BusinessMagazin

Blog

  • Cat de „Taranisti“ sunt liberalii?

    Atunci cand au avut de a face pentru prima oara cu Alianta PNL-PD, cei din PSD au cautat un punct slab. E un CDR rebotezat, au spus. Liderii Aliantei au incercat din rasputeri sa nu se procopseasca cu aceasta imagine. Disputele din ultima vreme pun acum PNL si PD in fata pericolului de a experimenta cea mai mare slabiciune a fostei Conventii: certurile interne purtate in fata micilor ecrane.

    Crearea Aliantei PNL-PD poate fi considerata cea mai iscusita mutare politica a ultimilor cinci ani. O constructie aparent imposibila, intre doua partide incompatibile, conduse de doi lideri (Traian Basescu si Theodor Stolojan) incompatibili, intr-o perioada in care PSD parea de neclintit.  Prima incercare majora la care a fost supusa soliditatea Aliantei a fost retragerea lui Stolojan din cursa prezidentiala. S-a spus atunci ca, ramas singur, Basescu va derapa si, in orice caz, isi va pierde credibilitatea. Noul tandem, Basescu-Tariceanu, parea o constructie bizara. 

    A fost insa un proiect castigator. E acceptat deja faptul ca, fara vointa politica a lui Basescu si fara decretul de gratiere a lui Miron Cozma semnat de Ion Iliescu, Calin Popescu-Tariceanu n-ar fi ajuns premier al unui guvern PNL-PD-UDMR-PC (PUR). Dar nici Basescu presedinte, fara sustinerea noastra, spun acum liberalii. 

    Harta conflictelor din coalitia guvernamentala poate fi impartita in doua: cele dintre Alianta si partenerii UDMR si PUR (acum PC), respectiv cele din interiorul Aliantei, dominata acum de tandemul Tariceanu-Boc. 

    „Meciurile“ dintre Alianta si parteneri au avut o constanta: „solutia imorala“ PUR (numita asa de catre presedintele Traian Basescu) la care trebuie renuntat prin alegeri anticipate. La inceput, lansarea acestei idei a fost vazuta mai mult ca un fel de a santaja UDMR si PUR care incercau sa-si maximizeze prezenta la guvernare prin obtinerea cat mai multor posturi la nivel central si in teritoriu si care incercau sa pastreze o portita deschisa si catre PSD. Desi somat adeseori sa o faca, partidul lui Dan Voiculescu nu s-a grabit sa-si probeze loialitatea fata de noii parteneri si a intarziat cat a putut orice decizie legata de schimbarea presedintilor celor doua Camere, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu. Chiar daca nu explicit ca PC, nici UDMR n-a pus umarul la eforturile Aliantei de a prelua definitv puterea (teza Boc), decat, eventual, la nivel teritorial. Protocolul coalitiei nu a rezolvat aceste probleme si nici altele, precum sustinerea in Parlament a anumitor initiative ale guvernului. Abia la motiunea de cenzura partidele din coalitie au votat previzibil.

    In conditiile lipsei de incredere in partenerii de coalitie, ideea anticipatelor a aparut a fi o solutie logica (mai ales ca principalul partid de opozitie, PSD, traversa o degringolada nemaiintalnita). Daca UMDR si PC au fost constant impotriva anticipatelor (care le-ar fi putut lasa in afara Parlamentului), PNL si PD au schimbat rolurile. La inceput, liberalii pareau mai doritori de anticipate; in ultima vreme, democratii sunt cei care le cer mai tare. Cotitura s-a produs dupa ce Traian Basescu a spus ca PNL poate avea oricand un „port-drapel electoral“ in Theodor Stolojan. Imediat s-a spus ca Stolojan, acum consilier prezidential, e pregatit de Basescu pentru a-i lua locul lui Tariceanu. „Fitilul“ aruncat de Basescu inainte de a pleca la Washington, intr-un moment in care coalitia parea sa se aseze, a aparut atunci ca o invitatie la galceava in interiorul Aliantei. A urmat prima luare de pozitie mai raspicata a lui Tariceanu care a afirmat ca prioritatea Romaniei e indeplinirea angajamentelor care sa faca posibila aderarea la UE, si nu anticipatele. A fost prima divergenta publica dintre premier si presedinte. Atunci, Basescu a suspendat discutiile despre anticipate pana dupa semnarea Tratatului de aderare. Premierul a castigat batalia, trimitand eventualele anticipate pana cel mai devreme dupa raportul de tara din octombrie. 

    Daca nu anticipate, atunci macar remaniere, a fost urmatoarea mutare a lui Basescu: „Nu spune nimeni ca toti ministrii sunt perfecti… guvernul nu este un monolit, un guvern foarte bine sudat… Mai e de lucru la echipa“. Remanierea se face atunci cand considera primul-ministru, a raspuns Tariceanu, avansand si o posibila data: la inceputul lunii iulie, cu ocazia prezentarii raportului primelor sase luni de guvernare. 

    Intre timp, ca sa se asigure si mai mult de acea majoritate confortabila, liderul PNL ar fi acceptat, s-a spus, racolarile de parlamentari. In orice caz, zestrea PNL a crescut, in ultima perioada, prin acceptarea in partid a unor deputati sau senatori din PSD si PRM. „E o solutie imorala, care se plateste“, a spus din nou Basescu. Ce-i drept, si PD si-a apropiat gruparea Ciontu, desprinsa din PRM. Toate aceste „solutii imorale“ au dus la o majoritate in Parlament mult mai confortabila, lucru vazut la respingerea motiunii de cenzura.

    Un alt moment delicat fost cel al inundatiilor, cand Traian Basescu l-a criticat in public pe Calin Popescu-Tariceanu ca nu s-a asezat in fruntea unei celule de criza, asa cum a facut el in cazul ostaticilor din Irak. Chiar daca ministrul administratiei, democratul Vasile Blaga, ar fi fost cel obligat sa coordoneze celula de criza, balbaielile din criza inundatiilor s-au contabilizat la liberali.

    PNL incepea sa scada in sondaje, in vreme ce PD crestea. Liberalii vor avea soarta taranistilor, se auzea tot mai mult. Mai ales ca unul dintre liderii democrati, Radu Berceanu, declara cu subinteles: „Si in guvern, si in tot felul de alte institutii, noi am impartit responsabilitatile si, daca PNL are un plus, trebuie sa astepte sa aiba unul si in ceea ce priveste efectele negative“. Neincrederea reciproca devenea suparatoare.  Discutiile despre fuziunea PNL-PD au fost influentate, si ele, de sondaje. Doua au fost, de la inceput, neintelegerile majore: cele legate de compatibilizarea doctrinara, respectiv proportia de reprezentare in viitoarele structuri de conducere. In vreme ce liberalii doreau un raport de 1,3:1 in favoarea PNL, democratii mergeau pe ideea lui 1:1. Intre timp, s-a pierdut undeva pe drum ideea fuziunii; in schimb, „partile“, in special PD, au inceput sa lucreze tot mai mult la „imbunatatirea“ acestui raport. Si sa refuze, in ultima vreme, sa mai discute despre fuziune. Relatia buna PNL-PD, care fusese unul dintre atuurile importante ale Aliantei, era tot mai deteriorata. Dupa episodul Patriciu, cand unii liberali au acuzat Cotroceniul de implicare in retinerea magnatului, si un grup de fruntasi PNL l-au insotit pe acesta la PNA, a venit momentul TVR-SRR, primul in care cele doua partide s-au plasat vadit de o parte si de alta a baricadei. 

    Bomba a aruncat-o tot Basescu, care a anuntat ca Presedintia nu va propune pe nimeni in consiliile de administratie ale SRR si TVR, pentru ca nu i se pare normala politizarea acestor institutii. Iar fitilul a fost aprins de liderul PD, Emil Boc, care a retras candidatii propusi de democrati, sugerand tuturor partidelor din coalitie sa faca acelasi lucru si sa numeasca o conducere interimara pana la schimbarea legii de functionare a televiziunii publice si a radioului public. „Am acceptat acest proces, continuam la acest proces si participam la finalizarea lui“, a fost replica purtatorului de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu. „Nu e corect ca unii sa se erijeze in campionii depolitizarii media.“ Si asa a rezultat un consiliu de administratie in care PSD e majoritar. Liberalii s-au suparat apoi pe declaratiile lui Emil Boc („sper ca PD sa fie capabil sa castige de unul singur viitoarele alegeri si sa fie partidul care coordoneaza viata politica romaneasca“). Bocaneste, ca e in campanie electorala, a fost replica lui Nicolaescu. Iar unul dintre cei mai vehementi liberali, Ludovic Orban, a avut declaratii dure si neprincipiale la adresa presedintelui Basescu si a colegilor din Alianta.

    In fine, ideea crearii unei Comunitati Nationale de Informatii, o suprastructura care sa coordoneze activitatea tuturor asa-numitelor servicii secrete, pare sa fi intrunit acordul coalitiei. Exista insa dispute mai mult sau mai putin fatise in legatura cu in- stitutia careia ar trebui sa i se subordoneze aceasta suprastructura. PD sustine ca aceasta ar trebui sa tina de Cotroceni, pentru ca presedintele are cea mai mare autoritate si este fara apartenenta politica (Mihai Stanisoara, presedintele comisiei pentru siguranta nationala din Camera Deputatilor). Liberalii spun ca suprastructura de informatii trebuie sa tina de guvern, intrucat Executivul este beneficiarul a 70% din informatiile produse de serviciile secrete (Radu Stroe, PNL, presedintele Comisiei de control al SRI). In fine, cei din PC si UDMR spun ca normal ar fi un control parlamentar asupra acestei suprastructuri.

    Cel mai neplacut a fost momentul in care democratii i-au lasat in ofsaid pe liberali in problema TVA, dupa ce Ionut Popescu s-a grabit sa vesteasca posibila majorare de la 19 la 22%. Unii ministri democrati, de exemplu Vasile Blaga, au declarat ca „nu este o masura buna“, iar Emil Boc a spus ca modificarea TVA nu a facut obiectul dezbaterilor in coalitie si ca, in orice caz, nu e oportuna atat timp cat nu e corelata cu alte masuri. In consecinta, liberalii au fost nevoiti sa iasa pe piata cu promisiunea ca vor scadea contributiile la asigurarile sociale.

    La scurt timp, si un ministru democrat a fost prins in ofsaid. Titularul Muncii, Gheorghe Barbu, a sustinut reducerea alocatiilor pentru cresterea copiilor. Reactiile vehemente ale opiniei publice au dus la replierea rapida a PD, liderul partidului, Emil Boc, iesind in fata camerelor de luat vederi pentru a cere renuntarea la aceasta masura. In acest moment, exista riscul ca lucrurile sa degenereze. Lucru sesizat de liberali, care au dat un comunicat prin care cauta sa linisteasca spiritele: PD este un partener de nadejde, Alianta si-a dovedit functionalitatea si eficienta, iar esecul motiunii de cenzura „anti-Europa“ a dovedit soliditatea Aliantei, se arata in comunicat: excludem o sciziune a Aliantei si orice fel de intelegere cu PSD. 

    Fostul lider liberal, Valeriu Stoica, dadea zilele trecute cel mult inca doua luni convietuirii dintre PNL si PD. Mingea e in terenul celor doua partide, undeva intre tandemul Tariceanu-Boc.

  • Industria de pacalire a ochiului

    La doi ani dupa ce a trecut de la productia de tevi de cupru si alama pentru sistemul de incalzire prin pardosea la productia de tevi din inox, compania suedeza Thermotech a economisit 965.000 de dolari din costurile de fabricatie, vanzarile crescand totodata anul trecut cu 40%.

     

    Exemplul a fost ilustrat in Franta, in cadrul unei recente conferinte pe tema importantei designului in cresterea profitului. Din pacate, exemplul Thermotech nu este inca urmat si constientizat la scara larga. Potrivit rezultatelor unui sondaj pentru care au fost intervievati aproape 4.000 de manageri europeni din mai multe sectoare industriale, designul nu pare sa conteze mai deloc pentru a obtine o afacere de succes, scrie revista Business Week.

     

    Cu toate acestea, cateva studii recent intreprinse de agentii europene de design au scos la iveala faptul ca impactul componentei de design este semnificativ pentru profitabilitatea unei afaceri. In Norvegia, de exemplu, 63% din companiile care au integrat metode de design in afacerile lor au raportat profituri tot mai mari pentru ultimii patru ani, scrie revista. Iar in Spania, 40% din managerii intervievati cred ca designul are un rol semnificativ in vanzari.

     

    Studiul prezentat in conferinta a mai aratat ca inovatia in sectorului serviciilor va fi cheia succesului in afaceri de acum inainte. Pentru moment insa, in timp ce jumatate dintre companiile chestionate investesc in design, numai intre 6 si 20% (in functie de tara) aloca bani pentru imbunatatirea serviciilor.

  • Comedia erorilor

    Ministrul de finante Ionut Popescu a recunoscut ca este posibila o majorare a TVA si a accizelor pentru a aduce mai multi bani la buget, dar si o crestere a impozitului pe tranzactiile imobiliare si a impozitului pe dobanzile bancare, masuri pe care autoritatile nu le avusesera in vedere pana acum. In plus, desi ministrul muncii daduse ca sigura o reducere a CAS de la 1 ianuarie 2006, ministrul finantelor a spus ca aceasta reducere va fi amanata, in conditiile in care va fi nevoie de 14-15 luni pentru ca efectul introducerii cotei unice sa fie amortizat. In fine, desi vicepremierul Adriean Videanu anuntase ca dividendele incasate de populatie pe exercitiul financiar 2004 vor fi impozitate ca si anul trecut, cu 5%, Ministerul Finantelor a precizat ca li se va aplica un impozit majorat la 10%.

    FMI determina Guvernul sa accepte o crestere peste nivelul convenit cu UE a accizelor la carburanti, tutun si bauturi alcoolice, cresterea la 6.500 a numarului de salariati concediati in industria miniera (cu 1.400 mai mult decat era dispus Guvernul sa accepte) si injumatatirea sumei alocate in 2005 pentru recalcularea pensiilor (ceea ce va insemna o economie de 7-8.000 de miliarde de lei). In plus, premierul Tariceanu a declarat ca este posibil ca liberalizarea contului de capital, prevazuta pentru 1 aprilie, sa fie amanata, pentru ca presiunile inflationiste rezultate din aplicarea cotei unice ar putea impiedica scaderea dobanzilor pana la un nivel suficient ca sa descurajeze intrarea excesiva de fonduri speculative din strainatate.

     

    In discutiile cu Fondul au reaparut cateva idei de suplimentare a veniturilor la buget: majorarea TVA, introducerea unor taxe pe importuri sau pe mosteniri si impingerea spre 19% a plafonului de cota unica. Deocamdata, ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului fiscal va contine alte noutati: renuntarea la scutirile de TVA pentru companiile de media si divertisment si pentru importurile de bunuri primite ca donatii (de la anul se va renunta si la TVA redusa pentru medicamente), respectiv si plata accizelor pentru 2005 la cursul valutar de la sfarsitul lui 2004 (ceea ce ridica inca de la 1 aprilie la nivelul din UE unele din preturile produselor accizate). Din cauza discutiilor cu FMI, Guvernul a anuntat insa ca noile impozite, care ar fi urmat sa intre in vigoare la 1 aprilie, ar putea fi amanate cu inca o luna.

     

    De la 1 aprilie, pe langa accizele la autovehicule, benzina, motorina, alcool si tutun, cresc si accizele la o serie de produse de lux, majorarea medie fiind de circa 5%. La acestea se adauga intrarea in regim de acciza a unor noi produse: autoturismele de mic litraj (tot de la 1 aprilie), energia electrica, gazele naturale si pacura (de la 1 iulie). Anulate la 1 ianuarie, accizele pentru camerele digitale foto si video sunt reintroduse. Intre timp, rectificarea bugetara e impinsa spre sfarsitul lunii aprilie, pana dupa negocierile cu FMI, care la randul lor urmeaza sa fie influentate de statistica incasarilor la buget pe primul trimestru.

     

    Codul fiscal e adoptat cu modificari importante in Parlament. Impozitul majorat pe tranzactiile de pe piata de capital nu va fi introdus decat de la 1 ianuarie 2006 (in cota de 16%), in timp ce impozitul pe tranzactiile imobiliare va intra in vigoare de la 1 iunie 2005, dar in cota de 10%. Cea mai mare surpriza este insa ca accizele pentru camere digitale si alte aparate electronice, reintroduse la sfarsitul lui martie dupa ce au fost eliminate la 1 ianuarie, dispar din nou. Rectificarea bugetara se amana din nou pana la sfarsitul lui iunie, cu justificarea (la fel ca si in lunile precedente) prin dorinta de a demonstra FMI ca incasarile la buget urca in mod constant si ca, deci, nu e nevoie nici de o crestere a TVA de la 19% la 21%, nici de o crestere a cotei unice de impozitare de la 16% la 19%.

     

    Dupa cateva zile de totala confuzie, in care nimeni nu poate spune daca noile impozite intra sau nu in vigoare de la data de 1 ale lunii, Codul fiscal este trimis de urgenta prin fax presedintelui Traian Basescu la Tokio, care il promulga de acolo. Pentru a impiedica Parlamentul sa-i modifice si restul de initiative fiscale, Guvernul prefera sa includa noile impozite pe terenurile agricole si forestiere (care ar urma sa se aplice de la anul) in pachetul legislativ pentru care si-a asumat raspunderea. Intre timp iau sfarsit negocierile cu FMI, iar ministrul finantelor anunta, repede sanctionat de Emil Boc (PD) si Cristian Boureanu (PNL), o posibila crestere a TVA din 2006. In compensatie, premierul Tariceanu da ca sigura o reducere a CAS, tot din 2006, cu nu mai putin de cinci procente.

      

     

     

     

     

     

     

  • Regele Lohn, detronat

    Orice investitor stie ca trebuie sa se fereasca de efectul de piramida. Daca baza afacerii se clatina, restul, oricat de solid ar fi, risca sa se prabuseasca. Asta se intampla, acum, cu industria usoara romaneasca. Exporturile mor, fabricile o data cu ele si-n urma lor isi ling ranile firmele de transport, antrepozitele si comisionarii vamali.

    Anul trecut, in 30 mai, avea 30 de miliarde de lei profit. In octombrie, trei miliarde pierderi. Iar acum a intrat in procedura de faliment. Cam asa s-ar sintetiza situatia financiara a tesatoriei Zefir din Bucuresti. Ei si? – ar spune unii. Orice firma poate intra in faliment daca este prost condusa, nu are comenzi sau pur si simplu nu-si mai gaseste locul pe piata. Dar Zefir nu corespunde acestui portret. Firma lucreaza in industria usoara de aproape 15 ani si avea comenzi lunare de peste 500.000 de euro, dupa cum spune Mihai Pasculescu, directorul general al companiei. Si cazul nu este singular. „Surori“ de suferinta ii sunt Textila Unirea, Stilconf (de pe platforma industriala Apaca Bucuresti). „Firme de incaltaminte din zone bine dezvoltate cum ar fi zona Banatului – am doua exemple de firme care s-au inchis si foarte-foarte multe firme cu situatie precara“, constata si Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS).  Victimele valului de falimente din industria usoara sunt circa 20.000 de salariati care se afla pe lista disponibilizarilor in acest an. Iar cifra ar putea creste de 10 ori. 

    „Daca se continua cu trendul de crestere a utilitatilor si devalorizarea euro, ramura noastra poate sa aduca in jur de 100.000, chiar 200.000 de someri“, crede Grapini. Cel putin o parte din companiile romanesti cauta solutii „de avarie“ pentru a supravietui (sau pentru a-si pastra clientii). Daca a dat faliment in Bucuresti, Zefir vrea sa se mute la Brasov. Dar nu sa-si faca vreo fabrica noua, ci sa mute comenzile la o companie care mai are de lucru – Carpatex. 

    „Din octombrie pana in aprilie aveam multe comenzi, in rest ne concurau importurile din China. Dar Carpatex Brasov lucreaza cu lana si are de lucru toata vara“, explica Mihai Pasculescu. Fabrica isi va pastra, e drept, comenzile. In schimb, „fuziunea“ cu Carpatex a dus la concedierea a peste 200 de salariati din Bucuresti.

    De ce au ajuns fabricile de textile si confectii sa pice ca frunzele toamna? Textilistii nu se pot pune de acord asupra principalei cauze. Ei acuza, intr-o ordine oarecare, importurile de marfuri ieftine din China, Turcia si Siria, scumpirea utilitatilor, devalorizarea euro si cresterea salariilor. Asa se face ca firme straine care au venit sa-si coasa textilele in Romania pleaca spre alte tari, mai ieftine. 

    „La Botosani am intalnit trei firme de confectii cu capital francez si doua cu capital italian, care sunt de 10 ani in Romania, si toti mi-au zis «Doamna, eu ma mut in Ucraina, pentru ca nu mai am nici un avantaj competitiv daca stau aici»“, spune Maria Grapini.  Pana acum un an, amenintarea invaziei textilelor chinezesti parea sa nu puna mari probleme firmelor romanesti din industria usoara. Ele aveau o tinta clara: exportul in Uniunea Europeana. Iar perspectivele erau bune: peste 85% din productie se ducea la export (fie in sistem lohn, fie – foarte rar – sub marca proprie), iar mana de lucru si costurile curente erau cu mult mai ieftine fata de cele din UE. 

    Anul acesta, insa, situatia s-a schimbat. Firmele chinezesti au luat cu asalt nu numai piata romaneasca, ci si pe cea a Uniunii Europene. Exporturile lor in UE au crescut cu procente aproape incredibile. Numai la incaltaminte cresterile au fost de 681% in primele patru luni ale lui 2005, fata de aceeasi perioada a anului trecut. La textile, procentele sunt mai mici (50 pana la 100%). Textilistii europeni au gasit insa modalitatea de a-si apara piata de aceste importuri. Dupa un lobby puternic pe langa autoritatile din UE, Comisia Europeana si Ministerul de Comert al Republicii Populare Chineze au incheiat, in iunie, un acord prin care importurile de anumite textile chinezesti vor fi limitate pana in 2008. Limitele impuse prin acord se vor relaxa de la an la an, pana la liberalizarea completa. Doar 10 categorii – cu precadere produse finite – sunt incluse in acest acord. De exemplu, chinezii vor putea exporta in UE anul acesta 73 de milioane de bluze, in 2006 – 80 de milioane, iar in 2007 – 88 de milioane. Daca acest acord ajuta textilistii romani doar indirect, din perspectiva exporturilor, din 2007, efectele lui vor fi simtite si pe piata autohtona. O data cu integrarea in UE, importurile de marfa chinezeasca in Romania vor fi contabilizate, trebuind sa se incadreze in limitele acordului semnat luna trecuta. Deocamdata, atuurile firmelor romanesti (mana ieftina de lucru si apropierea de UE) sunt eclipsate de cele ale industriei chinezesti. O simpla comparatie poate explica falimentul fabricilor romanesti: o camasa chinezeasca iese din fabrica la 1,5 dolari. Romanii o produc cu trei dolari, iar in Transnistria costa 80 de centi. 

    Disecand problema, constatam ca „doar materia prima este, la noi, macar un dolar, in timp ce chinezii o aduc la 30 de centi“, spune Pasculescu.

    Cum de le da mana chinezilor sa practice astfel de preturi? Mana de munca ieftina este un mit, spune Pasculescu. Un muncitor chinez dintr-o fabrica de textile castiga 150 de euro. Explicatia e alta: chinezii comanda pretul mondial al materiilor prime din industria usoara pentru ca sunt cel mai mare importator. Astfel, ajung sa plateasca jumatate din pretul practicat in restul lumii. In plus, ei cheltuie doar 15% din costul utilitatilor suportat de fabricile romanesti. 

    Romanii nici macar nu pot visa sa ii concureze pe chinezi cu materia prima produsa pe plan local. Daca in 1996 existau 46 de filaturi (25 erau profilate pe pregatirea si filarea bumbacului, 12 pe filarea lanii, trei pe filarea inului, canepei si iutei, iar cate trei pentru fabricarea atei si, respectiv, a altor tipuri de fire), in 2000 ramasesera doar 26. Asa stand lucrurile, producatorii romani cer ajutor de la stat. Inghetarea preturilor la utilitati, a cursului de schimb leu-euro si reducerea taxelor pentru forta de munca sunt doar cateva masuri care le-ar putea face viata mai usoara. Si nu numai lor. 
    Daca in 1990 in industria textila erau doar cateva sute de firme, acum sunt mai bine de 8.000. In jurul lor s-a dezvoltat o retea extinsa de transportatori, firme de depozitare a marfurilor si comisionari vamali. Toti acestia depind aproape exclusiv de activitatea firmelor din industria usoara. 

    „Lantul este mult mai lung“, spune presedintele FEPAIUS. „Scad consumurile de anumite auxiliare, materii prime, tot ce folosesti in procesul de productie, deci toate serviciile care sunt in afara producatorului sunt afectate de reducerea volumului la export.“

    Boom-ul anilor ‘90 din industria usoara s-a propagat si in transporturi. Importurile de camioane au crescut constant. Numai anul trecut firmele de transport au adus din strainatate cu 24,2% mai multe masini decat in 2003. Leasingul a fost forma preferata de cumparare. Iar ratele urmau sa fie platite din profitul obtinut tocmai de pe urma plimbarii textilelor peste granita.

    Surpriza: trendul crescator al comenzilor a fost curmat anul acesta. „De la inceputul anului, comenzile sunt in scadere continua“, spune Cristian Enache, director al companiei Michelangelo International Transport Bucuresti. „Au inceput cu scaderi de 15-20%, acum au ajuns la 30% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.“ Transportatorii au fost luati pe nepregatite de aceasta situatie. Nimic nu le spunea, anul trecut, ca in 2005 numarul comenzilor va scadea atat de mult. Statisticile oficiale o dovedesc. Volumul marfurilor transportate au crescut, de la an la an. De la 267 de milioane de tone, in 2002, la 294 de milioane de tone, anul trecut. Iar pentru marfurile transportate peste granita, cresterea a fost de 50% in acest interval.

    Transportatorii au urmat si ei dezvoltarea pietei. Si-au cumparat mai multe masini, pentru a face fata cererii. Asa se face ca numarul lor a crescut de la 444.000, in 2002, la 482.000, anul trecut. Acum, masinile stau la umbra garajelor. Concluzia reprezentantilor din industria usoara este clara: „E un an cum n-a mai fost de prost“, spune Grapini. Si suntem doar la jumatatea lui.

  • Croitorul Europei

    Mare parte din confectiile si incaltamintea din Romania care ajung pe pietele din UE sunt facute cu materie prima venita tot din Europa, adica sunt produse in lohn.  

    MATERII PRIME: Firmele romanesti importa, cu precadere din Uniunea Europeana, materii prime (de la tipare pana la ate si nasturi) pentru realizarea confectiilor, incaltamintei.

    ASAMBLARE: Materiile prime sunt doar cusute in fabricile din Romania. 

    EXPORT: Produsul finit este trimis, din nou, in strainatate sub forma de costume, bluze, pantofi etc.

    COSTURI MICI: Explicatia pentru care o firma din Italia, Marea Britanie sau Franta prefera sa isi coasa confectiile la o fabrica din Romania era ca mana de lucru si transportul erau cu mult mai ieftine la noi decat in respectivele tari.

     


     

  • Zile negre pentru textilisti

    Anul acesta, viata textilistilor a fost complicata de scumpirea utilitatilor, devalorizarea euro si de invazia produselor chinezesti, turcesti si siriene. Companiile de profil cauta solutii pentru evitarea unui colaps al industriei usoare. 

    • Probleme

    EURO: Moneda europeana s-a devalorizat cu peste 8% de la inceputul anului, diminuand veniturile exportatorilor.

    UTILITATI: Cresterea preturilor la electricitate, gaz si energie termica a dus la majorarea costurilor de productie cu 30%.

    MANOPERA: Majorarea salariilor, a contributiilor pentru concedii a dus la scumpirea manoperei cu peste 10%.

    MATERII PRIME: Filaturile si tesatoriile din tara produc numai 20% din cat produceau in 1989, facand ca 80% din materiile prime sa vina din import.

    LIBERALIZAREA PIETEI: Marfurile romanesti sunt concurate, in tara si in UE, de produsele chinezesti, mult mai ieftine.  

    • Solutii

    EURO: Textilistii cer oprirea intaririi leului „prin actiuni speculative“ si diminuarea presiunii create pe cursul leu-euro.

    UTILITATI: Firmele vor inghetarea pretului la utilitati, motivand ca acesta a crescut peste limitele costului din UE.

    MANOPERA: Agentii economici solicita reducerea costurilor cu salariile si revizuirea modalitatii de plata a concediilor medicale si de maternitate.

    MATERII PRIME: Intreprinzatorii vor garantii guvernamentale si subventii pentru revigorarea industriei primare.

    LIBERALIZAREA PIETEI: Romania ar putea apela la clauza de salvgardare impotriva acelor produse chinezesti care perturba piata.

  • Inapoi in Romania

    Cu exportul pe butuci, industria mobilei din Romania mai are o singura speranta: recucerirea pietei interne. Asaltata deja de importuri si aproape ignorata mult timp de producatorii autohtoni, piata de mobila este de cativa ani pe un trend crescator. Vor reusi companiile romanesti sa recupereze decalajul?

    Luni de zile au protestat fata de politica gresita – din perspectiva lor – a aprecierii cursului de schimb al euro, dar si fata de scumpirea materiilor prime. Cum situatia nu s-a schimbat, producatorii de mobila isi readapteaza din mers strategia.

    Confruntati cu spectrul pierderilor masive, al concedierilor si al falimentului, mobilistii isi intorc acum privirea spre piata interna si incearca sa profite de cresterea puterii de cumparare a romanilor in speranta ca-si vor acoperi macar o parte din pierderi. Iar rezultatele sunt – cel putin pentru marii comercianti – incurajatoare. „Vanzarile sunt neasteptat de bune“, spune Dan Viorel Sucu, presedintele Mobexpert, cel mai important grup de firme din industria romaneasca a mobilei. Sucu da ca exemplu cele trei magazine de mari dimensiuni pe care Mobexpert le detine in Bucuresti. „Vanzarile de mobila pentru casa au crescut in Bucuresti cu 50% in primul trimestru.“

    Situatia e similara si in cazul altui mare producator si retailer de mobila. „Elvila a vandut in primele cinci luni cu 65% mai mult in euro“, afirma Viorel Catarama, presedinte si director general al companiei. Si cum exporturile firmei au fost puternic afectate, Elvila si-a redirectionat productia. „Am crescut volumul pentru piata interna cu 10%“, adauga Catarama.

    Care sunt motivatiile acestor evolutii? Cresterea puterii de cumparare este principalul factor, in viziunea presedintelui Elvila. „Trebuie sa tinem cont de sumele importante de bani trimise de romanii care lucreaza in strainatate, care se regasesc in consum“, spune el. Aceste transferuri sunt estimate la 2-3 miliarde de euro.

    In plus, acest an a adus o modificare fiscala foarte utila comerciantilor.  „Impozitul pe venit a scazut substantial, lucru care se simte mai ales la persoanele cu venituri medii, adica principalii clienti ai Mobexpert“, remarca Sucu.  De fapt, piata de mobilier este in crestere puternica chiar la nivelul produselor cu preturi medii, observa el. 

    Constructia de noi locuinte, precum si expansiunea creditelor de consum au contribuit, la randul lor, la cresterea interesului romanilor pentru produsele de mobilier. Sa fie piata interna colacul de salvare pentru industria mobilei? Reprezentantii producatorilor nu sunt convinsi. 

    „Au crescut vanzarile pe piata interna, dar sunt inca atat de mici, incat nu pot acoperi scaderile la export“, remarca Dumitru Petcu, director general al companiei Alprom. Intr-adevar, din totalul productiei de mobila din Romania – in valoare de 1,1 miliarde de euro in 2004 – peste 75% este vanduta in strainatate. 

    Anul trecut, exporturile de mobilier s-au ridicat la 833 de milioane de euro – un record pentru industria de profil. Insa aceasta valoare este dubla fata de vanzarile totale realizate pe piata interna – circa 420 de milioane de euro, in care sunt incluse si importurile (155 de milioane de euro), ceea ce inseamna ca felia alocata producatorilor locali se reduce si mai mult.

    Mai mult, concurenta cu importatorii este acerba, remarca Aurel Rizea, director executiv al Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR). 

    Acestia au patruns relativ usor pe o piata romaneasca neinteresanta pentru companiile autohtone in urma cu un deceniu. La acea vreme, puterea de cumparare era scazuta, iar fabricile de mobila au considerat ca exporturile le aduc venituri sigure cu investitii minime.

    In schimb, importatorii au inteles ca romanii vor alege mobilierul cu design modern, dar la preturi scazute, in defavoarea mobilierului masiv produs de cele mai multe dintre vechile fabrici. Totusi, in ultimii ani, o parte dintre producatorii locali au sesizat ca Romania poate deveni o piata interesanta si si-au dezvoltat retele de magazine, in paralel cu schimbari in gamele de mobilier. 

    Iar acestia profita acum de pe urma apetitului crescut pentru mobila al consumatorilor romani. Pentru ca la export, producatorii – inclusiv Elvila sau Mobexpert – nu au fost scutiti de pierderi. 

    Astfel ca aprecierea euro, scumpirea materiilor prime si a utilitatilor i-au determinat pe mobilisti sa ia masuri drastice pentru a supravietui, precum renuntarea la unele contracte de export, reducerea productiei si chiar concedieri. 

    Deja, unele fabrici au stopat productia sau au limitat drastic activitatea.  „Am aflat ca in unele fabrici angajatii au fost trimisi in concediu trei luni, nu o luna cum e in mod normal“, spune Rizea. Insa, din cele trei luni de concediu, angajatii nu vor lua banii decat pentru o luna.

    Cu presiunea pretului la gaze, al lemnului sau al salariilor ce trebuie platite, managerii fabricilor de mobila trebuie sa determine cat mai multi romani sa le cumpere produsele. Vor reusi? 

  • PROGNOZA: Cresc sau scad preturile locuintelor?

    Pretul apartamentelor scade. Sau creste. De ce? De ce nu? Piata locuintelor se zbate in incertitudine. Cererea creste, oferta creste si ea, dar mai putin decat cererea. Ce ar trebui sa urmeze?

    In presa mai mult sau mai putin economica din ultima luna au rasunat mai multe stiri in care se prezicea o mult-asteptata ieftinire a apartamentelor. Dupa 15 ani de cresteri succesive de preturi, s-ar parea ca in sfarsit urma sa vina si vremea cumparatorului. Ce se intampla, in fond? Scad sau nu preturile apartamentelor? Si daca da, care ar fi motivele unei asemenea rasturnari de situatie? Radu Zilisteanu, presedintele companiei de consultanta imobiliara Intermedias si purtator de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), spune ca situatia de pe piata imobiliara sta exact invers. Adica preturile nu vor scadea, ci dimpotriva.

    Si totusi… „Exista o usoara ieftinire a apartamentelor incepand din iunie, cauzata de lunile de vara. Se intampla in fiecare an, dar nu face parte din-tr-o tendinta de scadere a preturilor“, spune Zilisteanu, care adauga ca preturile apartamentelor au scazut „pe vara“ cu 4-6%, in medie. Oficialul ARAI explica faptul ca singura necunoscuta in ecuatia evolutiei preturilor este legata de volumul investitiilor ce urmeaza a fi facute in constructia de locuinte noi. Daca acest volum se va mari semnificativ intr-un interval scurt de timp, exista posibilitatea ca preturile apartamentelor vechi sa scada, mai ales daca pretul de constructie pe metrul patrat va fi comparabil cu cel obtinut acum pentru locuintele vechi. 

    Daca acum un apartament la periferie in Bucuresti costa cam 800 – 900 de euro metrul patrat si poti sa-i oferi unui cumparator fie la acelasi pret si facilitati superioare, fie la aceleasi facilitati si un pret mai mic intr-un bloc nou, este evident ca va fi ales blocul nou. 

    „Problema este daca vor veni bani in constructia de apartamente sau nu“, filozofeaza Zilisteanu.

    El crede ca in ciuda imbunatatirii constante a ratingului de tara al Romaniei in ultimii ani, mediul de afaceri de aici i-a convins deocamdata sa vina in Romania doar pe unii dintre investitorii imobiliari care au „magnitudinea“ de doar cateva zeci de milioane de euro.


    Exista si investitori al caror potential se cifreaza la sute de milioane si chiar miliarde, dar n-au venit inca aici. Daca insa mediul de afaceri se va imbunatati, acestia ar putea decide sa investeasca in Romania, facand astfel concurenta pretului apartamentelor vechi. 

    Problema principala este instabilitatea legislativa privind aspectul fiscal. In Romania se schimba prevederi ale Codului fiscal la fiecare 2-3 luni, spune oficialul ARAI, care adauga ca nici un astfel de administrator n-o sa-si riste banii intr-o tara cu instabilitate fiscala.

    „Putem sa reamintim de contractul Bechtel, care urmeaza a fi rediscutat, contractul EADS… Nici unui mare investitor nu-i convine sa incheie un contract si sa vina urmatorul guvern si sa-l rediscute“, argumenteaza Radu Zilisteanu.

    Cei care lucreaza in domeniul imobiliar cred ca marii investitori straini privesc astfel de intamplari drept niste avertismente: mediul de afaceri din Romania nu este predictibil pe o perioada medie de timp. Bechtel are aici un contract cu garantie guvernamentala. Daca la un astfel de contract patesti asa ceva, la ce se poate astepta un investitor obisnuit? Oricum, observatorii pietei imobiliare nu se asteapta insa la alte cresteri spectaculoase de preturi, desi o usoara tendinta de majorare – cu cateva procente pe an – se va mentine in continuare.

    De aceeasi parere este si Dan Ioan Popp, presedintele companiei de constructii Impact Bucuresti, principalul constructor de vile din Bucuresti si care a anuntat ca din acest an se va apuca si de constructii de blocuri. Popp este de parere ca tendinta va fi de „calmare“ a preturilor, dar ca un moment de cotitura va aparea in luna septembrie. Ce inseamna calmare? „Cred ca in trimestrul IV al acestui an preturile apartamentelor vor fi intr-o usoara crestere, dar nu mai mult de 5%. 

    Nu cred ca se va intampla in scurt timp acel recul dorit de cumparatori. Nu cred ca piata romaneasca va manifesta prea curand tendinta de scadere a preturilor“, explica presedintele Impact. 

    Scaderea pe care o invocam, proroceste el, va aparea in cel mai bun caz in ianuarie 2007, daca Romania va adera la Uniunea Europeana. Pretul, adauga Popp, nu are nici o legatura cu realitatea sau puterea de cumparare. In materie de pret, romanii au un simt speculativ mare – vor astepta mai mult, dar nu vor lasa din pret. „Timpul pentru romani nu conteaza“, sintetizeaza Popp.

    De ce se vor ieftini abia din 2007? Pentru ca „lumea“, adica proprietarii de apartamente, se asteapta ca in 2007 sa vina strainii si sa cumpere masiv, la preturi si mai mari. Vor avea o surpriza, pentru ca in Cehia sau Ungaria, de exemplu, nu s-a intamplat asa, iar preturile au scazut in primele luni dupa aderare cu 20-30%, spune seful de la Impact. O veste buna se contureaza insa undeva, in spatele termopanelor. Sunt tendinte de ieftinire, dar primele la rand vor fi apartamentele de lux. Razvan Iorgu, corporate manager la departamentul de vanzari al agentiei imobiliare Eurisko, crede ca, pe termen lung, adica in cativa ani, lucrurile tind sa se schimbe. Tot mai multe complexuri de apartamente noi sunt anuntate sa apara. Astfel, explica Iorgu, se va muta interesul celor care cautau apartamente in zone centrale catre aceste blocuri noi, „deci vom asista la inceput la o scadere a preturilor apartamentelor scumpe, care costa peste 100.000 de euro“.  Estimarile celor de la Eurisko vorbesc de cateva mii de apartamente in blocuri noi care vor fi aduse pe piata in 2006 si 2007. E suficient? Pot cele cateva mii de apartamente sa miste piata imobiliara? Majoritatea celor din domeniu cred ca nu, dar exista si voci optimiste, care cred ca aceste apartamente vor fi o prima lovitura data pietei locuintelor vechi. 

    Astfel, Mircea Cleciu, directorul general al companiei imobiliare Neocasa, crede ca in urmatoarea perioada, tendinta va fi de ieftinire a apartamentelor vechi, datorita aparitiei acestor cateva mii de apartamente in Bucuresti. „Cred ca intr-un an apartamentele de pe piata se vor ieftini cu 15% pana la 20%. Sunt in lucru proiecte preconizate a se vinde la pretul de 700-800 de euro metrul patrat. Vor da lovitura apartamentelor existente, care au depasit chiar si 1.000 de euro pe metrul patrat“, sustine seful de la Neocasa.

    Remus Gramescu, directorul companiei imobiliare Business Estate Group, nu este de acord cu previziunea potrivit careia apartamentele se vor ieftini, cel putin in acest an. Acum, spune el, este un moment de stagnare pe piata pentru ca a scazut cererea „pe vara“ si, din acest motiv, preturile s-au micsorat cu 5-7%. „Preturile vor reveni in toamna la valoarea din luna mai si vor mai creste usor pana la sfarsitul anului cu 2-3%. Nu stiu ce se va intampla anul viitor“, adauga Remus Gramescu.

    Sunt si alti agenti imobiliari care spun exact pe dos. Adica, daca acum e un oarecare haos pe piata, viitorul este foarte clar. „In 1,5 – 2 ani, vor aparea pe piata proiecte mari, complexuri de blocuri cu sute de apartamente. Atunci, pretul apartamentelor vechi va scadea, dar nu dramatic“, apreciaza Marius Luca, Residential Sales Negotiator la agentia imobiliara CB Richard Ellis Romania. Aceste noi apartamente vor avea suprafete cuprinse intre 65 si 150 de metri patrati, iar pretul pe metru patrat va fi cuprins intre 700 si 800 de euro. 

    El spune ca ar sfatui pe oricine care vrea sa-si cumpere un apartament sa mai astepte un an, maximum doi, pana cand vor aparea aceste blocuri noi, unde un apartament nu va fi mult mai scump decat unul vechi. „Intr-un an-doi isi poti cumpara un apartament intr-un bloc nou dintr-un complex rezidential cu parcare pazita, miniparc si alte facilitati“, crede Luca. 

    Toate bune si frumoase, dar cum ramane cu casele? Pentru ca exista si aceasta idee, ca o casa poate fi mai ieftina decat un apartament. De ce sa nu ne facem case, atunci? Pentru ca, spune Zilisteanu, chiar daca la prima vedere, pretul de constructie pe metru patrat al unei case pare similar cu cel al unui apartament la aceeasi suprafata utila, lucrurile stau un pic altfel. „Adaugand pretul terenului si al utilitatilor, se ajunge la mult peste 800-900 euro/metru patrat, adica la cel putin 1.500 euro/mp“, povesteste oficialul ARAI. Se poate ajunge astfel ca acel pret pe metru patrat sa fie doar o treime din pretul final al locuintei, o treime terenul si o alta treime costul utilitatilor. „Oricum, in mod normal, utilitatile plus terenul acopera 40-50% din pretul final al locuintei“, mai spune Zilisteanu.

    Ca sa nu mai vorbim de faptul ca terenuri pentru case in Bucuresti se mai pot gasi doar accidental. Pentru ca cei care au cumparat teren si inca nu au construit nimic pe el, nu-l mai vand pentru o casa, ci dezvolta pe el proiecte de blocuri de locuinte, pentru care profiturile sunt mult mai mari.

    Asadar, cine vrea sa-si cumpere un apartament va trebui sa fie foarte atent la aceste jocuri ale pietei. Cand scade pretul, cand creste si ce se mai construieste nou. Acum, in aceste luni, lucrurile par linistite pe piata imobiliara. In spatele termopanelor, insa, se coc preturile pentru la toamna.

  • LICITATII: Roi la stupul licitatiilor publice

    Ca un roi in stup – asa se inghesuie companiile de asigurari la fiecare licitatie in care sunt puse in joc contracte pentru asigurarea diferitelor active ale firmelor de stat. Nu de putine ori insa, aceste licitatii se termina cu contestatii, reclamatii si uneori chiar cu procese.

    Doua luni, doua procese castigate. Nemultumite de rezultatele licitatiilor la care au participat, companiile de asigurari Ardaf si Astra au contestat, pe rand, corectitudinea procedurilor aplicate. Iar instantele judecatoresti le-au dat, dupa luni sau chiar ani de procese, dreptate. Chiar daca nu se ajunge intotdeauna la proces, licitatiile creeaza, in cea mai mare parte, nemultumirea asiguratorilor – care se exprima aproape de fiecare data printr-o avalansa de contestatii prin care este pusa sub semnul intrebarii, aproape invariabil, corectitudinea procedurilor de la licitatii si a caietelor de sarcini. 

    Uneori, unul dintre contestatarii unei licitatii isi dovedeste dreptatea in instanta. E cazul Ardaf, care a castigat, definitiv si irevocabil, un proces intentat companiei Tarom pentru ca in caietul de sarcini au existat prevederi pe care instanta le-a considerat incorecte. Reprezentantii Ardaf au contestat faptul ca Tarom a ales, intr-o licitatie publica de acum doi ani, oferta unei companii concurente, Omniasig. Licitatia a fost declarata nula primavara aceasta, printr-o hotarare a Curtii de Apel Bucuresti, pentru ca in caietul de sarcini al licitatiei s-ar fi strecurat erori. Iar acum compania clujeana se declara decisa sa sa ceara despagubiri de un milion de dolari intr-un viitor proces pe care se gandeste sa il deschida impotriva companiei aviatice. 

    Intr-un alt proces, Astra Asigurari a obtinut la jumatatea lunii iunie decizia de anulare a licitatiei desfasurate la finele lui 2004 pentru asigurarea parcului auto al Ministerului Apararii Nationale (MApN). Pentru ca a considerat incorecta procedura de desfasurare a licitatiei, Astra a dat in judecata MApN, si dupa sase luni de proces a si castigat. Potrivit departamentului juridic de la Astra, „hotararea Tribunalului este definitiva si executorie, adica poate fi pusa in practica imediat, pana cand vor fi solutionate eventualele contestatii“. Pe de alta parte, contactat de BUSINESS Magazin, Biroul de Presa al MApN spune ca a declarat deja recurs impotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Bucuresti (…) si „potrivit legii, recursul suspenda executarea hotararii atacate“. De ce se ajunge insa aici?

    „La majoritatea licitatiilor, caietele de sarcini sunt in asa fel facute incat sa favorizeze un asigurator“, crede Daniel Stan, membru in Consiliul de Administratie al companiei de asigurari Unita. De regula este vorba de cel existent, completeaza el, daca a fost buna colaborarea. 

    El enumera, printre elementele din caietul de sarcini care favorizeaza o societate sau alta: capitalul social, numarul de sucursale sau agentii, numarul de angajati, profitul inregistrat in anul anterior. Criterii care nu arata cu adevarat cat de potrivit este sau nu un asigurator pentru un anumit contract. In plus, in cazul solicitarii de garantii bancare, unele pot fi exagerat de mari, spune Stan. 

    Si Steluta Racolta, director de vanzari la Asirom, considera ca unele conditii de calificare sunt nejustificate. „Pretentiile inexplicabile pentru contracte derulate anterior sau in derulare elimina“, spune ea, „posibilitatea concurentei reale pe anumite domenii“. Exista multi organizatori de licitatii care puncteaza foarte generos si alte criterii irelevante pentru sectorul asigurarilor, este de parere si directorul de comunicare de la Allianz-Tiriac, Marius Onofrei. El da ca exemplu certificarea sistemului de calitate sau solicitarea unei experiente de peste 10 ani pe diferite segmente de piata. 

    Astfel de criterii elimina din start din razboiul comercial o parte din jucatori. Sau, spun reprezentantii companiilor de asigurari, „mai corect ar fi sa spunem ca raman doar cei care trebuie“. 

    Octavian Manastireanu, presedintele Ardaf, pretinde, spre exemplu, ca asa s-a intamplat la licitatia din 2003 pentru asigurarea celor 17 aeronave ale flotei Tarom. Atunci compania clujeana a pierdut in fata concurentilor de la Omiasig un contract in valoare de 6,2 milioane de dolari. Motivul? „Caietul de sarcini a fost facut in asa fel incat sa elimine anumite firme“, spune Manastireanu. Una dintre cerintele licitatiei era ca participantii sa aiba „experienta similara“ in contracte de acest fel. Dar o astfel de experienta nu avea decat Omniasig, care asigurase avioanele si in 2002. Pentru ca s-a considerat exclusa pe nedrept de la masa la care se impartea tortul celui mai mare contract de asigurare de pe piata romaneasca, Ardaf a dat in judecata compania aviatica. 

    Si a castigat. In luna aprilie a.c., o instanta din Bucuresti a decis, in mod irevocabil, ca licitatia din 2003 se anuleaza. Motivul? Pentru ca Tarom se afla in subordinea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, organizatorul licitatiei a fost Bursa Romana de Marfuri (BRM) – asa cum impune legislatia in vigoare. Insa, in caietul de sarcini al licitatiei s-a folosit legislatia caracteristica Bursei, explica Mihai Mares, avocat la cabinetul Stefanica, Dutu si Asociatii, care a reprezentat compania in acest proces.  Motiv pentru care licitatia „e nula din start“. Ceea ce au si dovedit in instanta.  Pe de alta parte, „BRM intocmeste documentatiile pe baza informatiilor puse la dispozitie de ordonator; caietul de sarcini tehnic, cerintele de calificare si modelul de contract sunt intocmite in stricta conformitate cu solicitarile ordonatorului“ – spune Mircea Filipoiu, presedintele BRM. Cat mai conteaza, acum, pentru Ardaf ca i s-a demonstrat dreptatea? „E vorba despre despagubirile pe care le va cere de la Tarom“, explica Mares. Despagubiri care se „invart“ in jurul sumei de un milion de dolari (700 de mii de euro). 
    Reprezentantii Tarom spun ca „deoarece hotararea Curtii de Apel Bucuresti nu a fost inca redactata de catre instanta de judecata“, este prematur sa formuleze un punct de vedere. Nici oficialii Omniasig nu au dorit sa comenteze. 

    Dar cum roata se invarte, nici Ardaf n-a scapat de a fi contestat din rolul de castigator, in cazul licitatiei pentru asigurarea parcului auto al MApN. Motivul? Dupa deschiderea dosarelor, comisia a desemnat castigatoare Astra, iar „decizia a fost confirmata in data de 21 decembrie 2004, printr-o adresa trimisa societatii“ – explica reprezentantii Astra. A doua zi insa, Ardaf a depus o contestatie, iar presedintele comisiei a schimbat rezultatul licitatiei. Clujenii de la Ardaf au fost desemnati castigatorii contractului in valoare de 67,7 miliarde de lei, iar Astra a dat in judecata MApN si Unitatea Militara 02574 (care a organizat licitatia). Tribunalul Bucuresti a decis ca au avut dreptate. 

    Ce se va intampla mai departe in acest caz? „Prin aceasta decizie, Tribunalul Bucuresti a decis ca Astra trebuie repusa in drepturi in cazul contractului pentru asigurarea parcului auto al MApN“, potrivit reprezentantilor Astra. Teoretic, banii platiti pentru acest contract ar trebui sa ajunga acum la Astra. MApN a depus insa contestatie impotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Bucuresti. 

    De cealalta parte a baricadei, presedintele Ardaf spune ca nu este deloc afectat de decizie. „Cum sa ne afecteze?! Ardaf si-a indeplinit obligatiile in acest contract“, spune Manastireanu. „Noi am incheiat asigurarile cerute prin contract, am incheiat asigurarile facultative, am preluat riscul, am platit daune pentru un militar roman mort in Irak si distrugerea unui TAB“. 

    Pana una alta, potrivit departamentului juridic al Astra „nu se face nici un demers pentru a recupera acesti bani – nu s-a luat inca o decizie asupra pasilor urmatori“.  Final de poveste? Mai degraba „punct si de la capat“, deoarece contractul derulat de Ardaf si contestat de Astra a fost valabil doar pana la 1 iulie. Pentru asigurarea parcului auto al MApN pe cealalta jumatate de an a avut loc, in urma cu cateva saptamani, o alta licitatie, castigata si de aceasta data de Ardaf. Licitatie contestata tot de Astra. 

    Cum explica Octavian Manastireanu contestatiile care apar in aceste licitatii? „Oricine poate contesta o licitatie“. Pentru ca sumele sunt mari si, fie ca motivele sunt intemeiate, fie ca nu, nu e greu sa faci o contestatie. „Am contestat si noi diverse licitatii, chiar daca sansele de a castiga erau mici“, completeaza el. De la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, aceste facilitati sunt, mai degraba, „chichite care pot face diferenta intre un asigurator si un altul, dar nu sunt neaparat fundamentate“, dupa cum spune Paul Mitroi, directorul directiei de reglementare si autorizare. 

    Ca lucrurile nu stau perfect, admite si Paul Mitroi. „Nu am vazut licitatie 100% corecta“, spune el. Zambind, completeaza ca „daca e 90% corecta, atunci putem spune ca e corecta“.  

  • Hibele marilor licitatii

    Printre elementele care apar frecvent in caietele de sarcini ale licitatiilor publice, favorizand o societate sau alta, se numara conditii considerate: 

    NERELEVANTE: capitalul social, numarul de sucursale sau agentii, numarul de angajati, profitul inregistrat in anul anterior sunt, in opinia asiguratorilor, criterii care nu arata cu adevarat cat de potrivit este un asigurator pentru un anumit contract.

    EXAGERATE: in cazul solicitarii de garantii bancare, unele pot fi exagerat de mari.

    NEJUSTIFICATE: pretentiile inexplicabile pentru contracte derulate anterior sau in derulare elimina posibilitatea concurentei reale pe anumite domenii.

    INCORECT: asiguratorii spun ca modul de calcul al solvabilitatii nu este corect, pentru ca sunt analizati ca orice agent comercial. Solvabilitatea trebuie calculata, spun ei, dupa indicatorii din asigurari – asa-numitul grad sau marja de solvabilitate.