Blog

  • Laurenţiu Tulvan, Danone România: Cea mai emoţionantă experienţă a fost întâlnirea cu fiul fondatorului mărcii Danone

    BUSINESS Magazin: De cât timp lucraţi în firmă şi cum aţi decis să acceptaţi o poziţie în cadrul companiei?

    Laurenţiu Tulvan, Danone România: Lucrez de 12 ani la Danone. Ca orice tânăr, mi-am făcut încă din timpul facultăţii o idee despre cum mi-aş fi dorit să fie mediul de lucru. În 2000, la doar 27 de ani am avut ocazia de a mă întâlni cu ceea ce mi-am imaginat şi asta a fost o mare oportunitate pentru mine.

    BUSINESS Magazin: Există vreun moment în cariera dvs. pe care îl consideraţi cu deosebire memorabil dintr-un anumit punct de vedere?

    Laurenţiu Tulvan, Danone România: Cea mai emoţionantă dintre experienţe a fost întâlnirea cu Daniel Carasso, fiul lui Isaac Carasso, fondatorul mărcii Danone. Numele brandului Danone – “Le petit Danon” vine tocmai de la numele de alint al lui Daniel, care a fost ulterior fondatorul companiei din Franţa şi care a fost aproape de această afacere până în 2009 când avea venerabila vârstă de 103 ani. Timp de doi ani de zile, cât am lucrat ca manager de performanţă la Paris, pentru că aveam biroul la acelaşi etaj, am avut ocazia să-l întânesc deseori la cantină sau în lift şi să vorbim despre ce se întâmplă în România şi nu numai. Viziunea, nivelul de înţelegere, calmul, modestia cu care vorbea m-au impresionat şi m-au marcat extraordinar de mult.

    BUSINESS Magazin: Câţi oameni aveţi în subordine şi care este bugetul pe care îl administraţi?

    Laurenţiu Tulvan, Danone România: Departamentele pe care le conduc acoperă domenii precum: producţia, calitatea, mentenanţa, investiţiile şi materiile prime şi însumează o echipă de 190 de oameni cu nivele de pregătiri diferite: de la muncitori necalificaţi, operatori, până la managerii de procesare, mentenanţă sau investiţii.

    BUSINESS Magazin: Aţi cochetat vreodată cu ideea de antreprenoriat?

    Laurenţiu Tulvan, Danone România: Da, şi încă mai “cochetez” cu vreo 2 -3 idei, iar cand va fi momentul, o voi face cu siguranţă. Sunt idei care au nevoie de experienţă pentru a se dezvolta dar în egală măsură trebuie ca şi eu să mă simt pregătit.

    BUSINESS Magazin: Unde vă vedeţi peste 10 ani?

    Laurenţiu Tulvan, Danone România: Conducând o afacere şi o echipă – de ce nu? – una personală.

  • Emisiile radioactive de la Fukushima, echivalente cu o şesime din cele de la Cernobîl

    Conform calculelor făcute de TEPCO, pagubele provocate în reactoare de tsunamiul de la 11 martie 2011, pana sistemelor de răcire a reactoarelor şi exploziile de hidrogen cauzate de fisiunea combustibilului au antrenat emisii de substanţe radioactive în atmosferă care au totalizat 900.000 de Terabecquerel, dublu faţă de o estimare anterioară.

    Acest total, exprimat în date compatibile cu comparaţiile internaţionale, este net superior celor publicate anterior de Agenţia pentru Siguranţă Nucleară japoneză şi de o comisie guvernamentală, dar departe de cel rezultat în urma catastrofei de la Cernobîl, produsă cu 25 de ani mai înainte.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cele mai neobişnuite ceasuri din lume – GALERIE FOTO

    Bijutierii şi designerii de ceasuri pot avea idei cel puţin ciudate, însă clienţii care aleg să le cumpere produsele nu sunt deloc puţini.

  • Infograficul săptămânii: Hoţii gurmanzi- barometrul mondial al furturilor din magazine 2011

    Hoţii din magazine se dovedesc a fi gurmanzi rafinaţi: brânzeturile suntcele mai furate mărfuri, alături de salamuri de lux, fructe de mare şi peşte de calitate şi condimente. Grija pentru copii aduce hrana adecvată pe locul 9 în topul furturilor.




  • Fostul şef al ISC este cercetat de DNA pentru favorizarea infractorului, după ce a decis retragerea instituţiei din procesul Trofeul Calităţii

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au audiat, joi, pe Constantin Adrian Balaban-Grăjdan şi i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, respectiv de favorizare a infractorului. După mai bine de opt ore de audieri, Grăjdan a fost lăsat să plece, el fiind cercetat în libertate în acest dosar.

    Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmite de procurori, în 22 mai, Constantin-Adrian Balaban Grăjdan, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a procedurilor interne privind circuitul documentelor şi fără a avea avizul vreunei direcţii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), a întocmit, a semnat şi a transmis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă potrivit căreia renunţă, în numele instituţiei, la pretenţiile civile în dosarul “Trofeul calităţii”, se arată într-un comunicat de vineri al DNA.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Noi manifestaţii în Spania împotriva reformei muncii

    Liderii principalelor două sindicate ale ţării, Ignacio Fernandez Toxo (CCOO) şi Candido Mendez (UGT), s-au amestecat printre manifestanţi, după care au mers să transmită o scrisoare Congresului, în care cer preşedintelui său şi liderilor grupurilor parlamentare să nu voteze reforma. “Această reformă provoacă o accelerare a ritmului de distrugere a locurilor de muncă în Spania”, care se poate agrava pe viitor, a afirmat Toxo. “Trebuie să fie clar” că sindicatele “nu vor înceta să o denunţe şi să ceară să fie modificată profund”, a precizat Mendez.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Vrancea: Intervenţie a pompierilor pentru salvarea a cinci pescari rămaşi blocaţi pe râul Trotuş

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Cristina Duţă, cei cinci pescari au mers pe insula Berzoaia pe jos, însă între timp debitul râului a crescut foarte mult, în urma ploilor torenţiale căzute în ultimele ore, astfel că cei cinci au rămas izolaţi în mijlocul râului.

    Reprezentantul ISU a precizat că cei doi se află la o distanţă de aproximativ un kilometru de mal, iar la ora transmiterii acestei ştiri la faţa locului ajunsese un echipaj de pompieri cu o barcă pneumatică, pentru salvarea celor cinci persoane.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Buzău: Peste 60 de gospodării din 11 localităţi, inundate în urma ploilor

    Potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, colonel Dănuţ Nicolae, în urma ploilor din ultimele 24 de ore s-au produs inundaţii în comunele Pârscov, Mărăcineni, Ţinteşti, Vipereşti, Săgeata, Vadu Paşii, Puieşti şi Valea Râmnicului. În aceste comune a fost avariat un podeţ tubular peste pârâul Sărăţel, astfel că în satele Curcăneşti şi Tocileni din comuna Pârscov se poater ajunge doar pe jos. De asemenea, apa a inundat mai multe gospodării şi locuinţe. În comuna Vipereşti, a fost afectată o porţiune din DN10, iar vineri dimineaţă circulaţia se desfăşoară cu dificultate pe acest tronson.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Bacău: Peste 200 de gospodării şi locuinţe au fost inundate

    Conform sursei citate, între cele 15 localităţi se află municipiile Oneşti şi Moineşti, precum şi oraşul Buhuşi, în total fiind inundate 13 locuinţe, 189 gospodării şi 35 de hectare de teren agricol.

    De asemenea, apele au afectat şapte kilometri de drum comunal, un pod şi un podeţ, precum şi 400 de metri de cale ferată din apropierea municipiului Oneşti, unde un tren cu 150 de călători a rămas blocat, joi după-amiază, timp de aproximativ o oră. Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău au salvat 24 de persoane sinistrate, atât din locuinţe, cât şi din autoturisme rămase blocate în trafic după inundarea şoselelor.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Avertizare cod galben de ploi. Ce judeţe vor fi afectate

    Conform avertizării, în cea mai mare parte a Olteniei, în sudul Banatului şi în sud-vestul Transilvaniei instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

    În sud-estul extrem al ţării va continua să plouă şi se vor cumula izolat peste 25 l/mp.

    Mai multe pe mediafax.ro