si la finele lunii se trage linie. Rezulta o factura cu o valoare evident mai redusa decat cea obisnuita.

     

    In plus, consumatorul-furnizor beneficiaza de facilitati importante: in Germania, statul suporta aproape jumatate din pretul investitiei, iar in Franta si Belgia exista deduceri de taxe de pana la 20% pentru consumatori. Si Italia si Spania incurajeaza montarea micilor sisteme alternative. Interconectarea cu sistemul energetic national ar reduce si investitia necesara, pentru ca in cazul instalatiilor producatoare de electricitate dispar acumulatorii meniti sa inmagazineze energia.

     

    Sistemul ales de romani pentru incurajarea surselor regenerabile se adreseaza firmelor dispuse sa investeasca in domeniu si este cel al cotelor obligatorii combinat cu sistemul de comercializare a certificatelor verzi (pentru fiecare MWh de energie produsa, producatorii primesc un certificat verde, pe care il pot vinde furnizorilor de energie, obligati prin lege sa furnizeze energie verde intr-o anumita proportie si, deci, obligati sa cumpere certificate), spune Irina Nicolau, consilier in cadrul Agentiei Romane pentru Conservarea Energiei.

     

    UNII S-AU INCUMETAT. Prima turbina eoliana de mai mare putere a aparut in Romania in 2003, la Ploiesti. A devenit functionala in 2004 si are o capacitate de 660 kW. O a doua centrala eoliana, de 250 kW, a fost pusa in functiune in ianuarie anul trecut, la 60 km de Bistrita-Nasaud. In martie 2006, la Baia, judetul Tulcea, a fost instalata o a treia centrala eoliana, cu o putere de 550 kW, precizeaza Irina Nicolau.

     

    In sectorul rezidential exista destule proiecte. Gelu Lupas de la Solara are sediul firmei si casa incalzite cu sisteme alternative. Florin Fleseriu de la LP a instalat prima microhidroturbina in Caras-Severin, valoarea proiectului fiind de 8.500 de euro. Cei 300 KWh pe luna generati de turbina inseamna „mai mult decat are nevoie o casa“, spune specialistul. Proprietarul unei case in Avrig a investit 16.000 de euro, preferand o combinatie de panouri solare cu o turbina eoliana. In Covasna, pentru 17.000 de euro, Fleseriu a facut un sistem triplu, care combina toate tipurile de sisteme.

     

    In Dobrogea, zona prielnica energiilor alternative, pentru ca dispune si de soare si de vant, exista nu putine locuinte iluminate sau incalzite cu sisteme alternative: in Constanta, in Eforie Nord, la 2 Mai sau la Techirghiol.

     

    Deocamdata, toti cei de mai sus pot fi catalogati drept excentrici ce refuza binefacerile societatii moderne, iar pretul echipamentelor poate parea prea mare. Aceasta optica se va schimba insa nu peste mult timp, atunci cand petrolul va ajunge la 100 de dolari barilul, iar gazele naturale vor fi platite de doua ori mai mult.

  • Energiile regenerabile

    Statele UE urmaresc cresterea ponderii energiilor alternative, pana in 2010, de la 10% in Marea Britanie la 78% in Austria. Alte procente: Spania – 29%, Italia – 25%, Danemarca – 29%, Franta – 21%. In Elvetia, deja 60% din energia produsa provine din surse alternative.

     

    TEHNOLOGIILE SOLARE: Pretul unui kW produs cu ajutorul soarelui este acum mai mic de zece ori decat in 1980. Cu toate acestea, productia de energie termica  e mai fezabila. La Universitatea Bucuresti exista o centrala cu panouri fotovoltaice cu o putere instalata de 30 kW, care a inceput sa functioneze din mai 2006. Romania are un potential de utilizare a energiei fotovoltaice de 1.200 GWh, echivalent cu arderea a 103.200 de tone de combustibil conventional.

     

    ENERGIA HIDRO: Peste 28% din energia electrica produsa in Romania provine din exploatarea hidrocentralelor de mare putere si a microhidrocentralelor, dar ponderea lor poate creste odata cu investitiile in modernizare. In sectorul privat, energia hidro poate fi exploatata cu ajutorul microhidroturbinelor, cea mai ieftina sursa de energie alternativa.

