Blog

  • Omniasig a scăzut în primele nouă luni cu 14,5%

    Asigurările auto deţin în continuare ponderea cea mai mare în portofoliul companiei, respectiv de 75%. Dintre acestea, linia asigurărilor facultative casco a continuat în acest interval să se contracte, valoarea primelor brute subscrise fiind cu 34% mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv de 233,2 milioane de lei. în consecinţă, şi daunele plătite pe acest segment au fost în scădere, cu 24,53%, înregistrând o valoare de 261 milioane de lei.

    Asigurările de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) au atins o valoare a primelor brute subscrise de 235,9 milioane de lei, cu 30,8% mai mult decât în perioada similară a anului 2010. Ritmul de subscriere a scăzut însă începând cu luna iulie 2011, ca urmare a adaptării tarifelor la creşterea substanţială a daunalităţii pe acest segment de asigurări. şi valoarea daunelor plătite pe această linie a crescut, până la 148,8 milioane de lei.

    Asigurările tip property (ramura asigurărilor de incendiu şi calamităţi naturale) au înregistrat în aceste nouă luni ale anului o valoare a primelor brute subscrise de 91,4 milioane de lei. Valoarea daunelor plătite pe acest segment a evoluat ascendent, atingând suma de 19,2 milioane de lei.

    Asigurările agricole şi-au menţinut ritmul de creştere, atingând o valoare a primelor brute subscrise de 8,3 milioane de lei. Tot o creştere au înregistrat şi daunele plătite pe acest segment, ajungând la valoarea de 4,4 milioane de lei.
    Au fost înregistrate creşteri ale volumului de prime brute subscrise şi pentru sigurările de mijloace de transport navale, asigurările de accidente şi boală (inclusiv de muncă şi boli profesionale) şi asigurările de asistenţă turistică.

    Ca urmare a contractării volumului de prime brute subscrise în primele nouă luni ale anului 2011 şi, totodată, a creşterii daunalităţii în special pe asigurările de răspundere civilă obligatorie (RCA), rezultatele financiare ale companiei s-au deteriorat, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. în acest context, managementul companiei a continuat şi a intensificat măsurile de optimizare şi reducere a costurilor de administrare, în vederea eficientizării activităţii.

    OMNIASIG va fuziona cu BCR Asigurări, conform deciziei Vienna Insurance Group, acţionarul majoritar al ambelor companii. Obiectivul acestui proces de fuziune este de a creşte eficienţa operaţiunilor Grupului in România şi de a crea compania de asigurări Numărul 1 din ţară: liderul pieţei, cel mai mare, cel mai puternic şi cel mai profesionist asigurător.
    OMNIASIG activează pe piaţa asigurărilor din România din anul 1995. Din 2005, compania a devenit membră a Vienna Insurance Group, dovedind prin rezultatele deosebite înregistrate că se poate ridica la standardele internaţionale ale grupului austriac. în prezent, Vienna Insurance Group, prin toate companiile membre, este pe primul loc pe piaţa asigurărilor din România.

    Vienna Insurance Group este, cu un rating acordat de Standard & Poor´s de A+ (cu perspective stabile), cea mai bine clasată companie conform indicelui bursier ATX al bursei din Viena. Vienna Insurance Group (VIG), cu sediul în Viena, este unul din principalele grupuri de asigurări din Europa Centrală şi de Est. în afara pieţei de origine Austria, Vienna Insurance Group este activă prin participaţiuni în Albania, Bulgaria, Germania, Estonia, Georgia, Croaţia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Republica Cehă, Turcia, Ungaria, Ucraina şi Belorusia. Pe lângă acestea există filiale ale Wiener Städtische Versicherung în Italia şi Slovenia, precum şi ale Donau Versicherung în Italia.
    Vienna Insurance Group (VIG) este prezentă pe piaţa austriacă împreună cu Wiener Städtische Versicherung, cu Donau Versicherung şi cu Sparkassen Versicherung.

  • Cine va fi liber de 1 Decembrie

    Ultimul sondaj derulat de BestJobs a urmărit să identifice câţi dintre români vor fi liberi cu ocazia acestui eveniment. Din cei peste 1.100 de respondenţi, 37% au declarat că vor fi liberi doar pe 1 decembrie; 9% au spus că îşi vor prelungi weekendul şi vor sta acasă şi pe 2 decembrie; 25% nu sunt liberi, iar 29% nu au un loc de muncă.

    Potrivit Codului Muncii, lucrul în zilele de sărbătoare este compensat cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau cu un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază, în funcţie de munca prestată în programul normal de lucru.

    Angajaţii consideră că ar fi util, în acelaşi timp, ca zilele libere să fie grupate. Se practică în alte ţări ca zilele izolate de vineri să fie recuperate în săptămâna următoare, sâmbăta. Statisticile arată că intervalele de zile libere grupate în weekenduri extinse duc la o creştere semnificativă a consumului.

