Blog

  • Cei 17 fericiţi de la Autoritatea de Supraveghere Financiară

    De asemenea, numărul membrilor consiliului, a căror numire este în atribuţiile Parlamentului şi al căror mandat va dura cinci ani, va creşte de la 15 la 17, dintre care 5 executivi, şi se elimină obligaţia ca aceştia să fie ori economişti, ori avocaţi.

    Proiectul de lege pentru înfiinţarea ASF, planificat să fie votat până la 15 martie, se află în continuare în dezbaterea parlamentarilor, urmând ca săptămâna viitoare să fie supus discuţiei în plenul Camerei. ASF va unifica atribuţiile CNVM, CSA şi CSSPP, în conformitate cu recomandările Băncii Centrale Europene.

  • Viroza dezbinării dreptei peste un vraf de hârtii. Perlele politice ale săptămânii

    “Elena Udrea reprezintă într-adevăr PDL şi pe Traian Băsescu. Domnul Blaga nu reprezintă pe nimeni, decât un trecut pe care, recunosc, şi eu vreau să-l uităm” – Victor Ponta, liderul PSD

    “Ponta este singurul om, dintre cei pe care îi cunosc, care minte cu o sinceritate de crede şi el pe moment” – fruntaşul PDL Adriean Videanu

    “Constatăm cu îngrijorare că se răspândeşte o viroză a dezbinării dreptei, în condiţiile în care USL îşi bate joc de români” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice

    “Libertatea de exprimare cred că o puteţi constata în fiecare seară, deja, pe trotuar” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre criticile pe care i le aduce facţiunea Chiliman-Tăriceanu

    “Pe mine nu mă miră că d-na Udrea şi dl. Ponta vorbesc pe aceeaşi limbă de mult timp. Dar îl rog pe dl. Ponta să se ocupe de PSD şi să guverneze, pentru că prăpădeşte ţara” – Vasile Blaga, liderul PDL

    “Chiţoiu e ministru peste un vraf de hârtii, Fenechiu doar peste Căile Ferate” – Varujan Vosganian, ministrul economiei, despre funcţiile nesatisfăcătoare primite de miniştrii liberali din guvern

  • Un neamţ la cârma Romtelecom şi Cosmote?

    Beckers este în prezent preşedintele diviziei de servicii IT a grupului german Deutsche Telekom (cel mai mare acţionar al OTE) din Franţa. Potrivit surselor, el va prelua din martie conducerea celor doi operatori de telecomunicaţii cu un business anual de peste un miliard de euro, odată cu promovarea la Atena, într-o funcţie de top management în cadrul grupului OTE, a actualului executiv Stefanos Theocharopoulos.

    Grecul aflat în acest moment la conducerea Cosmote şi Romtelecom a venit în România la începutul lui 2008 şi a obţinut rezultate pozitive pentru ambele companii – în primele trei trimestre din 2012 Romtelecom a raportat un profit operaţional (EBITDA) de 125 de milioane de euro, în creştere cu 40%, iar Cosmote un rezultat EBITDA de 89 de milioane de euro, în creştere cu 27%.

    Informaţia nu a fost confirmată pentru ZF nici de oficialii OTE sau Deutsche Telekom, nici de reprezentanţii Ministerului Societăţii Informaţionale, care administrează participaţia de 46% din Romtelecom şi 14% din Cosmote a statului român şi care ar trebui să aprobe o asemenea mişcare.

  • Ce vedem la cinema: “Parker” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Parker este hoţ experimentat, cu un cod de etică foarte clar stabilit: nu fură de la oameni care nu îşi permit luxul şi nu îi răneşte pe cei care nu merită. La ultimul jaf, echipa lui îl trădează furându-i toate lucrurile de valoare şi lasându-l aproape mort în pustietate.

    Ce vedem la cinema: “Parker” (GALERIE FOTO)

    Hotărât să se răzbune, Parker îi urmăreşte până în Palm Beach, unde aceştia plănuiesc să dea cea mai mare lovitură de care s-a auzit vreodata. Sub identitatea unui texan bogat, bărbatul se asociază cu frumoasa şi ambiţioasa Leslie (Jennifer Lopez), care este mai mult decât dispusă în a-l ajuta să dejoace planurile foştilor coechipieri.

    Ce vedem la cinema: “Parker” (VIDEO)

    Pe lângă Jason Statham şi Jennifer Lopez, din distribuţia filmului de acţiune “Parker” mai fac parte Michael Chiklis, Wendell Pierce şi Nick Nolte.

    Distribuit în România de MediaPro Distribution, filmul Parker poate fi văzut, începând cu 1 martie, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Odeon Cineplex (Cluj), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cinema Twins (Ploieşti), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Cinema Glendale (Bucureşti).

  • Oscar 2013: cine va câştiga?

    Filmul “Lincoln” de Steven Spielberg este considerat marele favorit la cea de-a 85-a gală Oscar, cu 12 nominalizări, serios ameninţat de “Argo”, de Ben Affleck, premiat deja cu numlte trofee, potrivit Mediafax. Regizorul Steven Spielberg nu a mai câştigat un premiu al Academiei americane din 1999, primit pentru “Salvaţi soldatul Ryan”. Cu şapte nominalizări la Oscar, Ben Afleck şi thrillerul său “Argo” prezinta misiunea de salvare a unor diplomaţi americani în timpul Revoluţiei iraniene din 1979, au câştigat însă toate premiile importante din sezonul hollywoodian din acest an – Globul de Aur şi premiile decernate de Sindicatul actorilor americani. Ben Affleck lipseşte totuşi de la categoria” cel mai bun regizor”, unde trofeul ar urma să revină lui Steven Spielberg, Ang Lee, pentru filmul “Life of Pi” sau Michael Haneke, cu al său “Amour”.

    FILME INCREDIBILE CARE NU AU CÂŞTIGAT OSCARUL

    Britanicul Daniel Day-Lewis se află în cursa pentru cea de-a treia statuetă la categoria cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea lui din filmul “Lincoln”. Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal ar putea fi câştigat atâ de Jennifer Lawrence, văduva din comedia “Silver Linings Playbook”, cât şi de Jessica Chastain, analista CIA care îl urmăreşte pe Osama ben Laden în “Zero Dark Thirty” sau de franţuzoaica Emmanuelle Riva, pentru rolul de femeie bolnavă aflată la sfârşitul vieţii în “Amour”. Anne Hathaway ar urma să câştige Oscarul pentru cel mai bun rol secundar, datorită interpretării personajului Fantine din musicalul “Les Misérables”. Iar în ce priveşte interpretarea actorilor la această secţiune, lupta se dă între Alan Arkin din “Argo”, Robert De Niro din “Silver Linings Playbook”, Philip Seymour Hoffma din “The Master”, Tommy Lee Jones “Lincoln” şi Christoph Waltz pentru “Django Unchained”.

    Michael Phillips, un critic pentru publicaţia americană Tribune, şi-a publicat previziunile în legătură cu premiile care vor fi acordate duminică. El a dat numele celor care crede că vor fi premiaţi, dar şi artiştilor care ar merita de fapt premiul. La categoria cel mai bun lungmetraj, el crede că va câştiga Argo, iar cei care ar merita premiul sunt Zero Dark Thirty sau Amour. Cea mai bună actriţă în 2012 este, din punctul lui de vedere, Emmanuelle Riva, actriţa principală din Amour, iar in acest caz crede că acesta va fi şi votul Academiei de Film. Premiul pentru cel mai bun actor ar trebui acordat lui Denzel Washington pentru rolul din “Flight”, dar câştigătorul va fi Daniel Day-Lewis care a jucat în “Lincoln”. Cea mai bună actriţă într-un rol secundar este pentru 2012 Amy Adams din “The Master”, dar va câştiga Anne Hathway pentru rolul din “Mizerabilii”. Cel mai bun actor într-un rol secundar este Tommy Lee Jones din Lincoln, iar Robert de Niro va fi premiat pentru rolul din “Silver Linings Playbook”. Cel mai bun regizor este, din punctul lui de vedere, Michael Haneke, pentru Amour, dar va câştiga Steven Spielberg pentru Amour.

    18 filme de văzut în 2013 – GALERIE FOTO

  • Atenţie la furtul de date de pe cardurile bancare

    Membrii grupării sunt suspectaţi că au confecţionat echipamente electronice pentru fraudarea cardurilor bancare la bancomate, pe care ulterior le vindeau unor alte grupări infracţionale ce acţionau în Italia, Anglia, Spania şi Olanda. De asemenea, suspecţii efectuau tranzacţii prin intermediul internetului (de regulă achiziţionau bilete de avion), folosind datele unor carduri bancare clonate anterior în străinătate.

    Vineri, 22 februarie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au efectuat, în baza autorizaţiilor emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, percheziţii la locuinţele a şase suspecţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 36 de ani. În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe sisteme informatice, medii de stocare a datelor şi informaţiilor şi diverse componente electronice.

    În aceeaşi zi, suspecţii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunilor de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plata electronic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Instanţa a dispus arestarea preventivă a patru dintre suspecţi, iar ceilalţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate.

  • Melodia zilei: G. F. Handel – Io t’abbraccio

    Duetul “Io t’abbraccio” (Te-mbrăţişez) face parte din opera “Rodelinda, regina longobarzilor”, care a avut premiera la Londra în februarie 1725. La acea vreme, rolul personajului masculin al duetului i-a fost oferit unuia dintre cei mai faimoşi castraţi din istoria muzicii, Senesino.

    În înregistrarea de faţă, realizată în 2005 de ansamblul Il Complesso Barocco, dirijat de Alan Curtis, personajul masculin (Bertarido) este interpretat de contraltista sârbă Marijana Mijanovic, iar cel feminin (Rodelinda) de soprana germană Simone Kermes.

  • Elena Băsescu: Sunt însărcinată în 7 săptămâni

    Ea a răspuns la toate întrebările pe această temă, arătând că nu ştie încă dacă va avea fată sau băiat. “E mult prea devreme, sarcina are în jur de o lună şi jumătate – şapte săptămâni, este mult prea devreme şi, oricum, până la trei luni îmi doresc să fiu foarte precaută pentru a diminua riscurile unei sarcini oprite în evoluţie şi cred că mă înţelegeţi şi dumneavoastră”, a spus Elena Băsescu.

    În 14 februarie, preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, la Cluj, dacă fiica sa Elena este însărcinată, el răspunzând: “Hai mă, n-aş vrea să vorbesc. Lasă să facă trei luni”.

    Mai mult pe www.mediafax.ro

  • Şah cu sasul: metoda liberală de conservare a puterii

    Astfel de precizare, altminteri tautologică, este relevantă strict în perspectiva speculaţiilor neîncetate, venite din varii direcţii, despre încetarea funcţionării USL mai devreme de termenul oficial – 2016 – printr-o potenţială regrupare a dreptei (PNL, PDL şi oricine ar mai vrea să vină), în opoziţie cu PSD (aliat, la rândul lui, cu oricine ar vrea să mai vină).

    Iohannis, respins în 2009 de preşedintele Băsescu pentru postul de premier pe motiv că “soarta lui s-a decis la Grivco”, a fost însă până de curând un critic al guvernului Ponta şi e bine văzut de tabăra din PNL ostilă lui Antonescu (Tăriceanu-Chiliman). Ca atare, ar juca nu numai un rol de liant între facţiunile liberale, dar şi de contrapondere simbolică la dominarea PNL de către PSD şi a lui Antonescu de către Victor Ponta, din ce în ce mai supărătoare pentru suporterii liberali care se tem că PSD şi-ar putea desemna propriul candidat la prezidenţiale, de pildă în persoana lui Sorin Oprescu.

    Într-o asemenea logică, Antonescu şi-ar păstra şi el în mânecă asul unui tandem electoral cu Iohannis, care a şi admis că nu exclude pentru sine o funcţie de premier. Deocamdată, Antonescu şi Ponta au spus acelaşi lucru, anume că îl văd pe primarul Sibiului capabil să fie şi prim-ministru, şi preţedinte al ţării, fiindcă “a dovedit că este un foarte bun om politic”. Cum niciuna dintre cele două funcţii menţionate nu e liberă acum în proiectul USL, Antonescu a adăugat că Iohannis ar putea fi preşedintele viitoarei regiuni din care va face parte Sibiul.

  • Marketing cultural cu Charles şi Camilla

    Lucrarea – Tapiseria de la Bayeux – a fost comandată acum aproape o mie de ani de către episcopul Odo de Bayeux, fratele vitreg al lui Wilhelm Cuceritorul, pentru a marca victoria acestuia din bătălia de la Hastings din 1066 şi lucrul la ea a durat aproape zece ani.

    Tapiseria păstrată până azi se termină însă înainte de momentul încoronării, drept pentru care o echipă de voluntari coordonată de nişte artişti a adăugat momentele lipsă, încheind cu sosirea lui Wilhelm la Londra pentru încoronare. La noile scene ale tapiseriei au lucrat 416 persoane, inclusiv prinţul Charles şi soţia sa Camilla, ducesa de Cornwall.