In schimb, avem de-a face mai putin cu o tragedie si mai mult cu
o farsa macabra. In loc sa ne prabusim din cauza unei expansiuni de
imperiu, suntem paralizati de proceduri. In loc sa punem in scena
un nou declin al Romei, refacem disolutia Poloniei din secolul al
XVIII-lea.
O scurta lectie de istorie: in secolele XVII si XVIII, legislativul
polonez – Seimul – a functionat pe principiul unanimitatii: orice
membru putea sa anuleze un act legislativ strigand “Nu permit!”.
Aceasta a facut ca tara sa devina in mare parte neguvernabila, iar
regimurile vecine au inceput sa-si imparta din teritoriile ei. Pana
in 1795, Polonia disparuse si nu a mai aparut decat dupa mai bine
de un secol.
Azi, Senatul SUA pare hotarat sa faca din Seim un model demn de
urmat, in comparatie cu ce se intampla la noi.
La inceputul lui februarie, dupa noua luni, Senatul a acceptat in
fine ca Martha Johnson sa conduca Administratia Generala a
Serviciilor, care gestioneaza cladirile guvernamentale si se ocupa
de achizitii. Este o pozitie fara legatura cu politica si nimeni nu
a pus la indoiala calificarea doamnei Johnson pentru acest post: a
fost votata in functie cu 94 de voturi “pentru” si 2 “impotriva”.
Dar senatorul republican Christopher Bond a blocat numirea ei, ca
sa faca presiuni asupra guvernului sa aprobe un proiect de
constructie in Kansas City.
Aceasta dubioasa realizare se pare ca l-a inspirat pe senatorul
republican Richard Shelby. In orice caz, Shelby a blocat toate
nominalizarile administratiei Obama – cam 70 de pozitii
guvernamentale la nivel inalt – pana cand statul din care provine,
Alabama, va primi un contract pentru un petrolier si pentru un
centru antiterorism.Ce le da senatorilor un asemenea tip de putere?
Mare parte din treaba Senatului se bazeaza pe consens: e dificil sa
faci ceva daca nu toti sunt de acord asupra procedurii. Si s-a
dezvoltat o traditie ca senatorii, ca sa nu carteasca la orice, sa
aiba dreptul de a bloca nominalizarile care nu le convin.
In trecut, aceste decizii de blocare au fost folosite sporadic,
pentru ca, asa cum a aratat un raport al Comisiei de Cercetare a
Activitatii Congresului, Senatul era guvernat de “traditii de
curtoazie si reciprocitate”. Dar asta era atunci. Regulile care
mergeau atunci au devenit anchilozante acum ca unul dintre marile
partide politice s-a refugiat in nihilism, nevazand niciun rau – ba
chiar cautand beneficii politice – in a face tara
neguvernabila.
Cat e de rau? E atat de rau, incat ajung sa-l regret pe Newt
Gingrich.Cititorii isi amintesc poate ca in 1995, Gingrich, pe
atunci presedinte al Camerei Reprezentantilor, a taiat finantarile
guvernului federal si a fortat o paralizie temporara a guvernului.
A fost urat si extrem, dar cel putin Gingrich a avut solicitari
precise: el voia ca Bill Clinton sa accepte reduceri drastice ale
cheltuielilor pentru programul de asigurari medicale Medicare ca
pondere in PIB.
Azi, insa, liderii republicani refuza sa vina cu asemenea propuneri
precise. Se inversuneaza la adresa deficitului – iar in ianuarie
senatorii au votat constant impotriva oricarei cresteri a limitei
datoriei federale, o miscare care ar fi generat un alt blocaj la
nivel guvernamental daca democratii n-ar fi avut 60 de voturi. Dar
ei denunta si orice ar putea reduce deficitul, inclusiv – ironic –
orice efort de a cheltui mai inteligent fondurile Medicare.
Iar daca Partidul Republican a abdicat de la orice responsabilitate
de a face lucrurile sa mearga, e o consecinta fireasca faptul ca
diversi senatori se simt indreptatiti sa blocheze toata tara pana
cand obtin finantari pentru proiectele lor de suflet.Adevarul e ca,
in situatia politicii americane, modul cum functioneaza Senatul nu
mai e compatibil cu o guvernare functionala. Senatorii insisi ar
trebui sa recunoasca asta si sa ceara schimbarea legislatiei,
inclusiv eliminarea sau cel putin limitarea tergiversarilor din
dezbateri. Asta ar putea si ar trebui sa faca prin votul
majoritatii in prima zi a viitoarei sesiuni.
Nu va faceti sperante. Dupa cum se vede, democratii nu par capabili
sa capitalizeze puncte politice nici macar daca pun in evidenta
obstructionismul practicat de opozantii lor.
Ar trebui sa fie un mesaj simplu (si ar fi trebuit sa fie mesajul
cheie la alegerile din Massachusetts pe care democratii le-au
pierdut): un vot pentru un republican, indiferent de ce crezi
despre el ca persoana, este un vot pentru paralizie. Dar pana acum,
stim cum ii trateaza administratia Obama pe cei ce o vor distruge:
ii atinge fix la unghia degetului mic. Spre exemplu, purtatorul de
cuvant al Casei Albe, Robert Gibbs, l-a acuzat pe Shelby de
“stupizenie”. Da, asta sigur va face valuri in randul
electoratului.
Dupa dezmembrarea Poloniei, un ofiter polonez din armata lui
Napoleon a compus un cantec care in cele din urma – dupa reinvierea
tarii de dupa Primul Razboi Mondial – a ajuns imnul national.
Primele cuvinte sunt “Polonia nu e inca pierduta”.Nici America nu e
inca pierduta. Dar are grija Senatul sa nu mai dureze mult.
