Blog

  • “Munceai de acasă? Ori vii la birou, ori eşti concediat!”. Revoluţia de la Yahoo!

    DECIZIA LUATĂ LA FINELE LUNII TRECUTE DE MARISSA MAYER, CEO al Yahoo! – primul motor de căutare pe internet performant- din iulie 2012, de a interzice munca de acasă s-ar putea să o transforme în cel mai “nepopular” CEO de multinaţională al ultimului deceniu. Cu o experienţă de 13 ani în cadrul Google, desemnată una dintre cele mai puternice femei – CEO din domeniul tehnologiei de către revista Forbes în 2012, Marissa Mayer a primit mandatul unei companii cu venituri în stagnare, care a schimbat cinci şefi în patru ani şi în care angajaţii sunt extrem de demotivaţi. Anunţul prin care a decis interzicerea muncii de acasă a fost cu atât mai neobişnuit cu cât, imediat ce a fost anunţată numirea sa la conducerea Yahoo!, Mayer a spus că este însărcinată şi a lucrat câteva luni de-acasă.

    Mesajul intern, publicat pe site-ul www.allthingsd.com, a stârnit adevărate dezbateri în presa internaţională, unde foşti şi actuali angajaţi ai companiei, dar şi specialişti în HR sau oameni de afaceri au susţinut sau au blamat decizia Marissei Mayer.

    UNII EXPERŢI ÎN DOMENIUL PRACTICILOR DE WORK-LIFE BALANCE SUSŢIN CĂ CEEA CE A FĂCUT MAYER ESTE UN “URIAŞ” PAS ÎNAPOI, pentru că dacă prin anul 2005 statisticile arătau că o treime dintre angajatori ofereau oportunitatea angajaţilor de a lucra de acasă, în prezent două treimi dintre angajatori oferă această posibilitate angajaţilor. Cei care sunt adepţii muncii de acasă spun că angajaţii valoroşi ai Yahoo! îşi vor da demisia şi vor pleca să lucreze pentru alte companii IT care le oferă flexibilitatea programului de lucru, mai ales că unii au impus astfel de condiţii la negocierea contractelor de angajare. Aceştia spun că angajaţii care lucrează de acasă sunt mai motivaţi pentru că au un echilibru mai bun între viaţa personală şi cea profesională, sunt mai loiali companiei şi lucrează mai eficient pentru că nu au parte de întreruperile frecvente generate la birou de către solicitările colegilor, de exemplu.

    La polul opus sunt cei care susţin iniţiativa Marissei Mayer şi care admit că este posibil ca în unele cazuri munca de acasă să sporească productivitatea, dar de cele mai multe ori “ucide” creativitatea şi inventivitatea de care dau dovadă angajaţii atunci când lucrează în echipă.

    “Pentru ca locul de muncă la Yahoo! să devină cel mai bun loc de muncă vor fi importante comunicarea şi colaborarea, astfel că trebuie să lucrăm umăr la umăr. Viteza şi calitatea sunt de multe ori sacrificate atunci când lucrăm de acasă”, scria în e-mail-ul intern transmis angajaţilor Yahoo!. Compania s-a confruntat în ultimii ani cu mari probleme financiare, însă veniturile i-au crescut în ultimul trimestru al anului trecut (comparativ cu T4 2011) pentru prima dată în ultimii patru ani, deşi, pe tot anul, afacerile companiei au stagnat. Ultimul trimestru al anului trecut a fost primul trimestru complet din mandatul lui Mayer.
    “Cred că soluţia adoptată de CEO-ul Yahoo! este corectă din perspectiva relaţiilor umane şi a productivităţii muncii, a responsabilizării salariatului şi, nu în ultimul rând, a departajării foarte clare între viaţa privată şi, viaţa profesională. Transformarea casei într-un spaţiu de lucru pe termen mediu şi lung conduce la o confuzie între viaţa privată şi viaţa profesională. Separarea clară, în timp şi spaţiu, între cele două sfere, este benefică pentru o viaţă normală a salariatului”, este de părere avocatul specializat în dreptul muncii Costel Gîlcă, managing partner al SCPA Gîlcă & Vasiliu. El este adeptul ideii că această modalitate de muncă – teleworkingul – omoară energia şi agitaţia specifică muncii în echipă şi prin urmare frânează creativitatea sau că viteza şi creativitatea sunt adesea sacrificate când este vorba de munca de acasă.

  • (P) Un nou inceput HIDROELECTRICA ANGAJEAZĂ 67 DE MANAGERI

    Hidroelectrica a fost şi este în continuare unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa energiei din România. Timp de 50 de ani, compania a fost reper pentru modernizarea României. Finanţată de stat în comunism, Hidroelectrica a fost cheia industriei energetice şi un pilon al investiţiilor conexe – irigaţii, construcţii hidrotehnice, amenajări ale unor bazine hidrografice.

    După Revoluţia din 1989, după mai multe transformări ale Sistemului Energetic Naţional, Hidroelectrica a devenit societate pe acţiuni. Nevoia de perfomanţă în sistem capitalist s-a suprapus pe o schemă de funcţionare învechită. Peste acestea, au intervenit interesele politice, care au făcut ca posturile de conducere din companie să fie încredinţate unor persoane susţinute (doar) politic. Influenţa politică s-a suprapus, la rândul ei, cu interesele economice ale clienţilor politici. şi nu numai…

    Presupunem că nimeni nu a vrut să omoare găina care făcea ouă de aur, astfel încât guvernările succesive din România au permis companiei să se dezvolte. Unele hidrocentrale au fost retehnologizate, automatizarea a pătruns în zona serviciilor de sistem, iar astăzi, în caz de dezechilibre, Hidroelectrica este singura entitate capabilă să acopere, în doar două minute, necesarul de energie al ţării.

    Cu toate acestea, colosul avea picioare de lut… În vara lui 2012, Hidroelectrica a intrat în insolvenţă. Cum a ajuns să fie îngenunchiată cea mai mare companie de producere a energiei? Cifrele arătau că Hidroelectrica se îndreaptă spre colaps. Contractele păguboase cu “băieţii deştepţi”, cumpărarea – pentru revânzare – de energie termo, mult mai scumpă, sute de obiective de investiţii deschise fără finanţare adecvată, precum şi o politică de personal supradimensionată au dus Hidroelectrica în prăpastie. Minusul depăşea un miliard de euro.

    Soluţie radicală şi, în general asociată cu falimentul, insolvenţa s-a dovedit, în acest caz, o formulă de reorganizare şi eficientizare a companiei. Conform administratorului judiciar, avocatul Remus Borza, procedura insolvenţei se apropie de final. Curăţată de căpuşe, reaşezată într-o schemă de funcţionare bazată pe eficienţă, Hidroelectrica face astăzi pionierat şi în selecţia echipei de management. Cum una dintre cauzele insolvenţei a fost managementul deficitar, administratorul judiciar a decis ca toate nivelurile de top si middle management trebuie regandite pe principii solide de guvernanţă corporatistă şi scoase la concurs.

     “Este pentru prima dată in istoria companiilor româneşti, fie cu capital de stat sau privat, când se organizează un proces de selecţie de asemenea anvergură. Indiscutabil, managementul defectuos a contribuit la colapsul companiei. Am preluat Hidroelectrica cu datorii de un miliard de euro, decapitalizată  de “baieţi deştepţi” si capuşată de 500 de contracte impovărătoare. Prin implementarea, într-un timp foarte scurt, a unor măsuri de eficientizare, am reuşit sa obţinem, în ultimele patru luni, un profit de 43 de milioane de euro. Dacă un avocat a reuşit, cu atât mai mult vor reuşi 67 de profesionişti angajati exclusiv pe competenţe profesionale şi capabilităţi manageriale”, este convingerea lui Remus Borza, administratorul judiciar.

    Companiile aflate în proprietatea statului nu sunt în general asimilate cu mediul de lucru competitiv sau cu competenţa managerială, chiar daca sunt de importanţă strategică. Cel mai frecvent, managementul şi mediul de lucru în companiile aflate majoritar în proprietatea statului se schimbă abia după privatizare. Hidroelectrica face acest lucru fără să aştepte privatizarea.

    Cu o echipa de management competentă şi cu un plan de reorganizare care deja dă rezultate, Hidroelectrica va putea aborda strategia pentru viitor cu alt suflu, iar dezvoltarea companiei va fi cu siguranţă diferită.

    Pentru aceast proces, Hidroelectrica a angajat firma Pedersen&Partners, care, alături de administratorul judiciar Euro Insol, va coordona proiectul de recrutare si selectie, asigurând deplina transparenţă a acestuia. Mona Neagoe, Partener la firma de executive search Pedersen&Partners, explică miza acestui proces: “Misiunea noastra si a Euro Insol este sa coordonăm desfăşurarea proiectului şi să ne asigurăm că selecţia se va face exclusiv pe criterii de competenţă. Credem că implicarea noastră în proiect îi va convinge pe profesioniştii de top că se doreşte o schimbare profundă, pe care amploarea proiectului o face posibila. Un aspect important în orice proces de recrutare este păstrarea confidenţialităţii, iar cei care vor candida pot fi siguri că opţiunea lor pentru un anumit rol va fi tratată cu maxima atenţie şi confidenţialitate”.

    Concursul pentru ocuparea celor 67 de posturi de top si middle management va face obiectul unei campanii speciale în presa scrisă, la televiziune si online. Posturile vizate includ poziţiile de Director de Productie, Director Financiar, Director Furnizare şi Director de Retehnologizare, Directori de sucursale şi Manageri de departamente.

    Modalitatea de depunere a candidaturilor va fi exclusiv online, pe site-ul Hidroelectrica, unde candidaţii vor găsi detalii despre fiecare post în parte, atât la nivel de executiv, cât şi la nivel de sucursala. Selectia este deschisa tuturor profesionistilor din afara sau din interiorul companiei. Pe lângă o procedură de selecţie pe criterii bine stabilite, procesul va include verificarea de referinţe pentru candidaţii finalişti, etapă obligatorie, conform practicilor internaţionale.

    Hidroelectrica are nevoie de manageri cu viziune şi experienţă, care au trecut prin programe de reorganizare a unor companii pe criterii de performanţă şi eficienţă. Ieşirea din insolvenţă este primul pas. Sunt incă necesare măsuri rapide pentru o dezvoltare sustenabilă. Trebuie reduse investiţiile păguboase, cheltuielile nejustificate cu mentenanţă, schemă supradimensionată de personal, trebuie optimizate o serie de procese – şi totul, foarte repede!

    “Hidroelectrica se va transforma din tradiţionalul producator de energie pe piaţă natională într-un jucator regional. Diferenţa o va face echipa de management, iar noi garantăm o procedură de selecţie transparentă, fără ingerente politice. Am schimbat extrem de multe lucruri în numai câteva luni, iar rezultatele se văd. Pentru ca schimbarea şi rezultatele să fie sustenabile, Hidrolectrica are nevoie acum de o echipă de management performanţă şi solidă, care să-şi asume mandatul de schimbare cu toate provocările inerente unui astfel de proces”, crede Remus Borza.

    Să pui umărul la restructurarea şi profesionalizarea uneia dintre companiile de marcă ale Romaniei este o şansă unică şi o misiune dezirabilă pentru un profesionist de top. Există precedente, însa ele s-au întamplat după ce procesul de privatizare avusese loc: OMV, BCR, Romtelecom sunt cele mai cunoscute exemple. Hidroelectrica încearcă să schimbe echipa şi mediul de lucru acum, asumându-şi cu responsabilitate importanţa strategică a unei companii de stat; poate că de aceea proiectul de recrutare şi selectie se numeste, sugestiv, “Phoenix”. Pentru ca un profesionist să îşi asume un astfel de mandat, are nevoie de competenţă, perseverenţă, onestitate şi patriotism. Românii au prilejul de a dovedi ca nu numai echipe de management importate pot face acest lucru.

    Pentru detalii privind procesul de recrutare accesaţi www.hidroelectrica.ro

  • Cum a economisit noul director al Tarom 1 milion de dolari pe an

    Christian Heinzmann, CEO-ul privat al companiei aeriene de stat Tarom, a renegociat în primele două luni ale anului 12 contracte cu diverşi furnizori ai companiei, obţinând la fiecare contract discount-uri de 5% până la 10%, potrivit oficialilor comapniei. „Le mulţumim foarte mult partenerilor noştri pentru disponibilitatea de renegociere, deschiderea şi spiritul lor de colaborare fiind un real sprijin pentru noi în efortul nostru de reducere a costurilor şi de redresare a companiei. Vom continua discuţiile cu toţi furnizorii noştri şi sperăm că toţi vor înţelege situaţia în care ne aflăm şi ne vor acorda sprijinul necesar”, a declarat Christian Heinzmann, director general al Tarom. Numele companiilor cu care s-au renegociat contractele nu a fost făcut public. Oficialii Tarom au transmis că prin renegocierea celor 12 contracte au fost economisite costuri de peste un milion de dolari anual şi că în total se vor renegocia 40 de contracte,

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Standul României s-a clasat pe locul 7 la Bursa de Turism de la Berlin

    Standul României s-a clasat pe locul şapte la Bursa de Turism de la Berlin (ITB), criteriile luate în considerare fiind design-ul şi atractivitatea acestuia, respectarea identităţii brandului prin semnalizare şi materialele informative oferite dar şi accesul la stand. Pe locul întâi s-a poziţionat standul Turciei la categoria “Europa”. Târgul de turism de la Berlin, unul dintre cele mai mari din lume, atrage peste 11.000 de expozanţi din 180 de ţări, a avut loc în perioada 6-10 martie, aceasta fiind cea de-a 48-a ediţie. În fiecare an, reprezentanţii târgului de turism de la Berlin (ITB) fac un studiu în rândul expozanţilor, prin care evaluează activitatea şi prestaţia lor în cadrul târgului, dupa mai multe criterii. „Pe toată perioada târgului, în cadrul standului României, meşteşugarii români au realizat picturi pe icoane de lemn şi de piatră, au încondeiat ouă, au împletit şnururi de mărşisor, produsele realizate de către aceştia fiind oferite vizitatorilor. De asemenea, în cadrul standului, vizitatorii au putut degusta preparate tradiţionale bucovinene, vinuri româneşti, băuturi tradiţionale, toate în acordurile duetului „Cibinium” şi ale formaţiei „Nightlosers” (muzica populară românească în stil blues, modern)”, potrivit oficialilor ministerului.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Insula virgină, devenită groapă de gunoi (GALERIE FOTO)

    Imagini INCREDIBILE de pe insula devenită groapă de gunoi (GALERIE FOTO)

    Ce era mai demult o insulă virgină a devenit acum groapa de gunoi pentru una dintre cele mai exclusiviste destinaţii turistice din lume. Sute de tone de deşeuri toxice provenite de la turiştii din Malé şi de la hotelurile de lux aflate pe insulele din apropiere sunt aruncate zilnic în Thilafushi, iar cantitatea de deşeuri creşte încontinuu pe măsură ce ce mai mulţi turişti aleg să îşi petreacă vacanţele aici.

  • „Poziţia copilului”, record de spectatori şi încasări

    Este filmul românesc cu cel mai mare succes la premieră, în ultimul deceniu, depăşind producţii ca “Minte-mă frumos”, de Iura Luncaşu (14.011 în primul weekend) şi “Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu (13.929 spectatori), cele două titluri autohtone aflate în topul box office-ului pe 2012. “Poziţia copilului” a avut şi un număr record de încasări, cele mai mari pentru un film românesc în ultimii 20 de ani, cu 259.217 de lei în primul weekend de lansare.

    “Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele “Maria” (2003) şi “Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer. Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov şi Tania Popa.

