BusinessMagazin

Blog

  • Din ograda neagra a fratilor moldoveni

    Transnistria, regiunea din Moldova care si-a castigat cvasi-independenta in 1992 cu ajutorul armatei rusesti, este cunoscuta de toata lumea ca raiul afacerilor de contrabanda din regiune. Aici aproape totul e posibil, de la petrol ieftin pana la spalare de bani si trafic de armament, activitati ilicite conduse de politicieni si alti oficiali corupti din statele vecine. 

    Schimbarea se apropie insa, scrie The Economist. Ucraina, o fosta tara complice in afacerile ilicite transnistrene, a lansat un plan de instaurare a pacii, sustinut indeaproape de Uniunea Europeana. Planul isi propune organizarea de alegeri libere in Transnistria si negocieri in vederea unor reglementari cu Moldova, toate desfasurate sub supraveghere internationala. Pana acum, reactiile au fost felurite, dar nimeni nu s-a opus categoric. De altfel, Ucraina a trecut deja la treaba si a deschis saptamana trecuta cinci noi puncte vamale la granita, pe care le va administra impreuna cu oficialii moldoveni, in vederea stavilirii, pe cat osibil, a afacerilor de contrabanda.

    Cu toate acestea, alegerile libere in Transnistria sunt aproape de domeniul fictiunii, data fiind lipsa partidelor politice si a media independente, cat si omniprezenta politiei secrete si a armatei ruse in zona. „Ar fi indicat ca liderii din Vest sa ridice problema in fata presedintelui Putin“, e de parere Adriaan Jakobovits de Szeged, emisarul UE in regiune. Unii sunt chiar mai pesimisti. Vladimir Socor, un aparator al cauzei moldovenilor, stabilit in Germania, crede ca interesele Ucrainei sunt altele decat cele afisate. „Rusia si-a dat seama ca nu poate face fata de una singura in Transnistria, iar ucrainenii, ca nu sunt inca destul de puternici pentru a se descurca pe cont propriu in regiune. Asa incat se vor completa reciproc.“

  • NECUNOSCUTUL DIN MAGAZIN

    „Spune-mi cum cumperi ca sa-ti spun cine esti.“ Psihologii impart in mai multe categorii oamenii care folosesc mersul la cumparaturi ca terapie antistres.

    DEVORATORUL Este cel care manifesta o lacomie pentru consum, pentru acumularea obiectelor. Un astfel de om simte nevoia cantitatii, de a poseda cat mai multe bunuri pentru a-si umple un gol interior aparut din diverse cauze, cea mai des intalnita fiind privarea de afectiune.

    COLECTIONARUL Este cel care colectioneaza cu precadere o anumita categorie de obiecte. In aceasta categorie se incadreaza marii colectionari care cumpara obiecte de arta sau decorative pentru a se bucura de ele, dar si femeile care sunt pasionate, spre exemplu, de posete sau pantofi.

    NARCISISTUL Este tipul de cumparator care achizitioneaza din mandrie, din ambitie, pentru a-si sublinia statutul social – cel care vrea o masina cat mai scumpa sau ultimul tip de telefon mobil. Pentru el, shopping-ul este un mod de a-si consolida apartenenta la un anumit grup social si la un anumit stil de viata.

  • CUMPAR, DECI EXIST

    Un studiu realizat de Synovate in 11 tari din toata lumea arata ca romanii si bulgarii sunt net mai aplecati spre placerea shopping-ului decat americanii sau asiaticii. Contrar parerii comune, nu occidentalii merg cel mai mult la cumparaturi pentru relaxare: romanii se declara in proportie de 42% sensibili la beneficiile psihologice ale mersului la cumparaturi, fata de numai 20% din americani. Care sa fie explicatia?

    In magazinele cu produse de lux, arareori clientii sunt agitati. Cu un aer mai degraba contemplativ, cer informatii, incearca un ceas, un parfum sau un sacou. Acolo timpul pare ca se opreste in loc. „La noi vin clienti de dragul de a intra intr-un magazin ca acesta“, spune Bogdan Aanicai, reprezentant Micri Gold Bijuterii, retea de magazine cu ceasuri si bijuterii de lux.

    Clientii din astfel de magazine nu sunt manati de necesitati cotidiene, ci de placerea de a-si procura obiecte care sa-i faca sa se simta bine, prin faptul ca le satisfac nevoile estetice sau le subliniaza statutul social. Diferenta fata de mersul la cumparaturile zilnice e fundamentala: daca termenii de „buying“ si „shopping“ au aceeasi definitie in dictionar, diferenta este ca primul termen se refera la o necesitate, iar al doilea la o placere. Mai mult, shopping-ul a ajuns chiar sa fie asimilat cu o terapie, eficienta pentru indispozitiile sau depresiile omului modern. 

    Dupa cum stim, fenomenul de „shopping therapy“ a fost tratat in ultimii ani in cheie ironica, in filme sau carti, dar si studiat cu instrumente sociologice, pentru a i se stabili dimensiunile. Desigur, originea sa e in Occident si in SUA, acolo unde au aparut si cartile de credit, si mall-urile – templele moderne ale societatii de consum, unde comertul e recunoscut ca forma de divertisment printre altele. Dar lucrurile s-au schimbat, iar exportul culturii occidentale in Europa de Est tinde sa deplaseze centrul de greutate al fenomenului. In timp ce in Vest piata a ajuns la o oarecare saturatie, tarile care au adoptat ultimele societatea de consum recupereaza rapid decalajul in materie de apetit pentru shopping. 

    Potrivit unui studiu al firmei de cercetare de piata Synovate, numai 20% din americani sunt atasati de terapia prin cumparaturi, adica doar cu putin mai mult decat chinezii (16%) sau taiwanezii (19%), in timp ce in topul interesului pentru shopping se afla bulgarii (44%), romanii (42%) si sarbii (39%). „Aceasta varietate de atitudini este legata de diferentele culturale“, conchide studiul. Nu e o noutate ca asiaticii au spirit de economie, numai ca in Romania sau Bulgaria cu greu ar fi putut fi imaginate acum 15 ani scenele din supermarketurile sau mall-urile de acum, unde aglomeratia si volumul cumparaturilor cresc de la an la an. 

    E adevarat, la est-europeni atarna in balanta destul de mult puterea de cumparare; romanii lipsesc din topurile natiunilor care platesc rate la banci ori din cele ale popoarelor econoame. Pentru est-europeni, nevoia de proprietate este canalizata catre obiecte de valoare mica, mai curand decat spre proprietati imobiliare sau automobile, pentru care putini au resurse banesti. Asa se face ca placerea shopping-ului se satisface inca la noi prin cantitatea de cumparaturi, in timp ce in SUA si in Europa Occidentala fenomenul a inceput sa se restranga, canalizandu-se spre calitatea si valoarea achizitiilor.  Terapia prin cumparaturi este un fenomen relativ nou in Romania, care se manifesta cu precadere de la aparitia marilor centre comerciale, gen mall-uri sau galerii comerciale, sustine Mircea Kivu, sociolog si director al Institutului de Marketing si Sondaje (IMAS). „Elementul de atractie il constituie noutatea, dar pe termen lung probabil ca romanii se vor plictisi.“

    E greu de spus in cata vreme se va epuiza aceasta noutate. „In urmatorii doi-trei ani, fenomenul shopping-ului s-ar putea accentua, dupa care va aparea saturatia, iar shopping-ul va ajunge sa-i oboseasca pe impatimitii de acum“, apreciaza Ion Stefan, psiholog si sociolog, lector universitar in cadrul Universitatii Transilvania din Brasov. In acelasi timp, o data cu cresterea puterii de cumparare, e posibil ca si alte categorii sa capete interes pentru mersul la cumparaturi ca mod de petrecere a timpului liber sau in sens terapeutic. „Va avea loc, probabil, o jonctiune intre cei ce se plictisesc si cei care acced catre acest mod de petrecere a timpului liber“, considera Mircea Kivu.

    Deocamdata, numarul de vizitatori si aglomeratia din centrele comerciale si din mall-urile romanesti cresc continuu. In fiecare zi, numai in Unirea Shopping Center intra 40.000 de vizitatori, iar „cifra este depasita in week-end“, dupa cum spune Ana Maria Meculescu, responsabil PR la Unirea Shopping Center. In 2004, numarul mediu al vizitatorilor era de 38.000. Traficul a crescut, desi in ultimul an au aparut in Bucuresti inca doua mall-uri: Plaza Romania si Jolie Ville. Si asta in conditiile in care Capitala se mai poate lauda cu Vitan Mall, cel mai vechi mall, operat de Anchor Grup, compania care a deschis si Plaza. Apetitul pentru shopping pare a creste deci pe principiul „pofta vine mancand“: desi numarul mall-urilor si al centrelor comerciale creste, acestea au tot mai multi clienti. 

    Dar in afara de mersul la cumparaturi, „comportamentul de shopping mai are o valenta: aceea de a iesi in lume, cu o anumita tinuta, de a-i observa pe cei din jur“, sustine psihologul si sociologul Ion Stefan. In plus, „in mod traditional, romanilor le lipseste compania“, asa ca isi stabilesc tinte comune, mai ales la sfarsit de saptamana, cand ies la cumparaturi impreuna cu membri ai familiei sau cu prieteni. Mai putin de o cincime (18%) din cei peste 40.000 de vizitatori zilnici ai Centrului Comercial Unirea merg neinsotiti la cumparaturi daca isi cauta produse pentru casa, spune Ana Meculescu, responsabil PR la Centrul Comercial Unirea. Procentul este chiar si mai mic daca in plan sunt cumparaturile pentru copii (7%). „In general, vizitatorii sunt insotiti mai ales de partener“, explica Meculescu.

    Factorul social este evaluat clar in studiile referitoare la cum, cat si cu cine merg  americanii la cumparaturi. Opt minute si 15 secunde este timpul mediu petrecut de o americanca insotita de o alta intr-un magazin, adica aproape dublu fata de  timpul petrecut in acelasi magazin de o femeie insotita de un barbat – 4 minute si 41 de secunde. Motivul e cunoscut – cand doua femei merg impreuna la shopping, discuta, se sfatuiesc. „De aceea, timpul petrecut de doua femei intr-un magazin este mai mare“, explica Paco Underhill, un cercetator care a studiat timp de 20 de ani, cu instrumente antropologice, comportamentul oamenilor la shopping.

    O femeie singura nu sta in magazin, in medie, mai mult de 5 minute si 2 secunde, in timp ce o femeie cu un copil petrece 7 minute si 19 secunde in acelasi magazin. Dar nu sunt multe studii care sa arate atitudinea romanilor la shopping. In diverse magazine, romanii par a avea stiluri diferite. Cumpararea unui parfum „tine mult de impuls“, spune Eugen Bartha, director general la Ina International, companie care opereaza retelele de magazine Ina Center si Privilege. Motiv pentru care loialitatea fata de un singur parfum este slaba, iar „clientii migreaza chiar intre mai multe case de parfumuri“. Asa ca exista tot mai multi romani care au mai multe feluri de parfumuri, pe care le folosesc in functie de imprejurari. Situatia este diferita in cazul produselor de ingrijire a fetei si al celor pentru machiaj. „Clientii sunt mult mai fideli, iar decizia de cumparare este premeditata in mult mai multe cazuri decat la parfumuri si depinde foarte mult de satisfactia pe care o ofera produsul“, considera Bartha.

    Pentru ceasurile de lux, „nu putem vorbi de o regula“, sustine Daniela Filip de la Helvetansa, pentru ca „prin definitie, comportamentul consumatorului este motivat emotional“. Clientul cauta un obiect unic, de valoare, care-l poate individualiza sau aduce prestigiul. La romani, cel mai mare impact in cumpararea unui produs de lux il are marca, mai spune Daniela Filip. Dar „motivatia, similara cu cea a altor popoare, este de ordin afectiv“. Un ceas sau o bijuterie de lux trebuie sa fie mai mult decat ceva de calitate, frumos sau pretios; trebuie „sa aiba personalitate, sa transmita emotie, sa individualizeze“.

    Cumparatorii de bijuterii si ceasuri de lux se pot imparti in doua tipuri distincte. Pe de o parte sunt cei care „stiu sa aprecieze foarte bine ceea ce cumpara, nu neaparat din punct de vedere valoric, ci mai degraba artistic“, spune Bogdan Aanicai de la Micri Gold. Pe de alta parte sunt cei care cumpara „nu neaparat mecanic, ci pentru ca asa se poarta: ca se poata aurul alb sau galben, ca e trendy“. In ambele cazuri, sunt destui clienti care merg in magazine ca sa vada ce mai e nou, sa schimbe doua vorbe cu vanzatorul, sa se deconecteze. 

    Placerea shoppingului nu este insa garantata, pentru ca in unele cazuri nu reprezinta echivalentul unei descarcari nervoase, ci tocmai opusul, spune psihologul si sociologul Ion Stefan. „Iti face placere sa cumperi ceva daca ai nevoie, ai cu ce si ai unde“, spune si Bogdan Aanicai. Intr-adevar, pentru produsele de lux, clientii indeplinesc toate aceste conditii; pentru alte tipuri de produse, lucrurile nu sunt la fel de simple.

    Un mare obstacol poate fi vanzatorul care are o atitudine nepotrivita. Un client nu are rabdare la nesfarsit sa fie intrebat de vanzatoare cu ce poate fi ajutat si iese din magazin prost dispus daca nu obtine atentia dorita – sau, dimpotriva, daca insistenta vanzatoarei e prea mare. Un alt risc, mai ales pentru cei care nu suporta aglomeratia, este shopping-ul intr-o zi nepotrivita – de week-end, de exemplu. 

    Cat priveste puterea de cumparare, creditele, fie ele de consum sau pe card, permit cheltuieli cu mai multi bani decat cei pe care clientul ii are in buzunar. De exemplu, intr-un singur an, numarul cardurilor de credit Visa a crescut cu peste 17%. La sfarsitul lunii martie 2005 erau emise in Romania peste 230.000 de carduri Visa. Si produsele premium (cele adresate oamenilor cu venituri mari si foarte mari) au inregistrat o crestere semnificativa. Cardurile Visa Gold erau cu 140% mai numeroase la sfarsitul lunii martie 2005, ceea ce inseamna 1.241 de utilizatori. BRD are in circulatie acum peste 200.000 de carti de credit, din care 80% sunt folosite cel putin o data pe luna, spune Geo Bavro, director adjunct al departamentului de strategie si marketing la BRD. Desi cresterea numarului de carti de credit a fost moderata in ultimii doi-trei ani, „a progresat foarte bine plata cu cardul la comercianti“. Pentru ca platile catre comercianti inseamna acum peste 15% din tranzactiile cu carti de credit, fata de numai 2-3% in 2003.

    Sensibil mai mare este procentul platilor catre comercianti, in totalul tranzactiilor, in cazul cardurilor de credit emise de Raiffeisen. Banca are, la doi ani dupa lansarea cartilor de credit, 60.000 de clienti, din care 80% folosesc acest tip de credit. „25% din clientii activi (n.r. – cu carti de credit) au utilizat aproape integral fondurile puse la dispozitie de banca“, spune Titi Stoenescu, director carduri la Raiffeisen. Ce inseamna aceasta? Bancile au inceput o adevarata ofensiva pentru acordarea creditelor de consum – pe care romanii le-au imbratisat imediat. Frenezia creditarii a facut ca in ultimii ani, perioada de crestere economica accelerata, romanii sa-si poata cumpara televizoare, frigidere, automobile sau camere video la care nu avusesera acces in deceniul trecut.

    BNR a incercat in februarie anul trecut sa franeze pofta prea mare de cheltuiala pe credit, care incepuse sa ameninte balanta de cont curent. Plafonul de credite in totalul veniturilor unui client a fost atunci fixat la 30%, fara a reusi totusi sa limiteze cererea de credite. Saptamana trecuta, BNR a anuntat o a doua tentativa de franare a creditarii dupa cea din februarie 2004.  Cu toate franele, setea de shopping este greu de stins, odata declansata. Shopping-ul a ajuns chiar si motiv de atractie pentru turisti. Romanii care au fost in strainatate stiu foarte bine ca orice program de vizitare a unui oras occidental sau asiatic cuprinde obligatoriu si una sau mai multe partide de shopping. Iar elementul de divertisment implicat aici a fost exploatat din plin de industria de turism. Pe site-ul statiunii australiene Brisbane este postat urmatorul anunt: „Shopping-ul a fost mereu un mod de viata pe Coasta de Aur Australiana si un mod perfect de relaxare in vacanta“.

    Placerea de a cumpara este cu atat mai mare cu cat este precedata de placerea imaginatiei, asa-numitul „daydreaming“ al celor ce-si petrec timpul imaginandu-si cum ar fi sa aiba lucrul vazut in magazin, la TV sau in pliantele publicitare. Caci nevoia pentru un anumit obiect se creeaza ori se constientizeaza gratie publicitatii, spune psihologul Dan Niculescu: „De cele mai multe ori, bunurile visate nu sunt necesare, dar impulsul de a cumpara este intretinut de publicitate“. 

    Scoaterea actiunii de a cumpara din sfera utilitatii imediate este tocmai cheia terapiei prin shopping. „Ne face sa ne simtim mai bine. Shopping-ul este una din cele mai simple forme de a ne castiga respectul de sine sau de rasplata personala“, spune Judith Mueller, director executiv al Centrului pentru femei din Vienna, Virginia. Iar pentru a obtine senzatia de rasfat, pe care apasa asa de mult reclamele, nu e nevoie nici macar de multi bani: exemplul cel mai bun este achizitia sarurilor de baie sau a uleiurilor parfumate, obiecte care implica ideea de lux, dar pe care si le poate permite oricine.

    Psihologii americani impart cumparatorii in functie ce comportamentul la cumparaturi. In timp ce barbatii se comporta la shopping ca la vanatoare, femeile sunt mai degraba stilul strangator, spune Mary Symmes, un sociolog american specializat in comportamentul femeilor. Spre exemplu, intesarea camarii cu provizii le confera satisfactia de a deveni „furnizor“ al familiei. Iar shopping-ul de imbracaminte, afirma Symmes, creste creativitatea femeilor, care se simt inspirate de culori si de combinatiile de materiale. 

    Satisfactiile de pe urma shopping-ului tin deci de afirmarea personala. Cumpararea unei carti poate fi o carte de vizita pentru intelect, in timp ce achizitia unui tablou poate demonstra interesul pentru arta sau bunul-gust al posesorului. O noua camera de luat vederi inseamna implinirea nevoii de a fi in pas cu timpurile, dar si afirmarea cumparatorului ca persoana creativa. Mersul la cumparaturi poate fi o bucurie pentru bunicile care cumpara cadouri nepotilor sau o evadare din cotidian pentru cei constransi de locul de munca sau de obligatiile familiale. Alegerea ilustratelor il apropie pe cel ce e in vacanta de cei dragi. Cumpararea unei vacante „renoveaza“ tonusul psihic, iar cine cumpara un costum isi doreste o imagine mai profesionista.

    „Suntem cu totii de acord ca shopping-ul are semnificatii diverse pentru oameni diferiti, in momente diferite“, spune Paco Underhill in cartea sa „De ce cumparam: Stiinta shopping-ului“. Shopping-ul „este terapie, recompensa, mita, distractie, mod de petrecere a timpului liber, scuza pentru a pleca de acasa, metoda de a gasi partener, stil de a omori timpul, forma de educatie sau chiar munca“, spune Underhill. In fine, o categorie aparte sunt cei care sufera de shopping addiction, nevoia impetuoasa de a cheltui cu orice risc. „Este vorba despre o atitudine compulsiva, careia nu i te poti opune“, spune psihologul Dan Niculescu. Daca, deocamdata, romanii (sau romancele) care declara ca sunt dependenti de shopping o fac mai mult din mimetism fata de ceea ce au citit sau au vazut in strainatate, ramane de vazut cat de realista e ipoteza ca la un moment dat ne vom plictisi si noi de shopping. Fiindca, pe masura ce pofta de cumparaturi s-a potolit in Vest, au aparut strategii de publicitate si de marketing din ce in ce mai sofisticate, iar oferta de produse a devenit extrem de specializata, ca sa poata intretine consumul. Mai mult, nu mai urmareste sa se adreseze unor nevoi, ci sa creeze ea insasi nevoi ale consumatorilor. 

    Cel mai bun exemplu: tehnologia „vine de multe ori in intampinarea nevoilor umane, dar cel mai adesea aceste nevoi sunt mai degraba inutile“, spune psihologul Dan Niculescu. Avem de-a face cu o lume a gadgeturilor: telefoanele mobile lasa in urma tot mai mult rolul utilitar initial, ajungand sa fie folosite pentru a transmite emotii si stari, pentru a stoca muzica si imagini ori pentru jocuri. Iar tehnologia va sti cum sa profite, in continuare, de pe urma acestor „presupuse nevoi“, conchide Niculescu. Asa incat fenomenul de shopping are sanse sa se amplifice in continuare gratie creativitatii industriei.

    Cat despre plictiseala de shopping a romanilor, aceasta nu poate viza decat alergatura prin magazine, nicidecum placerea in sine a cumparaturilor, crede Bogdan Aanicai de la Micri Gold. „Exista clienti carora le face mare placere sa vada bijuterii, sa li se explice ce inseamna un ceas de lux, ce este o piatra pretioasa, cum e taiata.“ Or, trecerea timpului sau cresterea puterii de cumparare nu va schimba nimic in comportamentul acestui tip de clienti. Pentru ei, mersul la cumparaturi va avea intotdeauna acelasi efect ca florile asupra femeilor.

  • Am bancherul meu

    SPECIAL Nici nu trebuie sa fii milionar ca sa beneficiezi de un tratament special din partea bancilor. E suficient sa ai in cont 100.000 de euro ca bancherii sa-ti acorde mai multa atentie: pentru clientii bogati, in cautare de consiliere in privinta modului cum sa-si plaseze banii, exista serviciile de private banking.

    CLIENTII Calin Pop, corporate communication manager la ING Bank, furnizor de servicii de private banking, spune ca in general clientii de private banking sunt oamenii care au propria afacere, directori executivi, vedete sportive, dar si mostenitorii unor averi semnificative.

    AVANTAJE Clientii de lux care apeleaza la private banking isi pot negocia individual dobanda sau cursul de schimb. Fiecare dintre ei are un consilier personal si poarta discutia cu reprezentantul bancii intr-o incapere separata, cu intrare separata.

  • Psihologia milionarului

    Milionari peste noapte: Comportamentul unui om bogat este strans legat de „viteza“ cu care acesta si-a construit averea. „Daca cineva se trezeste milionar peste noapte, va constata ca oamenii din jurul sau isi vor schimba asteptarile in ceea ce il priveste. Si reciproca e valabila“, explica Mihai Popa-Radu, managerul companiei de coaching „Seeds for success“.

     

    Profit acum, ca nu stiu cat tine: Un individ care ajunge la statutul de om bogat foarte repede (printr-un „tun“ sau castig la loterie) va dori sa capete recunoasterea celorlalti intr-un timp scurt. In consecinta isi va cumpara haine si masini de lux si resedinte impunatoare. „Un astfel de milionar se ghideaza dupa principiul: hai sa profit acum, cat se poate“, spune Mihai Popa-Radu.

     

    Oricand pot sa o iau de la capat: Acumularea treptata de bani si resurse ii permite individului sa se obisnuiasca in mod natural cu noul sau statut, comenteaza Popa-Radu. In acest caz, siguranta isi are radacinile in interior, nu in spectacolul exterior (masini, haine), cel mai reconfortant gand al milionarului fiind ca oricand poate s-o ia de la capat.

     

    Cand cade bursa: Impactul psihologic al unei scaderi semnificative de pret la bursa este adesea mai puternic decat argumentele rationale. „Spectrul comportamental al investitorului este determinat de o combinatie intre lacomie, pe de o parte si spaima, de cealalta parte“, explica Dragos Simion, specialist in investitiile pe piata de capital. 

     

    Emotional vs. rational: „Pentru mine esential a fost ca educatia fundamentala de specialitate a venit inaintea «botezului focului» si chiar inaintea aparitiei bursei ca institutie. Pe un fond psihic sanatos, alaturi de un bagaj masiv de teorie, impactul ratiunii a fost intotdeauna mai puternic decat al emotiilor“, sustine Dragos Simion.

  • Adio Kozlodui, bun venit Belene

    Varianta optima pentru construirea celei de-a doua uzine de energie nucleara a Bulgariei la Belene este parteneriatul public-privat, a anuntat presedintele bulgar, Georgi Purvanov, in cadrul unui forum pe probleme de energie. 

    „Avand in vedere ca siguranta aprovizionarii cu energie a intregii zone depinde de acest proiect, sunt invitate sa se alature acestui parteneriat si alte tari din regiune, mai ales potentialii utilizatori ai energiei furnizate de Belene“, a spus seful statului bulgar. Proiectul ar putea deveni o afacere regionala si, de vreme ce va contribui la reducerea substantiala a emisiilor de gaze nocive, ar putea cere ajutor financiar din partea fondurilor create pentru prevenirea schimbarii climei globale, a adaugat Purvanov.  „Aproape 80% dintre bulgari considera ca noua uzina nucleara va accelera ritmul dezvoltarii economiei, va aduce profituri substantiale pe termen lung si va asigura independenta energetica a Bulgariei“, a intarit Miroslav Sevlievski, ministrul energiei si resurselor energetice din aceasta tara. 

    La licitatia pentru construirea uzinei s-au inscris doar doua consortii – unul condus de compania ceha Skoda si celalalt de catre Atomstroyexport din Rusia.  Uzina va dispune de doua reactoare nucleare cu apa presurizata de 1.000 de megawati si va fi situata in portul dunarean Belene, la 250 km nord-est de capitala Sofia. Numele constructorului va fi cunoscut pana la sfarsitul acestui an, iar prima unitate va functiona dupa cinci ani de la semnarea contractului de construire. Bulgaria a investit peste un miliard de dolari in proiectul Belene, dar acesta a fost sistat in 1990, in urma unor proteste ale ecologistilor. Actualul guvern a reluat discutiile cu privire la proiect in luna aprilie, pe fondul cresterii cererii de energie si a apropiatei inchideri, la cererea UE, a doua unitati vechi apartinand singurei uzine nucleare a tarii – Kozlodui.

  • Ce sa faci cu 1 mil. €

    Venituri sigure: Valeriu Ionescu, directorul firmei de consultanta Valeriu Ionescu si Asociatii, spune ca un milion de euro poate aduce un venit de 5% pe an, daca este investit in mod conservator – titluri de stat sau depozite bancare.

     

    Venituri mari, dar cu risc mai mare: Matei Paun, directorul pentru Romania al bancii regionale BAC Investment Bank, crede ca un milion de euro poate aduce un randament anual de 10% daca se merge pe un portofoliu de investitii diversificat pe termen lung: actiuni, plasamente imobiliare, depozite bancare.

     

    Venituri foarte mari: Tot Matei Paun afirma ca in Romania zilelor noastre se pot obtine randamente anuale de 30%, fara un risc major, doar din investitii imobiliare si pe piata de capital. Cu o mentiune: „acest tip de investitie nu va aduce cresteri la fel de mari pe termen lung“.

  • McDonald’s-ul masinilor

    Logan este McDonald’s-ul masinilor, a afirmat Kenneth Melville, seful echipei care a creat designul de-acum faimosului automobil conceput in uzinele Dacia-Renault. Desi construita initial pentru pietele emergente din centrul si estul Europei, Logan este tot mai ceruta de clientii din Vest, pe fondul discount-maniei care se raspandeste cu rapiditate pe intreg continentul, scrie revista Business Week. De la lansarea din 9 iunie in Franta a automobilului, dealerul Renault din Paris a vandut deja 40 de autoturisme. Iar lista de asteptare se intinde pana in noiembrie.

    „Pentru mine, o masina este doar un mijloc de locomotie. Logan este o idee geniala“, spune Michel Cuypers, un pensionar de 62 de ani care si-a comandat un model Logan la pretul de 10.648 de dolari. Renault a reusit sa produca un mic miracol, rezultand o masina moderna, lipsita de accesorii de design scumpe si inutile. Deutsche Bank a fixat costurile de productie ale Logan la 1.089 de dolari pe exemplar, la sub jumatate fata de 2.468 de dolari, la cat sunt estimate costurile de productie pentru un echivalent produs in Vest. Pentru a mentine costurile scazute, Renault a adaptat platforma folosita pentru celelalte autoturisme mici ale sale – Clio, Modus si Nissan Micra. Apoi, echipa condusa de Melville a redus numarul componentelor la mai putin de jumatate. Designul simplu nu necesita asamblarea cu ajutorul robotilor. Fiind asamblata in uzinele Dacia-Renault din Pitesti, costurile cu mana de lucru se reduc simtitor, salariul lunar brut al unui muncitor in aceste uzine fiind de 324 de dolari, in timp ce un muncitor din Vest castiga, in medie, 4.723 de dolari pe luna.

    Potrivit estimarilor, Renault va vinde 175.000 de bucati Logan in  2005 si un milion de exemplare pana in 2010. Pana atunci, Logan ar putea adauga in jur de 341 de milioane de dolari in vistieria Renault, potrivit lui Gaetan Toulemonde, analist auto in cadrul Deutsche Bank. 

    Anul trecut, Renault a inregistrat venituri in valoare de 49 de miliarde de dolari si un profit de 4,26 miliarde de dolari. Intre timp, alte companii se pregatesc sa produca masini ieftine. Volkswagen lucreaza la un automobil de 3.650 de dolari pentru piata chineza, in timp ce compania indiana Tata Motors planuieste lansarea unui autoturism de 2.000 de dolari inainte de 2008.

  • AFACERI: Pana sa faca afaceri in turism, Lazar a vandut carnati si pui

    Pentru mediul de afaceri, numele lui Ion Lazar este legat de complexul hotelier Caro si de locul pe care il ocupa in topul celor mai bogati romani. Insa averea lui Lazar isi are radacinile in presa. Toate activele pe care si-a ridicat afacerile in ultimii zece ani au apartinut candva ziarului Adevarul: un teren de cinci hectare pe Barbu Vacarescu si doua structuri de bloc pe malul Dambovitei.

    Alo, buna ziua, Editura Adevarul. Cu ce va putem ajuta?“ – acesta este mesajul de intampinare pentru oricine suna la birourile hotelului Caro, cladirea din caramida rosie de la intersectia bulevardului Barbu Vacarescu cu Fabrica de Glucoza. Prima data te intrebi daca nu ai gresit cumva numarul de telefon. Nu e nici o greseala. Editura Adevarul nu mai inseamna nimic altceva decat complexul Caro din Bucuresti. Din mai 1991, Editura Adevarul si actualul ziar Adevarul sunt doua societati distincte. Editura Adevarul este fosta companie de stat care a editat ziarul in primul an de dupa Revolutie, ulterior privatizata, iar actualul ziar este o companie privata separata, desprinsa din entitatea de stat in 1991.

    In anii de dupa 1989, valoarea activelor fizice era subestimata. Petre Roman, premierul din acele timpuri, obisnuia sa spuna ca toata industria romaneasca este „un morman de fier vechi“. Prin extensie, orice cladire veche sau orice alt obiectiv industrial putea fi asimilat cu „mormanul de fiare vechi“.

    Ion Lazar, fost ziarist si angajatul unei firme de comert exterior inainte de 1989,  s-a numarat printre putinii care au intuit ca valoarea terenurilor si a cladirilor va creste in timp. La 58 de ani, Lazar e zambitor si rosu in obraji si are ceva din siguranta omului care stie ca daca s-a descurcat asa bine pana acum, va sti si de-acum inainte pe ce carti sa parieze; e atat de sigur, incat vorbeste fara retineri despre afacerile sale, dand chiar detalii financiare.

    In primele luni de dupa caderea regimului Ceausescu, pe vremea cand Editura Adevarului era, ca orice in tara asta, a statului, Lazar a transferat active imobiliare pretioase de la alte institutii de stat. Si s-a miscat repede, pentru ca, spune el, „transferul activelor de la o entitate a statului la o alta a fost posibil doar pana in iulie 1990“. 

    In acest interval, Lazar a adus in curtea Editurii Adevarul un teren de sapte hectare in zona Barbu Vacarescu (pe platforma fostei fabrici de glucoza, in care s-a turnat filmul „Pistruiatul“), doua structuri de bloc pe malul Dambovitei (la podul Natiunilor Unite), un teren la Mogosoaia si un altul langa soseaua de centura. Transferul in sine a fost gratuit, insa Editura a platit patru milioane de lei pentru niste tevi subterane care reprezentau active neamortizate. 

    „Aveam cunostinte ca pamantul si imobilele vor reprezenta o valoare. Asta stiam foarte bine dinainte de Revolutie, cand am avut ocazia sa vad aproape douazeci de tari straine“, spune Lazar.

    Prima decizie de capitalist luata de Lazar dateaza din februarie 1990. Atunci, a reusit sa separe Adevarul de Editura Presei Libere. „Am obtinut aprobare de la Atanasie Stanculescu, care era ministrul economiei la acea vreme, pentru constituirea Editurii Adevarul. Practic, ne desprindeam de Editura Presei Libere si dobandeam personalitate juridica.“ Actul constitutiv al noii entitati a fost ultimul semnat de Atanasie Stanculescu in calitate de ministru al economiei. Ulterior, Stanculescu a devenit ministrul apararii nationale.

    „La Editura Adevarul, am stabilit doua functii importante: de presedinte si de director general. Ma gandeam ca imi va ramane si mie una“, povesteste, ironic, Ion Lazar.  Ulterior, lucrurile au avut o desfasurare neprevazuta. In prima adunare a salariatilor noii institutii, Darie Novaceanu, primul sef al noului ziar Adevarul, a fost ales si presedinte, si director general, cumuland astfel ambele functii, dupa modelul francez. Propunerea ca o singura persoana sa intruneasca ambele pozitii i-a apartinut lui Dumitru Tinu, care la acea data era redactor-sef adjunct al ziarului, povesteste Lazar.

    Ion Lazar isi dorea mult sa aiba o functie de conducere, motiv pentru care a inceput „investigatiile“. Asa a aflat ca Darie Novaceanu era pensionat pe caz de boala. Si, conform legii contabilitatii de atunci, nu putea semna documente daca nu era angajat. „I-am pregatit lui Novaceanu un document si a fost nevoit sa renunte la una dintre functii. M-a numit director general. asta a fost norocul meu.“

    In Romania anului 1990 se citea presa, iar ziarele faceau bani – pentru stat, pentru ca ziarele care existasera inainte de 1989 nu se privatizasera inca. Adevarul atingea un tiraj de 2 milioane de exemplare pe zi si avea la sfarsitul lui 1990 un tiraj de 120 de milioane de lei, adica de circa 4 milioane de dolari, la paritatea de-atunci.

    Si tot atunci apareau si primele proiecte de privatizare. O incercare demna de notat a fost cea a lui Darie Novaceanu, presedintele Editurii Adevarul. „A fost un grup de cinci oameni din ziar in frunte cu Novaceanu care au incercat sa faca o societate separata. Era in martie 1991“, isi aminteste Lazar. Ulterior acestei incercari, Darie Novaceanu a fost exclus din Editura.

    Dar inevitabilul trebuia sa se produca. In mai 1991, toti ziaristii de la Editura Adevarul s-au transferat, rand pe rand, la ziarul privat Adevarul, unde detineau toti actiuni. Capitalul social al companiei a fost de 2,1 milioane de lei si angajatii au primit actiuni pe o grila de la unu la zece. Si Lazar devenise actionar la noua companie, la care a fost ales chiar membru al Consiliului de Administratie, considerent pentru care a putut cumpara zece actiuni cu 50.000 de lei. Ca o simetrie peste timp, Lazar detine in prezent 10,44% din actiunile Adevarului. Asta, bineinteles in urma unor preluari succesive. 

    Lazar vroia insa sa fie mai mult decat simplu membru al Consiliului de Administratie – isi propusese sa devina director general si la societatea privata. Cum nu s-a putut, s-a resemnat cu postul pe care deja il detinea: director la compania de stat Editura Adevarul. „Din orgoliu, am preferat sa raman director la editura de stat, care nu mai avea obiect de activitate, insa ramasese cu activele. Acum aveam teren, aveam active, dar aproape ca nu aveam bani de taxi“, spune el.

    Dumitru Tinu a fost ultimul care a plecat de la compania de stat, fara sa fi intuit, se pare, cat de bogata avea sa devina Editura Adevarul. Peste ani, Lazar avea sa-l invite la complexul Caro, pe malul lacului, si sa-i arate cum s-a schimbat locul.

    Timp de trei luni, noul ziar privat Adevarul a mentinut relatia cu partenerii prin intermediul Editurii Adevarul. „Noi aveam contractul de tiparire, contractul de hartie si cel de inchiriere“, explica Lazar. Ulterior, ziarul si-a stabilit propriile relatii directe cu furnizorii. Dar de privatizat avea sa se privatizeze, in 1994, si compania de stat. Ion Lazar, impreuna cu membrii Consiliului de Administratie al societatii si 49 de angajati, au preluat compania prin metoda MEBO: Lazar a dobandit 43% din actiuni, printr-un credit bancar, spune el, pe care l-a achitat in trei ani. Activele societatii au fost evaluate la 740 de milioane de lei si reprezentau 5,5 hectare de teren in zona Barbu Vacarescu si doua structuri de bloc de pe malul Dambovitei. Prin preluari succesive, Lazar detine acum 57% din companie. 

    Potrivit unui studiu privind impactul pri-vatizarii in masa realizat de Florin Pogonaru si de Camil Apostol in 1999, circa 6.300 de companii au fost privatizate prin metoda MEBO. „Fondul Proprietatii de Stat a pastrat 70% din capitalul social al celor 6.280 de societati in scopul administrarii in numele statului pana la privatizare. Celelalte 30% din capitalul social au fost distribuite fondurilor proprietatii private conform unor criterii zonale si sectoriale“, se arata in raport. Aceste societati au fost cumparate fie cu bani, fie cu certificate de proprietate. In coplesitoarea majoritate a cazurilor, cei care au devenit proprietarii acestor companii au fost directorii din acea vreme. Ei erau cei care aveau bani – sau acces la bani – si, cel mai important, stiau care e valoarea activelor detinute de fostele societati de stat.

    Celalalt actionar important de la Editura Adevarul este o companie franceza din domeniul energiei, SIIF, cu 37%. Contributia cea mai importanta a celor de la SIIF a constat in ridicarea unei cladiri de birouri in interiorul unei constructii mai vechi din caramida rosie din incinta complexului Caro, pastrandu-se astfel aerul „de epoca“. Partenerul francez este, in egala masura, si investitor, si important client al complexului Caro. Mai intai, a investit 2,7 milioane de euro in constructie si apoi, are cu Editura Adevarul un contract de inchiriere in valoare de 2,6 milioane de euro, pe o perioada de 15 ani. „Pana acum au platit 600.000 de euro. Mai au de dat inca doua milioane de euro. Aceste venituri din chiria pentru teren cresc considerabil profitabilitatea companiei“, explica cu satisfactie Ion Lazar.  

    Pana sa dezvolte complexul Caro, viata n-a fost usoara pentru compania lui Lazar. Primele indeletniciri ale Editurii Adevarul, dupa desprinderea de ziarul Adevarul, au fost comertul cu carnati si cu pui – spre amuzamentul celor de la ziar. Cu timpul, activele cu care se pricopsise compania au inceput sa isi arate valoarea. Pe terenul de pe Barbu Vacarescu a fost ridicat hotelul si cladirile de birouri, iar structurile de bloc de pe malul Dambovitei au fost vandute. In 2002, la opt de ani de la privatizare, blocurile au fost cumparate tot de stat. Lazar deja ii vanduse un bloc lui George Constantin Paunescu. „I l-am dat cu conditia sa il definitiveze pe cel care imi ramasese mie“, spune Lazar. Valoarea fiecarui bloc a fost stabilita la 1,5 milioane de dolari. 

    Acum, se poate spune ca compania condusa de Ion Lazar este extrem de profitabila. Anul trecut, a avut o cifra de afaceri de 2,2 milioane de euro, rata profitului apropiindu-se de 50%. Profitul ridicat se datoreaza, in primul rand, veniturilor din inchiriere. Desi compania se numeste, in continuare, Editura Adevarul, activitatea sa nu mai are nimic in comun cu editarea de carte sau presa. „Circa 70 de procente din cifra de afaceri vin din turism, 15% din inchirieri si restul de 15% din constructii, pentru ca ridic cladiri in regie proprie“, explica Lazar, care a lasat afacerile cu turism pe mana fiului sau, Octavian Lazar. 

    Afacerea cu care de fapt si-a inceput viata de antreprenor, anume ziarul Adevarul, nu mai e o sursa semnificativa de bani pentru Ion Lazar – si nici o preocupare curenta. „Anul trecut, am luat dividende de doua miliarde de lei aferente pachetului de 10% pe care il detin in companie. Insa mi s-a spus sa nu ma bucur de ei, pentru ca banii vor fi investiti in sediul ziarului“, adauga el.

    Modul in care a facut avere Ion Lazar este, de fapt, istoria redusa la scara a privatizarii din Romania postdecembrista. Cine a intuit in primii ani ca niste ruine si cinci hectare de pamant vor valora ceva in timp a ajuns bogat in zilele noastre. Averea lui Lazar este estimata in Topul celor mai bogati romani la 16 milioane de dolari.

  • Aici nu s-a miscat nimic

    Acum opt ani, cred, caricaturistul Ion Barbu a facut intr-una din editiile cotidianului Ziua un desen in care-l infatisa pe Emil Constantinescu, pe atunci presedinte al Romaniei, tinut in carca de consilierul prezidential Zoe Petre. Presedintele se uita peste gard, intreband: „Zoe, tu te misti sau se misca tara?“.

     

    Situatia, transpusa intr-o caricatura, mi s-a parut extraordinar de reprezentativa pentru ceea ce se intampla. Atunci ar fi trebuit sa se intample, din pacate, ceea ce se petrece abia acum. Tara se misca si „economia duduie“, ca sa-l citam pe premierul Calin Popescu Tariceanu. Cresterea puterii de cumparare se simte in buzunare. Dar nu pentru toata lumea, avand in vedere ca nu este distribuita uniform nici la nivelul intregii tari, nici in portofelele oamenilor. Unii castiga mai mult, altii castiga mai putin, altii deloc. Sunt regiuni in tara in care forta de munca a inceput sa fie bine platita, in Transilvania si in Bucuresti (existand chiar deficit de personal), si zone de saracie lucie, precum Moldova.

     

    Ceea ce se intampla de 3-4 ani in domeniul investitiilor, in special al celor straine, in-cepe sa dea roade. Dacia si-a revenit, iar vanzarea de automobile Logan si peste granita va aduce un plus de 300 de milioane de euro la exporturi. Lakshmi Mittal, magnatul otelului, a facut aproape 500 de milioane de dolari profit la Sidex Galati, in conditiile in care combinatul aducea acum cativa ani pierderi de 100 de milioane de dolari anual. Marii retaileri – Metro, Carrefour, Cora, Selgros, Billa etc. – au schimbat din temelii comertul. Lohnul, un apanaj al industriei textile – salvarea economiei romanesti in deceniul trecut, dar avand productivitate si castiguri scazute – e inlocuit de lohnul auto.

     

    Investitiile marilor producatori de componente auto, care depasesc pana acum un miliard de euro, au scos de la naftalina calificarea de inginer, iar cateva orase au ramas fara someri. Conceptul de relocare, atat de familiar americanilor, incepe sa prinda viata si la noi, avand in vedere deficitul de forta de munca din anumite zone. Investitorii austrieci, germani, francezi, italieni (OMV, E.ON Ruhrgas, Gaz de France, Enel) ocupa acum pozitii strategice in sectorul energetic.

     

    Americanii infig steagul, prin achizitii, in industria bunurilor de larg consum si in industria alimentara (e vorba de Pepsi si Smithfield, ca sa le mentionam doar pe cele recente). Si nu pe bani putini. PepsiAmericas, al doilea imbuteliator de Pepsi la nivel mondial, a decis sa plateasca 51 de milioane de dolari pentru 49% din afacerea Pepsi de pe piata romaneasca, dezvoltata de la zero de un grup de investitori israelieni. Si cand te gandesti ca statul a vandut 92% din Sidex pentru 70 de milioane de dolari dupa o administrare falimentara de un deceniu… Primul producator american de carne de porc, Smithfield, anunta ca este dispus sa aloce 800 de milioane de dolari in urmatorii ani pentru a-si intari pozitia pe piata romaneasca si de a ataca, de aici, piata europeana.

     

    Importatorii romani au cel mai bun an si vand masini pe banda rulanta. Retailerii de electrocasnice bifeaza un nou sezon de exceptie, iar antreprenorii imobiliari baga adanc de tot buldozerul in pamant. Exista cerere, iar oamenii cumpara. Au bani. Bancile au ajuns sa alerge dupa clienti, iar vanzatorii de credite nu mai sunt o notiune abstracta. Leul a devenit, in ultimii doi ani, o moneda valoroasa, daca ne uitam cum a scazut cursul valutar fata de euro si dolar. Dobanzile la lei sunt doar cu cateva procente mai mari decat cele la valuta. Putini au fost cei care s-au asteptat la o asemenea evolutie intr-un interval atat de scurt. Iar toate aceste lucruri se petrec in Romania. Dar in Romania privata, in cea care munceste si care produce. In cea care vrea sa castige mai mult, sa se mute intr-o locuinta mai mare, sa-si petrea-ca vacanta la scufundari in Egipt.

     

    In Romania de stat sunt greve. Ceea ce se intampla acum la CFR sau in sectorul sanitar arata cat de in urma au ramas economia si administratia de stat. Aici lucrurile s-au miscat prea putin sau chiar deloc. Desenul facut acum vreo opt ani de Ion Barbu ar putea intra din nou in paginile ziarului, cu amendamentul ca personajele ar trebui schimbate. Ar putea fi pusi in locul lui Emil Constantinescu si al lui Zoe Petre sindicalistii ori cei care conduc companiile de stat – pentru ca oricum au facut si fac afaceri impreuna. Se tin reciproc, de fapt, in carca. Pe ei nu i-a putut schimba nimeni in mai bine de un deceniu – sunt aceiasi, nici un fel de restructurare nu s-a facut. Din pacate, grevele nu produc pagube doar in curtile lor – pagubele intra si in curtile altora, ale celor din economia care se misca.

     

    In 1998 am participat, in Statele Unite, la un seminar despre transporturi. Un consultant american angajat de Traian Basescu, pe atunci ministru al transporturilor, l-a intrebat pe seful de la una dintre societatile CFR-ului cum vede el rezolvarea deficitului dintre venituri si cheltuieli in compania pe care o conducea. Raspunsul a venit imediat, nonsalant si dezarmant: „Maresc tarifele“. Americanul l-a intrebat: „Dar mai intai te-ai gandit la reducerea cheltuielilor?“. Ideea nu trecuse si prin capul romanului. Lucrurile stau la fel si dupa sapte ani de la acea intamplare.