Blog

„Pe mine nu avea cine sa ma reprezinte, daca nu-mi placea ceva“, isi aminteste Toth. „De fapt, de aici a pornit toata chestia cu firma. Atat de mult m-am enervat cu altii incat am inceput sa citesc si am vazut ca nu e chiar asa.“ Prin firma sa, Toth face de anul trecut nu doar managementul propriei trupe. El ofera consultanta artistilor in prag de a semna un contract cu o casa de discuri si are prima agentie de impresariat online unde pot fi rezervati artistii pentru concerte. Dar nu e singurul care a „mirosit“ nevoia de astfel de servicii in piata.

Alte sapte-opt firme de impresariat artistic scot bani de doi ani din impresariere, organizare de evenimente, management sau publishing (gestionarea si tranzactionarea drepturilor de autor). Acestea au aparut pe masura ce artistii au inceput sa inteleaga ca producatorul, managerul si impresarul trebuie sa activeze fiecare la agentii diferite, si nu in sanul casei de productie. Altfel, artistul risca sa devina victima unui conflict de interese, in care propriul sau interes nu mai e sustinut de nimeni. 

„Impresarul nu are cum sa traga la raspundere managerul, iar ma-nagerul nu are cum sa traga la raspundere producatorul“, explica Toth.  In linii mari, producatorul este cel care investeste, managerul vine cu viziunea si ii spune producatorului in ce trebuie investit, iar impresarul „vinde“ artistul, conform planului stabilit de manager. In teorie, suna simplu. In practica, „totul e inca foarte primitiv“, considera Toth.

I de la imitatie. Deocamdata, impresarii, managerii, producatorii, studiourile de inregistrari, regizorii de videoclipuri, casele de publishing si chiar artistii realizeaza doar o imitatie de industrie mu-zicala occidentala. 

Nici sumele aflate in joc nu sunt mai impresionante: daca pentru a aduce o trupa internationala in Romania un organizator ar avea nevoie de sute de mii de euro, onorariul unei trupe romanesti nu ajunge la 10.000 de euro decat in cazuri exceptionale, un pret maxim obisnuit fiind de 5.000 de euro, spune Boby Stoica, membru al trupei Voltaj si producator muzical in propriul studio, Voltart. Stoica stie ca nici tarifele pentru studio pe care e nevoit sa le practice nu se compara cu cele de afara: 3-4.000 de euro pentru un album, fata de de 15.000 in varianta occidentala. Iar daca discuti cu un regizor de videoclipuri, vei afla ca producatorii investesc intre 3-7.000 de euro intr-un videoclip, in timp ce „afara“ sumele sunt multiplicate cu 30 si 200.

„Cel mai scump videoclip din istoria Romaniei este cel de 43.000 de euro al Cristianei Raduta care tocmai iese pe piata“, spune Cristian Gugu, care a realizat 17 videoclipuri anul trecut la Quantum L&C. „Dar banii nu au venit de la producator. Producatorii nu investesc atat intr-un videoclip“, spune el. 

D de la dificultati. Ce tine muzica romaneasca pe loc, in coada Europei si in coada industriilor romanesti? Motivele sunt multe: vanzarile sunt in scadere, pirateria in crestere, legea dreptului de autor nu se aplica peste tot, iar noua sursa de exploatare – download-ul contra cost – nu a patruns inca  in Romania. 

„Nu cred ca exista vreo casa de discuri care sa traiasca din muzica romaneasca“, spune George Maracine, directorul Intercont Music, producator care, in 1997, descoperea trupa Talisman, ce avea sa devina locul doi national in topul vanzarilor de albume, dupa „campionul tuturor timpurilor“ Stefan Hrusca. „Investitia in trupele romanesti este mult mai mare proportional cu rezultatele financiare din vanzari.“ Iar diferenta se accentueaza pe masura ce vanzarile de albume scad. La inceputurile industriei muzicale romanesti (1996, anul aparitiei Legii dreptului de autor), un album de succes se vindea in 100-200.000 de exemplare. In prezent, artistii in voga vand 50.000 de unitati dintr-un album nou-lansat. De mentionat si faptul ca Discul de Aur inseamna in Romania 30.000 de unitati vandute, iar Discul de Platina re-compenseaza vanzarea a 50.000 de exemplare. Valorile pe plan international difera, dar de regula se da un disc de aur pentru 100.000 de unitati vandute si de platina pentru 300.000 de albume vandute.

Pesimist se arata deocamdata si directorul principalei case de discuri din Romania, Media Services. „Pronosticul meu este pesimist pentru urmatorii doi-trei ani, dar optimist pentru viitor“, spune Dan Popi. „Noi resimtim problemele celor de afara care se confrunta cu pirateria pe Internet, dar suntem inca departe de a ne bucura de partea buna a Internetului, care afara functioneaza deja.“ Pentru a supravietui, casele de discuri care s-au incapatanat sa mizeze pe muzica romaneasca au fost obligate sa-si orienteze o parte a activitatii spre zonele mai profitabile ale afacerii cu muzica: importul de albume internationale, care se vand mai scump, desi nu presupun investitii din partea producatorilor. 

Diferentele de pret dintre cele doua ca-tegorii se reflecta pozitiv in afacerile caselor de discuri. „La sfarsit, cand tragi linia si socotesti profitul, constati ca 50 de mii de unitati romanesti iti aduc un profit cat 10.000 de unitati internationale“, spune Minel Stoica, reprezentant al Zone Records, care nu a abandonat productia de trupe romanesti pentru ca nu vrea sa fie comparat cu un vanzator de parizer. „Trebuie sa intelegem si noi ceva din meseria asta, sa nu ne auto-comparam cu vanzatorii de parizer, ca n-ar fi mare diferenta.“ Cu toate ca albumele straine le bat pe cele romanesti ca pondere in cifra de afaceri a caselor de discuri, romanii duc greul volumului de vanzari. „In Europa, suntem pe locul intai, pentru ca vindem 76% muzica romaneasca si abia restul straina“, spune Bogdan Graur de la Mediapro Music. „Cantitativ, se vand mult mai bine albumele romanesti de succes decat albumele straine de succes“, spune si Minel Stoica, reprezentant al Zone Records. Reversul medaliei? „Doar 30% din cifra noastra de afaceri rezulta din productia de artisti romani, restul venind din importul de muzica“, conform estimarilor lui Maracine de la Intercont Music. 

C de la costuri. „Preturile sunt diferite pentru ca asa cere piata, din nefericire, si e greu de intervenit“, spune Stoica de la Zone Records. Piata este atat de saraca si pirateria atat de virulenta incat, daca producatorii romani ar cere un pret apropiat de cel european, pirateria ar inghiti piata in intregime, e de parere si Dan Plesa de la A&A Records.

„Producatorii trebuie sa pastreze un pret care sa concureze cat de cat piratii“, explica Plesa. Pretul standard al unui CD in magazinele europene este de 20 de euro, in timp ce CD-ul romanesc se vinde la noi cu 4-5 euro, desi productia costa la fel de mult in orice tara. Costul final al unei casete sau al unui CD este numai fatada investitiilor facute de casele de discuri in realizarea si promovarea unui album, investitii care se cifreaza, conform declaratiilor producatorilor, intre 10.000 de euro si 50.000 de euro. Acestea variaza in functie de numele si renumele trupei sau interpretului promovat.  „10.000 de euro ar fi minimul de bani investiti direct intr-o trupa, fara regia firmei“, spune Dan Popi de la Media Services. 

Pe ce „se duc“ atatia bani? In afara de studio si de videoclip, producatorii sunt nevoiti sa investeasca si in difuzarile TV pe canalele muzicale specializate. Aceste televiziuni nu pretind tarife de difuzare, dar conditioneaza difuzarile de cumpararea de catre producator a unui spatiu publicitar. 

„Ofera producatorilor «pachete promotionale» care includ un anumit spatiu de reclama si un anumit numar de difuzari pentru videoclip“, spune Dorian Enache, directorul general al firmei de management artistic Inside Music. Pentru ca un videoclip sa „ruleze“ de 7-8 ori la o astfel de televiziune timp de doua luni, producatorii trebuie sa investeasca doua-trei mii de euro, spune Maracine de la Intercont Music. „Daca nu cumperi publicitate, nu difuzeaza“, spune el.

Toate aceste investitii sunt greu recuperabile. O trupa incepe sa aduca profit de abia dupa ce a vandut 15 – 20.000 de albume, spun producatorii. Or, acest lucru se intampla rar, avand in vedere ca „80% dintre trupele produse vand in jur de 10.000 de albume maximum, iar acesta este un rezultat bun“, potrivit directorului de la Intercont Music. Din acest motiv, producatorii recurg la mici trucuri prin care sa recupereze investitiile si de pe seama trupelor care nu „au dat lovitura“.

„Exista multi artisti care la o privire superficiala nu scot banii prin vanzarile propriilor albume, dar pentru ca o melodie a lor a avut succes la radio, poate fi utilizata cu succes pe compilatii, care se vand foarte bine“, spune Popi de la Media Services.

Pe langa aceste strategii, consumul de energie si nervi, sustin producatorii, nu trebuie neglijat in aceasta meserie in care relatia cu principalele posturi de radio este destul de dificila. In ultimii doi ani mai ales, reprezentantii caselor de discuri se plang ca radiourile adopta atitudinea „noi nu lansam hituri, doar le preluam“.

„Cine Dumnezeu le mai lanseaza, daca nu le difuzeaza nici unul dintre radiourile majore?“, se intreaba Minel Stoica de la Zone Records.

Pentru a face dintr-o piesa un hit, producatorii spun ca e nevoie in proportie de 50% de relatiile lor. Restul vine din munca si talentul artistului, care de multe ori sunt necizelate in Romania, unde nu exista o „piata de background“. De exemplu, Dan Plesa de la A&A Records spune ca primeste an de an aproape 400 de demo-uri, dintre care cel putin jumatate sunt de o calitate indoielnica. In alte tari, povesteste el, artistii trec prin mai multe filtre pana sa ajunga la casele de productie: timp de doi-trei ani canta in cluburi piese proprii si cover-uri, urmand ca abia dupa ce s-au „rodat“ si s-au obisnuit cu scena sa inregistreze doua piese intr-un studio care face demo-uri. „La noi, orice om are o idee si un computer acasa merge direct la casa de discuri. Dar casa de discuri nu trebuie sa-i produca un album, sa investeasca bani in el, sa umple piata muzicala cu sub-produse, pentru ca de abia la al treilea album acel artist sa inceapa sa aiba o sansa sa vanda“, povesteste Plesa, care nu lanseaza mai mult de unu-doi artisti pe an.

Odata produs, albumul trebuie distribuit cat mai bine, iar planul de distributie se face „cu pixul pe hartie“, spune Dan Plesa. Pentru ca nu-si permit sa riste, producatorii romani imprima initial in jur de 1.000 de albume, urmand ca, in functie de vanzari, sa hotarasca daca piata poate inghiti mai mult.

B de la benzinarii. Care au ajuns sa joace un rol important in viata muzicienilor din Romania. Nu numai pentru faptul ca alimenteaza masinile cu care merg in concert, ci pentru ca reprezinta al treilea mare canal de distributie a CD-urilor si casetelor. „La benzinarie prinzi clienti pe care nu ii gasesti in alta parte“, spune Anca Lupes, director de marketing la Nova Music. Insa principalul canal de vanzare a muzicii este, sau mai bine zis a ramas, in Romania anului 2005, taraba. „Peste 30% din vanzari sunt asigurate de taraba“, precizeaza Bogdan Graur de la Mediapro Music. Urmeaza retelele specializate de magazine, de genul retailerilor de electrocasnice si electronice, care s-au extins si in zona distributiei de muzica, iar dupa benzinarii vin supermarketurile si retelele cash & carry. La urma de tot vin canalele de distributie neconventionale, de genul vanzarii pe Internet. „Piata resimte lipsa unor retele de magazine specializate pe muzica. In prezent clientul nu beneficiaza de recomandari din partea unui personal competent, simpla expunere a marfii nefiind de ajuns“, adauga Anca Lupes. 

In topul vanzarilor de muzica, pe categorii, conduc manelele („Inca“, este de parere Bogdan Graur), urmate de dance, de pop-rock (reprezentat de Holograf), de muzica populara, rock-ul mai dur si, pe ultimul loc, muzica clasica. „Vanzarile urmeaza moda. Daca in 2000 se vindeau bine albumele dance, din 2001 au trecut in top manelele. Pentru viitor, si piata romaneasca va functiona si va fi puternic influentata de ceea ce se canta in Statele Unite si in vestul Europei“, crede Dorian Enache, de la Inside Music. La randul sau, Bogdan Graur de la Mediapro Music mizeaza pe un reviriment al genului rock. 

O valoare totala a vanzarilor este destul de greu de estimat, pentru ca producatorii nu-si fac publice vanzarile. Dar o idee despre evolutia pietei o dau numarul de holograme vandute anual, intre 14 si 15 milioane de bucati, de unde o valoare a vanzarilor de albume de 20 – 30 de milioane de euro. Trupele din Romania au un statut privilegiat fata de trupele din afara: pentru ca se vand putine albume, produsul e foarte ieftin si pirateria e mare, artistii beneficiaza de procente mai mari decat oriunde in lume din vanzari, pentru a putea castiga si ei ceva. Dar e un privilegiu pe hartie. Avantajul e simtit doar de cei care reusesc sa vanda in mai multe locuri, ca O-zone care, cu un contract romanesc, a castigat mai mult decat daca ar fi semnat direct in strainatate. Artistii romani au 15% din vanzari (12% e cel mai prost contract), procent pe care nu il au interpreti la moda din SUA. 

Piata concertelor are o valoare cel putin dubla fata de cea a vanzarilor, aceasta fiind principala cale de finantare a industriei muzicale, apreciaza Dorian Enache de la Inside Music. Platile merg de la cateva sute de euro pentru un grup rock underground pana la cel mult 7.000 de euro pentru o formatie sau un interpret consacrat. Boby Stoica spune ca un roman primeste cam jumatate din ce incaseaza un artist ungur intr-un concert la el acasa. Banii din concerte se impart intre artist, echipa acestuia, incluzand managerul, impresarul si partea tehnica si, uneori, casa de discuri, ca principal investitor in promovarea muzicianului.

Valoarea incasarilor, privita si din perspectiva numarului de locuitori si a puterii de cumparare, nu difera foarte mult de restul tarilor din zona, Bulgaria fiind undeva la jumatatea incasarilor din Romania iar Polonia inregistrand o valoare dubla a vanzarilor si concertelor. 

G de la global. Pe plan global, vanzarile de muzica au continuat sa scada in 2004, pentru al patrulea an consecutiv, dar in acest an se estimeaza ca incasarile producatorilor vor intra pe o panta ascendenta, datorita numarului tot mai mare de magazine online si a cererii crescute de DVD-uri cu muzica. De exemplu, in Marea Britanie, vanzarea prin download a depasit anul trecut vanzarea de albume pe suport traditional, conform unor date ale industriei fonografice britanice.

In Romania, dupa cateva tentative nereusite ale unor case de discuri precum Intercont Music sau A&A Records, Media Services are deja o oferta de download contra cost. De la deschiderea site-ului in urma cu o luna, au fost efectuate „cateva sute“ de descarcari, spune Dan Popi, directorul Media Services. Toti clientii au fost din randul celor 11 milioane de romani din diaspora, care sunt obisnuiti cu astfel de metode de plata si au acces mai dificil la muzica romaneasca, spune Popi. Cat de curand, Media Pro Music si Nova Music isi vor oferi portofoliile online, spre descarcare contra cost.

F de la Final. Una peste alta, din muzica se poate trai in Romania. A fost bine la un moment dat, acum piata se asaza si se apropie o alta perioada buna. In plus, cam toti actorii industriei muzicale sunt de invidiat; cum sa nu invidiezi niste oameni care castiga facand ceea ce le place?