Blog

  • Nuland va avea, miercuri, întrevederi cu preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor

    Nuland va mai avea întrevederi într-un cadru privat cu preşedintele Iohannis şi cu premierul Ponta.

    Asistentul secretarului de Stat al SUA Victoria Nuland se va deplasa marţi, pe 13 ianuarie, la Bucureşti, unde se întâlni cu oficiali români de rang înalt, pentru a discuta despre “chestiuni bilaterale şi regionale”, a anunţat luni Departamentul de Stat american, într-un comunicat.

    Potrivit diplomaţiei americane, Nuland va efectua săptămâna aceasta vizite în Germania, România, Bulgaria şi Franţa.

    “Marţi, pe 13 ianuarie, Nuland se va deplasa spre Bucureşti, unde se va întâlni cu oficiali români de rang înalt, membri ai comunităţii de afaceri şi ai societăţii civile, pentru a discuta despre chestiuni bilaterale şi regionale”, a informat Departamentul de Stat american.

     

     

  • Negură: Am achitat datoriile la pârtia de schi de pe Rarău. Guvernul să aloce bani pentru finalizare

    Negură (PNL) a declarat corespondentului MEDIAFAX că lucrările la pârtia de schi de pe Masivul Rarău sunt blocate din 2012 după ce Guvernul nu a mai contribuit cu fonduri pentru finanţare, iar cele două firme care au executat lucrări au solicitat Primăriei Câmpulung Moldovenesc să achite restanţele de plată de 7,1 milioane de lei.

    “Am făcut eforturi uriaşe, iar la sfârşitul anului trecut am reuşit să achităm întreaga datorie, din care 6,5 milioane de lei din bugetul local, iar 600.000 de lei au fost alocaţi de Guvern”, a spus primarul.

    El a adăugat că municipalitatea a atacat în instanţă una dintre firmele care execută investiţia pentru că nu a predat lucrarea la timp, în iulie 2012, şi că aşteaptă decizia instanţei.

    Primarul Mihăiţă Negură, şi-a exprimat speranţa că în cursul acestui an, investiţia, la care s-au executat 82 la sută din lucrări, să fie finalizată, spunând că aşteaptă ca fondurile să fie alocate de Guvern aşa cum a fost posibil şi în cazul pârtiei de la Negreşti Oaş.

    “Necesarul mai e de circa două milioane de euro. Aştept ca banii să fie alocaţi de Guvern pentru că acelaşi Guvern Ponta, înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, a alocat la Negreşti Oaş 6,7 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la pârtia de schi, care este realizată în aceleaşi condiţii ca cea de pe Rarău. Nu cred că se pot aloca fonduri preferenţial”, a spus Negură.

    El a subliniat că iniţierea proiectului pârtiei de schi de pe Masivul Rarău a determinat mai mulţi investitori în turism să deschidă unităţi de cazare şi de alimentaţie publică în zonă, pentru care aceştia au luat credite, dar că din cauză că Guvernul a refuzat să mai finanţeze din 2012 lucrările, investitorii au de suferit.

    “E nevoie cât mai repede de această pârtie de schi care, pentru noi, înseamnă un obiectiv esenţial în dezvoltarea zonei”, a explicat Mihăiţă Negură.

    Primăria Câmpulung Moldovenesc a înregistrat arierate de 7,1 milioane de lei după ce, în urma unui control al Curţii de Conturi, municipalitatea a fost obligată să includă facturile nedecontate către firmele care au executat lucrările la pârtia de schi în contabilitatea proprie, deşi programul “Schi în România” prevedea că acestea sunt de competenţa ministerului.

    Lucrările la pârtia de schi din Câmpulung Moldovenesc ar fi trebuit finalizate la sfârşitul anului 2012, dar au fost sistate din lipsa finanţării, după ce s-a executat peste 80 la sută din proiect şi s-au achitat zece milioane de euro pentru lucrările executate până la jumătatea anului 2012.

    Traseul pârtiei de schi se va desfăşura începând de la cota 1.564 metri pe o distanţă de 4.200 de metri, până la cota 765 de metri, pe două tronsoane continue, separate doar de gradul de dificultate şi de staţiile de telegondolă. Lăţimea pârtiei variază între 27 de metri la cota de plecare şi ajunge până la 86 de metri în preajma staţiei intermediare a telegondolei.

    Transportul pe cablu se va face cu sistem de telegondolă cu opt locuri şi se va desfăşura liniar între zona de plecare a pârtiei de schi şi zona de sosire din partea inferioară. Primul tronson al pârtiei are o lungime de trei kilometri, urmând ca apoi să fie începute lucrările la cel de-al doilea tronson, cu o lungime de 1,4 kilometri.

    Municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost declarat staţiune turistică de interes naţional în anul 2005.

  • Cum s-a răspândit simbolul #JeSuisCharlie în lume

    Harta de mai jos, pusă la dispoziţie de cei de la Twitter, ilustrează modul în care simbolul s-a răspândit din Franţa în celelalte state europene, ajungând apoi pe toate continentele, inclusiv în zona Orientului Mijlociu.

    Deşi a fost folosit de peste cinci milioane de ori, simbolul #JeSuisCharlie nu este cel mai folosit în istoria social media. Peste 32 milioane de oameni au folosit simbolul #WorldCupFinal atunci când Germania a învins Argentina în finala Campionatului Mondial, iar recordul este deţinut de simbolul #vote5sos, folosit de peste 78 de milioane de oameni pentru a susţine trupa britanică 5 Seconds of Summer la ultima ediţie a MTV Video Music Awards.

  • Airbus a livrat 629 de unităţi în 2014. Producătorul are 6.386 de comenzi pentru următorii ani

    Producătorul de aeronave Airbus a livrat anul trecut 629 de unităţi către 89 de clienţi dintre care opt sunt noi. Livrările includ 490 de aeronave din familia A320, 108 de A330, 30 de A380 şi primul A350 XWB.

    Livrările de aeronave Airbus din 2014 au crescut pentru al 13-lea an consecutiv, depăşind recordul anterior, stabilit în 2013.

    Totodată, Airbus a reuşit să atragă 1.456 de comenzi de la 67 de clienţi (dintre care 14 sunt noi), al doilea rezultat istoric de acest gen. Comenzile constau în 1.321 de aeronave single aisle (cu un singur culoar) şi 135 widebodies. Astfel, până la finalul anului, numărul acumulat de comenzi a crescut la 6.386 de aeronave, un nou record pentru industrie, evaluate la 919,3 miliarde de dolari, conform preţurilor de listă.

    La finalul anului 2014 Airbus deţinea mai mult de 50% din piaţa de aeronave de peste 100 de locuri. Modelul A330neo a atras 120 de comenzi ferme în doar şase luni de la lansare. Compania americană Delta a selectat A330neo pentru zborurile transatlantice şi A350 pentru rutele transpacifice.

    Din punct de vedere tehnic, punctul de referinţă al anului a fost finalizarea testării şi certificării A350 XWB, culminând cu livrarea la timp a primei aeronave pentru Qatar Airways. De asemenea, Airbus a atins obiectivul de a livra 30 de modele A380, în timp ce a avut Asiana, Qatar Airways şi Etihad ca noi operatori ai acestui model.

    Fabrice Brégier, preşedinte şi CEO Airbus, a precizat că producătorul a făcut “progrese importante spre o companie mai rapidă, mai simplă şi mai agilă, în timp ce strategia noastră de inovaţie treptată ne ajută să ne consolidăm poziţia de lider de piaţă în toate categoriile.”

    Alături de Boeing, Airbus este unul dintre producătorii mondiali de avioane pentru pasageri, cu o capacitate variind de la 100 la mai mult de 500 de locuri. Airbus are unităţi de design şi producţie în Franţa, Germania, Marea Britanie, Spania, precum şi în subsidiarele sale din SUA, China, India, Japonia şi Orientul Mijlociu.

  • Consiliul Concurenţei a amendat cu 35 de milioane de euro giganţii din retail pentru înţelegeri la fixarea preţurilor

    Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei având ca obiect întelegeri pentru fixarea preţurilor între retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora, în perioada 2005-2009, notează un comunicat de presă emis de Consiliul Concurenţei.

    În urma investigaţiei, a fost sanctionată încălcarea legii concurenţei atât pentru stabilirea preţurilor de revânzare (de raft), cât şi pentru comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor.

    Consiliul Concurenţei a constatat că preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un pret fix sau minim. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.

    În ceea ce priveşte comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri şi furnizori conţineau o clauză care prevedea că, în aceeaşi perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoţii simultane în diferite lanţuri de retail, acestea putând doar să alterneze. În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în acelaşi timp, la promoţii şi implicit la cel mai mic preţ, în magazine concurente. Decizia de a realiza sau nu promoţii în lanţuri de magazine concurente trebuie să aparţină furnizorului, notează acelaşi comunicat.

    Companiile sancţionate sunt Mega Image (5,6 milioane euro), Metro Cash&Carry România (11,3 milioane euro), Real Hypermarket România (5,5 milioane euro), Selgros Cash&Carry România (6,6 milioane euro), Agroalim Distribution (138.000 euro), Albalact (499.888 euro), Argus (141.615 euro), Covalact (149.833 euro), Cramele Halewood (63.340 euro), Danone PDPA (599.828 euro), De Silva Intermed (7.217 euro), Delaco Distribution (206.829 euro), Gerola Prodinvest (70.210 euro), Granddis (74.354 euro), Impex Bock (1.307 euro), Macromex (535.043 euro), Napolact (264.652 euro), Parmalat România (61.330 euro), Prodlacta (37.755 euro), Quadrant-Amroq Beverages (725.805 euro), Star Foods EM (443.900 euro), Transilvania General Import Export (1,1 milioane euro), Tymbark Maspex România (374.301 euro), Whiteland Import Export (528. 292 euro) şi Zarea (78. 975 euro).

    La sfârşitul anului trecut, Guvernul a aprobat Memorandumul privind înfiinţarea unui sistem de monitorizare a preţurilor bunurilor de consum, respectiv “Monitorului preţurilor bunurilor de consum”. Proiectul, ce va fi derulat de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) cu sprijinul prin Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor – ANPC şi al Consiliului Concurenţei, prevede crearea unui platforme on-line care să afişeze săptămânal preţurile produselor care fac parte din coşul zilnic al populaţiei.

  • Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, face miercuri o vizită în România

    MAE precizează că ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va avea, miercuri, consultări cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Philip Hammond, în cadrul vizitei efectuate de acesta la Bucureşti.

    Vizita oficialului britanic reprezintă “o nouă oportunitate pentru diversificarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale româno-britanice şi contribuie la consolidarea dialogului politico-diplomatic dintre cele două ţări”, informează sursa citată.

    În contextul aniversării, în acest an, a 135 de ani de relaţii diplomatice româno-britanice, ministrul Bogdan Aurescu şi omologul său britanic vor avea un schimb de opinii cu privire la modalităţile de “valorificare optimă” a Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, atât la nivel politic, cât şi la nivel sectorial. În cadrul convorbirilor vor fi abordate, totodată, aspecte ce ţin de intensificarea şi diversificarea cooperării economice, pe fondul tendinţei ascendente din ultimii ani a relaţiilor comerciale bilaterale şi care să contribuie la stimularea investiţiilor britanice în România.

    De asemenea, vor fi dezbătute subiecte de interes comun ale agendei europene, cu accent pe securitatea energetică, libera circulaţie, politica de extindere a UE şi relaţiile cu Balcanii de Vest, dinamica Parteneriatului Estic din perspectiva evoluţiilor recente din vecinătatea estică a Uniunii, parcursul european al Republicii Moldova.

    Potrivit MAE, o atenţie particulară va fi acordată şi stadiului implementării concluziilor Summit-ului NATO din Marea Britanie din septembrie 2014, precum şi combaterii terorismului, luptei contra ISIL, situaţiei din Siria şi Egipt, dosarului nuclear iranian şi situaţiei din Afganistan.

     

  • Ponta: Până pe 15 februarie, spunem dacă semnăm contractul Comarnic-Braşov sau reziliem procedura. Nu se mai poate aştepta din cauza unei “declaraţii prosteşti” a lui Băsescu

    El a explicat că, precum în cazul Master Planului de Transport, trebuie să existe un acord politic pe termen lung pentru derularea acestui contract.

    “Până pe 15 februarie, trebuie să spunem companiilor care au câştigat prima fază a procedurii «semnăm» sau «nu semnăm», pentru că nu mai putem să stăm, am întâziat opt luni din cauza unei declaraţii prosteşti făcute de cineva care a zis că ştie el că sunt fapte de corupţie. O declaraţie prostească, pentru că a fost pur politică. Am întrebat structurile statului şi nu există nicio faptă şi nicio sesizare de corupţie”, a spus Ponta, aflat la Ministerul Transporturilor.

    Premierul a precizat că, în cazul semnării contractului, construcţia va începe în maximum 60 de zile de la data semnării, respectiv până la 15 aprilie.

    “Dacă nu există un acord, nu are rost să pornim. Contractul se termină în trei ani, e vorba de obligaţii pe 30 de ani ale statului, ori dacă cineva zice că nu e bine şi opreşte când vine la guvernare, nu are rost să-l mai pornim, că păţim ca şi cu autostrada Transilvania. Dacă toată lumea este de acord, îl facem. Este o chestiune de responsabilitate şi, din punctul meu de vedere, ar trebui să pornim proiectul. Este un proiect scump, cu obligaţii multe, pe 30 ani, dar este un proiect strategic esenţial pentru România”, a completat Ponta.

    El a cerut ca pe site-ul Ministerului Transporturilor să fie prezentate, marţi, toate datele publice privind stadiul negocierilor, respectiv câţi kilometri vor fi construiţi şi la ce cost, precum şi care sunt obligaţiile constructorului şi cele ale statului.

    Anterior, premierul a precizat că Master Planul pe Transport trebuie aplicat doar pe baza unui consens pe minimum zece ani între toate forţele politice, altfel nu are rost ca experţii Ministerului Transporturilor să se apuce de treabă, deoarece va fi un eşec în lipsa garanţiilor pe termen lung.

    În vara anului trecut, la 25 iunie, preşedintele Traian Băsescu i-a spus noului ministru al Transporturilor, Ioan Rus, după depunerea jurământului, să fie atent la premisele contractării autostrăzii Comarnic-Braşov, precizând că, din informaţiile sale, s-au produs deja acte de corupţie.

    Ulterior, Victor Ponta a declarat că Băsescu, a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la atribuirea lucrărilor la autostrada Comarnic-Braşov, în replică purtătorul de cuvânt al preşedintelui declarând că afirmaţia premierului este mincinoasă.

    Termenul anunţat de autorităţi pentru semnarea contractului de construcţie în concesiune a autostrăzii Comarnic – Braşov a fost amânat de mai multe ori.

    Cele mai recente date transmise de CNADNR pe această temă, furnizate MEDIAFAX în noiembrie, arată că sunt în derulare activităţile prealabile semnării contractelor de finanţare şi contractului de concesiune de lucrări publice. Nici CNADNR nu furniza, atunci, alte informaţii.

    Premierul Victor Ponta şi fostul ministru al Transporturilor Dan Şova s-au întâlnit în ianuarie, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii asocierii Vinci – Strabag – Aktor, care a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, prilej cu care cele două părţi au semnat un memorandum de înţelegere.

    Ponta afirma atunci că autostrada Comarnic-Braşov, în lungime de 53 kilometri, va fi finalizată în 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, lucrările de construcţie urmând să înceapă în aprilie.

    În martie, Şova spunea că acordul pentru construcţia autostrăzii va fi semnat în iunie, nu în aprilie, aşa cum se anunţase iniţial, amânarea termenului fiind un lucru “eminamente pozitiv” întrucât statul a reuşit să obţină angajamentul ferm din partea BEI, BERD şi Banca Mondială pentru susţinerea proiectului.

    La 24 iunie, dată la care şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor, Şova a afirmat că acordul va fi semnat “în perioada următoare”, motivul întârzierii fiind legat de discuţiile dintre constructori şi finanţatorii instituţionali.

  • Stroe şi-a dat demisia din partidul lui Tăriceanu şi vrea să se înscrie în UNPR

    ”Am demisionat din motive personale din PLR. Nu fac reproşuri nimănui şi e decizie persoană. La începutul sesiunii parlamentare îmi voi anunţa adeziunea la grupul parlamentar al PSD, din care face parte şi UNPR”, a declarat Stroe.

    Deputatul a menţionat că intenţionează să se înscrie în UNPR în perioada următoare.

  • Chiuariu: Am luat decizia de a mă autosuspenda din PNL până la clarificarea acuzaţiilor împotriva mea

    ”Am luat decizia de a mă autosuspenda din Partidul Naţional Liberal, până la clarificarea situaţiei legate de acuzaţiile formulate săptămâna trecută. Fac acest gest pentru că nu vreau ca acuzaţii nefondate să fie prilej de atacuri politice împotriva PNL, partidul în care am intrat acum 18 ani şi de care se leagă întreaga mea activitate politică. Le mulţumesc colegilor pentru sprijinul moral. Rămân fidel ideilor şi valorilor liberale, pe care le-am promovat în toate funcţiile politice şi demnităţile publice pe care le-am deţinut”, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, MEDIAFAX.

    Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a primit trei ani şi şase luni de îmchisoare cu suspendare, potrivit deciziei definitive luate de ICCJ în dosarul “Poşta Română”.

    Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX că Tudor Chiuariu a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.

     

  • Candidaţii pentru un job la Google trebuie să gândească un plan de evacuare a clădirii la interviul de angajare

    Candidaţii pentru poziţii de middle management în cadrul companiei Google trebuie să conceapă un plan de evacuare a clădirii în care se desfăşoară interviu de angajare, potrivit participanţilor la recrutări, citaţi de Wall Street Journal.

    “Pentru a răspunde la întrebare, primul pas este să identifici care este de fapt problema reală şi de ce trebuie să evacuezi clădirea. Dacă această sarcină ar fi chiar cea de la slujba pentru care aplici, cu siguranţă nu ai putea să îl gândeşti în câteva minute fără informaţii suplimentare. De aceea, când angajatorul te întreabă asemenea lucruri nebuneşti, el vrea să afle felul în care depistezi şi explici provocările ridicate de ceea ce ţi se cere. Mai întâi, trebuie să afli natura dezastrului. Planul de evacuare pentru cutremure diferă faţă de cel legat de incendii. De asemenea, este necesar să cunoşti câte lifturi există, unde se află scările sau cu câte căi de acces e prevăzută clădirea. Când primeşti astfel de întrebări, nu îţi fie teamă să răspunzi punând şi mai multe întrebări”, susţin specialiştii în resurse umane.

    Angajatorii urmăresc să observe pe durata discuţiilor pentru interviul de angajare felul în care candidaţii găsesc soluţii în mod structurat şi logic la probleme aparent simple, dar vor să afle şi cum cer ajutor atunci când nu înţeleg pe deplin ceea ce li se cere.

    Dan Bulucea, country manager Google România, povestea anterior că a avut parte în cadrul interviului de angajare susţinut în 2010 de o întrebare capcană, ascunsă printre cele obişnuite, notează gandul.info. “Câte avioane zboară la un moment dat?”, l-au întrebat recrutorii pe actualul şef al Google România. “Am avut un timp de gândire, cei de acolo nu m-au grăbit. Am estimat numărul aeroporturilor din lume şi numărul de avioane de pe fiecare aeroport. Nu mai ştiu exact cât a fost rezultatul, dar a contat ideea”, a explicat Bulucea modul în care a acţionat atunci când a fost pus în faţa acestei încercări, precizând că, din moment ce a obţinut funcţia din fruntea Google România, răspunsul său a fost cel mai probabil unul bun.

    Anterior, compania Google a interzis în cadrul interviurilor sale de angajare o listă de peste 140 de întrebări care îi puneau în dificultate chiar şi pe cei mai pregătiţi candidaţi, renunţând astfel la practicile umilitoare de selecţie. 

BusinessMagazin