Blog

  • Mulţumiţi? Acordul Greciei cu creditorii, în cifre

    Creditorii, majoritatea bănci, firme de asigurări şi fonduri de investiţii europene şi greceşti, îşi vor schimba circa 85% din obligaţiunile deţinute cu unele noi, cu o valoare nominală de 31,5% din valoarea celor vechi, plus titluri emise de Fondul European de Stabilitate Financiară, scopul fiind reducerea datoriei Greciei de la circa 160% din PIB în prezent la 120,5% din PIB până în 2020.

    Prin aranjamentul cu creditorii privaţi, valoarea creanţelor deţinute de aceştia, respectiv 206 mld. euro, ar urma să fie redusă la circa jumătate. Imediat, agenţiile de rating Fitch şi Moody’s au apreciat că aceasta înseamnă că Grecia este în incapacitate de plată.

    Acordul, care vine după negocieri de aproape un an, este corelat cu noul pachet de credite oferit de zona euro Greciei, în valoare de 130 mld. euro. Din totalul sumei, FMI a anunţat vineri că va suporta numai 14%, faţă de 27% din actualul pachet de împrumut, în valoare de 110 mld. euro, acordat de zona euro Greciei în mai 2010.

  • Cum să faci 2,2 milioane de vizualizări pe YouTube în cinci zile (VIDEO)

    Ce i-a distrat pe internauţi a fost că felina se arată constant mai fricoasă decât rozătorul, care o sfidează mai ceva ca în “Tom şi Jerry”. În cinci zile, filmuleţul a adunat peste 2,2 milioane de vizualizări şi peste 1.300 de comentarii.

  • Dansatorul de robowave care a facut senzatie la “Romanii au talent” (VIDEO)

    Tanarul Mihai Petraiche a avut un accident la coloana si la genunchi in timpul unor antrenamente si a renuntat pentru o vreme la pasiunea lui pentru dans. “Eu chiar uitasem ca sunt dansator”, a marturisit el pe scena.

    Miscarile lui i-au uluit pe membrii juriului, Mihai Petre ramanand la propriu cu gura cascata. “Ai fost de senzatie!”, i-a spus Andi Moisescu lui Petraiche, care merge mai departe in competitia pentru titlul de cel mai talentat roman, cu 3 de DA.


    Dansul lui l-a lasat pe Mihai Petre cu gura cascata pe happyhour.protv.ro

    Cea de-a patra editie a show-ului “Romanii au talent” a fost la nivel de rating in mediul comercial cea mai buna editie a unei emisiuni de divertisment din Romania, de cand s-a introdus sistemul de masurare al audientelor cu peoplemetere.

    Conform Katar Media, ProTV a obtinut in intervalul 20:28 – 23:04 la nivelul publicului comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani o medie record de 25,3 puncte de rating si o cota de piata de 54%, in timp ce Antena 1 a obtinut doar 3,5 puncte de rating si o cota de piata de 7,4%.

    La nivelul intregului public din mediul urban, “Romanii au talent” conduce detasat, cu o audienta medie de 24,6 puncte de rating si o cota de piata de 46,9%, in timp ce Antena 1, clasata pe locul al doilea a obtinut 3,7 puncte de rating si o cota de piata de 7 procente.

    La nivelul intregii populatii din Romania, ProTV a obtinut pe toata durata emisiunii o medie de aproape 5 milioane de telespectatori, iar in minutul de aur al emisiunii, aproape 6 milioane de telespectatori la nivelul intregii populatii din Romania s-au uitat la ProTV.

    Vezi emisiunea integral pe voyo.ro.

  • Prognoza meteo: Se intorc ninsorile

    In intervalul mentionat, temporar vor fi precipitatii predominant sub forma de ninsoare la inceput in nordul tarii, apoi in centru si in est, unde si vantul se va intensifica treptat, cu viteze la rafala de pana la 50-60 km/h.

    La munte va ninge, iar vantul va atinge la rafala si viteze de 70-80 km/h, viscolind zapada.

    Unele intensificari ale vantului se vor semnala si in celelalte regiuni, unde precipitatiile vor fi mixte, favorizand trecător producerea de polei.

