Blog

  • România, ţara unde toate partidele vor să fie de dreapta

    Programul “Economia liberală”, lansat de PNL în mai 2014, propunea direct o cotă de 16% pentru CAS la angajator, CAS la angajat, TVA, impozit pe profit, venit şi dividende, corelată cu o creştere anuală a salariului minim. Evident, ca partide de opoziţie, nici PNL, nici PDL nu şi-au pus problema surselor de compensare la buget a măsurilor de relaxare fiscală propuse de ele, ba încă au cerut guvernului Ponta, sub ameninţarea moţiunii de cenzură, să taie CAS de la 1 mai sau de la 1 iulie, nu de la 1 octombrie.

    PSD, la rândul său guvernat de o mentalitate de partid aflat veşnic în opoziţie faţă de “regimul Băsescu”, şi-a asumat reducerea CAS ca pe o acţiune de frondă faţă de preşedintele Traian Băsescu, care avusese grijă încă din iarnă să dezaprobe preventiv măsura, pe motiv că finanţele ţării sunt la pământ.

    Dorinţa PSD de a părea mai de dreapta prin promovarea reducerii CAS, punct din programul de guvernare al defunctei USL, s-a izbit însă de solidarizarea bruscă a PNL, PDL şi PMP în jurul ideii enunţate de preşedinte, cum că parlamentarii lor, mai naivi din fire, au fost păcăliţi de PSD atunci când au votat la unison reducerea CAS la începutul lui iulie. Mai exact, toate cele trei partide au dat acum de înţeles că abia la întâlnirea Băsescu-Ponta-Ioana Petrescu de la Cotroceni s-au luminat brusc că reducerea CAS ar dezechilibra bugetul ţării, pentru că PSD nu ştie să guverneze.

    Iar cel ce a găsit în această iluminare colectivă un temei de a se afirma pe sine ca posibil lider măcar de moment al Dreptei a fost Mihai-Răzvan Ungureanu, şeful FC, care în numele oripilării sale faţă de filmuleşul întâlnirii de la Cotroceni, a cerut solemn PNL, PDL şi PMP să semneze un Pact Naţional pentru o Guvernare Decentă, însoţit de un apel comun la demisia Ioanei Petrescu de la Finanţe.

  • Un nou buton la Facebook: Buy!

    În încercarea de a atrage noi fani, Facebook a anunţat că va introduce butonul “Buy” în cadrul unui test care include un număr de companii mici şi mijlocii. Butonul este valabil şi pe versiunile de mobil şi pe cele de desktop ale Facebook şi va permite doritorilor să cumpere produse direct de la companii.

    Un purtător de cuvânt al companiei a precizat că butonul va fi disponibil, pentru moment, pentru foarte puţine companii – “ajung degetele de la o mână”. Dar, în cazul în care acesta va fi generalizat, efectul va fi extrem de important; pe Facebook au pagini circa 30 de milioane de mici afaceri din întreaga lume, care vor avea ocazia să îşi vândă direct şi rapid produsele. Aceasta nu este prima idee comercială a companiei, care a mai testat în 2012 Facebook Gifts.

  • Dramă la Hollywood: Actriţa Skye McCole Bartusiak, cunoscută din filmul “Patriotul”, a murit la 21 de ani

    Potrivit sursei citate, în momentul de faţă nu se cunosc motivele decesului. Actriţa ar fi murit în timpul somnului, în casa sa din Texas, informează variety.com.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DESPĂGUBIRE RECORD: O companie de ţigări din SUA, somată să plătească 23,6 miliarde de dolari unei văduve

     Potrivit CNN, Cynthia Robinson a dat în judecată compania de ţigări în anul 2008, solicitând despăgubiri pentru moartea soţului ei, Michael Johnson, în 1996, susţinând că bărbatul a murit de cancer pulmonar din cauza fumatului.

    Ea a argumentat că RJ Reynolds Tobacco Company nu a informat corect privind pericolul dependenţei de nicotină şi că fumatul poate conduce la apariţia cancerului pulmonar. Michael Johnson a început să fumeze când avea 13 ani şi a murit la 36 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu avea 10-15 cutii ”mai mari” cu documente în sediul PD

     ”Avea câteva documente. Erau 10-15 cutii mai mari cu documente. Ce conţineau nu ştiu. Probabil că nu e ceva important, pentru că altfel nu erau lăsate acolo”, au relatat sursele citate.

    Acestea nu au putut preciza dacă respectivele documente au fost luate din sediul PDL.

    Pe de altăă parte, reprezentanţii PDL contactaţi au apreciat că, de fapt, prin declaraţia referitoare la arhiva sa din Modrogan, preşedintele Băsescu a vrut să transmită mesajul că PDL nu este de încredere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turistii sositi in croaziere la Constanta cheltuiesc peste 6 mil. euro in excursii in Delta Dunarii sau tururi ale litoralului. Numarul strainilor, in crestere cu 10.000, fata de 2013

     ”Daca in anul 2013 aproximativ 54.000 de pasageri au vizitat Portul Constanta, in anul 2014, pana la aceasta data, au sosit in jur de 64.500 de pasageri. Cresterea se datoreaza eforturilor conjugate ale CN Administratia Porturilor Maritime Constanta, ale Asociatiei Litoral – Delta Dunarii si ale autoritatilor locale, dar si ale contextului politic nevaforabil din Ucraina, ce a determinat ca toate cursele de croaziera sa inlocuiasca in itinerariul lor Portul Odesa cu Portul Constanta”, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Litoral – Delta Dunarii.

    Multe dintre navele de croaziera care ajung in Portul Constanta isi prelungesc sederea pe teritoriul Romaniei cu aproximativ o noapte, unele dublandu-si chiar stationarea comparativ cu anul trecut.

    In topul pasagerilor care sosesc la bordul navelor de croaziera se situeaza cetatenii americani, urmati de francezi, italieni si germani.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Tragedia din Ucraina: Rebelii proruşi cer un ARMISTIŢIU în schimbul garantării securităţii la locul prăbuşirii avionului

     “Noi garantăm securitatea experţilor internaţionali dacă Administraţia de la Kiev acceptă încetarea focului”, a declarat Andrei Purghin, “vicepremierul” autoproclamatei “Republici populare Doneţk”.

    “Invităm Kievul să accepte imediat un astfel de acord, cel puţin pe durata anchetei la locul prăbuşirii avionului”, a subliniat liderul separatist.

    Statele Unite au exprimat preocupare, sâmbătă, în legătură cu lipsa de securitate la locul prăbuşirii avionului malaysian, în timp ce premierul Olandei, Mark Rutte, i-a cerut preşedintelui rus, Vladimir Putin, să asume “responsabilitatea pentru insurgenţii susţinuţi de Moscova”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai recentă inovaţie în materie de trafic urban: banda specială pentru cei cu ochii în telefon!

    Să te loveşti de cineva “scufundat” în telefonul său mobil, în timp ce mergi pe trotuar, e un eveniment din ce în ce mai comun.  Pentru a preveni acest fapt, nu ar fi folositoare o bandă specială pentru cei cu telefon şi una pentru cei fără telefon? Ar respecta oamenii indicatoarele?

    Redacţia unei televiziuni americane s-a gândit la asta şi a făcut un experiment în Washington.

    Cum era de aşteptat, unii au ignorat semnele; alţii nu le-au văzut din cauză că erau prea ocupaţi cu telefoanele. Câţiva le-au văzut şi le-au fotografiat, cu telefoanele, desigur.

  • Kerry i-a exprimat lui Lavrov preocuparea SUA privind limitarea accesului la locul prăbuşirii avionului

    “Statele Unite sunt foarte preocupate de faptul că, pentru a doua zi consecutiv, anchetatorilor internaţionali şi OSCE li s-au refuzat un acces adecvat la locul prăbuşirii”, anunţă Departamentul de Stat, informând că o discuţie telefonică pe această temă a avut loc între cei doi oficiali.

    După 48 de ore de la prăbuşirea avionului care asigura zborul între Amsterdam şi Kuala Lumpur, foarte probabil doborât de o rachetă, cu 298 de persoane la bord, între care 192 de olandezi, rebelii împiedică accesul la locul prăbuşirii.

    În plus, şeful diplomaţiei americane a evocat “îngrijorarea” Washingtonului în legătură cu “informaţii potrivit cărora rămăşiţele unor victime şi resturi (ale avionului) au fost distruse sau retrase în mod neadecvat de la locul” prăbuşirii avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines.

    Kerry a îndemnat Moscova să ia imediat măsuri pentru “reducerea tensiunilor în Ucraina” şi să facă astfel încât separatiştii proruşi să depună armele.

    Anterior, Ministerul rus de Externe a dat asigurări într-un comunicat că Serghei Lavrov şi John Kerry au convenit asupra punerii în aplicare pe teren a “tuturor condiţiilor necesare pentru a permite accesul echipei de experţi internaţionali”.

    În plus, cei doi diplomaţi au căzut de acord asupra “necesităţii unei anchete internaţionale echitabile, deschise şi independente”, a mai anunţat diplomaţia rusă.

  • Leonardo da Vinci te învaţă să scrii o scrisoare de intenţie care să-ţi asigure succesul la angajare

    Scrisoarea de intenţie este un document destul de discutabil, de obicei plin de clişee legate de determinare, entuziasm , provocări sau lucrul în echipă. Dar se poate şi altfel: la doar 30 de ani, Leonardo da Vinci îi scria ducelui de Milano o scurtă, dar precisă scrisoare de intenţie, ce cuprindea zece competenţe în măsură să atragă interesul oricărui lider (al vremii, desigur); Leonardo preciza că poate să construască poduri portabile şi indestructibile, să fabrice vehicule inatacabile; să distrugă cele mai multe dintre cetăţile vremii; şi tot aşa.

    Scrisoarea este convingătoare şi se citeşte plăcut şi uşor. 

    Regulile respectate sunt simple: nu folosiţi o scrisoare “de-a gata” luată de pe internet, ci una simplă, directă şi personală, fără şabloane. Precizaţi care vă sunt calităţile, într-un mod foarte specific.  Specificaţi razultatele pe care le veţi obţine – la fel, fără clişee. Spuneţi o poveste. Arătaţi-vă determinarea şi fiţi foarte clar în privinţa a ceea ce vreţi şi a ceea ce nu vreţi.  Şi cereţi o întâlnire faţă în faţă: Leonardo o face şi el.

    Pentru cei interesaţi, iată scrisoarea lui Leonardo, în engleză:

    “My Most Illustrious Lord,

    Having now sufficiently seen and considered the achievements of all those who count themselves masters and artificers of instruments of war, and having noted that the invention and performance of the said instruments is in no way different from that in common usage, I shall endeavour, while intending no discredit to anyone else, to make myself understood to Your Excellency for the purpose of unfolding to you my secrets, and thereafter offering them at your complete disposal, and when the time is right bringing into effective operation all those things which are in part briefly listed below:

    1. I have plans for very light, strong and easily portable bridges with which to pursue and, on some occasions, flee the enemy, and others, sturdy and indestructible either by fire or in battle, easy and convenient to lift and place in position. Also means of burning and destroying those of the enemy.

    2. I know how, in the course of the siege of a terrain, to remove water from the moats and how to make an infinite number of bridges, mantlets and scaling ladders and other instruments necessary to such an enterprise.

    3. Also, if one cannot, when besieging a terrain, proceed by bombardment either because of the height of the glacis or the strength of its situation and location, I have methods for destroying every fortress or other stranglehold unless it has been founded upon a rock or so forth.

    4. I have also types of cannon, most convenient and easily portable, with which to hurl small stones almost like a hail-storm; and the smoke from the cannon will instil a great fear in the enemy on account of the grave damage and confusion.

    5. Also, I have means of arriving at a designated spot through mines and secret winding passages constructed completely without noise, even if it should be necessary to pass underneath moats or any river.

    6. Also, I will make covered vehicles, safe and unassailable, which will penetrate the enemy and their artillery, and there is no host of armed men so great that they would not break through it. And behind these the infantry will be able to follow, quite uninjured and unimpeded.

    7. Also, should the need arise, I will make cannon, mortar and light ordnance of very beautiful and functional design that are quite out of the ordinary.

    8. Where the use of cannon is impracticable, I will assemble catapults, mangonels, trebuckets and other instruments of wonderful efficiency not in general use. In short, as the variety of circumstances dictate, I will make an infinite number of items for attack and defence.

    9. And should a sea battle be occasioned, I have examples of many instruments which are highly suitable either in attack or defence, and craft which will resist the fire of all the heaviest cannon and powder and smoke.

    10. In time of peace I believe I can give as complete satisfaction as any other in the field of architecture, and the construction of both public and private buildings, and in conducting water from one place to another.

    Also I can execute sculpture in marble, bronze and clay. Likewise in painting, I can do everything possible as well as any other, whosoever he may be.

    Moreover, work could be undertaken on the bronze horse which will be to the immortal glory and eternal honour of the auspicious memory of His Lordship your father, and of the illustrious house of Sforza.

    And if any of the above-mentioned things seem impossible or impracticable to anyone, I am most readily disposed to demonstrate them in your park or in whatsoever place shall please Your Excellency, to whom I commend myself with all possible humility.”

     


    Încălcarea Legii Concurenţei poate duce la amenzi de milioane de euro