Noua Franta va avea un presedinte tanar, ambitios, pro-american, caruia nici ideologia, nici dezbaterile intelectuale nu-i vor sta in cale cand va veni vremea sa ia o hotarare. Cam asa ar trebui sa se incheie, cred suporterii lui Nicolas Sarkozy, serialul politic de mare succes care ruleaza acum in Franta. Personaje principale sunt presedintele Jacques Chirac si Nicolas Sarkozy, ministrul lui de finante. Rivalitatea dintre cei doi dureaza de un deceniu si e notorie. La fel si ambitia lui Sarkozy de a se instala in fotoliul lui Chirac. Mai sunt aproape trei ani pana atunci, dar Sarko, cum il alinta simpatizantii, e gata sa ia, in noiembrie, virajul catre Palatul Elysée. Planul lui Sarkozy e conturat: va parasi luna aceasta guvernul, asa cum i-a cerut presedintele in speranta ca-i va opri ascensiunea, va prelua conducerea Union pour un Mouvement Populaire (UMP) – partidul lui Chirac – si, pe o astfel de platforma politica si financiara, va castiga in 2007 prezidentialele. Este scenariul lui plauzibil? In principiu, da. Dupa catastrofa de la alegerile regionale de anul acesta, cand pierdut in 21 dintre cele 23 de regiuni ale tarii, dreapta politica nu-si mai poate permite nici o greseala. Iar Sarkozy e perla coroanei: in doi ani, de cand e in guvern, a devenit cel mai popular demnitar al Frantei. I-a cucerit pe francezi cu inteligenta, franchetea si dinamismul cu care si-a suflecat manecile si s-a apucat de treaba. Ca ministru de interne, a ordonat raiduri in forta impotriva bandelor organizate, a fugarit prostituatele din zonele rezidentiale, a scos politistii in strada. A introdus si raportari statistice lunare pe care le-a facut publice, astfel incat francezii sa-i poata vedea rezultatele – in mai putin de 2 ani, rata criminalitatii a scazut cu 5%. Ca ministru de finante, Sarkozy a starnit deopotriva aplauze si reactii indignate cu interventiile lui neortodoxe pentru salvarea gigantului francez Alstom – prin ceea ce Siemens, interesat de o eventuala preluare, a numit o subventie mascata – sau pentru a forta Sanofi sa fuzioneze cu grupul franco-german Aventis si nu cu elvetienii de la Novartis. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca i-a convocat pe marii retaileri de la care, printr-un mic santaj, a obtinut reduceri de pret de 2-3% la produse de larg consum. Sau despre permanentele lui bombaneli impotriva saptamanii de lucru franceze de 35 de ore. Una peste alta, a fost la fel de activ si ca ministru de interne, si ca ministru de finante. Si toata lumea a vazut asta: a facut din biroul lui ministerial un studio de productie unde se toarna in fiecare zi cate un episod, dupa cum spunea iritat un apropiat al presedintelui Chirac. O reteta castigatoare, se pare, de vreme ce cota de popularitate a lui Sarkozy se apropie de 60%, cu peste 10 procente mai mult decat a presedintelui Chirac. Dar ministeriatul lui se apropie de sfarsit. Va trebui, din noiembrie, sa se lipseasca de oxigenul mediatic in care a inflorit in ultimii doi ani. Pleaca din vointa proprie, parasind scena pentru a candida pentru obscurul post de presedinte al partidului creat de Chirac, UMP. Melodrama politica pe care Franta intreaga a urmarit-o toata vara s-a declansat in ianuarie, cand fostul premier Alain Juppé, presedinte al partidului si succesor desemnat al lui Chirac, a fost condamnat la 18 luni inchisoare cu suspendare pentru coruptie politica. Era exact culoarul de care Sarkozy avea nevoie pentru a-si croi drum spre Palatul Elysée – sefia partidului lui Chirac e trambulina la care aspira orice politician de dreapta cu ambitii prezidentiale. Sufocat de indignare, presedintele a facut tot ce i-a stat in putere pentru a-l opri pe Sarkozy. A inventat chiar o regula pentru a-i opri candidatura in partid: cel care vrea sa conduca UMP trebuie mai inainte sa paraseasca guvernul, a spus Chirac, facandu-se ca uita ca si el, si Alain Juppe, au fost simultan si presedinti ai partidului, si premieri. A calculat insa gresit. Sarkozy stie exact ce vrea. Stiu si care e pretul care trebuie platit, declara Sarkozy pentru Paris Match luna aceasta. Va reusi Nicolas Sarkozy sa preia controlul partidului pe care Jacques Chirac l-a creat tot pentru a-si face drum catre Presedintie? Dupa toate probabilitatile, da. Aproape 85% dintre membrii partidului il nominalizeaza pe Sarko drept liderul de care au nevoie, fata de doar 3%, care il mentioneaza pe premierul Jean-Pierre Raffarin. Dar a ajunge la carma partidului nu e suficient, iar Sarkozy stie asta. Du-te undeva si spune ceva macar o data pe zi, asa incat sa nu treaca niciodata 24 de ore fara sa se vorbeasca despre tine – pana acum, asta a fost reteta lui. Ii va fi greu sa aplice aceeasi formula – un sef de partid e categoric mai putin interesant pentru presa ca un ministru. Pe asta mizeaza si Jacques Chirac, care, referindu-se la intentia lui Sarkozy de a prelua sefia partidului, declara intr-un cerc de apropiati: Nu-i voi lasa nici macar un pahar de apa pentru aceasta calatorie prin desert. Cale de reconciliere intre cei doi nu exista. Legendara rivalitate care macina dreapta franceza – si-i lipseste pe socialisti, ca o ironie, de rolul de principali oponenti ai presedintelui – e mai degraba una personala decat ideologica. In 1995, Nicolas Sarkozy, pe atunci protejatul lui Chirac, s-a facut vinovat de crima de a-l fi sustinut pe Edouard Balladur, nu pe Chirac, pentru candidatura la prezidentiale. Presedintele nu l-a iertat niciodata, dupa cum nu-l va ierta nici pentru nerusinarea de a-i fi cerut public sa nu mai candideze pentru un al treilea mandat. Ce-i amuza pe analisti e insa asemanarea dintre cariera politica a batranului gaullist – Chirac va avea la alegeri, in 2007, 74 de ani – si cea a lui Sarkozy. In anii 70, Chirac abia trecuse de 40 de ani – Sarkozy are acum 49 -, era ambitios, dornic sa ajunga in varf si avea o relatie mizerabila cu presedintele. A parasit guvernul, si-a cladit propria masinarie electorala – Rassemblement pour la République, al carui succesor direct este UMP – si a tintit Palatul Elysée. I-au trebuit 19 ani pentru a ajunge presedinte. Sarkozy e nerabdator si a gasit o scurtatura.
Blog
-
SARKOMANIA Va reusi Nicolas Sarkozy sa puna punct epocii Chirac?
-
In culisele lui Alexander
Alexander, ultimul film al lui Oliver Stone, e o veche ambitie a regizorului, care marturiseste ca a fost fascinat inca din copilarie mai intai de mitologia greaca si mai apoi de figura lui Alexandru cel Mare.
ISTORIA TRAITA: Biografia lui Alexandru – scrisa de Robin Lane Fox, profesor la Oxford University – a fost principala sursa de inspiratie a regizorului Oliver Stone. Profesorul Fox, consilierul istoric al filmului, nu a cerut un onorariu – a vrut in schimb sa se imbrace in haine macedonene si sa calareasca alaturi de Alexandru, in chip de ofiter de cavalerie.
DISTRIBUTIE: Initial, Oliver Stone s-a gandit la Tom Cruise pentru rolul lui Alexandru si la Sean Connery pentru rolul regelui Filip. Lui Brad Pitt i-a propus rolul lui Hephaistion, care insa l-a refuzat pentru ca nu i-a placut personajul.
LA FILMARI: Val Kilmer s-a ingrasat peste 20 de kilograme pentru rolul tatalui lui Alexandru cel Mare, regele Filip. Actorul din rolul lui Alexandru, Colin Farrell, si-a luxat incheietura mainii cand a cazut, in timpul unei scene, pe scari.
-
In culisele lui Alexander
Alexander, ultimul film al lui Oliver Stone, e o veche ambitie a regizorului, care marturiseste ca a fost fascinat inca din copilarie mai intai de mitologia greaca si mai apoi de figura lui Alexandru cel Mare.
ISTORIA TRAITA: Biografia lui Alexandru – scrisa
DISTRIBUTIE: Initial, Oliver Stone s-a gandit la Tom Cruise pentru rolul lui Alexandru si la Sean Connery pentru rolul regelui Filip. Lui Brad Pitt i-a propus rolul lui Hephaistion, care insa l-a refuzat pentru ca nu i-a placut personajul.
LA FILMARI: Val Kilmer s-a ingrasat peste 20 de kilograme pentru rolul tatalui lui Alexandru cel Mare, regele Filip. Actorul din rolul lui Alexandru, Colin Farrell, si-a luxat incheietura mainii cand a cazut, in timpul unei scene, pe scari.
-
Controverse privind metodele lui Sarkozy
Ca ministru al finantelor, Nicolas Sarkozy a facut cateva gesturi curajoase, aplaudate de francezi – multi cred chiar ca e singurul politician capabil sa reformeze Franta. Dar masurile lui Sarkozy au fost criticate de Germania si chiar UE, care l-au acuzat pe ministrul francez de interventionism si protectionism.
- CAZUL ALSTOM
CERERE UE: Comisia Europeana a cerut in primavara grupului francez Alstom, care inregistra pierderi de peste un miliard de euro, sa se alieze cu grupuri similare pentru a-si asigura supravietuirea.
COLAC DE SALVARE: La interventia lui Nicolas Sarkozy, UE a acceptat ca statul si bancile franceze sa se implice intr-o recapitalizare in valoare de aproape 2,5 miliarde de euro a grupului francez Alstom, cu conditia sa initieze parteneriate comerciale in urmatorii patru ani.
CONFLICT: Decizia a tensionat relatiile franco-germane, intervenind chiar in momentul in care grupul german Siemens parea gata sa preia controlul activitatilor energetice ale Alstom.
- CAZUL SANOFI
INTERVENTIE: Nicolas Sarkozy a facut anul acesta presiuni pentru o fuziune intre gigantul farmaceutic franco-german Aventis si competitorul sau francez Sanofi-Synthelabo, ambele companii private.
CONSECINTE: Decizia Aventis de a accepta, in cele din urma, proiectul de fuziune cu Sanofi pune capat planurilor grupului elvetian Novartis, care si-a exprimat intentia de a inainta o contraoferta, in pofida opozitiei manifestate de guvernul francez.
MESAJ: Analistii spun ca formarea fortata a unui gigant farmaceutic in Franta este o victorie personala a ministrului francez de finante, dar ca astfel de imixtiuni s-ar putea dovedi daunatoare investitiilor pe termen lung.
- CAZUL RETAILERILOR
PROMISIUNE: Cand a preluat functia de ministru de finante, in aprilie, Nicolas Sarkozy a promis ca va da un branci incremenitei economii franceze, iar stimularea cheltuielilor de consum era un bun inceput.
PRESIUNI: In loc sa actioneze pe cai clasice, Nicolas Sarkozy a convocat cele mai importante retele de retail si le-a cerut sa reduca preturile, cu 2-3%, la sute de produse de larg consum. Intrebat de TIME cum a reusit, Sarkozy a spus ca a amenintiat retailerii ca va da publicitatii numele tuturor celor care refuza sa scada preturile.
REZULTATE: Cresterea consumului a contribuit la o crestere economica estimata la 2% pentru 2004, comparativ cu 0,5% in 2003.
-
-
Controverse privind metodele lui Sarkozy
Ca ministru al finantelor, Nicolas Sarkozy a facut cateva gesturi curajoase, aplaudate de francezi – multi cred chiar ca e singurul politician capabil sa reformeze Franta. Dar masurile lui Sarkozy au fost criticate de Germania si chiar UE, care l-au acuzat pe ministrul francez de interventionism si protectionism.
- CAZUL ALSTOM
CERERE UE: Comisia Europeana a cerut in primavara grupului francez Alstom, care inregistra pierderi de peste un miliard de euro, sa se alieze cu grupuri similare pentru a-si asigura supravietuirea.
COLAC DE SALVARE: La interventia lui Nicolas Sarkozy, UE a acceptat ca statul si bancile franceze sa se implice intr-o recapitalizare in valoare de aproape 2,5 miliarde de euro a grupului francez Alstom, cu conditia sa initieze parteneriate comerciale in urmatorii patru ani.
CONFLICT: Decizia a tensionat relatiile franco-germane, intervenind chiar in momentul in care grupul german Siemens parea gata sa preia controlul activitatilor energetice ale Alstom.
- CAZUL SANOFI
INTERVENTIE: Nicolas Sarkozy a facut anul acesta presiuni pentru o fuziune intre gigantul farmaceutic franco-german Aventis si competitorul sau francez Sanofi-Synthelabo, ambele companii private.
CONSECINTE: Decizia Aventis de a accepta, in cele din urma, proiectul de fuziune cu Sanofi pune capat planurilor grupului elvetian Novartis, care si-a exprimat intentia de a inainta o contraoferta, in pofida opozitiei manifestate de guvernul francez.
MESAJ: Analistii spun ca formarea fortata a unui gigant farmaceutic in Franta este o victorie personala a ministrului francez de finante, dar ca astfel de imixtiuni s-ar putea dovedi daunatoare investitiilor pe termen lung.
- CAZUL RETAILERILOR
PROMISIUNE: Cand a preluat functia de ministru de finante, in aprilie, Nicolas Sarkozy a promis ca va da un branci incremenitei economii franceze, iar stimularea cheltuielilor de consum era un bun inceput.
PRESIUNI: In loc sa actioneze pe cai clasice, Nicolas Sarkozy a convocat cele mai importante retele de retail si le-a cerut sa reduca preturile, cu 2-3%, la sute de produse de larg consum. Intrebat de TIME cum a reusit, Sarkozy a spus ca a amenintiat retailerii ca va da publicitatii numele tuturor celor care refuza sa scada preturile.
REZULTATE: Cresterea consumului a contribuit la o crestere economica estimata la 2% pentru 2004, comparativ cu 0,5% in 2003.
-
-
Depinde de Romania daca in 2007 vom avea doi membri noi sau doar unul
Romania nu are probleme cu adoptarea legislatiei europene, ci cu punerea ei in aplicare. Si cu coruptia, cu pregatirea sectorului judiciar si a structurilor administrative. Dar la Bruxelles exista inca o imagine pozitiva asupra Romaniei. Un interviu cu Danuta Hübner, membru al Comisiei Europene pentru politica regionala.
Rep: Cat de realist vi se pare momentul 2007 ca data de aderare a Romaniei?
Danuta Hübner: Pana in acest moment, discutiile despre aderare se poarta cu referire la Romania si Bulgaria, ca un proces comun. Bulgaria a inchis toate capitolele de negociere, iar Romania mai are cateva capitole de inchis. Date fiind aceste diferente, in realitate, procesul a inceput sa fie usor diferentiat. UE este pregatita sa invite Romania si Bulgaria sa adere, si nu sunt probleme financiare sau de alt fel. Exista o atitudine pozitiva vizavi de aceste tari. Dupa cum vedeti, nici nu se mai discuta foarte mult despre Romania si Bulgaria, pentru ca se presupune ca procesul va fi finalizat. Nu s-a luat inca nici o decizie vizavi de posibilitatea separarii procesului de aderare al celor doua tari. Este inca posibil, in functie de evolutia Romaniei, dar nu s-a luat inca o decizie.
In ce fel credeti ca vor influenta alegerile din toamna procesul de aderare?
Stiu ca in Romania urmeaza alegeri si cred ca este un moment important. In general, astfel de evenimente influenteaza negativ viteza de lucru. Ramane de vazut cat de rapid se va putea finaliza intreg procesul in aceste conditii. Un alt element important care trebuie luat in calcul sunt schimbarile care vor aparea in intregul aparat administrativ care se ocupa de negocierile de aderare. Imi amintesc ca, in cazul Poloniei, de cate ori exista o schimbare, existau si astfel de perioade de incetinire a procesului. Depinde in mare masura de Romania daca in 2007 vom avea doi membri noi sau doar unul, sau daca intreg procesul va fi amanat.
Care sunt principalele dificultati cu care s-au confruntat noile state membre, si care ar putea intampinate si de Romania dupa 2007?
Cred ca din punctul de vedere al adoptarii legilor europene, Romania nu are o problema. Dar exista si alti factori, la fel de importanti si chiar mai greu de administrat. Depinde doar de Guvernul Romaniei ca acest proces sa fie realizat. Sper ca, si daca vor exista schimbari, noua echipa va putea sa continue procesul. In orice caz, la schimbarea unei echipe, procesul este in general incetinit. Principalele dificultati se refera la faptul ca membrii guvernelor se concentreaza intotdeauna pe ajustarea legilor, pe introducerea aquis-ului in legislatia interna, dar adevarata provocare este implementarea si punerea in aplicare a acestora. Este relativ usor sa se adopte anumite legi, dar normele de aplicare, legile suplimentare care pun in aplicare aceste legi sunt in general realizate mai greu. O alta mare provocare este pregatirea sectorului judiciar de a lucra cu legea europeana si cunoasterea acestor legi.
Se vorbeste mult despre problema coruptiei…
Intr-adevar, nu trebuie sa uitam nici problema coruptiei. Este un subiect dificil, pentru ca noile state membre care au un istoric al unei mici coruptii – coruptia la nivelul omului de rand pentru a avea acces la anumite servicii sau bune. Este, de fapt, altceva decat coruptia in sensul cunoscut, este vorba de acele pachete de ciocolata, flori sau altele asemenea cu care merg pentru a obtine un serviciu. In culturile vestice nu se intalneste asa ceva. Dar, oricat de inofensiva ar parea, este privita tot ca parte a coruptiei. Si este dificil de eradicat.
Pregatirea structurilor administrative pentru a folosi fondurile europene in mod eficient este, din nou, o provocare. Este nevoie de multi ani pentru a creste calitatea administratiei publice, cu atat mai mult cu cat in aceasta parte a lumii a fost mostenita o administratie slaba, din cauze istorice. Este foarte dificil sa se foloseasca eficient toate oportunitatile care vor aparea dupa aderare, daca nu exista o administratie care sa functioneze bine. Nu vorbim numai de administratiile din ministere, de exemplu, ci si de cea de la nivel regional sau local. Pentru ca multe proiecte sunt pregatite la aceste niveluri si acolo se administreaza fondurile aferente. Este vorba de lucruri marunte care, insa, sunt esentiale.
Cand credeti ca ar trebui sa incepem sa ne gandim la adoptarea euro?
Introducerea euro este o decizie extrem de dificila chiar si pentru statele membre. Ce as sugera, din acest punct de vedere, Romaniei si Bulgariei ar fi sa ia foarte in serios criteriile de la Maastricht, in privinta stabilitatii macroeconomice. Ar trebui, mai intai, sa se obtina o respectare de durata, nu doar pentru un an-doi, a acestor criterii. Dar adoptarea euro este intotdeauna o decizie a statelor membre, in functie de capacitatea lor de a renunta la doua instrumente care ajuta la cresterea competitivitatii. Ceea ce se pierde o data cu intrarea in zona euro, in primul rand, este posibilitatea de folosire a politicii ratei de schimb pentru a creste competitivitatea exporturilor. Si aceasta este intotdeauna o problema. Pentru Polonia, de exemplu, si de asemenea Bulgaria si Romania acest instrument poate fi foarte folositor. Al doilea instrument care se pierde este politica ratei dobanzii.
-
Depinde de Romania daca in 2007 vom avea doi membri noi sau doar unul
Romania nu are probleme cu adoptarea legislatiei europene, ci cu punerea ei in aplicare. Si cu coruptia, cu pregatirea sectorului judiciar si a structurilor administrative. Dar la Bruxelles exista inca o imagine pozitiva asupra Romaniei. Un interviu cu Danuta Hübner, membru al Comisiei Europene pentru politica regionala.
Rep: Cat de realist vi se pare momentul 2007 ca data de aderare a Romaniei?
Danuta Hübner: Pana in acest moment, discutiile despre aderare se poarta cu referire la Romania si Bulgaria, ca un proces comun. Bulgaria a inchis toate capitolele de negociere, iar Romania mai are cateva capitole de inchis. Date fiind aceste diferente, in realitate, procesul a inceput sa fie usor diferentiat. UE este pregatita sa invite Romania si Bulgaria sa adere, si nu sunt probleme financiare sau de alt fel. Exista o atitudine pozitiva vizavi de aceste tari. Dupa cum vedeti, nici nu se mai discuta foarte mult despre Romania si Bulgaria, pentru ca se presupune ca procesul va fi finalizat. Nu s-a luat inca nici o decizie vizavi de posibilitatea separarii procesului de aderare al celor doua tari. Este inca posibil, in functie de evolutia Romaniei, dar nu s-a luat inca o decizie.
In ce fel credeti ca vor influenta alegerile din toamna procesul de aderare?
Stiu ca in Romania urmeaza alegeri si cred ca este un moment important. In general, astfel de evenimente influenteaza negativ viteza de lucru. Ramane de vazut cat de rapid se va putea finaliza intreg procesul in aceste conditii. Un alt element important care trebuie luat in calcul sunt schimbarile care vor aparea in intregul aparat administrativ care se ocupa de negocierile de aderare. Imi amintesc ca, in cazul Poloniei, de cate ori exista o schimbare, existau si astfel de perioade de incetinire a procesului. Depinde in mare masura de Romania daca in 2007 vom avea doi membri noi sau doar unul, sau daca intreg procesul va fi amanat.
Care sunt principalele dificultati cu care s-au confruntat noile state membre, si care ar putea intampinate si de Romania dupa 2007?
Cred ca din punctul de vedere al adoptarii legilor europene, Romania nu are o problema. Dar exista si alti factori, la fel de importanti si chiar mai greu de administrat. Depinde doar de Guvernul Romaniei ca acest proces sa fie realizat. Sper ca, si daca vor exista schimbari, noua echipa va putea sa continue procesul. In orice caz, la schimbarea unei echipe, procesul este in general incetinit. Principalele dificultati se refera la faptul ca membrii guvernelor se concentreaza intotdeauna pe ajustarea legilor, pe introducerea aquis-ului in legislatia interna, dar adevarata provocare este implementarea si punerea in aplicare a acestora. Este relativ usor sa se adopte anumite legi, dar normele de aplicare, legile suplimentare care pun in aplicare aceste legi sunt in general realizate mai greu. O alta mare provocare este pregatirea sectorului judiciar de a lucra cu legea europeana si cunoasterea acestor legi.
Se vorbeste mult despre problema coruptiei…
Intr-adevar, nu trebuie sa uitam nici problema coruptiei. Este un subiect dificil, pentru ca noile state membre care au un istoric al unei mici coruptii – coruptia la nivelul omului de rand pentru a avea acces la anumite servicii sau bune. Este, de fapt, altceva decat coruptia in sensul cunoscut, este vorba de acele pachete de ciocolata, flori sau altele asemenea cu care merg pentru a obtine un serviciu. In culturile vestice nu se intalneste asa ceva. Dar, oricat de inofensiva ar parea, este privita tot ca parte a coruptiei. Si este dificil de eradicat.
Pregatirea structurilor administrative pentru a folosi fondurile europene in mod eficient este, din nou, o provocare. Este nevoie de multi ani pentru a creste calitatea administratiei publice, cu atat mai mult cu cat in aceasta parte a lumii a fost mostenita o administratie slaba, din cauze istorice. Este foarte dificil sa se foloseasca eficient toate oportunitatile care vor aparea dupa aderare, daca nu exista o administratie care sa functioneze bine. Nu vorbim numai de administratiile din ministere, de exemplu, ci si de cea de la nivel regional sau local. Pentru ca multe proiecte sunt pregatite la aceste niveluri si acolo se administreaza fondurile aferente. Este vorba de lucruri marunte care, insa, sunt esentiale.
Cand credeti ca ar trebui sa incepem sa ne gandim la adoptarea euro?
Introducerea euro este o decizie extrem de dificila chiar si pentru statele membre. Ce as sugera, din acest punct de vedere, Romaniei si Bulgariei ar fi sa ia foarte in serios criteriile de la Maastricht, in privinta stabilitatii macroeconomice. Ar trebui, mai intai, sa se obtina o respectare de durata, nu doar pentru un an-doi, a acestor criterii. Dar adoptarea euro este intotdeauna o decizie a statelor membre, in functie de capacitatea lor de a renunta la doua instrumente care ajuta la cresterea competitivitatii. Ceea ce se pierde o data cu intrarea in zona euro, in primul rand, este posibilitatea de folosire a politicii ratei de schimb pentru a creste competitivitatea exporturilor. Si aceasta este intotdeauna o problema. Pentru Polonia, de exemplu, si de asemenea Bulgaria si Romania acest instrument poate fi foarte folositor. Al doilea instrument care se pierde este politica ratei dobanzii.
-
Restart in goana dupa cladiri
In 2003 s-a dat startul. 2004 a fost anul consolidarii. Dar 2005 ar putea deveni anul goanei nebune dupa achizitii pe piata imobiliara. Prima dovada: negocierile pentru vanzarea viitorului sediu Petrom.
n urma cu doi ani, in cel mai select cartier al Bucurestiului, la cateva zeci de metri de turnul televiziunii, printre vile vechi si unele cladiri noi, se afla o alimentara dezafectata. Alimentara de pe Calea Dorobanti 239 strica peisajul pe care il vedeau pe geam angajatii nenumaratelor firme mari care isi aveau sediul in zona, precum bancile Alpha Bank sau HVB, sau clientii restaurantelor din apropiere.
In primavara anului 2003, fostul magazin a fost demolat. In locul cladirii parasite au aparut macaralele iar doi ani mai tarziu, in spatele panourilor metalice se si inalta o structura de beton. Iar alimentara se transforma, aidoma Cenusaresei, intr-un imobil modern de birouri. Doar ca, spre deosebire de Cenusareasa, care a avut doar un singur pretendent, cladirea de pe Dorobanti 239 a avut, sau are, cel putin trei candidati, toti straini, afirma surse de pe piata imobiliara.
Grupul italian Generali, compania irlandeza Ballymore si fondul austriac de investitii imobiliare Immofinanz s-au inscris in urma cu circa doua luni in lupta pentru cumpararea imobilului de birouri de clasa A Dorobanti 239, construit de developerul TriNation Management and Development.
Surse din piata imobiliara estimeaza tranzactia la 16-17 milioane de euro, suma aproape dubla fata de investitia necesara pentru constructia cladirii. Imobilul, care este amplasat in vecinatatea pietei Charles de Gaulle, va servi drept sediu companiei Petrom, recent achizitionata de grupul austriac OMV.La sfarsitul anului, Ballymore si Immofinanz s-au retras, iar favoritul pentru achizitie a ramas Generali, spun sursele citate.
Stiu ca oficialii de la Viena sunt in prospectari pentru 2-3 cladiri, dar nu cred ca au cumparat ceva pana acum. Pana nu se semneaza un contract si nu se dau banii, nici o tranzactie nu este sigura, a declarat pentru BUSINESS Magazin Dan Centea, directorul departamentului administrativ al Generali Asigurari SA. El nu a confirmat faptul ca printre cele trei cladiri se numara si imobilul de pe Dorobanti, dar nici nu a infirmat acest lucru.
Reprezentantii Immofinanz si cei ai Ballymore nu au putut fi contactati, dar surse apropiate celor doua companii au confirmat ca acestea s-au retras din cursa pentru centrul de afaceri. TriNation este implicata in mai multe proiecte imobiliare si face parte din grupul de firme Alltrom, controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu si Radu Dimofte. Reprezentantii companiei nu au putut fi contactati.
Investitia efectuata de TriNation se ridica la 9,5 milioane de euro, potrivit unor declaratii mai vechi ale oficialilor firmei. Contractul de inchiriere a 5.000 de metri patrati de catre Petrom, pe o perioada de cinci ani, se ridica la aproximativ 6 milioane de euro.
O data cu apropierea vanzarii unei cladiri nici macar finalizate, anul 2005 aduce o lupta stransa pe piata imobiliara pentru cumpararea noilor imobile, pe fondul venirii unor noi pretendenti. Pretendenti care nu vor gasi decat o oferta saraca de vanzare, proiectele cele mai interesante fiind achizitionate deja in ultimii doi ani de fonduri de investitii sau companii de dezvoltare imobiliara internationale.
In 2002 si 2003, cladiri ca Opera Center, Europe House, IRIDE Business Park sau Cefin Logistic Park au atras investitori institutionali care au pus pe masa in total circa 200 de milioane de euro. Cea mai mare parte a investitorilor au fost austrieci, insa perioada recenta a adus si alti jucatori de mare anvergura pe piata romaneasca.
De fapt, chiar la sfarsitul anului trecut Ballymore si-a facut intrarea pe piata autohtona, cumparand de la Tiriac Holdings proiectul Praktiker din Brasov cu o suma estimata la 6 milioane de euro. Pe piata apar de altfel tot mai multe fonduri de investitii, ca si developeri profesionisti, care au un rol semnificativ in maturizarea pietei imobiliare, spun analistii de profil.
Si asta deoarece Romania ofera inca un randament al investitiilor mai mare decat tarile din regiune, precum Cehia, Polonia, sau Ungaria. Pe de alta parte, riscul a scazut constant in ultimii ani, ceea ce face ca proiectele autohtone sa fie tot mai atractive. In plus, piata imobiliara din Romania este inca in faza de crestere, pe fondul unei cereri substantiale, care se va manifesta si in anii urmatori. Cele mai importante tranzactii vor veni tot din partea investitorilor institutionali, sunt de parere analistii.
Ce ar putea urma deci in 2005? Ultimii ani s-au caracterizat prin relativa lipsa a unor proiecte de mari dimensiuni. Foarte putine imobile de amploare au inceput in 2003 sau 2004. Ca urmare, investitorii au in acest moment fie varianta achizitionarii unor cladiri de mai mici dimensiuni, fie implicarea dintr-o faza incipienta intr-un proiect nou. In general, preferatele investitorilor institutionali sunt cladirile finalizate, care au deja chiriasi, de preferinta companii mari sau multinationale, cu contracte de inchiriere semnate pe termene lungi. Totusi, pe piata sunt cateva proiecte care ar putea starni interesul. Mai intai, sunt doua imobile construite de doi developeri care si-au vandut deja primele afaceri – Portland Trust si GTC.
Portland a construit Opera Center pe care a vandut-o grupului austriac CA Immo si lucreaza in prezent la constructia Bucharest Business Park, in zona Baneasa. GTC a investit in Europe House, cladire vanduta fondului de investitii Europolis, si construieste complexul multifunctional America House in Piata Victoriei. Pe langa acestea, mai sunt cateva imobile de birouri de dimensiuni mai mici, in zona Piata Victoriei. De asemenea, interesul investitorilor ar putea fi starnit si de parcuri logistice, imobile rezidentiale sau complexuri comerciale. Poate chiar si de-o fosta alimentara.
-
Restart in goana dupa cladiri
In 2003 s-a dat startul. 2004 a fost anul consolidarii. Dar 2005 ar putea deveni anul goanei nebune dupa achizitii pe piata imobiliara. Prima dovada: negocierile pentru vanzarea viitorului sediu Petrom.
n urma cu doi ani, in cel mai select cartier al Bucurestiului, la cateva zeci de metri de turnul televiziunii, printre vile vechi si unele cladiri noi, se afla o alimentara dezafectata. Alimentara de pe Calea Dorobanti 239 strica peisajul pe care il vedeau pe geam angajatii nenumaratelor firme mari care isi aveau sediul in zona, precum bancile Alpha Bank sau HVB, sau clientii restaurantelor din apropiere.
In primavara anului 2003, fostul magazin a fost demolat. In locul cladirii parasite au aparut macaralele iar doi ani mai tarziu, in spatele panourilor metalice se si inalta o structura de beton. Iar alimentara se transforma, aidoma Cenusaresei, intr-un imobil modern de birouri. Doar ca, spre deosebire de Cenusareasa, care a avut doar un singur pretendent, cladirea de pe Dorobanti 239 a avut, sau are, cel putin trei candidati, toti straini, afirma surse de pe piata imobiliara.
Grupul italian Generali, compania irlandeza Ballymore si fondul austriac de investitii imobiliare Immofinanz s-au inscris in urma cu circa doua luni in lupta pentru cumpararea imobilului de birouri de clasa A Dorobanti 239, construit de developerul TriNation Management and Development.
Surse din piata imobiliara estimeaza tranzactia la 16-17 milioane de euro, suma aproape dubla fata de investitia necesara pentru constructia cladirii. Imobilul, care este amplasat in vecinatatea pietei Charles de Gaulle, va servi drept sediu companiei Petrom, recent achizitionata de grupul austriac OMV.La sfarsitul anului, Ballymore si Immofinanz s-au retras, iar favoritul pentru achizitie a ramas Generali, spun sursele citate.
Stiu ca oficialii de la Viena sunt in prospectari pentru 2-3 cladiri, dar nu cred ca au cumparat ceva pana acum. Pana nu se semneaza un contract si nu se dau banii, nici o tranzactie nu este sigura, a declarat pentru BUSINESS Magazin Dan Centea, directorul departamentului administrativ al Generali Asigurari SA. El nu a confirmat faptul ca printre cele trei cladiri se numara si imobilul de pe Dorobanti, dar nici nu a infirmat acest lucru.
Reprezentantii Immofinanz si cei ai Ballymore nu au putut fi contactati, dar surse apropiate celor doua companii au confirmat ca acestea s-au retras din cursa pentru centrul de afaceri. TriNation este implicata in mai multe proiecte imobiliare si face parte din grupul de firme Alltrom, controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu si Radu Dimofte. Reprezentantii companiei nu au putut fi contactati.
Investitia efectuata de TriNation se ridica la 9,5 milioane de euro, potrivit unor declaratii mai vechi ale oficialilor firmei. Contractul de inchiriere a 5.000 de metri patrati de catre Petrom, pe o perioada de cinci ani, se ridica la aproximativ 6 milioane de euro.
O data cu apropierea vanzarii unei cladiri nici macar finalizate, anul 2005 aduce o lupta stransa pe piata imobiliara pentru cumpararea noilor imobile, pe fondul venirii unor noi pretendenti. Pretendenti care nu vor gasi decat o oferta saraca de vanzare, proiectele cele mai interesante fiind achizitionate deja in ultimii doi ani de fonduri de investitii sau companii de dezvoltare imobiliara internationale.
In 2002 si 2003, cladiri ca Opera Center, Europe House, IRIDE Business Park sau Cefin Logistic Park au atras investitori institutionali care au pus pe masa in total circa 200 de milioane de euro. Cea mai mare parte a investitorilor au fost austrieci, insa perioada recenta a adus si alti jucatori de mare anvergura pe piata romaneasca.
De fapt, chiar la sfarsitul anului trecut Ballymore si-a facut intrarea pe piata autohtona, cumparand de la Tiriac Holdings proiectul Praktiker din
Si asta deoarece
Ce ar putea urma deci in 2005? Ultimii ani s-au caracterizat prin relativa lipsa a unor proiecte de mari dimensiuni. Foarte putine imobile de amploare au inceput in 2003 sau 2004. Ca urmare, investitorii au in acest moment fie varianta achizitionarii unor cladiri de mai mici dimensiuni, fie implicarea dintr-o faza incipienta intr-un proiect nou. In general, preferatele investitorilor institutionali sunt cladirile finalizate, care au deja chiriasi, de preferinta companii mari sau multinationale, cu contracte de inchiriere semnate pe termene lungi. Totusi, pe piata sunt cateva proiecte care ar putea starni interesul. Mai intai, sunt doua imobile construite de doi developeri care si-au vandut deja primele afaceri – Portland Trust si GTC.
-
CE SE VINDE
Dorobanti 239 este un imobil de birouri de clasa A, a carui constructie a inceput in octombrie 2003 si se va finaliza in prima parte a anului viitor.
SUPRAFATA: Cladirea va avea o suprafata totala de 11.000 de metri patrati, dintre care aproximativ 7.000 mp suprafata de birouri.
PARCARE: Imobilul dispune de peste 100 de locuri de parcare destinate in principal companiilor care vor inchiria spatii si, eventual, altor beneficiari.
INVESTITIE: 9,5 milioane de euro
CHIRIAS PRINCIPAL: Petrom