     

    ENERGIA GEOTERMALA: Energia geotermala este disponibila in special in vestul tarii, unde exista rezerve insemnate de apa geotermala. In municipiul Oradea exista o instalatie de captare-preparare care deserveste un intreg cartier de locuinte. Localitatile Beius, Jimbolia si Nadlac utilizeaza si ele aceasta resursa energetica. La Otopeni exista un potential exploatabil de energie geotermala. Acolo au fost facute cateva sonde cu ani in urma, dar in prezent sunt colmatate, iar forarea de noi sonde este foarte costisitoare.

     

    TURBINELE EOLIENE: In Romania sunt identificate cinci zone de aplicabilitate, cea mai interesanta pentru acest tip de energie fiind litoralul Marii Negre si largul marii. Potentialul este de 14.000 MW putere instalata. Restul tarii are, in general, potential scazut, cu exceptia culoarelor montane, a Dobrogei si a Deltei Dunarii.

  • BENZINARII: Apar tot mai multe companii din afara industriei petroliere

    Pentru unii sunt afaceri de nisa, pentru altii sunt arme puternice de contraatac in fata competitiei: se inmultesc benzinariile deschise de companii care n-au nimic de-a face cu piata petroliera.

     

    Nume consacrate in alte domenii – comert, panificatie sau transport – completeaza paleta de marci prezente in peisajul retelelor de benzinarii. Insa in timp ce pentru Boromir, producator din industria de panificatie, benzinariile vin doar sa intregeasca ariile de afaceri, statiile de benzina vor deveni pentru hipermarketurile Carrefour un atu intr-o lupta care se anunta crancena. Pentru ca odata cu cresterea competitiei in retail, companiile vor apela la tot mai multe trucuri pentru a-si atrage cumparatori.

     

    Iar timp de pierdut nu mai e. Reteaua franceza Carrefour planuieste sa-si construiasca o retea de benzinarii sub acelasi nume, „ca sa compleze gama de servicii pe care le ofera clientilor“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour. Acum, sub acest nume functioneaza doar o singura benzinarie, deschisa in 2001 in urma unei investitii de 600.000 de euro. Insa planurile de dezvoltare vizeaza o decizie ferma: „Ne vom implica mai mult atat pe piata distribuitorilor de combustibili, cat si pe piata altor servicii“, adauga reprezentanta companiei.

     

    O asemenea strategie nu este deloc straina grupului francez, care a procedat la fel si pe alte piete. Achizitia cea mai recenta a francezilor pe piata poloneza a inclus, pe langa magazinele grupului olandez Ahold, si patru benzinarii. Tot in cursul acestui an, filiala spaniola a Carrefour a preluat patru hipermarketuri si doua statii de benzina.

     

    Inca din 2004, presa occidentala semnala faptul ca retaileri puternici – ca E. Leclerc, Carrefour si Auchan – schimba radical raportul de forte din piata franceza a retelelor de benzinarii. In urma cu doi ani, retailerii controlau deja 56% din vanzarile de carburanti din Franta si 28% din piata britanica, potrivit Wall Street Journal Europe.

     

    Atat micii operatori de benzinarii, cat si companiile petroliere mari intampina competitia retelelor de statii de benzina construite de lanturile comerciale. Reteta este simpla: acestea din urma prefera sa vanda carburanti cu un pret mai mic decat competitorii (prin practicarea unui adaos cat mai mic) pentru a-si atrage clientii catre vanzarile din magazine, benzinariile fiind plasate strategic chiar in curtea hipermarketului. Respectand aceeasi regula, si benzinaria pe care o are Carrefour in Romania este plasata tot in parcarea unui magazin – cel din cartierul Militari (Bucuresti).

     

    Nu numai lanturile internationale au intrat pe piata benzinariilor. Compania de transport Dacos, spre exemplu, opereaza o retea de statii de benzina in judetul Valcea, iar grupul valcean Boromir, cu activitati in industria de panificatie, are tot in judetul Valcea trei benzinarii. Constantin Boromiz, proprietarul grupului Boromir, spune ca benzinariile au aparut in portofoliul firmei inca „din etapa de inceputuri“, pentru a diversifica afacerile, iar investitia realizata la mijlocul anilor ‘90 a atins 1,5 mil. euro. Plasate in zone cu vad, cele trei benzinarii sunt pentru Boromiz „o afacere usoara, de pensionar“ si nu doreste nici sa extinda reteaua, dar nici sa se desparta de aceasta afacere, in ciuda celor doua oferte – din partea retelelor LukOil si Petrom – pe care le-a avut pana acum.

     

    Concret, cresterea se traduce in vanzari cu 15% mai mari in 2006 fata de anul anterior, iar ritmul de crestere a fost permanent dupa 2000. In cele trei statii de benzina Boromir functioneaza, sub marca Avantaj, si magazine cu suprafete cuprinse intre 80 si 150 mp. Vanzarile medii lunare ale celor trei benzinarii au ajuns, in acest an, la 1,5 mil. lei (peste 400.000 de euro), ceea ce inseamna o cifra de afaceri de 5 mil. euro pentru intreg anul.

  • Divizia mamutilor

    In Romania sunt 2.140 de benzinarii dar cateva retele mari sunt cele care fac regulile jocului.

     

    Companie

    Numar benzinarii

    PETROM

    520

    ROMPETROL

    300

    LUKOIL

    288

    MOL

    120

  • STRATEGIA UNIVERS’ALL

    Pentru vanzarea bunurilor de larg consum, compania a dezvoltat mai multe tipuri de magazine:

     

    SUPERMARKET: noua magazine de acest tip in Sibiu, Suceava, Targu Mures, Iasi, Constanta, Timisoara, Sighisoara, Tarnaveni si Sfantu Gheorghe.

    • Investitia: intre doua si cinci milioane de euro pe magazin
    • Suprafata: intre 600 si 2.500 mp
    • Numar de produse: 15.000
    • Angajati: 100 per magazin

     

    HIPERMARKET: In centrul Bucurestiului compania opera din 2005 un magazin denumit „hipermarket alimentar“. Magazinul avea 26 de case de marcat si permitea accesul la cele 1.000 de locuri de parcare ale Centrului Comercial Unirea.

    • Investitia: 12 milioane de euro
    • Suprafata de vanzare: 4.200 mp; suprafata totala: 6.000 mp
    • Numar de produse: 20.000
    • Angajati: 200 per magazin

     

    PROXIMITATE: In Constanta, compania detine patru magazine sub sigla Uni’all.

    • Suprafata: 500 mp
    • Numar de produse: 6.000
    • Angajati: 20 per magazin

  • CINE A FOST UNIVERS’ALL

    Reteaua Univers’all avea trei formate distincte de magazin, operate sub marcile Univers’all (hipermarket si supermarketuri) si Uni’all (magazine de proximitate).

     

    CIFRA DE AFACERI: Anul trecut reteaua realizase afaceri de 36 de milioane de euro.

     

    TRAFIC: In fiecare zi, reteaua avea peste 25.000 de clienti, cu o frecventa de vizitare a magazinelor de 2,3 ori pe luna.

     

    VANZARI: Valoarea unui bon de casa variaza, in functie de tipul si locatia magazinului, de la 4 la 12-13 euro.

     

    GRUP: Reteaua Univers’all facea parte, alaturi de alte companii din domeniul comertului si distributiei, din grupul GFS. Grupul opera din anul 1998 magazine duty-free, fiind la un moment dat cel mai mare jucator de pe piata de profil. In prezent, GFS mai are magazine duty free, in sistem franciza, doar pe granita estica si de nord a tarii, dar in 2005, grupul avea 22 de magazine pe cinci frontiere terestre.

  • LEGIUNEA STRAINA

    BILLA: A intrat pe piata in 1999 si detine 20* de supermarketuri. Valoarea investitiei pentru un magazin ajunge pana la aproximativ 5 milioane de euro.

     

    MEGA IMAGE: A deschis primul supermarket in 1994 si in prezent are 18 magazine, dintre care 14 in Bucuresti.

     

    ARTIMA: Reteaua preluata anul trecut de Polish Enterprise Fund V a ajuns la 16* supermarketuri, plasate in Transilvania si Banat.

     

    INTERMARCHE: Are opt supermarketuri sub sigla Interex. A preluat magazinul Univers’all din Sibiu.

     

    LA FOURMI: Este o retea de 11* unitati de tip convenience (de vecinatate).

     

    G’market: Reteaua operata de turcii de la Anchor Grup are patru* supermarketuri.

     

    SPAR: Intrat pe piata la inceputul anului, are in prezent patru magazine.

  • Va ordon: Treceti Atlanticul!

    Lumea financiara ar putea aniversa in 2007 nasterea unei burse a burselor – poate prima piata transatlantica, poate o noua bursa paneuropeana. Totusi, nu va grabiti cu sampania, pentru ca scenariile se mai pot inca schimba de la o zi la alta.

     

    Primarul Londrei, Ken Livingstone, a cerut saptamana trecuta ca autoritatile antitrust sa investigheze posibila preluare a Bursei londoneze – London Stock Exchange – de catre concurentul ei american, Nasdaq. Livingstone a cerut chiar o examinare internationala a cazului, sustinand ca o astfel de tranzactie ar afecta pozitia Londrei de centru financiar global. „Cred ca tranzactia ridica o serie de probleme care tin de concurenta, dar si probleme de alta natura, care ar necesita o investigare in profunzime“, a decretat elegant Livingstone.

     

    Nasdaq este deja actionar al LSE, cu 28% din capital, insa faptul ca la sfarsitul lunii trecute a aruncat pe masa cea mai generoasa oferta de pana acum pentru preluarea integrala a bursei insulare (o oferta care evalueaza LSE la 4,3 miliarde de euro) trezeste ingrijorarea englezilor. Nu numai pentru ca o serie de companii financiare cu afaceri in City si-ar putea transfera oamenii in SUA, ci si pentru ca reglementarile bursiere americane sunt mult mai restrictive decat cele din Marea Britanie. Avantajul Nasdaq, in schimb, este evident, pentru ca americanii ar ramane astfel pe plan global cu un singur concurent – Bursa din New York (New York Stock Exchange – NYSE), aflata la randul ei acum pe punctul de a inghiti cealalta piata bursiera importanta din Europa, Euronext.

     

    Clara Furse, directorul executiv al LSE, s-a opus categoric ofertei americanilor, refuzand inclusiv sa-l intalneasca pe Bob Greifeld, omologul ei de la Nasdaq, pentru eventuale discutii de principiu. Ca la mijloc sunt insa si alte ratiuni decat cele legate de un exod al gulerelor albe din City o dovedeste faptul ca, nu mai departe de anul trecut, un raport al LSE conchidea ca o preluare a institutiei de catre pretendentii de atunci, franco-belgienii de la Euronext si nemtii de la Deutsche Börse, „ar fi in beneficiul clientilor“, reducand costurile totale de tranzactionare pentru acestia, si ca „nu ar afecta cu nimic concurenta pe piata serviciilor bursiere“. Prin urmare, daca pretendentii sunt europeni, nu avem nici o problema; daca sunt americani, nu avem ce discuta cu ei.

     

    Anul acesta conducerea bursei londoneze a respins deja doua oferte ostile de preluare din partea Nasdaq, ceea ce in lumea afacerilor inseamna cam ce insemna in saloanele Europei lovitura cu manusa peste obrazul preopinentului. Acum, Nasdaq a dat de inteles ca nu e dispus sa cedeze: fie va ridica din nou pretul pe care il ofera pentru pachetul de actiuni (mai putin probabil), fie va merge sa discute direct cu restul actionarilor bursei londoneze. Cea mai recenta propunere a Nasdaq, din 20 noiembrie, a fost sa achizitioneze in numerar, pentru 1.243 de penny (18,3 euro), fiecare titlu LSE aflat in posesia celorlalti investitori, ceea ce inseamna o evaluare a bursei londoneze la 2,9 miliarde de lire sterline (4,3 miliarde de euro). Adica un pret cu 40% mai mare decat cel pe care il oferise in martie. Este insa un pret egal cu minimul cerut de legislatia referitoare la fuziuni – Nasdaq nu avea voie sa coboare sub cel mai mare pret pe care l-a platit deja pentru o actiune  LSE, adica 1.243 de penny.

     

    Ironic e ca, in afara de bani, e greu de vazut cu ce mai poate Nasdaq sa imbuneze LSE. Bursa londoneza dispune de cea mai performanta platforma de tranzactionare electronica din lume. Iar daca in urma cu cativa ani, Nasdaq si NYSE se bateau intre ele pe oferte publice initiale ale companiilor in cautarea unui loc bun de listare, LSE si-a adjudecat in 2005 patru dintre cele mai mari asemenea oferte de pe piata, in timp ce fiecare din bursele americane au atras doar una. In plus, Nasdaq e plina de datorii la banci, dupa achizitiile pe care le-a facut in ultimul an, in principal pentru majorarea participatiei la LSE. Astfel incat, dupa anuntul din 20 noiembrie, agentia Standard & Poor’s a retrogradat ratingul Nasdaq de la BBB- la BB^ cu perspectiva negativa si a avertizat conducerea bursei americane ca ar fi imprudent sa se indatoreze inca mai mult pentru a plati restul de 70% din actiunile LSE. Numai ca Nasdaq nu-si prea mai poate permite sa dea inapoi. Si nu e vorba doar de o chestiune de orgoliu. Exista un motiv foarte bine intemeiat pentru care Londra a devenit o noua Mecca a lumii financiare.

     

    Dupa crahul WorldCom si falimentul Enron de la inceputul anilor 2000, Statele Unite au incercat sa se protejeze de alte asemenea socuri pe viitor. Iar solutia s-a materializat in iulie 2002 in legea Sarbanes-Oxley (SOX), care a introdus un nou set de standarde financiare si de audit pentru companiile care se listeaza la burse. Desi costisitoare si constrangatoare pentru firme, reglementarile SOX erau menite sa asigure transparenta care a lipsit din raportarile WorldCom sau Enron, facand in acelasi timp mai usor pentru actionari sa obtina daune substantiale din partea companiilor despre care considera ca le-au produs daune. Legea Sarbanes-Oxley a lovit insa in principal in start-up-uri, care au renuntat sa se mai listeze in SUA si s-au orientat spre alte burse, daca nu au renuntat cu totul la optiunea listarii. Aceasta pentru ca nu oricine isi permite sa achite costurile anuale de aproape 3 milioane de dolari – si in continua crestere – necesare aplicarii standardelor SOX intr-o companie medie, potrivit unui calcul al Business 2.0.

     

    In schimb, bursa din piata londoneza Paternoster, de langa Catedrala Sf. Paul, a stiut sa se adapteze – in principal prin investitiile in tehnologiile de ultima ora – pentru a face din capitala Regatului Unit o atractie pentru companiile in cautare de acces mai usor la cota unei burse. Rezultatul: la mijlocul lunii noiembrie, pe bursa de la Londra erau listate 87 de noi companii europene si internationale si 41 de noi companii din China. Mai nou, ministrul trezoreriei, Ed Balls, a anuntat in octombrie ca pana de Craciun va promova o lege care „sa consolideze regimul permisiv si proportional reglementat care a facut din Londra un magnet pentru businessul international“. Iar observatorii au comentat ca aici ar putea fi vorba si despre o masura care sa impiedice Nasdaq sau orice alt pretendent la dominatia asupra bursei britanice sa-si impuna propriul regim de reglementare dupa o eventuala fuziune/ achizitie.

     

    Succesul modelului britanic are insa si el un pret, iar tocmai atuul care a ridicat Bursa londoneza (cotatia unui titlu LSE s-a dublat in 2006) – lipsa reglementarilor stricte – a facut ca aici sa se listeze si o serie de titluri mai putin onorabile. Criticii au inceput deja sa arate spre companiile de pariuri online – exilate de pe pietele americane – care s-au adunat pe bursa londoneza si care sunt in sine niste pariuri riscante pentru investitori. Cotatiile lor fluctueaza cu procente de cate doua sau chiar trei cifre in interval de cateva luni, iar analistii spun ca li s-ar potrivi un avertisment similar celui dat pentru utilizarea Viagra – „a se administra doar persoanelor fara probleme cardiace“.

