Guvernatorul bancii centrale italiene este considerat de multa
vreme o solutie la succesiunea lui Trichet, data fiind experienta
sa la Banca Mondiala si la Goldman Sachs, dar si activitatea ca sef
al Consiliului de Stabilitate Financiara european, care a coordonat
reglementarea financiara în timpul crizei recente.
În ultimul timp a început sa adopte un mesaj mai dur
anti-inflatie. Este dezavantajat, pe de o parte, de faptul ca un
alt stat sudic, tot din PIIGS, detine prin portughezul Vitor
Constâncio vicepresedintia BCE si, pe de alta parte, de sustinerea
lui Silvio Berlusconi. Actualul sef al Fondului European de
Stabilitate Financiara este un functionar public german impregnat
de ortodoxia fiscala de la Berlin.
Marele sau dezavantaj este ca nu are o experienta ca bancher
central, însa a detinut mai multe functii de decizie în organismele
financiare. A lucrat opt ani la FMI, a fost înalt functionar în
Ministerul german de Finante, iar din 2001 are o cariera europeana,
fiind numit director general pentru afaceri economice si financiare
în executivul de la Bruxelles, mandat pe care l-a terminat în
2008.
“Zona economica eterogena, cu somaj de doua cifre, moneda
supraevaluata si cateva tari cu datorii imense, cauta urgent
bancher vorbitor de economie germana care sa tina inflatia sub
control. De restul ne ocupam noi.” Nu va grabiti cu CV-urile, o
decizie privitoare la cine ii va urma din 1 noiembrie lui
Jean-Claude Trichet la conducerea Bancii Centrale Europene e
asteptata abia peste cateva luni, dupa ce Uniunea Europeana
reuseste sa gaseasca o forma comun acceptata pentru mecanismul de
salvare de la dezastru a tarilor atacate cu dobanzi impovaratoare
de pietele financiare.
Si responsabilitatile postului de bancher central european s-ar
putea sa se mai schimbe, pentru ca, in aceasta perioada, Uniunea
Europeana face pasi mici spre nivelul urmator celui de comunitate
monetara, vorbind tot mai des despre convergenta fiscala pentru a
putea remedia dezechilibrele sistemice care i-au dus pe unii
(Germania) foarte sus si pe altii (Grecia, Irlanda, Portugalia)
prea jos ca sa se mai poata ridica.
|n schimbul cresterii la 500 de miliarde de euro a plasei de
siguranta pentru salvarea urmatorilor PIIGS (Portugalia, Irlanda,
Italia, Grecia si Spania), Germania cere si probabil va obtine de
la ceilalti 26 de membri ai UE, la summitul din 24-25 martie,
adoptarea unui pact care sa includa limitari ale cresterilor
salariale si ale cheltuielilor publice, dar si o varianta
incipienta de uniformizare a taxelor in zona euro. Asta pentru ca
Berlinul ramane cel mai mare contributor la bugetul Uniunii si deci
principalul finantator al nesabuintei altora, fie ei din Atena,
Dublin, Lisabona sau Madrid.
In aceste tari, salariile au crescut in ultimii ani mai mult
decat media europeana, cu pretul rostogolirii unor deficite
bugetare tot mai mari, iar scadenta ceruta de pietele financiare a
venit ca un trasnet care a naucit zona euro in intregime. Germania,
care in acest an trece printr-o lunga si deloc simpla campanie
electorala, vrea sa se asigure ca bruma de bunastare (a se citi
excedent de cont curent de 129,9 miliarde de euro – sau 5,2% din
PIB – numai in 2010) pe care a acumulat-o de cand a aparut moneda
unica europeana nu o va risipi chiar pe de-a-ntregul ca sa scoata
de la ananghie chiar toate guvernele mai sus-amintite.
La randul lor, tarile aflate in dificultate sau asupra carora
planeaza doar suspiciuni (Portugalia inca mai crede ca e in a doua
categorie, dar nici Spania nu e prea realista, daca e sa-i credem
pe analisti) si-ar dori sa ia pilula amara a austeritatii cu putina
dulceata de euro devalorizat, care sa le stimuleze exporturile si
sa le micsoreze in termeni nominali datoriile contractate pentru a
se salva de la incapacitate de plata (prezisa neintrerupt in cazul
Greciei din primavara trecuta incoace).
CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE
->>>>>>>>>>
