Blog

  • ANALIZĂ: Mii de elevi cu medii de repetenţie au intrat în liceele cu rezultate dezastruoase la BAC

     Potrivit legislaţiei în vigoare, în învăţământul liceal se pot înscrie şi elevii care au obţinut medii sub 5 la evaluarea naţională.

    Astfel, în unele licee din toată ţara s-a intrat, şi anul acesta, cu medii mai mici chiar de 3. Originile acestei realităţi sunt în 2009, când a fost introdusă evaluarea naţională, ale cărei note sunt luate în calcul la intrarea în liceu fără examen.

    Măsurile luate acum cinci ani au avut, potrivit iniţiatorilor, un rol social: niciun copil să nu rămână pe stradă şi, chiar cu note de 2, 3 sau 4, să fie admişi în liceu.

    Cum se traduce în cifre, astăzi, acest rol? După prima repartizare computerizată, peste 15.000 de elevi au fost admişi la liceu cu medii sub 5.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta anunţă că a decis să nu naţionalizeze fondurile private de pensii, ci să le lase să investească

    “Singurii care au naţionalizat total au fost ungurii, polonezii au o soluţie de mijloc. Părerea mea a fost că soluţia pentru fondurile private de pensii este de a le deschide către investiţii în economie, nu doar către titluri de stat, şi cred că este mai bine decât să le naţionalizăm. Deci, eu personal, ca prim-ministru, am ales ideea de a lăsa fondurile private şi de a găsi o soluţie împreună cu Comisia Europeană şi FMI de a deschide posibilitatea de investiţii pentru fondurile private dincolo de a cumpăra titluri de stat, şi către alte zone, către piaţa de capital, către zone care să se simtă după aceea în economie”, a spus Ponta la România TV.

    El a preciat că legislaţia va fi schimbată în acest sens.

    În luna noiembrie a anului trecut, agenţia MEDIAFAX a anunţat, prezentând scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional, faptul că Guvernul a transmis FMI că evaluează pensiile private obligatorii şi impactul acestora asupra sistemului de pensii şi a dezvoltării pieţei de capital, precizând că urmăreşte reducerea poverii fiscale fără impact bugetar, ceea ce sugerează o posibilă limitare a cotelor distribuite fondurilor private.

    “Am început să întreprindem o analiză exhaustivă pentru a evalua performanţa pilonului II de pensii (pensiile private obligatorii) şi implicaţiile acestuia pentru sustenabilitatea şi adecvarea sistemului de pensii, precum şi asupra dezvoltării pieţei de capital româneşti. Evaluăm, de asemenea, opţiuni de reducere a poverii fiscale într-un mod neutru pentru buget”, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI şi Comisia Europeană, obţinută de MEDIAFAX.

    Aceeaşi formulare a fost păstrată şi în scrisoarea convenită cu FMI la finele lunii februarie a acestui an.

    Deşi formularea este ambiguă, pe cale logică se poate deduce că Executivul are în vedere cel puţin scăderea cotei de contribuţie atribuite fondurilor de pensii private obligatorii.

    De altfel, mai multe surse au declarat atunci pentru MEDIAFAX că experţii FMI au discutat cu autorităţile române posibilitatea de a îngheţa sau reduce cota distribuită către fondurile de pensii private obligatorii, şi chiar de a naţionaliza integral sau parţial sumele deja strânse de acestea, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria sau Polonia.

    În prezent, cota de contribuţie virată către Pilonul II este de 4% din veniturile brute ale participanţilor, aceasta evoluând de la nivelul de 2% din momentul startului sistemului (2008) şi urmând să ajungă la 6%, cu o creştere de jumătate de punct procentual anual, până în 2016.

    De la lansare şi până în prezent, fondurile de pensii private obligatorii au primit în administrare de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), în numele participanţilor, contribuţii brute totale în valoare de 10,47 miliarde de lei, ajungând, în urma investiţiilor, la active nete de 12,75 miliarde de lei. Diferenţa de 2,28 miliarde de lei reprezintă câştigul investiţional net de toate comisioanele produs de fondurile de pensii în beneficiul contributorilor la sistem.

    În ultimul an (septembrie 2012 – septembrie 2013), activele fondurilor de pensii Pilonul II şi-au menţinut creşterea accelerată, cu un ritm uşor peste 45%.

    Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns după primele nouă luni ale acestui an la un număr total de 5,95 milioane de participanţi, dintre care numărul celor care primesc lună de lună contribuţii virate de către CNPP s-a stabilizat la aproximativ 3,6 milioane.

    Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private obligatorii au realizat, de la lansarea lor şi până în prezent, un randament mediu anualizat de 11,7%.

    Primele contribuţii la Pilonul II au fost virate în mai 2008.

    Pentru Pilonul III (pensii private facultative), unde primele contribuţii au fost virate începând cu luna mai 2007, activele celor 10 fonduri însumau la septembrie 750,11 milioane de lei pentru 305.796 de persoane.

  • BIOGRAFIE: William Hague, un politician talentat care renunţă la şefia diplomaţiei britanice

    Calificat de către premierul David Cameron drept “una dintre stelele Partidului Conservator pentru o întreagă generaţie”, acest eurosceptic, în vârstă de 53 de ani, a afirmat că nu va participa la alegerile legislative din 2015 şi speră să “revină la scris”.

    Astfel, el urmează să devină lider al Camerei Comunelor.

    Deputat timp de 26 de ani şi şef al Foreign Office în decursul a patru ani, William Hague nu avea decât 36 de ani când a devenit lider al Partidului Conservator britanic.

    Însă el nu a reuşit să-şi realizeze ambiţiile şi a eşuat la alegerile din 2001, după o campanie privind respingerea monedei euro şi imigraţiei. Acest fapt a precipitat plecarea sa de la conducerea Partidului Conservator.

    Ulterior, el va rămâne un simplu deputat de Richmond, în Yorkshire (nord), regiunea sa natală.

    Până în momentul când Cameron l-a convins, în 2005, să devină purtătorul său de cuvânt în Ministerul de Afaceri Externe.

    Vocaţia politică a lui William Hague i-a venit foarte devreme: la aniversarea sa de 15 ani, mama i-a oferit o carte de membru al Partidului Conservator.

    Un an mai târziu, în 1977, el s-a remarcat după ce a pronunţat un discurs la congresul anual al partidului, sub privirile admiratoare ale lui Margaret Thatcher, care a devenit mentorul său.

    Fiu de anteprenor, născut la 26 martie 1961, într-o familie cu patru copii, el şi-a manifestat recent angajamentul de a lupta alături de Angelina Jolie împotriva practicilor de folosire a violului ca o “armă de război”.

    Căsătorit cu o galeză, Ffion, el este autorul a două cărţi: una despre omul politic William Pitt cel Tânăr, iar alta despre aboliţionistul William Wilberforce.

  • Popularitatea lui Barack Obama în Rusia a ajuns la cel mai scăzut nivel – sondaj

    Totodată, Franţa este statul european unde Obama are cea mai ridicată cotă de popularitate, anunţă Pew Center în sondajul său anual, realizat în perioada martie-iunie, în 44 de ţări, dintre care şapte europene, pe un eşantion de 48.643 de persoane.

    Celelalte ţări europene vizate de acest studiu sunt Germania, Grecia, Italia, Polonia, Spania şi Marea Britanie.

    Aproximativ 83 la sută dintre francezi consideră că preşedintele american îa decizii bune în domeniul politicii externe, o cifră similară cu cea din 2013, dar în scădere în raport cu anii precedenţi. Doar sud-coreenii şi filipinezii sunt mai numeroşi în ceea ce priveşte susţinerea oferită lui Obama.

    Însă popularitatea preşedintelui american, deja extrem de afectată, a scăzut enorm în Rusia. Numai 15 la sută dintre ruşi au încredere în Obama, faţă de 29 la sută în 2013 şi 41 la sută în 2010. Iar 71 la sută au o părere negativă despre Statele Unite.

    Ruşii au fost întervievaţi în aprilie, în contextul escalădării tensiunilor din Ucraina, când SUA şi Europa au impus sancţiuni împotriva unor oficiali şi instituţii din Rusia.

    Imaginea personală a lui Barack Obama a fost afectată grav după dezvăluirile lui Edward Snowden privind spionajul la scară largă a Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA).

    În Germania, preşedintele american rămâne extrem de popular: 71 la sută dintre germani continuă să aibă încredere în el. Însă anul trecut cota sa de popularitate era de 88 la sută, iar în 2009 de 93 la sută.

    În Brazilia, unde preşedinta Dilma Rousseff a anulat o vizită de stat la Washington din cauza scandalului cu privire la spionajul NSA, doar jumătate dintre respondenţi au încredere în Obama, comparativ cu peste două treimi în 2013.

    În 22 de state din 36 unde datele permit realizarea unor comparaţii, reputaţia americană ca ţară protectoare a libertăţilor individuale ale cetăţenilor săi a scăzut. Astfel, tot mai multe state dezaprobă folosirea militară de avioane fără pilot de către americani, în special în Senegal (86 la sută de respondenţi sunt împotrivă), Uganda (56 la sută), Franţa (72 la sută) şi Germania (67 la sută).

    Totuşi, la nivel global Obama rămăne un lider popular, cu excepţia Orientului Mijlociu, subliniază Pew.

  • Cabinetul de Securitate israelian a acceptat armistiţiul în Fâşia Gaza propus de Egipt

    Potrivit presei egiptene, armistiţiul urmează să intre în vigoare marţi, începând de la ora 6.00 GMT (9.00, ora României). Însă mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a respins oferta în forma respectivă.

     

  • EBay s-a aliat cu casa Sotheby’s pentru organizarea unor licitaţii de artă pe internet

    Cele două companii vor organiza aceste şedinţe de licitaţii la sediul din New York al casei Sotheby’s. Acestea vor fi difuzate pe un portal specializat, pe care eBay îl va încorpora pe site-ul său în viitorul apropiat. Pe noul portal utilizatorii vor putea să liciteze în timp real de oriunde din lume, precizează un comunicat comun emis de eBay şi Sotheby’s.

    Pe termen lung, parteneriatul va putea fi extins şi pentru alte licitaţii pe care casa Sotheby’s le organizează pe plan mondial.

    Cele două companii văd un potenţial deosebit în licitaţiile care pun în vânzare bijuterii, ceasuri, tipărituri, vinuri, fotografii şi obiecte de design din secolul al XX-lea.

    Bruno Vinciguerra, director de exploatare la casa Sotheby’s, evocă în acelaşi comunicat “o mare oportunitate, prin intermediul acestui parteneriat, pentru a face ca arta să devină cu adevărat mai accesibilă pentru un număr mai mare de colecţionari”.

    eBay are 145 milioane de cumpărători activi în 190 de ţări, dintre care 36 milioane au cumpărat obiecte de colecţie în 2013 cu o sumă totală de aproape 8 miliarde de dolari.

    Casa Sotheby’s a anunţat că aproximativ 17% din totalul loturilor pe care le-a vândut în 2013 au fost comercializate online. Recordul de preţ pentru cel mai scump obiect vândut online de această casă de licitaţii este deţinut de o ediţie specială a cărţii “Les Oiseaux d’Amérique” de Jean-Jacques Audubon, care a fost adjudecată în aprilie contra sumei de 3,5 milioane de dolari.

    Potrivit celui mai recent raport al The European Fine Art Fair (TEFAF), piaţa mondială de artă este estimată în prezent la 65 miliarde de dolari pe an, însă ponderea vânzărilor online este inferioară mediei înregistrate în domeniul tranzacţiilor cu obiecte de lux. Vânzările de artă online ar putea atinge 13 miliarde de dolari până în anul 2020.

  • Cel puţin un mort şi 50 de răniţi în urma deraierii unei garnituri de metrou, la Moscova

    Accidentul s-a produs pe “linia albastră” a metroului din Moscova, către ora locală 8.30 (7.30, ora României), a precizat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat. “Există răniţi”, a adăugat instituţia.

    Însă, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de salvare, citate de către agenţia Interfax, cel puţin o persoană a murit. “Potrivit unor date preliminare, o persoană a murit în urma accidentului, în apropiere de staţia Slavianski Bulevard”, a declarat această sursă.

    Directorul Departamentului de Sănătate pentru Moscova Gheorghi Goluhov, a declarat pentru Interfax că cel puţin 50 de persoane au fost rănite.

    Serviciile de salvare nu au putut să fie contactate imediat pentru a confirma acest bilanţ.

  • PREMIERĂ: Înregistrarea discuţiei Băsescu-Ponta-Petrescu, publicată de către Preşedinţie pentru a vedea cine minte: “Aţi terminat Harvard, Oxford? Mă aşteptam la argumente gen Roubini” – VIDEO

    Doamna ministru, se colectează suplimentar, din creşterea economică, atât? Dar bănuiesc că aţi observat că Germania, Franţa, Italia, au intrat în declin şi asta ne va afecta”, a spus Băsescu.

    Replica Ioanei Petrescu a venit imediat: “Un motiv în plus să relaxăm fiscal şi să încurajăm firmele să angajeze şi să investează mai mult”, a spus aceasta, vizibil emoţionată.

    Doamnă, am zis că… Unde aţi zis că aţi terminat? La Harvard, la Oxford?“, i s-a adresat Băsescu.

    La Harvard“, a răspuns Petrescu.

    Roubini, economist de Harvard. Mă aşteptam la argumente de genul lui“, i-a spus preşedintele ministrului de Finanţe.

    Preşedintele Băsescu i-a mai spus ministrului Finanţelor, Ioana Petrescu, că argumentele acesteia în favoarea reducerii CAS sunt cele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba.

    Încă de la începutul discuţiei de la Cotroceni, şeful statului le-a reproşat premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor că nu au prevăzute surse din care să acopere “gaura” produsă de scăderea CAS cu 5% şi a spus că văzute “tentativa de punere în dezbatere publică a noului Cod Fiscal”, care prevedea taxe suplimentare.

    De asemenea, şeful statului a ţinut să precizeze: “Nu ţin să-l retrimit Parlamentului, că e o măsură bună pentru agenţii economici”.

    La rândul său, ministrul Finanţelor a susţinut că “măsura CAS este extraordinar de bună şi pentru mediul de afaceri, şi pentru angajatori” şi a trecut şi prin Parlament.

    “O susţin din tot sufletul. Nu va pune in pericol ţintele bugetare de anul acesta”, a declarat Petrescu, invocând şi existenţa unui studiu în acest sens. Când acesta i-a fost solicitat de şeful statului, nu l-a putut prezenta.

    “Discutăm ca între oameni care ştiu despre ce vorbesc … sau…”, a replicat Traian Băsescu, adăugând: “Argumentele pe care mi le aduceţi dumneavoastră sunt argumentele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba”. El a ţinut să precizeze că nu se adresează premierului.

    Ministrul i-a dat asigurări că la elaborarea bugetului pe 2015, sursele de finanţare vor fi foarte clare.

    Preşedinţia a făcut publică luni înregistrarea discuţiei cu premierul şi cu ministrul Finanţelor pe tema reducerii CAS, după ce Victor Ponta a spus că s-au certat, iar tonul şefului statului la adresa Ioanei Petrescu a fost “bădărănesc”.

    Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu va face foarte bine dacă va publica înregistrarea discuţiei de luni, de la Cotroceni, adăugând că un preşedinte poate fi “un pic mai politicos” atunci când vorbeşte cu o doamnă, respectiv ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu.

    “Eu cred că preşedintele ţării, în general, când discută nu neapărat cu primul-ministru, ci cu ministrul de Finanţe, cu o doamnă, poate să fie un pic mai politicos“, a spus Ponta.

  • Ponta, ambasadorului german:Am fost invidios văzând că preşedintele şi cancelarul pot călători împreună

    Premierul s-a întâlnit cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti la recepţia organizată de ambasada Franţei, cu ocazia zilei naţionale a Franţei, imediat după discuţia avută cu preşedintele Traian Băsescu pe tema reducerii CAS.

    “Am fost foarte invidios când am văzut că preşedintele şi cancelarul pot călători împreună. În România, aşa ceva este imposibil”, i-a spus Ponta ambasadorului.

    Reprezentativa Germaniei a câştigat Cupa Mondială pentru a patra oară în istorie, în urma victoriei de duminică, de pe arena Maracana din Rio de Janeiro, obţinută după prelungiri, scor 1-0, în faţa selecţionatei Argentinei.

    La partida de pe arena Maracana au asistat, printre alţii, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Germaniei, Joachim Gauck.

  • Farmec a deschis primul magazin de brand din afara României

    “Produsele Farmec sunt populare în rândul consumatorilor greci, iar Salonic este cel de-al doilea oraş ca mărime din Grecia, un centru universitar important şi fosta capitală europeană a culturii din 2007. Acestea sunt argumente valoroase care ne-au determinat să alegem oraşul Salonic pentru a găzdui primul magazin de produse exclusiv Farmec din exteriorul României”, a declarat directorul general al Farmec, Mircea Turdean.

    Magazinul cuprinde mărcile de cosmetice ale producătorului: Farmec, Gerovital şi Aslavital. Produsele Farmec sunt prezente pe piaţa elenă şi în SPA-urile anumitor hoteluri.

    Anul trecut, compania a inaugurat un magazin de brand al companiei, în Cluj-Napoca, care face parte dintr-un proiect mai amplu, denumit Centrul de Frumuseţe Farmec, şi care a presupus o investiţie de 360.000 euro, precum şi un magazin de prezentare în Budapesta, în cadrul căruia funcţionează şi un salon de înfrumuseţare.

    Farmec este cel mai mare producător român de cosmetice, cu aproximativ 600 de angajaţi. Din 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.

    Produsele companiei ajung în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia şi Canada. În ultimii doi ani, strategia de export a fost focusată pe consolidarea distribuţiei în ţările din regiune, precum Ungaria, Polonia şi Republica Moldova.

    Farmec a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 138 milioane lei (31,2 milioane euro), cu 14% mai mare faţă de valoarea din 2012, ca urmare a investiţiilor realizate în ultimii ani şi a lansării de noi produse, şi estimează pentru 2014 un avans de 10%.