     

    Mult mai important e insa faptul ca bursa londoneza pare condamnata sa-si gaseasca un partener, din simplul motiv ca trebuie sa faca fata concurentei tot mai intense de pe pietele financiare. Si chiar daca nu ii e doar indiferent daca acest partener se va chema NASDAQ sau altfel, o alianta cu unul din ceilalti mari jucatori de pe piata, perspectiva care a urmarit LSE aproape fara pauza din 2000 incoace, e mai mult o chestiune de timp.

     

    Presiunea pe LSE a crescut si mai mult chiar la o zi dupa ultima respingere a ofertei Nasdaq, cand miliardarul american Samuel Heyman a anuntat ca a intrat in posesia a 8,8% din totalul titlurilor bursei londoneze. Optiunile sefului LSE, Clara Furse, sunt, in opinia analistilor, destul de limitate: cu un pachet de aproape 30% controlat de Nasdaq si cu alte aproape 9% controlate de un miliardar american, o solutie ar putea fi „un cavaler pe cal alb“ care sa vina cu o contraoferta financiara cel putin egala cu cea a NASDAQ. Sau, daca personajul respectiv intarzie sa apara – ocupat fiind, poate, cu o alta fuziune –, alternativa ar fi o achizitie initiata chiar de LSE, posibil din zona asiatica, cel mai probabil Bursa din Tokio. Aceasta din urma ipoteza este pusa sub semnul intrebarii atat din cauza costurilor, dar si a cuvantului greu pe care il pot avea intr-un asemenea scenariu cei doi mari actionari de pe continentul american.

     

    Pana la urma, se pare ca balanta o vor inclina definitiv cele 60 de zile pe care NASDAQ le are la dispozitie pentru a-i convinge pe actionarii LSE sa accepte oferta de preluare. In caz ca Nasdaq esueaza si in acest demers – desi analistii aproape ca exclud aceasta posibilitate –, Clara Furse va mai avea la dispozitie o perioada, destul de scurta, in care sa gaseasca o alternativa. Altfel, asa cum spunea intr-un raport Donald Fandetti, analist al Citigroup, „daca LSE nu vine cu o solutie intr-o luna-doua, jocul s-ar putea sfarsi“.

     

    In timp ce pentru Nasdaq este atat de greu sa convinga o bursa europeana sa-i accepte tovarasia, pentru NYSE problema pare ca si rezolvata: pe 19 decembrie, actionarii bursei europene Euronext, cu sediul la Amsterdam, vor vota propunerea de fuziune dintre cele doua entitati, pentru care NYSE arunca in lupta 7,8 miliarde de euro, numerar si transfer de actiuni. A doua zi, pe 20 decembrie, actionarii NYSE vor vota si ei propunerea de fuziune, dupa ce bursa americana a trecut saptamana trecuta si ultimul hop – acordul Comisiei pentru Burse si Valori Mobiliare (SEC). Asa ar putea lua fiinta prima si cea mai mare bursa transatlantica.

     

    S-ar zice ca NYSE Euronext (cum se va numi noua entitate) si-a asigurat jumatatea de pas necesara pentru a trece prima finisul. Dupa ce rivalul americanilor, Deutsche Börse, a anuntat la jumatatea lunii trecute ca isi retrage oferta de 9 miliarde de euro pentru preluarea Euronext, in mare masura asa si stau lucrurile. Totusi, intr-o lume atat de imprevizibila cum este cea a burselor, factorul politic poate inca influenta lucrurile oricand, asa cum am vazut ca se intampla si in cazul Nasdaq-LSE.

     

    E adevarat ca NYSE si Euronext s-au comportat altfel: au incheiat un acord de fuziune inca din iunie, au numit board-ul care va conduce operatiunile grupului dupa fuziune, le-au lasat timp investitorilor, criticilor si eventualilor contraofertanti sa studieze termenii propunerii NYSE. De aici a aparut si problema: s-au gasit destui iritati de faptul ca, asa de rapid, a doua mare bursa europeana (cu peste 1.250 de companii listate si reprezentante in Paris, Bruxelles, Lisabona, Amsterdam si Londra – prin piata de futures LIFFE) va fi preluata de NYSE, cea mai mare bursa din lume dupa volumul tranzactionat.

     

    Pentru motorul politico-economic franco-german al Uniunii Europene, vestea e destul de neplacuta. In jumatatea germana a motorului exista nu mai putin de opt burse, intre care si cea mai mare bursa europeana dupa capitalizare, Deutsche Börse din Frankfurt, care inca din 2001 a inceput sa curteze Euronext. Intr-o Europa bursiera caracterizata in principal de fragmentare, o alianta intre cel mai mare operator german si grupul paneuropean Euronext ar fi insemnat un semnal de strangere a randurilor inainte de intrarea in vigoare, in noiembrie 2007, a MiFiD (Markets in Financial Instruments Directive), o noua directiva europeana care va liberaliza piata bursiera in interiorul UE. MiFiD va da libertate bancilor de investitii sa faca tranzactii nu prin bursele locale, ca pana acum, ci prin orice piata care le ofera cele mai bune conditii legate de pret, viteza operatiunii ori siguranta tranzactiei.

     

    In contextul liberalizarii, alaturarea Euronext si Deutsche Börse ar fi stimulat crearea unui gigant bursier european, care ar fi urmat sa se consolideze inclusiv cu Borsa Italiana din Milano si comparabil cu concurentii de peste Atlantic. De altfel, multi analisti au vazut incapatanarea Deutsche Börse de a prelua Euronext doar ca un mod de a contracara intentiile NYSE in privinta aceleiasi burse. Iar ministrii de finante ai Germaniei, Frantei, Italiei si Spaniei vorbesc pe aceeasi limba cand spun ca ar fi de dorit o bursa unica si puternica pentru toate cele 12 membre ale zonei euro.

     

    La inceputul lunii octombrie a aparut raportul Lachmann (redactat de Henri Lachmann, presedinte al societatii Schneider Electric), sponsorizat de grupul francez de lobby Paris Europlace. Studiul de 25 de pagini al lui Lachmann a fost caracterizat drept o antireclama voalata la adresa fuziunii NYSE-Euronext si o reclama mai putin voalata in favoarea unei apropieri de bursele europene „surori“ – Deutsche Börse si Borsa Italiana. In fapt, dupa ce analizeaza toate variantele pentru Euronext, Lachmann spune ca nici varianta fuziunii transatlantice si nici cea paneuropeana „nu sunt pe deplin satisfacatoare“. Totusi, propune ca Deutsche Börse sa cedeze catre Euronext activitatile sale de tranzactionare de actiuni, in schimbul unei participatii de 15-20% din capitalul Euronext, miscare care le-ar asigura nemtilor calitatea de principal actionar.

     

    Lachmann spune insa ca nu se poate garanta nimic pentru varianta fuziunii cu NYSE, intrucat nu ar fi „o fuziune intre egali“, ci „o preluare a controlului Euronext de catre NYSE“. (Aici ar intra, potrivit lui Lachmann, si lipsa oricaror garantii ca, in urma fuziunii, NYSE nu va incerca sa impuna Euronext prevederile legii Sarbanes-Oxley, ceea ce ar insemna diminuarea considerabila a avantajului competititv actual al Euronext.) In sprijinul afirmatiilor sale, Lachmann aduce si distributia scaunelor in consiliul de administratie al viitoarei institutii bursiere: 11 din 20 vor apartine americanilor.

     

    Doar ca situatia sta putin altfel: este adevarat ca vor fi 11 reprezentanti ai NYSE in board, dar numarul total de locuri va fi de 22, din care Euronext detine deja 10 mandate. Al 11-lea va apartine unui francez, Sylvain Hefes, fost partener in cadrul bancii americane de investitii Goldman Sachs, mai apoi consultant pentru divizia europeana a grupului – tot american – Rothschild. Altfel, lumea e mica: John Thain, CEO de la NYSE, a fost si el director la Goldman Sachs, unde de pe pozitia de COO (Chief Operating Officer) i-a fost sef lui Hefes pana in 2003, cand a preluat conducerea bursei newyorkeze.

     

    Peste doua saptamani, asadar, cand se vor intruni actionarii, vom afla daca prima bursa transatlantica va fi cea rezultata din fuziunea NYSE-Euronext. Nu este exclus ca ei sa i se alature la un moment dat inclusiv Bursa din Londra, presupunand ca va scapa de asaltul Nasdaq. Directorul LSE, Clara Furse, a enumerat aceasta posibilitate printre variantele pe care le studiaza in incercarea de a gasi iesire din incercuirea Nasdaq. Dar sa nu anticipam.

  • Combinatia 1

    Nasdaq. Infiintata in 1971 ca prima bursa electronica din lume, este in prezent cea mai mare platforma electronica de tranzactionare a actiunilor din SUA, ocupand locul al doilea in ce priveste capitalizarea. Pe Nasdaq sunt listate circa 3.200 de companii care genereaza in medie mai multe tranzactii zilnice decat orice alta bursa din lume. In anii ’90, Nasdaq a depasit New York Stock Exchange in ce priveste volumul anual de actiuni tranzactionate, in principal datorita popularitatii castigate prin listarea celor mai mari companii din domeniul IT: Microsoft, Intel, Dell sau Cisco. Bursa americana publica zilnic doi indici compoziti ai preturilor si mai multi indici industriali, bancari, de asigurari sau de utilitati. CEO al Nasdaq este, din 2003, Robert Greifeld (49 de ani).

     

    London Stock Exchange (LSE). Infiintata in 1773 ca un club al trader-ilor, a devenit in 1801 bursa regulata si are drept moto „dictum meum pactum“ („cuvantul meu este legamantul meu“). LSE este principala bursa din Marea Britanie si cea mai mare din Europa. Totodata, este cea mai cosmopolita bursa din lume, cu actiuni listate de la 3.200 companii din peste 50 de tari. Cei mai cunoscuti indici sunt FTSE 100, FTSE 250 si FTSE 350, publicati de o companie detinuta in parti egale de LSE si cotidianul Financial Times.

     

    Nasdaq ^ LSE. Impreuna cu americanii de la Nasdaq, London Stock Exchange ar forma cea mai activa bursa la nivel mondial, cu 7,4 miliarde de actiuni tranzactionate zilnic, cu peste 6.400 de titluri listate si o valoare de piata de peste 9.100 de miliarde de euro.

  • Combinatia 2

    New York Stock Exchange. Creata cu acest nume in 1817, bursa newyorkeza este vedeta filmelor de gen. Aceasta pentru ca, prin traditie, tranzactiile se fac pe o platforma fizica, unde un broker specializat aduna in jurul sau clientii – vanzatori sau cumparatori – care liciteaza cel mai bun pret pentru actiunile lor sau ale clientilor lor. Metoda traditionala in care se fac tranzactiile pe NYSE nu a facut insa ca bursa sa ramana in urma competitorilor sai care folosesc exclusiv platforme electronice, capitalizarea de piata a celor aproape 2.700 de companii listate pe NYSE fiind de cinci ori mai mare decat cea a companiilor listate pe Nasdaq. Sediul bursei este pe Wall Street, la numarul 11, iar din 2003, CEO al NYSE este John Thain (51 de ani). 

     

    Euronext. Euronext este o bursa relativ tanara, fiind infiintata in 2000 in urma fuziunii dintre bursele locale din Amsterdam, Bruxelles si Paris. Tanara companie s-a extins repede, achizitionand in 2001 piata de produse derivate din Londra – LIFFE, iar in 2002 bursa portugheza din Lisabona, devenind astfel a cincea bursa a lumii, cu cele peste 1.250 de companii listate si o capitalizare de piata de 2,2 trilioane de euro. Cel mai cunoscut indice al Euronext este Euronext 100, care masoara performanta actiunilor cel mai bine tranzactionate – „blue chips“. CEO al Euronext este Jean-François Théodore (60 de ani).

     

    NYSE ^ Euronext. Fuziunea dintre NYSE si Nasdaq ar crea o bursa cu o capitalizare de piata de 15 miliarde de euro, cu un volum de tranzactii zilnice insumand aproximativ 80 de miliarde de euro si o capitalizare totala de piata a companiilor listate de aproximativ 21 de trilioane de euro.