  • Robert Popescu, A&D Pharma: Listarea e un exerciţiu care aduce mari dificultăţi în gestionarea eficientă a businessului

    Şeful grupului farmaceutic care deţine distribuitorul de medicamente Mediplus şi reţeaua de farmacii Sensiblu a vorbit în cadrul eveni­mentului MEET THE CEO, organizat de revista BUSINESS Magazin, despre motivele care au condus la decizia acţionarilor: “Pieţele financiare mergeau foarte prost, iar interesul investitorilor pentru companii de talia noastră pe o bursă cum e cea de la Londra a fost redus.”

    “Deşi produceam rezultate tot mai bune de la an la an, reflecţia lor în cotaţia acţiunilor de la bursă era aproape zero; apoi, compania listată adu­ce după sine nişte costuri semnificative datorate eforturilor în zona de decizie. La unele boarduri, directorii independenţi veneau fiecare cu echipa de avocaţi. Mă întrebam uneori: Unde suntem aici? În instanţă sau într-un loc unde vrem să ne fie tuturor bine? Se ajunsese la o birocratizare îngrozitoare”, a declarat Robert Popescu.

    Prin delistare, acţionarii au urmărit să obţină un flux decizional mult mai flexibil, deşi au păstrat cea mai mare parte a regulilor interne, structura boardului fiind totodată asemănătoare.

    “La o piaţă care e atât de impredicitibilă, delistarea vine ca o necesitate pentru că aveam nevoie de mult mai multă flexibilitate şi viteză în luarea deciziilor strategice. Economisim sute bune de mii de euro costuri pentru că nu mai avem consilieri, reprezentanţi de comunicare către Bursa din Londra şi alte structuri pe care nu mai avea rost să le plătim cât timp nu câştigam ceva”, a mai declarat Popescu.

    Potrivit şefului A&D Pharma, listarea în sine a fost un mare succes nu numai pentru grup, ci în general pentru mediul de business din România, care a arătat că poate lista la o scară foarte mare o companie românească.

    “Din nefericire, nici compania n-a evoluat foarte bine în primul an de după listare, apoi a venit şi amenda de la Consiliul Concurenţei (din 2008, în valoare de 14 milioane de euro – n.red.), iar mediul macroeconomic mondial a transformat procesul într-unul din care compania nu mai avea niciun beneficiu. Ce am învăţat din listarea A&D Pharma e că a fost o experienţă extrem de complexă, solicitantă ca resurse şi că acţionarul e privit de multe ori ca fiind cel care are interese opuse investitorului care a cumpărat pe bursă”, a adăugat şeful A&D Pharma.

    În vârstă de 46 de ani, Robert Popescu a fost numit CEO al A&D Pharma în august 2008, în locul lui Dragoş Dinu, cel care a deţinut poziţia timp de şase ani. A&D Pharma este o companie de tip holding, înregistrată în Olanda, care deţine cea mai mare parte a activităţilor în România. Com­pania a fost listată, începând cu octombrie 2006, pe piaţa principală reglementată a Bursei din Londra, însă acţionarii au decis delistarea în primăvara acestui an.

    Cel mai important CEO din domeniul farma din România, Robert Popescu, care conduce afacerile de circa 800 de milioane de euro ale grupului A&D Pharma, a discutat deschis despre cariera sa, despre planurile pe care le are pentru farmaciile Sensiblu şi distribuitorul Mediplus, dar şi despre evoluţia pieţei cu ocazia “MEET THE CEO”, organizat de revista BUSINESS Magazin. Întâlnirea lui Robert Popescu cu oameni de afaceri şi executivi din peisajul economic românesc a avut loc marţi, 22 noiembrie, în cadrul unui eveniment conceput ca un moment oportun pentru un public restrâns de a avea acces la o discuţie liberă cu membri importanţi ai comunităţii de business din România.

    CITEŞTE LUNI ÎN BUSINESS Magazin POVESTEA LUI ROBERT POPESCU, CEO AL A&D PHARMA.