  • Ori ei, ori noi. Perlele politice ale săptămânii

    “Mergeţi la el şi chemaţi-l!” – preşedintele Traian Băsescu, în replică faţă de protestatarii din Parlament care au încercat să-i bruieze discursul strigând “Regele Mihai”

    “E clar, nu intrăm în spaţiul Schengen pentru că nu avem bască. Dar, oricum, în diplomaţia europeană, nu poţi să-i spui Olandei ‘ţigancă împuţită’” – fostul premier Adrian Năstase

    “Capitala e în gropi, vor veni şobolanii la vară şi ne vor invada, iar Iovici se duce într-o alianţă cu UDMR, duşmanii poporului, el nu simte o adiere de cătuşe pe la urechi?” – C.V. Tudor, liderul PRM, despre plecarea din partidul său la UNPR a lui Victor Iovici

    “Nu există un compromis. Este simplu şi este din trei silabe: ori ei, ori noi” – Crin Antonescu, preşedintele PNL, despre posibilitatea încetării grevei parlamentare

    “Cât timp Sorin Blejnar şi tot sistemul politic de control al vămilor a rămas neatins, este un gest temerar să pui Sistemul de Informaţii Schengen tocmai la dispoziţia acelor persoane care gestionează contrabanda şi evaziunea fiscală” – Victor Ponta, preşedintele PSD

    “Dacă Barack Obama va câştiga alegerile din noiembrie, Iranul va scoate arma nucleară, iar lumea aşa cum o ştim se va schimba” – Mitt Romney, candidat la nominalizarea republicană pentru preşedinţia SUA

  • Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a cerut din nou Ucrainei eliberarea membrilor deţinuţi ai fostului guvern

    APCoE regretă “absenţa oricărui semn tangibil de satisfacere a pretenţiilor sale cu privire la anchetele penale” pornite mai ales împotriva fostului ministru de Interne, Iuri Luţenko, fostului vicepremier al Justiţiei, Evgheni Korniciuk, şi Iuliei Timoşenko. “Într-o declaraţie adoptată în comisie permanentă la Paris, APCoE a reamintit că a cerut, fără succes, Ucrainei să modifice prevederile Codului său Penal care sancţionează “decizii politice normale” după ce a trecut o perioadă de timp de la luarea acestora. APCoE califică drept “inechitabil” procesul în urmă căruia Luţenko a fost condamnat pe 27 februarie la patru ani de închisoare, “pentru infracţiuni care nu justifică pedeapsa cu închisoarea”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Noi proteste la Moscova: mii de oameni manifestează împotriva lui Putin

    Mobilizarea pare însă în scădere netă în raport cu zecile de mii de persoane care au defilat la Moscova din decembrie până în februarie. Poliţia a indicat într-un comunicat că estimează numărul manifestanţilor prezenţi la 3.000. Conform agenţiei Interfax, liderul Frontului de Stânga, o mişcare de opoziţie, a apreciat însă că erau prezenţi 10.000 de protestatari. Manifestanţii purtau pancarte care îl denunţau pe liderul rus şi drapele ale diferitelor mişcări politice ce compun coaliţia de opoziţie, care a organizat după alegerile legislative controversate din decembrie o mişcare de contestare fără precedent în ultimii 12 ani.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cel puţin 12 morţi şi 20 de răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Israelului în Fâşia Gaza

    Cel puţin patru israelieni răniţi din cauza tirurilor de proiectile provenite din Gaza în sectorul Eshkol (sudul Israelului), conform serviciilor de salvare israeliene. Armata israeliană a susţinut că 40 de rachete şi obuze de “toate tipurile” au lovit teritoriul Israelului, provenind din enclava palestiniană, acest tip de atac intensificându-se în ultima lună. Această escaladare a violenţei – cea mai sângeroasă începând cu sfârşitul lunii octombrie 2011 – a urmat “eliminării vizate” a secretarului general al grupării radicale Comitetul de Rezistenţă Popular (RPC), Zuhair al-Qaissi, şi a unui alt membru al grupării, Mahmoud Hanani, ucis vineri de un raid israelian care a vizat maşina în care se aflau, la vest de oraşul Gaza.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Povestea noului şef al British American Tobacco România

    “Am fost foarte bucuroasă să accept acest post. România este o ţară în care orice director general şi-ar dori foarte mult să lucreze”, declară pentru BUSINESS Magazin Gemma Webb, noul director general al British American Tobacco România (BAT), cea mai mare companie din domeniul bunurilor de larg consum. Motivul esenţial pentru care orice executiv din cadrul multinaţionalei îşi doreşte să conducă filiala locală ţine de faptul că “România este una dintre cele mai performante pieţe pentru British American Tobacco”, spune Webb, care îi succede în funcţie lui David Waterfield.

    Cota de piaţă a companiei pe plan local, care a depăşit anul trecut 50% atât în valoare, cât şi în volum, este mai mare decât feliile deţinute de principalii săi competitori, Philip Morris România (PMI), care are în portofoliu mărci precum Marlboro, L&M sau Virginia Slims, şi Japan Tobacco International România (JTI), care fabrică Winston, Camel şi Winchester. Pe parcursul ultimului deceniu, an după an, fiecare dintre directorii generali care s-au perindat la cârma BAT au bifat recorduri şi au fost apoi promovaţi. Predecesorii lui David Waterfield – Bart Maas şi, anterior, Paul Ogborn – au avut mandate neobişnuit de scurte pentru o poziţie de acest nivel, de circa un an fiecare, păşind rapid către niveluri superioare.

    În prezent compania are o poziţie solidă în piaţă, astfel încât mandatul Gemmei Webb s-ar putea dovedi ceva mai dificil, asta dacă va vrea să crească cota de piaţă. La începutul mandatului, orice manager are un obiectiv, iar Webb punctează că al său este “foarte clar” şi se referă la “păstrarea şi mărirea potenţialului de creştere a companiei, lupta împotriva contrabandei, cu o echipă locală puternică şi dedicată”.

    Noul director general al BAT lucrează în cadrul companiei de 11 ani, ocupând anterior poziţia de trade marketing & distribution manager pe Europa de Vest, fiind numită la scurt timp general manager pentru Marea Britanie & Irlanda. Înainte de treptele parcurse în cadrul producătorului de ţigarete, Gemma Webb a lucrat în cadrul unei companii producătoare de substanţe chimice în Germania.

    Instalată de numai câteva luni în fotoliul de conducere, în birourile din Bucharest Business Park, la mai puţin de o oră distanţă de fabrica pe care compania o are la Ploieşti, noul manager are conturată o imagine clară despre afacerea din această ţară. Chiar ea admite că “provocarea în România constă în însăşi poziţia de lider pe care compania o deţine. Nu e rău să fii numărul unu, dar pentru a menţine această poziţie efortul este considerabil”. Pe de altă parte, la fel de dificil de susţinut părea şi ritmul de creştere a afacerilor şi pentru predecesorul său, David Waterfield, care a fost în ultimii trei ani director al zonei de sud-est a Europei. Altfel spus, mai multe filiale din zonă – Bulgaria, Serbia, Kosovo, Albania şi Muntenegru – au fost coordonate din birourile de la Bucureşti, dar acum compania s-a reorganizat, iar managerii din capitala românească nu mai au responsabilităţi la nivel de regiune. La venirea în România, David Waterfield declara în primul său interviu, acordat tot pentru BUSINESS Magazin, că un director general îşi poate vedea roadele strategiilor pe care le aplică abia după circa un an de la preluarea funcţiei. În 2009 compania avea o cotă de piaţă de circa 45% şi în mai puţin de trei ani a câştigat alte opt puncte procentuale. Aşa că, şi pe parcursul ultimilor ani, pe harta lumii din birourile centrale ale companiei mamă s-au afişat în conturul României doar steguleţe verzi (ce indică performanţe bune).

  • Pe ce cititori se mai poate baza piaţa de carte?

    Cele mai mari patru edituri de pe piaţa locală, Polirom, grupul All, Humanitas şi Curtea Veche, au finalizat anul trecut cu afaceri totale de 13 milioane de euro, nivel puţin sub cel din anul anterior. Cererea pentru cartea de pe rafturile librăriilor nu a fost în creştere, dar în schimb, s-a remarcat un interes mai mare pentru cărţile la promoţii vândute online şi pentru cele în format digital, potrivit editurilor.

    Pe o piaţă evaluată la 100 de milioane de euro, reprezentanţii editurilor afirmă că strategia de a creşte vânzările include publicarea unor titluri atractive pentru consumatori, promoţiile şi vânzările directe la târguri. “Factura la energie şi la întreţinere lasă românii cu mai puţini bani pentru achiziţionarea de produse culturale, ceea ce nu permite pieţei de carte să crească”, este de părere Silviu Lupescu, directorul general al celei mai mari edituri de pe piaţă, Polirom. Editura a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 19,5 milioane lei (4,5 mil. euro), faţă de 4,1 milioane de euro în 2010.

    Consumul de carte din România ne plasează încă pe ultimul loc în cadrul ţărilor din Uniunea Europeană, având în vedere că un român cheltuieşte în medie 5 euro anual pe cărţi, în timp ce la bere suntem în topul primelor ţări din lume. “Creşterea vânzărilor cu câteva procente faţă de anul precedent nu reprezintă o creştere semnificativă a cererii pentru carte, ci doar un uşor reviriment. Piaţa de carte s-a menţinut la un nivel scăzut, cu circa 40% faţă de anii de dinaintea crizei”, a spus Silviu Lupescu. Portofoliul editurii Polirom include autori români şi internaţionali precum Nabokov, Hemingway, Lessing, Fowels, Rushdie, Saramago sau Salinger. Editura colaborează cu librării şi difuzori angro din ţară şi din Republica Moldova.În ultimii trei ani mai multe edituri au optat pentru o strategie de conservare, care să le asigure supravieţuirea. Cele mai multe edituri au redus numărul titlurilor şi tirajele cărţilor publicate şi au distribuit cărţile în magazinele ce asigurau promovare la raft.

    Piaţa de carte, inclusiv ediţiile de chioşc (volumele vândute împreună cu anumite ziare şi reviste), a fost estimată în 2010 la aproximativ 112 milioane de euro, în scădere cu circa 15% comparativ cu 2009, potrivit unui bilanţ prezentat de reţeaua de librării Diverta. Fără ediţiile de chioşc, piaţa de carte din România de anul trecut se ridica la aproximativ 60 de milioane de euro, mai spuneau oficialii Diverta.

    “Estimările pentru acest an sunt dificil de făcut şi depind în mod semnificativ de o eventuală creştere a veniturilor populaţiei, în special ale acelor categorii socio-profesionale care au fost afectate grav de reducerile salariale din ultimii ani (cadre didactice, de exemplu). Depinde, de asemenea, de fondurile alocate bibliotecilor, reduse drastic în ultimii ani”, a spus Lupescu.

    Atenţia pe care editurile au acordat-o internetului a făcut ca între 6% şi 40% din vânzările de carte să fie acum aduse de comenzile online. Gabriel Scînteia, chief operating officer al editurii All Publishing Group, spune că circa 6-7% din vânzările pe anul trecut au fost aduse de mediul online. Grupul All a avut anul trecut o cifră de afaceri de 2,3 milioane de euro.

    La cărţile vândute online se fac şi reduceri. Şi celelalte edituri au creat site-uri pentru vânzarea online a cărţilor, iar discounturile pot ajunge chiar şi la 40% la cărţile achiziţionate online, cum se întâmplă la editura Teora. “Grupul All a prognozat o creştere de 10-15% pe segmentul vânzărilor în librării anul acesta. Acest lucru ar însemna de fapt o revenire pe acest segment pentru că în 2011 pe acest segment editura a avut o scădere semnificativă, compensând pe canale de vânzare directă”, a spus Scînteia. Din perspectiva vânzărilor generale, el speră să se înregistreze anul acesta o situaţie similară cu cea din 2011. Oficialul editurii afirmă că cifra de afaceri nu este un indicator suficient pentru a constata dacă cererea este în creştere sau nu pe piaţa de carte, deoarece cărţile vândute la reduceri sau cele în format digital au creat o piaţă nouă, mai atractivă ca preţuri pentru cititori şi mai vizibilă pentru autorii cărora astfel le creşte cota şi audienţa. Pentru edituri însă, aceste două mari schimbări din piaţă aduc deocamdată un vânt de scădere, iar viitorul nu prea se arată prietenos cu ediţiile “hard-back”, vândute altădată în mii de exemplare.

    Plus că, uitându-ne în jur, pe marile artere comerciale sau în mall-uri, pare că piaţa de carte este în scădere. Lipsa librăriilor în sine duce la o slăbire a pieţei, consideră Iren Arsene, proprietara editurii Curtea Veche: “Nu există speranţe de-a apărea noi distribuitori de carte pe piaţă. Sunt librăriile şi supermarketurile, dar din păcate nu apare un lanţ de librării care să echilibreze situaţia”. Anul trecut editura Curtea Veche a avut o cifră de afaceri de 12,9 milioane de lei (3 milioane de euro) faţă de anul 2010, când a înregistrat afaceri de 3,9 milioane de euro. “Am vândut anul trecut aproape 1,5 milioane de exemplare de cărţi, exceptând ediţiile de la chioşc”, a declarat Iren Arsene. Anul trecut compania a publicat 150 de titluri de cărţi, 15% din vânzări fiind online. Ea afirmă că politica editurii este una prudentă, care pune accent pe republicarea unor titluri şi pe promovarea autorilor la care reacţionează consumatorii.