BusinessMagazin

Blog

  • OMUL CU PAINEA SI CUTITUL

    Intr-o companie ce administreaza fonduri private de pensii, directorul de investitii este cel ce trebuie sa gestioneze si sa inmulteasca banii colectati.

     

    LEGISLATIE: In legislatia care reglementeaza piata pensiilor private nu exista cerinte speciale pentru autorizarea directorului de investitii, singura obligativitate fiind existenta acestei functii in structura societatii. Totusi, pentru ca dosarul de autorizare al administratorului contine informatii despre toate persoanele cu putere de decizie, in procesul de autorizare CSSPP analizeaza si „calitatea“ directorului de investitii.

     

    EXPERIENTA: Cei mai potriviti pentru aceasta functie sunt, conform specialistilor in resurse umane, responsabilii cu administrarea fondurilor din marile companii (domeniul fiind mai putin important), unde exista un volum mare de numerar care trebuie administrat. Zonele de unde se recruteaza cu predilectie directorii de investitii din companiile de pensii sunt insa bancile, fondurile de investitii sau asigurarile.

     

    CERTIFICARI: Un fel de ISO pentru finantisti, certificarea Chartered Financial Analyst (CFA Institute) este solicitata de unele companii pentru directorul de investitii. Practic, CFA este o diploma pe care angajatorii si investitorii o recunosc ca fiind garantia respectarii celor mai bune standarde de expertiza profesionala.

     

    SALARIZARE: Ca principiu, remunerarea se face in acest domeniu pornind de la un salariu

    fix (estimat de George Butunoiu, director general al firmei de recrutare GB Consulting, la 9.000-10.000 de euro pe luna), la care se adauga bonusuri in functie de performantele realizate.

  • CINE ADMINISTREAZA BANII DE PENSIE

    In vistieria companiilor ce vor administra fonduri de pensii obligatorii ar urma sa intre in 2008 aproximativ 300 de milioane de euro, iar dupa primii trei ani suma va urca spre jumatate de miliard de euro. De administrarea si inmultirea banilor pentru pensie vor raspunde directorii de investitii, cele mai importante piese dintr-un business unde o greseala poate transforma o afacere uriasa intr-un esec rasunator.

     

    Pentru un director de investitii, „cel mai important e sa nu te lase nervii, sa nu iti pierzi rabdarea si sa nu actionezi impulsiv“, spune Dumitru Mihut, care s-a alaturat in iunie grupului OTP, pentru a coordona activitatea de investitii a OTP Fond de Pensii. OTP Group este una dintre cele 12 companii care au primit pana la finele saptamanii trecute aprobarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) pentru a-si infiinta societatile ce vor administra afacerea pensiilor obligatorii private. O afacere care in trei ani promite sa ajunga la 430 de milioane de euro (1,9 miliarde de lei), potrivit unei estimari recente a Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).

     

    Startul afacerii cu pensii private obligatorii se va da in august, fie la inceputul lunii, fie la sfarsit, potrivit celor mai noi informatii furnizate de Mircea Oancea, presedintele CSSPP. Motivul potentialei amanari fata de calendarul initial (conform caruia angajatii cu varsta de pana la 35 de ani trebuia sa isi aleaga un fond de pensii intre 1 august si 30 noiembrie) e justificat de Oancea prin nevoia societatilor care au cerut autorizatie de a-si pregati agentii de vanzare. Odata insa ce etapa vanzarilor se incheie, „armata de marketing“ se retrage, iar jucatorii-cheie vor fi directorii de investitii – oamenii care trebuie sa investeasca si sa inmulteasca banii romanilor pentru pensie.

     

    De alegerile pe care le vor face acestia depinde inclusiv supravietuirea propriilor afaceri – pentru ca dupa primii doi ani de functionare se va trage linie, iar cei care nu reusesc sa se incadreze in media pietei ca performante vor fi eliminati. O perspectiva de neacceptat, in conditiile in care pe termen lung din acest business se pot face profituri consistente: dupa prognozele CNP, pana in 2020 sumele nete atrase anual de piata pensiilor private (fara comisioanele incasate de companii pentru administrare) vor creste la aproape 3 miliarde de euro. In aceste conditii, suma rulata in sistemul privat de pensii va fi, in 2020, de circa 20 de miliarde de euro.

     

    „Pentru orice finantist, a fi director de investitii intr-o astfel de companie, unde i se dau pe mana sute de milioane de euro sa «se joace», e ca un vis implinit“, e de parere George Butunoiu, director general al firmei de recrutare GB Consulting. O „joaca“ ce nu se anunta simpla, in conditiile in care piata financiara romaneasca este inca destul de mica, iar plaja de instrumente pe care responsabilii de strategia de investitii le au la dispozitie pentru plasamente e restransa. Cu atat mai mult cu cat, desi legislatia nu le limiteaza investitiile pe pietele externe, multi dintre ei spun ca in primii ani vor cauta sa ramana doar pe cea romaneasca, datorita randamentelor mai mari de aici, dar si din cauza riscurilor de curs valutar ale investitiilor in alte monede.

     

    Pana acum, doar o parte dintre companiile ce au primit acceptul CSSPP pentru a-si constitui societatile de pensii obligatorii au numit oficial un director de investitii. In altele, departamentul de resurse umane mai are inca de lucru pentru a gasi persoana potrivita, iar departamentul de investitii e in stadiul de „proiect in dezvoltare“. Alte companii prefera sa pastreze discretia asupra subiectului, chiar daca postul a fost ocupat, pana cand societatea de pensii va fi lansata. Ca sa poata vinde pensii obligatorii, societatile trebuie sa obtina in prima faza o autorizatie de constituire de la CSSPP, apoi sa se inregistreze la Registrul Comertului, dupa care sa depuna la CSSPP cererea de autorizare ca administrator de pensii obligatorii. Dorin Boboc este directorul de investitii de la Allianz-Tiriac Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative. Relatia lui Boboc (34 de ani) cu piata de capital si cu domeniul investitiilor a inceput „in mod formal“, dupa cum spune, in august 2004, cand a inceput sa lucreze in divizia de investitii a grupului Raiffeisen. Pasiunea pentru acest domeniu este insa mult mai veche, „de pe vremea cand lucram in Statele Unite ca inginer de aeronave si ii vedeam pe toti jucand la bursa“.

     

    In SUA, unde Boboc a terminat in 2001 Colegiul de Aeronautica din New York si apoi a lucrat in domeniu mai multi ani, toate fondurile de pensii au mai mult de jumatate din active plasate in actiuni, pentru ca americanii sunt investitori obisnuiti pe piata de capital, dar si pentru ca randamentele sunt mici pe alte tipuri de plasamente. In Romania insa, Boboc anticipeaza ca, cel putin in cazul fondurilor de pensii obligatorii, „se va converge cu investitiile catre zona de risc mediu“, mai precis spre un procent de 25-35% din active alocat pe piata de capital. In cazul pensiilor facultative, „e firesc sa oferim mai multe fonduri“, cu grade de risc si randamente diferite. Boboc se va ocupa la Allianz-Tiriac atat de administrarea investitiilor pentru fondurile din pilonul III (al pensiilor facultative), cat si de cel din pilonul II (al pensiilor obligatorii).  Intre 2003, cand a renuntat la postul din SUA, si 2004, cand s-a angajat la Raiffeisen Capital & Investment, Boboc a urmat si cursurile MBA Romano-Canadian, program unde a fost cooptat ulterior drept colaborator pentru a preda un curs de investitii. Pentru el, experienta dobandita intr-o piata „agitata“, cum este cea romaneasca, si „pe foarte multe proiecte, lucrand intr-un grup mare“, vine sa compenseze experienta de doar doi ani si jumatate in domeniu, care ar putea fi considerata de unii prea scurta. Motiv pentru care spune ca, atunci cand a fost contactat de o firma de head-hunting ce i-a propus actuala functie, „am simtit ca este o evolutie fireasca si am acceptat, pentru ca asta imi doream sa fac“.

     

    Si pentru Anne-Marie Mancas (35 de ani), pasul facut in ianuarie spre functia oferita de Omniasig, de director de investitii in compania ce va fi infiintata pentru administrarea de pensii (facultative si obligatorii) a fost „natural“, spune ea. De la terminarea Academiei de Studii Economice, in iunie 1997 si pana in noiembrie 2006, Mancas a lucrat exclusiv in BCR, ca economist in Directia Piete de Capital: „M-a pasionat mult bursa inca din facultate si m-am angajat la BCR chiar de la infiintarea departamentului“. In acea perioada a urmat si un MBA in management financiar, organizat de City University, Bellevue, Washington.

    In banca, principalele ei activitati au fost legate de administrarea portofoliului de titluri pe piata interna si internationala de capital, de elaborarea procedurilor de tranzactionare a titlurilor financiare, de emiterea de instrumente financiare pe pietele de capital sau de participarea in consortii la emiterea de obligatiuni municipale si corporative. „Am participat in anii in care am lucrat in banca la toate strategiile posibile de portofoliu“, spune Mancas, adaugand ca pentru ea fondurile de pensii „imbina ce am invatat pana acum cu noi oportunitati“. In structura noii companii, Anne-Marie Mancas detine si functia de director de investitii si pe cea de director general adjunct, fiind membru in Comitetul de Directie. Cum a fost recrutata? „Cochetam cu ideea de a-mi schimba locul de munca si am dat CV-ul meu unor cunostinte din piata.“


    Pentru Dumitru Mihut (39 de ani), director de investitii la OTP Fond de Pensii, intalnirea cu cei de aici s-a produs „la jumatatea drumului“: a fost cooptat in echipa OTP in iunie, dupa ce lucrase doi ani ca director al Directiei Piata de Capital din Bank Leumi si anterior inca sapte ani in mai multe companii cu activitate de investitii (societati de administrare a investitiilor  si societati de servicii de investitii financiare, printre care KD Investments, GM Invest, Gelsor). Ca formatie de baza, mehedinteanul Dumitru Mihut este inginer, absolvind Universitatea Politehnica din Bucuresti, si, ulterior, cursul postuniversitar de Management Bancar si Bursier la Academia de Studii Economice Bucuresti. In sarcina sa cade de acum coordonarea activitatii de investitii pentru fondurile de pensii pe care le va administra OTP Fond de Pensii, atat pe pilonul II, cat si pe III. Pe piata pensiilor obligatorii, directorul general al companiei, Marius Floarea (care a fost recrutat de OTP Group din decembrie anul trecut, din pozitia de director de marketing si administrare de retea al BCR Asigurari), spune ca vrea sa atraga, in primul an, in jur de 250.000 de contributori si active de 15 milioane de euro.


    Activitatea de plasare a activelor fondurilor de pensii va fi externalizata catre o societate de administrare a investitiilor din cadrul grupului, aflata acum in curs de constituire, in care Mihut va prelua coordonarea departamentului de investitii. Totusi, raspunderea rezultatelor ramane tot la administrator, adica la compania de pensii. Raspundere deloc usoara, spune el, pentru ca „se pot lua si decizii gresite“. Important este ca, prin diversificarea plasamentelor, „o eroare pe un titlu sa se reflecte cat mai putin in activul fondului“.


    O strategie similara in privinta activitatii de plasamente ar putea adopta si celelalte doua banci ce au primit de la CSSPP autorizatia de     a-si constitui societati de pensii private, BCR si BRD-Groupe Société Générale. Ambele dispun, in cadrul grupurilor din care fac parte, de posibilitatea de a-si externaliza partea de investitii catre societatile de administrare a activelor, BCR Asset Management, respectiv BRD Asset Management. Totusi, in forma actuala, legislatia impune si existenta unui director de investitii in companiile de pensii obligatorii.


    In alte companii inca se mai cauta omul potrivit pentru functia de director de investitii. La Interamerican, spre exemplu, de creionarea strategiei de investitii se ocupa Emilia Bunea, vicepresedinte si CFO al Interamerican Group. „In 3-4 luni probabil ca vom angaja si noi un om dedicat pentru aceasta functie“, spune Bunea (38 de ani), care se ocupa de zona de financiar si investitii a grupului Interamerican de mai bine de sapte ani. Managementul investitiilor pentru pilonul II, pe care se va concentra Interamerican Pensii, va urmari trei directii, explica ea: plasamente in actiuni, investitii in instrumente cu venit fix si investitii in Uniunea Europeana (actiuni si obligatiuni). Pe pilonul pensiilor obligatorii, la scara intregii piete, Bunea crede ca in 2008 se vor acumula active de circa 200 mil. euro, care vor creste insa la peste jumatate de miliard de euro in al doilea an.


    Emilia Bunea adauga ca acum, dupa ce Interamerican Pensii si-a trimis la CSSPP cadrul general privind strategia de investitii, „lucram la regulamentele interne“. Regulamente interne care prevad, printre altele, reguli de etica pentru toti oamenii din departamentul condus de ea („de exemplu, toti managerii de investitii trebuie sa dea o declaratie privind portofoliul propriu“) si un cod de conduita profesionala. „Preluam in compania de pensii codul Chartered Financial Analyst (CFA), o certificare similara, in industria de investitii, standardului de calitate ISO“. Administrat de catre CFA Institute din SUA, programul pregateste si testeaza specialistii din domeniul financiar. Emilia Bunea are ea insasi aceasta certificare.


    Cu piata de capital, Emilia Bunea a avut primul contact profesional acum mai bine de 10 ani (cand a inceput sa lucreze in domeniul investment banking, la Capital Securities, o companie de investitii ce a devenit intre timp EFG Finance), dupa mai multi ani petrecuti la Comtel Rom, un dezvoltator imobiliar. La domeniul unde lucreaza acum ii place cel mai mult „faptul ca aici simti ca poti crea valoare, nu ca in multe alte joburi in care nu simti ca obtii ceva“. Reversul medaliei e aici responsabilitatea foarte mare, „mai ales ca piata se poate complica rapid“.


    Oarecum la fel se intampla lucrurile si la ING Fond de Pensii, societatea grupului olandez ING care va activa pe pilonul II. Marius Popescu, deputy chief financial officer la ING Asigurari de Viata (32 de ani), spune ca „vom ajuta firma de pensii sa-si creeze un departament de investitii ale carei proceduri sa le urmareasca pe cele din compania de asigurari“. Altfel spus, Popescu este unul dintre oamenii care va asista noua companie in recrutarea angajatilor din departamentul de investitii si in trasarea strategiei generale privind plasamentele. La ING Asigurari de Viata (care administreaza si un fond de pensii facultative), Marius Popescu are in grija strategia de alocare pe clase de active a noua portofolii (corespunzatoare unor profiluri diferite de risc si garantii ale produselor de asigurare) si a surplusului de fonduri al companiei. „Eu semnez pentru toate tranzactiile“, sustine Popescu, adaugand ca este implicat si in activitatile ce privesc managementul riscului. Marius Popescu a venit la ING in 2005, acesta fiind si primul sau loc de munca in Romania – pentru ca el este cetatean canadian si a lucrat, timp de patru ani, ca analist financiar pentru General Motors in Canada si Statele Unite. „La General Motors Asset Management am luat pentru prima data contact cu planurile de pensii si de sanatate, un domeniu care mi     s-a parut fascinant“, spune Popescu. Dar in Romania, desi piata financiara este mai putin dezvoltata (sau tocmai din acest motiv), oportunitatile de cariera sunt mai mari. „Aici am la 32 de ani functia pe care o avea in Canada seful sefului meu la 42 de ani“, sustine el, convins ca in Romania „daca esti bine pregatit si muncesti, ai toate sansele sa avansezi repede“. Si Marius Popescu are certificarea CFA, fiind membru al CFA Institute din Toronto. 


    Ce i se cere unui director de investitii ca sa ocupe aceasta functie? Ca principiu general, cerintele sunt cam aceleasi, spun specialistii din companiile de head-hunting. Este obligatoriu sa aiba macar doi-trei ani de experienta in domeniul investitiilor, abilitati de coordonare a unei echipe si o buna intelegere a pietelor financiare, afirma Monica Pintilie, senior consultant la Wrightson Romania. Un director de investitii trebuie sa aiba studii economice de cel putin cinci ani, experienta in piata, experienta manageriala in administrarea de astfel de fonduri si viziune – completeaza Damjan Mencej, presedintele Prima Pensie Fond de Pensii, membra a grupului sloven Prva. Potrivit lui Mencej, grupul dispune de o echipa de 120 de manageri care administreaza 14 fonduri de pensii in regiunea central- si est-europeana. Managementul activelor in cele sapte tari in care este prezent grupul se face de catre echipe locale de specialisti, care isi desfasoara activitatea de investitii, de management al riscului si management de portofoliu conform cu prospectul aprobat de autoritatile din fiecare tara. „In Romania acoperim piata de capital cu o echipa locala care este in permanenta conectata cu echipa de manageri de active a grupului“, precizeaza presedintele de la Prima Pensie. Planurile slovenilor pe piata romaneasca vizeaza, pana la sfarsitul lui 2007, castigarea a 350.000 de clienti pentru fondul de pensii private obligatorii pe care il vor administra, adica 10% din piata.


    „E destul de greu sa gasesti oamenii potriviti pentru aceste posturi ce apar acum in companiile de pensii“, comenteaza Monica Pintilie, care indica bancile si companiile de asigurari ca principale pepiniere pentru astfel de specialisti. Pe aceasta lista, George Butunoiu, director general al firmei de recrutare GB Consulting, adauga si companiile din piata de capital, fondurile de investitii „si in general toate firmele mari in care exista trezorieri ce au pe mana sume mari ce trebuie investite“.


    Dincolo de implinirea in cariera a celor ce intra in acest nou domeniu, George Butunoiu puncteaza ca „un profesionist adevarat in acest domeniu e condamnat sa se imbogateasca“. In domeniul investitiilor, adauga el, „nu exista sa castigi putin.     Dar la fel de bine o greseala te poate costa tot“. Una peste alta, Butunoiu calculeaza ca un director de investitii este remunerat cu minim 9.000-10.000 de euro pe luna, constand dintr-un salariu fix la care se adauga bonusuri, „uneori foarte mari“,  in functie de performante. „Intr-adevar“, spune Dorin Boboc de la Allianz-Tiriac Pensii Private, „in contractul meu exista clauze care leaga o parte importanta a remuneratiei de performanta investitiilor, comparata cu piata“. Sistemul de penalizari, in cazul unor erori, este mai putin practicat in contracte de acest fel, „pentru ca daca ar fi, n-ar mai semna nimeni“, sustine George Butunoiu. Dorin Boboc are insa o alta explicatie, la fel de pragmatica: „Nici nu cred ca sunt necesare, pentru ca postul insusi depinde de performanta fondurilor aflate in grija echipei mele“.

  • Deodorante pentru toata Europa

    Unilever va transfera productia de deodorante de la fabrica din Leeds, Marea Britanie, la cea de la Severnoe Sianie, de langa Sankt Petersburg. Pentru modernizarea liniilor de productie de aici, compania va investi 7 milioane de euro.

     

    Fabrica ruseasca va produce 47 de milioane de deodorante, care vor fi comercializate in Rusia si in 23 de tari din Europa. Unilever a cumparat fabrica ruseasca in 1994, transformand-o in cea mai mare unitate de productie a sa din Europa. Denis Gurinovici, corporate relations director la biroul din Rusia al Unilever, spune ca productia in Rusia este favorabila in special datorita costurilor reduse cu forta de munca. Analistii considera insa ca un alt motiv pentru care astfel de investitii sunt profitabile il reprezinta normele de mediu, mult mai permisive in Rusia decat in statele din vestul Europei.

  • Trafic mare la bulgari

    La nici sase luni dupa inaugurarea noului terminal al aeroportului de la Sofia, ministrul bulgar al transporturilor intentioneaza sa solicite o noua marire a capacitatii aeroportului. Conform calculelor initiale, terminalul trebuia sa atinga capacitatea de 2,6 milioane de pasageri pe an in 2009.

     

    Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, care a cofinantat proiectul, a avansat ulterior ca termen mai probabil anul 2011. Insa, pe masura ce tot mai multe companii aeriene au inaugurat curse spre si dinspre Sofia, traficul a crescut peste asteptari. Anul trecut, prin aeroport au trecut 2,2 milioane de pasageri, iar in primele cinci luni din 2007 cresterea a fost de 21% fata de aceeasi perioada din 2006. Petar Mutafchiev, ministrul transporturilor, a anuntat ca a convocat o sedinta cu expertii unde se va discuta despre o eventuala marire a capacitatii aeroportului. Directorul acestuia, Plamen Stancev, a dat deo-camdata asigurari ca nu exista pericolul unei supraaglomerari din cauza apropierii de capacitatea maxima.

  • Alekperov, manager si actionar

    Vagit Alekperov, CEO al Lukoil, a cumparat 2,16% din actiunile companiei, platind un miliard de euro. Astfel, participatia sa la al doilea jucator de pe piata petrolului din Rusia a ajuns la 19%, apropiata de procentul de 21% detinut de la sfarsitul lui 2006 de compania americana ConocoPhillips.

     

    Publicatia Forbes estima, in martie, averea lui Alekperov la 12,4 miliarde de dolari (circa 9,5 miliarde de euro). In acelasi timp, Nikolai Tvetkov, membru al board-ului Lukoil si inclus si el de Forbes in clasamentul celor mai bogati oameni din lume (8,4 miliarde de dolari – circa 6,4 miliarde de euro), a vandut 1,9% din actiunile firmei pentru 902 milioane de euro. Roland Nash, director de strategie la banca de investitii Renaissance Capital din Moscova, spune ca majorarea participatiei lui Alekperov este un lucru bun pentru companie, deoarece nimeni nu stie mai bine decat acesta ce se intampla la Lukoil. Anterior acestei tranzactii, Vagit Alekperov si adjunctul sau, Leonid Fedun, ajunsesera impreuna la pragul de 25% din actiunile companiei, necesar pentru a bloca deciziile strategice. 

  • Mi pobre corazón

    Carlos Slim Helú ar putea fi cel mai bogat om din intreaga lume, conform ultimelor relatari de saptamana trecuta din presa mexicana. In aceasta tara, unde zeci de milioane de oameni traiesc intr-o saracie lucie, o asemenea diferenta uriasa de venituri a cam incins spiritele.

    Companiile lui Slim Helú domina industria de telecomunicatii din Mexic si au vandut peste 130 de milioane de telefoane mobile in toata America. Afacerile lui sunt extinse in aproape toate domeniile – una dintre companii a construit cea mai mare platforma petroliera offshore a Mexicului, in timp ce alta vinde CD-uri. Slim Helú este implicat si in comert, in domeniul bancar, in asigurari, in industria miniera, in constructii de sosele si in pro-ductia de tutun. In conditiile in care modul de distributie a veniturilor in Mexic este extrem de distorsionat, Slim Helú a ajuns sa personifice elita restransa ce controleaza mare parte din economie.

    Asa se face ca in cele din urma a cedat presiunii de a dona o buna parte din averea sa uriasa. La inceputul acestui an, Slim Helú a promis sa creasca finantarea oferita fundatiilor nonprofit patronate de companiile sale, de la 4 la 10 miliarde de dolari in urmatorii patru ani. In acelasi timp, a promis ca va cheltui sume importante pentru educatie si sanatate. Si a inceput sa frecventeze circuitul international al filantropiei, sa tina discursuri la conferinte, sa intre in relatii cu Bill Clinton si cu o parte din membrii familiei Kennedy. Intr-un recent interviu de doua ore, Slim a promis ca donatiile sale nu vor avea nicio limita. „Vrem sa ajungem la radacina problemelor, fara niciun fel de limita”, spunea el. Pana acum, Slim a acordat deja o serie de interviuri in biroul sau, un loc ascuns la ultimul etaj al uneia dintre filialele bancii sale (Banco Inbursa), la cateva incaperi departare de o galerie unde sunt expuse opere de arta europene si mexicane. Interviurile, ca si o conferinta de presa desfasurata in luna martie a acestui an, care a durat in jur de patru ore, par a fi demersuri prin care Slim Helú spera sa-si indulceasca putin reputatia de baron cu averea stransa din fraude.

    La un trabuc cubanez si o Coca-Cola Light, Slim Helú si-a explicat planurile in ceea ce priveste distribuirea averii. „Este un proiect de o viata, e o provocare“, a spus el. „Solutia pentru combaterea saraciei consta in educatie, in crearea de locuri de munca. Nu trebuie sa inveti un om cum sa pescuiasca, dupa cum obisnuiau sa spuna chinezii; in loc sa ii dai pestele si sa-l inveti cum sa pescuiasca, trebuie sa-l inveti cum sa vanda pestele, asa incat sa poata manca si altceva in afara de peste.“ Iar mai departe, spune el, inainte de educatie este nevoie de un sistem de sanatate adecvat, incepand chiar de la alimentatia femeilor insarcinate.

    Scepticii sunt de parere ca valoarea filantropiei lui Slim Helú trebuie masurata prin perspectiva pagubelor pe care le produce in economie monopolul sau din industria telefoniei. „La un anumit nivel as putea lauda filantropia lui“, spune Denise Dresser, analist politic si profesor in cadrul Instituto Tecnológico Autónomo de México – „insa ar fi mai bine pentru Mexic daca ar inceta mai intai sa blocheze concurenta“.

    Fiul unui imigrant din Liban, Slim Helú are acum 67 de ani, este vaduv si are sase copii deja adulti – motiv pentru care a lasat operatiunile de zi cu zi ale companiilor sale pe mana fiilor si a ginerilor sai. „Are foarte multi bani si acum se poate gandi la probleme mai importante“, spune Rossana Fuentes-Berain, editor in cadrul publicatiei El Universal, care a urmarit cariera lui Carlos Slim Helú in ultimii 15 ani. „Vrea sa faca parte dintr-o lume unde sa faci bani nu e un scop in sine.“ Slim Helú a facut avere achizitionand la preturi mici companii pe care le-a pus ulterior pe picioare. Evolutia sa pe listele de miliardari a inceput imediat dupa ce guvernul a vandut monopolul de stat Teléfonos de México, in 1990, unui grup condus de Slim Helú impreuna cu France Telecom si cu ceea ce era pe atunci Southwestern Bell.

    Carlos Slim Helú a fost pozitionat ca fiind al treilea cel mai bogat om din lume in 2006, conform revistei Forbes, iar anul acesta a urcat un loc in clasament, cu o avere neta estimata la 53,1 miliarde de dolari. Sentido Común, o publicatie mexicana online care urmareste atent evolutia averii lui, sustine insa ca valoarea companiilor unde Slim Helú detine participatii a crescut atat de repede in primele sase luni ale anului, incat omul de afaceri a ajuns deja pe locul intai in clasamentul miliardarilor lumii, cu o avere totala de 57 de miliarde de dolari, depasindu-l astfel pe Bill Gates, fondatorul Microsoft.

    Ascensiunea sa si drumul pana aici au fost insa pavate de anihilarea concurentei, a eforturilor facute de autoritatile antitrust de a asigura un echilibru pe piata si de actiuni de lobby intens in sfera politica, pentru a bloca legislatia care i-ar fi stat impotriva. Companiile concurente sustin ca grupul sau de telefonie mobila, Telmex, trage de timp atunci cand e vorba sa le asigure conectarea la reteaua sa nationala si ca le impune tarife prea mari ca sa le transporte semnalul. Guvernatorul Bancii Centrale din Mexic a criticat controlul Telmex pe piata, argumentand ca acesta a subminat competitivitatea tarii pe plan international.

    Carlos Slim Helú recunoaste ca Telmex detine 90% din liniile telefonice functionale in Mexic, dar sustine ca jumatate dintre cele mai profitabile au fost adjudecate de competitori. „Nu ne-am opus niciodata concurentei“, spune el. „N-au decat sa intre in joc.“ Cu toate acestea, piata telefoniei din Mexic, cu 16 linii telefonice la fiecare 100 de locuitori, a ramas mult in urma comparativ cu cea din tari precum Polonia sau Turcia din punctul de vedere al penetrarii serviciilor de baza de telefonie.

    Cu banii castigati in Mexic, Slim Helú a cladit cea mai mare companie de telefonie mobila din America Latina – América Móvil, care inregistreaza un real succes pe piete mari precum Brazilia. Pe aceasta se bazeaza, de altfel, si extinderea altor companii detinute de el spre sudul continentului, indeosebi a celor de constructii si infrastructura, miza fiind licitatiile pentru construirea de drumuri si baraje.

    Mexicanul are o stiinta de a combina atentia lacoma pentru detalii cu inclinatia pentru simplitate. Toate elementele necesare luarii unei decizii, dupa cum spune el, ar trebui sa incapa pe o singura foaie de hartie. Dar precizia lui cand vine vorba de cifre pare sa dispara atunci cand intra in ecuatie filantropia, intrucat sustine ca nu tine nicio evidenta a sumelor cheltuite in acest scop si nici nu poate spune unde se duce cea mai mare parte a banilor pe care ii doneaza in scopuri caritabile. Cert este insa ca Slim are in plan sa infiinteze un institut de sanatate si unul in domeniul educatiei. Fiecare dintre cele doua va fi finantat cu un capital de 500 de milioane de dolari, dupa spusele lui Arturo Elías, unul dintre ginerii lui Carlos Slim Helú, care il ajuta pe acesta in activitatile filantropice. Dupa care o sa urmeze si un institut sportiv, dedicat sporturilor pentru amatori.

    Pentru institutul de sanatate, Slim va lucra cu Julio Frenk, un fost ministru al sanatatii din Mexic care s-a aflat anul trecut pe lista scurta a candidatilor la sefia Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Implicarea lui Frenk a reusit intr-o anumita masura sa domoleasca criticile la adresa miliardarului. „Daca vrei sa faci o treaba serioasa, trebuie sa lucrezi cu profesionisti in domeniu“, spune Denise Dresser. „In aceast privinta cred ca Slim Helú merge in directia corecta.“

    In randul micii miscari filantropice din Mexic exista sperante ca si alti oameni de afaceri vor urma exemplul lui Slim Helú. Sectorul nonprofit din Mexic este foarte restrans si opac, spune Michael Layton, seful unui proiect pentru filantropie si societate civila din cadrul unui institut de tehnologie. „In Statele Unite, oamenii inteleg faptul ca cei bogati sunt binecuvantati de Dumnezeu cu administrarea resurselor comunitatii“, considera Jorge Villalobos, directorul Centrului Mexican pentru Filantropie. „In Mexic, aceasta viziune nu exista.“

    Nu ca Slim Helú si-ar cere iertare cuiva pentru averea sa. „Bogatia poate fi comparata cu o livada sau cu un pom fructifer“, spune miliardarul. „Trebuie sa stii sa oferi oamenilor fructele, nu crengile copacilor. Si trebuie sa plantezi mai multi copaci ca sa creezi o bogatie mai mare.“

    Traducere si adaptare: Anca Arsene

  • Cat a castigat mexicanul

    La 29 iunie, publicatia mexicana Sentido Común a anuntat ca, in urma cresterii cu 26,5% in al doilea trimestru a actiunilor operatorului telecom América Móvil, unde Carlos Slim Helú detine o participatie de 33%, averea acestuia a crescut la 67,8 miliarde de dolari (49,7 miliarde de euro), depasind-o pe cea a fondatorului Microsoft, Bill Gates (59,2 miliarde de dolari). Conform ultimei evaluari, din aprilie, a revistei Forbes, Slim Helú era al doilea miliardar al lumii, cu 53,1 miliarde de dolari, dupa Bill Gates (56 de miliarde).
     

    Data evaluarii

    Evaluare Sentido Común (mld. dolari)

    Evaluare Forbes (mld. dolari)

    29.06.2007

    67,8

    –

    12.04.2007

    –

    53,1

    30.03.2007

    57

    –

    08.03.2007

    –

    49

    30.12.2006

    52

    –

    29.09.2006

    46

    –

    30.03.2006

    40

    –

    09.03.2006

    –

    30

     

    Sursa: sentidocomun.com.mx

  • El si visele noastre

    Film american, unul din acelea care nu o sa castige niciodata Oscarul. Plin de stereotipuri dar emotionant: un tip, un vis, cei ce-l ajuta, cei ce incearca sa-l impiedice, cei ce se bucura de bucuria lui, cei ce se supara de bucuria primilor. Jucat bine, filmat bine, se termina cu bine. Un canal numai bun pentru transmis, difuzat si infuzat una din cele mai importante porunci ale lumii moderne: nu ucideti visele oamenilor. 

     

    Exista in drumul meu zilnic o trecere de pietoni cu o particularitate anume. Este situata intr-una din cele mai aglomerate intersectii ale Bucurestiului, la rascrucea a patru mari artere de circulatie; un suvoi aproape continuu de masini trece prin acel loc. Din cand in cand mai trec si pietonii. In fuga, pentru ca indicatorul se face verde, am cronometrat de nenumarate ori, fix sase secunde. Din cele sase secunde, mai mananca trei sau patru istetii care pisca acceleratia pe galben, asa ca daca nu te cheama Serghei Bubka, sa te ajuti la traversare cu o prajina sau asa ceva, esti imediat amenintat de masinile care pleaca de la urmatorul semafor. Nevoit sa zvacnesc intr-o goana topait-dezarticulata, traversarea aceea mi-a stricat multe zile, se manifesta si se perpetueaza acolo o nepasare evidenta care imi reduce conditia de cetatean.

     

    Acolo in schimb, in lungile asteptari pana la culoarea verde, il intalnesc cel mai des pe El.

     

    El este un personaj important, l-am vazut de cele mai multe ori in masini scumpe, dar mai apare, cateodata, si la volanul vreunei rable. Se imbraca casual, dar si in costum, cu sau fara cravata, cu slapi si budigai treisferturisiinformi, tuns, pletos, ras, barbos, duhnind, mirosind, adiind.

     

    E grabit si de multe ori, de cele mai multe ori, El are un aer oficial. Rezultatul grabei sale este incert – presupun ca, de cele mai multe ori, se afla intr-un fel de misiune importanta, avand drept rezultat mai binele sau, al celor apropiati, si printr-un soi de osmoza sociala, un mai bine popular-generalizat. Altfel, de ce s-ar grabi asa, de ce ar mai apela la girofaruri si sirene si ar alerga cu acceleratia la podea?

     

    Dar cum lumea ramane la fel cu toate ca El alearga ca nebunul, presupun ca fie ajunge prea tarziu, indiferent cat de tare s-ar grabi, fie munca sa nu are o finalitate tangibila si de impact, fie nu mai face nimic pentru ca de fapt asta e menirea lui, sa fie numai grabit. Va dati seama unde eram daca El se grabea si mai si facea ceva care sa-i justifice graba?

     

    El nu este singur, alaturi de El vad o sumedenie de tipi la fel de crunti, grabiti, zambitori, colorati, terni, botiti si impecabili, dar si blonde, brunete, roscate si satene cu staif, dezordonate, boeme si in taioare corporate. Toti par a avea o misiune si se grabesc. Dar n-am stiut mult timp unde se grabesc. Dupa ce am vazut un film american care nu o sa ia niciodata Oscarul, plin de stereotipuri dar emotionant, am inteles. El a luat romanilor visele.

     

    Graba lui nu are finalitate, alegatura in van nu lasa, pur si simplu, visele sa se aseze, sa revina.

     

    Visele sunt un act personal, intim, dar capacitatea unei natii de a visa este definitorie. Visul este o unitate de masura a umanitatii. Umanitatea este ceea ce iti ramane dupa ce te eliberezi de implatosarile cotidianului, diferenta dintre a lipai apa si a o bea cu inghitituri mici.

     

    Fara vise, prioritatile ni s-au modificat. El a fost suficient de parsiv si ne-a oferit paleative: bani, o locuinta, un automobil ne sunt vandute drept vise; de fapt sunt suporturi, ambalaje fara continut. Sau poate or fi chiar vise, dar numai pentru aceia care gasesc mai atragator mirosul vinilinului de pe scaunele masinii in comparatie cu parfumul iubitei. 

     

    Pentru ca nu mai exista vise, ni s-au modificat si prioritatile. Nu numai ca am acceptat neconditionat paleativele de care vorbeam mai devreme, dar am inceput sa confundam hahaitul gros cu distractia, negarea cu opinia, suficienta cu cunoasterea si acceptarea. Ignoram evidente, acceptam numai ce ne convine, cum ne convine, cand ne convine. O mare parte a Romaniei a devenit un stup de albine care confunda facutul mierii cu bazaitul furios, si acum bazaie furioase.

     

    Inainte de a incheia, as vrea sa le spun celor care au parcurs textul prea grabiti si care au inteles altceva decat am vrut sa spun, ca El nu este un personaj anume, El este numai graba, nepasarea, neputinta, indiferenta din noi. Cred ca multi din cei cu care ne intalnim zilnic sufera, suferim, de aceste lucruri. Iar textul acesta nu este un simptom de downshifting si nici de vreo alta dereglare, este numai sincer.

     

    O sa-l privesc altfel pe El, acolo in intersectie, daca ne vom recastiga visele adevarate.

  • Lucky number 10.000

    Indicele BET, barometrul Bursei de Valori Bucuresti, a depasit saptamana trecuta pentru prima data pragul de 10.000 de puncte, de zece ori mai mult fata de nivelul de 1.000 de puncte de la lansarea sa in urma cu aproape 10 ani. Numerele rotunde starnesc de obicei nostalgii, fiind totodata un bun prilej de bilant.

     

    Bilantul unui investitor pragmatic ar arata cam asa: „Daca mi-as fi facut un portofoliu pe structura indicelui BET acum 10 ani, in valoare de 10.000 de lei, si as fi stat pe el pana acum as fi avut 100.000 de lei. Avand in vedere ca preturile au crescut in perioada aceasta de 9,6 ori, adica ce cumparam in urma cu 10 ani cu 10.000 de lei as cumpara acum cu 96.000 de lei, pot spune ca nu am castigat mare lucru“.

     

    Poate ca un investitor care si-a inzecit banii in sase luni pe RASDAQ, de la inceputul acestui an, ar privi ironic acest bilant. Evolutia indicelui BET nu este insa cea mai reprezentativa pentru castigurile oferite de Bursa de Valori, avand in vedere ca multe din actiunile listate au oferit castiguri mult mai ridicate in aceasta perioada. Totusi, indicele BET este cel mai incarcat de istorie dintre indicii Bursei de Valori – o istorie destul de scurta, dar plina de evenimente. De altfel, numeroasele modificari operate in structura indicelui de la lansare si pana acum reliefeaza evolutia agitata a BVB. Din cele zece companii care alcatuiau structura initiala a BET se mai regasesc in prezent in indice doar Oltchim Ramnicu Val-cea, Azomures Targu-Mures si Antibiotice Iasi. Companii importante, cum ar fi Automobile Dacia Pitesti, Terapia Cluj, Arctic Gaesti sau Santierul Naval Constanta, au parasit intre timp ringul Bursei. Altele, cum ar fi Petrom, BRD, Banca Transilvania sau Rompetrol Rafinare s-au listat intre timp, devenind piese de baza ale pietei de capital romanesti.

     

    Privind retrospectiv, nu putem sa nu ne punem intrebarea unde ar fi fost Bursa de Valori Bucuresti acum daca nu s-ar fi delistat companii grele precum Dacia, Terapia, Arctic, Banca Agricola. Cum ar fi aratat acum si piata RASDAQ cu societati precum combinatul siderurgic Sidex, producatorii de ciment Romcim si Cimentul Fieni sau furnizorii de rulmenti Koyo Alexandria si Timken Ploiesti? Cu toate aceste companii si altele care s-au delistat intre timp, Bursa de la Bucuresti s-ar fi apropiat probabil de 50 de miliarde de euro, fata de circa 37 de miliarde de euro cat este capitalizarea in prezent, iar indicele BET ar fi depasit poate mai de mult pragul de 10.000 de puncte. Bursa de la Bucuresti ar fi putut juca astfel un rol mai important la nivel regional si ar fi concurat cu piete mai importante, cum ar fi Austria sau Polonia.

     

    Totusi, cu sau fara acele companii, cresterile spectaculoase din ultimii ani n-ar fi fost posibile fara activitatea investitorilor straini. Acestia au avut o contributie importanta in evaluarea corecta a companiilor romanesti listate, determinand totodata si un interes mai ridicat pentru investitiile la Bursa din partea investitorilor locali. Cresterea Bursei de Valori si a indicelui BET a accelerat in ultimii 3-4 ani, impulsionata de cresterea economiei, dar si de perspectivele oferite de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Investitorii straini au fost permanent cei care au dat tonul evolutiei pietei, stabilind tendintele importante si actiunile „la moda“. Daca in urma cu 2-3 ani strainii mizau in special pe Petrom si BRD, companii care dominau sedintele de tranzactionare pe Bursa, in ultimii doi ani investitorii din afara si-au indreptat atentia si asupra altor companii, cum ar fi SIF-urile, dar si companiile de talie mai mica listate la Bursa si pe RASDAQ.

     

    Aderarea Romaniei la UE, la 1 ianuarie 2007, a crescut interesul strainilor pentru piata romaneasca. Investitiile straine au crescut puternic in prima parte a acestui an, depasind nivelul inregistrat in tot anul trecut, iar acesta a fost doar inceputul. In ultima luna, banii strainilor s-au simtit puternic pe piata, ducand toti indicii bursieri la noi maxime istorice.

     

    In ciuda cresterii din ultimii ani, indicele BET reflecta insa in continuare si slabiciunile pietei romanesti. Prezenta in componenta indicelui a unor companii neperformante, cum ar fi Azomures sau, pana de curand, Rulmentul Brasov, arata ca piata duce inca lipsa unor listari noi, de companii atractive. Un alt aspect negativ este faptul ca piata de capital nu reflecta inca structura economiei nationale, domenii importante, cum ar fi serviciile sau constructiile, fiind inca destul de slab reprezentate.

     

    Listarea la Bursa a unor companii de stat importante, cum ar fi Romgaz, Transgaz, companiile din domeniul energiei sau Fondul Proprietatea vor avea cu siguranta un impact pozitiv, desi calendarul acestor listari este inca destul de incert. O alta listare asteptata este cea a Erste Bank, care ar fi prima companie straina listata pe piata romaneasca, ceea ce ar determina o crestere a vizibilitatii si a importantei bursei romanesti la nivel regional. Lansarea produselor derivate pe Bursa de Valori, dar si tranzactiile in marja vor contribui si ele la dezvoltarea pietei romanesti si ar putea duce indicii bursieri la noi maxime istorice. Astfel incat, desi a fost atins poate mai tarziu decat ar fi trebuit, nivelul de 10.000 de puncte ar putea fi unul cu noroc pentru indicele BET.

  • Mai usor cu geopolitica

    O mare problema apare atunci cand o teorie incepe sa explice prea multe lucruri. Intr-un asemenea punct, tot demersul teoretic devine de fapt unul ideologic. Scopul teoriei nu mai este atunci de a explica sau de a permite intelegerea, ci pur si simplu de a convinge. 

     

    Bineinteles, aceasta nu inseamna ca ar trebui sa pretindem de la actorii politici numai explicatii teoretice. Aflati sub permanenta amenintare a sondajelor, politicienii trebuie in principal sa convinga. Arta de a convinge publicul cu drept de vot nu ar trebui insa sa epuizeze integral continutul politicii.

     

    Scena politica romaneasca este dominata in acest moment de mai multe asemenea teorii. Aspectul lor de rationalitate, de „stiintificitate“ le este dat in doua feluri: fie prin apelul la o persoana publica, a carei capacitate nu este pusa la indoiala de publicul larg, fie prin apelul la rezultatele unui calcul matematic care, nu-i asa, este accesibil tuturor. Asa au aparut oligarhii, patrulaterele negre, cei 322, alaturi de resursele energetice rusesti.

     

    Gazul rusesc este, alaturi de Marea Neagra, marea angoasa a politicii externe romanesti. El este un instrument diabolic de santaj, utilizat de Rusia pentru a „cuminti“ regimurile democratice, pasnice si independente din acest spatiu geografic. Acest veritabil barbarism este rezultatul unei interpretari geopolitice a situatiei. Sistemul este simplu: Rusia are gazul, ea ni-l vinde, noi platim mult. In punctul acesta, partea de concluzii a teoriei se bifurca realmente ideologic. Pentru presedinte, asta e rau, ca nu suntem independenti energetic. Drept care trebuie sa vorbim pe un ton dur cu Rusia. Ce rezolvam cu asta – nimic concret. Dar aparam demnitatea nationala. De partea cealalta, daca am vorbi mai frumos, cine stie, poate s-ar ieftini gazul! Rationamentul geopolitic este ca posesorul de resurse le foloseste pentru a-si creste puterea.

     

    Aceasta linie de gandire – indiferent de pozitia fata de Rusia – este defectuoasa. Si aceasta din mai multe motive. Pe de o parte, pentru ca ia in calcul o singura resursa. Astfel, Rusia are intr-adevar cantitati impresionabile de resurse energetice, dar nu si suficiente capacitati de rafinare, oferta de servicii, tehnologie IT. Daca am considera accesul la Windows o resursa, atunci Microsoft atenteaza la independenta IT a Romaniei. Si apropo, nu am auzit niciun politician sa se planga de pretul Vista sau al Office. Aceasta valorizare exclusiva pe linia unei singure resurse nu surprinde nici intreaga amploare a sistemului economic mondial si nici nu observa ca puterea statului incepe sa devina difuza de la un anumit punct.

     

    In al doilea rand, orice relatie economica este una bivalenta. Presedintele nostru sustine, bunaoara, ca Uniunea Europeana nu are o strategie energetica. Si ca, la fel ca Romania, UE nu este independenta energetic. Raspunsul la aceasta lipsa l-a dat teoria liberala acum cateva sute de ani.

     

    Niciun stat – mai ales Rusia – nu are capacitatea de a produce tot ceea ce consuma. Ca orice vanzator decent, Rusia incearca sa vanda la un pret cat mai mare. Iar noi, sa cumparam la un pret cat mai mic. Ideea „inchiderii robinetului“ este absurda, in conditiile in care economia ruseasca se bazeaza din ce in ce mai mult pe exportul de resurse energetice.

     

    Daca Rusia ar sista exporturile, tarile aprovizionate ar trebui sa rationalizeze rezervele si sa caute surse alternative – situatie indiscutabil grava. Rusia ar trebui sa suporte insa prabusirea exporturilor (care sustin in mare parte cresterea economica). Lucrul e valabil chiar si in raport cu clientul Romania. Un vanzator de paine nu plange dupa pierderea unui client. Cand vinzi insa milioane de metri cub de gaz, nu e la fel de simplu sa gasesti un inlocuitor, fie si pentru un consumator mic ca Romania.

     

    Ideea independentei energetice este un mod ideologizant de a privi o problema geopolitica. Ea nu explica in niciun caz comportamentul Rusiei, la fel cum nu explica si comportamentul mult mai irational al actorilor politici romani. In calculele relatiilor bilaterale intra mult mai multi factori, de multe ori greu de apreciat chiar de catre actorii insisi (ma intreb daca Vladimir Putin stie de ce este suparat pe el Traian Basescu). Viitorul relatiilor este un continuu proces de negociere si de renegociere, cu final incert. Independenta energetica se trateaza cu liberalism clasic. Si se vindeca.