BusinessMagazin

Blog

  • Noutati

    Singur impotriva tuturor

    Desi este considerat de catre autor o continuare a marelui sau succes „Podurile din Madison County“ (roman vandut in peste 12 milioane de exemplare si ecranizat, cu succesul stiut, de Clint Eastwood), „Un tangou in prerie“ este o poveste de sine statatoare. Eroul, Carlisle McMillan, fiu nelegitim al celebrului fotograf Robert Kincaid (protagonistul din „Podurile…“), este un calator misterios care a pornit din California, hotarat sa-si dea uitarii trecutul si sa porneasca totul de la zero. Ajuns in mijlocul unei rezervatii a indienilor sioux, se opreste in Salamander, un catun uitat de lume. Aici, un proiect de autostrada ii ameninta proaspat construita casa cu daramarea. Singur impotriva tuturor, Carlisle se va vedea in cele din urma sprijinit de catre Susanna, prietena indienilor.

     

    Robert James Waller, “Un tangou in prerie”,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

     

     

    Bangladesh Street

    Nazneen, eroina romanului, este o tanara nascuta in Bangladesh (ca si autoarea, Monica Ali, vlastar al unei familii anglo-bengaleze), dar al carei destin pare menit sa se desfasoare pe malurile Tamisei. Promisa lui Chanu, un barbat necunoscut care traieste la Londra, tanara descinde in capitala britanica direct pe Brick Lane, strada unde locuieste mai toata suflarea emigrantilor din Bangladesh. Cuceritoare, in primul rand, este maniera lenta, dar tenace in care eroina cauta sa se adapteze moravurilor occidentale. Incepe s-o rupa pe englezeste, prinde sa-si destupe mintea in niste dialoguri cu prietena ei, Razia, ba chiar – dupa ce isi da seama ca sotul ei, Chanu, e un tip de treaba, dar incapabil sa-i ofere ceea ce isi doreste – isi ia un amant, Karim pe numele sau, un personaj scindat intre amorul sincer pe care i-l poarta lui Nazneen si islamismul sau conservator. Treptat, tanara va da semne ca gusta independenta si libertinajul femeilor occidentale.

     

    Monica Ali, “Brick Lane”,

    Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2006

  • The Hours

    O trupa constituita din doi membri cu state vechi in industria muzicii se bazeaza mai degraba pe relatiile constituite de-a lungul anilor decat pe calitatea pieselor pentru a-si atrage publicul.

     

    Ma incearca un sentiment de resemnare scriind despre trupa din randurile de mai jos. Ca atatea alte trupe inconjurate de publicitate exagerata, nu au facut mare lucru ca s-o merite, lansand doar doua single-uri pana la ora actuala. Nu prea au din ce sa-si construiasca o reputatie. Totusi, atunci cand ai atatea relatii ca The Hours, nici nu trebuie sa te straduiesti prea tare. Sunt deja promovati de catre Jarvis Cocker, care a zis despre ei: „Inteleg rostul muzicii: acela de a per-mite unor fiinte umane sa comunice cu alte fiinte umane. E chiar atat de simplu, e chiar atat de important. Primiti-i in viata voastra. N-o sa regretati“.

     

    Putini sunt oamenii din muzica pe care sa-i admir mai mult decat pe Jarv – in mod normal, daca acesta sustine ca un grup e bun, atunci eu il cred. Totusi, e ceva suspect cu privire la felul in care trupa pare sa exploateze sprijinul unor artisti importanti precum Cocker, citatul de mai sus putand fi gasit peste tot pe Internet, de la interviuri cu trupa si pana la propriul lor site, de parca membrii sai ar fi disperati sa stoarca pana la ultimul strop de credibilitate din acest unic citat. Au mai aparut si alte informatii care m-au facut sa-mi displaca trupa, chiar inainte sa fi apucat s-o ascult. Sa trecem in revista motivele pentru care vocalistul Ant Genn pare genul de om cu care n-ai vrea sa fi nevoit sa vorbesti prea mult la o petrecere:

    1) Pe cand avea 16 ani canta la chitara pentru Pulp.      

    2) Si-a petrecut vara anului 1995 dormind pe podeaua casei lui Robbie Williams. Cei doi compuneau cantece impreuna si „si-au facut cunostinta unul altuia cu niste muzica buna“.

    3) A avut o dependenta „severa“ de cocaina si heroina, ceea ce i-a cauzat caderea catorva dinti. 

    4) A fost in turneu cu trupa britpop de fete plictisitoare la culme Elastica.

     

    Toate acestea sunt foarte impresionante, ati putea spune, si foarte „rock and roll“. Eu unul insa nu pot sa nu-mi inchipui cum e sa fii prins intr-un colt in timp ce Ant Genn iti povesteste toate cele de mai sus incercand sa se dea mare.

     

    Cealalta jumatate a trupei, instrumentistul polivalent Martin Slattery, are si el la fel de multe relatii, dupa ce a colaborat cu trupa lui Sean Ryder, Black Grape, si a facut parte din formatia regretatului Joe Strummer (fost membru The Clash – n.red.), The Mescaleros. Era sa uit: de prezentarea artistica vizuala a trupei s-a ocupat artistul milionar britanic Damien Hirst. Nota zece la capitolul relatii. Cum e insa trupa din punct de vedere muzical?

     

    Pentru un om care se pretinde „intolerant fata de versuri proaste“, dupa ce a colaborat cu artisti precum Jarvis Cocker, Genn pare sa fi scris niste piese destul de slabe. Una dintre acestea suna cam asa: „I love you more than my Adidas trainers / I love you more than my hooded tops“ („Te iubesc mai mult decat imi iubesc pantofii Adidas / Te iubesc mai mult decat imi iubesc hanoracele“). Versuri cat se poate de postmoderniste, ironice, probabil asta vor sa ne faca sa credem. Mie unuia insa, aceste versuri mi se par proaste si neinspirate.

     

    Cum ramane cu muzica? Probabil ca scepticismul meu initial mi-a intunecat judecata. Probabil ca m-a influentat viziunea de cosmar, in care ma visam blocat in lift cu vocalistul, care-mi vorbea despre decoratiunile interioare din casa lui Robbie Williams. In ceea ce ma priveste, The Hours suna ca o versiune diluata a unei trupe deja diluate, Keane. Aceleasi melodii „inaltatoare“. Aceeasi sinceritate de tip „imi port sufletul la vedere“. Acelasi sound tern care nu-ti inspira nimic.

     

    Jarvis, batrane, imi pare rau sa-ti fac asa ceva, dar trebuie sa nu fiu de accord. Poate ca The Hours or fi Urmatoarea Chestie Tare, dar eu unul nu sunt dispus sa-i primesc in viata mea. Imi pare rau.

