BusinessMagazin

Blog

  • Clasificarea universităţilor în funcţie de programele de studiu. Care sunt cele mai bune şi cele mai slabe

    În noul an universitar, universităţile sunt clasificate în funcţie de misiunea lor specifică în universităţi până la nivel de licenţă, universităţi până la nivel de master şi respectiv cele mai bune până la nivel de doctorat.

    Vezi clasificarea universităţilor din România conform nivelului de studii

    Vezi clasificarea universităţilor în funcţie de programele de studiu

    Într-un sistem universitar schimbat, universităţile mici s-ar putea să nu mai facă faţă singure în viitor cerinţelor şi să solicite sprijin instituţiilor de învăţământ superior puternice, cu care ar putea fuziona. Prima fuziune, între Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea Politehnica din Timişoara, a fost deja anunţată. Decizia consorţiului dintre cele două instituţii de învăţământ superior a fost considerată istorică, fiind încurajată de Ministerul Educaţiei.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • REPORTAJ: Studenţii au ales căminele de stat, de cel puţin patru ori mai ieftine decât cele particulare

    Un loc într-un cămin particular costă lunar între 300 şi 800 de lei, iar o garsonieră rar o poţi închiria cu 450 de lei lunar, la care se adaugă banii pentru utilităţi. În căminul de stat, studenţii stau gratis şi plătesc pentru utilităţi aproximativ 100 de lei lunar. Oferta în căminele de stat a fost însă, ca în fiecare an, limitată, astfel că 30.000 de studenţi care au cerut un loc în căminele din Bucureşti nu au primit. Ei au fost nevoiţi să se îndrepte spre căminele particulare, spre o garsonieră sau un apartament pe care să îl împartă cu alţi studenţi.

    Florin, un student în anul III la Facultatea de Ştiinţe inginereşti Aplicate, nu plăteşte pentru locul primit în căminul din Regie, pentru că mama lui este profesor, dar condiţiile nu sunt mulţumitoare. “Sunt condiţii jalnice, avem pereţii găuriţi, mobilă ruptă, le-au renovat pe astea din faţă, iar în spate sunt jalnice”, spune Florin. Chiar şi în aceste condiţii, unii colegi şi-au cumpărat locuri în cămin, preţul fiind, în medie, de 500 de euro. În privinţa controalelor, Florin spune că “şpăgarul de administrator” anunţă înainte, astfel că nu este niciun risc pentru cei care şi-au cumpărat locul şi stau ilegal.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • România trebuie să treacă peste plecarea Nokia şi să înveţe ceva din acest episod negru pentru economie. Zece învăţături din cel mai mare eşec al investiţiilor

    Plecarea Nokia din România dă peste cap proiecţiile legate de creşterea economică de anul viitor. După ani în care am vorbit doar despre venirea marilor companii străine, plecarea Nokia este un eveniment cu care economia românească nu s-a mai confruntat până acum şi care atinge nu doar prognozele de creştere economică, ci şi exporturile (Nokia era al doilea exportator după Dacia), şomajul la nivel local, veniturile administraţi­ilor locale şi businessul partenerilor locali ai gigantului finlandez. Ce face guvernul pentru ca acest caz să nu se mai repete sau pentru ca efectele plecării unei alte companii mari să fie estompate? Pe lângă clasicele probleme privind infrastructura şi oferirea unui mediu politic stabil, statul se vede nevoit să vină cu soluţii pentru a creşte competitivitatea şi atracţia Ro­mâniei în ochii investitorilor străi­ni într-un mediu economic în care toate ţările se bat pentru a atrage o investiţie cât de mică, iar economiile tinere din Asia au deja avantajul unei forţe de muncă mai ieftine.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cristian Hostiuc, ZF: Sunteţi/suntem nişte proşti! Doi miniştri şi un guvern îţi explică, pe şi din banii tăi, cum sunt cheltuielile plătite de stat cu 30% mai mari

    Un ministru/miniştri care glumesc sau îşi fac un titlu de glorie pe banii tăi, cititorule! Tocmai te-au făcut prost, pentru că prin munca ta, prin taxele şi impozitele pe care le-ai plătit, le-ai dat bani să le dea altora contracte cu o treime mai mari decât ar face ele. Să nu ne uităm înapoi , cere doamna ministru. Că acolo e Radu Berceanu, care, alt bun povestitor, nu a tăiat din contracte, ci a mers cu ele înainte. Ce, plătea el?