  • După ochelari, Google face şi pantofi vorbitori

    Nu este vorba despre intrarea gigantului online pe piaţa de încălţăminte, ci mai degrabă o încercare de a demonstra cum pot fi folosite tehnologiile companiei, cu precădere cele de publicitate.

    “Pantofii vorbitori sunt un experiment legat de modul în care poţi conecta diverse obiecte, care să spună poveşti pe internet”, a explicat Aman Govil de la Google pentru ABC News. Echipa pe care o conduce Govil a dotat câteva perechi de încălţări sport de la Adidas cu un chip, accelerometru, senzori de presiune, giroscop, speaker şi tehnologie bluetooth. Pantofii pot să avertizeze posesorii că au stat prea mult timp pe scaun şi au nevoie de puţină mişcare, de pildă. Google însă a conceput cele câteva modele mai mult în ideea de a demonstra marilor branduri ce se poate face cu o astfel de tehnologie.

    “Nu intrăm în domeniul producţiei de încălţăminte, suntem în business-ul reţelelor sociale şi publicităţii”, a clarificat Govil.

  • Cum se vede în România transformarea Intel la nivel mondial?

    Primul smartphone cu procesor Intel a fost lansat în România la începutul anului împreuna cu Cosmote. Mai mult, o parte dintre noile investiţii “sunt pregătite” şi la Bucureşti, la centrul de cercetare şi dezvoltare software Intel, anunţat la finalul lui 2010, în urma unor investiţii de ordinul milioane de euro, care acum numără peste 100 de angajaţi.

    “Interesul companiei pentru alte domenii este în strânsă legătură cu legea lui Moore (numită după Gordon Moore, co-fondator Intel), potrivit căruia numărul de tranzistori care pot fi plasaţi pe un circuit integrat se dublează la aproximativ fiecare doi ani”, spunea recent Bogdan Georgescu, channel account manager al Intel România şi Bulgaria, într-un interviu pentru Business Magazin. “Integrăm aceste tehnologii şi în alte produse, nu doar în PC-ul tradiţional (fie laptop, desktop sau server) pentru că piaţa o cere şi potenţialul de dezvoltare este uriaş. De aici interesul pentru tablete sau smartphone-uri”, mai spune Georgescu, cu argumentul că există în acest moment foarte multe tablete cu Intel Inside pe piaţă.

    La o privire de ansamblu, tehnologiile Intel dezvoltate inclusiv la Bucureşti se găsesc în laptopuri, ultrabook-uri, tablete, smartphone-uri, SSD-uri, plăci de bază sau centre de date, explică Georgescu. Dar acestea nu sunt singurele domenii, procesoarele Intel fiind integrate şi la bordul automobilelor, în aparatura medicală sau în bancomate. La finele anului trecut, Intel a prezentat un studiu despre distribuitoarele automate, anunţând că pe viitor acestea vor deveni mai intuitive şi vor interacţiona prin gesturi cu consumatorii.

    Nu toate vor fi disponibile imediat pe piaţa din România, dar, în general, multe dintre noile produse cu tehnologii Intel ajung într-un timp destul de scurt după lansare şi la noi. “Cel mai recent exemplu este telefonul inteligent ZTE Grand X In, lansat de Intel alături de Cosmote”, spune reprezentantul Intel, cu menţiunea că semnalele de până acum, la numai o lună de la lansare, sunt conform aşteptărilor, fără a da însă cifre exacte. Telefonul costă 149 de lei cu abonament şi 999 de lei dacă este liver de contract. În prezent, la nivel mondial există 8 telefoane cu tehnologii Intel.

    Pentru viitoarele lansări de smartphone-uri sau laptopuri cu arhitectura Intel pe piaţa din România, compania lucrează deja cu toţi operatorii telecom. La sfârşitului anului trecut Intel a anunţat în parteneriat cu Vodafone, Microsoft şi Asus, o ofertă de achiziţie a ultrabook-ului ASUS VivoBook S400, cu ecran tactil, şi a laptopului ASUS X55A. Iar împreună cu Samsung, Orange şi Altex a lansat tot anul trecut o altă ofertă specială, pentru tableta Samsung ATIV Smart PC 500T, în ofertă cu abonament 3G.

    Pentru 2013, planurile companiei vizează extinderea în sectorul mobil, potrivit lui Georgescu, lucru care se va vedea tot mai mult şi pe piaţa din Româna, “mai ales odată cu lansarea generaţiei de procesoare Intel Haswell”.

    Centrul de cercetare şi dezvoltare de la Bucureşti Intel Romania Software Development Center a pornit la începutul lui 2011 cu echipe de cercetare software open source. Între timp, şi-a diversificat activitatea prin adăugarea echipelor de benchmarking şi developer tools. Intel are în România circa 380 de angajaţi, 100 în centrul de la Bucureşti, iar restul în departamentul de marketing şi vânzări şi în companiile în care a investit, respectiv Wind River din Galaţi şi Telmap.

  • Schimbări de management la Orange România

    Florin Popa, executivul care a ocupat până recent poziţia de sales & distribution director, a preluat funcţia de business to business director. Este licenţait în Economia şi dreptul afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi face parte din echipa Orange din 2001. Experienţa profesională a acumulat-o începând cu perioada studenţiei, când a lucrat pe diverse posturi, de la operator de interviu până la agent de vânzări sau translator.

    După absolvire, a început să profeseze ce a învăţat în facultate, angajându-se ca economist. La Orange a început ca shop manager şi a urcat în ierarhie până la funcţia de regional indirect sales manager pentru regiunea Muntenia, din 2004, iar apoi pentru întreaga ţară, iar din 2007 a fost numit sales & distribution director. Din această poziţie a coordonat vânzările Orange România pentru segmentul rezidenţial şi cel de business (SOHO/SME), iar printre cele mai improtante proiecte pe care le-a derulat s-a numărat parteneriatul strategic cu EuroGSM, lansarea de francize Orange Store şi transformarea procesului de distribuţie din zona prepay.

    Locul lui Florin Popa la conducerea departamentului de vânzări şi distribuţie este luată de Claudiu Dragomir. Absolvent al Facultăţii de Transporturi din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, s-a angajat la Orange în 1997. Doi ani mai târziu inaugura magazinul Orange din piaţa Universităţii, iar în 2003 i se încredinţa crearea şi conducerea echipei de vânzări dedicată clienţilor business (SOHO/SME). În perioada 2009 – 2013 a condus echipa de retail. Dintre proiectele importante coordonate de Claudiu Dragomir în acest interval au fost implementarea unui nou design în reţeaua Orange shop şi dezvoltarea puternică în zona de servicii şi asistenţă, astfel încât clienţii să beneficieze de o experienţă completă.

  • Este cea mai bogată femeie din Marea Britanie, dar îşi doreşte să fie star pop

    Fosta Miss împarte o avere de 7,4 miliarde de dolari cu soţul ei elveţian numit Ernesto, dar se pregăteşte să renunţe la obstacolele create de avere pentru a-şi relansa cariera pop.

    Încoronată Miss Regatul Unit în 1988, l-a cunscut pe Ernesto, soţul ei, la un concurs de yachting în Londra. Ea insistă că nu este finanţată de soţul ei, al cărui bunic a fondat compania multinaţională producătoare de medicamente Serono. Cei doi sunt cunoscuţi şi prin faptul că şi-au cumpărat cel mai mare yacht cu motor construit în Anglia şi cel de-al 33-lea din lume.

    A avut deja succes prin cântecele pe care le-a compus. Unul dintre acesta, “Black Coffee”, cântat de formaţia “All Saints” a devenit numărul unu în topul englezesc. În acelaşi an în care s-a bucurat de acest succes, ea s-a măritat şi s-a oprit din implicarea în muzică. Dar acum este pregătită de o relansare în forţă: a înregistrat un album intitulat “Love Is” care include şi un duet cu Ronan Keating şi participă la turnee de promovare a acestuia. Ea a precizat: “Nu cred că Ernesto se va opri din munca lui şi se va baza pe venitul meu, dar cred că este fantastic să îţi faci propriii bani.”