     

    Traducere de Loredana FrATilA-Cristescu

  • Ce au in comun metroul si furculita

    In 2002, cand Bombardier a adus aici primul metrou nou, bucurestenii au mers in vagoane construite din cel mai nou tip de otel de pe piata. Desi otelul inoxidabil nu mai este asa o noutate, londonezii vor ajunge sa aiba metrouri din otelul respectiv abia incepand din acest an.

     

    “Un material asemanator celui din care se fac furculitele“, zice Mircea Marian, country manager al companiei Bombardier in Romania, referindu-se la otelul din care se construiesc vagoanele de metrou care circula acum in Bucuresti, dar si in alte 15 orase europene care au contractat trenuri Bombardier. „Materialul nu este exclusiv nou in domeniu, dar nu a fost folosit pentru constructia de metrouri in Europa, ci preponderent in Statele Unite ale Americii“, spune Marian.

     

    Grupul canadian Bombardier a luat in calcul folosirea otelului inoxidabil spre sfarsitul anilor ‘90, cand a fost semnat si contractul pentru prima transa de metrouri cu Metrorex, dar si cu compania chineza care administreaza metroul din Guangzhou, oras cu 12 milioane de locuitori, capitala provinciei chineze Guangdong. Noua linie de productie, MOVIA, presupunea nu numai un material mai nou, dar si alte elemente de atractie pentru contractanti: durata mai mare de viata a trenurilor (de la 20 la 30 sau chiar 40 de ani) si consum mai mic de energie (otelul inoxidabil fiind un material mai usor).

     

    „Stim ca bucurestenii au gustat de la inceput noile metrouri: in perioada cand pe magistrala Pipera-IMGB circulau in paralel trenuri noi cu trenuri vechi, mystery-shopper-ii nostri ne spuneau ca la sosirea unui metrou vechi in statie, oamenii paseau in spate si asteptau urmatorul tren, care era nou“, spune Tom Townson, directorul de vanzari al Bombardier, venit saptamana trecuta in Romania cu ocazia semnarii ultimului contract cu Metrorex pentru achizitia de metrouri, dar si pentru faza finala a licitatiei pentru o transa de 100 de noi tramvaie destinate traficului din Bucuresti (contract estimat la 230 de milioane de euro).

     

    Intr-adevar, metrourile aduse de Bombardier au placut publicului. Intr-atat, incat traficul cu metroul a crescut de la 36.000 de calatori pe zi in 2003 la peste 50.000 in decembrie anul trecut. De fapt, nu se stie a cata parte din aceasta crestere s-a datorat noilor metrouri si cat cresterii generale a traficului in Bucuresti din ultimii ani, dar pentru Bombardier asta chiar nu conteaza: „Faptul ca metrourile au fost bine primite e un plus pentru noi in vederea viitoarelor licitatii“, spune Tom Townson.

     

    Directorul de vanzari al Bombardier considera ca au castigat licitatiile pentru metroul bucurestean din doua motive: primul a fost pretul (conform lui Tom Townson, oferta Bombardier a fost mai ieftina cu 25% decat a principalului competitor, compania spaniola CAF Inc.) si al doilea a fost pachetul de servicii oferit (piese de schimb, training-uri pentru vatmani etc.). „Metrorex nu a dorit (precum alti contractori ai nostri) sa le asiguram si intretinerea trenurilor“, spune Townson. Nici Metrorex, nici CFR nu au cumparat in pachetele de servicii pentru trenuri noi serviciile de mentenanta, preferand solutiile interne. Desi la cifra de afaceri de aproape 15 mld. dolari a grupului, contractele de nici 300 mil. euro cu Romania par un chilipir, Townson crede ca acestea sunt doar incalzirea pentru contractele din viitor. El sustine ca Bombardier va fi favorita in concurenta pentru furnizarea unor noi trenuri de metrou, deoarece mentenanta este mai ieftina daca majoritatea trenurilor sunt furnizate de acelasi producator.

     

    Dincolo de contractele cu Metrorex, Bombardier considera ca abia „iesirea la suprafata“ va fi interesanta: cea mai apropiata si mai importanta licitatie la care participa este cea pentru achizitia de tramvaie pentru Regia de Transport Bucuresti, licitatie in a carei finala Bombardier lupta alaturi de Alstom si Siemens. Ofertele depuse de cei trei constructori variaza intre 230 si 270 mil. euro, cea mai ieftina fiind propusa de Alstom.

     

    Bombardier va intra in cursa si pentru inzestrarea cu tramvaie noi si a altor orase din tara, dar mai ales pentru noi trenuri, de lung curier. La capitolul trenuri, Tom Townson & Co. se gandesc la intrarea in licitatie cu un produs care a facut furori in Franta (unde a fost cumparat in detrimentul producatorului national Alstom) – trenul modular, unde scaunele si spatiile de bagaje pot fi mutate dintr-un loc in altul, rabatate sau date pur si simplu la o parte.

     

    Tom Townson spune ca astfel de trenuri vor putea fi adaptate si pentru Romania. In traducere libera, notiunea de adaptare inseamna ca nu vor aduce modelul vandut in Franta, care poate atinge si peste 400 kilometri pe ora, atata vreme cat cea mai performanta sina din Romania nu permite o viteza mai mare de 120 de kilometri pe ora.

  • Trenuri de Craiova

    Luna trecuta Bombardier a lansat la Bucuresti primul tren de metrou care va circula pe magistralele 1 si 3, iar pana la sfarsitul anului vor fi lansate inca doua trenuri din comanda de 20.

     

    PARTENERIAT. Ultimul contract, in valoare de 110 mil. euro, in baza caruia vor veni noile trenuri a fost semnat la inceputul anului 2005 si implica proiectarea, fabricarea si livrarea a 20 de trenuri noi ce vor fi asamblate la Electroputere Craiova.

     

    CONTRACTE. Valoarea totala a contractelor semnate de Bombardier pana acum cu statul roman se ridica la 282 mil. euro si include livrarea a 26 de trenuri de metrou (251 mil. euro) si a sistemelor de semnalizare pentru doua magistrale de metrou.

     

    CALIBRU. Bombardier Transportation, divizia de productie de echipamente pentru transport terestru a grupului canadian Bombardier Inc., a avut in ultimul an fiscal, incheiat la 31 ianuarie 2006, o cifra de afaceri de 6,65 mld. dolari. Cealalta divizie, Bombardier Aerospace, furnizor de echipamente pentru transport aerian, a incheiat anul cu venituri de 8,08 mld. dolari. Bombardier Inc. a realizat in ultimul an fiscal venituri de 14,7 mld. dolari.

  • Pretul aglomeratiei

    Bombardier, ca si alti producatori care vizeaza piata transporturilor in comun, isi bazeaza afacerile pe aglomeratia din ce in ce mai mare din marile orase, care face din transportul public o alternativa mai buna decat deplasarea cu masina personala.

    PIERDERI. Tarile dezvoltate pierd anual venituri de 500 mld. dolari pe an din cauza aglomeratiei din orase, arata un studiu facut de Organizatia Internationala a Transportului Public (UITP). Companiile londoneze au pierderi de 3,5 mld. dolari pe an, din aceeasi cauza.


    CAII ERAU MAI RAPIZI    . Studiile facute de UITP arata ca viteza cu care merg masinile la orele de varf este mai mica decat a omnibuzelor cu cai din urma cu 100 de ani (in Paris, la orele de varf, viteza medie este de 9,8 km pe ora).


    STRAZI SI PARCARI    . Experienta marilor orase arata ca largirea strazilor, construirea de noi poduri si parcari din ce in ce mai mari au fost doar solutii pe termen scurt, sase luni fiind termenul mediu pana la revenirea la acelasi grad de aglomeratie.

  • Paradoxul profitului

    In spatele preturilor bine tinute in frau ale produselor de pe rafturile magazinelor se duce o lupta apriga, nu numai intre comercianti, ci si intre retelele de magazine si furnizori. Iar lupta se traduce in micsorarea marjelor de profit pentru distribuitori.

     

    Competitia pentru preturi tot mai mici face ca marja de profit a distribuitorilor sa scada. Doua sunt principalele cauze care ingusteaza rata de profitabilitate a unui produs distribuit de o companie, explica Ileana Costanda, director de marketing al Aquila, grup de firme care ocupa, in functie de cifra de afaceri, pozitia a treia pe piata de distributie, dupa Interbrands Marketing & Distribution si Top Brands. Pe de o parte, spune Costanda, bugetele de marketing pentru sustinerea si promovarea produselor sunt tot mai insemnate. Pe de alta parte, dezvoltarea comertului modern creeaza o presiune tot mai mare asupra distribuitorilor, impingand in jos preturile.

     

    E la fel de adevarat insa ca exista cel putin doua motoare care favorizeaza majorarea profiturilor: vanzarile mai mari si reducerile de costuri. Odata cu cresterea puterii de cumparare se maresc si cheltuielile cumparatorilor: piata bunurilor de larg consum, apreciata la o valoare anuala de 18-18,5 miliarde de euro, ar putea creste in acest an fata de cel anterior cu 15% in valoare si 6% in volum, conform estimarilor companiei de cercetare de piata MEMRB. Prin urmare, cresterea cifrei de afaceri poate avea un impact pozitiv asupra profitului – la o scadere a profitului de 10% pe un produs la un moment T zero e suficient sa vinzi 11 pentru a avea acelasi castig ca si pentru 10 produse inainte de momentul T zero.

     

    Insa nu e obligatoriu ca vanzarile mai mari sa echivaleze cu un profit net in crestere. O arata chiar datele raportate de companii la Ministerul Finantelor Publice. Desi cifra de afaceri a celei mai mari companii de distributie din Romania – Interbrands Marketing & Distribution – a crescut cu peste 37% in 2005 fata de 2004, depasind 441 de milioane de euro, compania a intrat pe pierderi in 2005 – 2,19 milioane de euro, fata de 2004, cand a avut un profit net de 0,15 milioane de euro.

     

    Un alt as din maneca distribuitorilor sunt si reducerile de costuri, permise chiar de dezvoltarea comertului modern. Rand Sherif, director general la Interbrands Romania, spune ca „politicile retelelor comerciale pot implica discounturi suplimentare – cum sunt cele pentru volume mari de vanzari“. Pe de alta parte, „este mai ieftin si mult mai eficient“ sa livrezi un camion de marfa catre un singur client decat sa distribui aceeasi cantitate de produse la mai multi clienti mai mici. Tot in categoria reducerilor de costuri se inscriu si procesele de simplificare de la an la an a activitatilor din distributie. Spre exemplu, spun reprezentantii domeniului, cu cat mai putini oameni ating un produs, cu atat mai mare este sansa ca produsul respectiv sa ajunga la consumator ca atunci cand a iesit din fabrica. Cu cat un produs intra pe mainile mai multor oameni, cu atat cresc costurile de distributie, dar si probabilitatea ca produsul sa fie deteriorat, lucru care iarasi inseamna costuri mai mari.

     

    Care sunt insa tipurile de produse care pot promite distribuitorilor o marja mai mare de profit? In general, spune Rand Sherif, „marcile internationale sunt cele care tind sa aiba preturi mai mari si tind sa genereze si marje mai mari de profit“. Competitia dintre marci, inclusiv prin prisma preturilor acestora, a fost si continua sa fie, dupa Sherif, o componenta importanta a mixului de marketing.

     

    De altfel, toate cele mai mari trei companii de distributie de pe piata romaneasca (Interbrands, Top Brands si Aquila), ale caror cifre de afaceri cumulate s-au apropiat de un miliard de euro in 2006, au in portofoliul de clienti nume care, daca nu sunt lideri cel putin aspira la aceasta pozitie pe pietele pe care sunt prezente. Interbrands are printre clienti British American Tobacco, Procter & Gamble, Nestlé, Orkla Foods si Kotanyi, in timp ce in portofoliul Top Brands se gasesc Philip Morris International si Kraft Foods International. Aquila distribuie produsele companiilor Unilever, Wrigley, Ferrero, Tchibo, Brau Union, Prodvinalco si Philips.

     

    Interbrands a avut in 2006 o crestere a vanzarilor de 28% fata de 2005: vanzarile nete (care exclud valoarea TVA) au ajuns la 952 milioane de dolari (peste 730 de milioane de euro) in cursul anului trecut. Desi Sherif nu a dorit sa faca nici o previziune pentru anul in curs, chiar si o crestere de doar 10% (mai mica decat cele din ultimii ani) ar duce vanzarile nete ale companiei peste pragul de 800 de milioane de euro.

     

    Numarul doi de pe piata, Top Brands Distribution (TBD), a incheiat anul trecut cu o crestere de aproape 30% fata de 2005 a cifrei de afaceri, care a depasit 170 de milioane de euro. Pentru 2007, conducerea companiei se asteapta la o continuare a tendintei de crestere, care va fi de minim 20%. Compania doreste sa se concentreze in 2007 pe extinderea teritoriala a distributiei pentru produsele a doi clienti-cheie (Philip Morris Romania si Kraft Foods Romania). TBD are un sfert capital romanesc (detinut de Top Brands Holding), actionarul majoritar fiind societatea Brightlane LLC din Statele Unite (75%).

     

    Pe o crestere de doua cifre mizeaza si Aquila, Ileana Costanda precizand ca grupul anticipeaza o cifra de afaceri cu 15-20% mai mare decat anul trecut, ceea ce inseamna un ritm de crestere aproximativ egal cu cel din 2006. Grupul a realizat anul trecut o cifra de afaceri de aproape 135 de milioane de euro. Spre deosebire de Interbrands si Top Brands, Aquila si-a diversificat ariile de activitate, intrand in zona de servicii logistice. In urma unei licitatii internationale, desfasurata in 2005 si la care au participat opt companii, Aquila a castigat contractul pentru serviciile logistice pe piata romaneasca pentru Unilever. Tot in 2005, Aquila a inaugurat si primul sau sediu logistic la Ploiesti. Principala diferenta dintre un distribuitor si un operator logistic este ca, in timp ce distribuitorul cumpara de la producator marfa pentru ca mai apoi s-o duca spre vanzatori, operatorul logistic nu este proprietarul marfurilor pe care le transfera vanzatorilor. In plus, operatorii logistici au in portofoliu o serie de servicii pe care un distribuitor nu le are in oferta, ca de exemplu transporturi (rutiere, maritime, aeriene, trafic intern si international), depozitare, comisionare vamala, gestionare de platforme logistice, operatiuni cu valoare adaugata in depozit (etichetari, asamblari, crearea de pachete promotionale).

     

    Aquila nu este insa un caz singular pe piata, dezvoltarea operatorilor logistici in cadrul firmelor care au debutat ca distribuitori fiind deja un fenomen. Firma 8tim si-a inceput activitatea ca firma de distributie pentru Altex, iar ulterior a crescut pana la a ajunge operator logistic. La fel s-a intamplat si cu divizia de distributie din cadrul companiei Whiteland, care si-a dezvoltat activitatea ca distribuitor al Hochland.

     

    Pentru infiintarea diviziei de servicii logistice, grupul Aquila a investit in jur de opt milioane de euro numai in ultimii doi ani. In 2007, cele mai mari investitii au fost directionate catre dezvoltarea celui de-al doilea sediu logistic la Turdeni, in judetul Cluj, iar investitiile viitoare vizeaza extinderea diviziei logistice prin construirea de noi centre logistice si achizitionarea unor echipamente si tehnologii moderne.

     

    O alta cale de dezvoltare pe care o pot urma companiile de pe piata de distributie este depasirea granitelor tarii. Ceea ce Aquila a facut din 2003, prin infiintarea firmei Standard AVD in Serbia si Muntenegru. Acum, compania a marcat pe harta si filiale in Bulgaria (Akila) si in Republica Moldova (Trigor ADV). Cifrele de afaceri ale activitatilor de peste hotare au depasit, in 2005, 15 mil. euro, peste jumatate (8 mil. euro) provenind din operatiunile din Republica Moldova.

     

    Expansiunea pe pietele vecine este insa un plan viabil pentru companiile de distributie cu acoperire nationala, care se pot numara pe degete. Companiile care acopera doar o anume regiune a tarii sau chiar doar un singur judet sunt de ordinul sutelor, conform unor estimari.

     

    Retelele de distributie de dimensiuni medii, care intermediaza vanzari de cateva milioane de euro sau de cateva zeci de milioane de euro, au sansa de a se dezvolta fie prin extindere teritoriala, fie prin cresterea portofoliului de clienti. Sau au pur si simplu sansa de a creste odata cu afacerea de care sunt legati, cum este cazul parteneriatului dintre compania producatoare de lacuri si vopsele Fabryo (cunoscuta pana anul trecut sub numele de Guzu Chim) si cei 60 de distribuitori pe care ii are la nivelul intregii tari. Anul trecut cifra de afaceri realizata de Fabryo a crescut, conform estimarilor, cu circa 30% fata de 2005, obiectiv care se regaseste si in planurile pentru 2007. Iar cresterile de vanzari se reflecta si la distribuitori, dintre care „multi sunt prietenii nostri de-o viata si s-au dezvoltat odata cu noi“, spune Marga Alexe, director de marketing la Fabryo. Parteneriatul cu distribuitorii dateaza chiar de la primii pasi ai Fabryo, in anii ‘90, cand Guzu Chim facea, intr-un subsol bucurestean, antigel si alte produse chimice pentru masini. Pe vremea aceea, distributia se facea inca folosind masinile proprietate personala, iar fondatorul companiei (Daniel Guzu) mergea impreuna cu primii sai colaboratori sa vanda.

     

    Pentru producator, castigul pentru miza pe distribuitori e vizibil cu ochiul liber. Intr-o piata unde retelele de bricolaj acapareaza tot mai mult din vanzarile de pe orice segment, Fabryo a reusit sa creasca anul trecut cu 30%. Cifra de afaceri generata de aceste retele a fost, anul trecut, de numai 6% din totalul vanzarilor, in conditiile in care colaborarea cu magazinele de bricolaj „a aparut ulterior, cand exista deja o retea de distributie bine pusa la punct“, explica Alexe. Mai mult, tot anul trecut, compania a inregistrat o crestere de 110% in valoare pe segmentul de lacuri si 55% la vopsele lavabile, in conditiile in care media de crestere pe piata este de circa 30%. Distributia directa are avantajul, spre deosebire de cea prin retelele de magazine, de a fi „activa“, in sensul ca distribuitorii „ajuta enorm atat la distributia numerica (patrunderea intr-un numar mare de magazine), cat si la cresterea vanzarilor si la «impingerea in fata» a produselor noi“, afirma reprezentantul Fabryo. Distribuitorii specializati si exclusivi pentru un producator au avantajul de a creste organic, odata cu piata si cu partenerul. Dar isi asuma si acelasi grad de risc in cazul regresului sau al unui esec al producatorului.

     

    Si nu in ultimul rand, distribuitorii pot gasi un motor de crestere prin diversificarea activitatilor, dupa modelul Lekkerland, care a intrat de curand cu produsele din portofoliu in retele de hipermarketuri si magazine de tip discount. Anterior acestei extinderi insa, compania germana avea un profil foarte specializat. Lekkerland si-a facut intrarea pe piata romaneasca la sfarsitul lui 2005, prin achizitia Macromex Convenience (o divizie a grupului Macromex care este cel mai mare distribuitor de alimente congelate din Romania) si a bifat astfel o premiera: preluarea in totalitate a unui distribuitor roman de catre o companie straina. Afacerea Macromex Convenience s-a potrivit manusa noului proprietar, pentru ca avea aceeasi reteta de business (ocupandu-se cu aprovizionarea completa a magazinelor de tip convenience – ca acelea din benzinariile OMV, Petrom si MOL) si acelasi profil de clienti – OMV fiind, spre exemplu, unul din clientii traditionali ai grupului german.

     

    Pe langa diversificarea tipurilor de magazine in care Lekkerland distribuie produse, directorul companiei, Narcis Mihai, spune ca pentru anul in curs firma vrea sa extinda gama de servicii oferite „atat clientilor, cat si furnizorilor“. Compania a realizat anul trecut o crestere de doua cifre a veniturilor, spune Mihai, in conditiile in care anul 2005 a fost incheiat cu vanzari de peste 11 mil. euro. Dar pentru mentinerea ritmului de crestere a vanzarilor sunt necesare investitii – pentru marirea flotei de distributie, de exemplu – iar pentru anul in curs compania si-a bugetat cateva milioane de euro.

     

    Chiar si daca alte intrari pe piata, pe modelul Lekkerland, ale unor companii straine de distributie nu sunt asteptate cel putin deocamdata, firmele din domeniu pot fi tinte de achizitii pentru alte companii, inclusiv din alte domenii de activitate. O astfel de miscare a avut deja loc prin preluarea de catre Orkla Foods a companiei Royal Brinkers Romania, cu activitati in domeniul productiei de margarina si al distributiei de alimente. 

     

    Ce conteaza mai mult in evaluarea unei companii de distributie – cota de piata, cifra de afaceri, portofoliul de clienti sau activele mobiliare si imobiliare? Rand Sherif spune ca valoarea cea mai importanta a unei companii este „capacitatea de a distribui pe o zona cat mai mare si un portofoliu de clienti care au produse cu un grad mare de cerere in randul consumatorilor“. Interbrands, spre exemplu, duce marfuri la peste 25.000 de clienti in fiecare saptamana. In plus, completeaza Sherif, daca puterea unui distribuitor sta in cota de piata si in valoarea vanzarilor, in cazul unei achizitii, puterea acestuia sta doar in probabilitatea ca partenerii sa aleaga in continuare sa lucreze cu noua companie.

  • 3 pentru un miliard

    Cifrele de afaceri (vanzari nete) adunate ale celor mai mari trei companii de pe piata romaneasca de distributie s-au apropiat de un miliard de euro. Pentru anul in curs, cresterile previzionate depasesc 10% pentru fiecare din cei trei.

     

    Compania

    Cifra de afaceri (mil. euro)

     

    2007*

    2006

    Interbrands

    800

    730

    Top Brands

    200

    170

    Aquila Group

    155

    135

     

  • Retete de crestere

    Companiile de distributie au cateva variante distincte de crestere.

     

    PARTENERIAT. Cand cresc vanzarile companiei pentru care distribuie produsele, creste implicit si cifra de afaceri a distribuitorului.

     

    REDUCERI DE COSTURI. Dezvoltarea retelelor moderne de comert reduce volumele de marfa distribuite prin magazine mici, dar se traduce si in scaderi de cost pentru compania de distributie.

     

    EXTINDERE TERITORIALA. Vanzarile companiilor de distributie pot creste prin acoperirea unui teritoriu mai mare – fie ca este vorba de extinderea pe mai multe judete sau de intrarea pe pietele altor tari.

     

    EXTINDERE DE PORTOFOLIU. Un numar mai mare de clienti atrage, de regula, o crestere a vanzarilor.

     

    SERVICII CONEXE. Dezvoltarea companiilor producatoare si de import/export a atras si cresterea cererii de servicii conexe. Din acest motiv, unii distribuitori si-au construit divizii de logistica.

  • REAL ESTATE: Cum e cind cei mici au acumulat suficient cat sa lupte cu cei mari

    Mici, dar agresivi si rapizi in decizie. Astfel s-ar putea defini strategia unor fonduri de investitii imobiliare care au plecat de la zero, dar au ajuns in doar un an sau doi la proprietati de zeci de milioane de euro. Iar acum se pregatesc de lupta cu cei mari.

     

    Ca piata imobiliara romaneasca este extrem de atractiva pentru investitorii straini nu mai e de mult un secret. Zeci de fonduri de investitii au analizat diverse oportunitati, iar cateva dintre ele au si cumparat una sau chiar mai multe proprietati.

     

    Dar daca primii intrati au fost in general actori de talie medie, regionali, in ultima perioada mai agresivi si incisivi au fost actorii de talie mica la nivel international, dar semnificativi pentru piata romaneasca. Fonduri lansate pe piata Alternative Investment Market (AIM) din Londra, cu un capital de cateva zeci de milioane de euro, au realizat deja cate doua-trei sau mai multe tranzactii, „luand fata“ unor nume consacrate. Pentru ca, in acelasi timp, pentru Romania mai multe nume mari si-au anuntat interesul – inca nematerializat in vreo tranzactie. Pentru piata de real estate din Europa, nume ca Equest Balkan Properties, North Real Estate Opportunities Fund sau Fabian Romania Property Fund nu inseamna mai nimic. In Romania insa, cele trei fonduri detin deja active cumulate de circa 300 de milioane de euro.

     

    Iar planurile lor pentru piata romaneasca nu se opresc aici. „Vrem cel putin sa dublam valoarea fondului pana la sfarsitul anului“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Mark Holdsworth, managing director al Fabian Capital, societatea care administreaza Fabian Romania Property Fund. Fabian, care este singurul fond dedicat in exclusivitate pietei romanesti listat la Londra, a realizat deja patru investitii. Valoarea bruta a activelor detinute este de 48 mil. euro, a precizat Holdsworth.

     

    Compania a cumparat doua cladiri de birouri (Cascade Business Centre si Banu Antonache Office) pentru aproximativ 12 mil. euro fiecare si are doua parteneriate pentru dezvoltare – unul cu AIG/Lincoln pentru dezvoltarea unui imobil de birouri si unul cu irlandezii de la Mivan pentru constructia unui proiect rezidential. „In prezent, avem in derulare alte patru tranzactii“, a mai spus Holdsworth. Este vorba de trei proiecte de birouri si unul de retail, iar contractele ar putea fi semnate in una-doua luni. Equest a anuntat la inceputul anului trecut prima achizitie pe piata romaneasca, dar a inchis anul cu nu mai putin de sapte proiecte in portofoliu. Pentru acestea a platit aproximativ 90 mil. euro. Doua dintre achizitii au vizat centre comerciale (Moldova Mall din Iasi si Vitantis Retail Park din sudul Bucurestiului) si au avut o valoare de peste 30 mil. euro. In rest, Equest a mai cumparat cateva mici imobile de birouri, de valori mici, dar cu randamente semnificativ peste media europeana.

     

    De altfel, aceasta este strategia „micilor“ investitori. „Nu suntem interesati sa cumparam imobile de birouri la 6%“, afirma Holdsworth. Cu alte cuvinte, fondurile mai mici prefera sa se implice in proiecte de mai mica anvergura, nu atat de vizibile, dar cu randamente superioare. In ultimul timp, pe piata imobiliara randamentele au scazut rapid – ceea ce inseamna ca recuperarea investitiei va dura mai multi ani, iar suma platita pentru achizitie este mai mare. Pentru anumite cladiri „fanion“, preturile oferite au ajuns atat de ridicate, incat analistii imobiliari estimeaza ca randamentele anuale (yield) vor cobori sub 6,5% in 2007. Astfel de tranzactii sunt preferate de investitorii institutionali mari, precum firmele de asigurari sau fondurile de pensii, care se orienteaza spre investitii stabile, in care sa-si plaseze banii pe termen lung. Acest tip de investitori inca nu au venit pe piata romaneasca, dar observatorii pietei considera ca in cativa ani va avea loc o prima achizitie de portofoliu. Altfel spus, unul dintre fondurile implicate in mai multe proiecte imobiliare isi va vinde in totalitate sau doar o parte dintre cladirile in care a investit, cumparatorul asumandu-si automat si un randa-ment mai mic.

     

    Pe de alta parte, in Romania au intrat deja sau isi pregatesc intrarea nume cu rezonanta in domeniul imobiliar european. ING sau GE Real Estate sunt doar cateva dintre companiile care au anuntat ca au pregatite cateva sute de milioane de euro pentru Romania. Spre comparatie, Fabian a pornit in vara lui 2005 cu un capital de 21 mil. euro si a mai strans de pe piata londoneza inca 40 de milioane de euro la sfarsitul anului trecut.

     

    In schimb, ING Real Estate Investment Management (ING-REIM), divizia de investitii imobiliare a grupului ING, a lansat in noiembrie un fond de investitii cu o tinta de capitalizare de cel putin un miliard de euro. Din aceasta suma, 200-300 de milioane ar putea fi investite in Romania in trei ani, potrivit oficialilor companiei.

    „Intentionam sa investim cateva sute de milioane de euro in Romania, in 2007, in functie de conditiile de pe piata si de gasirea unor bune oportunitati“, declara pentru BUSINESS Magazin, la sfarsitul anului trecut, Christopher Zeuner, Business Development Director pentru GE Real Estate – Central & Eastern Europe. La acea data, Zeuner spunea ca GE este implicata in negocieri pe piata romaneasca, fara a preciza despre ce discutii este vorba, „din motive de confidentialitate“.

     

    Venirea marilor fonduri nu ii sperie pe cei mici, care considera intrarea acestora drept un semn bun, de stabilitate a pietei, chiar daca ar putea fi concurenti directi pentru achizitia unor proprietati. „Oportunitati vor fi, nu marimea conteaza, ci rapiditatea in miscare“, crede Mark Holdsworth de la Fabian. De altfel, viteza este un atu important al celor mai mici, pentru ca decizia de investitie se poate lua mult mai repede. Probabil ca rapiditatea a facut ca un fond ca Equest sa faca sapte investitii in Romania, precum si alte trei in Bulgaria si una in Serbia in doar un an, in timp ce fondurile mari doar au analizat oportunitatea investitiei in Romania. Spre exemplu, North Real Estate Opportunities Fund a strans 100 mil. euro in iulie 2006 prin listarea pe piata AIM. La sfarsitul lui noiembrie, adica la patru luni distanta, fondul anunta prima achizitie – European Retail Park din Sibiu – pentru ca doar o saptamana mai tarziu sa o faca publica si pe cea de-a doua – Bucovina Shopping Center din Suceava. Pentru cele doua proiecte fondul a alocat 143 mil. euro.

     

    Totusi, nici primii investitori de portofoliu care au intrat in Romania, in 2003 si 2004, nu au stat cu mainile in san. Austriecii de la Immofinanz – prin divizia Immoeast -, CA Immo sau Europolis sunt printre cei mai cunoscuti investitori din Europa Centrala, cu portofolii de sute de milioane de euro. Iar reprezentantii acestora sunt printre cei mai activi din Romania, desi Europolis si CA Immo au preferat totusi sa investeasca doar in proprietati de prestigiu si de mare valoare.

     

    Europolis a preluat doua imobile de birouri ce vor fi construite in Sema Parc – un proiect imobiliar dezvoltat pe platforma fabricii Semanatoarea din Bucuresti (pentru circa 90 de milioane de euro) si un proiect de 140 de milioane de euro al Cefin Holding,  partener traditional al fondului austriac, impreuna cu care dezvolta un parc logistic in vestul Capitalei. CA Immo – compania de investitii care a facut prima achizitie din Romania in 2003, cand a cumparat Opera Center – a preluat Bucharest Business Park, complex de birouri dezvoltat de Portland Trust, cei care investisera si in Opera Center.

     

    In schimb, Immofinanz a avut o strategie mult mai agresiva, cumparand aproape tot ce a putut. Cel mai mare grup de investitii imobiliare din Austria detine 21 de proprietati in Romania, cu o valoare de aproape un miliard de euro. Immofinanz nu a refuzat nici marile proiecte – fiind de altfel principalul actor in cea mai mare tranzactie de pana acum de pe piata romaneasca, preluarea centrului comercial Polus Center din Cluj pentru 210 milioane de euro -, dar nici investitiile semnificativ mai mici.

     

    Iar interesul pentru Romania este in continua crestere, noi fonduri, dar si noi dezvoltatori anuntandu-si intrarea, pentru ca piata imobiliara este inca nedezvoltata, iar randamentele raman inca superioare celor din tarile vestice. In plus, analistii prevad o crestere economica sustinuta in urmatorii ani. Toti acesti factori vor duce la venirea atat a unor actori importanti la nivel global, cat si a altor jucatori de talie mai mica, dar hotarati sa-si multiplice banii aici.

  • Retailul da piept cu online-ul

    Nici retailul nu mai e ce-a fost, nici magazinele online nu stau degeaba. Anul acesta va reprezenta inceputul perioadei de tatonare ce va stabili raportul de forte intre cele doua tipuri de comercianti.

     

    La o intalnire organizata de BUSINESS Magazin la inceputul anului intre mai multi retaileri si distribuitori de produse IT si electronice, cei prezenti nu au putut sa se laude cu cresterile in vanzari specifice unei piete emergente. Unde sa evadezi din cercul aproape vicios ce a tinut pe loc piata – puterea de cumparare, concurenta acerba si costurile chiriilor pentru magazine cu suprafete din ce in ce mai mari? Doua au fost raspunsurile enuntate: mediul rural, cel in care traieste o jumatate de Romanie lipsita in mare parte de marfa vanduta de retaileri, si mediul online, in care umfla traficul 731.000 de romani cu conexiuni broadband. Si daca mediul rural inca este o necunoscuta pentru cei mai multi retaileri si exista dificultati in a imagina reteta potrivita pentru a acoperi eficient din punct de vedere financiar atat de multe localitati, mediul online este mult mai atragator.

     

    „In online, cei care au succes sunt tot cei care sunt dedicati doar online-ului“, ii intampina dintr-o pozitie dominanta Radu Apostolescu, coproprietarul magazinului online Emag.ro. Dar daca retailerii privesc cu interes acest nou teritoriu, nu inseamna ca cei specializati in vanzarile online nu se uita peste gard la metodele de dezvoltare a afacerii specifice retailului. Cel mai concludent exemplu – si singurul, daca e sa comparam veniturile vreunui site cu cele ale retelelor clasice – este chiar magazinul lui Apostolescu. Emag si-a crescut vanzarile cu 300% in fiecare an – in toata perioada scursa de la infiintare. In 2005 a inregistrat 12,9 milioane de euro (conform Ministerului Finantelor), in 2006 compania declara ca a atins 35 de milioane de euro, iar pentru anul acesta Apostolescu emite o cifra parca din alta lume: 80 de milioane de euro. Daca e sa privim magazinul online exclusiv ca pe un site, multa lume va incrunta din sprancene a neincredere. Daca e sa ascultam planurile de dezvoltare a companiei, lucrurile par sa capete perspectiva. In doi ani, Emag are de gand sa se extinda in 20 cele mai mari orase din tara – a se intelege cu depozite cu stocuri de produse in fiecare dintre aceste orase, care sa asigure un supply chain management eficient, capabil sa ofere o retea de distributie proprie (apanaj al marilor retaileri traditionali).

     

    „Va fi o retea de depozite cu nu foarte multe produse, dar care sa asigure o zona de tampon intre depozitul principal din Bucuresti si orasele din tara“, explica pentru BUSINESS Magazin Lucian Condruz, product manager al Emag. Toata compania va fi restructurata din temelie, incepand cu platforma software si bazele de date pana la modul de lucru si abordarea pietei. Reprezentantii Emag spun ca afacerea va arata altfel peste sase luni. „Vom restructura totul pentru a eficientiza la maxim“, promite Condruz. In „rafturile“ magazinului in care acum sunt produse IT si electronice vor aparea si produse complementare. Pe un model care seamana cu cel al Amazon.com, cu carti, muzica si filme, merge Dol.ro, magazinul online al retelei Diverta, mai ales dupa ce proprietarul Octavian Radu a cumparat anul trecut magazinele de calculatoare Best Computers. Numele dat acestui proces de improspatare („reinvent game“) comunica schimbarea prin care trece compania rostind invers numele magazinului Emag. Era nevoie de o astfel de schimbare la o companie care detine, dupa estimarile proprii, 70% din piata comertului online cu produse IT din Romania? „Schimbarea o faci atunci cand iti merge bine, nu cand iti merge rau“, argumenteaza Radu Apostolescu.

     

    De partea cealalta a baricadei, toti retailerii importanti, Altex, Domo si Flamingo-Flanco, au magazine online. Dar viata pe Internet nu este usoara pentru companiile care au venituri de sute de milioane de euro de la clientii care intra in magazinele traditionale. „E o provocare foarte mare sa gasesti compromisul intre strategia de retailer traditional si cea a unui retailer online. E cu totul altceva“, spune Lorand Szarvadi, directorul executiv al Domo. „Noi nu putem sa fim atat de agresivi online ca Emag si nici Ultra Pro sau orice alta retea, pentru ca efectiv am musca din propria noastra felie.“

     

    „E-tailerii“, cum sunt numiti retailerii care vand prin intermediul Internetului, au avantajul costurilor reduse. Neavand nevoie de spatii largi de expunere in zone centrale sau de centre comerciale cu chirii mari, magazinele online pot cobori mai mult pretul. Chiar daca versiunea online a unei retele traditionale de magazine ar reusi sa se bucure de acelasi avantaj, ar risca sa creeze un fenomen de canibalizare intre cele doua business-uri, dupa cum recunostea mai sus Szarvadi, si cumparatorii sa migreze din galeriile comerciale pe Internet. E si un motiv pentru care toti retailerii traditionali care au magazin pe Internet pastreaza aceleasi preturi in ambele vaduri. „Avem aceleasi preturi, pentru ca lucram la costurile retelei“, spune Ana Maria Bogdan, e-business director al Altex. E vorba de costurile legate de depozitare si de distributie pe care Altex le pastreaza in ambele afaceri. O strategie diferita a abordat Domo, care practic si-a externalizat business-ul online. Szarvadi spune ca Domo.ro a vandut in 2006 de 2 mil. euro, iar reprezentantii Ultra Pro sustin ca ponderea vanzarilor online in business e „undeva in jur de 5% maxim“. Compania estima pentru anul trecut afaceri de aproximativ 75 mil. euro.

     

    Pentru retailul traditional, un site este in primul rand un loc de promovare pe Internet al marcii si al produselor. Dar si un instrument pentru a „lua pulsul“ categoriilor de cumparatori si de a obtine date statistice despre profilul cumparatorilor. Fara indoiala, dintre indicatorii cu care poti aprecia succesul unui site, numarul vizitatorilor este important pentru ambele categorii de companii in egala masura. Pentru Altex, site-ul este un punct de contact cu publicul, prin care potentialii clienti sunt atrasi catre un magazin real, unde sa poata „pipai“ produsul si apoi sa il cumpere. „Testez reactia la anumite produse prin bannere pe site si folosesc analize care sustin afacerea de baza“, spune Ana Maria Bogdan de la Altex. In cazul e-tailerilor, rata de conversie este poate cel mai pretios indicator – rezultat din raportul dintre numarul vizitatorilor pe site si cheltuielile pe care le fac. „Rata de conversie difera de la un segment la altul. In comertul cu produse IT&C, acest indicator are valori cuprinse intre 0,8% si 2%“, estimeaza Traian Cristea, directorul magazinului online PCfun.ro.

     

    „Un canal de vanzari aditional“, cum este descris Altex.ro de catre Ana Maria Bogdan, este departe de a avea incasarile retelei de magazine Altex si Media Galaxy. Cifra este de altfel tinuta secret de catre companie. Dar Bogdan spune ca site-ul nu poate fi privit in comparatie cu magazine online specializate, „pentru ca nu este asa ceva“. Altex.ro este mai mult o prezentare a ofertei din lantul de retail, un instrument de analiza a clientilor si a preferintelor acestora.

     

    Magazinele online ale retailerilor au avantajul,  intr-adevar, ca transfera parte din puterea brand-ului offline, construita cu bugete mari de promovare, catre clientii care apar via Internet. Reprezentantii Altex sustin ca 35% dintre comenzile facute in luna decembrie pe site au fost platite cu cardul pe Internet (Altex foloseste serviciile ePayment). Cifra este justificata de oficiali prin faptul ca in cazul Altex este eliminata o parte din aura de nesiguranta pe care o are un magazin exclusiv online. Clientii cunosc magazinele si au incredere ca la fel cum pot plati cu cardul in oricare dintre magazinele Media Galaxy, o pot face la fel de bine si pe Altex.ro. „Brandurile de retail care vand online au un capital mare de imagine, in timp ce e-tailerii sunt nevoiti sa infrunte neincrederea utilizatorilor. In consecinta, e-tailerii trebuie sa devina brand, iar asta se face in timp“, spune Ana Maria Bogdan, e-business director al Altex.

     

    Acum, oamenii intra in magazine pentru ca pot vedea produse si nu poze cu produse, pot contracta un credit fara prea mult efort si primesc sfaturi de la vanzatori care au participat la training-uri de relatii cu clientii. De partea cealalta, Internetul e un mediu in care poti sari rapid de la un magazin la altul pentru a compara oferta si poti face cumparaturi din confortul casei, acolo unde si sunt livrate produsele. Dar diferentele nu mai sunt atat de clar marcate intre cele doua medii. De exemplu, unul dintre argumentele optiunii pentru magazinele clasice, cel al lejeritatii de acordare a creditelor „doar cu buletinul“, a incetat sa mai fie rezervat magazinelor offline. Intre modalitatile de plata la magazinul online PCfun, de anul trecut si-a facut loc si plata prin credit, derulat prin Raiffeisen Bank. Dar rezultatele sunt, cel putin pentru moment, slabe. „Mai putin de 10% din totalul comenzilor sunt pentru plata cu cardul si mult mai putine pentru plata pe credit“, spune directorul PCfun, Traian Cristea. Intr-un interviu acordat Ziarului Financiar in septembrie 2006, Marius Ghenea, proprietarul PCfun, declara ca ponderea celor care folosesc plata prin card pe Internet este de 2% si ca asteptarile legate de vanzarile in 2006 erau de 780.000 de euro. „Suntem convinsi ca, pe masura ce intram intr-o noua etapa de dezvoltare a pietei, clientii vor urma obiceiul de achizitie bazat pe utilizarea instrumentelor de plata online, la fel ca in majoritatea tarilor europene“, spune acum Traian Cristea in discutia cu BUSINESS Magazin. 

     

    Si faptul ca dintre magazinele online, uitandu-ne la nivelul veniturilor, cel mai bine au prins site-urile care vand produse IT, electronice sau GSM este explicabil. Clientii care folosesc Internetul sunt cumparatori de tehnologie. Pana si magazinul Dol.ro, aflat pe locul 6 in topul Trafic.ro in categoria comert electronic din punctul de vedere al numarului de vizitatori (site care initial vindea doar carti, muzica, papetarie si birotica) a ajuns sa obtina jumatate din cifra de afaceri din produsele Best Computers disponibile acum pe site. Dar se poate observa ca, desi se viziteaza si se cumpara online, se plateste offline, in special ramburs, la livrare. Datele oferite de ePayment, procesatorul de plati pe Internet al grupului Gecad, arata ca in 2006 cel mai mare numar de tranzactii au fost facute pentru servicii turistice, produse GSM si de acces la continut, iar vanzarile de produse IT s-au clasat pe locul al patrulea. „Acest clasament se explica in primul rand prin comportamentul consumatorului care prefera, in cazul electronicelor si al electrocasnicelor, sa cumpere din magazinele clasice unde poate vedea, verifica si mai ales proba produsul respectiv“, comenteaza Carmen Sebe, CEO al ePayment.

     

    Privind la un magazin online, s-ar putea crede ca in orice moment ar putea aparea un concurent care sa „fure“ usor majoritatea clientilor. Ceea ce se vede pe ecranul calculatorului, site-ul, poate fi realizat in scurt timp de cativa programatori web si poate cu cateva mii de euro investiti in software. Ca nu se intampla asa o dovedeste inclusiv faptul ca Emag nu are o concurenta reala intre magazinele virtuale. Emag nu a ajuns brusc la 35 de milioane, a crescut de la zero si acum isi poate permite sa lucreze cu stocuri mari de produse in loc sa vina cu comenzi catre producatori doar dupa ce primeste comanda pe site. La fel ca si retailul clasic, Emag incepe sa foloseasca metode de analiza a satisfactiei clientilor (studii facute in parteneriat cu Media Pro Interactiv), sa declare ca vrea sa vanda solutii si nu produse sau sa spuna ca vrea sa se diferentieze de concurenta prin calitatea serviciilor. Nu e acesta un discurs corporatist, specific marilor jucatori? Offline-ul are insa de partea lui un avantaj important: reteaua de distributie pe care fiecare companie si-a pus-o la punct. Emag, cu toate proiectele de logistica de care vorbeste acum, apeleaza in continuare la serviciile de curierat extern prin care livreaza comenzile catre cumparatorii din tara.

     

    Unul dintre jucatorii mai mici, PCfun, are avantajul unui brat de distributie propriu, prin actionariatul comun intre magazinul online si reteaua de distributie Fit Distribution, ambele fiind controlate de omul de afaceri Marius Ghenea. Dupa ce anul trecut, in sase luni de functionare, magazinul a adus venituri de 800.000 de euro, reprezentantii PCfun spun acum ca tinta pentru 2007 este de nu mai putin de 7,5 milioane de dolari (5,8 milioane de euro) si de a ajunge sa controleze 5% din piata vanzarilor online, pe care tot ei o anticipeaza la nivelul de 115 milioane de euro. Un nivel suficient de ridicat incat sa permita la un moment dat viitorilor mari comercianti online sa gaseasca drumul si spre cea de-a doua sursa potentiala de crestere, mediul rural. Numai ca primul calculator pe care un satean fara Internet il va cumpara il va face obligatoriu clientul acelorasi magazine care fac si acum legea in retailul romanesc.