Blog

  • Necesarul de personal hotelier in Bucuresti

    Hotelurile care se vor deschide pana la sfarsitul acestui an si la anul in Bucuresti sunt din doua categorii: hoteluri noi (care se remarca prin acoperirea tuturor segmentelor de piata, de la hoteluri de trafic pana la hoteluri business, boutique sau de lux) si hoteluri care au fost inchise pentru renovare si urmeaza sa fie redeschise, cu un nume nou si cu mai multe stele pe firmament. Iar asta inseamna, in mod automat, un numar mai mare de angajati.
      

    Hotel

    Clasificare

    Reprezentant (actionariat)

    Nr. camere

    Necesar personal

    Confort Vitan

    3 si 4 stele

    Grupul Pro Confort

    1.200

    900

    Ramada Encore

    4 stele

    Grand Plaza

    180

    150-160

    Palas

    4 stele

    TH Hotels

    150

    120

    Continental Express

    2 stele

    Continental Hotels

    150

    100

    Ramada Nord

    4 stele

    De Silva

    134

    100

    Venezia

    3 stele

    TH Hotels

    60

    25-30

    Continental

    5 stele

    Continental Hotels

    60

    80

    Radisson (hotel Bucuresti)

    5 stele

    Bucuresti Hotels

    435

    450

    Turist

    4 stele

    Howard Johnson

    300

    250-300

     

  • COMPANII: Rentabilitatea asiguratorilor intra in 2007 cu frana UE trasa

    Desi numarul politelor creste, se inmultesc si accidentele auto, franandu-se astfel cresterea profiturilor firmelor de asigurari. Iar de la anul, cresterea limitelor de despagubire pana la nivelul celor din UE inseamna o noua constrangere pentru rentabilitatea asiguratorilor.

     

    Dupa 1 ianuarie 2007, limitele de despagubire pentru cei care au avut accidente vor creste la nivelul celor din UE, conform estimarilor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Mai exact, limitele de despagubire nu vor putea fi mai mici de 100.000 de euro pentru daune materiale si de 350.000 de euro pentru vatamari corporale. Pentru comparatie, limitele de despagubire actuale sunt de 200.000 RON de persoana (sub 57.000 de euro), dar nu pot depasi 1 milion RON, indiferent de numarul persoanelor accidentate, in caz de vatamari corporale sau deces.

     

    Cu alte cuvinte, asiguratul va primi de la asigurator mai multi bani in caz de accidente, iar cresterea daunelor duce automat la reducerea profiturilor pentru companiile de asigurari, care nu recunosc totusi ca in 2007 rentabilitatea lor ar putea sa scada. Optimismul se datoreaza faptului ca pretul politelor stabilit pentru 2007 a luat deja in calcul posibila marire a daunelor, dar si realitatii ca piata auto se bucura in continuare de o crestere a vanzarilor – or, un numar mai mare de autovehicule inseamna un numar mai mare de polite.

     

    Cat vor pierde sau vor castiga asiguratorii ramane de vazut spre sfarsitul anului viitor. Estimarile facute de reprezentantii societatilor de asigurari arata ca numarul politelor de asigurare obligatorie auto (RCA) va creste in 2007 cu pana la 40%. Aceasta si pentru ca va exista o singura polita valabila in tot spatiul european, RCA urmand sa cuprinda si Cartea Verde (polita valabila in prezent pentru tranzitarea pe teritoriul altor state). Aici exista mai multe nuante la care asiguratii trebuie sa fie atenti. Teoretic, dupa 1 ianuarie anul viitor, pentru deplasarile cu masina in tarile membre ale UE, nu se mai platesc separat RCA si Cartea Verde.

     

    Pentru cei care si-au incheiat polita pentru intervalul august 2006-august 2007, de exemplu, Cartea Verde trebuie doar ridicata de la asigurator de la 1 ianuarie 2007. Pentru tarile nemembre ale UE insa, conducatorii auto au obligatia pe mai departe de a plati Carte Verde pentru traversarea teritoriului acestora. Potrivit normelor CSA, fiecare societate de asigurare isi calculeaza propriul tarif pentru politele RCA valabile de la anul, tarif care poate sa fie mai mare cu pana la 40% fata de nivelul actual. Asiguratorii autorizati sa emita polite RCA au avut obligatia sa anunte tarifele pentru la anul inca din februarie 2006, tarife afisate pe site-urile societatilor de asigurari.

     

    „In mod normal, tarifele RCA sunt determinate in urma unor calcule care tin cont de rezultatele anterioare inregistrate pe segmentele de piata RCA si Carte Verde“, spune Marius Onofrei, directorul de comunicare de la Allianz-Tiriac.

     

    Pentru a nu suferi pierderi prea mari de pe urma cresterii sumelor angajate pentru despagubiri, unele companii si-au luat marje de siguranta si au introdus cerinte suplimentare la incheierea asigurarii RCA sau Casco. De pilda, Allianz-Tiriac isi calculeaza primele pe baza informatiilor cu privire la caracteristicile autovehiculului asigurat (marca, vechime, putere, alte caracteristici tehnice), in functie de profilul de risc al proprietarului (utilizatorului) autovehiculului (varsta acestuia, experienta de sofat, conduita in trafic, zona de resedinta), gradul de fidelitate al asiguratului in ceea ce priveste relatia cu compania si istoricul daunalitatii inregistrat de acesta.

     

    Chiar daca sunt mai multe optiuni disponibile pentru soferi, astfel de criterii fac oricum polita mai scumpa, cea de la Allianz fiind printre cele mai costisitoare de pe piata. Dar marje de siguranta asemanatoare si-au luat si alti asiguratori, incepand din 2006, pentru un raport mai corect al costurilor politei cu riscurile asumate de companie.

     

    Un alt asigurator, Asirom, e constient ca „inregistrarea unei cresteri generalizate a tarifelor RCA corespunzatoare anului 2007 fata de anul 2006 nu este bine primita de populatie“, dar explica scumpirile prin aceeasi majorare a limitelor maxime de raspundere a asiguratorilor. „Sumele acordate cu titlu de despagubire vor fi mai mari decat in anii anteriori, dar se va tine cont si de limitele de despagubire ale tarii in care a avut loc accidentul“, adauga Carmen Cirnu, manager divizie la Asirom. Ea prefera sa comenteze faptul ca asigurarile valabile in UE nu sunt singurele care vor fi cumparate: „Avand in vedere ca nu toate tarile care fac parte din Conventia Carte Verde sunt in limita de acoperire a politei RCA (…) pentru aceste tari va trebui sa fie emise, in continuare, documentele de Carte Verde, cu plata aferenta a primelor“, spune Cirnu.        

     

    Piata asigurarilor auto (Casco, RCA si Carte Verde) s-a ridicat in primele sase luni ale anului 2006 la aproape 440 de milioane de euro (1,5 mld. RON), in timp ce toata piata asigurarilor a reprezentat, in acelasi interval, 750 de milioane de euro (2,6-2,7 mld. RON), conform Ziarului Financiar. Suma reprezinta peste 54% din totalul subscrierilor realizate pe piata romaneasca de asigurari in perioada amintita, ceea ce inseamna ca obligativitatea incheierii RCA creste substantial businessul celor din domeniu. Lider al pietei asigurarilor auto este Allianz-Tiriac, cu o cota de aproape 25% din piata de profil si o crestere nominala in euro de aproape 40% fata de primul semestru al anului precedent, urmata de Asirom, cu o cota de piata de 16% si de Omniasig, cu o cota de 10%, conform datelor CSA.

     

    Comparativ, in anul 2005, 50 de companii de asigurare britanice au subscris prime auto in valoare de 16,64 miliarde de euro, desi si acolo numarul mare de accidente n-a permis un grad de profitabilitate prea spectaculos. Piata asigurarilor Casco a insemnat aproape 233 de milioane de euro (825 mil. RON) in primele sase luni ale anului, conform estimarilor facute de revista de asigurari Profil. Topul asiguratorilor de Casco este dominat tot de Allianz-Tiriac, urmata de Asirom si Asiban. In ceea ce priveste segmentul de Carte Verde, totalul primelor brute subscrise din asigurari Carte Verde a depasit in aceeasi perioada 35 de milioane de euro (125 mil. RON) si reprezinta 4% din piata asigurarilor. Allianz-Tiriac, Unita si Omniasig sunt primele trei companii din piata in ordinea subscrierilor realizate din asigurari de tip Carte Verde in perioada analizata, cu cote de piata de 39,84%, 10,54%, respectiv 10,20%.

     

    Compania de asigurari Allianz-Tiriac a raportat pentru primul semestru al acestui an un profit net de 15,8 mil. RON (aproape 4,5 mil. euro), in usoara scadere fata de 2005. Reducerea profitului a fost cauzata, conform declaratiilor companiei pentru ZF, de daunalitatea ridicata pe zona politelor auto, care reprezinta peste jumatate din portofoliu. Desi daunele platite sunt similare pentru politele RCA si pentru cele facultative, ponderea mai mare a politelor Casco in portofoliul Allianz a afectat mai mult compania.

     

    Dat fiind ca suma asigurata prin Casco se calculeaza in functie de valoarea autovehiculului la momentul incheierii asigurarii, era firesc ca expansiunea parcului auto pe seama unor masini mai scumpe sa-i afecteze pe principalii asiguratori de pe acest segment. „Au crescut despagubirile platite pentru politele de asigurare auto, ca urmare a cresterii tarifului orei de service, a cresterii numarului accidentelor, dar si a valorii masinilor asigurate. Parcul auto din Romania s-a reinnoit, astfel incat nu se mai asigura Dacii 1310 de 2.000-3.000 de euro, ci masini de la Logan in sus, de peste 7.000 de euro“, a declarat pentru Ziarul Financiar Dumitru Ceraceanu, director general la Asiban.

  • Despagubiri maxime

    PENTRU 2005

    • de la 27,5 euro pana la maximum 82,7 euro, indiferent de numarul persoanelor pagubite, in caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe si indirecte de peste 27,5 euro 
    • pana la 27.500 de euro pentru fiecare persoana, dar nu mai mult de 138.000 de euro, indiferent de numarul persoanelor accidentate, in caz de vatamari corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial

     

    PENTRU 2006

    • de la 28,1 euro pana la maximum 112.600 de euro, pentru pagube materiale directe si indirecte de peste 28,1 euro
    • pana la 56.338 de euro pentru fiecare persoana, dar nu mai mult de 281.690  de euro, indiferent de numarul persoanelor accidentate, in caz de vatamari corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial

     

    PENTRU 2007

    • de la 100.000 de euro, echivalent in lei la cursul de schimb comunicat de BNR la data producerii accidentului, indiferent de numarul persoanelor pagubite, in caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe si indirecte
    • cel putin 350.000 de euro, echivalent in lei, pentru fiecare persoana, in caz de vatamari corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial

  • COMPUTERE: Ce, cum si cat vinde Apple Computers in Romania

    Apple este un fenomen in SUA. O certifica analistii de la Wall Street si o arata si volumul mare al vanzarilor. Pe batranul continent lucrurile stau putin diferit, chiar daca, numai in ultimul trimestru, Europa a adus 22% din veniturile totale ale Apple. Care este contributia Romaniei?

     

    Dintr-un total de 3,4 miliarde de euro incasati de compania lui Steve Jobs la nivel mondial din vanzarea de playere digitale iPod si computere Mac, in ultimul trimestru al anului fiscal 2006, aproximativ 757 de milioane de euro au revenit Europei, cu peste 37% mai mult decat in aceeasi perioada a anului precedent.

     

    Asta in conditiile in care Apple nu are birouri de reprezentanta si magazine autorizate in majoritatea tarilor europene, vanzarile facandu-se prin intermediul distribuitorilor autorizati si resellerilor. O exceptie face Marea Britanie, unde Apple are sase magazine de retail proprii. Pe aceasta piata, compania a inregistrat o cota de piata de 2,9% din vanzarea de computere sau altfel spus, 3,4% din piata notebook-urilor si 2,65% din piata desktop-urilor. Pe piata romaneasca, playerele iPod si computerele Mac ajung prin in-termediul IRIS (Integrated Romanian Information Systems) – distribuitor unic Apple in Romania care face parte din grupul international MDS Group si care, printre altele, aduce in magazinele autohtone si produse Adobe Systems, Quark si Palm.

     

    „Anul acesta vanzarile Apple in magazinul nostru online si in magazinele celor 20 de distribuitori si mari retaileri care le ofera clientilor produsele companiei se vor cifra la aproximativ sase milioane de euro, in crestere cu 100% de la an la an, in ultimii doi ani“, conform spuselor directorului de vanzari IRIS, Cristian Teodorescu.

     

    Din aceasta cifra, 35% reprezinta veniturile din vanzarea playerelor iPod – Shuffle, Nano si Video, dintre care, cel mai popular este Nano, conform oficialilor IRIS, care vine cu o memorie de doi, patru sau opt GB si costa 590, 790 si, respectiv, 990 RON. Daca ar fi sa facem un calcul scurt, putem spune ca romanii vor cheltui anul acesta 2,1 milioane de euro pentru playerele iPod, adica echivalentul a aproximativ 7.500 de playere iPod Nano de 8 GB, a 5.000 de iPod Video de 80 GB sau a 21.000 de Shuffle. Restul de 65% din vanzari revine computerelor. „Un fenomen remarcabil in Romania este acela ca, daca in anii precedenti, majoritatea vanzarilor de computere Apple erau catre mediul profesional, acum se resimte tendinta catre notebook-uri si deci catre mediul ceva mai personal“, a spus Catalin Boaru, director de comunicare si marketing in cadrul IRIS. Dupa spusele sale, in momentul de fata, 40% din computerele Apple vandute sunt laptopuri, iar restul sunt de tip desktop. „Foarte curand insa, procentul va ajunge la 50%, dar nu se stie exact cand“, a mai spus el. Un lucru cert este faptul ca piata locala este in continuare dominata de traditionalele PC-uri cu sistem de operare Windows. Si totusi, a inceput sa creasca numarul de cumparatori si pentru Mac-uri. Anul trecut, dintr-un total de peste 600.000 de computere vandute in Romania, aproximativ 610 au fost Mac-uri, potrivit lui Laurentiu Popescu, general manager al IDC Romania. Asta se traduce intr-o cota de piata nesemnificativa, de 0,1%, prin prisma pietei de computere, insa comparatia intre cele doua nu poate fi facuta de la egal la egal, iar cifra este neconcludenta. „Mai interesante sunt insa cresterile inregistrate ale vanzarilor, ceea ce indica faptul ca brandul Apple a inceput sa fie cunoscut“, sustine Boaru. Practic, cresterea vanzarilor de playere iPod a fost de 1.100% in 2005, comparativ cu 2004, iar anul acesta, volumul vanzarilor va creste cu aproximativ 300%, conform oficialului IRIS. De asemenea, si vanzarile de Mac-uri au crescut in primele sase luni ale acestui an cu 40% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

     

    Dar cine sunt cumparatorii acestor computere? Nu multi stiu, dar exista o intreaga comunitate de utilizatori Apple, cu peste 800 de membri in momentul de fata, insa numarul lor pare a fi in permanenta crestere. Saptamana trecuta, spre exemplu, numarul utilizatorilor acestei mici comunitati care se reuneste pe forumul macuser.ro era de 780 de utilizatori. Fiecare dintre acestia detine cate un produs Apple. O arata discutiile pe care le poarta pe forumuri. De altfel, pe aceleasi forumuri isi pot gasi raspunsuri la intrebari si cei inca neinitiati intr-ale Mac-ului sau iPod-ului. „Comunitatea este alcatuita in mare parte din pasionatii Apple“, este de parere Boaru. „Si nu ar trebui sa va surprinda faptul ca ei sunt la curent cu tot ce apare nou“, a adaugat el, explicand ca nu rare sunt cazurile in care, la nici o ora dupa ce apare un nou produs la Apple, in SUA, telefoanele incep sa sune cu intrebari de genul „Cand vine produsul X si in Romania?“. „In general, tot ce apare acolo ajunge si in magazinele de aici, dupa o perioada cuprinsa intre doua saptamani si o luna, exceptand diferite editii speciale.“

     

    Momentan, cea mai mare parte a computerelor Apple ajung in general in cadrul companiilor din media, publicitate, tipografii sau orice alt tip de companie care lucreaza foarte mult pe partea de grafica. Televiziunile incep, de asemenea, sa utilizeze Mac-uri, intrucat sunt mult mai stabile decat computerele cu Windows, iar in plus, vin cu monitoare cu diagonala destul de mare, de 30 de inci.

     

    Nu este insa exclus nici faptul ca un utilizator poate alege sa renunte la PC pentru un Mac, mai ales acum ca Apple le permite clientilor sa instaleze si Windows pe computerele sale, in paralel cu sistemul propriu.

     

    Alexandru Thiery (33 de ani) este medic specializat in ortopedie pediatrica si chirurgie si spune ca a trecut la Mac in primul rand din cauza virusilor care invadeaza un PC cu Windows pe el. „Anul trecut, in august, mi-am luat primul computer Apple, un iMac cu cea mai buna configuratie pe care am gasit-o la vremea respectiva. Ma innebunise numarul mare de virusi care-mi umplusera computerul si de care nu mai puteam scapa“, marturiseste Thiery. Din nevoia de mobilitate, a ales si un laptop pe care sa-l poata lua cu el la diverse conferinte la care mai asista si care sa-l ajute sa lucreze si atunci cand nu este la cabinet. Si tot anul acesta, a dotat si cabinetul sau particular de recuperare medicala Recover cu un Mac Mini. „Nu as mai lucra pe un PC niciodata. Eram obisnuit cu Mac-urile, pentru ca mai lucrasem in domeniul graficii, insa nu am folosit computerul si in interes personal. Diferenta este destul de mare de la PC la Mac, mai ales din punctul de vedere al stabilitatii si al securitatii“, explica Thiery.

     

    Astfel, pe masura ce piata se va extinde, iar numarul de magazine locale exclusive Apple va creste, utilizatorii romani vor realiza alternativa oferita de computerele Apple. In Romania exista un singur magazin dedicat Apple – MacGallery, insa IRIS are in plan sa deschida o retea in patru orase din tara. „Poate fi vorba de Brasov, Constanta, Cluj, Iasi, Sibiu sau poate Timisoara, insa nu este nimic sigur inca, intrucat nu au fost purtate discutiile finale cu privire la aceasta retea de magazine, iar decizia nu a fost luata“, a spus Catalin Boaru. Investitia initiala intr-un astfel de magazin variaza in principal in functie de amplasament si de suprafata. Din cate spune Boaru, costurile de amenajare pot incepe de la 20.000 de euro pana la 50.000 de euro, fara promovarea sau salarizarea personalului.

     

    Concluzia? Apple este, totusi, o afacere profitabila in Romania, chiar daca de-abia acum incepe sa se contureze piata. Oricum, situatia se va schimba in momentul in care Apple isi va deschide reprezentanta in Bucuresti si va incepe sa-si promoveze computerele si playerele digitale. Cand va fi asta? Ramane de vazut. Sau de auzit?

  • Contra externalizarii

    Companiile de administrare a flotelor auto se impun pe piata romaneasca. Pentru a scapa de unele batai de cap, proprietarii parcurilor auto opteaza pentru externalizarea activitatii de administrare a acestora. Exista insa si firme care merg impotriva curentului.

     

    Primele incercari au aparut acum un deceniu, cand Fleet Management Services (FMS) propunea cele dintai servicii de administrare a parcurilor auto de pe piata romaneasca. Piata s-a aglomerat considerabil in ultimii doi ani, cand divizii specializate in administrarea flotelor ale unor mari grupuri au intrat pe piata. Acum ALD Automotive, Porsche Mobility sau Sixt New Kopel se lupta sa convinga proprietarii de parcuri auto de avantajele externalizarii serviciilor de administrare a masinilor. In acelasi timp, insa, alti manageri gasesc ca e mai profitabil sa-si construiasca singuri propria flota. „Vrem sa extindem anul viitor flota auto, poate sa o dublam“, spune Narcis Mihai, director general al firmei de distributie Lekkerland Convenience, companie care a cumparat in aceasta vara sapte autovehicule – cinci camioane si doua utilitare. Interesant este ca, inainte de aceasta achizitie, o alta companie se ocupa de livrarile Lekkerland.

     

    Grupul Lekkerland a cumparat la sfarsitul anului trecut Macromex Convenience, firma care se ocupa de distributia in magazinele din benzinarii.

     

    „Motivul probabil ca il banuiti, este vorba de costuri, dar si de abordarea clientilor“, explica Mihai, in opinia caruia este mult mai eficient sa ai propria flota, dar mai ales proprii oameni de distributie. In plus, Lekkerland Convenience vrea sa introduca sisteme de distributie care se regasesc in oferta grupului Lekkerland la nivel european. „Este normal sa mergi cu o flota proprie daca vrei sa introduci anumite standarde“, sustine Narcis Mihai. Acum Lekkerland aprovizioneaza circa 550 de puncte de livrare, inclusiv benzinarii din retelele Petrom, Rompetrol, OMV sau MOL. Si reprezentantii grupului Rompetrol, care cuprinde 40 de firme, fiecare cu propriul parc auto, sunt de parere ca este mult mai sigur si mai profitabil sa-si administreze singuri flotele. De altfel, Rompetrol nu intentioneaza sa externalizeze administrarea parcului auto, desi au existat de-a lungul timpului oferte din partea unor firme specializate. „Nici macar una dintre ofertele de externalizare pe care le-am avut pana in prezent nu a fost mai buna decat propriile servicii“, apreciaza reprezentantii grupului. Pe de alta parte, companii ca Vodafone si Cosmote au ales deja sa-si externalizeze administrarea flotelor catre Porsche Mobility, divizia de gestiune de flote a grupului Porsche. Pentru serviciile de administrare a flotelor primii clienti au fost companiile multinationale, obisnuite cu utilizarea acestor produse pe alte piete, spun oficialii firmelor de profil. Insa companiile autohtone devin tot mai interesate de acest tip de servicii. ALD Automotive, bunaoara, estimeaza pentru anul viitor o dublare a afacerilor, pe fondul cresterii sustinute a flotelor marilor companii din Romania, dupa cum spunea in urma cu cateva saptamani Philip Valigny, directorul general al firmei. La acea data, compania avea in administrare o flota de 1.000 de autovehicule livrate, in timp ce, potrivit lui Valigny, alte 400 de unitati urmau sa intre in folosinta in perioada imediat urmatoare. La randul ei, prima firma de profil din Romania – FMS – are incheiate contracte de management integral cu peste 25 de companii, insumand mai mult de 2.000 de autoturisme, utilitare usoare si camioane, si asigura management partial pentru alte aproximativ 1.800 de vehicule. FMS are clienti precum: Ozone Laboratories, Intrarom, Mediplus, Intersnack (Chio), Sensiblu, Scholl Romania, Miniblu, Alstom, Coca-Cola Romania sau Aviva Asigurari.

     

    Si chiar daca unele companii aleg in continuare varianta propriei flote, nu toti proprietarii de parcuri auto gandesc insa la fel. Drept dovada stau anvergurile afacerilor pe care le-au realizat in scurt timp firmele specializate in administrarea flotelor.

  • BANCI: Efectele restrictiilor BNR asupra profitabilitatii bancilor din sistem

    Persistenta BNR in intentia de potolire a creditarii, inclusiv prin restrictiile intrate in vigoare luna aceasta, ameninta in teorie profitabilitatea bancilor. Impactul este insa greu de estimat, avand in vedere solutiile gasite de acestea pentru a contracara politica BNR.

     

    Criteriile mai stricte de acordare a creditelor, intrate in vigoare la sfarsitul lui octombrie, vor avea „un impact mai puternic asupra profitabilitatii bancilor, daca le comparam cu cele  adoptate in urma cu trei luni, respectiv cele de majorare a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei de la 16 la 20%. Nu vom asista insa la o scadere substantiala a profitabilitatii“, apreciaza Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor.

     

    Mai exact, conform presedintelui BRD-Soc-Gen, Patrick Gelin, efectul asupra rentabilitatii depinde de politica de dobanzi si comisioane dusa de fiecare banca in parte, „chiar daca restrictiile BNR vor avea un efect negativ asupra volumului de credite in ansamblu“. Presiunile asupra profitabilitatii pe termen mediu a bancilor comerciale au fost identificate si de analistii agentiei Standard & Poor’s, in conditiile in care BNR a inasprit politica monetara de mai multe ori de-a lungul anului, majorand dobanda de interventie, plafonul pentru rezervele minime obligatorii (RMO) la lei si la valuta si impunand conditii mai dure de acordare a creditelor. Profiturile in sistemul bancar romanesc sunt estimate la un total de 750 de milioane de euro la nivelul acestui an, insa previziunile Ministerului Finantelor iau in calcul o diminuare la anul cu 13%, pana la 651 milioane de euro.

     

    Analistul financiar Bogdan Baltazar considera ca noile norme ale BNR afecteaza profitabilitatea bancilor, insa doar intr-o masura limitata, eforturile de extindere a retelei in teritoriu, de pilda, avand un impact mult mai important asupra rezultatelor financiare. „Daca profiturile vor scadea, acest lucru va fi determinat si de competitia din sistemul bancar pentru intarirea pozitiilor pe piata“, este de parere Baltazar. Intrarea in vigoare, la 22 octombrie, a Normei BNR 20/2006 privind creditarea impune ca la evaluarea bonitatii clientului, persoana fizica, sa fie luate in considerare toate angajamentele de plata – adica, pe langa principal si dobanda, toate celelalte costuri ce decurg din contractele de credit, inclusiv comisioane sau polite de asigurare incluse in credit. Totalul acestora nu trebuie sa depaseasca 40% din veniturile nete lunare ale solicitantului. Cea mai importanta noutate din seria reglementarilor BNR ramane insa punerea pe picior de egalitate cu bancile a institutiilor financiare nebancare (IFN) – societati de consumer finance si de leasing, care vor suporta aceleasi restrictii. „Nu pot sa apreciez care va fi impactul asupra profitabilitatii IFN-urilor pe ansamblu, insa in perioada urmatoare se va constata o oarecare diminuare a activitatii societatilor de consumer finance“, este de parere Mihnea Mocanu, CFO al Estima Finance. Mocanu anticipeaza insa ca activitatea se va redresa curand.

     

    Ca si pana acum, noile restrictii ii imping pe bancheri sa caute solutii de eludare – capitalizare suplimentara, externalizarea creditelor sau prelungirea scadentei imprumuturilor. Pe langa marirea perioadei de creditare, o alta solutie este practicarea de dobanzi mici in primul an, urmata de majorarea lor ulterioara. Atat Bancpost, cat si Volksbank au ales ca solutie prelungirea suplimentara a scadentelor pentru care poate fi contractat un credit de tip ipotecar. Volksbank va prelungi, incepand cu 6 noiembrie, perioada maxima de acordare a creditelor de tip ipotecar pana la 30 de ani, de la 28 de ani cat era perioada aferenta creditelor ipotecare pentru locuinta, respectiv de la 25 de ani pentru creditele de consum cu ipoteca.

     

    Incercand sa franeze cresterea creditului, BNR a avut in vedere aceleasi riscuri macro – inflatia si deficitul de cont curent. Daca inflatia se va incadra cu brio anul acesta in tinta fixata (5% plus-minus un procent), deficitul de cont curent, alimentat in special de dezechilibrul dintre importuri si exporturi, a atins 6 miliarde de euro dupa primele opt luni ale anului, in crestere cu 51% comparativ cu perioada similara a anului trecut. La acest nivel, deficitul contului curent reprezinta 6,25% din PIB. Previziunile initiale ale autoritatilor pentru acest an indicau 8,75% din PIB, insa reprezentantii BNR considera ca acest nivel va fi depasit. „Deficitul de cont curent va depasi 10% din PIB in acest an, nivel sustenabil pentru moment, dar care ar putea reprezenta o problema incepand din 2007“, afirma economistul-sef al BNR, Valentin Lazea.

     

    Un alt factor care a motivat decizia bancii centrale este evolutia restantelor la credite. Restantele romanilor la banci, inregistrate de Biroul de Credit, au ajuns in luna septembrie la 318 mil. lei, 8 mil. euro si 0,8 mil. dolari, in crestere totala cu peste 40% fata de iulie. Cu toate acestea, ponderea restantelor in volumul total al creditului a scazut in perioada 2003-2005, ajungand la 0,44%, mult sub media de 3% din UE. Ponderea imprumuturilor neperformante, definite ca substandard, incerte si in pierdere, a scazut si ea de la 8,7% din expunerea bruta pe credit la finele anului 2003 pana la 8,3% la sfarsitul primului trimestru din 2006.

     

    Ultimele date arata ca, in septembrie, creditul neguvernamental a pierdut din viteza, cresterea reala anuala coborand la 47%, de la 48% cu o luna in urma – pentru prima data in ultimii ani cand ritmul de crestere al creditului se reduce de la o luna la alta. Aceasta evolutie se datoreaza creditului in lei, al carui ritm anual de expansiune s-a redus de la 93% in august la 90,5%. In schimb, imprumuturile in valuta au crescut usor, de la 23,5% la 24% (in euro), ceea ce mentine deschisa intrebarea daca BNR va adopta noi masuri specifice pentru temperarea finantarilor in devize, cel mai probabil tot prin parghia rezervelor minime obligatorii la valuta, al caror nivel actual este de 40%.

     

    Economistul-sef al ING Bank, Florin Citu, considera ca nu vom asista la majorarea rezervelor minime in valuta, in conditiile in care BNR a inteles ca efectul majorarii acestora e valabil doar pe termen scurt. Mai mult, Citu estimeaza ca urmatoarea miscare a BNR ar putea fi diminuarea plafonului pentru rezervele minime atat la lei, cat si la valuta, in conditiile in care multe banci au eludat restrictiile BNR prin externalizarea creditelor. Initiata anul trecut ca reactie la masurile de atunci de temperare a creditarii, externalizarea a dus pana acum la exportul de credite in valoare de peste 3 mld. euro catre bancile-mama din strainatate. Bancherii spun ca pe partea de creditare in valuta, statisticile BNR sunt distorsionate, in conditiile in care tot mai multe institutii aleg sa ofere finantari in contul bancilor din strainatate.

     

    Ramane de vazut in ce masura efectul noilor norme va fi simtit intr-un orizont scurt de timp, astfel incat banca centrala sa nu fie nevoita sa apeleze din nou la principala ei parghie – majorarea ratei dobanzii de politica monetara. BNR a decis in iunie majorarea ratei dobanzii de politica monetara de la 8,5% la 8,75% pe an, iar saptamana trecuta, viceguvernatorul Cristian Popa a pledat pentru o noua majorare, care ar urma sa fie decisa la sedinta CA din 10 noiembrie.

     

    Expertii bancii austriece BA-CA, membra a grupului Unicredit, estimeaza ca rata dobanzii de referinta va fi majorata la 9% inainte de sfarsitul anului, insa o seama de analisti economici spun ca este putin probabil ca BNR sa procedeze la o noua majorare  pana la sfarsitul anului, avand in vedere nivelul inflatiei anuale, care a scazut mai mult decat se asteptau autoritatile, ajungand la sfarsitul lui septembrie la minimul istoric de 5,5%.

  • Cateva cifre

    Restrictionarea creditarii, impusa de politica precauta a BNR, are loc in contextul in care gradul de intermediere financiara, respectiv ponderea creditului neguvernamental in PIB, ramane inca la un nivel mult mai redus decat al statelor din UE. 

     

    21,5% gradul de intermediere financiara din Romania la sfarsitul lui 2005, raportat la 49,4% in Ungaria sau 114,4% in UE15.

     

    90% cresterea creditului neguvernamental in 2001-2005, in timp ce in Bulgaria a fost de 336% si in Lituania de 440%.

     

    7,4% ponderea in ansamblul creditului neguvernamental a imprumuturilor pentru persoanele juridice la sfarsitul lui 2005 fata de 13,7% pentru persoanele fizice, Romania fiind singura tara din grupul Europei Centrale si de Est unde ponderea creditelor pentru populatie este aproape dubla fata de cea a creditelor pentru companii.

  • Invataturile lui Covey

    In peisajul pestrit al lumii speakerilor profesionisti – numiti de jurnalisti, cu o sintagma care a facut cariera, „business gurus“ -, dr. Stephen Covey, care va conferentia la Bucuresti pe 28 noiembrie, apartine unui elite.

     

    In 1996, Time l-a desemnat pe Stephen Covey – care va veni la Bucuresti intr-o conferinta organizata de ZF si Human Capital Solutions – drept una dintre cele mai influente 25 de personalitati ale vietii publice americane. Washington Speakers Bureau, agentia care detine drepturile exclusive de reprezentare pentru conferintele acestuia, il plaseaza in categoria celor cu onorarii minime, pentru o singura conferinta, de la 40.000 $ in sus. Conform unei statistici a National Speakers Association, doar 3% dintre vorbitorii profesionisti din SUA castiga peste 10.000 $ pe aparitie. Una peste alta, Covey e considerat o autoritate in domeniul trainingului si dezvoltarii de leadership. Cartea sa din 1989, „The 7 Habits of Highly Effective People“, a fost un bestseller mondial, fiind vanduta in 15 milioane de exemplare si tradusa in 38 de limbi. In 2002, Forbes a clasat-o in top 10 al celor mai influente carti de management din toate timpurile, iar un sondaj „Chief Executive Magazine“ ca volumul e unul dintre cele mai influente doua carti de business din secolul XX.

     

    Cele sapte principii profesate de Covey par de bun-simt; doar ca, asa cum spune o zicala englezeasca, „common sense is not that common“. El spune lucruri ca „fii proactiv“, „incepe avand in minte scopul final“, „ordoneaza-ti prioritatile“ sau „cauta mai intai sa intelegi, abia apoi sa te faci inteles“. Pe scurt, practica o morala traditionalista. Cum Stephen Covey e mormon, tata a noua copii, e perfect explicabil. Insa perspectiva lui asupra a ceea ce inseamna leadershipul e cumva diferita; pentru Covey, e o chestiune de optiune, nu rezultatul unei structuri organizationale. In esenta, Stephen Covey militeaza pentru organizatii care le insufla propriilor angajati dorinta de a-si asuma valorile companiei. Iar situatia de azi nu e neaparat roza; un studiu Harris Interactive a relevat ca doar 44% dintre angajatii americani spun ca au o idee clara asupra a ceea ce compania unde lucreaza incearca sa realizeze. Doar unul din cinci se simte atasat de obiectivele firmei si numai 10% le imbratiseaza fara rezerve. Astfel de perceptii si mindset-uri se schimba extrem de greu. Uneori, un manager inspirat poate gasi idei pentru a-si stimula angajatii la un seminar motivational. „Common sense is not that common“, nu?

     

    Stephen Covey s-a lansat in afaceri odata cu infiintarea, in 1980, a Covey Leadership Center Inc., care furniza servicii de training si consultanta. Sustinuta de succesul fenomenal al „The 7 Habits…“, firma a devenit rapid lider de piata in domeniu. In 1994, de pilda, jumatate din angajatii Conoco trecusera, intr-o forma sau alta, prin programele Covey Leadership Center, la fel ca si 8.400 de angajati ai producatorului american de automobile Saturn. Un articol din Time afirma ca, in acel an, Covey castigase din drepturile de autor (inclusiv cele pentru „The 7 Habits of Highly Effective Families“, urmatorul lui bestseller) si din onorariile pentru seminare, circa 70 mil. $ brut. Pasul urmator a fost facut in 1997, cand compania lui Covey a fuzionat cu o alta firma, FranklinQuest, la acea data lider de piata in solutii de management al timpului, luand astfel nastere compania FranklinCovey. „E ceva cu totul diferit cand treci prin o astfel de experienta decat atunci cand privesti lucrurile dintr-un turn de fildes academic“, declara in 1999 Covey pentru Business Week. Cu siguranta ca este – si experienta de la FranklinCovey s-a lasat, fara indoiala, cu multe invataminte. Probabil ca de atunci dr. Covey e si mai convingator cand vorbeste despre leadership.

  • SA AUZIM DE BINE

    Romtelecom planuieste sa-si creasca semnificativ incasarile din noi servicii; ponderea veniturilor din servicii traditionale ar urma sa scada de la 77% in prezent la 45% peste trei ani.

     

    Structura actuala a veniturilor Romtelecom

     

      

     

    * venituri B2B, provenite de la alti operatori;

    Sursa: compania

     

    Structura veniturilor Romtelecom peste trei ani

     

     

     

    * venituri B2B, provenite de la alti operatori;

    Sursa: compania

     

    In scadere

    Concurenta reprezentata de telefonia mobila, dublata de aparitia operatorilor alternativi de telefonie fixa, a condus in ultimii ani la scaderea accentuata a numarului de abonati Romtelecom.

    An

    Nr. de linii (mil.)

    2003

    4,33

    2004

    4,32

    2005

    3,95

    2006*

    3,77

    In crestere

    Chiar daca din business-ul central – cel de telefonie fixa – Romtelecom nu poate scoate mai multi bani, indicatorul EBITDA sta bine. Explicatia: reducerea costurilor.

    An

    EBITDA/venituri

    2003

    29%

    2004

    35%

    2005

    37%

    2006*

    37,8%

    *PRIMUL SEMESTRU DIN 2006; SURSA: ROMTELECOM

  • Si in cel mai mic orasel

    Desi piata ceha de retail se apropie de saturatie, mai ales in orasele mari, jucatorii importanti isi continua expansiunea, chiar daca in ritmuri mai scazute fata de anii trecuti. Expertii spun ca retailerii ar trebui sa se concentreze pe orasele a caror populatie nu depaseste 5.000 de locuitori. Din cele 1.300 de magazine din Cehia detinute de acestia, doar 20% din ele sunt amplasate in astfel de localitati. Aceasta desi aici locuieste 38% din populatia tarii.

     

    Tesco, al patrulea jucator de pe piata, detine in Cehia sase magazine universale, 43 de hipermarketuri, 29 de supermarketuri si sase statii de benzina. In acest an, a deschis cinci magazine noi si intentioneaza sa mai inaugureze sapte pana la sfarsitul anului. Anul viitor va mai deschide cateva zeci, dar reprezentantii grupului nu au dorit sa dezvaluie numarul exact al acestora. Cotidianul britanic The Times scrie ca Cehia va fi prima tara din Europa Centrala unde Tesco va deschide anul viitor zece magazine in noul format Express. Aceasta  pentru a contracara concurenta puternica din partea discounterilor, cum este lantul Lidl, parte a grupului Schwarz. Noile magazine vor permite Tesco sa aiba in orasele mici la aceleasi categorii de produse preturi similare cu cele din hipermarketuri. Pentru aceasta, ele se vor axa pe branduri mai ieftine sau pe marfuri vandute sub marca Tesco.   

     

    Primele zece lanturi de retail acapareaza 53% din piata ceha de FMCG, conform unui studiu realizat de compania Incoma Research. „Concentratia pe piata continua sa-si incetineasca ritmul. Comparativ cu Europa, unde procentul este de 90%, valoarea indicatorului este inca scazuta“, a spus Zdenek Skala de la Incoma Research.