“Fiecare autoturism, ca şi fiecare încăpere sau sală, posedă calităţi acustice unice. Dimensiunea şi forma habitaclului, materialele din care sunt alcătuite scaunele sau bordul, raportul dintre sticlă şi oţel, toate acestea afectează calitatea sunetului din interiorul unui autoturism nou”, se arată într-un comunicat transmis de companie. Astfel, specialiştii au utilizat un playlist format din piese ale artiştilor Radiohead, Black-Eyed Peas, Fugees, The Eagles, John Coltrane, dar şi opere ale compozitorilor Vivaldi sau Carl Orff. Piesele artiştilor au rulat de mii de ori compoziţiile acestora pentru a regla sistemul audio al monovolumului.
Blog
-
Nouă jucători ai echipei Oţelul Galaţi, blocaţi în tren în apropiere de Buzău
Cei nouă jucători, Alejandro Viglianti, Cristian Sîrghi, Silviu Ilie, Samoel Cojoc, Valentin Munteanu, Cristian Brăneţ, Cornel Râpă, Ionuţ Neagu şi Sergiu Costin, au plecat din Galaţi luni, la ora 18.10, iar în jurul orei 21.30 au fost nevoiţi să schimbe trenul la Brăila.
Înpreună cu cei nouă jucători se mai află medicul echipei, magazinerul şi doi masori.
“Viscoleşte continuu. În scurt timp o să se acopere complet şi geamurile vagoanelor. Ni s-a explicat că în faţă sunt troiene de câţiva metri, iar plugul care a fost în faţa trenului nu mai face faţă şi că se aşteaptă să vină un altul, mai puternic, de la Buzău”, a declarat Sergiu Costin, fotbalist la Oţelul Galaţi, aflat în tren.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
BNR a urcat prognoza de inflaţie pentru acest an de la 3% la 3,2% şi estimează o rată de 3% în 2013
“Până în trimestrul patru din 2013 vedem o anumită variaţie a inflaţiei pe care o ţintim, decembrie la decembrie, dar în limitele intervalului (…) peste 80% din variaţiile din acest an provin din efectul de bază. Modificările de prognoză sunt minore, dar echipa noastră de proiecţie este scrupuloasă”, a spus Isărescu. El a arătat că spre deosebire de datele anterioare, noile informaţii arată că minimul de inflaţie aşteptat să fie atins în primul trimestru din acest an nu va coborî sub 2%. “Efecte mai puţin favorabile vedem acum din partea preţurilor alimentare volatile. Impactul pe datele actuale este mai puţin favorabil. De aceea nu vedem că va mai putea să scadă IPC sub 2% în primăvara acestui an”, a continuat Isărescu.
-
Capital Economics: Fără eliminarea rapidă a incertitudinii, România va fi mai vulnerabilă la criză
“Pe termen scurt, demisia Guvernului va avea probabil un impact negativ asupra pieţelor financiare din România. O îngrijorare mai mare este, însă, că fără o soluţie rapidă la incertitudinea politică, România va fi ameninţată mai puternic decât în ultimele luni de contagiune în cazul unei noi escaladări a crizei din zona euro”, a spus Jackson. Demisia Guvernului ridică un mare semn de întrebare în privinţa disponibilităţii pentru continuarea politicii de austeritate. “Anunţul de astăzi (luni, n.r.) ridică semne de întrebare dacă mai există disponibilitate politică pentru continuarea austerităţii şi, în consecinţă, dacă România poate conta în viitor pe sprijinul FMI”, consideră analistul Capital Economics.
-
Analist Moody’s: România va continua probabil să respecte acordul cu FMI şi UE
Moody’s urmăreşte situaţia politică din România de la începerea protestelor, în urmă cu trei săptămâni, şi a avertizat deja că problemele politice, precum demisia guvernului, ar putea amplifica incertitudinile legate de strategiile economice într-un an electoral, a declarat Seth pentru MEDIAFAX. Seth a notat în acest context că numirea tehnocratului Cătălin Predoiu (ca premier interimar n.r.) arată că politicile guvernului vor respecta în continuare programul cu FMI şi UE. “Numirea tehnocratului Cătălin Predoiu sugerează că politicile vor continua pe drumul reformei fiscale şi a ajustării structurale iniţiate de fostul guvern”, consideră Seth.
-
Boc admite acum că ordonanţa de schimbare a directorilor de servicii deconcentrate a fost o greşeală
“Prin acea ordonanţă de urgenţă, politicul a fost prea mult”, a spus Boc, la postul public de televiziune. În primăvara anului 2009, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care a permis schimbarea în funcţie a directorilor de servicii deconcentrate. Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat atunci că acest act normativ este neconstituţional. După acea decizie, Boc a anunţat însă că Guvernul va menţine ordonanţa privind serviciile deconcentrate, susţinând că aceasta permite numiri “pe baza unor criterii de performanţă”.
-
Extinderea prin achiziţii
Cu venituri de 4,6 miliarde de franci elveţieni sau 3,8 miliarde de euro în 2011 şi cu peste 120 de fabrici pe cinci continente, elveţienii de la Sika au conceput o strategie pe termen mediu prin care grupul îşi va putea dubla veniturile, până la 8 miliarde de franci elveţieni, atât prin creştere organică, cât şi prin achiziţii. “Sistemul nostru e să cumpărăm companii şi nu să facem investiţii greenfield”, spune Dominik Slappnig, head corporate communications & investor relations pentru grupul Sika. De altfel, aceasta este şi povestea subsidiarei din România, în contextul în care elveţienii au achiziţionat divizia de aditivi din cadrul HeidelbergCement în 2002 pentru a-şi asigura intrarea pe piaţă. În 2011, grupul Sika a achiziţionat opt companii de dimensiuni mici şi mijlocii din ţări precum China, Bahrain, Brazilia, Canada, dar şi din ţări europene. “La acest moment, ne gândim ca în 2012 să facem achiziţii în zona Asia-Pacific, dar şi în America Latină. În România nu avem niciun fel de negocieri în acest sens. Deocamdată”, spune Slappnig.
Care este explicaţia modalităţii de extindere exclusiv prin achiziţii, pe care cei de la Sika o preferă? “Ai acces direct la clienţi”; cu alte cuvinte, poţi ajunge mai uşor la potenţialii cumpărători având o bază de clienţi deja formată: cea a companiei achiziţionate. “Avem o strategie orientată pe client, iar 50% din angajaţii noştri sunt oameni de vânzări”, explică în continuare Slappnig.
De altfel, în viziunea strategică pe termen mediu, achiziţiile ar urma să contribuie cu 1 până la 1,5 miliarde de franci elveţieni (830 mil. euro – 1,2 miliarde de euro în prezent) la creşterea cifrei de afaceri a companiei.
Compania a înregistrat anul trecut afaceri de 18 milioane de euro pe piaţa locală în creştere cu 17% faţă de anul anterior. Pentru următorii 3 ani Sika România estimează creşteri anuale ale afacerilor de circa 5%.
“Ţările din Europa de Est sunt extrem de importante pentru că aici urmează să se deruleze foarte multe proiecte de infrastructură, comerciale şi rezidenţiale. Vor fi oportunităţi imense”, spune Slappnig.
Sika are în România două divizii, una pentru construcţii şi una pentru industrie, prin intermediul căreia furnizează, spre exemplu, produse pentru betoane, materiale pentru reparaţii şi protecţii, pardoseli industriale, membrane pentru acoperişuri, dar şi soluţii de protecţie, lipire, sigilare şi consolidare pentru industria auto, navală sau a turbinelor eoliene. Începând cu 2008, Sika are la Braşov şi o fabrică de aditivi de beton, cu o capacitate de 10.000 de tone anual. Produsele care nu sunt realizate în România sunt aduse în principal de la fabricile Sika din Germania, Elveţia, Cehia sau Italia.
Printre proiectele la care Sika a participat cu produse se numără şi autostrada Transilvania, autostrada Arad-Timişoara, dar şi terminalul nou al Aeroportului Henri Coandă-Otopeni sau centrele comerciale Iulius Mall Timişoara, Atrium Center Cluj şi Sun Plaza Bucureşti. Şi, având în vedere că în prezent sunt în derulare o serie de lucrări de infrastructură, în special pe segmentul de autostrăzi, nu este exclus ca produsele Sika să ajungă şi în astfel de proiecte.
-
“Face toţi banii”- o comedie despre cum să te descurci când ai ajuns la fundul sacului
Stephanie Plum, o tânără născută şi crescută în New Jersey, este foarte sigură pe ea, deşi nu mai are un serviciu de şase luni şi tocmai şi-a pierdut şi ultimul card de credit în mâinile unui recuperator de creanţe. Disperată să facă un ban, Stephanie apelează la ultima soluţie: să-şi convingă vărul să-i dea o slujbă la firma lui care se ocupă de vânătoare de recompense pentru cauţiuni. Înarmată cu un spray cu piper, Stephanie este hotărâtă să se ocupe de cel mai important “client” al vărului său, Vinny – fostul poliţist de la moravuri şi actualmente fugarul Joe Morelli. Acelaşi irezistibil Morelli care a sedus-o şi a părăsit-o când era la liceu.
Filmul are premiera pe marile ecrane româneşti pe 10 februarie.
-
“Băiatul din ultima bancă” – un spectacol despre voyeurismul celor nevăzuţi, la TNB
Un profesor de liceu le dă elevilor săi un eseu pe tema “Cum mi-am petrecut ultimul weekend”. Dar, cum tinerii îşi epuizează viaţa în lucruri lipsite de orizont şi de provocare, lucrările sunt proaste. Cu o excepţie. Claudio, băiatul din ultima bancă, pătrunde, printr-o tentativă voyeuristă, în intimitatea familiei unui coleg. Ca un infractor abil, el se insinuează în viaţa lor pentru a-şi scrie lucrarea-foileton.
Spectacolul este prezentat la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din Bucureşti. Din distribuţia spectacolului fac parte Mihai Călin, Diana Dumbravă, Brânduşa Mircea, Dan Tudor, Rareş Florin Stoica şi Andrei Chiran.