    Alt caz. La începutul lui septembrie, Guvernul a aprobat, iar Ministerul Transporturilor a anunţat cu mândrie că a obţinut o reducere a valorii contractului de mentenanţă încheiat între Metrorex şi grupul francez Alstom cu 30%, plus anularea unor penalităţi. Aşa ca o aducere aminte, contractul de mentenanţă la metrou este pe 15 ani (2003- 2018) şi are o valoare de 240 de milioane de euro. Ca rezultat al renegocierii contractului, economia totală realizată la nivelul anului 2011 pentru cheltuielile cu mentenanţa materialului rulant de metrou este de circa 83,87 milioane lei (vreo 20 de milioane de euro). În urma negocierilor, cele două părţi au convenit modificarea structurii preţului contractului prin renunţarea la plata serviciilor conform unei componente fixe şi a unei componente variabile (preţ/vagon) şi adoptarea soluţiei preţ/tren km pentru fiecare tip de parc de material rulant”, se arată într-un comunicat din septembrie al Ministerului Transporturilor, citat de Mediafax.

    Două victorii de răsunet pentru guvernul Boc. A redus valoarea câtorva contracte, cu acordul părţilor, a făcut reformă şi a mai bifat un punct în amplul plan de modernizare a ţării.

    În acelaşi timp, le-a spus în faţa României, a locuitorilor ei, a votanţilor ei, a muncitorilor ei cât de idioţi/proşti/fraieri, luaţi-o cum vreţi, sunt. Suntem cu toţii. Mai puţin ei.

    Prin aceste renegocieri se recunoaşte faptul că timp de ani de zile contractele de stat aveau, au şi acum, un cost mai mare cu 30% decât ar fi normal. Aşa, la prima strigare.

    Pe an, Guvernul plăteşte din buget 12 miliarde de euro către alţii pentru achiziţia de bunuri, servicii şi pentru investiţii. Adică plăteşte cu 3,6 miliarde de euro mai mult decât ar trebui. Aici sunt banii pentru scăderea TVA sau banii pentru spitale sau banii pentru lansarea unui program naţional de locuri de muncă, că tot spunea preşedintele Traian Băsescu că nu avem bani, cum au americanii, pentru un asemenea program. 3,6 miliarde de euro, banii care pleacă încotro văd cu ochii şi se întorc cine ştie unde.

    Iar premierul Boc constată că vine din nou criza şi cere responsabilitate în cheltuirea banului public sau că a plecat Nokia pentru că a fost o decizie de business a lor. Şi oricum ei au venit ca să plece cândva, numai că au plecat prea repede. Din păcate, pentru premier cele 2.200 de locuri de muncă erau aici.

    Vorbeam zilele trecute cu cineva implicat în procesul de restructurare a Romtelecom de acum câţiva ani. La un moment dat, concubinajul de după privatizare dintre statul român şi grec, în care fiecare a venit cu clienţii lui, cu furnizorii lui, a adus compania la un pas de faliment. Mai aveau bani doar pentru plata salariilor. A fost adus un american, neimplicat, cu mandatul de restructurare şi salvare a ceea ce se mai putea salva dintr-un monopol al telecomunicaţiilor, din care muşcau cu putere competitorii. În doi ani s-au renegociat, tăiat, restructurat contracte şi cheltuieli de 600 de milioane de euro. Cam o treime din costurile generale şi compania funcţiona şi cu mai puţini salariaţi. Iar marea majoritate a celor care aveau contractele de furnizare de bunuri şi servicii au vociferat puţin, s-au plâns la pilele lor, dar în final au acceptat noile condiţii. Chiar cu bucurie pentru că astfel erau siguri că îşi menţineau businessul cu Romtelecom.

    La fel cum a spus şi ministrul Anca Boagiu că, exceptând o singură firmă – Argecom – pe toate celelalte contracte de mentenanţă a drumurilor s-au obţinut scăderi “n medie de 35%, dar şi că acestea vor fi relicitate mai ales că unele dintre ele expiră “n noiembrie.

    Problema e că, dacă nu era criză, niciun preşedinte, premier, guvern, ministru, şef de agenţie, cine mai e ordonator de credite, nici nu lua în considerare de la sine să ceară şi să taie din contracte. Ele mergeau înainte şi noi plăteam. Ca proştii! De ce să se reducă CAS sau să se facă o şcoală, când un drum poate fi curăţat cu 1 milion de euro, în loc de 700.000 de euro? Aici/ acolo sunt banii dumneavoastră! Ce mare adevăr a spus cel care a lansat această frază!

    Toţi privaţii ar vrea să facă afaceri cu statul. Iar cei care spun că nu vor şi că nu fac, protestează pentru că nu sunt ei acolo la masă, nu că preţurile sunt umflate cu o treime. Pe lânga firmele de partid abonate la contractele cu statul intră şi multinaţionalele. Până la urmă, multinaţionalele sunt părtinice. Mulţi CEO raportează rezultate şi marje bune de câştig în România pentru că exista un stat român, un guvern, un ministru, care le dă aceste contracte, transparent, prin licitaţie, dar ei au preţurile pe care le au. Cred că toate contractele date de stat (ministere si companii) celor din IT pentru informatizarea instituţiilor sau pentru autostrăzi, poduri sau pentru livrarea de bunuri pot fi reduse instantaneu şi viaţa merge ca înainte, nu se blochează nicio secundă. Multe multinaţionale îşi aleg şefii de aici, nu din oamenii din domeniu, tehnicienii, ci din acei brokeri care pot deschide uşi în marile contracte şi sunt în relaţii bune cu toti, indiferent de culoarea politică.

    Dar în final, să ştiţi că este una şi aceeaşi concluzie – suntem niste proşti. Am plătit întotdeauna mai mult. Ne-o spun în faţă doi miniştri şi un guvern. Ce tot ne uităm în urmă? Trebuie să privim inainte. Tocmai am aflat că la anul nu mai e creştere economică de 3- 4%, ci de 2%. Că euro a urcat la 4,35 lei, deci aveţi de plătit în lei o rată mai mare. Şi s-ar putea ca şi alti investitori să plece, după cum spune preşedintele. Dacă e aşa, trebuie să munciţi mai mult pentru ca Guvernul să strângă cele 12 miliarde de euro pe care trebuie să le redistribuie şi să plătească datoriile. Că vine scadenţa lor.

    Cristian Hostiuc este directorul editorial al Ziarului Financiar. Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro

  • Hasta la vista, baby! Isus te iubeşte!

    1. În volumul autobiografic “All I need is love” actorul german Klaus Kinski (un ins cu o personalitate aparte şi o forţă numai a lui – Aguirre, conchistadorul nebun sau Fitzcarrlado, pasionatul de operă care târa un vapor în junglă şi visa să construiască o sală de spectacol monumentală pe Amazon sunt două din marile sale roluri) povesteşte despre începuturile carierei sale: la un moment dat reinventa, în faţa mulţimii adunate în Deuschlandhalle, Noul Testament; vorbind despre Isus. Isus era, în viziunea lui Kinski, un personaj acuzat de furt, blasfemie, injurierea autorităţilor, prieteşug cu târfe şi borfaşi, un aventurier care şi-a lăsat mai curând masacrată viaţa decât să putrezească de viu printre ceilalţi.

    Un oarecare se declară indignat de producţia lui Kinski şi urcă pe scenă pentru a opri blasfemia. “Ce ştii tu despre un bărbat cum a fost Isus? Ce ştii despre o curvă şi ce ştii despre un borfaş?”, vine replica actorului.Există deja în societatea românească o nevoie de şoc, de dezmorţire, chiar prin mijloace mai puţin ortodoxe şi prin reinterpretarea miturilor, iar abordări de genul celei kinskiene despre Noul Testament mi se pare emblematică: în locul conformismului bigot, o interpretare personală, puternică, dar respectuoasă: “…decât să putrezească de viu printre ceilalţi”.

    În context, privesc cei şapte ani şi încerc să-mi amintesc România de atunci şi cea de acum şi sunt tentat să spun că România de acum pierde. Cea de acum şapte ani era poate mai săracă, dar mai optimistă, mai deschisă, mai entuziastă. Astăzi pare că am ales conformismul, resemnarea şi inerţia, şi trebuie şocuri din ce în ce mai mari pentru a trezi o sclipire de ceva. Cel mai trist mi se pare faptul că oamenii nu mai înţeleg metafore – şi sunt sigur că mulţi nu vor înţelege nici ce vreau eu să spun invocând un neamţ într-o ureche şi pe Isus într-un text anapoda despre societatea românească şi o revistă de business.

    2. “Wisconsin pare să fie în cea mai bună formă pe drumul spre victorie, conducând cu 51 – 10 la finalul celei de-a treia reprize. Şansele echipei au crescut atunci când Russell Wilson i-a pasat lui Jacob Pedersen…”. Aşa începe o ştire scrisă la numai 60 de secunde de la finalul celei de-a treia runde a meciului de fotbal american dintre Wisconsin şi U.N.L.V. Pare o ştire banală, dar nu este. Este scrisă de un computer.

    Programul care poate să scrie ştiri este, conform New York Times, opera Narrative Science, un start-up american care se ocupă de dezvoltarea inteligenţei artificiale şi lucrează la asta de mai bine de un deceniu.
    Softul foloseşte date, statistici sportive, rapoarte fianciare sau de vânzări şi le transformă în articole. Investiţia a fost de ordinul milioanelor de dolari (6 milioane au intrat în start-up numai anul acesta), iar rezultatele sunt, spun experţii, impresionante. În actuala formă, munca celor de la Narrative Science ar putea înlocui oameni în anumite zone ale jurnalismului; compania are deja 20 de clienţi, reţele de ziare aflate în căutarea de soluţii ieftine pentru story-uri cu forme fixe, cum sunt evenimentele sportive locale sau rezultatele periodice ale companiilor. Pentru a genera “unghiuri” ale poveştilor, programul este pus să înveţe concepte precum “efortul individual”, “spiritul de echipă” sau “clasament”. Apoi softul decide ce element este cel mai important pentru joc, iar acest element se transformă în lead-ul poveştii. Cei doi profesori de jurnalism care au conceput Narrative Science cred că amestecul dintre tehnicile de scris cu interpretarea datelor poate genera corelaţii neaşteptate.

    Optimişti, cei doi cred că vor contrazice o mai veche anticipaţie care spunea că o maşină ar putea câştiga un premiu Pulitzer în circa două decenii; ei spun că programul lor va fi în stare să ia un Pulitzer peste numai cinci ani. Nu pot decât să constat că nouă ne-a luat mai puţin timp să facem şi să impunem pe piaţă o revistă bună, care se menţine aşa în ciuda condiţiilor; că redactorii de aici au luat premii şi au învăţat mai repede şi mai bine despre spirit de echipă şi efort individul (şi le mulţumesc). Îi spun competitorului meu electronic “Hasta la vista, baby! Isus te iubeşte!”.

  • Se schimbă jocul

    Am vorbit deja de două ori despre presupusa (la acea vreme) tabletă de la Amazon, iar prietenii m-au apostrofat cu privire la importanţa pe care o acord unui produs ipotetic în detrimentul unor evenimente pe care ei le considerau mai importante. De exemplu, mai nimic despre noua versiune de Windows de la Microsoft, care va putea rula pe procesoare ARM şi va dispune de o nouă interfaţă, ingrediente care o vor face un bun candidat pentru tablete. Argumentul meu este că noutăţile spectaculoase sau revoluţionare nu mai vin demult de la Microsoft (şi, de fapt, cred că n-au venit niciodată), ci de la un grup de firme care a căpătat porecla de “gaşca celor patru”: Google, Apple, Facebook şi Amazon. Desigur, inovaţia nu este monopolul acestora, iar mulţimea de mici firme pe care acestea le-au achiziţionat e o dovadă. Dar mai sunt şi alţii, iar în acest context voi aminti de browserul Opera şi platforma de jocuri în cloud OnLive, ambele relevante în cele ce urmează.

    Aşadar, Amazon a lansat tableta Kindle Fire, precum şi două noi versiuni ale book-readerului Kindle. Noutăţile sunt pe mai multe fronturi, vor influenţa semnificativ piaţa în ansamblu şi vor avea un impact important în zona tehnologiilor. În ordine crescătoare, primul este noul Kindle “clasic”, care punctează decisiv la capitolul preţ. La 79 de dolari, readerul intră în zona gadgeturilor accesibile pentru oricine. Având în vedere preţul cărţilor tipărite, împovărate de costurile implicite (hârtie, tipar, distribuţie, depozitare etc.), varianta digitală se va impune în scurt timp şi doar nostalgia ne va împinge să mai “răsfoim” la modul propriu. Ceea ce imagina “laptopul de 100 de dolari” poate deveni mâine realitate curentă. De exemplu, tipărirea manualelor şcolare devine o risipă fără sens. Întreaga industrie a cărţii se va restructura şi poate chiar obiceiul lecturii cărţilor va fi resuscitat. Urmează Kindle Touch, care aduce din nou preţuri atractive (cu varianta de bază la 99$ şi 3G la 149$) şi mai multă comoditate, însă noutatea este că avem de-a face cu primul dispozitiv comercial pe piaţa de consum bazat pe e-Ink cu interfaţă tactilă – ceea ce anunţă că nu mai avem mult până la afişaje e-Ink tactile şi color, care vor deschide perspective interesante.

    Ajungem acum la vedeta Kindle Fire. În mod ciudat, cei de la Amazon nu folosesc termenul de “tabletă” deşi, evident, asta este. Preţul este fantastic (doar 199$), ceea ce va bulversa întreaga piaţă a tabletelor. Unii analişti sunt de părere că Amazon ar fi putut să ofere tableta pe gratis şi tot ar fi ieşit în câştig datorită strânsei legături cu milioanele de cărţi şi piese muzicale, filme şi emisiuni TV, jocuri şi aplicaţii pe care compania le comercializează. Kindle Fire nu are camere foto sau video şi nici conectivitate 3G, iar memoria este de doar 8GB, însă spaţiul de stocare este nelimitat în cloud, iar întregul concept este bazat pe streaming. Procesorul dual-core este comparabil cu cel ce echipează iPad, iar afişajul Gorilla Glass este excelent şi foarte rezistent la zgârieturi şi lovituri. Sistemul de operare este o versiune modificată de Android plecând de la 2.3 şi (îndrăzneaţă mişcare) nu are acces la Google Android Market, ci doar la Amazon AppStore (ce-i drept, foarte bine garnisit, nu degeaba a angajat Amazon cohorte de programatori).

    Însă cea mai interesantă piesă din combinaţie este browserul Amazon Silk, bazat pe o tehnică de împărţire a procesării cu platforma de cloud computing Amazon EC2. Ideea (folosită de câţiva ani de Opera Mini) este că pentru o pagină web mai complexă se aduc zeci de fişiere (foi de stiluri, scripturi, imagini, HTML) pe care un browser obişnuit trebuie să le proceseze pentru a afişa pagina (“randare”). În cazul lui Silk, toate aceste procesări pot fi efectuate extrem de rapid de miile de servere din cloud, care vor trimite browserului pagina gata randată şi comprimată, componenta locală din Silk având doar sarcina de a decomprima un mic pachet de date şi a-l afişa (exact cum procedează platforma de jocuri OnLive). Mai mult, “norul” preîncarcă paginile cele mai plauzibile să fie accesate. Iar cum multe situri sunt susţinute chiar de Amazon EC2, totul devine extrem de rapid şi, în plus, descongestionează reţeaua.

    Trăgând linie şi adunând, ecosistemul Amazon se închide perfect şi ne arată că platforma de cloud îşi avea rolul rezervat în ansamblu. Preţurile extrem de agresive şi fabuloasa ofertă de conţinut ridică ştacheta la un nivel care devine greu de atacat chiar şi de Google sau Apple. Bine-ai venit, concurenţă!

  • Sorin Pâslaru, ZF: Poate fi plecarea Nokia un semn că urmează a doua dezindustrializare a României?

    Acesta este un fragment de editorial scris în martie 2006, în urmă cu cinci ani. Furia investi­ţiilor străine de atunci, când încă Nokia sau Ford nici nu se anunţaseră, schimba economia, cel puţin în relaţiile sale externe.

    Iar cea mai puternică evoluţie era a ponderii în exporturi a categoriei de “maşini şi dispozitive mecanice, aparate şi echipamente electrice”, care crescuseră la 28%, faţă de 21% cu cinci ani înainte, preluând prima poziţie de la industria uşoară – textile şi încălţăminte, un sector cu o valoare adăugată mult mai redusă.

    Era industrializare pentru că această creare de locuri de muncă în industrie pe scară largă, mai ales în vestul ţării, venea după o perioadă de 10 ani, între 1989 şi 2000, când industria a alu­n­ecat în degringoladă şi a desfiinţat locuri de muncă. În 1990 în România erau 8 milioane de salariaţi, pentru ca în 2000 să ajungă la 4,5 milioane, adică la fel precum o ţară ca Ungaria sau Cehia, care au populaţie de două ori mai redusă, iar în prezent sunt doar 4,1 milioane oameni cu carte de muncă.

    Şi era a doua industrializare pentru că mai fusese una, în perioada în care ponderea populaţiei din mediul rural s-a redus de la 80% la 50%, adică între 1950-1980, când, cu toate abuzurile şi traumele care au însoţit intervalul, România a devenit o ţară industrială. Au urmat zece ani de stagnare economică şi criză, între 1980 şi 1989, din cauza rambursării anticipate a datoriilor externe (perioadă a cărei perspectivă devine alta când se vede acum situaţia Greciei, în criză din cauza neplăţii datoriei externe deja acumulate) care au dus la colapsul regimului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Lideri cu efecte adverse

    Liderul pieţei farmaceutice din România, grupul Sanofi-Aventis Zentiva, a rămas săptămâna trecută fără Dan Ivan, aflat de şapte ani la cârma producătorului de medicamente. Plecarea din fruntea companiei cu venituri de 200 de milioane de euro în 2010 are loc în condiţiile unei creşteri cu aproape 60% a cifrei de afaceri peste nivelul din anul precedent. Întrebat despre planurile sale de viitor, Dan Ivan spunea, în urmă cu un an, în catalogul 100 Cei Mai Admiraţi CEO din România, că “se vede consultant în zona farmaceutică, însă nu se gândeşte să ocupe vreo funcţie publică în sistemul sanitar”.

    Peisajul executivilor din farma a adus o sumedenie de nume noi în ultimele douăsprezece luni. Unii CEO au fost relocaţi în alte ţări, în timp ce alţii au decis să părăsească definitiv compania. “Există o presiune enormă de a da rezultate, iar cei din sediul central nu înţeleg încetinirea pieţei”, spune Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia-Ranbaxy. Piaţa farmaceutică avea un ritm de creştere de două cifre anual în urmă cu câţiva ani, însă aceasta s-a temperat la o singură cifră în 2011. După primele şase luni piaţa a urcat în valoare cu 3,63% faţă de perioada similară a anului trecut, dar a scăzut din punct de vedere cantitativ cu 4,64%. Totodată, consumul de medicamente per capita, situat la cel mai redus nivel din Uniunea Europeană, e considerat un motor de creştere pentru industrie, iar plusul atât de lent este privit de către multinaţionale drept inacceptabil şi cade de multe ori în sarcina managerului. “Le-am făcut de curând un synopsis şefilor mei ca să înţeleagă ce s-a întâmplat pe piaţa românească în perioada 2005-2008”, explică Damian, menţionând câteva din schimbările din cei patru ani: modificarea de patru ori a modului de prescripţie, lipsa continuă de finanţare a sistemului sanitar de către stat, taxarea suplimentară aplicată producătorilor. Pe scurt, suprareglementarea a făcut ca mediul în care activează companiile farmaceutice să devină extrem de impredictibil. După cum spune şeful Terapia, prognozele se fac cu dificultate chiar pe termen de trei luni şi, de multe ori, chiar şi acelea sunt date peste cap de evenimente neanunţate, iar un manager îşi pierde astfel rapid credibilitatea. Problemele de finanţare şi întârzierile decontărilor de către stat, traduse prin termene de plată de 300 de zile pentru medicamentele compensate, sau schimbările anuale de miniştri sunt dificil de explicat acţionarilor. La decredibilizarea executivilor locali au contribuit şi falimentele distribuitorilor din ultima perioadă, când Relad şi Montero, companii cu rulaje de sute de milioane de euro anual, şi-au declarat insolvenţa. Lanţurile de distribuţie sunt intermediari între farmacii şi producători în circuitul banilor din industrie.

    “Deşi e înlocuit de regulă cu un executiv cu experienţă în pieţe similare, plecarea unui CEO este un şoc şi pentru echipă, care nu acceptă aşa uşor un nou lider şi determină chiar conflicte interne”, mai spune Dragoş Damian. Nume noi vor apărea şi în perioada următoare în fruntea companiilor din farma, însă înlocuirea liderilor nu va produce creşterile mult râvnite ale businessurilor, câtă vreme tabloul legislativ rămâne la fel de imprevizibil. Sau, după cum rezumă şeful Terapia, “după ce Nokia a plecat de la Jucu, statul român ar trebui să aibă grijă nu doar de atragerea de investitori, ci mai ales de păstrarea lor în România”.

  • 650 de milioane de euro profit. Cine sunt câştigătorii din pariul cu criza

    Valurile din ultimii trei ani ale crizei economice mondiale, resimţite din plin şi de piaţa din România, n-au însemnat nimic pentru Gabriel Comănescu. Devenit anul trecut cel mai puternic antreprenor român după ce l-a devansat pe orădeanul Zoltan Teszari de la RCS&RDS, proprietarul Grup Servicii Petroliere nu numai că a fost ocolit de problemele din economie, dar pare inclusiv să fi sfidat noile reguli din lumea de business. Pe scurt, Comănescu a înscris afacerea pe care o deţine în liga celor mai mari 500 din întreaga Europă Centrală şi de Est şi şi-a asumat prin avansul de 150% al veniturilor de aproape 550 de milioane de euro anul trecut comparativ cu 2009 un elegant loc doi în regiune şi vârful podiumului în România din punctul de vedere al creşterii businessului.

    Secretul este însă cât se poate de simplu. Chiar la începutul crizei, antreprenorul a sesizat o oportunitate de extindere a afacerii pe o piaţă nouă, a construcţiilor marine, şi a demarat investiţii în acest sens. Cea mai importantă a fost achiziţia unui vapor multifuncţional pentru instalarea de conducte submarine, transporturi şi mutări de platforme, precum şi foraje pe mare de la constructorul de platforme maritime Keppel Corp din Singapore, cu aproximativ 300 mil. euro. Dar nu numai, pe lista de cumpărături a omului de afaceri regăsindu-se şi cea mai puternică macara marină din regiunea Mării Negre şi o flotă de roboţi submarini.

    Construcţiile marine au ajuns astfel să însemne jumătate din business, pe măsură ce Grup Servicii Petroliere (GSP) a semnat o serie de “contracte noi pe pieţele internaţionale, unde au fost derulate anul trecut proiecte semnificative de construcţii marine precum gazoductul DLS în Rusia, dar şi producţia, transportul şi instalarea celei mai mari platforme fixe de producţie din Marea Neagră, în Turcia”, explică Radu Petrescu, director corporate communications în cadrul Upetrom Group, compania din spatele GSP. Iar cea mai mare parte a businessului s-a mutat pe pieţele externe încă de la începutul crizei, odată cu exportul majorităţii producţiei de la fabrica Upetrom 1 mai.

    O altă explicaţie pentru creşterea afacerilor lui Gabriel Comănescu este dată şi de finalizarea contractului de aproape 200 de milioane de euro câştigat în 2009 cu contractorul general al gigantului rus Gazprom. Dar pentru omul de afaceri român, inclusiv industria în care activează a fost un atu. Sectorul petrolier n-a fost dintre cele mai afectate de contextul economic în ultimul an, iar perspectivele sunt destul de optimiste. “În petrol se va crea un boom în următorii doi ani”, aprecia recent Florin Ciocănelea, directorul executiv al Upetrom Group, cu ocazia lansării raportului Deloitte Europa Centrală Top 500 în care a urcat şi GSP. “Numai în acest an vor fi acordate 40 de noi concesionări de explorare şi exploatare de către Agenţia Naţională de Resurse Minerale, lucru care va însemna pentru România o şansă pentru investiţii în domeniu.”

    Tot în domeniul petrolier activează şi Oscar Downstream, o altă companie românească din rândul celor mai mari 100 din economie care a avut anul trecut o creştere spectaculoasă a afacerilor. “Politicile comerciale şi contractuale derulate cu furnizorii externi ne-au permis o creştere a volumelor comercializate care, în contextul majorării preţurilor de achiziţie internaţionale şi a evoluţiei ascendente a cursului de schimb dolar-leu, au avut un impact semnificativ în contabilitate”, explică Delia Arsenie, directorul general al Oscar Downstream, creşterea de peste 98% a afacerilor de 398,9 milioane de euro din 2010. Concret, afacerea antreprenorului român Alin Niculae a avut de câştigat pe fondul evoluţiei preţului petrolului şi al cursului de schimb, însă a existat şi o orientare către noi nişe. Businessul de bază al Oscar Downstream este vânzarea de motorină către clienţi mari din transporturi, construcţii sau agricultură, prin staţiile de incintă Diesel Point sau prin punctele de vânzare directă Diesel Point Acces, dar şi prin vânzări en-gros.

  • Cum va fi aplicată în UE taxa pe risc

    Tranzacţiile cu acţiuni şi obligaţiuni vor fi taxate cu 0,1% din valoare, iar cele cu contracte derivate cu 0,01%. Aplicarea taxei ar aduce la bugetul comunitar şi la cel al statelor membre 57 de miliarde de euro în fiecare an, “ar descuraja tranzacţiile riscante şi ar suplimenta măsurile de reglementare menite să evite producerea unor noi crize”, consideră CE.

    Algirdas Semeta, comisar pentru fiscalitate şi audit, a declarat că taxa “va oferi ceea ce aşteaptă cetăţenii: o contribuţie corectă din partea sectorului financiar” (de unde şi criticile intense cu care băncile au întâmpinat-o, mult înainte de anunţul din această săptămână).