  • Mihail Marcu, MedLife: Trebuie pornit de la executivi şi antreprenori atunci când se construieşte bugetul statului

    “Nu am simţit că există o dorinţă în rândul celor care construiesc bugetul de a încerca să vorbească cu cei care pot să creeze într-adevăr locuri de muncă. Dacă dăm un search pe Google pentru a vedea care este rolul antreprenorului, vom vedea pe site-ul Casei Albe sau pe site-ul firmelor din Big4 că antreprenorii trebuie lăsaţi să creeze locuri de muncă, iar la britanici se dezbate chiar problema dacă statul trebuie să-i lase în pace să creeze locuri de muncă sau să încerce să-i ajute. Executivii pot spune care sunt planurile de viitor, unde vor să se dezvolte, ce cifre de afaceri cresc. Am văzut cifrele pe creşterea economică din T3 – creşterea din statistică a fost mult mai mare decât cea pe care am resimţit-o”, a mai declarat Mihail Marcu, preşedintele MedLife.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Dan Şucu, Mobexpert: Nu poţi să te bazezi pe creştere economică dinamică cu muncitori demotivaţi

    “Muncitorul cu care lucrăm – şi am asigurat 3.500- 4.000 de locuri de muncă în ultimii 15 ani – este foarte demotivat. Nu poţi să te bazezi pe creştere economică dinamică cu muncitori demotivaţi. Nu înţeleg din construcţia bugetului ce parte a populaţiei României va reuşi să facă lucrul asta (să îndeplinească prognozele prevăzute în bugetul pe 2012 – n. red.). Nu cred în posibilitatea de a avea o creştere bazată pe export puternic fără o piaţă internă de o anumită dimensiune. Există o neclaritate în ceea ce priveşte cine va reuşi să conducă această creştere. Există o populaţie activă care susţine o zonă asistată care devine din ce în ce mai greu de susţinut. Salariile sunt atât de mici, încât angajaţii merg acasă cu venituri insuficiente şi nu sunt respectaţi de familie şi nu se gândesc la viitor”, a declarat Dan Şucu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Va reuşi Jacques Nathan să menţină Sanofi în top?: “Uşor de zis, mai greu de făcut”

    Se putea şi în vremuri mai bune. Asta putem spune dacă ne gândim la contextul în care noul manager al Sanofi a ajuns în România, dat fiind că nouă din executivii primelor douăzeci de companii şi-au făcut bagajele în ultimul an. De fapt, n-au trecut nici două luni de când Dan Ivan, vechiul director al sanofi-aventis, îşi anunţa plecarea, după 16 ani, din compania pe care a dus-o pe locul întâi în clasamentul producătorilor de medicamente din România.

    De fapt, chiar săptămâna trecută Actavis, numărul patru mondial în dezvoltarea, producţia şi comercializarea produselor farmaceutice generice şi unul dintre jucătorii importanţi ai pieţei locale de medicamente generice, anunţa consolidarea echipei manageriale prin numirea lui Dan Ivan în funcţia de director general al diviziei din România.

    În birourile din strada Izvor, locul lăsat liber de Ivan a fost ocupat de francezul Jacques Nathan, angajat cu experienţă în Sanofi, care a condus până de curând operaţiunile grupului din Bulgaria şi, în plus, cele regionale pentru România, Republica Moldova şi Ungaria. În contextul schimbării tot mai frecvente a executivilor din farma, mutarea de la vârful Sanofi e numită mai mult “o coincidenţă” de către Nathan, el menţionând că mandatul lui Ivan în fruntea producătorului a durat totuşi mai bine de şase ani. Francezul mărturiseşte că a acceptat misiunea de a se reloca la Bucureşti fără să ezite, dat fiind că piaţa locală e chiar şi de trei ori mai mare decât cea de la sud de Dunăre.

    “Mandatul meu este o mare provocare, suntem lideri de piaţă, una din opt cutii de medicamente vândute aparţine grupului sanofi-aventis Zentiva, iar în viitor piaţa va deveni una strategică pentru companie”, explică Nathan. Dacă e să vorbim despre obiectivele trasate de şefii de la Paris, cuvintele sunt precise: să menţină poziţia companiei în piaţă – “uşor de zis, mai greu de făcut” – şi să continue să diversifice cât mai mult segmentele de producţie.

    Creşterea exporturilor de medicamente fabricate la Bucureşti, proces început pe parcursul acestui an, face parte din strategia pentru 2012, principalele destinaţii fiind Germania, Franţa, Elveţia, Cehia şi statele est-europene. 30% e obiectivul de export pentru anul următor, fabrica urmând să devină şi centrul de control al calităţii pentru medicamentele produse de Sanofi în afara Uniunii Europene. Cât despre business, o creştere cu 4-5%, în linie cu evoluţia generală a pieţei, este cea mai probabilă pentru afacerile grupului în România, cifrate la 200 de milioane de euro în 2010.

    “Când m-am mutat acum şase ani din Franţa în Bulgaria a fost mai greu, însă acum decizia n-a fost dificilă, iar viaţa în România e până acum o experienţă plăcută”, explică Nathan, care promite că până la viitorul interviu va ajunge şi într-unul dintre spitalele româneşti. Întrebarea referitoare la experienţa vizitei va fi tot acolo.

  • Octavian Bădescu pleacă de la cârma Retailplus Eastern Europe

    Board-ul de conducere al companiei (din care face parte şi Octavian Bădescu) urmează să nominalizeze în cursul lunii viitoare un înlocuitor. Cel mai probabil, acesta va fi Alexandru Zudor, actualmente manager operaţional în cadrul aceleiaşi firme.

    Octavian Bădescu, fondator al Retailplus, şi-a motivat decizia prin dorinţa de a se dedica mai mult atât familiei, cât şi altor proiecte antreprenoriale.

    “În cursul lunii septembrie, am comunicat firmei această intenţie şi mă bucur că dorinţa mea a fost înţeleasă şi acceptată. În actuala conjunctură, dar şi pe viitor, Retailplus va avea nevoie de un CEO care să fie dedicat 100% din punct de vedere al timpului si preocupării. Compania dispune de resursele umane necesare pentru a evolua bine şi în următorii ani, obiectivul asumat fiind acela de a deveni lider în Sud-Estul Europei pe această nişă de piaţă”, a declarat Octavian Bădescu.

    Octavian Bădescu a fondat Retailplus Eastern Europe, în 2008, alături de Gilad Hass şi Nyr Manor, care deţineau o companie similară în Israel. Anul acesta, o companie din grupul Nielsen, lider mondial în cercetarea de piaţă, a intrat în acţionariatul firmei, achiziţionând 51% din acţiuni.

    Retailplus Eastern Europe este lider de piaţă pe segmentul de “in-store observation”, cifra de afaceri estimată pentru 2011 fiind de aproximativ 1,5 milioane de euro, în creştere cu cca. 50% faţă de anul trecut. În cursul acestui an, compania şi-a extins regional serviciile, zonele acoperite fiind Bulgaria şi ţările din spatiul ex-iugoslav. Printre clienţii Retailplus Eastern Europe se numără companii precum Carlsberg, Heineken, Coca Cola sau Unilever.

    Octavian Bădescu, care deţine încă 16% din companie prin intermediul vehiculului investitional Finarte Investments Ltd, este un antreprenor activ în mai multe domenii. El este cunoscut, cu precădere, în piaţa de curierat, de numele sau legându-se şi brand-ul Sameday Courier, al cărui fondator şi acţionar majoritar este.

  • Mesaj dur al preşedintelui Băsescu către sistemul bancar austriac: Continuaţi finanţarea aici pentru că aţi făcut profituri de miliarde

    “Cred că declaraţia Băncii Austriei, prin care solicită oprirea finanţărilor băncilor austriece în afara ţărilor din zona euro ori este o greşeală ori este o neînţelegere.Noi am fost condiţionaţi la aderarea la Uniunea Europeană de predarea participaţiilor majoritare la cele mai mari bănci. Să vii acum şi să spui că nu mai continui finanţarea în România este o lipsă totală de înţelegere a situaţiei. Este o lipsă de fair-play. Băncile austriece au făcut profituri uriaşe din 2000 până chiar în 2009 şi nu pot veni acum să spună că nu mai continuă finanţarea economiei româneşti. Să apeleze mecanismele de finanţare puse la dispoziţie de UE şi să continue finanţarea statului român, a companiilor şi a persoanelor fizice din România”.

    Declaraţia preşedintelui vine după ce Banca centrală a Austriei a cerut băncilor să nu mai crediteze Europa de Est decât din depozitele locale. Luate la un loc, cele trei bănci controlate de austrieci, BCR, Raiffeisen şi UniCredit înregistrau la sfarşitul lunii septembrie un raport credite/depozite de 127,5%, avand în portofolii credite de 14,8 mld. euro la depozite de 11,6 mld. euro. Adăugând Volksbank, raportul explodează la 551% pentru că această bancă a neglijat atragerea de depozite.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Câte trilioane de euro datoarează marile economii ale lumii la oră actuală şi, mai ales, cui?

    Cât datorează însă principalele economii ale lumii la ora actuală? În analiză ziariştilor britanici sunt prezentate următoarele state: Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Japonia, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

    Fiecărui popor îi este alăturat Produsul Intern Brut, datoriile externe, cât şi banii datoraţi marilor economii ale lumii. Săgeţile pornesc de la debitor la creditor şi reprezintă valoarea datoriilor la sfârşitul lunii iunie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apple va lansa iPhone 5 anul viitor. Ce dorinţă a lui Steve Jobs nu a fost respectată de companie

    Noul iPhone 5 va fi complet diferit de iPhone 4 şi de ultima variantă a acestuia, iPhone 4s, informează Daily Mail. Principala modificare a telefonului este legată de o dorinţă a cofondatorului Apple, Steve Jobs, care nu a fost respectată de către cei care au proiectat iPhone 5. Acesta nu a vrut ca iPhone-ul să aibă un ecran mai mare, dar cei care lucrează la ultimul model de smartphone nu au ţinut cont de dorinţa lui.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro