Instanţa supremă a menţinut astfel decizia Curţii de Apel Cluj, care a decis, în 11 martie 2011, achitarea lui Arpad Paszkany atât pentru acuzaţia de sprijinire a unui grup infracţional organizat, cât şi pentru şantaj. Decizia Curţii de Apel Cluj fusese contestată de DIICOT la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa respingând recursul procurorilor. Şi Tribunalul Cluj dispusese achitarea lui Paszkany, atât pentru şantaj, cât şi pentru sprijinirea şi finanţarea grupului “Gazeta”, decizia fiind contestată atunci de procurori la Curtea de Apel Cluj.
Blog
-
Nou maxim istoric: Cursul BNR a urcat la 4,4265 lei/euro
Precedentul maxim istoric, de 4,4168 lei/euro, a fost anunţat pe 2 mai, la acea dată jucătorii fiind îngrijoraţi de incertitudinile legate de măsurile pe care le va adopta noul executiv după căderea Guvernului Ungureanu.
Comparativ cu finalulul anului trecut, cursul a urcat cu 2,47%, de la 4,3197 lei/euro.
Banca centrală a afişat joi o rată de referinţă de 4,4165 lei/euro.
Faţă de dolar, moneda naţională a atins vineri un nou maxim începând cu 16 ianuarie, referinţa urcând cu 0,68 bani, de la 3,4141 lei/dolar la 3,4209 lei/dolar. La mijlocul lunii ianuarie, referinţa s-a situat la 3,4245 lei/dolar.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Citeşte în noul număr din BUSINESS Magazin
COVER STORY: Călin – file de globalizare. Cum a ajuns un român să conducă afacerile Coca-Cola din Japonia
Călin Drăgan s-a consacrat în mediul de business local drept primul român care a ţinut frâiele filialei Coca-Cola HBC. Mai mult, a condus organizaţia în perioade de creştere economică, dar şi în criză, iar pentru rezultatele sale a fost promovat, anul trecut, la filiala japoneză a sistemului Coca-Cola. După mai puţin de un an a fost promovat iar, tot în cadrul companiei nipone, care are o cifră de afaceri de 4,5 miliarde de dolari. Călin Drăgan îşi povesteşte experienţa japoneză într-un interviu pentru BUSINESS Magazin.
LIFESTYLE: Noua reţetă de lucru de la Hollywood – franciza bazată pe concepte aspiraţionale
La aproape două luni de la lansarea în Statele Unite, filmul “The Hunger Games”, “Jocurile Foamei” pe ecranele româneşti, se menţine în top şi are şanse să intre în categoria selectă a filmelor de un miliard, clubul peliculelor cu încasări de zece cifre. Dincolo de cifre, “The Hunger Games” este cel mai recent, dar nu cel din urmă, reprezentant al unei maniere de lucru hollywoodiene de ţinut minte: dezvoltarea francizelor bazate pe concepte aspiraţionale. Pentru a simplifica puţin, putem accepta ideea înrudirii cu Harry Potter, prinţul acestui tip de franciză.
CONSUM: Românul se îmbracă şi se încalţă cu zece euro pe lună
Într-o lume în care imaginea face cât 1.000 de cuvinte, românii cheltuie anual pe haine şi pantofi 2,5 miliarde de euro, o sumă care poate părea mare în ansamblu, însă raportată la populaţie îşi pierde încet şi sigur din importanţă. Cum reuşeşte un român să se îmbrace şi să se încalţe cu 10 euro pe lună?
MANAGEMENT: Noul director şi noile semne de întrebare de la Sidex
Limitele există doar în capetele noastre, iar dacă vestea proastă este că acum este dificil, iar zilele luminoase din trecut nu se vor mai întoarce, sunt şi veşti bune. Este doar o parte din filozofia noului director general al combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, împărtăşită în primul interviu acordat presei centrale din România.
SPECIAL: De ce vrea Asia un FMI al ei
Asia a ajuns în ultimii ani un tărâm al făgăduinţei pentru investitorii în căutare de alternative mai sigure şi mai rentabile la piaţa europeană. Pentru ţările asiatice însă, criza datoriilor din zona euro începe să pună probleme, iar soluţiile avansate până acum desenează un adevărat zid de protecţie în jurul acestui tărâm al făgăduinţei.
BUSINESS Magazin este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De şase ani, evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele BUSINESS Magazin, iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului BM. BUSINESS Magazin apare lunea şi poate fi cumpărată de la centrele de difuzare a presei, la preţul de 4,9 lei.
-
Toader Paleologu se declară în favoarea legalizării prostituţiei
“Ceea ce trebuie să facem este să scoatem această activitate de sub controlul acestor mafii de proxeneţi. Am văzut cu ochii mei lucruri foarte grave care se întâmplă şi nu-i de ajuns să întorci capul în altă parte, ca respectiva realitate să nu mai existe!”, subliniază deputatul democrat-liberal.
El se arată deranjat de publicitatea stradală pentru saloanele erotice: “Publicitate pentru prostituţie se face pe faţă. Dacă te plimbi pe Magheru, vei vedea un afiş amplasat ilegal, de altminteri, pe trotuar, afişe publicitare pentru aşa-zicând «masaj erotic». Vă daţi seama că este vorba de prostituţie în toată regula! Sunt localuri aşa-zicând respectabile, restaurante din Sectorul 1 şi din Sectorul 2 şi de oriunde vreţi în Bucureşti, unde ai fie la toaletă, fie la ieşirea din local acele flyere, care fac publicitate pentru masaj erotic. Or, ştim foarte bine despre ce este vorba!”.
Mai mult pe www.mediafax.ro.
-
Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Bine e când nu e rău
Ieşirea din zona de confort e un proces dificil, indiferent de calea prin care ajungem aici, este ca un fel de drum fără întoarcere. Nu e musai să şi înaintezi odată ce ai ajuns în pragul zonei de confort, dar, dacă nu înaintezi, nu poţi să spui vreodată că ai ajuns aici cu adevărat.
Dacă ajungi însă şi treci mai departe, numai atunci când te uiţi înapoi îţi dai seama de efortul pe care l-ai făcut şi de distanţa copleşitoare dintre ce este şi ce a fost. Rămâi uluit întrebându-te cum ai putut funcţiona înainte de a-ţi depăşi zona de confort. Înainte eşti copleşit de gândul procesului, nu şi de efectele lui pe care, cel mai adesea, le scăpăm din vedere. Se întâmplă astfel nu pentru că nu avem viziune, ci pentru că, în realitate, nu avem reprezentări pentru stări sau situaţii atât de noi pe care orice schimbare de paradigmă le presupune, pentru că, până la urmă, asta înseamnă ieşirea din zona de confort.
Zona de confort este poate ataşamentul nostru cel mai puternic. Am fi capabili să renunţăm la multe, dar liniştea dinaintea provocării zonei de confort este aparent răul cu care preferăm să trăim pentru că ne-am învăţat cu el. În mod paradoxal, alegem să trăim cu răul cu care ne-am obişnuit pentru a evita un rău necunoscut, fără să ne treacă prin minte ideea că poate necunoscutul este sau are în el ceva bun, nu este neapărat alt rău. Pe de altă parte este legitim să alegem confortul, în locul aparentului disconfort pe care necunoscutul îl presupune, invocând motivul că am mai făcut o dată un efort iniţial de adaptare. Şi confortul, şi disconfortul îşi au fiecare propriul preţ şi propria miză, iar măsura este la fiecare dintre noi şi e dată de efectele alegerilor pe care le facem sau ale deciziilor pe care le luăm.
În munca pe care o fac cu oamenii şi cu organizaţiile văd rezistenţe la schimbare de tot felul, cele mai multe din categoria raţionalizărilor şi a explicaţiilor. Doar rareori atunci când vorbim despre paradigme noi de a funcţiona sau de a ne comporta văd oameni care au curaj să vorbească cu încredere despre bine şi în mod pozitiv despre aspiraţiile lor. Binele pare ceva ideal, de neatins, şi discuţiile despre bine par cel mai adesea fie superficiale, fie utopice sau de natura truismelor, în funcţie de gradul de scepticism al celor care participă la ele.
Aparent, bine e când nu e rău, dar dacă ar trebui să definim binele în sine se complică orice discuţie. Poate şi pentru că ne apropiem de ieşirea din zona de confort în care ştim mai degrabă să gestionăm răul, neplăcutul, dar nu ştim cum să producem şi să definim binele din capul locului? Am surprins mulţi lideri şi manageri uşor speriaţi de gândul normalităţii. Deşi şi-o doresc, le e teamă că şi-ar putea pierde rostul şi rolul de stingători de incendii şi rezolvători de probleme. Nimic mai fals, mai greu de condus decât normalitatea şi binele nu există altceva, deoarece e nevoie de viziune şi proactivitate, pe când, în cazul contrar, e nevoie de reactivitate şi anduranţă, nu de forţă morală. Deşi a fi normal sau a trăi în normalitate poate părea plictisitor, este cea mai mare provocare posibilă.
Cel mai adesea prima tentaţie a oamenilor, chiar şi a doua, este să explice la nesfârşit ce şi de ce nu se poate schimba şi de ce “e uşor” să priveşti lucrurile “din afară”. Consultantul, fiind neimplicat emoţional, are poziţia privilegiată din care “vede din afară”, clientul e în propriul vârtej din care nu se îndură să iasă odată ce i-a prins ritmul. Să fii consultant şi să vezi din afară ce trebuie să facă clientul tău sau să ţi se pară de natura evidenţei mi se pare de bun-simţ, însă e infatuare să te miri de ce clientul, deşi aproape că vede şi înţelege şi el că ceva e în neregulă, nu face lucrurile în mod diferit. A înţelege motivaţia, alegerile sau preferinţele cuiva este infinit mai greu decât a le contesta. A înţelege motivaţia cuiva este primul pas spre a-l conduce către a-şi depăşi limitele şi a atinge noi zone de confort.
O altă abordare a ieşirii din zona de confort, ceva mai spartană, zeloasă aş numi-o eu, o au unii lideri de şcoală ceva mai veche: îi aruncă pe oameni în apă în ideea că scapă cine poate. Este o încercare la fel de necâştigătoare ca şi cea anterioară când doar rămâi mirat de cât e de evident ce trebuie făcut, uitându-te din afara problemei fără să contribui activ la rezolvarea ei. Procedând astfel nu participi la dezvoltarea celor implicaţi, aproape că nu ai vreo contribuţie semnificativă. Ce le scapă din vedere acestor oameni este că, dacă cineva le supravieţuieşte, nu este meritul lor. A fi lider de acest fel îţi cere forţă fizică şi şmecherie, nu tact şi putere morală.
Iuliana Stan este OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România
-
100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Dana Cortina, Porsche Inter Auto România
După absolvirea Institutului Politehnic din Bucureşti, specializarea Maşini Termice / Motoare, s-a angajat în 1995 ca asistent al directorului general la Daewoo Motor Austria (Viena), iar din 1998 a primit funcţia de manager proiect al Porsche Austria. Din 2002 cariera sa a continuat în România, mai întâi ca director executiv al Porsche România, din 2005 ca director general al aceleiaşi companii, iar din 2007 a preluat conducerea Porsche Inter Auto România.
Dana Cortina spune că nu obişnuieşte să clasifice reuşitele şi că acestea au, de cele mai multe ori, legătură cu oamenii, fie că este vorba de un talent descoperit, promovat şi care confirmă, de o discuţie interesantă şi incitantă, de idei sau strategii care – aplicate – se dovedesc corecte în timp, de curajul de a înfrunta la un moment dat provocări dificile sau de tenacitatea de a duce până la capăt un proiect început. “Toate acestea sunt pentru mine reuşite.”
Cât priveşte regretele, spune Dana Cortina, “m-am antrenat să am cât mai puţine”. De pildă, când ceva nu-i iese cum îşi doreşte, “probabil că există un motiv”. I se pare o risipă de timp şi energie să se încrânceneze pentru a obţine “ceea ce nu îţi este menit”. Singurele sale regrete se leagă de momentele în care, voit sau nu, răneşte sufleteşte pe cineva: “Sper ca prin atenţia acordată celor din jurul meu să am din ce în ce mai puţine motive de regret”.
Cel mai dificil moment de până acum în carieră a fost acela în care a înţeles că pachetul managerial cuprinde şi “singurătatea alergătorului de cursă lungă”. Există câteva momente de cumpănă în viaţa unui manager, povesteşte Dana Cortina, când trebuie “să iei o decizie dificilă şi, firesc, să-ţi asumi întreaga responsabilitate pentru consecinţele deciziei”. Or, cu cât un manager urcă mai mult pe scara ierarhică, cu atât creşte şi gradul de complexitate al deciziilor şi al responsabilităţii asumate.
BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
Dana Cortina: Leadership-ul este o caracteristică nativă, pe care poţi şi trebuie să o cultivi, dar pe care nu ai cum să o dobândeşti – şi asta nu ţine de faptul că eşti femeie sau bărbat.BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere?
Dana Cortina: E un stil mixt. De cele mai multe ori participativ – îmi consult colegii pe problemele de specialitate, mă sfătuiesc cu ei, dar, în poziţia în care mă aflu, responsabilitatea deciziei mi se atribuie şi atunci e normal să mi-o asum.BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?
Dana Cortina: Multitaskingul – mai ales acum, într-o lume în care timpul de decizie s-a scurtat foarte mult şi cantitatea de informaţie pe care o avem de procesat e foarte mare. În plus, sunt utile capacitatea şi înclinaţia noastră de a analiza şi a ne autoanaliza tot timpul, cu cât mai multă obiectivitate. Aşa tindem să ne descoperim mai repede problemele şi să începem mai din timp să le remediem.BUSINESS Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate.
Dana Cortina: Merg destul de des în excursii scurte în capitalele europene, iar vara mă trage aţa la mare, unde cel mai mult mă bucură şi mă relaxează peisajele.BUSINESS Magazin: Carte, muzică, film: ce preferaţi?
Dana Cortina: Cărţile preferate sunt multe, în funcţie de starea de spirit şi momentul în viaţă în care le descopăr… Acum, de exemplu, sunt “În căutarea fericirii” de Bertrand Russell. Dintre filme îmi plac cele ruseşti şi cele franţuzeşti.BUSINESS Magazin: Care este lucrul din viaţa dvs. pe care îl preţuiţi cel mai mult?
Dana Cortina: Armonia cu mine însămi şi cu oamenii din jur.
Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.
Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.
Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).
-
Oracle atacă Google
Ca de obicei în aceste situaţii, limbajul juridic este prea încâlcit ca să înţelegem ceva, mai ales că este vorba despre proprietatea intelectuală. Pentru ca lucrurile să fie şi mai încâlcite, avem de-a face şi cu un jargon tehnic privind chestiuni precum limbaje de programare şi platforme software. Desigur, totul are în spate o istorie care este cu siguranţă relevantă, aşa că merită să o expun pe scurt.
Încă din ultimul deceniu al secolului trecut, firma Sun a început să dezvolte o “platformă software” care să fie unitară şi portabilă, adică să poată să ruleze pe orice sistem de operare, indiferent de hardware. La baza acestei platforme stă un limbaj de programare numit Java, care îşi inspiră sintaxa din limbajul C. Un program scris în Java se compilează, dar rezultatul compilării nu este cod executabil, ci un cod intermediar (bytecode) care va fi rulat de un program numit JVM (Java Virtual Machine). Trucul este că JVM poate fi portat relativ uşor pe orice sistem de operare, aşa că programele propriu-zise sunt implicit portabile. La modul simplu, limbajul, bibliotecile de clase, compilatorul şi maşina virtuală Java formează “platforma Java”.
În 2006, Sun a publicat în regim open source (sub licenţă GPL) cea mai mare parte a platformei, obţinând sprijinul unei comunităţi entuziaste de dezvoltatori. Dar IBM lucra deja de câţiva ani la proiectul Harmony – o implementare open source a platformei Java, independentă de Sun, sub licenţă Apache. Pe de altă parte, au fost dezvoltate compilatoare şi pentru alte limbaje (de exemplu Jython) care puteau să producă bytecode care poate fi rulat de JVM.
Deşi softurile erau libere, Sun a inventat un mecanism prin care să controleze platforma şi, totodată, să obţină bani din ea. Oricine putea să dezvolte propria sa implementare a unor părţi a platformei (mai ales maşina virtuală), dar pentru ca un sistem să se poată declara “compatibil Java” trebuia să treacă printr-o suită de teste de compatibilitate (TCK), iar această suită costa bani. În 2003, un fost inginer de la Apple pe nume Andy Rubin a înfiinţat firma Android, specializată în dezvoltarea de platforme software pentru aparate mobile, iar în 2005 Google a cumpărat firma şi l-a însărcinat pe Rubin cu dezvoltarea sistemului de operare Android.
Soluţia aleasă s-a bazat pe nucleul Linux şi un mediu de dezvoltare bazat pe Java. Însă Google a ales să nu utilizeze platforma de la Sun, ci a dezvoltat propria maşină virtuală (Dalvik) şi a folosit bibliotecile de la Harmony, considerându-se eliberată de orice obligaţii faţă de Sun. De altfel, executivii de la Sun s-au declarat încântaţi de Android, deşi acesta nu a cumpărat TCK şi nu s-a prezentat ca fiind Java.
Primul telefon rulând Android a fost lansat în octombrie 2008, iar după 15 luni, Oracle a cumpărat Sun Microsystems şi, în scurt timp, a încercat să oblige pe Google să plătească pentru utilizarea platformei Java. Cum Google a refuzat, în 2010 Oracle a intentat un proces care se judecă acum. Procesul va consta în două faze, dintre care prima se referă la încălcarea drepturilor de autor, iar a doua se referă la patru brevete pe care Oracle le deţine. Specialiştii consideră că patentele sunt nesemnificative şi partea importantă este cea legată de copyright.
Dacă Oracle va avea câştig de cauză, foarte probabil va urma o fază legată de despăgubiri. Larry Ellison a anunţat că va cere peste 6 miliarde de dolari şi, foarte probabil, o taxă pentru fiecare sistem Android activat. Deşi se consideră fără vină, Google s-a arătat dispusă să evite procesul, plătind lui Oracle 2,8 miliade şi 0,515% din încasările viitoare generate de Android. Motivaţia este uşor de intuit: în instanţă, Google va trebui să expună toate datele privind veniturile, ceea ce n-a făcut niciodată până acum.
În opinia mea, acuzele aduse de Oracle sunt cel puţin inconsistente, dacă nu chiar absurde. De exemplu, faptul că Google a folosit specificaţiile interfeţelor de programare de la Sun – practic, o documentaţie – pentru a-şi implementa propriile API-uri (cam la fel a procedat şi împotriva lui SAP). Interesant este că tot zilele acestea, Curtea Europeană de Justiţie a dat verdictul într-un caz absolut similar, în care compania SAS a acuzat World Programming Ltd (WPL) că i-a încălcat drepturile, dezvoltând o implementare proprie a unui sistem realizat de SAS pe baza unui limbaj propriu. Decizia a fost că WPL nu are nici o vină, deoarece nu a folosit cod sursă de la SAS. Însă în procesul american vor decide juraţii: un profesor pensionar, un poştaş, o asistentă medicală, un fotograf… şi încă opt la fel de competenţi.
Pentru mai multe comentarii ale lui Mircea Sârbu vizitaţi www.bmag.ro/opinii
-
Ce vor să facă fraţii Negoiţă cu Rin Grand Hotel
În continuă transformare. Aşa ar putea fi descris ceea ce în 2007 era anunţat a fi cel mai mare hotel din Europa, date fiind cele 1.460 de camere hoteliere construite. Lansarea hotelului a avut loc chiar înainte de summitul NATO la Bucureşti, acela fiind şi singurul moment când hotelul a funcţionat la un grad de ocupare de aproape 90%. Ulterior, hotelul a atras evenimente de mari dimensiuni prin spaţiul de cazare generos, dar suma evenimentelor şi a delegaţiilor numeroase nu a fost suficientă pentru ca hotelul să reziste ca atare pe piaţă.
La nici cinci ani distanţă, doar o treime din capacitatea totală de cazare mai funcţionează în regim hotelier, restul fiind transformată sau în curs de transformare în apartamente care au fost scoase la vânzare. În două din aceste apartamente s-au mutat şi proprietarii, fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă, pentru a fi mai aproape de business. “În urmă cu câteva luni am decis să mă mut într-un apartament de la etajul 15 din hotel pentru a câştiga timp. Din Pipera făceam în jur de o oră până la hotel, aşa că am decis să folosesc acest timp pentru a mă ocupa de business. Acum ajung oriunde în hotel în 30 de secunde cu liftul”, spune Ionuţ Negoiţă, cel care se ocupă de administrarea hotelului. Fratele lui, Robert Negoiţă (deputat PSD), nu mai este la fel de implicat în business de când a intrat în politică.
Chiar de la intrarea în lobby-ul hotelului se poate lua pulsul transformării prin care trece Rin Grand Hotel. Săptămâna trecută, la parter se lucra la construcţia unei scări care să ajungă la fosta sală a cazinoului de la demisol. Într-unul dintre cele două corpuri ale hotelului se lucrează la transformarea unor camere în apartamente, o parte din hotel fiind deja numită Rin Grand Residence. Într-o parte a hotelului încă se derulau evenimente, pe uşile de la intrare era şi un flux constant de persoane cu sacoşe de la supermarket, vizibil locatari.
“Până acum am vândut 130 de apartamente. În unele din acestea s-au mutat deja familii. Până la sfârşitul anului vrem să ajungem la 460 de apartamente vândute”, a spus Ionuţ Negoiţă. Preţul unui apartament variază între 40.000 şi 90.000 de euro, potrivit lui. Dacă se ia în calcul un tarif mediu de 60.000 de euro, atunci suma pe care o va încasa Negoiţă din vânzarea apartamentelor se ridică la 27,6 milioane de euro, corpul transformat în Rin Residence fiind şi cel care aduce lichidităţi, potrivit lui Ionuţ Negoiţă. Circa 1.000 de locuri de parcare sunt disponibile la Rin Grand, potrivit omului de afaceri. Locuri ce se pot dovedi insuficiente, de vreme ce la ele mai au acces atât oaspeţii hotelului cât şi, contra cost, proprietarii din Confort Park, ansamblu de 600 de locuinţe construit în spatele hotelului.
Proprietarii au luat decizia convertirii proiectului hotelier când au început să se simtă efectele crizei financiare pe piaţa locală. Investiţia de 60 de milioane de euro pe care au făcut-o cei doi fraţi în 2007 s-ar fi recuperat foarte greu, în condiţiile în care gradul de ocupare a hotelului nu depăşea 48%, pe fondul scăderii cererii pentru cazare. Capacitatea de cazare în hoteluri a Bucureştiului este de circa 10.600 de locuri, din care 2.000 de camere sunt clasificate la cinci stele, circa 4.500 la patru stele, aproape 2.700 la trei stele, iar restul la două şi o stea.
Oferta de locuri este generoasă, însă în ultimii ani a scăzut cererea. “Am făcut o analiză de profitabilitate, care a arătat că 500 de camere de hotel sunt suficiente pentru a opera pe profit”, susţine omul de afaceri. Când a lansat ideea reconvertirii unei părţi din hotel în apartamente, Ionuţ Negoiţă susţinea că 600 de camere ar fi suficiente pentru ca Rin Grand Hotel să fie rentabil; în prezent însă el vorbeşte de 500 de camere. Decizia transformării camerelor în apartamente a venit după ce a fost analizată şi varianta construirii de spaţii de birouri, dar cea rezidenţială li s-a părut cea mai bună soluţie.
-
V-aţi cumpăra un televizor inteligent?
Citiţi mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/
Multe dintre aceste modele se găsesc şi în România, însă e discutabil dacă pentru un utilizator din ţara noastră sunt suficient de interesante pentru a-şi justifica preţurile de achiziţie destul de piperate.
Ce este un Televizor Inteligent? Deşi nu există o definiţie universal acceptată, un televizor Smart trebuie să ofere funcţii în plus, pe lângă cea clasică de afişare a imaginilor. De aceea, el integrează o unitate de procesare şi metode de conexiune la internet, iar aceste două dotări asigură unui utilizator acces la o plajă largă de funcţii.
Acestea variază de la accesul la site-urile preferate direct pe TV la posibilitatea utilizării aplicaţiilor de socializare (Facebook) sau chatting (Skype) sau opţiunea de a accesa diverse tipuri de conţinut multimedia direct pe TV dintr-o sursă online sau de pe unul din gadget-urile existente în propria casă. Pe scurt, ca şi în cazul smartphone-urilor, un televizor este Smart dacă are posibilitatea de a rula aplicaţii ce oferă unui utilizator diverse beneficii.
Televizoarele inteligente moderne trebuie să fie capabile să devină o parte a obiceiurilor de consum ale utilizatorilor moderni. În condiţiile în care tabletele sau telefoanele moderne sunt tot mai prezente, este important ca televizoarele să se poate integra cu acestea, iar userii să poată realiza rapid o conexiune wireless între conţinutul de pe aceste dispozitive şi televizorul Smart, folosit doar ca mijloc de afişare.
În plus, modul cum televizoarele inteligente pot fi controlate de către utilizator este şi el foarte important. Producătorii oferă integrare cu telefoanele Android sau iOS, telecomenzi proprii cu ecrane tactile sau sisteme de recunoaştere a gesturilor şi a comenzilor vocale. Deşi va mai dura ceva până când va putea fi pornit TV-ul cu un simplu: “Salut, televizorule. Deschide-te şi mută pe Discovery HD”, aceasta pare să fie direcţia în care TV-urile se îndreaptă în acest moment.
Ce oferă un televizor inteligent unui consumator din România? În mare, modelele existente pe piaţă oferă toate funcţiile enunţate mai sus, cu anumite excepţii: comenzile vocale nu pot fi efectuate în română, iar accesul la conţinut de calitate este dificil, atât în limba noastră, cât şi la modul general. Un Smart TV va putea rula conţinut din diverse surse, va putea fi integrat în cadrul reţelei de internet din propria casă şi va oferi o foarte bună calitate a imaginii. Aceasta din urmă nu ţine neapărat de ideea de televizor inteligent, însă cum modelele Smart sunt în general game de top ale fiecărui producător, aceştia le echipează cu cele mai bune funcţii şi dotări de care dispun.
Veţi putea utiliza TV-urile smart pentru a accesa diverse aplicaţii şi site-uri web, veţi putea rula conţinut multimedia de pe un dispozitiv dedicat aflat în propria casă, de cele mai multe ori conexiunea realizându-se fără fire, prin DLNA. În plus, veţi putea rula conţinut direct de pe un stick sau HDD extern conectat prin USB. Un aspect important al televizoarelor inteligente este mai puţin prezent la noi: accesul la conţinut VOD (video on demand) oferit de servicii de streaming online. Site-uri precum Netflix, Hulu sau Blockbuster sau servicii audio precum Pandora sau Rhapsody, toate apreciate în Statele Unite, nu pot fi accesate legal în România (şi în general în afara SUA) din cauza limitărilor legate de drepturile de autor.
Rămân astfel ca soluţii site-uri precum Youtube sau Vimeo, ce oferă conţinut gratuit, însă nu de acelaşi tip, precum şi aplicaţii dezvoltate de diverse grupări media (HBO, Eurosport etc.). În plus, fiecare producător încearcă să ofere soluţii proprii prin care cumpărătorii pot achiziţiona legal şi pot urmări conţinut de ultimă oră. Însă în general oferta este limitată (documentare, concerte, filme pentru copii), lipsind conţinutul ce ar putea fi cu adevărat atractiv (seriale, filme de succes).
-
Spectacolul Terrei fotografiat de un cosmonaut (GALERIE FOTO)
Italianul Paolo Nespoli s-a aflat pe Staţia Spaţială Internaţională în perioada decembrie 2010 – mai 2011, timp în care a făcut circa 26.000 de fotografii ale Pământului văzut din spaţiu şi le-a postat aproape zilnic pe Flickr şi Twitter.
“De sus vezi Terra ca un fel de navă care străbate spaţiul cosmic. Când priveşti pe fereastră, la început vezi doar oceane şi nori, ceea ce e frumos, dar după un timp ajungi să identifici zona deasupra căreia te afli. După o lună, o lună şi jumătate, e straniu cum ajungi să ştii dintr-o dată că eşti deasupra Africii sau a Australiei”, a declarat Nespoli pentru CNN.
“Am fotografiat ce am văzut. A fost foarte interesant pentru mine, dar ceea ce m-a bucurat a fost că le-am putut împărtăşi aproape în timp real cu oamenii de pe Pământ”, a adăugat Nespoli. “Când eşti în spaţiu şi te uiţi la Pământ, ajungi să vezi cât de delicată e planeta noastră. Vezi atmosfera care o învăluie şi care arată de parcă ai putea s-o împrăştii doar suflând peste ea. Şi îţi dai seama cât de mare e puterea oamenilor de a schimba faţa planetei.”
Staţia Spaţială Internaţională evoluează la 400 km deasupra Pământului, cu o viteză de 20.000 kmh, iar în ultimii ani s-a vorbit tot mai mult de potenţialul de afaceri al turismului spaţial, cu navete private care ar folosi staţia ca bază. “Cred că turismul spaţial va avea succes. Aş vrea ca toată lumea să poată urca acolo şi să vadă lumea cu alţi ochi, dintr-un alt punct de vedere. Aş trimite acolo şi politicieni (pe unii chiar ar trebui să-i lăsăm acolo!), filozofi, jurnalişti şi teologi”, afirmă cosmonautul.
Foto: ESA/NASA