BusinessMagazin

Blog

  • SPATIUL, ULTIMA FRONTIERA

    Un scenariu extrem, dar acreditat de unul dintre numele cu greutate ale pietei de retail, spune ca majoritatea magazinelor mici de electronice, electrocasnice si IT din centrul oraselor vor disparea in doar cativa ani. O viziune la limita, in care se reflecta insa o schimbare majora in comportamentul romanilor, despre care analistii spun ca, mai presus de preturi bune, isi doresc acum o experienta totala de cumparare.

     

    Februarie 2004. Dan Ostahie, presedinte, CEO si proprietar al grupului Altex, lansa un nou concept in retail-ul cu electronice si electrocasnice, „electrocomplexul“, odata cu inaugurarea primului magazin Media Galaxy – cu o suprafata de 3.000 de metri patrati – in Vitan Mall din Bucuresti. In acelasi spatiu erau scoase la vanzare masini de spalat, frigidere, televizoare, DVD playere, combine audio, dar si PC-uri, laptop-uri, imprimante sau gadgeturi de ultima ora. Tradus in cifre, noul concept a insemnat pentru grupul lui Dan Ostahie o investitie de 1 mil. euro. 

     

    O miscare pe care concurentii sai directi au privit-o atunci mai degraba cu detasare, decat cu ingrijorare. In opinia top managementului liderului pietei de retail din 2003, Flanco, un magazin de asemenea dimensiuni nu prezenta nici un interes din perspectiva raportului vanzari pe metru patrat. Nivelul profitului si, implicit, vanzarile pe metru patrat erau litera de lege pentru conducerea companiei, ai carei actionari majoritari erau cateva fonduri de investitii, interesate in special de stabilitatea financiara. „Flanco si-a luat un nivel de risc echilibrat“, declara Adrian Barbu, directorul de vanzari al Flanco International imediat dupa anuntarea rezultatelor financiare din 2004. „Nu avem ambitia sa construim lantul cu cei mai multi metri patrati.“

     

    O ambitie pe care si-a asumat-o, insa, Dan Ostahie, care a continuat sa extinda reteaua Altex  – cu pretul cresterii nivelului de indatorare catre banci -, prin deschiderea unor noi magazine Media Galaxy. Din februarie 2004 si pana acum, grupul Altex si-a consolidat noul brand cu nu mai putin de zece magazine, intreg lantul Media Galaxy totalizand o suprafata de 20.000 mp. Ultimul venit pe lista si-a deschis portile la jumatatea acestei luni, in Complexul Comercial Feeria din Baneasa, si are o suprafata record de 4.000 mp, reprezentand o investitie de 1,5 mil. euro. Care ar fi insa atuurile unui concept gen Media Galaxy ? „Nimeni nu reinventeaza roata. Tot ce am facut a fost sa adaptez la realitatea romaneasca modele care functioneaza foarte bine afara“, explica fondatorul Altex. Practic, Ostahie nu a facut altceva decat sa aduca in Romania magazine cu suprafete mari, dupa modelul german Media Markt, al caror spatiu permite expunerea unui numar mare de produse. In februarie 2004, bunaoara, Dan Ostahie vorbea de o gama de 10.000 de produse pentru primul Media Galaxy din Vitan Mall.

     

    Infiintat in 1992, Altex s-a concentrat  mai bine de un deceniu exclusiv pe retailul de electronice si electrocasnice, dezvoltandu-se odata cu ceea ce s-ar putea numi esalonul superior al distribuitorilor din piata. Dar momentul sau de glorie a venit abia in 2004, anul in care Ostahie impunea grupului sau o noua filosofie de afaceri.

     

    In timp ce principalii competitori, Flanco si Domo, au ramas distribuitori dedicati de electrocasnice, Altex a intuit potentialul produselor IT – astfel incat nu doar ca a lansat formatul Media Galaxy, dar a si demarat productia propriei marci de computere, Davio. Produse de  alta companie din cadrul grupului Altex, Complet Electro Serv, PC-urile Davio aveau in trimestrul al doilea al anului trecut o cota de piata de 11,4%. De altfel, IT-ul a generat o treime din cifra de afaceri a intregului grup, care a ajuns la finele lui 2005 la 275 mil. euro.

     

    E adevarat ca grupul fondat de Ostahie a crescut si pe segmentul electronice si electrocasnice, insa IT-ul, distribuit cu precadere in reteaua Media Galaxy, este motorul care a propulsat Altex inaintea rivalilor sai traditionali, Flanco si Domo – doua business-uri care au generat in 2005 venituri de 100-120 mil. euro fiecare. Iar in cazul acestora din urma, veniturile obtinute din IT&C sunt considerabil mai mici. Anul trecut, doar 18% din cifra de afaceri a Domo provenea din acest segment, in conditiile unei cresteri de noua procente fata de 2004.

     

    Pe de alta parte, vanzarile pe metru patrat ale Media Galaxy nu au excelat pana acum, Dan Ostahie preferand sa pastreze secrete cifrele de vanzari ale retelei. Extrapoland discutia dincolo de aria retail-ului de electronice si electrocasnice, este evidenta tendinta romanilor de a cumpara din hypermarketuri sau complexuri comerciale. Ilustrativa in acest sens este tocmai tendinta retelelor straine – Carrefour, Cora, Selgros, Kaufland etc. – de a deschide magazin dupa magazin in marile orase ale tarii. Potrivit datelor unui studiu al companiei de cercetare ACNielsen, Shopper Trends, cota acestui gen de centre comerciale a reprezentat anul trecut aproape un sfert din valoarea vanzarilor din sectorul bunurilor de larg consum. Daca in 2003 aceasta cota era de 10%, acum a ajuns la 23%.

     

    Totusi, rata de penetrare a asa-numitului comert modern (in centre de tip supermarket, hypermarket, cash & carry) ramane in continuare sub cea a unor state din Europa de Est, astfel ca mentinerea unui ritm de crestere cel putin la fel de alert este o conditie sine qua non. Iar principiul migratiei de la magazinele mici catre hypermarketuri se aplica si in piata pe care activeaza Altex, Flanco si Domo. De altfel, hypermaketurile sunt concurenti directi ai retailerilor „traditionali“, de vreme ce majoritatea lanturilor straine comercializeaza electronice, electrocasnice si IT&C. Ponderea pietei o detin insa cei trei „grei“, cu peste 50% din vanzarile totale ale unei industrii care va depasi miliardul de euro in 2006, fata de 850 de milioane in 2005. Restul pietei se imparte intre marile lanturi straine si jucatorii locali – cu o pondere in scadere (sub 20%). Cei mai mari dintre cei mici sunt Primex (reteaua Cosmo), Rombiz si Amadeus, a caror nota comuna e data de suprafata redusa de expunere. Ca trasatura particulara, managerii Cosmo au decis extinderea retelei in orasele mici si in comune, evitand o lupta pierduta din start cu retailerii din orasele cu multi locuitori.

     

    In cei doi ani care au trecut de la deschiderea primului magazin cu suprafata mare, competitorii Altex par sa fi acceptat faptul ca, dincolo performantele financiare imediate (vanzari pe metru patrat), la fel de importante sunt tendintele si schimbarile de comportament ale consumatorilor. Intr-o discutie anterioara, din toamna lui 2005, Cornel Marian, directorul general al Flanco, declara pentru BUSINESS Magazin: „Noi am ridicat stacheta, avem competitori care la un moment dat ne-au copiat, dar acum trebuie sa recunosc ca ei au ridicat stacheta si mai sus. In curand, noi o sa mutam stacheta iarasi si o sa schimbam un pic jocul“. Mandatul lui Cornel Marian se apropie de sfarsit, el urmand sa revina pe pozitia de sef al companiei de investitii Oresa Ventures – actionarul principal al Flanco inainte de fuziunea cu Flamingo, care urmeaza sa fie perfectata juridic la inceputul lunii mai. La conducerea Flanco (care devine parte din Flamingo) in locul lui Marian va fi numit un manager strain.

     

    Dupa cateva luni de la promisiunea CEO-ului Flanco, mai exact la sfarsitul lui februarie 2006, fostul lider al pietei lansa la Brasov propriul sau concept de magazin pe suprafata mare – Flanco World -, anuntand ulterior o a doua investitie, care urmeaza sa fie finalizata pana la sfarsitul acestei veri. Nota bene: urmatorul Flanco World va fi deschis in incinta complexului Feeria – acolo unde, dupa cum s-a spus deja,  Dan Ostahie si-a inaugurat cel de-al zecelea Media Galaxy. Investitia pentru cele doua spatii cu o suprafata de 3.000 – 3.500 mp fiecare este de circa 6,5 milioane de euro, conform managerilor companiei.

     

    Este Flanco World o clona-replica a Media Galaxy? „Modelul nostru de magazin mare este mai putin discounter decat Media Galaxy“, explica Dragos Simion, vicepresedinte al Flamingo International, grupul care va ingloba lantul Flanco. Daca Dan Ostahie s-a inspirat dupa conceptul Media Markt, modelul celor de la Flanco este preluat dupa cel al retelei franceze Darty. Conceptul Flanco World poate fi considerat si un simbol al fuziunii Flamingo-Flanco, intrucat acest tip de magazin reuneste in acelasi spatiu produsele IT&C de la Flamingo cu electronicele si electrocasnicele tipice pentru Flanco. Lucru de neconceput acum doi ani, reprezentantii grupului rezultat din fuziunea celor doua companii (tranzactie care presupune schimb de actiuni plus o componenta cash) isi propun acum sa deschida patru Flanco World pe an. Cum e greu de crezut ca vanzarile pe metru patrat se vor impaca de la bun inceput cu filosofia lor de „crestere sanatoasa“, planul celor de la Flamingo-Flanco tradeaza mai degraba o adaptare la schimbarile obiceiurilor de consum.

     

    Conform unui studiu recent al Roland Berger Strategy Consultants, in noua lume digitala, retailul traditional se apropie de o schimbare majora. „O parte din retaileri au incetat sa mai fie simpli distribuitori, focusati doar pe pret. (…) Cheia pentru a face fata acestei schimbari este sa oferi clientului o «experienta» de cumparare“, se arata in studiul amintit. Altfel spus, actul vanzarii nu se incheie odata cu achitarea facturii pentru un produs, ci implica o relatie mai indelungata a carei miza este readucerea clientului in magazin. Analistii au atras deja atentia asupra faptului ca 2006 va fi un an de cotitura pentru retailul din Romania, un an al unor schimbari care vor insemna inclusiv inchiderea unor magazine cu suprafete mici, indiferent ca se numesc Altex, Domo sau Flanco.

     

    Totusi, cresterea numarului de magazine cu o gama larga de produse, dezvoltate pe suprafete mari, nu va echivala cu moartea spontana a retailerilor mici, specializati, pronosticurile in acest sens fiind diferite de la o companie la alta. Peste cinci ani, spune vicepresedintele Flamingo, Dragos Simion, „magazinele cu suprafata mare vor fi preponderente“. Dan Ostahie vede o impartire a pietei intre magazine specializate (in centrul oraselor) si magazine cu suprafete mari, pe platforme de genul celei de la Brasov. Tot pe ideea mai multor branduri vor merge si cei de la Flamingo. Dupa finalizarea fuziunii cu Flanco, reteaua de magazine a acesteia din urma va ramane distincta de cea a Flamingo. Cu mentiunea ca, dupa cum au declarat oficialii celor doua companii la momentul anuntarii fuziunii (decembrie 2005), magazinele nerentabile vor fi inchise.

     

    In termeni de performanta de vanzari, anul trecut, grupul Altex aproape ca si-a dublat cifra de afaceri fata de 2004. „Gradul redus de penetrare al produselor vandute de retaileri, accesul facil la credite si banii adusi de romanii care muncesc in strainatate a incurajat consumul in ultimii doi ani“, explica Valentin Stefan, senior consultant la Roland Berger, explozia fara precedent a pietei din 2004-2005. Numai ca lucrurile s-au schimbat intre timp, vanzarile pe anumite categorii de produse – indeosebi cele electrocasnice – ajungand la saturatie. Urmarea fireasca: clientii prezentului si viitorului vor veni tot mai putin din randul celor cu „dotare zero“, potentialul de crestere transferandu-se inspre piata de inlocuire. Iar daca vanzarile de electrocasnice vor stagna sau chiar scadea, cresterea va veni de la electronice si de la produsele IT. „Cererea de electronice trebuie incurajata. Cat despre IT&C, vanzarile vor creste cu siguranta“, mai spune Valentin Stefan de la Roland Berger. Relevant in acest sens este procentul de 300% cu care au crescut anul trecut vanzarile de produse IT ale grupului fondat de Dan Ostahie.

     

    Ramanand in sectorul IT, si Cristian Fughina, presedintele grupului K-Tech Ultra Pro (retailer si distribuitor specializat de IT), confirma tendinta consumatorilor de a cumpara din magazine mari, in care pot gasi mai multe categorii de produse si game variate pentru fiecare in parte. Cu precizarea ca in business-ul sau notiunea de spatiu are alte dimensiuni: daca in retailul de electronice si electrocasnice un magazin cu suprafata mare are intre 2.000 si 4.000 mp, in retailul IT, maximul este de 300 mp. „In medie, magazinele noastre cu suprafata mare au 200 mp. Cel mai mare este cel de pe bulevardul Stefan cel Mare, cu o suprafata de 300 mp“, explica Cristian Fughina. Ultra Pro mai are magazine cu suprafate mari in Carrefour Colentina, City Mall Bucuresti, Iulius Mall si Galeriile Real din Timisoara. Pozitionarea in incinta complexurilor comerciale de tip hypermarket este un alt capitol din filosofia de afaceri a lui Cristian Fughina, care detine si conduce afacerea impreuna cu sotia sa, Alina. „Imi este clar ca, daca vom inchide magazine mai mici care nu mai sunt rentabile, ne vom amplasa altele noi in centre comerciale.“

     

    Pentru o strategie asemanatoare a votat si Domo, companie care a virat la randul sau – chiar daca nu la fel de spectaculos ca si Altex – spre IT. „Nu stiu daca va fi cazul neaparat sa inchidem magazinele mici. Mai degraba va fi vorba de relocarea in vaduri comerciale sau reamenajarea lor“, explica directorul de marketing si vanzari Gabriela Mandrea. Pana acum, retailerul condus de Lorand Szarvadi a semnat doua parteneriate cu Kaufland si Mobexpert pentru a-si extinde distributia prin intermediul retelelor celor doua companii. Pentru urmatorii cinci ani, Kaufland-Domo a anuntat ca vor deschide 50-55 de locatii. In toamna lui 2004, cand Domo inca se mai afla in faza de negocieri cu fondul de investitii RAEF (care a cumparat apoi 20% dintre actiunile retailerului), conducerea companiei anuntase ca infuzia de capital va fi folosita pentru dezvoltarea unui nou concept de magazin pe suprafata mare – Domo Land. Intre timp, compania a inceput un proces de rebranding, asistata de Brandient si firma britanica Enterprise IG, si a renuntat la conceptul de Domo Land, concurent direct pentru Flanco World si Media Galaxy.

     

    O consecinta directa a rebranding-ului a fost structurarea magazinelor Domo in trei mari categorii, care amintesc de structura de distributie a grupului Altex: go@domo – magazinele pentru electrocasnice; digital@domo – cele cu tehnologie de varf; discover@domo – inlocuitorul Domo Land. Cel mai mare magazin de tipul discover@domo a fost deschis la Timisoara si are o suprafata de 3.500 mp.  Toate aceste parteneriate si asocieri reprezinta, in fond, un mijloc de supravietuire pe o piata in care concurenta isi ascute coltii la fiecare pas. Flamingo s-a unit cu Flanco. Domo s-a aliat cu Kaufland si Mobexpert. Ce fac restul? Potrivit unor surse din piata, Ultra Pro ar negocia o posibila asociere cu Altex. Chiar daca au preferat sa nu comenteze subiectul, atat Cristian Fughina, cat si Dan Ostahie au dat totusi de inteles ca inca nu au ajuns la o intelegere ferma. Logica unui astfel de mariaj e simpla: Altex si-ar extinde in Ultra Pro reteaua de distributie pentru produsele sale IT, in vreme ce compania sotilor Fughina ar putea avea o expunere mai buna catre clientii de electronice si electrocasnice care vin la Altex.

     

    In fond, modelele de retail experimentate de antreprenorii romani sunt o replica a realitatilor de business din Europa de Vest si Statele Unite. Si astfel revenim la afirmatia presedintelui Altex care recunoaste ca, in Romania, nimeni nu a reinventat roata. Pe langa celebrul Media Markt, mai exista modele de succes precum Saturn sau Dixons. In Statele Unite, Best Buy face legea pe piata retailului pe suprafete mari. Toate aceste lanturi vand electronice si electrocasnice alaturi de produse IT. Un alt model de mix comercial menit sa creasca volumul de vanzari al unei companii de retail este cel adoptat de francezii de la FNAC, care combina IT-ul cu produsele multimedia. Pe acest tipic a mers reteaua romaneasca Diverta – parte a grupului RTC Holding, controlat de omul de afaceri Octavian Radu. Diverta (retailer de carte si papetarie) a cultivat modelul spatiilor mari inca din 1999, iar achizitia de anul trecut a Best Computers si Best Distribution (retaileri de PC-uri, respectiv de jocuri pentru calculator) a propulsat-o definitiv in „liga suprafetelor mari“.

     

    Daniel Rosu, director general al Diverta si artizan al conceptului de retail pe suprafete mari, isi aminteste cum s-a nascut primul magazin de acest tip. Prin 1999, cu cateva luni inaintea deschiderii Vitan Mall, a plecat in Ungaria impreuna cu Octavian Radu si cativa colegi, pentru a se familiariza cu modelul de business al companiei americane Office Depot. „Pentru a fi mai explicit am intrat in magazinul din Budapesta impreuna cu managerii de produs si am retinut fiecare detaliu – pana si lungimea rafturilor sau numarul de produse din fiecare categorie“, marturiseste Rosu. Ulterior, Diverta avea sa deschida la Vitan Mall un spatiu de 950 mp, o suprafata care avea sa se dubleze dupa doar un an si jumatate. Azi, cel mai mare magazin Diverta este cel din Plaza Romania (3.000 mp). Dincolo de farmecul discret al experimentalului, daca nu ar fi avut ideea sa preia modelul din Ungaria, rezultatele financiare ale Diverta ar fi aratat acum cu totul altfel. „Estimam ca 70% din rulajul nostru provine din spatiile comerciale mari.“ Pentru 2006, Diverta estimeaza o cifra de afaceri de aproape 70  mil. euro.

     

    Dar faptul ca retailerii din Romania preiau si adapteaza modele din tarile cu traditie in retailul pe suprafete mari are si alte implicatii decat cresterea cifrei de afaceri, cu bataie pe termen lung si mediu. Posibilitatea ca insisi jucatorii occidentali (ale caror formule de retail sunt imitate) sa intre pe piata romaneasca prin investitii directe este un scenariu pe care companiile romanesti il invart pe toate partile. „Ce vom face cand Media Markt va veni in Romania?“ O intrebare care lasa retailerilor doar trei variante de raspuns: vand, fac fata concurentei sau trag obloanele. Ce strategie vor adopta marii retaileri occidentali atunci cand vor intra in Romania e aproape imposibil de spus. Se poate cel mult specula. Exista voci care sustin, de exemplu, ca Media Markt va opta pentru varianta unor investitii de la zero, fara sa-si manifeste interesul pentru cumpararea unor companii locale. Exista insa si teoria opusa, potrivit careia un jucator de o asemenea anvergura nu pierde timpul cu identificarea si amenajarea spatiilor de care are nevoie, preferand sa delege efortul acoperirii teritoriale catre un jucator din Romania. Dar acestea sunt probleme a caror solutie nu trebuie gasita imediat.

     

    Pentru moment, retailerii romani isi doresc mai degraba sa treaca cu bine anul 2006. Au trecut deja patru luni, iar semnele ca vanzarile vor creste in ritmul scontat se lasa inca asteptate. Reprezentantii Flamingo estimeaza ca, dupa fuziunea cu Flanco, vor vinde in primul an de functionare sub aceeasi umbrela de aproximativ 200 mil. euro, pe cand cei ai Domo mizeaza pe vanzari de 160 mil. euro. De un optimism moderat par sa fie si gandurile celor de la Altex, care se feresc sa faca estimari in legatura cu cifra de afaceri pe anul in curs.

     

    Cu toate astea, marile companii continua sa anunte investitii semnificative, canalizate cu precadere spre magazine cu suprafata mare. Flanco vrea sa deschida patru Flanco World pe an, bugetul pentru doua dintre ele fiind de peste sase milioane de euro, iar Altex – care a investit in utimii doi ani 15 milioane de euro in dezvoltarea lantului Media Galaxy – vrea sa isi pastreze ritmul de patru lansari pe an.

     

    Cat despre Domo Retail, CEO-ul Lorand Szarvadi anunta anul trecut investitii de opt milioane de euro pentru trei magazine mari si alte zece cu suprafete medii. Numai ca, „daca acum doi sau trei ani vorbeam de spatii medii de 300 de metri patrati, pentru urmatorii ani va fi vorba de suprafete de 1.000 de metri patrati“, explica Gabriela Mandrea, director de marketing si vanzari la Domo.

     

    O stagnare sau chiar o crestere modesta a vanzarilor totale (circa 15% in 2006 fata de 30% in 2005), suprapusa cu un nivel ridicat al investitiilor, va afecta profitabilitatea retailerilor. Un profit mai mic va insemna resurse mai mici pentru investitii in anii urmatori. Cine va investi mai putin decat competitorii va fi scos din joc. „Acum este momentul in care retailerii isi marcheaza teritoriile. Piata va decide cine este mai bun“, spunea Dragos Simion. Iar pe masura ce lupta se va duce corp la corp (ceea ce deja se intampla pe platforma comerciala de la Brasov intre Flanco World, Media Galaxy si discover@domo), deznodamantul nu poate fi decat unul: eliminarea din competitie a celor mai slabi. Zarurile au fost aruncate.

  • Cota unica face prozeliti

    Impozitele pe venit raman in Marea Britanie cea mai importanta sursa de incasari la buget, aducand 30% din veniturile fiscale. Desi cotele de impozitare au suferit modificari in ultimii 30 de ani, cea mai importanta fiind reducerea cotei marginale de la 98% la 40% in anii ‘80, sub Margaret Thatcher, nici un politician n-a indraznit pana acum sa propuna modificarea sistemului proportional de impozitare. Acum insa, in arsenalul de lupta electorala al conservatorilor proaspat invinsi in alegeri s-a strecurat o noua idee: cota unica de impozitare. George Osborne, candidatul conservator pentru functia de ministru al finantelor, a anuntat ca va infiinta o comisie care sa studieze o asemenea posibilitate.

    La scrutinul din mai, conservatorii n-au avut prea mare succes cu propunerea lor de a reduce anual impozitele cu 4 miliarde de lire (7,4 miliarde de dolari), pur si simplu din cauza meschinariei sumei, raportate la economia britanica de o mie de miliarde de lire. Osborne sustine insa ca ideea cotei unice nu e o gaselnita de recucerire a electoratului, zicand ca sistemul l-a fascinat inca din 1994, cand a fost in vizita in Estonia. E adevarat insa ca moda cotei unice, care a cuprins in ultimii ani Europa de Est, a inceput sa-i tenteze serios pe occidentali, dornici sa impinga inainte economia europeana. 

    Conservatorii propun ca actuala impozitare proportionala, cu trei trepte – 10%, 22% si 40% – sa fie inlocuita de o cota unica, mult mai joasa decat treapta de 40%, plafonul minim de venit neimpozabil sa creasca si sa fie introduse o serie de alte reforme care sa simplifice stufosul sistem fiscal din Regatul Unit. In afara de folosul administrativ, promotorii cotei unice sustin ca economia n-ar avea decat de castigat. Ce s-ar intampla insa cu golul de venituri la buget? Si mai ales ce se va intampla cu cei cu venituri medii, cei mai dezavantajati de cota unica? 

    Potrivit The Economist, expertii de la PriceWaterhouseCoopers au calculat ca, la o cota unica de 30% si la un plafon al venitului minim neimpozabil de 10.000 de lire sterline pe an (actualul plafon minim este de 4.895 de lire), singurii care castiga ar fi cei cu venituri mici si foarte mari, ceea ce inseamna ca peste 10 milioane de britanici cu venituri medii, o treime din totalul contribuabililor, vor pierde de pe urma cotei unice. Problema e ca tocmai de votul acestora are cea mai mare nevoie Partidul Conservator.

  • Omul nostru din Ashabad

    La summit-ul Comunitatii Statelor Independente de la Kazan, de la inceputul lunii, cel mai neplacut eveniment pentru Moscova a fost neparticiparea presedintelui turkmen Saparmurat Niazov. Pana si liderii cu tenta portocalie, din Ucraina, Georgia si Moldova, au avut grija sa fie prezenti; Niazov n-a venit, in schimb si-a trimis doar bodyguardul (proaspat numit vicepremier) sa citeasca la summit declaratia sefului sau ca retrage tara din CSI. Cotidianul Kommersant scrie ca dictatorul turkmen are toate motivele sa-i sfideze pe toti, fiindca se simte tare pe pozitii.

    La el acasa, Niazov e seful suprem: opozitia e interzisa prin lege, contestatarii regimului lui – cati au fost – au fost neutralizati in anii ‘90, ba chiar in randurile puterii s-au intamplat valuri succesive de epurari preventive. Mai nou, inclusiv vicepremierul responsabil cu politica energetica si directorii companiilor de petrol si gaze ale statului au fost arestati, presa straina si muzica straina nu au voie in tara, in scoli nu se invata istorie sau literatura straina, in toata republica nu sunt decat vreo 300 de utilizatori de Internet. Izolarea culturala nu inseamna insa si izolare economica: rezervele de gaz ale tarii se ridica la 1,43 mii de miliarde de metri cubi, iar rezervele de petrol din sectorul turkmen al Caspicii ajung la 12 miliarde de tone. Cea mai mare parte a productiei de petrol si gaze merge la export, asa incat liderii statelor sau sefii companiilor care vor sa faca afaceri cu Turkmenistanul (inclusiv Viktor Iuscenko) se straduiesc cu orice pret sa-i intre in gratii lui Niazov. 

    Faptul ca Niazov a acceptat sa uite de proiectul international al gazoductului trans-afgan, care ar fi ocolit Rusia, a fost rasplatit de Moscova prin acceptarea in tacere a inchiderii scolilor rusesti din Turkmenistan si a celui mai vechi teatru rusesc, care se afla tot pe teritoriul acestei republici. Cat priveste relatia cu SUA, nici de aici nu vine nici o amenintare: seful Centcom, generalul John Abizaid, a venit la Ashabad in august, cu scopul banuit de a infiinta baze militare la granita Turkmenistanului cu Iranul si Afganistanul. Dupa ce Uzbekistanul tocmai a anuntat ca desfiinteaza baza militara americana de la Karsi-Hanabad, vitala pentru controlul SUA intr-o zona amenintata de influenta iraniana, eventuala acceptare de catre Niazov a unor baze americane ar fi mana cereasca pentru Washington. Si, coincidenta sau nu, seful turkmen a anuntat ca se retrage din CSI chiar dupa vizita lui Abizaid.

  • FURNIZORII DE EXPERIENTE

    Ceea ce experimenteaza sau dezvolta acum retailerii romani de electronice, electrocasnice si, mai nou, IT&C sunt de fapt modele verificate de marile companii din Europa de Vest sau SUA.

     

    MODELE: Media Markt, Saturn, FNAC sau Best Buy sunt nume care au fost traduse in business-ul romanesc in branduri precum Media Galaxy (Altex), Domo, Flanco World sau Diverta.

     

    EXPERIENTA TOTALA: Regula numarul unu: atragerea unui numar cat mai mare de clienti, deci – automat – maximizarea volumului de vanzari. Pretul nu a fost intotdeauna singurul argument al gigantilor amintiti. Dincolo de raportul calitate pret, antreprenorii/managerii acestor retele au pus accentul pe ceea ce analistii numesc „experienta totala a clientului“. Un studiu al firmei de consultanta Roland Berger arata ca retailerii sunt tot mai putin niste vanzatori de „cutii“, transformandu-se in furnizori de experiente de cumparare pentru clienti.

     

    DINCOLO DE SHOPPING: Mediul optim pentru a oferi aceste experiente nu poate fi clasicul magazin de 100 mp ticsit cu produse, ci o hala de mii de metri patrati suficient de incapatoare pentru a oferi si putin spectacol. Un spectacol care ii permite clientului sa fie un actor activ: mai exact sa admire produsele, sa le atinga si sa le foloseasca in magazin.

     

    CAUZE SI EFECTE: De ce ar fi mai convingator pentru client un spatiu de 3.000 mp decat unul de 300 mp ? In fond, produsele vandute sunt aceleasi. Raspunsul il ofera acelasi studiu al Roland Berger. Majoritatea produselor pentru camin sau birou pe care le vand retailerii au ajuns la un grad de complexitate destul de ridicat, incat simpla lor contemplare nu mai este suficient de convingatoare pentru a determina decizia cumpararii. Produsele trebuie vazute la lucru, eventual testate in magazin.

     

    MODELUL SONY: Conform Roland Berger, una dintre companiile care ofera clientilor o „experienta directa asupra produsului“ este Sony. Concret, vanzatorii companiei le permit celor care intra in magazin sa aiba un contact direct cu produsele expuse. De exemplu, cei interesati, sa spunem, de o camera video sunt invitati sa faca un filmulet, pe care sa il monteze cu ajutorul unui program special pe un PC, pentru ca apoi sa fie proiectat pe un perete cu ajutorul unui proiector. O asemenea experienta are sanse mai mari sa transforme vizitatorul magazinului in cumparator decat simpla expunere a produselor in raft.

     

    DIVERSITATE: Un alt avantaj deriva din multitudinea categoriilor de produse si varietatea fiecarei game in parte. Diversitatea transmite clientului senzatia ca are de unde alege si, prin comparatie, preturile i se par acceptabile (unele mai mult decat celelalte).

  • COMPANII

    ALTEX

    NUMAR DE MAGAZINE: aproximativ 140

    SUPRAFATA TOTALA: 50.000 mp

    MEDIA GALAXY: Media Galaxy: 20.000 mp

    VENITURI 2005: 275 mil. euro

    VENITURI 2006: N/A

    DOMO 

    NUMAR DE MAGAZINE: 111

    SUPRAFATA TOTALA: 37.000 mp

    MAGAZINE MARI*: 9.000 mp

    VENITURI 2005: 115-120 mil. euro

    VENITURI 2006: 160 mil. euro (estimare)

     

    Flamingo-flanco 

    NR. MAGAZINE:  Flanco – 97; Flamingo – 95

    SUPRAFATA TOTALA: 40-45.000 mp

    MAGAZINE MARI: Flanco World – 3.000 mp

    VENITURI 2005**: 180 mil. euro

    VENITURI 2006: 200 mil. euro (estimare)

     

    *suprafata totala;

    **venituri cumulate;

    SURSA: companiile

  • EXPERIMENTUL BRASOV

    Platforma comerciala „Sudul Brasovului“ este primul loc din Romania unde cei trei jucatori principali se bat, corp la corp, in suprafete mari.

     

    FLANCO WORLD: Conceptul de magazin pe suprafata mare al celor de la Flanco (in curand, parte din Flamingo) a fost inaugurat la Brasov, exact in vecinatatea unui Media Galaxy si al unui discover@domo.

     

    TEORIA VADULUI: Dragos Simion, vicepresedinte Flamingo – compania „matca“ pentru Flanco -, spune ca prezenta competitorilor nu l-a descurajat pe ultimul venit. Dimpotriva, a fost un bun prilej pentru a beneficia de vadul creat.

     

    LEGEA JUNGLEI: Lorand Szarvadi, seful Domo, considera ca puterea de cumparare a brasovenilor nu poate sustine aglomerarea retailerilor de pe platforma comerciala de la sudul orasului. Concluzia: va supravietui modelul celui mai bun.

  • O fata in zona moarta

    Eroina textului de astazi e practic necunoscuta in Romania, cu toate ca face lucruri exceptionale. Nu este astronaut, nu sare fara parasuta de la 10.000 de metri si nu prinde serpi cu mana goala. In felul ei, Filatova Elena Vladimirovna este un activist pentru responsabilitate sociala.

     

    Am aflat de Elena Filatova de pe unul din cele doua forumuri de motociclisti pe care sunt inscris. Acolo fauna nu este tocmai dusa la biserica, fiind vorba de motociclisti care au primit macar odata botezul asfaltului patriei, fie din vina lor fie a partenerilor de trafic; este, in acelasi timp, o comunitate corecta, ironica, realista, cu capul pe umeri.

     

    Lista de discutii care vorbeste de tanara ucraineanca a fost neobisnuit de sobra: comentariile au fost de genul „s-a strans carnea pe mine“ si „am ramas fara cuvinte“. Elena Filatova traieste in Kiev si este pasionata de istorie, de gatit, de munca ei, de site-ul ei de pe Internet (www.elenafilatova.com) si de motociclete. Are un Kawasaki Big Ninja ZX-11 la mana a doua; motocicleta este o masina puternica, de 1.100 cc si 147 de cai putere, care ar pune in incurcatura multi baieti si care alearga… sa zicem ca repede.

     

    Elena Filatova alearga cu motocicleta ei in zona moarta care inconjoara centrala nucleara de la Cernobil. Nu este un gest gratuit si infantil, cum repede ar categorisi unii: foloseste un contor Geiger, iar tatal ei, specialist in fizica nucleara, a invatat-o cum si de ce trebuie sa se fereasca – radiatia s-a concentrat in plante, dar nu in asfalt, astfel incat calatoria este posibila. Zona moarta se afla la 130 de kilometri de casa ei si ii ofera, spune ea, drumuri libere, peisaje frumoase si liniste.

     

    La 20 de ani de la accident, Elena este singura legatura a lumii cu orasul Pripiat, aflat in imediata apropiere a centralei, si cu satele din Ucraina si Bielorusia, astazi parasite. Pozele si filmele pe care le-a facut acolo sunt intr-adevar impresionante, chiar daca nu au fost realizate cu o mana de maestru: case abandonate, parcul de distractii, monumente inutile, masini de pompieri sau barje abandonate pe rau, rarele animale salbatice care mai traiesc in atmosfera contaminata. A adunat in timp o mica arhiva, pe site-ul Elenei se afla triste secvente video si fotogafii ale unei lumi care isi va reveni abia peste 600 de ani: pot fi vazute secvente din Pripiatul de dinainte de accident, un oras unde au trait oameni, care au muncit, au iubit, au urat sau s-au scarpinat. Multi au murit repede, nevinovati, si mai multi s-au imbolnavit si vor muri nevinovati. Si mai multe poze arata orasul de dupa.

     

    Poate cel mai relevant film din arhiva Elenei este cel cu inregistrarea buletinului de stiri al televiziunii sovietice in care s-a anuntat accidentul. Cu generic cu tot 14 secunde de film in care o voce seaca a zis ca a avut loc dar se lucreaza si ca s-a format o comisie… 14 secunde pentru 600 de ani.

     

    Site-ul Elenei Filatova a fost pentru mine mai convingator decat orice grup de activisti Greenpeace aninati cu lanturi cine stie pe unde in lumea asta. Problema mea nu sunt centralele nucleare in sine, ci cei ce manuiesc destine umane, care administreaza, sunt cei care ajung sa conduca direct sau indirect natii si care la un moment dat ar trebui sa spuna ceva mai mult de 14 secunde.

     

    Atunci, celor care conduceau Uniunea Sovietica nu le-a pasat de ce se intampla cu oamenii; parada de 1 mai din Kiev trebuia sa se tina, chiar la un nivel al radiatiilor de zeci de mii de ori mai mare decat cel normal. Acum spunem ca democratia a schimbat fata lumii si ne simtim in siguranta. Distanta intre siguranta si nesiguranta este de o fractiune de secunda si nu ne apartine, poate fi vointa naturii, a Celui de Sus sau a altcuiva de sus.

     

    Responsabilitatea sociala este a tuturor, dar in special a celor ce pot lua decizii. Responsabilitatea sociala este, in opinia mea, manevrarea maselor mai mult decat sa racneasca extaziate la finalul unui meci de fotbal, este siguranta si stabilitate, o frantura de secunda pentru fiecare ultim necajit de undeva sau, ca sa trecem la chestiuni mai concrete, ceva mai mult decat simpla contabilitate bugetara, un nivel de trai decent, un nivel al somajului realist, asta ca sa pastram uvrierul vioi, o dupa-amiaza libera in parc, da’ libera. Asta cu riscul de reducere a popularitatii. Pentru ca asa este corect.

     

    Responsabilitatea mea sociala nu include, de exemplu, condusul in conditiile unei balonari cauzate de apa plata cu lamaie. Nu stiu in ce masura sunt constienti cei de sus de aceasta; de multe ori se pare ca nu si ca in sufletele lor unitatile de masura sunt asezate otova. Ii rog sa rezerve cinci minute din timpul lor personal pentru Elena Filatova si poate unitatile de masura se vor indrepta.

     

    Trebuie s-o contrazic pe Elena: peisajul este chiar urat. Si la Cernobil.

  • Despicand firul in trei

    Cata vreme Biserica se va pastra, ca institutie, in topul increderii romanilor, putem fi siguri ca nici o sarbatoare crestina, de la Craciun la Paste si de la Paste la Craciun, nu va fi scutita de prezenta politicienilor.

     

    PNG a devenit de cateva zile PNGCD. Crestin-Democrat, adica. Nimic nou sub soare, vorba Ecclesiastului. Ion Iliescu a inceput sa mearga si el mai des la bise-rica si sa se inchine mai cu ravna, dupa ce intrebarea „credeti in Dumnnezeu?“, la care si-a permis sa raspunda relativ sincer, l-a costat cursa prezidentiala din 1996. Traian Basescu si-a rupt din program si si-a facut aparitia la Cluj cu prilejul inscaunarii IPS Anania ca mitropolit. Mai mult, la intalnirea cu Becali de la Golden Blitz, nu s-a consumat (in afara, fireste, de apa plata) decat niste mamaliguta cu branza, din motive de post. (In treacat fie spus, branza este aliment de post doar la catolici, dar cum si crucifi-xul lui Gigi Becali era tot catolic, putem trece detaliul cu vederea. La urma urmei, intentia conteaza.)

     

    Pentru politicieni – nu doar cei romani, ci si de aiurea – religia e, Doamne iarta-ma, un soi de amanta: de cand cu separarea dintre Stat si Biserica, nimeni n-o mai recunoaste oficial, dar toti o folosesc pentru satisfacerea nevoilor imediate. O foloseste George W. Bush si o foloseste Mahmoud Ahmadinejad, presedintele Iranului. A folosit-o Abraham Lincoln si a folosit-o Iosif Visarionovici Stalin. Unii au facut-o cu buna-credinta, altii cu cinism, dar nici un om politic nu si-a permis s-o ignore.

     

    Nu te joci cu spiritualitatea alegatorilor, nu? Rousseau, bunaoara, a mers pana acolo incat a inclus in sistemul sau revolutionar o religie „fara de chip“, o religie de stat, bazata pe o divinitate generica, suficient de abstractizata pentru a nu supara pe nimeni. Iar Luigi Pirandello n-a fost singurul care sa concluzioneze ca, in realitate, comunismul nu este decat o religie intoarsa cu capul in jos – dupa modelul clasic al marxismului ca hegelianism rasturnat. Ambele exemple pornesc de la, pardon, „credinta“ intalnita indeobste in mediile intelectuale (vezi influentul Max Weber), conform careia putin conteaza in ce si cum crezi cata vreme o faci. Relatia intre politica si religie ar fi aceeasi, indiferent daca vorbim despre crestinism (ortodox, catolic sau protestant), mahomedanism sau budism Zen. Important ar fi sa stii cum sa o exploatezi cat mai eficient.

     

    Permiteti-mi sa ma indoiesc. O anumita religie creeaza un adevarat Weltanschauung popular, o anumita perspectiva-cadru asupra lumii si vietii, in care dezvoltarea este favorizata in anumite directii si impiedicata in altele. V-ati intrebat probabil cum se face ca, bunaoara, cultura chineza, care avea la un moment dat un avans de vreo 2.000 de ani fata de cea europeana, a depus armele, metaforic vorbind, in fata culturii europene. Ei bine, Denis de Rougemont, unul dintre promotorii ideii de Europa Unita (elvetian!) si autorul, printre altele, a cartii „Partea Diavolului“, tradusa si in romaneste, va poate oferi un posibil raspuns. Preluand si dezvoltand constatarea lui Mircea Eliade, conform careia crestinismul este prima religie care introduce ideea unui timp liniar, contrapus timpului ciclic al religiilor precrestine, de Rougemont afla aici radacinile conceptului de istorie – o istorie repetabila, deci demna de consemnat ca atare.

     

    Spre deosebire de alte civilizatii care au disparut, practic, din istorie, civilizatia europeana e sortita dainuirii. Pastrata nu doar in muzee, ci si intr-o varietate atat de larga de suporturi media, o disparitie a ei nu poate echivala decat cu disparitia umanitatii. Mai mult, interesul pentru istorie, pentru arheologie, pentru dezgroparea si aflarea trecutului nu era posibil in absenta ideii de timp liniar, irepetabil. Nici o civilizatie, pana la cea europeana, nu s-a sinchisit de descifrarea enigmelor trecutului.

     

    Consecintele practice ale crestinismului, insa, nu se opresc aici. Hristos-Dumnezeu „s-a facut trup“, ceea ce, in interpretarea lui de Rougemont, echivaleaza cu o valorizare a „materiei“ fara precedent in istorie. „Lumea aceasta“ inceteaza brusc a mai fi doar o lume de trecere spre cea de dincolo sau o Maya, o simpla iluzie. Cata vreme Dumnezeu Insusi a gasit-o vrednica de intruchiparea Sa, ceva pozitiv exista in aceasta lume. Ca atare, se cuvine tratata (si cercetata) cu respect. De aici fizica, chimia, geologia, biologia si toate asa-numitele stiinte ale naturii. Spatiul nu imi permite o descriere amanuntita a interpretarii ganditorului elvetian. Mai mentionez doar ca, in conformitate cu acesta, nici teorii ale fizicii moderne – gen natura duala, unda-corpuscul, a electronului -, ireconciliabile cu logica clasica, n-ar fi putut sa apara in absenta unei gandiri familiarizate deja cu paradoxul Trinitatii – un Dumnezeu in Trei.

     

    Impingand mai departe rationamentul lui de Rougemont in sfera politicii, am putea explica inclusiv (re)aparitia democratiei in singura cultura dominata de o religie monoteista. Paradoxul relatiei dintre Unu si Multiplu, esential nu doar pentru filosofie, dar si pentru gandirea democratica devine ingurgitabil intr-o cultura obisnuita cu ideea Unului in Trei si, implicit, cu depasirea logicii clasice, in care „tertium non datur“. Pana si despartirea Statului de Biserica, a politicului de religios, ar fi fost (si este inca) greu de asimilat intr-o cultura straina ideii de „da-ti cezarului ce-i al cezarului, iar lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu“.

     

    As putea continua mult si bine pe aceasta tema, vorbindu-va despre implicatiile politice ale eticii protestante, despre impactul centralizarii Bisericii Catolice sau al „federalizarii“ celei Ortodoxe, despre consecintele politice ale „energiilor necreate“ sau cele ale putin intelesului Filioque. Ar fi insa prea mult. In definitiv, ne aflam in Saptamana Luminata, cand cerurile sunt deschise, deopotriva, pentru ticalos si pentru sfant (primul intrat in Rai a fost, sa nu uitam, talharul de pe Cruce). Destul dam, de obicei, cezarului ce-i al cezarului. Sa-i mai dam si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu.

    Hristos a inviat!

  • Strategia lu’ Mircea cel Batran

    Marturisesc ca am conceput o intreaga strategie pentru acest text. Pentru ca problema strategiilor in Romania este una cu adevarat strategica, care a mancat mult timp, bani si neuroni. Pacat de consum, pentru ca rezultatele nu se prea vad.

     

    In baza de date a colegilor mei de la agentia de presa Mediafax cautarea cu termenul „strategie“ da aproape 6.000 de rezultate, iar cu „strategia“ peste 8.000. Sunt stiri in care apar fie unul fie ambii termeni. Stiu cum se redacteaza o stire de agentie, asa ca pot presupune ca in circa doua treimi din stirile aparute sunt prezenti ambii termeni, o destul de mare parte sunt stiri internationale, iar unele folosesc termenii respectivi in alte contexte decat cele cu referire stricta la o „strategie“ ca document conceptual.

     

    As spune, bazandu-ma pe fler, ca in jur de 2.000 de stiri privesc tot soiul de strategii romanesti, de mai mica sau mai mare importanta, cu totul cateva sute bune de documente aparute in ultimii 12 ani, de cand s-a infiintat baza de date.

     

    Rasfoind anul 1994, am constatat ca strategiile acelui an priveau privatizarea in masa, privatizarea companiilor de stat, industria de aparare, electrificarea satelor, energia si altele asemenea. Nu suna cunoscut?

     

    Cam fiecare ministru al industriilor de care imi aduc aminte, si fac presa de mai bine de zece ani, a avut propria viziune despre energie si s-a simtit dator sa conceapa o strategie in domeniu; elaborarea era o actiune consumatoare de ceva timp, pe urma aceasta era prezentata intr-o conferinta de presa, urma o fireasca pauza menita sa refaca energia umana consumata. Pe urma veneau fie o remaniere, fie alegerile, ministrul pleca si venea un altul care tinea mortis sa se imortalizeze printr-o noua strategie.

     

    Dupa 12 ani, mai exista sate romanesti care nu au curent electric; cu toate acestea pe site-ul Ministerului Industriei tocmai a fost publicata o strategie nou-nouta. Am rasfoit-o, bine scrisa, inchegata, cu ceva minusuri pe la finantari si alte cateva termene de finalizari cam stahanoviste, in opinia mea.

     

    Da’ cu rezultatele cum stam? Si intreb in cunostinta de cauza si nu numai pe cei de la Industrii, ci pe toti strategii din tara asta, pentru ca prezentarea rezultatelor strategiilor, cate au fost si daca s-au aplicat, au fost fie apanajul unor alte conferinte de presa, unde s-a adunat, mai mult nejustificat, cat mai multa spuza pe turta, fie al urmatoarei guvernari, care a suflat cat a putut ca sa imprastie spuza. Un posibil raspuns, cel cu constrangerile bugetare, nu sta in picioare, pentru ca nu am avut si nici nu s-a gandit nimeni la o strategie de eliminare a risipei bugetare.

     

    Securitatea nationala face obiectul ultimei mari strategii menite sa spuna romanilor ce va fi, cum va fi, ce trebuie sa faca, de ce e bine asa si cum va fi peste cand o fi sa se termine. Nu vreau sa ma refer aici la disputa dintre palatele Cotroceni si Victoria, despre interpretari, sensuri sau despre competentele care au redactat respectiva strategie. Raspunderea celor din urma tinde spre zero din moment ce documentul a primit aprobarea celor competenti. Ma intreb insa la ce bun atatea strategii, fie ele si de importanta nationala?

     

    Am citit cu rabdare tot documentul, cu ochii de cetatean simplu, dar n-am gasit raspunsuri. Burebista a fost un bun strateg in materie de educatie civica, atunci cand a dispus eliminarea pasiunilor bahice, a fost ceva practic, care a calmat, cred, ceva tensiuni din comunitatea dacica; educatia civica, care ar avea nevoie in Romania de astazi de o atentie cu totul si cu totul speciala, face obiectul ultimelor patru randuri din strategia de securitate nationala, iar abordarea este cea de manual de economie politica, nu din acela alternativ.

     

    Strategia militara a lui Mircea cel Batran a fost si ea simpla – ii batem de le suna apa, daca nu-i putem bate, ardem lanurile si otravim fantanile, si daca nici asa nu tine, scoatem fetele la inaintare si ii asimilam. Actuala strategie vorbeste despre „forte expeditionare, mobile si multifunctionale, rapid dislocabile, flexibile si eficiente“. Frumos spus, dar inca imi mai aduc disconfortul uniformei de pe vremea cataniei mele, disconfort despre care stiu sigur ca nu a disparut, chiar daca materialul textil s-a schimbat si mai este si vopsit in culori de camuflaj. Iar la chestiunea cu „sporirea eficacitatii procesului de generare a fortelor“ nu mi-a sunat clopotelul deloc.

     

    Documentul insista mult pe lupta impotriva terorismului. Este corect, date fiind tratatele la care Romania este parte, dar mai teroriste mi se par amenintarile ce vin din zona interna, politica si sociala – dezinteres, fuga de raspundere, nepasare, privitul cu ochelari de cal sau satisfacerea propriilor interese – decat amenintarile atentatorilor cu bombe in brau. Sublinierea despre necesitatea „transformarii profunde a institutiilor“ si „cresterea actului de conducere“ nu mi-au oferit argumente care sa ma faca sa cred in eliminarea terorismului birocratic si administrativ autohton.

     

    „O directie speciala de actiune, cu implicatii majore in infaptuirea obiectivelor securitatii nationale o reprezinta restructurarea, dezvoltarea si modernizarea industriei de aparare“. E citat din actuala strategie, dar am zis mai sus ca si acum 12 ani aparea o strategie asemanatoare, formulata in aceeasi termeni, despre industria de aparare. Care?

     

    Si mai sunt o multime de exemple, despre necesitatea constituirii comunitatii nationale de informatii (diplomati, cei ce au gandit documentul, nu-i asa?), despre modernizarea infrastructurii, despre managementul potentialului hidrografic si protectia impotriva inundatiilor, despre o politica externa dinamica si creativa, despre securitatea energetica si cate si mai cate.

     

    Nimeni nu a fost uitat, dar nimeni nu are ceva concret de facut.

  • Tristete. Numai cu buletinul

    N-o sa incep cu filozofii de doi bani despre cum ne unesc tristetile, despre cum cele mai bune opere de arta se nasc din suferinta (nici macar nu e chiar asa), despre placerea unei discutii albastre. Vreau doar sa descriu o boala contemporana extrem de interesanta: voluptatea deprimarii.

     

    Mi se intampla din ce in ce mai des sa aud forme de patetism soft in cele mai banale discutii cu prieteni, colegi. Una-doua se ajunge la deprimarea de zi cu zi, la jobul prea stresant – desi nu poate fi atat de stresant ora de ora. Se petrece un soi de banalizare a deprimarii dintr-o dorinta disperata de comunicare. Oamenii ajung din ce in ce mai repede la confesiune, la sinceritate frusta. Pe langa tristetile firesti, exista o voluptate a tristetii destul de enervanta, cultivata cu grija azi. Fericirea nu consuma, tristetea insa este regina consumului. A nu se intelege inversul. Lipsa consumului provoaca traume, ceva mult mai rau decat banala nefericire.

     

    Sa facem o scurta comparatie a unor generatii extrem de diferite: cei din jurul varstei de 30 de ani si „parintii“, cu o medie, sa zicem, de 60 de ani. Voi lua drept exemplu propria-mi familie. Depresiile parintilor mei au fost putin vizibile, pentru ca ei au fost mult prea ocupati sa se lupte cu diverse traume. Lipsa salamului sau a laptelui din magazine nu te duce la psihiatru. Problemele grave, lipsa caldurii, dificultatea procurarii hranei, caldurii in anii ‘80 a generat, cred, si un soi de solidaritate teribila, un soi de nou conservatorism, cel al subzistentei.

     

    Depresia era un lux, familia era sfanta, grija pentru copii a fost extraordinara, uneori sufocanta. O alta generatie, cea a bunicilor, purta cu sine alte traume „istorice“: razboiul si instalarea stalinismului in anii ‘50. Astfel de leziuni biografice sunt totusi de neinteles pentru tanara generatie. Au existat tot timpul tristeti, depresii, evident, si la parinti, si la bunici. Dar fiecare pare sa-si fi centrat filozofia de viata in jurul traumei.

    O paranteza despre libertatea de exprimare, intotdeauna asezata neconditionat in fata libertatii de a alege intre mai multe feluri de branza sau de salam. Nu ca n-ar fi asa.

     

    Dar in Romania supermarketul a entuziasmat mult mai mult masele decat productia necontrolata de ziare centrale. Asta e ironia. Ma rog, povestea era alta. Vecin cu parintii mei era un tanar activist ambitios, mare si tare la partid, cu ceva profesionala si cu ambitii de ideolog (chema profesori in varsta la „lectii“ de ideologie). Dupa 22 decembrie, domnul activist a inceput sa faca o fixatie cu libertatea de expresie. Urla „libertate“ pe toate strazile, era de neoprit. Dupa aceea a intrat in afaceri. Morala e ca astfel de oameni imprumuta trauma altora si se folosesc de ea pentru propriul discurs. Desi nu au sufe-rit niciodata. Importanta e voluptatea inchipuirii unei stari de victima.

     

    In zilele noastre ne-traumatizante (sa speram ca o sa tina asa), se ridica verde o intreaga generatie de deprimati din motivele simple ale vietii: amor, salariu mic, o rata prea mare, God knows, ratiuni se gasesc intotdeauna. Suntem putini penibili cu depresiile noastre pe langa traumele parintilor nostri, dar avem si noi un suflet. Pe langa asta, cum spuneam mai sus, exista stari si stari, unele perfecte pentru o societate de consum, altele mai putin dezirabile, in ordinea negotului cu timp liber.

     

    Fericirea fara motiv aparent este cea mai nesuferita. Depresia este insa alimentata din plin cu dulciuri, muzica, alcool, iesiri interminabile in cluburi, turism isteric, poate. Depresia este o stare mult mai activa decat fericirea, ea netezeste terenul dorintelor fara masura, terenul consumului, de fapt. Fericirea e inertiala, toate lucrurile devin secundare pe langa acel motiv al fericirii (ca o fi el dragoste, reusita in cariera sau prostie pur si simplu, ha-ha), se hraneste cu putin, consuma putin.

     

    Cultul dorintei, al libidoului economic, prinde radacini chiar pe terenul depresiei. Aici insa ar interveni amendamentul. Si anume ca aceasta tinde sa devina o religie, nu doar cult, nu doar cool. Cand spui „sunt trist“, „sunt deprimat“, vrei sa spui, de fapt, „am nevoie de ceva“, „trebuie sa-mi vindec deprimarea cu ceva“. E un mod de a atenua indecenta afirmarii prea brutale a unor nevoi. Am din ce in ce mai des impresia ca, in loc sa spunem „am chef sa beau ceva“, „am chef sa dansez“, „am chef sa citesc“, „am chef sa plec in vacanta“, spunem simplu: „sunt deprimat, trebuie sa fac ceva sa ies din starea asta“. Toate ocupatiile din timpul liber au devenit un soi de surogat de prozac.

     

    Stiu o lectie foarte buna din literatura. Nu e bine sa citesti cu sufletul, pasional. Cartile bune nu sunt ca sa te satisfaci cu ele, nu sunt simple euforice sufletesti. O carte buna este o carte buna. Cand citesti pasional risti sa-ti placa toate tampeniile. Depresia e si moartea spiritului critic, nu doar o placuta stare de lancezeala, o frumoasa mahmureala perpetua. Exista muzica trista buna si muzica trista proasta, iar ultima se produce cu tona. Oricat de depresiv ai fi, incearca sa consumi ceva de calitate.

     

    Depresia este peste tot in industria entertainment-ului. De la femeile asa-zis independente, dar obsedate pana la disperare de casatorie, din „Sex and the City“ pana la mafiotul dependent de prozac Tony Soprano. Singura sansa pentru noi este sa incercam sa distingem intre tristeti adevarate si voluptati depresive continue. Totusi, mai sunt si alte placeri pe lumea asta decat tristetea. Unele mai ieftine.