Pe de altă parte, accesul publicului în Arena Naţională va fi permis de la ora 18.00.
Suporterii FC Petrolul vor fi direcţionaţi spre intrarea în complex situată pe Bulevardul Pierre de Coubertin, iar cei ai CFR Cluj vor intra prin Bulevardul Basarabia.
De asemenea, publicul neutru (Peluza Sud şi o parte din Tribuna Est – sectoarele 109, 110, 111, 319, 320, 321, 323, 324 şi 325) va intra prin Bulevardul Basarabia.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Potrivit unor surse din cadrul Aeroportului “Transilvania” din Târgu Mureş, cursa charter privată care l-a adus pe Prinţul Charles în România a aterizat joi după-amiază, fiind întâmpinată de directorul aeroportului, Peti Andras, şi de oficialităţi de la ambasada britanică.
Aeronava privată a venit de la Londra, Prinţul Charles fiind preluat de la aeroport de o maşină a oficialităţilor britanice.
De la aeroportul mureşean, Prinţul Charles ar fi plecat spre Micloşoara, în judeţul Covasna, la domeniul contelui Kalnoki Tibor, unde înnoptează de obicei când vizitează România.
Vineri, prinţul este aşteptat să facă o vizită privată în localitatea mureşeană Archita, din comuna Vânători.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Astfel, în România, comisionul interbancar în sistemele VISA şi MasterCard este de 1% şi respectiv 1,2%, în timp ce în ţări ca Belgia, Franţa, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depăşeşte 0,8% (pentru cardurile de debit cu chip).
Declanşată de Consiliul Concurenţei în 2011, investigaţia sectorială pe piaţa serviciilor de plăţi bancare a urmărit patru direcţii principale: modul de determinare a comisioanelor interbancare pe piaţa cardurilor de plată; modul de determinare a nivelului comisioanelor şi taxelor plătite de comercianţi către banca acceptantă (care deţine POS-ul aflat la comerciant) pentru serviciile prestate în cazul tranzacţiilor cu carduri; profitabilitatea sectorului cardurilor de plată şi gradul de concentrare a pieţei serviciilor de plată cu carduri.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“România este inclusă în strategia de dezvoltare pe termen lung a Grupului MOL, iar deschiderea terminalului de produse petroliere de la Giurgiu reprezintă un pas important în acest sens. Alături de extinderea şi modernizarea reţelei de benzinării, optimizarea lanţului logistic este o direcţie importantă de creştere a eficienţei atât pe plan local, cât şi la nivelul Grupului MOL”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman MOL România.
Terminalul de la Giurgiu este amplasat în Zona Liberă, pe un teren cu suprafaţa totală de aproape 15.000 de metri pătraţi, iar depozitul are acces direct la transportul fluvial. Prima fază a proiectului, inaugurată astăzi, prevede stocarea şi comercializarea de motorină.
Terminalul este dotat cu un sistem computerizat de încărcare a autocisternelor şi cu tehnologie automatizată de aditivare. întrucât funcţionarea depozitului este automatizată, necesitatea implicării umane în procesele tehnologice legate de aprovizionarea cu produsele rafinăriilor Grupului MOL este minimă. în faza a doua, va fi finalizată construcţia tuturor rezervoarelor depozitului, care va avea o capacitate totală utilă de 7.000 de metri cubi.
“Această investiţie răspunde necesităţilor reţelei de distribuţie în creştere a MOL România, care înregistrează volume de vânzări mai mari de la an la an. De asemenea, clienţii şi partenerii noştri beneficiază de produsele de înaltă calitate furnizate de rafinăriile Grupului MOL”, a adăugat Kinga Daradics.
Grupul MOL este o companie cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 31.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul controlează cinci rafinării şi două unităţi petrochimice, în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia. Compania deţine, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de beninării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 ţări.
Grupul operează o reţea de conducte de gaze naturale de înaltă presiune de peste 5.800 km în Ungaria. MOL activează şi în comercializarea şi distribuţia de gaze naturale la nivel regional. în România, MOL deţine 137 de bezinării şi înregistrează performanţe pozitive şi pe segmentele de vânzări destinate companiilor, prin intermediul cardurilor de carburanţi şi soluţiilor en gros. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul României, dintre care unul a fost ratificat de către toate autorităţile competente.
“Am decis să devansăm termenul de negociere şi să realizăm o solicitare preliminară de intenţie pentru a tatona aşteptările pieţei şi să ne ajute să realizăm o listă scurtă a posibililor investitori. Oferta va fi publicată luni pe site-ul ministerului. Un astfel de investitor ar trebui să aibă o bonitate care să fie probată de scrisori de bonitate bancare şi de confort de la o bancă sau de la un consorţiu de prim rang şi să acopere măcar 25% din suma care trebuie angajată. Să aibă experienţă în domeniul chimiei şi pertrochimiei şi o reţea globală în care să se integreze. Oferta va fi publicată luni pe site-ul ministerului şi a Oltchim”, a spus Vosganian într-o conferinţă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Odată cu inaugurarea sălii de peste 2.500 de locuri, CS Dinamo sărbătoreşte împlinirea a 65 de ani de la înfiinţarea clubului. Ponta a sosit în parcul sportiv însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea şi de ministrul de Interne, Radu Stroe. Panglica a fost tăiată de Dragnea, de Stroe, de Elisabeta Lipă, comandantul CS Dinamo, şi de Ivan Patzaichin.
“S-au strâns toţi dinamoviştii. Nu mai seamănă cu ce era înainte. Am jucat în sala asta de multe ori şi nu îmi vine să cred cum arată. Nu are legătură cu ce a fost aici. Ştiu foarte bine şi vestiarele, tot”, a declarat Ponta, pasionat de baschet, care apoi a întrebat-o pe Carmen Tocală, secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului: “Deci dacă se califică şi Steaua avem din nou derbiuri? Aici poţi să le joci, nici nu se compară cu (n.r. – sala) Floresca”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Joi dimineaţă, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Dolj, Iulia Stănculescu, şi-a înaintat cererea de demisie, care a fost acceptată de managerul instituţiei.
“Directorul medical şi-a înaintat demisia. Aş dori să îmi cer scuze familiei pacientei respective pentru situaţia care s-a creat. Nu cred că a fost vorba despre rea-intenţie, ci mai mult despre o lipsă de comunicare între directorul medical care a demisionat şi medical curant”, a declarat joi Cristian Gângioveanu, directorul Serviciului de Ambulanţă Dolj.
O femeie în vârstă de 41 de ani a fost adusă, duminică, cu ambulanţa, de la Constanţa la Spitalul de Urgenţă din Craiova, pentru a fi tratată de medicul Florinel Bădulescu, şef al Clinicii de Oncologie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“Respingem ca inadmisibilă declaraţia domnului comisar Günther Oettinger, declaraţie care aduce grave prejudicii unui stat membru al Uniunii Europene (UE), fără nicio justificare şi în afara oricăror proceduri şi cutume ale UE. Cerem Guvernului să solicite demisia imediată a comisarului pentru comportament contrar spiritului şi realităţilor pe care se fundamentează UE. România este o ţară democratică, stabilă politic, care parcurge un drum cu dificultăţi majore generate de o destructurare haotică a economiei”, se arată într-un comuicat al AOAR.
Oettinger, şi-a exprimat preocuparea că state precum Italia, România şi Bulgaria sunt “neguvernabile”, Guvernul german negând ulterior că ar putea face o astfel de apreciere privind Italia, fără însă a retracta în privinţa României şi Bulgariei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Minerii sunt membri ai Federaţiei Naţionalã Mine Energie (FNME), condusă de Marin Condescu, care se află în fruntea protestatarilor, alături de prim-vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ, fost senator PDL.
Protestatarii s-au strâns în zona de sud a oraşului, în jurul orei 12.00, şi au pornit în marş pe Bulevardul Victoria, spre centrul oraşului. Aceştia ar urma să ajungă la sediul Prefecturii Gorj, apoi la sediul Complexului Energetic Oltenia, Divizia Minieră, de unde ar urma să se deplaseze către sediul administrativ al companiei.
Pe traseu, protestatarii scandează lozinci împotriva managerului privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, căruia i-au cerut demisia.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro