Blog

  • Cernea: Mazăre poate risca excomunicarea

     Cernea a spus, într-o conferinţă de presă, că dezbaterile politice din România ar trebui duse în jurul unor argumente şi că este firesc să fie opinii diferite pe foarte multe teme.

    “Sunt obişnuit să fiu acuzat sau atacat la persoană pe nedrept. Întotdeauna, în astfel de situaţii, am întors creştineşte şi celălalt obraz”, a spus liderul Partidului Verde.

    El a arătat că pe tema care a făcut obiectul declaraţiilor lui Radu Mazăre consideră că Biserica şi bisericile din România cultivă şi trebuie să cultive valori care promovează înţelegerea, pacea, toleranţa, bunacuviinţă şi, în general, un comportament moral.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La loc comanda pentru fuziunea marilor bănci greceşti

    Instituţia care se ocupă de recapitalizarea băncilor elene, Fondul de Stabilitate a Sistemului Bancar, ar putea decide reluarea fuziunii, în funcţie de desfăşurarea evenimentelor. Deocamdată, agenţia Fitch estimează că o repornire a fuziunii s-ar putea dovedi dificilă, având în vedere mărimea băncilor implicate, respectiv faptul că împreună ar forma o instituţie cu active de 184 mld. euro, mai mari decât PIB elen. Or, exact disproporţia între nişte active bancare supradimensionate şi un PIB în scădere a fost la originea recentei crize financiare din Cipru.

    Cele patru mari bănci elene au termen de finalizare a recapitalizării până la finele lunii aprilie, în condiţiile în care necesităţile cumulate de finanţare estimate de banca centrală a Greciei depăşesc 40 mld. euro. NBG şi Eurobank au nevoie cumulat de 15,6 mld. euro pentru consolidarea ratei de adecvare a capitalului.

  • Bun e ceaiul ghiurghiuliu

    În restaurantele  cu pretenţii din Marea Britanie, ca Fat Duck, Hix sau Gauthier Soho, dar şi la alte restaurante cunoscute, ca Noma din Copenhaga sau Momofuku din New York, li se propune clienţilor să înlocuiască vinurile cu specialităţi de ceai, băutură ce cunoaşte un reviriment în vânzări, după o perioadă de scădere a popularităţii.

    Un motiv pentru trecerea de la vin la ceaiul băut la masă, spun specialiştii, ar fi grija tot mai mare a multor oameni pentru starea lor de sănătate, care-i face să vrea să găsească uşor ceai alb sau verde nu doar la ceainării sau cafenele, ci şi în restaurante. Ca atare, susţin experţii, nu peste multă vreme se va ajunge la recomandări de specialităţi de ceai care să meargă cu o anumită mâncare, aşa cum se procedează în prezent cu vinurile. De partea ceaiului sunt şi diverşi maeştri bucătari celebri, care consideră că aşa îşi pot pune în valoare creaţiile culinare. Alexis Gauthier, de la Gauthier Soho din Londra, susţine că, însoţind preparatele sale cu ceai în loc de vin, cei care le consumă pot simţi mai bine gustul umami pe care-l dă creaţiilor lui, deoarece ceaiul este mai subtil decât, de pildă, un Sauvignon alb.

    Cum clienţii care trec pragul restaurantelor ar putea avea nevoie de îndrumare din partea casei la fel ca atunci când aleg un vin, se organizează deja şi cursuri care pregătesc  somelieri pentru a putea face  asemenea recomandări.

    Revenirea ceaiului în topul preferinţelor consumatorilor nu a scăpat neobservată marilor companii, care vor să profite de această tendinţă. Lanţul de cafenele Starbucks a cumpărat anul trecut un lanţ de ceainării din SUA, Teavana, iar Unilever, proprietar al mărcilor de ceai PG Tips şi Lipton, ar fi interesat de deschiderea unui lanţ de ceainării.

  • Bitdefender, protecţie gratuită pentru Android

    Aplicaţia poate fi descărcată din magazinul Google Play sau de pe site-ul bitdefender.ro. Antivirusul foloseşte tehnologia de scanare în cloud pentru a actualiza permanent ameninţările informatice pentru Android.

    Potrivit Bitdefender, creatorii de viruşi au dezvoltat programe prin care pot fura date personale, precum parole, pot încărca factura telefonică a utilizatorului, apelând numere cu tarif premium sau pot monitoriza e-mail-urile şi orice altă activitate derulată pe terminal. Aplicaţia Antivirus Free for Android avertizează utilizatorul în cazul detectării unei activităţi suspecte.

    “Am observat o diversificare a soft-ului periculos pentru Android în ultimul an, aşa că am creat această soluţie pentru a contracara ameninţările create zilnic pentru acest tip de terminale. Întrucât ne dorim s-o vedem utilizată la scară cât mai largă, am realizat-o uşor de folosit, cu impact minim asupra bateriei şi cu efect letal asupra viruşilor”, a declarat Cătălin Coşoi, chief security strategist, Bitdefender.

  • Criza din zona euro continuă: aceeaşi reţetă, alţi actori

    În cazul Sloveniei, care reprezintă 0,4% din economia zonei euro şi care a încheiat anul trecut cu o scădere de 2% a PIB, CE a acuzat faptul că dezintermedierea bancară şi recesiunea cresc ponderea creditelor neperformante. Slovenia riscă “o criză bancară severă”, a avertizat şi OECD, care prezice că economia slovenă va scădea în 2013 cu 2,1%.

    Alenka Bratusek, noul prim-ministru sloven, a dat fuga la Bruxelles ca să-i asigure pe liderii zonei euro că ţara ei nu va avea nevoie de un pachet financiar de salvare şi că guvernul “lucrează literalmente zi şi noapte” pentru însănătoşirea sistemului bancar şi a economiei. Alenka Bratusek a spus că până în iunie va fi creată “banca rea” care să preia activele cu probleme, vor fi iniţiate privatizări importante, inclusiv ale băncilor, va fi modificată legislaţia muncii şi va continua reforma pensiilor. Sistemul bancar sloven, dominat de bănci de stat, are active neperformante în valoare de 7 mld. euro, ceea ce echivalează cu 20% din PIB.

    Conform şefului CE, Jose Barroso, Slovenia trebuie să prezinte în curând un program complet de reforme. Fostul guvern sloven a căzut în februarie, după un val de proteste contra măsurilor de austeritate deja adoptate şi în contextul acuzaţiilor de corupţie la adresa ex-premierului Janez Jansa.

  • Soţul Ponta, soţia Antonescu şi opoziţia necruţătoare. Perlele politice ale săptămânii

    “PDL are nevoie urgentă de un candidat care să fie necruţător cu Antonescu” – europarlamentarul PDL Cristian Preda despre viitorul prezidenţiabil al PDL

    “Frecuşurile, neînţelegerile, tensiunile care apar sunt un lucru firesc. Aşa se întâmplă şi într-o familie, între soţ şi soţie, şi într-un cuplu” – Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, despre conflictele PSD-PNL

    “Ţinta noastră sunt cei 58%, cei care nu au participat la vot. Unii dintre ei nu vor participa niciodată” – Marian Preda, şeful Mişcării Populare

    “Le urez succes tuturor celor de dreapta în aceste mişcări browniene” – premierul Victor Ponta despre lansarea Mişcării Populare

    “Lipsa unor decizii economice nu va face decât să prelungească starea de criză economică în România” – fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, al cărui guvern a lăsat în urmă un deficit structural de aproape 9%

    “Ce ar fi făcut Traian Băsescu dacă Ion Iliescu, în perioada 2001-2004, ar fi făcut o mişcare populară şi toţi consilierii săi s-ar fi înscris? Răspunsul este: s-ar fi legat de zidurile Palatului Cotroceni” – Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt PDL

  • Cristian Preda: Demisionez din board-ul Institutului de Studii Populare, care s-a opus organizării unei conferinţe a lui Băsescu

     El precizează că va căuta să se afilieze la Mişcarea Populară şi va colabora, de asemenea, cu Fundaţia Creştin-Democrată, condusă de Teodor Baconschi, iar în calitate de membru al PDL, solicită Biroului Permanent Naţional al partidului să îşi exprime poziţia faţă de deciziile luate de echipa executivă a ISP în ultimul an.

    “Am decis să demisionez din board-ul Institutului de Studii Populare, care e fundaţia oficială a PDL. Două sunt motivele care m-au împins la acest gest, ce trebuie înţeles exclusiv ca un protest. Este vorba, în primul rând, despre deteriorarea relaţiilor cu Fundaţia Konrad Adenauer, care a fost ani de-a rândul principalul partener al ISP. Am colaborat mai bine de un deceniu cu KAS, atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles. În ultimul an, echipa executivă a ISP a adoptat o strategie dezastruoasă în relaţia cu Konrad Adenauer Stiftung, blocând efectiv cooperarea, distrugând programe valoroase şi anulând eforturi importante din trecut”, scrie Preda, pe blog.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LISTA completă a bunurilor care vor rămâne în baza RA-APPS

    Lista completă a bunurilor care vor rămâne în baza materială destinată activităţii de reprezentare şi protocol, avizată de Guvern, include complexul Lotus din Neptun-Mangalia cu vilele Nufărul, Trandafirul, Ghiocelul, Lotus cu anexe formate din piscină, lac, debarcader, plajă, vila Panseluţa din Neptun-Mangalia, Palatul Olăneşti cu heliport, cabană şi parc, vilele Carpaţi, Postăvarul şi Izvorul din Predeal, vila Covasna, complexul Foişor din Sinaia, complexul Scroviştea cu bazin, popicărie, cramă, Palatul Snagov, Palatul Primăverii, vilele Lac 1, de pe bulevardul Mircea Eliade 11-13, şi Lac 2, de pe strada Turgheniev 22-24, vila Dante şi un ansamblu de construcţii din satul Uzlina (comuna Murighiol, judeţul Tulcea), format din sală de conferinţe, bazin copii şi adulţi, patru bungalow-uri a câte 99 metri pătraţi fiecare, două cabane de 357 metri pătraţi, respectiv 90 metri pătraţi, pavilion de expunere păsări, precum şi un umbrar barbeque.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patruzeci de candidaţi pe un loc în conducerea Hidroelectrica

     Procesul de recrutare a început pe 20 martie, iar cei intersaţi au putut transmite CV-urile pe site-ul Hidrolectrica până miercuri, 10 aprilie. Procedura de depunere a fost exclusiv online.

    Selecţia CV-urilor a început în 27 martie şi este planificată să se încheie în 20 aprilie, se arată într-un comunicat transmis de Hidroelectrica.

    Programările pentru următoarea etapă a recrutării – interviurile cu candidaţii selectaţi – încep la 22 aprilie.

    Din cele 67 de poziţii scoase la concurs, 52 sunt în cele 13 sucursale din ţară ale companiei, iar 15 posturi sunt în executivul de la Bucureşti.

    Recrutarea este derulată de Hidroelectrica în parteneriat cu firma Pedersen&Partners.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro