Blog

  • Air France prevede anularea a 60% din zborurile programate pentru luni

    “Air France prevede să asigure 40% din zborurile sale pentru ziua de 15 septembrie 2014“, anunţă compania într-un comunicat.

    Sindicatul SNPL (majoritar) a făcut apel la o grevă pentru perioada 15-22 spetembrie, în timp ce alte două sindicate au solicitat desfăşurarea unei astfel de acţiuni până la 18 septembrie.

    Compania îi sfătuieşte “din nou pe clienţii săi care au rezervat un zbor între 15 şi 22 septembrie să-şi amâne călătoria sau să-şi schimbe biletul fără alte costuri suplimentare”.

    “Dacă acţiunea socială va continua şi după 15 septembrie, programul zborurilor va fi adaptat în consecinţă. Eventualele repercusiuni vor fi comunicate clienţilor vizaţi cu o zi înainte de plecare”, a precizat compania.

    O grevă de o săptămână ar fi cea mai importantă organizată din 1998 de către piloţii Air France.

    CEO-ul Air France, Frédéric Gagey, care cifrează de la “10 până la 15 milioane” de euro pe zi costul acestei greve, a declarat sâmbătă că discuţiile cu sindicatele vor continua în vederea găsirii unei soluţii în acest conflict.

    Cele trei sindicate, care se opun condiţiilor de dezvoltare a companiei low-cost a grupului, Transavia, au intrat de mai multe săptămâni în conflict cu conducerea. Sindicatele s-au arătat pesimiste, sâmbătă, în legătură cu posibilitatea unei ieşiri din criză.

  • Opoziţia de stânga, favorită în alegerile legislative din Suedia

    Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 8.00 (9.00, ora României) în vederea alegerii celor 349 de parlamentari, după opt ani de regim Fredrik Reinfeldt, premierul, în vârstă de 49 de ani, care conduce o coaliţie de centru-dreapta.

    Potrivit unor institute de sondare a opiniei publice, social-democratul Stefan Löfven urmează să îndepărteze Guvernul, căruia-i reproşează că a crescut prăpastia dintre bogaţi şi săraci, într-o ţară ataşată idealului egalitar.

    “Avem şansele noastre, da”, a spus el sâmbătă.

    Fostul muncitor şi sindicalist, în vârstă de 57 de ani, are sarcina să încarneze Suedia oamenilor simpli, cea despre care subliniază că nu are nivelul de trai al elitelor.

    Niciodată ales, niciodată ministru şi lipsit de experienţă internaţională, el a făcut campanie promiţând o fiscalitate mai favorabilă gospodăriilor modeste, investiţii în infrastructură şi îmbunătăţirea educaţiei.

    El ar urma să profite de pe urma sănătăţii economiei şi finanţelor publice ale Suediei. Dar riscă să pornească cu un handicap politic, şi anume de a fi premierul social-democrat ales cu cea mai redusă susţinere, potrivit intenţiei de vot, din istoria ţării.

    Potrivit unui sondaj al Institutului Novus difuzat sâmbătă, social-democraţii ar obţine 30,3% din voturi, Moderaţii 22,0%, Democraţii din Suedia (extrema dreaptă) 9,6%, iar Verzii 9,2%.

    “Cred că după alegeri va exista o situaţie foarte confuză”, a declarat pentru AFP Mikael Sundström, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Lund.

    În cazul în care Iniţiativa Feministă dezminte sondajele, care o creditează sub pragul intrării în Parlament de 4% din voturi, cele opt partide reprezentate în Riksdag îşi vor împărţi mandatele din nou

    Ascensiunea Democraţilor din Suedia ar putea să contracareze proiectul unei eventuale coaliţii între social-democraţi, Verzi şi Partidul de Stânga, condamnată să fie minoritară.

    Gradul de coeziune al acestei coaliţii în jurul lui Löfven este altă incertitudine. Verzii şi Partidul de Stânga nu au spus clar dacă doresc portofolii de miniştri.

  • Ministerul Fondurilor Europene: Schema de finanţare a locurilor de muncă pentru tineri, funcţională de la 1 ianuarie 2014

    ”Schema de finanţare a locurilor de muncă pentru tineri este funcţională în România de la data de 1 ianuarie 2014. Măsurile sunt finanţate momentan din bugetul asigurărilor sociale şi din bugetul de stat, sumele cheltuite urmând a fi decontate de Comisia Europeană după ce aprobă Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020. Deci, nu există nicio întârziere în implementarea acestei scheme în România”, se arată într-un comunicat al MFE remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX.

    Ministerul Fondurilor Europene precizează că a transmis Comisiei Europene versiunea oficială a acestui program în data de 6 august şi că şi alte state membre UE au optat să finanţeze din buget măsurile aferente Iniţiativei Locuri de Muncă pentru Tineri, urmând să le deconteze ulterior din Fondul Social European deoarece nu au încă programele operaţionale aprobate de CE.

    Schema se finanţează prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, program pentru care Ministerul Fondurilor Europene este autoritate de management, iar Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice este responsabil cu implementarea efectivă.

    Conform sursei citate, sume pentru tineri prevăzute în Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 sunt: Axa Prioritară 1 – 212 milioane de euro; Axa Prioritară 2 – aproximativ 362 milioane de euro.

    Pe Axa prioritată 1, 106 milioane de euro sunt din Iniţiativa Locuri de Muncă pentru Tineri (Youth Employment Initiative -YEI), pentru trei regiuni în care rata şomajului la nivelul anului 2012 în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16-24 ani este mai mare de 25%, respectiv Centru, Sud-Est şi Sud-Muntenia. Alocarea financiară menţionată este aferentă anilor 2014-2015, plăţile efective pentru proiecte putându-se realiza până în anul 2018. La această sumă, România a alocat încă aproximativ 106 milioane de euro din fondurile europene care i-au fost alocate din Fondul Social European (FSE), precizează MFE.

    Pe Axa Prioritară 2, având în vedere importanţa susţinerii tinerilor din perspectiva creşterii ratei de ocupare în rândul acestui grup ţintă, România a alocat alte aproximativ 362 milioane de euro pentru finanţarea măsurilor de susţinere a tinerilor în celelalte cinci regiuni (Bucureşti-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia). Această sumă dedicată tinerilor poate fi decontată de România din FSE până în 2023, se mai arată în comunicat.

    ”Ne propunem ca prin Axa Prioritară 2 să continuăm finanţarea şi pentru tinerii din cele trei regiuni care sunt finanţate din Iniţiativa Locuri de Muncă pentru Tineri după anul 2015 în cazul în care la nivelul UE nu se va decide prelungirea acesteia”, precizează MFE.

    Conform sursei citate, Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, transmis Comisiei Europene de către Ministerul Fondurilor Europene în data de 6 august 2014, prevede măsurile dedicate acestui grup ţintă precum: măsuri active de ocupare; îmbunătăţirea nivelului de educaţie şi competenţe; încurajarea participării pe piaţa muncii; încurajarea antreprenoriatului şi a ocupării pe cont propriu; încurajarea mobilităţii forţei de muncă; alte măsuri pentru implementarea Garanţiei pentru Tineret.

    Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, la Mamaia, la Şcoala de Vară a PMP, că României i s-au alocat peste 100 de milioane de euro, bani europeni, pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri, sumă din care până în prezent Guvernul nu a cheltuit ”niciun leu”.

    El le-a explicat celor prezenţi că subiectul ”locuri de muncă pentru tineret” a preocupat Consiliul European încă din 2012, decizii importante fiind luate în 2013, care s-au manifestat prin alocarea de resurse financiare pentru fiecare ţară. Astfel, în programul ”Locuri de muncă pentru tineret” România are alocaţi 106 milioane de euro, bani care trebuie cheltuiţi în perioada 2014-2015.

    ”Dacă aceşti bani nu se cheltuie, se realocă altor ţări. Trebuie să cheltuim 106 milioane de euro destinaţi creării de locuri de muncă pentru tineri. Până acum s-au cheltuit zero lei. Programul transmis de Guvern la Comisia Europeană nici măcar nu este aprobat, ceea ce e nepermis”, a pus preşedintele.

    Şeful statului a menţionat că banii sunt destinaţi regiunilor Centru, Sud-Muntenia şi Sud-Est, unde şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 25%.

    ”Dacă aş fi în locul vostru, aş face zilnic proteste la Guvern pentru că nu sunt bani pe care să îi ai la dispoziţie multă vreme, ei sunt pentru perioada 2014-2015. La 31.12.2015, aceşti bani se realocă altor ţări”, a spus Băsescu.

    El le-a mai transmis tinerilor că la nivelul Uniunii Europene în proiectul ”Garanţii pentru tineri” sunt create trei surse de finanţare, respectiv programul ”Locuri de muncă pentru tineret”, cu cele 106 milioane de euro, accesarea de bani din Fondul Social European şi Banca Europeană de Investiţii, unde finanţarea este
    rambursabilă în 20 de ani, dar nu de către tineri, ci de către stat.

    ”Asta este ce au putut face alţii pentru noi şi niciuna dintre cele trei surse nu a fost utilizată pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri pentru simplul motiv că acest Guvern nu ştie să utilizez decât banii de la buget pe care îi utilizează discreţionar. Preponderent merg către pomeni electorale care, spun ei, că aduc voturi, dar nu aduc şi locuri de muncă. Asta arată dispreţul şi mentalitatea deformată a politicienilor care astăzi iau decizii”, a spus Băsescu.

    El a susţinut că programul ”Garanţii pentru tineri” este recomandat să aibă ca sursă de finanţare şi contribuţia naţională, iar Guvernul poate să aloce bani pentru a crea locuri de muncă.

    ”Din acest punct de vedere cred că iarăşi avem deficienţe de înţelegere a priorităţilor. Nimeni nu spune că nu avem probleme sociale, dar problematica socială se rezolvă chipurile către cei care sigur merg la vot şi fără niciun fel de prioritate către tinerii care presupune Guvernul PSD că nu prea merg la vot sau nu votează cu ei”, a spus Băsescu.

  • METEO. Prognoza vremii în toată ţara pentru săptămâna viitoare

    BANAT
    Se estimează o scădere a temperaturii aerului, dar nu semnificativă, astfel că valorile se vor situa în general în jurul celor obişnuite ale perioadei, cu maxime de 23-26 de grade şi minime de 12-14 grade, în medie pe regiune. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată. Ploile vor fi însă în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse.

    CRIŞANA
    Temperatura scade uşor, vremea devenind normală termic, cu valori maxime, în medie, de 23-25 de grade şi minime de 11-14 grade. Va ploua trecător pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar ploile vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse, exceptând perioada de până la 16 septembrie, când acestea vor fi mai frecvente şi, posibil, în cantităţi moderate.

    TRANSILVANIA
    Valorile de temperatură vor fi în scădere uşoară, însă media regională, între 21 şi 25 de grade ziua şi între 9 şi 11 grade noaptea, se va menţine uşor peste normele climatologice ale perioadei. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte, dar sunt estimate ploi în general slabe cantitativ.

    MARAMUREŞ
    Se estimează o scădere a temperaturii aerului, dar nu semnificativă, astfel că valorile se vor situa în general în jurul celor obişnuite ale perioadei, cu maxime în medie de 22-25 de grade şi minime de 11-14 grade. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată. Ploile vor fi însă în general slabe cantitativ şi pe spaţii mici, exceptând perioada de până la 16 septembrie, când acestea pot fi mai frecvente şi izolat în cantităţi moderate.

    MOLDOVA
    În cea mai mare parte a intervalului de referinţă, vremea va fi caldă. Media maximelor termice va fi de 24…28 de grade, o uşoară scădere de temperatură fiind estimată în ultimele zile ale prognozei. Temperaturile minime vor marca o creştere spre 14…15 grade, spre finalul intervalului de prognoză fiind posibilă o scădere uşoară. Probabilitatea de ploaie va fi în continuare foarte scăzută, ploi slabe fiind posibile izolat, spre sfârşitul intervalului.

    DOBROGEA
    În mare parte a intervalului de prognoză regimul termic se va menţine mai ridicat decât cel climatologic specific, deşi temperaturile vor scădea uşor la o medie regională de 24-26 de grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 15 şi 17 grade, cu valori mai mari în continuare în zona litoralului. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi foarte redusă în cea mai mare parte a intervalului de prognoză.

    MUNTENIA
    Este estimată o uşoară scădere de temperatură, la un ecart mediu diurn de 24-27 de grade, valori ce se vor situa încă peste ce ar fi normal la mijlocul primei luni de toamnă. Aceeaşi evoluţie se remarcă şi în privinţa minimelor, car se vor încadra, în medie, între 12 şi 16 grade, cu valorile mai scăzute spre finalul intervalului de prognoză. Probabilitatea de ploaie se va menţine foarte redusă şi doar între 14 şi 16 septembrie vor fi ploi slabe, pe arii restrânse.

    OLTENIA
    Se estimează o scădere a temperaturii aerului, dar nu semnificativă, astfel că valorile vor fi mai apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime în medie de 22-25 de grade. Minimele nocturne vor fi pe tot parcursul intervalului de referinţă mai mari decât cele specifice lunii septembrie, în medie între 12 şi 16 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare până la 16 septembrie, în celelalte zile ale intervalului doar sporadic fiind posibile ploi slabe.

    LA MUNTE
    În general regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei, cu o medie a maximelor de 14-18 grade, iar a minimelor de 7 la 10 grade, tendinţa fiind de scădere nesemnificativă în partea a doua a intervalului de referinţă. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare, în special în orele după-amiezelor.
     

  • Ponta: Poate un alt guvern mai bun va reduce la anul taxa pe stâlp la 0,5%

    Aflat în vizită la rafinăria Petrobrazi, Victor Ponta a evocat faptul că în urmă cu doi ani şi jumătate, imediat după ce a preluat mandatul de prim-ministru, a discutat pentru prima dată cu şeful OMV, Gerhard Roiss, despre ce înseamnă o ţară independentă din punct de vedere energetic, cât de important este pentru România ca şi pentru orice altă ţară să aibă companii puternice, să-şi folosească aceste resurse, să aibă investiţii pe termen mediu şi lung în domeniul energiei.

    “Aici este un domeniu în care nu există investiţii pe termen scurt şi profituri pe termen scurt, există numai o strategie bine gândită, şi cred că în aceşti doi ani şi jumătate, lucrând împreună cu Petrom-OMV, cu celelalte companii din domeniu, România a progresat foarte mult. A făcut o reformă structurală reală şi din punct de vedere legislativ, şi din vedere operaţional pentru piaţa de energie, şi-a asigurat surse pentru a fi stabilă şi aproape în totalitate independentă, a creat premisele pentru ca în foarte scurt timp, prin rezervele proprii pe care le avem la dispoziţie, România, şi când spun România mă gândesc întotdeauna şi la Republica Moldova, să poată să asigure industriei şi populaţiei o siguranţă în ceea ce priveşte resursele energetice”, a afirmat Ponta.

    “Nu ne-am înţeles întotdeauna, dar acum dacă dau vestea că taxa pe construcţii speciale se reduce de la 1,5 la 1%, doamna Gheorghe îmi spune că să o reducem la 0,5%. Poată o să vină la anul un guvern şi mai bun decât cel al meu, şi o s-o reducă la 0,5%. Guvernul acesta atâta a putut să facă, poate însă să vină în paralel cu reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, iar pentru dvs., care sunteţi o companie cu mulţi angajaţi şi cu toate contractele de muncă fiscalizate, sunt convins că şi acest tip de stimulent pentru crearea de locuri de muncă va fi bine primit”, a spus premierul.

    El s-a referit astfel la declaraţiile recente ale Marianei Gheorghe, CEO Petrom, potrivit cărora este încrezătoare că guvernul va crea un cadru fiscal prietenos pentru investiţii, inclusiv din punctul de vedere al nivelului total al taxării industiei petroliere (taxa pe stâlp, redevenţe), întrucât în caz contrar, Petrom va reduce volumul investiţiilor.

    Guvernul a anunţat recent la începutul lunii că taxa pe construcţiile speciale va fi redusă de la 1,5%, la 1% din valoarea construcţiei, iar veniturile colectate vor rămâne la dispoziţia autorităţilor locale În privinţa redevenţelor din industria energetică, premierul Ponta a declarat, în această săptămână, că raportul Ministerului Finanţelor privind sistemul de redevenţe petroliere va fi discutat cu delegaţia FMI, CE şi Băncii Mondiale în luna noiembrie, la viitoarea vizită în România a misiunii organismelor financiare internaţionale.

    La începutul lui septembrie, preşedintele Traian Băsescu a lansat un avertisment la adresa OV, afirmând: “Sunt foarte multe informaţii de presă în care OMV Austria pare a lansa politici care nu sunt în favoarea statului român. O spun deschis, direct, că vor fi partenerii noştri atât timp cât interesul naţional al României este servit cu prioritate”. El a făcut aceste declaraţii după ce a vizitat platforma maritimă Ocean Endeavor, unde companiile ExxonMobil şi Petrom fac foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze natural.
     

  • Blaga: Unificarea dreptei putea fi făcută de Băsescu şi Tăriceanu în urmă cu aproape 10 ani

    Vasile Blaga a afirmat, într-o conferinţă de presă, la Constanţa, că dacă Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu nu au reuşit să unifice dreapta, atunci încearcă să o fărâmiţeze.

    Au putut să o facă (n.r. – unificarea dreptei) în 2005. Vă reamintesc episoadele legate de alegerile anticipate, pentru că în 2005 aveam o majoritate la limită, cinci voturi, şi atunci puteau face toţi paşii necesari pentru a o face. Din păcate orgoliile au fost mai mari pentru fiecare dintre domniile lor. Pe urmă fiecare s-a străduit să fărâmiţeze dreapta. Domnul preşedinte Traian Băsescu, după congresul nostru, i-a făcut partid doamnei Udrea. Să fie primit! Nu s-a lăsat nici Tăriceanu mai prejos şi îşi înfiinţează şi dânsul un partid”, a spus Blaga.

    El a precizat că unificarea dintre PDL, PNL şi Forţa Civică va avea loc indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale şi că acest lucru se va întâmpla deoarece aşa au decis membrii acestor partide.

    ”Cum poţi să vorbeşti de unificarea dreptei iar pe urmă să pui şi probleme de genul celora în care nu se va întâmpla unificarea indiferent ce se va întâmpla, câştigă domnul Iohannis, nu câştigă? Păi vă spun că lucrurile se vor întâmpla pentru că nu dânşii au decis, ci au decis membrii formaţiunilor noastre, ai PNL, ai PDL, ai Forţei Civice, în congrese, iar acest vot a fost luat în unanimitate. Aşa că să nu-şi facă gânduri Tăriceanu cum se topeşte PNL-ul în PDL şi domnul Băsescu cum dispare PDL-ul după ce ne-a spus adio”, a declarat Blaga.

    Întrebat dacă nu este deranjat de faptul că Traian Băsescu a fost invitat, sâmbătă, la Şcoala de Vară a PMP şi nu merge şi la cea a ACL, ambele desfăşurându-se la sfârşitul acestei săptămâni pe litoral, Blaga a răspuns: “Nu mă deranjează pentru că a fost şi la Şcoala de Vară a PSD, a tineretului PSD, condus de Victor Ponta. L-a invitat Ponta, că doar prieteni sunt şi a fost la Şcoala de Vară a tineretului PSD. Pe urmă a fost la Şcoala de Vară a tineretului PDL, acum este la doamna Udrea, să-i fie de bine!”

    Vasile Blaga şi liderul PNL, Klaus Iohannis, au participat, sâmbătă, la Constanţa, la o întâlnire cu membrii PDL şi PNL din judeţ.

  • Iohannis: Dintr-o tânără speranţă în politica românească, Victor Ponta a devenit o tânără dezamăgire

    Noi acum avem un fel de Guvern. Doar că îl vedem numai la televizor, iar la fapte mai puţin. Avem un prim-ministru, Victor Ponta, care un timp a fost văzut ca o tânără speranţă în politica românească şi, în cel mai scurt timp, dintr-o tânără speranţă Victor Ponta a devenit o tânără dezamăgire. Este o dezamăgire pentru o întreagă generaţie”, a spus Iohannis, sâmbătă, în discursul susţinut în faţa membrilor PDL şi PNL din Constanţa.

    El a mai declarat că îşi propune ca România să fie prosperă şi că acest lucru se poate întâmpla prin crearea de locuri de muncă.

    România prosperă înseamnă locuri de muncă. Apropo, ieri (n.r. – vineri) am citit o veste foarte proastă pe fluxurile de ştiri. Eurostat ne-a arătat că în trimestru al doilea 2014 noi avem cu 3% mai puţini angajaţi decât în trimestrul al doilea al anului 2013. Deci, nu că nu am realizat acea mult promisă chestiune cu nivelul de locuri de muncă, ba dimpotrivă. După ce am intrat în recesiune tehnică, iată că avem mai puţini angajaţi decât anul trecut. Este inadmisibil, suntem poarta Europei. Locurile de muncă trebuie create, infrastructura trebuie dezvoltată şi, foarte important, fiecare român trebuie să aibă un venit decent, ca să nu mai existe atâţia oameni care stau cu mâna întinsă la stat. Oamenii trebuie să aibă venitul lor ca să fie liberi şi să hotărască ei ce vor în ţara lor”, a mai afirmat Iohannis.

  • Moscova acuză Washingtonul că vrea să “taie legăturile economice” dintre UE şi Rusia

    Practic tot ceea ce fac radicalii şi extremiştii ucraineni (…) primeşte un cec în alb de la Statele Unite“, a declarat Serghei Lavrov, citat într-un comunicat emis de diplomaţia rusă, într-un interviu pentru postul TV Centru.

    Washingtonul a dovedit în mai multe rânduri că obiectivul său este să agraveze cât mai mult această criză, cu scopul de a folosi Ucraina ca pe monedă de schimb în noua sa tentativă de a izola şi slăbi Rusia“, a apreciat ministrul rus de Externe.

    El a denunţat, de asemenea, eforturile Statelor Unite vizând, în opinia sa, să “bată un cui între Rusia şi Europa”.

    America vrea să profite de situaţia actuală ca să taie legăturile economice dintre Europa şi Rusia“, cu scopul de a impune UE livrările sale de gaz, al căror preţ este net superior gazului rus, a declarat Serghei Lavrov.

    Washingtonul doreşte “să-şi asigure condiţiile cele mai favorabile în cadrul negocierilor privind crearea unui parteneriat transatlantic comercial şi de investiţii”, a apreciat el.

    Astfel, Statele Unite “încearcă să impună Europei livrări de gaz lichefiat american la preţuri care nu pot să fie concurenţiale raportat la preţul gazului rus”, a precizat ministrul.

    El a acuzat totodată UE că este “pregătită să-şi sacrifice economia (pe altarul) politicii”, subliniind că Bruxelles-ul a decis să pregătească o nouă serie de sancţiuni vizând Rusia, pe 5 septembrie, în ziua în care a fost semnat la Minsk un acord asupra unui armistiţiu în Ucraina, “înainte de orice mulţumită unei iniţiative a preşedintelui rus Vladimir Putin”.

    Însă “sunt sigur că acest lucru va trece. Voci raţionale se aud deja în cadrul UE. Noi nu credem absolut deloc că această îndepărtare poate deveni strategică” în relaţia dintre Moscova şi Bruxelles, a apreciat Lavrov.

    Rusia este interesată ca parteneriatul nostru strategic cu Uniunea Europeană să se consolideze şi dezvolte“, a subliniat el.

  • Robert Downey Jr. l-ar putea interpreta pe Leonardo da Vinci în filmul “Assassin’s Creed”

    Informaţia a fost publicată iniţial pe Moviepilot, dar a fost ştearsă, iar subiectul este discutat, în prezent, pe site-ul Reddit.

    Actorul Michael Fassbender rămâne în continuare protagonistul filmului. Acesta a anunţat anterior că, deşi echipa se uită la jocuri pentru a găsi inspiraţie, ei sunt dornici să amestece şi să introducă intrigi noi. De asemenea, Justin Kurzel este, probabil, în continuare implicat în proiect în calitate de regizor.

    Filmul “Assassin’s Creed”, o adaptare cinematografică a francizei de jocuri video cu acelaşi titlu, este programat să fie lansat pe 22 mai 2016.

    Robert Downey Jr. este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale şi a primit două nominalizări la Oscar, pentru rolul principal din “Chaplin”, în 1992, şi pentru cel secundar din “Furtună tropicală” în 2009. Starul american a impresionat publicul şi criticii de cinema cu rolurile din “Air America”, “Născuţi asasini”, “The Outsider”, “Săruturi şi focuri de armă/ Kiss Kiss Bang Bang”, “Noapte bună şi noroc!/ Good Night, and Good Luck”, “Incredibilul Hulk”, trilogia “Iron Man”, cele două pelicule din seria “Sherlock Holmes” şi filmul SF “Răzbunătorii/ The Avengers”.

    Actorul Robert Downey Jr. ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood pentru al doilea an consecutiv, cu venituri de 75 de milioane de dolari.

  • Ponta: Dacă e vreo neregulă a Ministerului Educaţiei privind manualele, voi lua măsuri fără ezitare

    Prezent, sâmbătă după-amiază, la Sinaia, unde a participat la o dezbatere pe teme de agricultură, Victor Ponta a afirmat, răspunzând unor întrebări, că există ”o mare bătălie” între firmele care au pierdut şi cele care au câştigat contractele pentru realizarea manualelor şcolare.

    În acest context, Ponta a spus că dacă se vor depista ”greşeli” sau ”nereguli” făcute de Ministerul Educaţiei în organizarea licitaţiilor pentru atribuirea contractelor aferente realizării manualelor va lua ”măsuri fără ezitare”.

    ”Manuale noi nu au mai fost făcute din 2004. După zece ani şi după o muncă destul de laborioasă facem o reformă importantă, pentru că sunt manuale digitale. Asta înseamnă că orice copil va putea, inclusiv în Moldova, să le descarce. Toate licitaţiile s-au făcut, vă daţi seama că nu a fost foarte simplu, toată lumea, mai puţin clasele I-a şi II-a, au finalizat toate procedurile. Pentru clasa a I-a şi a II-a s-au depus foarte multe contestaţii. Şi există, într-adevăr, o mare bătălie între cei care au pierdut licitaţiile şi cei care vor să le facă manuale ca în secolul XXI. Din acest punct de vedere procedurile legale trebuie respectate şi dreptul la contestaţie, după acum aţi văzut, nu poate fi în niciun fel îngrădit, s-au făcut, se fac din nou contestaţii. Dacă există vreo neregulă sau ceva, o greşeală, din partea Ministerului, cu siguranţă voi lua măsuri fără niciun fel de ezitare, dar trebuie să înţelegeţi că legile şi dreptul la contestaţie şi deciziile în acest sens întârzie nu doar manuale, întârzie foarte multe lucrări de infrastructură, licitaţii publice”, a afirmat Victor Ponta.

    Premierul a subliniat că anul acesta este pentru prima dată după zece ani când se fac manuale noi şi că a fost de acord cu reforma în această privinţă deşi este an electoral şi subiectul poate fi folosit din punct de vedere poitic.

    ”Am fost de acord cu acest proces de reformă profundă şi cu faptul că, deşi e an electoral, şi tot felul de politruci folosesc acest subiect, să facem această reformă necesară”, a mai spus şeful Guvernului.

    Premierul a mai spus că în ceea ce priveşte manualele pentru clasele a-Ia şi a II-a sunt ”interese foarte mari, pentru că e vorba de a trece de la modul în care se făceau manualele în secolul trecut la modul în care se fac manualele în secolul XXI”.

    ”Sigur că unii vor pierde bani, sigur că unii vor pierde nişte privilegii pe care le au de zeci de ani, numai ei să facă manuale, sigur că vor contesta şi se vor lupta, dar trebuie să dăm această bătălie dacă vrem să modernizăm şcoala românească şi cred că este un subiect care nu ar trebui folosit atât de populist şi de demagogic”, a mai spus Ponta.

    Inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru, a declarat joi, tot pentru MEDIAFAX, că lipsa noilor manuale pentru clasele I şi a II-a nu este o situaţie plăcută, iar elevii nu pot învăţa după manuale vechi, dar programa nouă va fi respectată şi în primele zile se va face recapitulare.

    Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis, miercuri, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.

    Preşedintele CNSC, Bogdan Lehel Lorand, a explicat că au fost primite 11 contestaţii privind licitaţiile pentru manualele de clasa I şi a II-a, iar din acestea trei s-au admis, două au fost respinse fără interee şi şase, admise în parte.

    “În acest context, s-a dispus continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor în zece zile”, a spus preşedintele CNSC.