Blog

  • Fantoma lui Kyoto

    Bombardarea Coreei si alte ciocniri de natura razboinica din
    ultima vreme sperie simultan toata planeta. Dar cred ca marile
    ciocniri vor veni din alta parte. In urma cu cativa ani, am vizitat
    o biserica sculptata intr-un ghetar din Alpi. Era frumos. Stateam
    insa acolo si imi dadeam seama ca e ultima oara cand voi vedea acea
    biserica: initial, cu 20 de ani in urma, fusese sapata la peste 12
    metri adancime intr-un ghetar, iar cand am vizitat-o eu am urcat
    cateva trepte pana la intrare, iar acoperisul era acoperit cu o
    pancarta care sa inlature razele soarelui. Stiu, exemple de acest
    gen vedem in fiecare zi pe National Geographic. Stim prea bine ca
    se topesc ghetarii. Toata ziua auzim la stiri despre incalzirea
    globala. Toata lumea vorbeste despre masuri, despre Kyoto si
    certificate de carbon, despre reciclare selectiva si scaderea
    amprentei de carbon a fiecaruia dintre noi.

    Mi-am calculat si eu recent amprenta de carbon si am aflat ca
    produc anual 10.235 de tone de CO2; se pare ca sunt destul de mult
    peste medie, adica un mare poluator persoana fizica, desi as fi
    spus ca am un comportament cat de cat eco: am numai becuri
    ecologice, colectez gunoiul selectiv, merg putin cu masina si nu
    mananc carne (fermele de vite fiind unul dintre marii poluatori ai
    lumii). Faptul ca merg insa de cateva ori pe an cu avionul ma face
    sa par pe site-urile unde se calculeaza amprentele de carbon un fel
    de dusman al mediului.

    Tocmai de asta am stat si m-am intrebat zilele trecute de ce
    intalnirea anului in ce priveste mediul are loc la capatul
    pamantului, la Cancun. E drept, la Cancun e frumos acum si e cald,
    in timp ce acasa la cei mai ferventi aparatori ai mediului,
    vest-europenii, temperatura e sub zero si cam ninge. Sau, cum imi
    spunea pe sms un participant la summit, “e foarte cald si e un pic
    straniu sa asculti colinde cand stai la plaja”. Asa ca imi pun si
    eu intrebarea: despre ce vorbim aici? Chiar ii mai pasa cuiva de
    incalzirea globala? Voua va pasa? Si daca va pasa, puteti fi de
    ajutor? Una din legile lui Murphy spunea ca, daca pui o lingura de
    apa de canal intr-un butoi cu vin, obtii un butoi cu apa de canal.
    Nu vreau sa dezamagesc pe nimeni, dar toata discutia actuala despre
    mediu mi se pare un fel de apa de canal.

    Mi se pare trist ca am ajuns sa spun asta si sa cred ca e vorba
    de un proces ireversibil. Atat timp cat dreptul companiilor de a
    produce bunuri si de a polua poate fi cumparat, nu putem sa
    discutam despre beneficiile Pamantului din asta. E vorba doar de
    beneficiile celor direct interesati. A, daca eu ca tara am voie sa
    poluez X miliarde de tone de CO2 si atunci cand le-am emis imi este
    sistata automat productia, ar fi ceva. Dar cine are puterea sa faca
    asta? Si cu ce se mai hranesc oamenii? Toate aceste protocoale –
    chiar daca initial au avut si un scop nobil – sunt deocamdata doar
    reprezentarea unor interese.

    Eu cred ca de aici va veni urmatorul mare conflict. Cel dintre
    pietele pro-Kyoto si tarile care nu vor sa auda de astfel de
    protocoale. Ultimele sunt sincere: nu vor sa isi bata capul si au
    acceptat pur si simplu ca viata Pamantului nu este infinita. Sau nu
    vor sa faca parte dintr-o alianta globala din care sa castige doar
    cativa oameni. Sau nu vor sa spuna cat polueaza. Sau pur si simplu
    nu vor. Stim, e vorba de Statele Unite si de China, cei mai mari
    poluatori neinteresati sa intre in sistem. Dupa ei incep sa se ia
    si altii, precum Canada, care a declarat la Cancun ca nu mai vrea
    sa auda de vreun protocol post-Kyoto dupa 2012 si care se confrunta
    in aceasta iarna cu o crestere a temperaturii cum nu a mai avut
    vreodata. Si ar mai fi si alte voci. Fara acestea insa, orice
    alianta tip Kyoto are efecte la jumatate si nu se poate spune
    nicidecum ca este un proces global. Nimic nu este global fara China
    si SUA.

    Tarile pro-Kyoto sunt conduse in acest demers de doi factori;
    unele tari chiar sunt preocupate de incalzirea globala si de
    efectele acesteia asupra urmatorilor ani (nu foarte indepartati),
    dar altele – cele mai multe si mai guralive – nu vor sa fie private
    de acest instrument financiar absolut adorabil numit aer. Cotele de
    carbon sunt o valoare al carei pret creste, scade, creste si iar
    scade si este viu datorita (sau mai bine zis din cauza)
    institutiilor financiare si a strategiei lor pe termen scurt sau
    mediu. Vorbim de o piata de zeci si potentiale sute de miliarde de
    euro si de profituri semnificative pe burse si in conturile marilor
    companii financiare. In conditiile in care principalele bunuri
    produse in Europa sunt produsele de lux, vorbele si banii,
    certificatele de carbon sunt aur curat. Cam despre asta e
    vorba.

    Nu spun ca initiative precum Kyoto, Copenhaga sau Cancun ar fi
    inutile. Nicidecum! Imi pare insa incredibil de rau de ochii tristi
    ai acelor cercetatori care cauta de ani intregi dovezi pentru a ne
    arata ca viata pamantului se scurteaza. Imi pare rau ca au muncit
    degeaba, ca au dat subiecte televiziunilor si ziarelor ca sa
    infricoseze populatia si ca vor suferi alaturi de ceilalti cand
    ghetarii se vor topi si Pamantul se va transforma semnificativ. La
    fel ca si in industria medicamentelor sau alti giganti industriali,
    interesul pe termen scurt, evolutia de pe bursa si dividendele de
    la sfarsitul anului sunt mult mai importante. Asta e treaba
    altcuiva.

  • Operatiunea Payback

    Saptamana trecuta nu ma asteptam la turnura pe care avea sa o ia
    scandalul provocat de publicarea de catre WikiLeaks a celor peste
    250.000 de depese diplomatice americane. Totusi, intrebarea de fond
    ramane inca in picioare: ne vom alege cu mai multa transparenta sau
    cu mai mult control de pe urma acestor evenimente? Dar mai putem
    adauga si altele. Este WikiLeaks un campion al libertatii de
    expresie sau sunt mai degraba justificate acuzele de terorism
    formulate mai mult sau mai putin explicit de autoritatile
    americane? Mai sunt valabile libertatile civile individuale atunci
    cand in joc sunt interese politice enorme? Nu ma angajez sa gasesc
    raspunsuri, ci doar ce s-a intamplat din perspectiva informatica
    dupa ce socul initial s-a mai atenuat si toate tunurile au fost
    orientate spre australian Julian Assange, considerat capul
    rautatilor.

    Prima grija a celor afectati de “Cablegate” a fost sa rada de pe
    internet WikiLeaks. Dar lucrurile nu s-au dovedit usoare. Fie din
    frica, fie ca urmare a unor presiuni, serviciul EveryDNS a
    dezactivat numele de domeniu WikiLeaks.org. Numai ca sistemul DNS
    (Domain Name System) este descentralizat, asa ca efectul se propaga
    intr-un anumit timp, in care WikiLeaks ar fi putut sa schimbe
    furnizorul de DNS si sa-si pastreze domeniul. Insa prevazand ca
    povestea s-ar putea repeta, a preferat diversificarea. Asa ca in
    loc de WikiLeaks.org au rasarit peste noapte zeci de domenii
    WikiLeaks la nivel de tara, de la WikiLeaks.ch (Elvetia) pana la
    WikiLeaks.to (Tonga – un regat cu 100.000 de locuitori din sudul
    Pacificului). Au diversificat si mai mult lucrurile, astfel incat
    domeniul .ch (de exemplu) este pe 14 servere de nume, raspandite pe
    11 sisteme autonome din 8 tari.

    Gazduirea sitului a fost si ea atacata: Amazon a refuzat sa-i
    mai ofere hosting si neaga ca a raspuns unor presiuni. Motivatia a
    fost ca WikiLeaks n-a respectat conditiile, anume aceea cu privire
    la drepturile asupra materialelor stocate (si trebuie sa admitem ca
    nu detine copyright pe documente). Dar WikiLeaks a recurs la
    serviciul “cloud” de la Amazon de putina vreme, asteptandu-se la un
    trafic sporit odata cu publicarea depeselor. Rezultatul a fost ca
    si-au diversificat si mai mult gazduirea in Europa, in special in
    Suedia si Franta. Mai mult, continutul a fost “oglindit” de
    voluntari in peste 1.000 de situri, asa ca practic expunerea a
    crescut in mod exponential, in ciuda atacurilor, invalidand astfel
    si “listele negre” instituite de mai multe tari. Insa replicile au
    o problema de credibilitate: este chiar continutul adevarat? Pentru
    a trece peste acest impediment, WikiLeaks se distribuie si pe
    torrente, unde continutul este semnat.

    Detaliile tehnice despre DNS, BGS, clase IP si alte asemenea
    sunt mai putin interesante decat faptul ca principalele sisteme de
    plati – Visa, Mastercard si PayPal – au blocat operatiunile pentru
    WikiLeaks (donatii), iar banca elvetiana PostFinance a blocat
    contul personal al lui Assange. Peste toate acestea s-a suprapus si
    un scandal sexual destul de dubios, in care Assange a fost acuzat
    de justitia suedeza si in cele din urma arestat in Marea
    Britanie.
    Raspunsul sustinatorilor voluntari ai WikiLeaks a pornit de la un
    grup de “hacktivisti” pentru libertatea de exprimare in internet
    numit Anonymous, care a pornit Operatiunea Payback (Rasplata).

    De fapt, un veritabil razboi informatic impotriva tuturor celor
    care au incercat sa blocheze WikiLeaks. Folosind un program open
    source conceput initial pentru testarea serverelor sub trafic
    intens (LOIC – Low Orbit Ion Cannon), adaptat pentru a putea fi
    controlat printr-un canal IRC, hackerii au reusit sa adune cateva
    mii de voluntari care si-au pus computerele in slujba unor masive
    atacuri DDoS (Distributed Denial of Service) carora le-au cazut
    victime Visa, Mastercard, PayPal, PostFinance, Sarah Palin,
    procuratura suedeza, senatorul Joseph Lieberman, biroul de
    avocatura Borgstrom and Bostrom.

    Cireasa de pe tort a fost Amazon, unde hackerii nu s-au multumit
    cu un simplu atac informatic, ci au recurs la ironia suprema: au
    spart serverul, au incarcat cele 250.000 de documente si le-au pus
    in vanzare pe Kindle e-bookstore. Pentru cateva ore, acestea au
    fost disponibile public pe Amazon.co.uk. In acest timp, “volumul”
    s-a bucurat si de cateva comentarii, in care vizitatorii se aratau
    indignati de faptul ca Amazon vinde documente care ar trebui sa fie
    libere si gratuite. Cum, cand si daca se vor termina toate aceste
    este foarte greu de anticipat. Pana acum am avut doar proba puterii
    internetului. Povestea bibliotecii din Alexandria nu se va
    repeta.

  • Cei care platesc

    Prima la mana: remarcabil corul suparatilor de prevederile
    proiectului de Cod al muncii propus de Consiliul Investitorilor
    Straini. Patronatele si sindicatele, doua entitati care ar trebui
    sa fie ca apa si uleiul, l-au contestat la unison, deranjati, daca
    e sa credem declaratiile oficiale, fie de prevederi, fie de modul
    in care proiectul a fost promovat. Guvernul, in buna traditie a
    politicianului roman, s-a dezis prompt: nu este proiectul nostru,
    vom analiza, vom studia, vom infiinta, formularile obisnuite cu
    care in Romania sunt bagate sub pres problemele reale.

    Doi la mana: am inceput sa citesc memoriile lui Jérôme Kerviel,
    traderul condamnat la inceputul lunii octombrie la cinci ani de
    inchisoare pentru ca a prejudiciat grupul Societe Generale cu 4,9
    miliarde de euro. Un interviu al aceluiasi Kerviel din publicatia
    germana Der Spiegel mi-a oferit ceva amanunte suplimentare despre
    istoria omului care trebuie sa inapoieze bancii 4,9 miliarde de
    euro (cum are salariul de 2.300 de euro, ar avea nevoie de 177.000
    de ani pentru a-si plati datoria).

    Sa punem toate cele de mai sus in shaker si sa amestecam: X face
    ceva. Y beneficiaza de ceva-ul acela; mai tarziu Y vrea mai mult si
    gaseste caile necesare pentru a-l determina pe X sa-i ofere mai
    mult. X incearca, de multe ori reuseste. X greseste, Y devine rapid
    frustrat, actioneaza. X la puterea 33 plateste. Ecuatia se aplica
    si in primul si in al doilea caz.

    Sa explic: pot accepta ideea ca investitorii straini, bine
    organizati, actioneaza prin proiectul de Cod al muncii pentru
    transformarea Romaniei intr-un lagar de munca. Ei vor sa nu aiba
    mare bataie de cap cu angajatii, sa castige bine si sa plateasca
    taxe reduse – si vor face, firesc, tot ce le sta in putinta pentru
    a obtine toate acestea, pentru ca au banii fara de care Romania nu
    ar mai insemna chiar nimic in lume. Asa ca pot solicita modificari
    legislative. Nemultumirea patronatelor si a sindicatelor insa nu ma
    convinge, desi aparent este condusa de intentii cat se poate de
    onorabile, de grija pentru poporeanul uvrier.

    Cred ca mai degraba in strafundurile demersurilor lor nu-i vorba
    de uvrier, ci de pastrarea unor privilegii. De 20 de ani orice
    analist economic vorbeste de productivitatea scazuta din Romania,
    de piata neagra a fortei de munca, de atragerea investitiilor. De
    20 de ani Romania are nevoie de bani, de locuri de munca, de
    competente, de un sistem de invatamant care sa ofere specialistii
    de care economia si companiile au nevoie. De 20 de ani baltim intre
    intentii si promisiuni, iar cand cineva incearca sa ne forteze
    cumva mana, ne suparam, ne burzuluim, ba ne lepadam si spunem ca o
    sa facem si o sa dregem. Nu cred ca un investitor ar renunta la
    angajatii corecti si productivi, cel putin asa spune teoria, ci ar
    cauta mijloace prin care sa-l motiveze. Unde s-ar putea ajunge?

    Pai sa-l luam pe Kerviel. Judecatorul a ajuns la concluzia ca a
    manipulat date si tranzactii, iar seful bancii l-a caracterizat
    drept un terorist. Pe de alta parte, tanarul de 33 de ani spune ca
    a folosit metodele pe care le-a invatat ca angajat al bancii. Ca
    supraveghetorul sau a deconectat sistemul de alerta care reactiona
    la depasirea unui prag de expunere de 125 de milioane de euro. Ca
    pentru a investi 150 de milioane de euro este de ajuns numai o
    secunda si alte patru secunde pentru a juca un miliard de euro. Nu
    intru in zona cu cine si ce a stiut si cine si ce a sustinut la
    tribunal. Kerviel a fost o parte a unui angrenaj economic si
    financiar care s-a invartit din ce in ce mai repede si care s-a
    defectat in 2008; cine plateste?

    Undeva la mijloc intre relaxarea din actualul Cod romanesc al
    muncii si patimile lui Kerviel, dar si intre supararea patronatelor
    si a sindicatelor din Romania si dorintele investitorilor straini
    este o relatie corecta intre angajati si angajatori. Propunerile
    investitorilor trebuie ascultate si modificarea Codului muncii
    poate fi facuta, dupa discutii si negocieri intre toti cei
    implicati, nu numai intre patronate care cred ca pot rezolva
    problemele Romaniei impozitand jucatorii de poker online, sindicate
    lipsite de reprezentativitate si guvernanti indecisi (e un
    eufemism).

    Romania are nevoie de masuri mult mai dure decat chiar
    solicitarile investitorilor straini, masuri care sa elimine
    imobilismul, superficialitatea si hotia. Nu exista aici buni si
    rai, curati si murdari sau cinstiti si hoti la modul absolut. Daca
    nu ne plac pretentiile investitorilor straini, sa facem locuri de
    munca cu banii si inteligenta poporului roman. Credem ca unii ne
    muncesc prea rau, sa-i concuram folosind elanurile noastre
    lucrative si obtinand rezultate mai bune.

    Dar sa nu ne burzuluim aiurea si gratuit, pentru ca cineva, X la
    puterea 33, va plati mereu.

  • Cel mai mare retailer roman. Cum sa tii piept concurentei strainilor

    Dragos Paval are studii de matematica, dar se fereste sa arunce cu cifre. Considera ca e mai bine asa, deoarece nu vrea sa le dea competitorilor motive sa se “mobilizeze”. Joaca intr-o piata care nu este deloc straina marilor companii europene, precum Praktiker, Bricostore, BauMax si, mai recent, OBI sau Hornbach. Dar, cu o strategie diferita de expansiune, va ajunge in acest an numarul unu in bricolaj, dupa ce a investit doar in ultimii doi ani, in plina criza, aproximativ 100 de milioane de euro pentru deschiderea a noua magazine noi.

    Planurile pentru viitor sunt la fel de ambitioase. Intrand pe site-ul companiei, la sectiunea “reteaua Dedeman” se afla o harta a Romaniei pe care sunt bifate cele 21 de magazine existente ale retelei, precum si alte 14 orase, colorate in portocaliu, reprezentand tintele pentru anii urmatori.

    “Pasul extinderii a fost facut la momentul potrivit. Ne-am dezvoltat concentric in jurul Bacaului si am mers din aproape in aproape. In cele 14 orase-tinta fie avem terenuri, fie lucram la achizitia lor. Procesul de due diligence poate dura cateva luni”, spune Dragos Paval, aflat in Bucuresti pentru o runda rapida de intalniri cu partenerii.

    Judetele Moldovei au fost acoperite integral cu magazine Dedeman, exceptie facand doar Galatiul, aflat in divizia “portocalie”. Daca anul trecut a ajuns in Bucuresti, in 2010 Dragos Paval si fratii sai, parteneri in afacerea Dedeman, au traversat tara, inaugurand magazine in Arad, Timisoara si Resita.

    Tot in acest an, Dedeman a ajuns in alte doua orase din grupul “best seven” dupa Bucuresti, respectiv in Craiova si Brasov, iar urmatoarea inaugurare este programata in Cluj, unde a cumparat in acest an un teren de la oamenii de afaceri Horia Ciorcila si Dorel Goia.

    In saptamana dinaintea interviului era in drum spre Resita, pentru deschiderea magazinului de acolo. “Nu construim magazinele pentru astazi. Resita este totusi un oras resedinta de judet, un vechi centru industrial important, la care se adauga si localitatile din imprejurimi. Si in acest gen de orase este nevoie de magazine de bricolaj: se mai strica un robinet, se mai casatoresc copiii”, spune Dragos Paval, un calator care acum e in Bucuresti, iar in cateva ore va pleca spre Bacau. In februarie cu siguranta va fi la Cluj, pentru a inaugura cel de-al 22-lea magazin Dedeman.

    Spre deosebire de Dragos Paval, alti jucatori din retail au spus pas investitiilor si au avut nevoie de timp pentru a se reorganiza si a calcula pierderile. Altii considera ca este matur sa fie mai conservatori. Dragos Paval a adoptat in schimb modelul agresiv practicat de Cora, Auchan, Kaufland sau Decathlon, care anunta cate o noua achizitie in mai fiecare luna. “Ne extindem acum tot din maturitate. Criza aduce oportunitati: terenuri la preturi mai bune, constructii mai ieftine. Oamenii care visau preturi fantasmagorice pentru terenuri au ajuns sa atinga pamantul cu picioarele. Nu as putea spune ca preturile au scazut, deoarece la valorile vehiculate inainte de criza nu se mai faceau tranzactii. Terenurile au inceput sa devina din nou disponibile”, explica Dragos Paval, care a inceput deja pregatirile pentru magazinele de anul viitor.

    In 2010 a deschis la fel de multe magazine ca principalii trei competitori la un loc – Praktiker, Bricostore si BauMax – care au finalizat cinci unitati. De fapt, doar BauMax a fost cu adevarat activ intre cele trei companii, inaugurand patru magazine in acest an, in timp ce Praktiker a deschis un singur magazin, in Botosani, iar Bricostore a amanat pentru 2011 singurul proiect de expansiune programat pentru acest an, cel din Turnu-Severin. “Noi inainte de criza ne-am extins cat a trebuit. Aveam 12 magazine cand a inceput criza. Daca ne extindeam in perioada de boom necontrolat, cum au facut altii, nu mai puteam sa ne extindem acum”, spune Dragos Paval.

  • Ce au in comun Nadia, CRBL si Andreea Marin. Reclamele cu vedete

    Marilyn Monroe a facut reclama la ulei de motor. Actorul Don
    Johnson a aparut intr-un spot pentru Pepsi, iar controversatul O.J.
    Simpson a fost pentru o perioada imaginea brandului auto Chevrolet.
    Nu cu foarte mult timp in urma, Julia Roberts a aparut intr-o
    reclama pentru Lavazza. Nu a spus nimic, n-a facut nicio
    cascadorie, doar a zambit pret de 30 de secunde. Producatorul de
    cafea a rasplatit-o pentru acest efort cu 1,5 milioane de dolari,
    astfel incat actrita a devenit una dintre cele mai bine platite
    vedete care au aparut vreodata intr-o reclama.


    Fenomenul este la fel de amplu si in Romania, chiar daca
    originile sale nu sunt la fel de indepartate in timp. Desigur, nici
    industria publicitatii nu este la fel de veche, asa ca se explica
    usor de ce la noi reclamele cu oameni pe care ii stim de la
    televizor nu au o traditie atat de bine inradacinata. In plus, nici
    nu ne putem gandi sa vorbim despre onorarii macar apropiate de cel
    pe care l-a primit actrita din “Pretty Woman”.

    Publicitarii din Romania spun ca nu au auzit de contracte mai
    mari de 100.000 de euro, deci, in mod evident, avem piete extrem de
    diferite ca dimensiune, insa care urmaresc acelasi scop – cresterea
    notorietatii unor produse, crearea unei imagini pozitive si, mai
    apoi, cresterea vanzarilor. “Se pariaza pe un transfer rapid de
    simpatie, respect si notorietate de la vedeta catre companie, spre
    deosebire de varianta in care aceste perceptii s-ar face doar prin
    puterea ideilor de comunicare. Publicul este atasat emotional de o
    vedeta si o crediteaza cu credibilitate”, spune Raluca Sultan,
    planner la grupul Publicis Communications Bucuresti.


    Nu orice vedeta trece “testul credibilitatii”, asa ca alegerea
    persoanei potrivite se face in functie de un set de criterii bine
    determinate. Popularitatea crescuta nu este suficienta, ci trebuie
    sa fie dublata de o imagine pozitiva, fara implicari in
    scandalurile mondene si, in general, fara asocieri de imagine cu
    alte produse, astfel incat identitatea nou-creata sa fie foarte
    clara. Publicitarii spun ca actorii, cantaretii si sportivii sunt
    vedetele cele mai cautate si mai potrivite pentru astfel de
    aparitii, in timp ce vedetele de televiziune sau politicienii apar
    destul de rar sau chiar deloc in reclame. “Celebritatea vinde si
    omul de rand este receptiv la alegerile VIP-urilor, pentru ca in
    subconstient isi doreste sa semene cu acestea, sa aiba cat mai
    multe in comun cu ele. Daca o vedeta foloseste un anume sampon,
    aceasta poate constitui o garantie ca produsul e bun si poate avea
    acelasi efect pe parul meu ca si pe al vedetei”, spune Oana
    Cociasu, managing director la Lowe & Partners.

    Capitalul de imagine pozitiva pe care o vedeta il transfera
    produsului pe care il promoveaza nu este suficient pentru ca o
    campanie de comunicare sa aiba succes, spun publicitarii. Este insa
    un bun inceput. “O vedeta bine aleasa poate aduce brandul in
    atentia consumatorului, il diferentiaza in raport cu competitia,
    ajuta la memorabilitatea mesajului de brand si chiar poate
    influenta loialitatea in randul consumatorilor”, afirma Andreea
    Florea, brand consultant la BrandTailors.

    Totusi, ea subliniaza ca un aspect foarte important care trebuie
    luat in calcul atunci cand se decide aplicarea strategiei denumite
    formal “celebrity endorsement” (sustinere, confirmare din partea
    vedetelor) este stadiul de dezvoltare a brandului. Florea recomanda
    evitarea unei astfel de strategii de comunicare in campaniile de
    fixare a fundatiei brandului, cand acesta are o notorietate scazuta
    si valori slab percepute de consumatori. Intr-un astfel de caz,
    asocierile cu vedete ar duce la punerea in umbra a marcii de catre
    vedeta sau, cel putin, la limitarea manifestarii in comunicare a
    respectivului brand pentru campaniile ulterioare din cauza
    etichetarii lui in functie de asocierea cu vedeta respectiva.


    Cele mai eficiente campanii sunt cele cu un grad de complexitate
    si acoperire cat mai mare. Este situatia ideala, insa de cand
    bugetele de publicitate au scazut foarte mult, companiile trebuie
    sa se multumeasca si cu solutii de compromis. Asa ca, atunci cand
    nu au bani de un format ideal, marseaza pe solutia cu cel mai mare
    impact. Iar aici vedetele au o contributie importanta.

    “Este posibil ca, din cauza restrictionarii bugetelor de media,
    abordarea ‘celebrity endorsement’ sa fie potrivita datorita
    expunerii media a vedetei respective, dincolo de campania de
    comunicare. Mai concret spus, o campanie bine gandita si
    fundamentata poate face ca, in mod potential si indirect, vedeta
    respectiva sa duca mai departe mesajul de brand in toate aparitiile
    sale in spatiul public”, precizeaza Andreea Florea de la
    BrandTailors.

  • La ce e buna insolventa – studiu de caz: Relad

    Dupa cererea de insolventa a Relad International, cu afaceri de
    206 milioane de euro in 2009, inaintata in luna noiembrie, Relad
    International Pharma, celalalt distribuitor de medicamente din
    grupul Relad, cu afaceri de 170 milioane de euro, si-a cerut de
    curand insolventa. Conform Ziarului Financiar, grupul Relad este
    controlat de oamenii de afaceri Laurentiu Stratulat, Adrian Roncea
    si Tiberiu Zigu. Datele oficiale publicate de Tribunalul Buzau
    arata ca, daca in primul caz s-a solicitat deschiderea procedurii
    de insolventa generala, care presupune reorganizarea companiei, in
    cazul Relad International Pharma SRL s-a solicitat deschiderea
    procedurii de insolventa simplificata, adica lichidarea
    companiei.

    Oficialii Relad sustin ca solicitarea producatorului Roche,
    prima companie care a solicitat insolventa Relad International,
    este urmarea unor neintelegeri contractuale, care au dus la
    “pierderea credibilitatii in fata altor producatori de
    medicamente”. Mai precis, Pfizer si Johnson & Johnson au
    solicitat ulterior insolventa. “Decizia noastra de a solicita
    deschiderea procedurilor generale de insolventa nu denota teama
    fata de disputa comerciala cu Roche sau de alte eventuale dispute
    ce ar putea aparea in actualul context, ci trebuie legata de faptul
    ca dorim sa cream premisele construirii si implementarii unui plan
    strategic coerent de reorganizare, capabil sa recastige increderea
    celorlalti producatori de medicamente fata de compania noastra”,
    spune Iulian Pirvulescu, administrator al Relad. El mai spune ca
    grupul Relad nu are datorii la bugetul de stat si detine resurse
    financiare pentru achitarea creditelor bancare.

    Chiar daca oficialii Relad nu leaga cele doua solicitari de
    insolventa de criza economica si de modul defectuos in care statul
    achita restantele la plata medicamentelor catre farmacii si
    companiile distribuitoare, activitatea intr-un mediu in care
    intarzierile la plata ajung la peste noua luni este in masura sa
    afecteze activitatea oricarei companii. “Dat fiind ca termenele de
    decontare a serviciilor medicale si a medicamentelor sunt
    influentate de sistemul defectuos de finantare a intregului sistem,
    niciun distribuitor nu se poate autofinanta si implicit nu poate
    respecta termenele de plata contractuale cu producatorii”, explica
    Iulian Pirvulescu.

    Cea mai recenta plata a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate
    a fost de peste doua miliarde de lei, in perioada
    septembrie-octombrie 2010, reprezentand restante de plata de peste
    90 de zile.
    “Pentru 2011, sunt mai pesimist din punctul de vedere al creditarii
    sistemului si al riscului major de insolventa in zona farma”, spune
    Dragos Damian, CEO al producatorului de medicamente
    Terapia-Ranbaxy.
    Producatorii de medicamente se plang de lipsa de transparenta din
    sistem pentru ca banii decontati de CNAS in farmacie nu mai ajung
    in unele cazuri la distribuitor si de acolo la producator. Damian
    spune ca firmele ar putea fi puse in situatia sa aleaga asa-zisul
    “exit prin insolventa”, cat timp “e foarte usor sa te capitalizezi
    ca distribuitor si farmacie si e la fel de usor sa iesi din
    business prin insolventa”, dupa plata furnizorilor la pretul de
    cost.

    Pe fondul crizei si al blocajului financiar, numarul firmelor
    intrate in insolventa a crescut puternic, astfel ca in prezent s-a
    ajuns la 50.000 de cazuri, dintre care 17.000 au intrat in aceasta
    procedura de la inceputul anului, conform datelor citate de Ziarul
    Financiar. Principalul avantaj pentru companiile care opteaza
    pentru o astfel de alternativa este faptul ca pot depune un plan de
    reorganizare si ca sunt protejate prin lege. Un exemplu pozitiv
    este Flanco, care a intrat in insolventa la finele anului trecut si
    care in urma planului de reorganizare a constatat o crestere a
    vanzarilor de peste doua ori fata de 2009. In piata de medicamente,
    primele informatii despre insolvente au devenit publice anul
    trecut, cand distribuitorul Farmexim a cerut insolventa
    competitorului de talie mica Dornafarm. Dupa numai cateva luni, mai
    multi creditori au cerut insolventa Montero, business de
    distributie controlat de fratii Tudorache. Potrivit informatiilor
    existente despre Montero, la jumatatea anului ajunsese la un volum
    de activitate de 15% din nivelul anului 2008, cand rula afaceri de
    74,5 milioane de euro.

    Distribuitorii de medicamente sunt considerati cei mai puternici
    actori pe piata farma, rulajele lor fiind mult mai mari decat ale
    producatorilor. Insolventa unuia are efecte la nivelul intregii
    industrii, pentru ca firmele active incearca sa profite de context
    si sa castige cat mai mult cota de piata.

    Piata de medicamente a ramas pe crestere in ultimii ani in
    pofida contextului economic dificil, insa probleme la nivelul
    lichiditatilor au aparut pentru toti jucatorii, in conditiile in
    care statul a decis sa mareasca anul trecut termenul la care
    companiile isi recupereaza banii din piata. Solutiile au fost fie
    refinantarea creditelor la banci pentru refinantarea unor credite,
    fie renegocierea conditiilor comerciale la producatori. Iar
    situatia din 2011 nu promite schimbari in bine.

  • Noul Cod al Muncii, in dezbatere publica pana la 20 decembrie. Vezi aici ce castiga si ce pierd angajatii


    Proiectul
    , pentru care ministerul condus de Ioan Botis asteapta
    opiniile oamenilor inclusiv prin e-mail, liberalizeaza piata
    muncii in spiritul cerut de investitori, in special de cei
    reprezentati in Consiliul Investitorilor Straini, care considera ca
    printr-o flexibilizare a regulilor de angajare si concediere, a
    programului de lucru si a contractelor de munca va fi stimulata
    angajarea cu forme legale in randul companiilor, vor fi atrase noi
    investitii si vor fi create noi locuri de munca.

    Actuala forma a Codului
    Muncii
    , pe care ministerul a introdus ulteior succesive

    modificari si completari
    , dateaza din 2003, insa a suferit pana
    acum succesive modificari.

    Diferentele de baza introduse de minister in Codul Muncii sunt
    urmatoarele:

    ANGAJAREA

    – toti angajatorii au obligatia de a incheia contractul
    individual de munca, in forma scrisa, inainte de inceperea
    raporturilor de munca

    – se interzice incheierea unui contract de munca pentru
    prestarea unei activitati ilicite (in loc de “ilicite si imorale”,
    ca in vechea forma)

    – perioada de proba la angajare este de cel mult 45 de zile
    calendaristice pentru functiile de executie (in loc de 30) si de
    cel mult 120 de zile calendaristice pentru functiile de conducere
    (in loc de 90); este valabil si pentru absolventii nou-intrati in
    campul muncii; nu se mai interzice angajarea succesiva a mai mult
    de trei persoane pe perioade de proba pentru acelasi post.

    DERULAREA CONTRACTULUI DE MUNCA

    – la drepturile angajatorului se adauga si “sa stabileasca
    obiectivele de performanta individuala, precum şi criteriile de
    evaluare a realizarii acestora” pentru angajat

    – intre atributiile reprezentantilor salariatilor, in companiile
    unde nu exista angajat, intra si negocierea contractelor colective
    de munca

    – delegarea angajatilor poate fi dispusa pentru o perioada de cel
    mult 60 de zile si se poate prelungi, numai cu acordul
    salariatului, din 2 in 2 luni (in loc de “cu cel mult 60 de
    zile”)

    – de fiecare data cand in timpul perioadei de suspendare a
    contractului individual de munca va interveni o cauza de incetare
    de drept a contractului individual de munca, cauza de incetare de
    drept va prevala

    – contractul individual de munca nu poate fi suspendat de angajator
    ca sanctiune disciplinara pentru angajat

    – in cazul reducerii temporare a activitatii, “pentru motive
    economice, tehnologice, structurale sau similare pe perioade care
    depaşesc 30 zile, angajatorul va avea posibilitatea reducerii
    programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe saptamana, cu
    reducerea corespunzatoare a salariului, pana la remedierea
    situatiei care a cauzat reducerea programului”

    – daca din motive obiective este necesara reducerea sau
    intreruperea temporara a activitatii, pentru maximum 15 zile pe an,
    cu obligativitatea reluarii ei, angajatorul poate acorda in aceasta
    perioada concediu fara plata, dupa informarea prealabila a
    sindicatului.

    INCETAREA CONTRACTULUI DE MUNCA

    – daca angajatorul persoana juridica este dizolvat, contractul
    individual de munca inceteaza de la data la care angajatorul şi-a
    incetat existenta conform legii

    – contractul individual de munca inceteaza la data indeplinirii
    cumulative a conditiilor de varsta standard şi a stagiului minim de
    cotizare pentru pensionare (in loc de “data comunicarii deciziei de
    pensionare”)

    – nulitatea contractului individual de munca si stabilirea
    efectelor ei se constata prin hotarare judecatoreasca definitiva
    (in loc de “sau prin acordul partilor”)

    – dispare interdictia pentru angajator de a face noi incadrari pe
    locurile de munca ale celor concediati timp de 9 luni de la data
    concedierii; angajatorul nu mai are nici obligatia de a-i reangaja
    pe cei concediati pe aceleasi locuri, daca intre timp a disparut
    situatia care a dus la concediere

    – preavizul la demisie nu poate fi mai mic de 20 zile lucratoare
    pentru salariatii cu functii de executie (in loc de 15), respectiv
    45 de zile lucratoare (in loc de 30) pentru salariatii cu functii
    de conducere

    – contractul individual de munca pe durata determinata poate fi
    prelungit sau reinnoit succesiv ori de cate ori este nevoie; un
    astfel de contract nu poate fi incheiat pe o perioada mai mare de
    36 de luni (in loc de 24); dupa terminarea unui astfel de contract,
    angajatorul nu mai este obligat ca pe postul respectiv sa faca o
    angajare cu contract pe durata nedeterminata.

    MUNCA TEMPORARA

    – misiunea de munca temporara nu poate fi mai mare de 24 de luni
    (in loc de 12) si poate fi prelungita de mai multe ori, pana la un
    interval total de 36 de luni (in loc de 18)

    – dispare precizarea ca intre doua misiuni de munca temporara,
    salariatul temporar beneficiaza din partea agentului de munca
    temporara de un salariu platit de agent; contractul de munca
    temporara poate inceta si inainte de incheierea unei misiuni, daca
    utilizatorul renunta la un moment dat la serviciile salariatului;
    daca utilizatorul beneficiaza de munca salariatului si dupa
    terminarea contractului, nu se mai considera automat aceasta drept
    contract de munca pe durata nedeterminata

    – perioadele de proba pentru misiunile de munca temporara cresc de
    la 2-5 zile pana la 2-30 de zile, ultimul caz fiind valabil pentru
    salariatii incadrati in functii de conducere pentru contracte de
    munca temporara mai lungi de 6 luni.

  • Ion Oncescu, campion mondial de skandenberg

    Oncescu i-a invins in finale pe americanul Tom Nelson si pe
    kazahul Alexander Fugarov. La categoria +110 kilograme, sportivul
    Ioan Puscasu a cucerit medalia de bronz. La acest Campionat Mondial
    au participat aproximativ 1.300 de sportivi din 40 de tari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Covasna: Minus 21 de grade Celsius la Intorsura Buzaului

    Potrivit meteorologului de serviciu de la statia Intorsura
    Buzaului, termometrele au indicat, in noaptea de sambata spre
    duminica, minus 21 de grade Celsius, aceasta fiind cea mai scazuta
    temperatura inregistrata in aceasta iarna, in zona.

    Cea mai scazuta temperatura inregistrata vreodata la Intorsura
    Buzaului, localitate supranumita “Mica Siberie”, a fost in
    februarie 2005, cand in zona erau minus 36 grade Celsius.

    In alte zone ale judetului Covasna s-au inregistrat temperaturi
    cuprinse intre minus 17 si minus 15 grade Celsius.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Emil Boc la “Dupa 20 de ani”: Presedintele nu imi da ordine

    Declaratiile premierului la Pro TV:

    – Nu sunt un om care sa dea bir cu fugitii pentru ca am
    convingerea ca masurile pe care le luam sunt sanatoase. Nu mi-am
    dat niciodata demisia si nu mi-am scris niciodata demisia. Nu
    abandonez o lupta odata ce am intrat in ea.

    – Presedintele nu imi da ordine, avem o relatie institutionala
    corecta, bazata pe un parteneriat in interesul Romaniei. Daca nu ne
    certam nu inseamna ca nu avem discutii referitoare la temele pe
    care le dezbatem. Nu este in stilul presedintelui genul de abordare
    de comanda. Are un punct de vedere, dar daca ii oferi
    contraargumente, gaseste solutia cea mai buna.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro