BusinessMagazin

Blog

  • Întrebarea este dacă preţurile apartamentelor vechi pot să crească, aşa cum cresc preţurile la apartamentele noi

    Toate preţurile din zona imobiliară rezidenţială din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov sunt mari, cel puţin preţurile cerute, din perspectiva cumpărătorilor, poate tranzacţiile au scăzut, poate în blocurile noi la multe apartamente nu există lumină, semn că nimeni nu locuieşte acolo, deci apartamentele nu ar fi vândute (cu toate că sunt vândute), poate numărul celor care pot să ia un credit a scăzut pentru că nu se mai încadrează în criterii (dobânzile sunt mari, avansul este mare, nu mai poţi să iei un credit de consum pentru a avea bani de avans etc.), poate va veni peste noapte o criză ca în 2008 şi va scădea preţul apartamentelor. Sunt mulţi de poate.

    Ce se întâmplă este că preţurile nu prea scad, deşi am trecut în ultimii patru ani prin criza COVID, criza inflaţiei, criza creşterii dobânzilor, mai degrabă preţurile au crescut decât au scăzut. Chiriile cresc şi încă au rate de creştere substanţiale. Numărul de proiecte disponibile scade. Preţul terenurilor a crescut şi creşte în continuare.  Preţurile materialelor de construcţii au crescut şi asta înseamnă că metrul pătrat construit este mai scump. Salariile au crescut. Finanţarea din spatele dezvoltărilor este mai scumpă pentru că au crescut dobânzile atât de la euro cât şi la lei. Aşa că ceea ce se livrează nou pe piaţă are un preţ mai mare, că doar dezvoltatorii nu vor vinde în pierdere. Vând mai greu, ce-i drept, dar tot nu scad preţurile.

    În acest moment sunt mai multe motive pentru care este puţin probabil să ne confruntăm cu o criză imobiliară care să ducă la o scădere dramatică a preţurilor, cel puţin cum a fost în 2008: o bună parte din tranzacţii se fac cu bani proprii şi mai puţin cu credit bancar; în piaţă sunt foarte mulţi bani – la medici, la notari, la avocaţi, la cei care au făcut bani pe Bursă, la cei care au făcut bani din crypto, la cei care au făcut bani din videochat, la cei care au făcut bani din tâlhării din afară, la cei care au făcut bani lucrând în afară etc., aşa că sunt bani pentru achiziţii; băncile de-abia aşteaptă să dea credite ipotecare/imobiliare în lei, chiar cu dobânzi în scădere. Salariile şi veniturile românilor au crescut; cursul leu/euro a rămas stabil; în ciuda creşterii exponenţiale a dobânzilor de acum doi ani (ratele au crescut cu 60%), românii au avut bani să acopere aceste creşteri şi să-şi plătească ratele, iar în aceste condiţii băncile nu se confruntă cu credite neperformante, ci dimpotrivă, valoarea portofoliului de credite imobiliare creşte.

    La polul opus, în orice moment ne-am putea trezi cu o criză care să vină din afară, în orice moment ne-am putea trezi cu o recesiune din motive externe, dar şi din motive interne care să ducă la disponibilizări şi multe semne de întrebare cu privire la plata ratelor la credite; o criză bugetară de proporţii se poate transforma într-o criză politică şi economică, ceea ce ne poate aduce o creştere a cursului leu/euro care să facă apartamentele mai scumpe în lei pentru că la noi preţul de referinţă este în euro. În aceste condiţii, s-ar putea ca preţurile în euro să scadă, chiar dacă în lei cresc. Totuşi, orice date am lua în acest moment, România este o ţară încă ieftină din perspectiva preţurilor pe zona imobiliară rezidenţială, adică apartamentele au încă preţuri mici. Suntem la cel mai bun raport între preţul apartamentelor şi salarii, adică putem cumpăra un apartament de 50 de metri pătraţi la preţurile actuale şi la salariul mediu actual, de peste 1.000 de euro, în 5,9 ani. În 2008, înainte de criză, acest indicator era de 30 de ani.

    Comparativ cu oraşele cu care ne comparăm, Budapesta sau Varşovia, preţurile la noi sunt cu 50% mai mici. Din acest motiv, investitorii străini, dar nu numai, cumpără pachete de apartamente fie direct de pe planşă, fie aproape de finalizarea proiectului, asta dacă nu s-au vândut între timp. O parte dintre aceşti investitori le dau în chirie, alţii aşteaptă să crească preţurile. Chiriile vor creşte, pentru că noua generaţie nu vrea să fie legată de achiziţia unui apartament cu un credit (dacă părinţii le cumpără apartamentul, nimeni nu se supără). Chiriile din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara sunt încă mici faţă de chiriile din Ungaria, Polonia, ca să nu mai vorbim de ţările vestice. Fenomenul Airbnb şi Booking duce la creşterea chiriilor pentru că există cerere. Chiar dacă în ultimii ani preţurile au crescut, nu au crescut suficient de mult încât să acopere randamentele/câştigurile obţinute din achiziţia de titluri de stat, din dobânzile la depozitele bancare, din investiţiile pe Bursă, din dividendele obţinute de la companiile listate pe Bursă. Dar când vor începe să scadă dobânzile şi implicit randamentele din aceste investiţii, preţurile imobiliare vor mai creşte, pentru a mai acoperi din aceste „pierderi”. Bineînţeles că toată lumea preferă apartamente noi, atât cei care fac aceste achiziţii pentru investiţie, cât şi cei care le cumpără pentru a sta în ele. Dar întrebarea este cât de mare e puterea preţurilor apartamentelor noi, ca să tragă în sus şi preţurile apartamentelor vechi. Cei care au de vânzare apartamente vechi se raportează la preţurile apartamentelor noi, dar se miră că nu primesc acelaşi preţ. 

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Paradoxul ţărilor bogate: scade natalitatea, dar cresc numărul de animale de companie şi cheltuielile cu acestea

    1.445 de dolari este nivelul la care ar urma să ajungă cheltuielile estimate pentru fiecare animal de companie din SUA, conform unui raport realizat recent de banca de investiţii Morgan Stanley. Aceste cheltuieli ar urma să ajungă la 1.733 de dolari pe an până în 2030, ceea ce înseamnă o creştere cu 113%, până la valoarea de 261 de miliarde de dolari, faţă de 122 miliarde de dolari în 2019, conform Morgan Stanley. „Chiar dacă încetineşte creşterea numărului de gospodării în care sunt adăugate animale de companie, cel mai probabil va fi tot mai mare cheltuiala medie pentru fiecare dintre acestea”, declară Simeon Gutman, retail analist în cadrul băncii de investiţii. Motorul principal de creştere a industriei dedicate animalelor de companie îl constituie avansul industriei de medicină veterinară şi servicii conexe, dat fiind că în cele şase luni care au precedat realizarea studiului, 80% dintre respondenţi au declarat că au făcut cel puţin o vizită la veterinar, arată informaţiile Morgan Stanley.

    În condiţiile în care proprietarii de animale de companie le consideră veritabili membri ai familiei, tendinţa este uşor de înţeles. Este interesant însă că pentru proprietarii de câini, pisici, broaşte ţestoase sau cine mai ştie ce tipuri de animăluţe, importanţa acestora în cadrul familiei creşte, în timp ce natalitatea scade. În SUA, de pildă, pentru care sunt disponibile informaţiile din raportul Morgan Stanley, natalitatea a ajuns în 2021 la o medie de 1,66 copii pentru fiecare femeie, adică mai puţin de jumătate faţă de 1960, când acest indicator era de 3,65 copii născuţi de fiecare femeie.

    Fenomenul se manifestă şi în China, conform holdingului bancar Goldman Sachs. Până în 2030, în China ar urma să fie de aproape două ori mai multe animale de companie decât copii mici. Astfel, numărul de animale de companie ar urma să ajungă la 70 de milioane, în mediul urban, faţă de 40 de milioane de copii cu vârsta până în patru ani.

    România nu face excepţie de la tendinţele globale nici la acest capitol. Natalitatea a ajuns la un nivel foarte scăzut (în primul trimestru al anului trecut s-au înregistrat puţin peste 73.000 de naşteri, cel mai mic număr din ultimii 145 de ani), în ciuda faptului că nivelul de trai este mai ridicat decât oricând în istoria ţării, cel puţin aşa cum arată tabloul zugrăvit de datele economice. În PIB per capita, în ultimii zece ani, România a recuperat masiv faţă de alte ţări europene, ajungând acum la 78% din media UE, faţă de 55% în 2014, arată datele Eurostat.

    Bunăstarea este resimţită şi de animalele de companie din ţara noastră, jumătate dintre locuitorii din mediul urban având în familie câine, pisică sau alte tipuri de companioni, iar numărul acestora este în creştere, arată un studiu realizat de compania de cercetare de piaţă Reveal Marketing Research pentru Mars. Potrivit acestuia, locuitorii din mediul urban au de obicei un singur câine, de cele mai multe ori de talie mare. Conform firmei de cercetare, aproape trei sferturi (73%) dintre posesorii de animale de companie au câine, în vreme ce 57% au pisici. Topul celor mai populare animale de companie este completat de păsări, de regulă papagali sau canari (9%), peşti (7%), broaşte ţestoase şi hamsteri ori porcuşori de Guineea (3%).

    România se situează pe locul 3 în Europa în ceea ce priveşte deţinerea de animale de companie, poziţie care reflectă o afecţiune puternică pentru aceşti membri ai familiilor. Iar tendinţa ascendentă în ceea ce priveşte acest fenomen a dus la o creştere semnificativă a pieţei de produse şi servicii veterinare, inclusiv a alimentelor speciale dedicate acestora. Cheltuielile cu serviciile şi produsele medicale sunt tot mai mari nu numai din pricina bugetelor mai generoase, ci şi pentru că este tot mai mare speranţa de viaţă a animalelor de companie. În plus, avansează tot mai mult tehnologia din sfera veterinară, ceea ce face mai facilă diagnosticarea şi tratarea bolilor la animale.

    Una peste alta, odată cu creşterea puterii de cumpărare, ne deschidem mai larg baierele pungii pentru animalele de companie, fie că e vorba de achiziţia lor, de cheltuieli la veterinar, cosmetică sau cazări pentru cei care nu au soluţii atunci când pleacă din localitate. Şi până la urmă, dacă scade sau lipseşte presiunea cu cheltuielile dedicate copiilor, există disponibilitate financiară pentru astfel de alocări.

    Filme cu animale de companie sunt multe, dar o comedie spumoasă, care reflectă afinitatea pentru animale şi apetitul de a investi în prietenii necuvântători, este „Dr. Doolittle” – serie potrivită pentru concedii sau un weekend relaxant.  

  • Cât de aprigă este lupta pentru tradiţia culinară şi care este cel mai recent scandal provocat de un astfel de produs în Europa

    Producătorii germani s-au opus cererii turceşti pentru obţinerea unui statut special pentru faimosul döner kebab la nivelul UE, la fel cum Bulgaria a contestat originea românească a plăcintei dobrogene, dar România a ieşit câştigătoare după patru ani. Care este miza recunoaşterii produselor tradiţionale similare cu cele ale pizzei napoletane, jamonului serrano din Spania şi halloumiului din Cipru?

    „A testarea aceasta este importantă pentru noi ca producători, dar este importantă şi pentru ţară, pentru că în momentul în care ai produse de calitate ele vor avea un alt flux comercial, pentru că se vor vinde nu numai în ţară, ci şi în afară. Acest certificat de calitate este o garanţie că produsul e urmărit şi există o trasabilitate foarte exigentă, adică are toate ingredientele naturale şi nu poţi umbla la reţetă şi atunci clar aduce plusvaloare pentru toată lumea“, a spus Paulina Vals, fondatoare a grupului de firme Angelo şi preşedinte al Asociaţiei Moesis Tradiţional. Recunoaşterea la nivel UE a plăcintei dobrogene ca produs cu „Indicaţie Geografică Protejată“ a venit în 2023, după patru ani de eforturi susţinute de doi producători români, singurii care au dreptul acum să o producă, potrivit iniţiatoarei proiectului de obţinere a acestei certificări, Paulina Vals. România s-a „luptat” doi ani cu opoziţie din partea Bulgariei, dar au câştigat, iar Bulgaria a obţinut o perioadă de tranziţie de 10 ani, în care producătorii pot face doar local şi casnic acest produs.

    Acum, Germania a contestat cererea Turciei, depusă în luna aprilie a acestui an, pentru înregistrarea numelui „döner” în Europa, astfel încât să poată fi utilizat doar de producătorii care respectă metoda de producţie şi specificaţiile produsului înregistrate şi s-a acordat o perioadă de şase luni pentru rezolvarea neînţelegerilor, potrivit Euronews. „Cererea adresată Uniunii Europene subliniază calităţile distinctive ale dönerului, precum propriul său profil gustativ, procesul tradiţional de gătire şi utilizarea condimentelor regionale. De asemenea, evidenţiază importanţa economică a industriei, sectorul döner din Europa fiind evaluat la aproximativ 3,5 miliarde de euro”, a scris AFP. De asemenea, The Guardian a scris că există 200.000 de locuri de muncă direct legate de industria döner kebab în Europa.Turcia vizează obţinerea certificării Specialitate Tradiţională Garantată (STG) pentru döner, iar producătorii din această ţară au arătat că în documentele istorice termenul „döner” a fost folosit pentru prima dată la Istanbul la începutul anilor 1800 şi s-a răspândit în tot Imperiul Otoman. Apoi, a ajuns în Grecia în 1922 şi s-a bucurat de succes în Germania pe parcursul anilor 1970. „Döner a câştigat rapid notorietate în Germania ca simbol al imigraţiei turceşti şi ca un element de bază al culturii street food europene”, potrivit AFP.

    „Döner este un produs tradiţional din carne preparat prin aşezarea pe orizontală a unor cotlete de carne de vită, de oaie sau de pui tăiate subţire, pe o ţepuşă din oţel inoxidabil, şi gătirea cărnii prin rotirea verticală în jurul axei sale în faţa focului. Înainte de gătire, cotletele de carne tăiate subţire şi orizontal sunt marinate într-un amestec de iaurt sau lapte, piper sau piure de roşii, ierburi aromatice, condimente şi sare. În timpul străpungerii cărnii, între straturile de carne se pun bucăţi de grăsime, de seu sau de coadă de oaie, tăiate orizontal. Ca sursă de carne, se folosesc bucăţi mari de carne de vită sau de oaie, carne tocată de vită sau de oaie sau un amestec al acestora, sau carne de pui”, scrie în cererea depusă de Turcia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Conform manuscrisului lui Takiyyiddin, gătitul vertical al dönerului datează din 1546. Noile cerinţe prevăd ca un döner kebab tradiţional să fie preparat exclusiv din carne de vită, viţel sau miel. Cantitatea de carne tocată nu trebuie să depăşească 60%, iar pe lângă este permisă adăugarea de ceapă, ulei, ouă, lapte, iaurt, sare şi condimente. „Produsul trebuie să fie vândut sub un alt nume dacă se folosesc alte produse adiţionale sau dacă se depăşeşte procentul permis de carne tocată.” „Indicaţiile geografice stabilesc drepturi de proprietate intelectuală pentru anumite produse ale căror calităţi sunt legate strâns de arealul de producţie. Indicaţiile geografice pot fi: DOP – denumire de origine protejată (pentru alimente şi vin), IGP – indicaţie geografică protejată (pentru alimente şi vin) sau IG – indicaţie geografică (pentru băuturi alcoolice şi vinuri aromatizate). Diferenţa dintre DOP şi IGP ţine de cantitatea de materie primă provenită din acea zonă geografică sau de cât din procesul de producţie trebuie să se desfăşoare în acea regiune”, se arată pe site-ul Comisiei Europene. Practic, Uniunea Europeană oferă certificări de calitate a unor produse, care protejează şi promovează originile, tradiţiile şi caracteristicile unice sau specifice pe care le au, moduri prin care bate în cuie birocratice tradiţii de secole. În cazul disputei dintre Germania şi Turcia miza este, mai degrabă, economică, pentru că nu doar restaurantele turceşti fac döner kebab, ci foarte multă lume. Turcii sunt cea mai mare comunitate de imigranţi din Germania, unde au ajuns după al Doilea Război Mondial. Atunci, Germania a importat muncitori din Turcia pentru reconstrucţie (Germania de azi n-ar fi fost aceeaşi fără muncitorii turci) şi şi-a dorit să fie un împrumut de muncitori, dar, în realitate, turcii au rămas acolo ca cetăţeni germani. Ei şi-au păstrat tradiţiile, iar acum mâncarea lor de tip fast food, vândută pe stradă, a devenit o mâncare tradiţională care a înlocuit wurstul german. Astfel, kebabul turcesc a devenit un fel mâncare de stradă tradiţională. Döner kebab, de exemplu, a fost produs pentru prima dată în Berlin, în 1972.

    Acum, există o listă cu circa 1.600 de produse agricole protejate în Uniunea Europeană, printre care şi plăcinta dobrogeană, recunoscută ca produs cu Indicaţie Geografică Protejată după patru ani de zbateri şi doi ani de opoziţie din partea Bulgariei. În Bulgaria este denumită dobrugeanska baniţa şi în ciuda tradiţiilor şi obiceiurilor culinare comune legate de regiunea geografică şi istorică Dobrogea/Dobrugea, aceste tradiţii şi obiceiuri au evoluat distinct în România şi Bulgaria, rezultând diferenţe în pregătirea, reputaţia şi utilizarea denumirilor produselor. În primul rând, plăcinta dobrogeană se face doar din brânză (telemea sărată) amestecată cu caş şi ouă, în timp ce pentru producerea dobrugeanska baniţa în Bulgaria se pot folosi şi carne şi/sau legume, precum şi lapte proaspăt. Alte diferenţe se referă la utilizarea brânzei de vaci – obligatorie în România, dar opţională în Bulgaria. O altă distincţie se referă la foile de aluat, care sunt rulate în România, în timp ce în Bulgaria sunt pliate ca un acordeon, potrivit datelor de pe site-ul UE. Apoi, există însemnări vechi privind originea românească a plăcintei dobrogene, scrise în cartea „Valori identitare în Dobrogea” de Evliya Celebi. În timpul călătoriei sale prin Dobrogea, Celebi a descris „marile mori plutitoare pe Dunăre, adevărate ateliere de măcinat şi copt, în care făina măcinată era transformată în pâine şi plăcinte”. De asemenea, plăcinta dobrogeană este cunoscută ca fiind produsă în judeţele Tulcea şi Constanţa, iar în Bulgaria, reputaţia a denumirii dobrugeanska baniţa nu a fost nici revendicată, nici suficient demonstrată. „Plăcinta dobrogeană este folosită şi a fost folosită de sute de ani în Dobrogea drept un mesaj, fiind un produs care transmitea renaştere, pentru că ea se făcea şi consuma la evenimentele importante din viaţa oamenilor din zonă, cum ar fi la naşterea unui copil, atunci când rudele mergeau la proaspăta mămică cu plăcintă dobrogeană. Apoi, se făcea plăcintă dobrogeană la nuntă, care ţinea trei zile înainte. În a treia zi, mireasa trebuia să-şi arate abilităţile de gospodină şi trebuia să întindă foile de plăcintă dobrogeană. După aceea, duminica, când familia se întâlneşte, la masa rotundă, cum are formă şi plăcinta dobrogeană, aceasta nu lipsea“, a povestit Paulina Vals. Însă Dobrogea este mare şi, istoric vorbind, a avut loc Războiul de Independenţă, după care Imperiul Otoman s-a retras, iar Bulgaria şi-a pierdut din influenţă. În Dobrogea au avut loc schimburi de populaţii. Bulgarii, turcii şi tătarii au fost alungaţi, iar în locul lor au fost aduşi români. Astfel, este greu de spus dacă reţeta de plăcintă dobrogeană este românească, bulgărească sau, mai degrabă, balcanică. România are 13 produse protejate în Uniunea Europeană. Ultimul produs pentru care a obţinut certificare este sardeluţa marinată. De asemenea, produsul pentru care a depus recent documente pentru a obţine certificare de Indicaţie Geografică Protejată sunt cârnaţii din topor din Vâlcea.   

     

    „Plăcinta Dobrogeană este folosită şi a fost folosită de sute de ani în Dobrogea drept un mesaj, fiind un produs care transmitea renaştere, pentru că ea se făcea şi consuma la evenimentele importante din viaţa oamenilor din zonă, cum ar fi la naşterea unui copil, atunci când rudele mergeau la proaspăta mămică cu plăcintă dobrogeană. Apoi, se făcea plăcintă dobrogeană la nuntă, care ţinea trei zile înainte.”

    Paulina Vals, fondatoare a grupului de firme Angelo şi preşedinte al Asociaţiei Moesis Tradiţional

  • „Eficienţa“ de pe calea ferată: întârzieri de la câteva minute până la peste o oră şi jumătate la sosirile trenurilor în Gara de Nord, cel mai mare nod feroviar, în plin sezon de vacanţă

    ♦ Programul de Transport: Cererea pentru călătoriile cu trenul în România este cu 66% mai mică decât media europeană de 650 km/pasager/an ♦ Viteza comercială medie a trenurilor de călători este de 46 km/h la nivel de reţea.

    În plin sezon de vacanţă, trenurile CFR Călători înregistrează întârzieri de la câteva minute până la peste o oră şi jumătate, potrivit datelor din mersul trenurilor din Gara de Nord, cel mai mare nod feroviar.

    Ieri, tabela online de plecări/sosiri a CFR Călători arăta întârzieri de 90 de minute pentru trenul de Craiova –Bucureşti Nord, în timp ce trenul de Iaşi (care oricum face peste şase ore şi jumătate) avea întârziere de peste jumătate de oră iar cel de Piteşti avea o întârziere de 40 de minute.

    Şi trenurile din Braşov sau Constanţa aveau întârzieri ieri la sosirea în Gara de Nord, pe unele din cele mai solicitate linii de cale ferată. De altfel, Bucureşti-Constanţa este linia de cale ferată care a  fost renovată cu un miliard de euro şi care are 2,9 milioane de pasageri anual, potrivit ultimelor date.

    Întârzieri se înregistrau şi plecările din Gara de Nord, de la câteva minute la peste zece mi­nute, spre exem­plu, pentru trenurile care plecau spre Braşov.

    Astfel că durata călătoriei cu trenul, în plin sezon estival, creşte şi mai mult în contextul întârzierilor. Deşi CFR Călători a alocat mai multe trenuri spre litoral şi Delta Dunării (Tulcea) de la jumătatea lunii iunie, întârzierile ţin departe pasagerii de aceste călătorii. Spre exemplu, spre Tulcea, poarta de intrare în Delta Dunării,  călătoria cu trenul durează chiar şi şase  ore, pe o distanţă de sub 300 de km.

     

    Programul de Transport: Viteza medie a trenurilor de călători, de doar 46 km/oră

    Cererea pentru călătoriile pe calea ferată în România, măsurată în kilometri parcurşi per pasager, este mult mai redusă com­parativ cu alte ţări. Media UE-27 este de 650 km/pasager/ an, în timp ce acest indicator este cu 66% mai mic în România, potrivit Pro­gra­mului de Transport. Viteza comercială medie a trenurilor de călători este de 46 km/h la nivel de reţea, ceea ce arată o dete­riorare acută a infra­structurii fe­ro­viare. Astfel tran­spor­tul feroviar este „nea­tractiv şi „necom­petitiv“, aşa cum se arată în  Programul de Transport 2021-2027. Doar pe magistralele principale, viteza ajunge la 70 km pe oră.

    „Aceste viteze au condus la un mod de transport neatractiv şi necompetitiv. Pentru întoarcerea trendului descrescător al utilizării transportului feroviar pentru transportul de pasageri este nevoie de modernizarea infrastructurii feroviare, înnoirea parcului de material rulant, intro­ducerea conceptului de tren metropolitan“, se arată în Programul  de Transport, revizuit în august anul acesta şi publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor

    Modernizările şi întreţinerea insuficientă au redus viteza trenurilor şi au afectat timpii de livrare. Reforma sectorului feroviar a rămas în urmă iar infrastructura feroviară nu ţine pasul cu cererea de trafic generată de o economie în expansiune, în ciuda disponibilităţii unor finanţări semnificative din partea UE, se mai arată în Programul Nde Transport.

    În ultimii 30 de ani, România a reuşit să modernizeze mai puţin de 700 km din cei peste 10.000 km de căi ferate,  cu fonduri europene în special.

     „Astfel, din 2007 până în prezent au fost investiţi aproximativ 5 mld. euro pentru modernizarea a 500 km de cale ferată dintr-un total de  2.400 km pe cale ferată care aparţin reţelei TEN-T centrale. În loc de modernizări costisitoare, orientate către viteze mai mari, ceea ce înseamnă în cele mai multe cazuri reconstruirea liniilor pe aliniamente noi, noul concept se va baza pe reabilitarea liniilor existente pe aliniamentul actual“.

    În document se arată că ritmul de modernizare a fost lent din cauza focalizării pe investiţii mari pe aliniamente noi şi că noul concept ar trebui să se bazeze pe reabilitarea liniilor existente pe alinia­mentul actual, în vederea asigurării de viteze de operare de minim 100 km/h.

    Compania de stat CFR Călători, subven­ţio­nată de stat, rămâne cel mai mare tran­spor­tator de persoane pe calea ferată, cu afaceri de 2,8 mld. lei anul trecut dar cu pier­deri uriaşe de 210 mil. lei, arată datele publice.

    Traficul de pasageri pe calea ferată  s-a ridicat la 55 milioane de persoane anul trecut, faţă de 50 de milioane de pasageri anul anterior şi 69,7 de milioane de pasageri în 2019, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică. Infrastructura deficitară şi deci viteza mică cu care circulă trenurile, dar şi flota învechită de vagoane şi locomotive sunt principalele probleme de pe calea ferată. Din această cauză tot mai mulţi pasageri s-au orientat către transportul rutier sau chiar aerian, având în vedere că pe rutele interne au fost lansate în ultimii ani tot mai multe zboruri.

    Parcul de locomotive al CFR Călători are o vârstă medie de 25-30 de ani.

    Infrastructura feroviară este mult sub standardele europene, România număra anul trecut doar 10.764 km de cale ferată, dintre care doar puţin peste 4.000 km erau electrificaţi. În ultimii  ani, România a  numărat în fiecare an mai puţini km de cale ferată, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. În 2008, aveam peste 11.000 de km de cale ferată.

  • Finanţare doar pe hârtie: Programul pentru încurajarea aducerii turiştilor străini în ţară s-a blocat. Agenţiile de turism aşteaptă de la guvern 500.000 de euro pentru 12.000 de turişti, dar au primit doar 5% din bani. Când ar putea primi restul banilor?

    ♦ Din 3.000 de agenţii de turism de pe plan local, doar 50 de companii se ocupă cu turismul de incoming, adică aducă turişti străini să viziteze România.

    Agenţiile de turism pot primi 40 de euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit un sejur sau circuit de cel putin patru nopţi de cazare în România, prin sche­ma de minimis pentru încuraja­rea turis­mului de incoming, adică de aducere a turiştilor străini în Româ­nia. La o primă vedere, schema pare a fi utilă pentru a stimula agenţiile de turism să se concentreze pe turismul de incoming.

    Programul a por­nit la începutul anu­lui 2023, la ini­ţia­tiva de la acea vre­me a Ministeru­lui Antre­prenoria­tului şi Tu­ris­mului. Un an şi jumătate mai târziu, schema a rămas fără bani şi nu au fost onorate nici plăţile din 2023.

    Reprezentanţii MEAT susţin că reorganizarea ministerului a afectat această schemă. Programul a fost por­nit de Ministerul Antreprenoria­tului şi Turismului, condus la acea vreme de Daniel Cadariu, ulterior, a devenit Ministerul Economiei, An­tre­prenoriatului şi Turismului, în fruntea căruia se află astăzi Radu Ştefan Oprea.

    „Ca urmare a reorganizării Mi­nis­terului Antreprenoriatului şi Tu­ris­mului (MEAT) şi înfiinţării Agen­ţiei Române pentru Investiţii şi Co­merţ Exterior (ARICE), un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, având ca scop aplicarea politicii guvernului pentru atragerea investiţiilor străine directe şi de por­tofoliu în România, promovarea co­mer­ţului exterior, inclusiv a servicii­lor româneşti, exclusiv domeniul tu­rismului, au apărut disfuncţionalităţi şi întârzieri în cazul aplicării schemei de minimis pentru activitatea de in­coming“, spun reprezentanţii Minis­terului Economiei, Antreprenoria­tului şi Turismului.

    În cadrul schemei, au fost depuse 42 de dosare pentru decontarea su­me­lor aferente a 12.000 de turişti străini care au vizitat România. Astfel, agenţiile de turism au solici­tat, în total, 500.000 de euro.

    Până acum, guvernul a decontat doar 28.000 de euro pentru această sumă, adică circa 5% din suma solicitată de agenţiile de turism.

    Reprezentanţii ministerului sus­ţin că schema ar putea fi luată în calcul la rectificarea bugetară.

    „Suma solicitată necesară pentru derularea schemei de minimis desti­nată activităţii de incoming va fi luată în considerare la următoarea rectifi­care bugetară pentru anul 2024, mo­ment din care se vor putea efectua plăţile aferente anului 2023. Totoda­tă, MEAT întreprinde demersuri în vederea obţinerii de credite de anga­jament şi credite bugetare, necesare atât pentru a plăti dosarele depuse pentru activitatea de incoming pe anul 2023, cât şi pentru a continua schema în următorii ani“, transmite Ministerul Economiei, Antrepreno­ria­tului şi Turismului.

    Când a fost lansată schema, a fost prevăzut un buget total de 9 mil. lei (1,8 mil. euro). Agenţiile de turism au solicitat până acum doar 500.000 euro, mai puţin de o treime din bugetul alocat.

    Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, spune că asociaţia se află în discuţii cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul de Finanţe pentru a putea fi date sumele de bani solicitate, cât şi pentru reluarea schemei.

    „Anul acesta nici nu s-au primit depuneri. Multe agenţii de turism au renunţat să mai solicite bani prin acest program pentru că este multă birocraţie, multe verificări“, spune el.

    În România, există circa 3.000 de agenţii de turism la nivel naţional, dintre acestea, doar 50 fac turism de incoming, spune Alin Burcea.

    Anul trecut, peste 2,1 milioane de turişti străini s-au cazat în unităţile de cazare locale, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. O bună parte din aceşti turişti vin în România individual, fără a apela la serviciile unei agenţii de turism. Totuşi, dacă ar exista o strategie la nivel naţional, agenţiile de turism ar putea reprezenta motorul de creştere al turismului de incoming.

  • Analiza de luni. Proasta administrare a celor şase primari de sector supraaglomerează rând pe rând fiecare şcoală din Bucureşti. Decontul este la profesori, părinţi şi elevi

    ♦ În ultimii cinci ani, numărul de clase pregătitoare din şcolile din Bucureşti a crescut cu 30% ♦ Generatiile care intră acum la clasa pregătitoare, copii născuţi în 2017 în mare parte, vin pe un vârf al natalităţii în Bucureşti, vârf pe care primarii în funcţie îl ştiau încă din 2017 şi nu au pregătit nicio soluţie pentru el ♦ Atunci când creşti într-un an de la trei la şase clase pregătitoare pe aceeaşi infrastructură şcolară, soluţia este să împingi clasele de gimnaziu, toate sau unele dintre ele, la şcoala în mai multe schimburi ♦ Când numărul de clase pregătitoare creşte cu 30%, iar în multe şcoli ai dublare de la an la an, când nu ai mai construit nimic şi sălile vechi de clasă devin insuficiente, singura explicaţie este un management defectuos. Cine răspunde? În teorie, primarul. În practică, nimeni.

    Primarul este cel care ştie cum se dezvoltă oraşul sau câte locuinţe noi, câte familii, câţi copii de grădiniţă sau de şcoală sunt sub acoperişurile caselor din oraşul, din sectorul său. El autorizează blocuri, mii de locuinţe noi şi apoi îi trimite directorului de şcoală o listă cu noi adrese arondate scolii pe care o conduce. Aşa se face că în Bucu­reşti avem 34 şcoli care în ultimii cinci ani si-au dublat numărul de clase pregătitoare. Toate şcoli vechi, pentru că primarii de sector avizează blocuri, nu şi şcoli.

    Primarii sunt cei care administrează clădirile şcolilor. Ei sunt cei care ar trebui să adapteze dezvoltarea ur­ba­nă la infrastructura şco­lară. Avizez 10 blo­curi? Asta îmi va genera atâţia elevi în plus în acea zonă.

    Am săli de clasă pen­tru ei? Am profesori sufi­cienţi? Cum mă pregătesc să integrez dezvoltarea urbană pe care am avizat-o cu nevoia familiilor care se mută acolo?

    Pentru primarii din Bucureşti astfel de întrebări nu-şi fac loc pe lista de priorităţi. Avizează blocuri, sute de locuinţe, trimit către şcoli în fiecare an zeci de adrese noi, pentru că oraşul se dezvoltă, sectorul se dezvoltă, pe orice parcelă de teren liber apare un bloc.

    Şcolile încep procesul de înscriere la clasa pregătitoare, îşi fac planul bazându-se pe ceea ce ştiau din anii trecuţi. Dar planul lor nu mai bate cu realitatea din teren.

    ZF a identificat mai multe şcoli din Bucureşti, în toate sectoarele, care au trecut în planul de şcolarizare două sau trei clase pregătitoare şi s-au trezit cu un număr dublu de clase.

    Un număr de 34 de şcoli din Bucureşti şi-au dublat numărul de clase pregătitoare în cinci ani, spune Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

    Pe listă este şi Şcoala Gimnazială „Sf. Constantin şi Elena“ din sectorul 6 al Capitalei, care propusese iniţial trei clase pregătitoare.

    „Noi am propus trei clase pregătitoare şi am ajuns la şase, s-a făcut suplimentare pentru că au venit mai mulţi copii, acum avem 125 de copii înscrişi. Noi suntem pregătiţi, avem şi cadre didactice, am suplimentat numărul lor la şase. Nu avem probleme cu spaţiul sau cu cadrele didactice“, au spus pentru ZF reprezentanţii Şcolii Gimnaziale „Sf. Constantin şi Elena“ din sectorul 6 din Capitală.

    Lista de la ISMB include şi Şcoala Gimnazială nr. 80 din sectorul 3, care a ajuns la 10 clase pregătitoare în anul şcolar ce urmează să înceapă, faţă de cinci clase în urmă cu cinci ani şcolari. Şcoala propusese un număr de opt clase pregătitoare pentru 2024 – 2025, dar cererea a fost mare, de 232 de copii, astfel că numărul de clase a fost suplimentat.

    Tot în sectorul 3 este şi Şcoala Gim­nazială nr. 195 (Hamburg), cu nouă clase pregătitoare ce vor primi în bănci aproape 200 de elevi.

    „Nevoile actuale ale şcolii sunt funcţio­narea programului instituţiei într-un singur schimb, o mai mare disciplină şcolară, disci­plină sprijinită de o legislaţie şcolară clară, precum şi construirea laboratoarelor de fizică, chimie, TIC, a sălilor de lectură, a cabi­netelor metodice, a spaţiilor de depozitare, arhivare. Momentan ne aflăm într-un amplu proces de reabilitare, extindere şi renovare a şcolii, care va acoperi toate aceste nevoi“, au spus reprezentanţii Şcolii Gimnaziale nr. 195 (Hamburg) anterior pentru ZF.

    Sectorul 3 s-a dezvoltat foarte mult în ul­ti­mii ani, cu multe apartamente noi constru­ite pe o suprafaţă aproape cât un nou cartier. De altfel, 10 dintre cele 34 de şcoli care şi-au dublat numărul de clase pregătitoare în ultimii cinci ani sunt în sectorul 3.

    Al doilea sector în clasamentul după acest criteriu este sectorul 6, cu şase şcoli cu dublul claselor pregătitoare în 2024 – 2025 faţă de 2019 – 2020.

    Toate şcolile cu număr dublu de clase pregătitoare sunt vechi, deşi Ciprian Ciucu, pri­marul secto­rului 6, reales cu o majoritate covârşitoare de voturi pentru un nou man­dat, susţinea că el condiţionează construcţia de apartamente de construcţia de şcoli noi.

    „Vrei să faci 2.000 de apartamente, îna­inte vii să-mi faci o şcoală acolo. Mai întâi re­cepţionezi şcoala şi apoi recepţionezi apar­tamentele“, a spus Ciucu într-o emisiune la Prima TV.

    La egalitate cu sectorul 6 ca număr de şcoli cu număr dublu de clase pregătitoare, este sectorul 2, cu şase şcoli şi el, doar că acolo sunt şi şcoli care au crescut de la una la două clase pregătitoare, pe când în sectorul 6 vorbim despre şcoli cu cinci sau şase astfel de clase.

    Astfel, din datele oficiale reiese clar că este o nevoie mai mare de clase pregătitoare, de corpuri de şcoli care să le găzduiască şi de învăţători care să stea la catedră. 

    Dar vine această nevoie din creşterea numărului de copii, creşte natalitatea în Capitală? Nu.

    Datele arată că în ultimul deceniu natalitatea a scăzut cu 24% în Bucureşti. Dacă în 2014 se năşteau mai mult de 19.430 de copii, în 2023 numărul lor a ajuns la nici 14.850. De altfel, în ultimul an a fost o scădere abruptă, s-au născut cu aproape 3.800 mai puţini copii în 2023 faţă de 2022, după cum arată calculele ZF făcute pe baza datelor de la INS.

    Astfel, generaţiile care intră acum la clasa pregătitoare, copii născuţi în 2017 în mare parte, vin pe un vârf al natalităţii în Bucureşti, vârf pe care primarii în functie îl ştiau încă din 2017 şi nu au pregătit nicio soluţie pentru el.

    Se construiesc blocuri noi în zone în care înainte era „deşert“ imobiliar. Da. S-a pregă­tit vreun primar de sector cu săli de clasă noi, cu clădiri noi pentru şcoli? Nu.

    Aceeaşi infrastrauctură şcolară veche primeşte astăzi un număr dublu de copii şi astfel se ajunge la şcoala în schimburi, două sau trei, la ore ciuntite, 40-45-50 de minute, la pauze de cinci minute, la containere ampla­sate în curtea şcolilor.

    Cine răspunde? Nimeni.

    În 2023 au fost finalizate 13.834 de locuinţe noi în Bucureşti, în creştere cu peste 300% în ultimul deceniu. Doar în ultimul an au fost finalizate cu aproape 1.600 mai multe locuinţe noi faţă de anul precedent. De asemenea, dezvoltarea de „cartiere“ noi din jurul Capitalei, aduce şi ea în oraş sute de copii care au locuiesc de fapt în comunele de pe lângă Bucureşti. 

    Capacitatea administraţiei locale din Bucureşti de a răspunde cu infrastructură şcolară pe măsura numărului de blocuri pe care le-a avizat a fost zero în ultimii ani.

    Datele de la INS arată că nicio şcoală nouă nu a fost construită în Bucureşti, iar începutul de an şcolar prinde mereu alte şcoli în „hora“ învăţatului în schimburi.

    Ora de 40 de minute şi pauza de cinci sunt discriminatorii, a concluzionat pentru ZF Consiliul Naţional pentru combaterea discriminării. Se va schimba ceva cu şcoala în schimburi în Bucureşti. Nu.

    Legea prevede că excepţiile sunt admise în stare de calamitate, de urgenţă, iar dacă ne uităm la cum arată astăzi infrastructura şcolară este aproape de calamitate. Copii şi profesori care fac naveta câţiva kilometri de la un sediu al şcolii la altul, elevi care învaţă în containere, şcoli care nu au biblioteci, laboratoare sau săli de sport.

     

  • Delta Dunării a atras doar puţin peste 38.000 de turişti în ianuarie-iulie anul acesta în mod „oficial“, faţă de peste 100.000 de turişti înregistraţi anul trecut: „Convieţuim cu turismul la negru“

    ♦ În statisticile oficiale nu sunt incluşi turiştii care aleg să se cazeze în casele localnicilor din Delta Dunării sau la negru în alte unităţi turistice.

    Delta Dunării, una dintre atrac­ţiile principale ale României, a atras în mod oficial doar puţin peste 38.000 de turişti în ianuarie-iulie anul acesta, faţă de 100.665 de turişti înregistraţi în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor transmise către ZF de oficialii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).

    „Conform raportărilor agenţilor economici care prestează activităţi de turism în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării în luna iunie 2024 au fost înregistraţi 12.931, iar pentru lu­na iulie 2024 au fost raportaţi 362 tu­rişti. În iunie 2023 au fost înregistraţi 21.435 turişti, iar în iulie anul trecut 19.955 turişti“, potrivit ARBDD.

    În statisticile oficiale nu sunt in­cluşi însă turiştii care aleg să se ca­zeze în casele localnicilor din Delta Dunării şi nici cei cazaţi la negru în alte unităţi turistice. Cele mai atrac­tive destinaţii rămân Sulina, Sfântu Gheorghe, Crişan, Murighiol şi Chilia Veche.

    Delta Dunării are un potenţial uriaş de a deveni atracţia României chiar şi pentru turiştii străini, dat fi­ind că este a treia cea mai mare deltă din Europa (dupa Delta Volgăi şi Delta Kuban) şi a 22-a deltă din lume. Peste jumătate din suprafaţa Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost inclusă în lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural în 1990.

    „Organizăm excursii spre Suli­na, Mila 23 şi Letea dar per total nu­mărul de turişti a fost în scădere în acest sezon până acum pentru Delta Dună­rii. Toţi operatorii din port se plâng, noi am reuşit să trimitem 3-5 bărci pe zi în excursii pentru că avem clienţi fideli care au revenit. Tu­riştii s-au spe­riat de războiul de la graniţă“, a spus pentru ZF Dan Zva­nof de la Delta Tours, organizator de excursii în Delta Dunării.

    Rea­litatea arată că după începe­rea războiului de la graniţă însă, zo­ne­le din Delta Dunării aflate mai a­proa­pe de graniţa cu Ucraina au pierdut turişti, fiind alese regiunile de la peri­ferie însă. Delta Dunării a fost afecta­tă ca destinaţie turistică de războiul de la graniţă, mai ales şi ca urmare a in­ci­den­te­lor legate de că­derea unor dro­ne sau porţiuni de dro­ne pe terito­riul românesc. Aces­tea au crescut şi mai mult teama turiştilor de a-şi petrece vacanţele în Delta Dunării.

    „La Sulina vin în special familiile cu copii pentru plaja cu nisip fin şi atunci este o destinaţie norocoasă, pentru că la noi s-a menţinut numă­rul turiştilor la pensiune. Am avut un grad de ocupare de 80-90% în iunie şi iulie. Convieţuim însă cu turismul la negru“, a spus Corina Davidof, repre­zentant marketing de la pensiunea Perla Sulina, cu 14 de camere.

    În total, capacitatea de cazare pe tot judeţul Tulcea se ridică la 7.900 de locuri în hoteluri, vile, pensiuni, din care 4.500 de locuri în Sulina, Sf. Gheorghe, Murighiol, Chilia Veche şi Crişan. De altfel, tot mai multe pensiuni şi vile din Delta Dunării au fost scoase la vânzare anul acesta, una din problemele semnalate de proprietarii de pensiuni fiind că durata sejurului s-a redus dar şi accesul greoi în destinaţiile din Deltă.

    De exemplu, spre Tulcea, de unde se pleacă în Delta Dunării, nicio companie aeriană nu operează zboruri regulate, deşi aeroportul internaţional din Tulcea, poarta de intrare în Delta Dunării, a finalizat investiţia de 180 mil. lei în modernizare, din bani europeni, un proiect demarat încă din 2021. Aeroportul din Tulcea, ce deserveşte o zonă de interes pentru turişti, zona Deltei Dunării dar şi a siturilor arheologice din judeţul Tulcea, a avut anul trecut un trafic de doar 300 de pasageri, ceea ce îl poziţionează pe ultimul loc în topul aeroporturilor din ţară, potrivit datelor de la Asociaţia Aeroporturilor din România.

    Mai mult, pe cale feroviară oraşul Tulcea este legat de Capitală printr-un singur tren care parcurge distanţa în cinci-şase ore.

  • De unde mai vin banii la buget în afară de taxe. Statul aşteaptă venituri de 50 mld. lei în 2024 din amenzi, profitul companiilor de stat şi al BNR, închirieri sau vânzări de bunuri

    ♦ Veniturile nefiscale ar ajunge în 2024 la o pondere de 10% din totalul veniturilor statului, dacă se continuă ritmul de la şapte luni din an ♦ În afară de taxe, contribuţii şi venituri din fonduri UE, guvernul are resursa, puţin observată în analize, a veniturilor nefiscale: amenzi, penalităţi, prestări de servicii, vânzări de bunuri sau profiturile obţinute de companiile de stat, de regiile autonome sau de BNR ♦ Toate acestea vor însuma peste 50 mld. lei la final de 2024, dacă ritmul de încasare de la şapte luni din an este păstrat.

    54 mld. lei (peste 10 mld. euro) adică 10% din veni­tu­rile to­tale ale guver­nului Marcel Cio­lacu ar urma să fie încasările nefiscale ale statului în 2024. Veniturile nefiscale sunt încasările din profitul companiilor de stat şi al regiilor autonome sau al BNR, din închirieri sau vânzări de bunuri şi servicii, etc. La acestea se adaugă amenzile.

    „Aceste venituri nefiscale provin în cea mai mare parte din profiturile societăţilor de stat. Problema este că majoritatea companiilor, în loc să aducă astfel de venituri, au pierderi. Top 10 datornici la buget sunt 7 sau 8 firme de stat sau foste privatizate şi nenorocite.  Cu o mână se ia şi cu cealaltă se dă. Pe net, s-ar putea să nu avem nişte câştiguri semnificative”, comentează cifrele Emilian Duca, consultant fiscal. Din dividendele companiilor la care statul este în acţionariat şi au profit, ANAF a colectat anul trecut 7,7 mld. lei iar Finanţele au bugetat în 2024, din această sursă, 7,5 mld. lei. Aceasta este cea mai importantă resursă din veniturile nefiscale, obţinută de la companii precum Nu­clear­electrica, Romgaz, Hidroelectrica sau Petrom, unde guvernul are diferite participaţii. Ponderea acestor venituri a crescut mult mai mult în 2022, odată cu criza energetică, pentru că producătorii de energie, deţinuţi în proporţie de 80% de statul român, au încasat preţurile record la energie.

    „Statul a fost principalul câşti­gător al crizei energetice”, spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari. Pe de altă parte, nevoia de investiţii a companiilor de stat, dacă profitul merge la buget sub formă de dividende, rămâne descoperită. Astfel, companiile se împrumută pentru investiţii şi, aşa cum remarcă Codirlaşu, este practic şi un artificiu pentru mascarea datoriei publice.

    Guvernul mai are încasări şi din dobânzi şi din profiturile Băncii Naţionale a României. Din dobânzi sunt venituri în urma depozitelor Trezoreriei de Stat la diferite entităţi, inclusiv la BNR, explică Codirlaşu. De asemenea, adaugă el, 80% din profitul BNR din dobânzi se virează la bugetul de stat: „80% din profitul BNR merge la buget. Este o resursă consistentă”. Din dobânzi, guvernul se aşteaptă să încaseze 6,1 mld. lei în 2024, iar din profitul BNR 1,6 mld. lei.

    Din amenzi, statul şi-a bugetat venituri de 1,4 mld. lei în 2024, o creştere de 10% faţă de anul trecut. Sunt solide veniturile din amenzi, penalităţi şi confiscări însă, remarcă Emilian Duca, amenzile ar trebui să fie un instrument de conformare, nicidecum o resursă bugetară.

    „Problema amenzilor este delicată. Ideea de fond a existenţei amenzilor e de a promova un comportament co­rect şi nu de a fi venit la bugetul de stat.”

    Guvernul mai are venituri din vânzări de bunuri şi prestări de servicii bugetate la 2,8 mld. lei în 2024. De asemenea, din închirieri, guvernul se aşteaptă la venituri de 3,5 mld. lei în 2024.

    Statul mai face bani din profitul regiilor, cum este Romsilva sau RAPPS, administraţia patrimoniului de stat, din servicii consulare facturate sub formă de taxe sau vânzarea de certificate verzi pentru companiile care poluează.

    Pe lângă aceste categorii mari, mai vin o serie de categorii mai mici de venituri nefiscale, dar care, adunate, înseamnă venituri de 20-30 mld. lei la buget în 2024: recuperări de ajutor de stat, taxe eliberări permise, autorizaţii, recuperări de cheltuieli de judecată, organizări de cursuri de calificare  sau conversie profesională etc.

    Care sunt veniturile nefiscale ale statului

    ► Vărsăminte ale regiilor autonome şi ale companiilor de stat

    ► Chirii din patrimoniul de stat

    ► Venituri din exploatarea păşunilor, pădurilor etc.

    ► Venituri din dobânzi aferente Trezoreriei Statului

    ► Vânzări de bunuri şi servicii

    ► Analize şi servicii efectuate de laboratoare

    ► Venituri din taxe administrative, eliberări permise, certificate etc.

    ► Amenzi

    ► Penalităţi

    ► Confiscări

    ► Venituri din vânzări de bunuri, privatizări etc.

    ► Încasări de împrumuturi acordate

    Sursa: Ministerul Finanţelor

  • Radiografia poliţelor RCA. Prima medie RCA a crescut cu 18% în T1/2024 faţă de T1/2023, la circa 1.400 lei, iar în ultimii 4 ani s-a dublat. Ponderea contractelor RCA pe 12 luni este în continuare dominantă, ajungând la 85% în T1/2024, dar creşte şi ponderea poliţelor pe o lună

    ♦ Pe zona persoanelor fizice, nivelul primei medii RCA a ajuns la 1.079 lei în T1/2024, în creştere cu 17% faţă de T1/2023, în timp ce pe zona persoanelor juridice prima medie RCA a ajuns în T1/2024 până la 2.158 lei, în creştere cu 11% faţă de primele trei luni din 2023 ♦ Comparativ, în T1/2021 nivelul primei medii pentru persoane fizice se afla la 478 lei, în timp ce nivelul primei medii pentru peroane juridice se afla la 1.177 lei ♦ După ce diferenţele între valabilităţile poliţelor la bani au încetat să mai aibă sens, începutul anului arată o oarecare orientare a şoferilor din nou către valabilităţi ale poliţelor RCA sub 12 luni.

    Prima medie RCA a ajuns la 1.386 lei în primul trimestru (T1) din 2024, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce, faţă de acum 4 ani a ajuns la un nivel mai mult decât dublu, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Deşi, odată cu creşterea preţului poliţelor RCA nivelul primelor a început să fie semnificativ mai mare pentru valabilităţile mai mici de 12 luni, fapt care nu a mai încurajat achiziţionarea celor din această categorie, acum se observă tendinţa de a merge din nou către zona de sub 12 luni.

    Pe măsură ce piaţa asigurărilor a încercat să se stabilizeze, având deasupra capului cele două falimente răsunătoare, City Insurance şi Euroins, preţul poliţelor RCA a continuat să crească în ciuda formei de plafonare de până acum, începută în aprilie 2023 şi prelungită de 4 ori. Dacă în urmă cu 4-5 ani vorbeam de preţuri la poliţele RCA care puteau să se ducă sub 500 lei la persoane fizice şi puţin peste 1.000 lei la companii, acum tarifele RCA par de domeniul fantasticului.

    Pe zona persoanelor fizice, nivelul primei medii RCA a ajuns la 1.079 lei, în creştere cu 17% în primele trei luni din 2024 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce pe zona persoanelor juridice prima medie RCA a ajuns în T1/2024 până la 2.158 lei, în creştere cu 11% faţă de primele trei luni din 2023. Comparativ, în primele trei luni din 2021 nivelul primei medii pentru persoane fizice se afla la 478 lei, în timp ce nivelul primei medii pentru peroane juridice se afla la 1.177 lei.

    În acelaşi timp, distribuţia contractelor RCA în funcţie de valabilitatea poliţelor în primele trei luni din 2021 era de 29% pentru perioada de 12 luni, 2% pentru perioada de 11 luni, 37% pentru perioada de 6 luni, 4% pentru perioada de 3 luni, 2% pentru perioada de 2 luni şi 25% pentru perioada de o lună.

    În primele trei luni din 2024, numărul contractelor RCA încheiate a fost de aproape 1,5 milioane, din care circa 1,04 milioane au fost încheiate de persoane fizice şi aproape 444.000 au fost încheiate de persoane juridice.

    Odată cu prăbuşirea fostului lider al pieţei, City Insurance, achiziţionarea unor poliţe RCA pe o valabilitatea mai mică de 12 luni nu mai avea sens financiar, dat fiind că preţul ajunsese aproape de nivelul unei poliţe pe 12 luni. Astfel, se observă că în primele trei luni din 2022 circa 83% din totalul contractelor RCA erau pe o valabilitate de 12 luni, în timp ce 6% erau pe o valabilitate de 6 luni şi 9% pe o valabilitate de o lună.

    Scăderea abruptă de atunci a creat un trend care s-a manifestat şi în anul 2023, primele trei luni din 2023 ponderea contractelor RCA pe o perioadă de 12 luni atingând nivelul de 89%, în timp ce pentru valabilităţile de 6 luni şi o lună au rămas circa 5% pentru fiecare. Schimbarea în comportament se observă în primele trei luni din 2024, când ponderea poliţelor RCA cu o valabiltiate de 12 luni a scăzut la 85%, a scăzut şi pentru valabilitatea de 6 luni la circa 3%, în timp ce pentru valabilitatatea de o lună a crescut la 11%, de la 5% în primele trei lui din 2023.

  • România aşteaptă în acest an 14 mld. euro de la UE şi a luat, la şapte luni din 2024, 4,7 mld. euro. România a primit de la UE în primele şapte luni din an fonduri nerambursabile şi prin PNRR de 4,7 mld. euro

    ♦ România a primit de la UE în primele şapte luni din an fonduri nerambursabile şi prin PNRR de 4,7 mld. euro. ♦  Banii au venit, în mare parte, din fondurile europene nerambursabile, pentru că PNRR (care are o componentă de granturi şi alta de împrumuturi) se mişcă greu, deocamdată.

    Banii UE sunt din ce în ce mai mulţi. Anul trecut investiţiile statului de 100 mld. lei (20 mld. euro) au fost acoperite din fonduri UE în proporţie de peste 60%.

    România mai are de recuperat bani din Cadrul Financiar Multianual 2014 – 2020 şi estimează că va primi în acest an 4,3 mld. euro (din care 670 mil. euro sunt pentru „dezvoltarea rurală”). A primit până în iulie 1,7 miliarde de euro.

    În ceea ce priveşte cadrul financiar multianual în exerciţiu (2021 – 2027) Finanţele au estimat intrarea a 6,1 mld. euro (din care 2,2 mld. euro sunt plăţi directe pentru agricultură). A primit, din aceşti bani, în primele şapte luni din an, 2,6 miliarde de euro, din care 1,7 mld. euro au însemnat plăţile directe în agricultură. Partea bună este că, odată cu aceste plăţi, Ministerul Agriculturii a cam terminat de dat subvenţii şi acum, dacă banii aşteptaţi (până la 6,1 mld. euro) vin, ei merg în fondurile structurale şi de coeziune.

    Din 2007, când a intrat în UE, România a primit plăţi totale de 96,7 mld. euro şi a contribuit la bugetul Uniunii cu 31,3 miliarde de euro. Rezultă un sold poziţiv de 65,4 miliarde de euro.

    Dacă absorbţia a fost greoaie la început, acum echipele care se ocupă de fondurile UE s-au rodat şi lucrurile se mişcă ceva mai bine. România a avut o absorbţie pentru fondurile de coeziune din exerciţiul financiar 2014-2020 de 96% (a pierdut un miliard de euro din alocarea totală de 24 mld. euro).

    Dacă, pe fondurile structurale, lucrurile se mişcă mai bine (pe alocare plăţilor directe în agricultură nu sunt probleme pentru că banii se împart şi gata), mecanismul PNRR merge greu.

    Prin NextGenerationEU 2021-2023 (PNRR este un instrument prin care este pus în practică NextGenerationEU) România aşteaptă anul acesta 3,6 mld. euro. Nu a primit însă, în primele şase luni din an, decât 288 de milioane de euro.

    Toată alocarea prin PNRR este de 28,5 mld. euro (13,6 mld. euro granturi şi 14,9 mld. euro împrumuturi). Din decembrie 2023, România are depusă o cerere de plată de 3,2 mld. euro. Comisia Europeană încă analizează „dosarul” pentru că aici banii nu se dau precum în agricultură, de pildă, unde ceri, faci o dovadă că ai pământ sau animale şi primeşti bani. Aici trebuie respectate nişte criterii, întâi trebuie să demonstrezi că ai făcut „reforme” şi abia apoi primeşti bani. Mecanismul NextGenerationEU a fost inventat în vremea crizei COVID pentru a ajuta statele membre să iasă la liman având în spate sprijinul financiar şi garanţia instituţiilor puternice de la Bruxelles.

    În decembrie 2021, România a primit un avans de 1,8 mld. euro din fondurile ce i-au fost rezervate. În octombrie 2022 a primit o plată de 2,6 mld. euro iar, în septembrie 2023, o alta de 2,7 mld. euro. Acum aşteaptă răspuns la cererea unei plăţi de 3,2 mld. euro. În primele şapte luni din an nu a primit din PNRR decât 288 de milioane de euro.