BusinessMagazin

Blog

  • Padurea de cifre

    553.642 lei, 60%, 40% sau 10%. Sunt doar cateva din cifrele mentionate in ultimele saptamani de catre cei care activeaza in industria lemnului. Un sector care aduce anual circa doua miliarde de euro din exporturi, dar si o industrie care se pregateste de criza.

     

    Anul 2004 le-a adus companiilor care prelucreaza lemnul o majorare a preturilor la materia prima de circa 85%, dupa cum sustin patronatele din domeniu. Regia Nationala a Padurilor (RNP) Romsilva spune, in aparare, ca pretul de pornire al masei lemnoase scoase la licitatie de regie a crescut in ultimii patru ani sub nivelul inflatiei.

     

    Majorarile de pret vor avea ca efect scumpirea mobilei pe piata interna cu circa 10%, o criza a materiilor prime, dar si pierderea unei parti a clientilor externi, spun forestierii, producatorii de mobila si cei care activeaza in industria celulozei si hartiei. Romsilva contraataca: „Scopul real pe care il urmaresc aceste asociatii (patronatele din domeniu – n.r.) este majorarea nejustificata a pretului mobilei si al celorlaltor produse din lemn, pe fondul mentinerii unui pret scazut al lemnului, ca principala materie prima“. Ofertele cumparatorilor au fost de multe ori peste pretul de pornire de la licitatii, afirma RNP.

     

    Trecand peste disputele legate de preturi, o mare problema o reprezinta insa neadjudecarea, la licitatie, a unui procent foarte mare din masa lemnoasa ce poate fi exploatata. Potrivit actelor normative in vigoare, in acest an pot fi exploatati 18,2 milioane de metri cubi, din care 6,7 milioane provin din mediul privat. Restul este in administrarea Romsilva, care detine doua treimi din padurile romanesti. Iar la licitatiile din noiembrie-decembrie, cele mai importante atat ca pondere, cat si ca nivel calitativ al lemnului, aproximativ 40% din masa lemnoasa ofertata a ramas neadjudecata din cauza pretului considerat ridicat.

     

    Acest lucru poate determina o criza a materiei prime pentru cei care prelucreaza bustenii sau pentru producatorii de mobila. Iar urmarea ar putea fi importul de busteni din tarile vecine. De altfel, Ioan Sbera, presedintele Asociatiei Forestierilor din Romania (ASFOR), a declarat pentru BUSINESS Magazin ca forestierii incearca sa dezvolte relatii comerciale cu tari precum Georgia sau Belarus. Referitor la o posibila criza de produse din lemn anticipata de reprezentantii firmelor de profil, RNP a spus ca aceste cantitati vor fi oferite la noi licitatii.

     

    Sbera afirma insa ca lemnul poate fi exploatat doar in anumite perioade si ca o decizie ar trebui luata foarte repede. „Romsilva este obligata prin lege sa exploateze si masa lemnoasa neadjudecata, iar lemnul sa fie ulterior scos la licitatie pe sortimente. Ne temem ca acest lucru nu se va intampla“, a spus reprezentantul forestierilor.

     

    ASFOR, alaturi de Asociatia Producatorilor de Stratificate din Lemn din Romania, Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania si Patronatul din Industria de Celuloza si Hartie au solicitat inca din toamna Guvernului revenirea asupra deciziei prin care se aproba majorarea cu 20% a pretului de pornire a licitatiilor. Cele trei organizatii aminteau la acea data ca preturile fusesera majorate si in februarie cu 54%. Scumpirea se va reflecta in toate produsele finite ale industriei lemnului, de la cherestea la mobila, spun patronatele. Rezultatul va fi scaderea vanzarilor pe piata interna.

     

    La nivel de ramura economica, majorarea preturilor va duce la disponibilizari de personal, neplata datoriilor catre stat sau chiar intrarea firmelor in faliment, spun reprezentantii patronatelor. Astfel ca, dupa ani buni de urcus sustinut, in care industria lemnului, si mai ales productia de mobila, au reusit sa depaseasca valorile inregistrate inainte de 1989, 2005 ar putea fi primul an de stagnare, daca nu chiar de scadere.

     

    Majorarea preturilor pe piata interna, in conditiile in care constructiile au luat avant, ar putea determina o crestere sensibila a importurilor de produse din lemn. Pe de alta parte, vor aparea si dificultati la export, deoarece preturile nu pot fi crescute decat in limite foarte restranse. Urmarea? Un excedent de comert exterior, deja afectat de evolutia cursului leu-euro, mai mic decat in anii precendenti, intr-o industrie care nu poate supravietui fara export.

  • Cu ochii pe geam

    Unul dintre cei mai mari producatori de geamuri din lume, Saint Gobain, va inaugura la sfarsitul anului viitor o fabrica de geamuri la Calarasi. Fapt care va schimba esential aspectul industriei: producatorii autohtoni vor deveni… prelucratori autohtoni.

     

    In 1990, Mircea N., acum in varsta de 25 de ani, citea pe geamurile „batranei“ Dacii a parintilor „securizat GB“. Atunci, el nu auzise de cuvinte precum „marca“ sau „brand“ si presupunea ca „securizat“ era numele fabricii care producea parbrizele.

     

    15 ani mai tarziu, Mircea si-a cumparat un automobil nou, pe ale carui parbrize scrie Saint Gobain Turcia. Deja familiarizat cu marcile, nu-i este strain ca firma franceza Saint Gobain este unul dintre marii producatori mondiali de geamuri, cu afaceri in aproape 50 de tari. Mai mult, Mircea a auzit ca Saint Gobain face o fabrica in Romania si spera ca pe parbrizul viitoarei sale masini sa scrie Saint Gobain Romania.

    Nu numai tanarul a auzit de deschiderea fabricii companiei franceze, ci si producatorii autohtoni de geamuri. Surprinzator, acestia nu sunt ingrijorati de perspectiva inaugurarii unei linii moderne de productie, ci cred ca vor avea de castigat de pe urma investitiei Saint Gobain.

     

    Ce-i drept, companiile romanesti vor fi nevoite sa se pregateasca din timp pentru a nu fi eliminate de pe piata. Deja cele mai multe fabrici si-au redus drastic capacitatea de productie, din cauza tehnologiei invechite. Producatorii romani scot in schimb bani frumosi din prelucrarea geamurilor importate din tarile invecinate, unde marii producatori ca Saint Gobain sau grupul britanic Pilkington au deja fabrici.

     

    Pentru a concura cu gigantii mondiali, companiile autohtone au ales calea colaborarii, in locul unei lupte acerbe pentru cota de piata. Dar branza e pe bani. „In urmatorii doi ani, vom investi cateva milioane de euro in masini de prelucrat geam“, spune Cornel Vasile, director general al GES Boldesti-Scaeni, unul dintre cei patru mari producatori locali.

     

    Paradoxal, in industria sticlei, o celebra poveste a afacerilor romanesti – lipsa de finantare – se transforma intr-o sursa de profit. Pentru a putea produce geamuri la o calitate comparabila cu cea a companiilor internationale, firmele romanesti ar avea nevoie de investitii masive, de ordinul zecilor sau chiar sutelor de milioane de euro. Pe de alta parte, costurile in crestere cu energia – care au cea mai mare pondere in pretul produsului finit – ar face dificila exploatarea unei noi linii de productie.

     

    Ca urmare, firmele autohtone investesc, sume mai mici, in capacitati de prelucrare, care aduc beneficii semnificative. „La prelucrarea geamului, nu mai folosim aceeasi cantitate de energie. In schimb, produsele au o valoare adaugata mai mare“, sustine Vasile.

     

    Daca GES continua sa si produca geamuri, o alta fabrica – Gerom din Buzau – a inchis inca din 2000 cuptoarele. Dar unitatea continua sa functioneze si prelucreaza geamuri importate, avand printre clienti  fabrica de aragazuri Electrolux de la Satu Mare sau Daewoo Craiova.

     

    Si Gerom face investitii in modernizarea tehnologiilor de prelucrare. „Intentionam sa achizitionam o noua capacitate de securizare a geamurilor pentru a furniza parbrize auto pentru ultimul model Dacia“, spune Constantin Dragan, director general al Gerom. Pana in 2002, fabrica din Buzau a fost unic furnizor de parbrize pentru Automobile Dacia, dar, din cauza intarzierii privatizarii si a lipsei investitiilor, nu a fost selectata ca furnizor pentru modelul Solenza si nici, mai tarziu, pentru Logan. Gerom echipeaza totusi utilitarele produse la Pitesti.

     

    Planurile lui Dragan nu se vor concretiza foarte repede, avand in vedere ca actionarul majoritar al firmei nu a respectat contractul de privatizare, iar procesul de trecere in proprietate privata ar putea fi reluat. Pe de alta parte, oficiali ai Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului au spus ca un alt mare producator international de geamuri – Glaverbel – s-a aratat interesat de achizitia companiei din Buzau. De fapt, lipsa de investitii, tehnologiile invechite si reorientarea cererii au dus la scaderea productiei autohtone de geamuri in perioada post 1989.

     

    In timp ce statele din jur atrageau investitii de sute de milioane de dolari, in fabrici noi, Romania a intarziat privatizarea unitatilor locale. Iar noile capacitati de productie din regiune utilizau deja o noua tehnologie, numita „float“, in timp ce cele patru companii romanesti aplicau in cea mai mare parte o tehnologie depasita. Geamul de tip float se realizeaza prin turnare pe metal incins, rezultand un geam cu o suprafata perfect plana.

     

    Geamurile float, transparente sau opace, sunt acum folosite in intreaga lume. Doar in Romania si in cateva tari invecinate mai exista inca mici capacitati de productie a geamurilor „trase“ – tehnologia veche. Singura linie de productie de float din Romania se afla la GES din Boldesti-Scaeni, insa aceasta nu are o capacitate foarte mare, respectiv 150 tone/zi, fata de 600 cat este programat sa atinga fabrica Saint Gobain de la Calarasi.

     

    Pentru moment, conducerea GES nu intentioneaza sa extinda aceasta capacitate, chiar daca functioneaza la 100%. „Vrem sa investim in prelucrari, astfel incat sa folosim intreaga capacitate pentru produse cu valoare adaugata mai mare. Daca vom vedea ca nu putem acoperi cererea, vom analiza si posibilitatea dezvoltarii productiei“, spune Cornel Vasile.

     

    Momentul acesta ar putea veni foarte curand, avand in vedere ca toate companiile din domeniu cred ca cererea se va majora semnificativ in urmatorii ani. „Mizam pe o crestere, dictata in principal de volumul constructiilor“, spune Bogdan Neagu (nici o legatura cu autorul acestui articol), administrator al Alma Glass Grup, reprezentant al Pilkington pe piata romaneasca. El este de parere ca producatorii care au fabrica in Romania vor fi avantajati. Opinia lui Neagu este insa contrazisa de Marian Crutescu, director general al companiei Corina Gealan, furnizor de geam termopan. „Saint Gobain nu va putea produce in Romania toate sortimentele de geam solicitate de piata“. Nici costurile nu vor avantaja compania franceza, potrivit lui Crutescu.

     

    „Preturile nu vor scadea. Investitia este similara ca valoare celor din alte tari, cheltuielile cu energia vor fi la fel ca in Uniunea Europeana din 2007. Avantajul unui cost mai redus al transportului catre client va fi contrabalansat de aducerea materiilor prime de la distante mai mari“, spune oficialul Corina Gealan. Totusi, unii producatori autohtoni nu neaga faptul ca afacerile lor ar putea fi afectate de deschiderea fabricii de la Calarasi. „O influenta va fi, dar nu foarte mare, fiindca produsele pe care le va face Saint Gobain nu concureaza direct cu produsele GES“, spune Vasile.

     

    Altii cred ca efectele vor fi minime. „Singura diferenta este ca nu vom mai cumpara geam de la Saint Gobain din Polonia, ci din Romania“, sustine Dragan de la Gerom. Ramane de vazut daca la fel va fi situatia daca si Pilkington, alt gigant mondial, va decide in sfarsit sa construiasca fabrica cu care „ameninta“ Romania de mai multi ani.

  • A la français“

    Grupul francez Saint Gobain va investi circa 100 milioane de euro in construirea unei fabrici de geamuri float la Calarasi. In 2003, englezii de la Pilkington, care au analizat la randul lor oportunitatea unei investitii langa Brasov, au renuntat la aceasta intentie.

     

    TERMEN: Proiectul de investitii a inceput in luna septembrie a anului trecut, urm‚nd sa fie finalizat in termen de doi ani de la inceperea lucrarilor.

     

    PRODUCTIE: Fabrica de la Calarasi va avea o capacitate de productie de 180.000 de tone de geam pe an, adica de 600 de tone pe zi, urm‚nd sa utilizeze in principal materie prima din Romania.

  • Arta in afaceri

    In Romania, putine sunt companiile care au inteles pana acum ca o colectie de arta le contureaza identitatea, le da personalitate si le sporeste prestigiul

    In 1958, cand corporatia americana General Mills s-a mutat intr-un nou sediu, primele cuvinte ale lui Charlie Bell, presedintele companiei, au fost: „E mult prea intunecat aici. Trebuie neaparat sa facem ceva sa trezim la viata cladirea asta“. Ideea lui Bell a fost sa cumpere picturi si sa le imprastie peste tot. Se pare ca a fost o solutie castigatoare pentru ca, dupa 50 de ani, compania a ajuns sa detina o impresionanta colectie de tablouri, care ar trezi invidia unei mari galerii de arta. Bell a fost printre primii care au descoperit importanta „artei la locul de munca“. 

    In Romania, conceptul de „arta corporatista“ incepe abia acum sa fie cunoscut, mai ales prin stradania companiilor multinationale. Dragos Olea, presedinte Add-Business Chance On Art (organizatie care se ocupa cu popularizarea artei in mediul de afaceri), spune ca in Romania, din pacate, nu prea exista colectii de arta corporatista. „Nu pot spune ca nu exista deloc, pentru ca ar fi cateva companii, in special din zona financiar-bancara, care incearca incet-incet sa dezvolte asemenea colectii.“ 

    Una dintre corporatiile cu „inclinatii artistice“ este BRD Groupe Société Générale, care a cumparat pentru noul sediu vreo 300 de tablouri, mai ales arta contemporana, de la Galeria Posibila. Cu toate ca si sediul parizian al Société Générale se mandreste cu o impozanta colectie de arta, Sorin Popa, directorul general adjunct al BRD SocGen, spune ca banca „nu are nici o intentie de a face investitii sau de a specula arta“. Potrivit lui Popa, „s-a dorit doar crearea unui spatiu artistic in interiorul sediului bancii“. Colectia, care include si sculpturi in sticla optica ale celebrului Alexandru Ghildus, valoreaza, potrivit BRD, 100.000 de euro.

    Pe de alta parte, HVB Bank Romania nu cumpara opere de arta, dar practica totusi propria sa versiune de mecenat, organizand expozitii in sediile sale din tara, de care beneficiaza tinerii artisti romani.

    Prin urmare, spre deosebire de legendarele colectii corporatiste din Occident, in Romania nu s-a ajuns inca la stadiul in care companiile isi permit sa cumpere si sa expuna, pe coridoare si prin birouri, opere de artisti consacrati. Astfel, corporatiile se indreapta catre creatorii contemporani, care au doua avantaje: sunt moderni si ieftini.

    Cu toate acestea, chiar daca pretul unei opere de arta originale poate porni si de la 5 euro, in cazul anumitor lucrari de grafica, si ajunge pana la 4.000 de euro doar pentru uleiuri si lucrari complexe, piata se misca totusi greu in Romania. Alina Pascale, manager la Val House (galerie de arta si companie de consultanta), crede ca „o piata imatura, volatila nu asigura suficienta stabilitate jucatorilor. Prin urmare, acestia nu vor avea planuri pe termen lung in spatiul respectiv si, deci, nu vor vedea necesitatea unor achizitii de arta, specifice unei prezente de durata“.

    Cand Val House a intrat pe piata, in 2002, peste 70% dintre clienti erau straini, insa, in ultima vreme, au aparut tot mai multe corporatii sau firme locale, doritoare de tablouri. Colgate Palmolive, Hansen Group (companie importatoare de mobila) si firma de avocatura si consultanta Schnecker van Wyk & Pearson Romania se numara printre clientii Val House. 

    Cand s-a mutat intr-un nou sediu, acum doi ani, si firma de avocatura Voicu & Filipescu s-a dezis de universalele postere preferate de companiile romanesti si a decis in favoarea tablourilor. Daniel Voicu, unul dintre fondatorii companiei, a apelat la Val House pentru a aseza pe aceeasi lungime de unda sediul firmei si serviciile juridice pe care le pune la dispozitia clientilor. Cu aproximativ 40 de milioane de lei, firma de avocatura a achizitionat noua picturi, reprezentari ale unor constructii celebre, din diferite orase ale lumii. A optat pentru creatoarea Maria Iosub si a ales ca alternativa artistica „o serie de tablouri care sa reprezinte crezul nostru profesional: soliditate si siguranta, dimensiune internationala“. Dar investitia in arta nu s-a oprit aici. In scurt timp, Voicu a mai achizitionat din-tr-o galerie o pictura a unui alt artist contemporan care l-a costat in jur de 10 milioane de lei. A meritat toti banii, deoarece, spune Voicu, prezenta tabloului „ma aeriseste“.

    La randul sau, Knox Design este una dintre putinele firme care combina serviciile de amenajare interioara cu furnizarea de obiecte de arta pentru clienti corporatisti, printre care se afla Juki-România (lider in productia de masini industriale de cusut), LTU Studio Design sau Monetaria Statului.

    Cei de la Knox sunt de parere ca firmele din Romania au inceput sa inteleaga ca „obrazul subtire cu cheltuiala se tine“, iar rezultatele financiare ale companiei de design dovedesc aceasta tendinta. „Ca cifra de afaceri, am pornit de la zero si am ajuns la peste un miliard in 2003“, spune Irina Constantin, manager general la Knox. 

    „In momentul in care intri intr-o companie, mesajul pe care trebuie sa ti-l transmita este urmatorul: afacerea e prospera, suntem partenerii de afaceri ideali. Nu poti sa lucrezi intr-o hruba si sa iti spui ca oamenii nu se vor lasa condusi de aparente“, spune Constantin. La aparente si la prima impresie s-a gandit si compania de software United Management Technologies cand a apelat la Knox Design. „In fiecare zona de birouri avem un alt tablou, o pictura abstracta, pentru a da personalitate spatiului“, spune Catalin Oltean, directorul UMT.

    In general, companiile care achizitioneaza picturi pentru birouri prefera lucrarile abstracte, pictura conceptuala sau tehnica mixta, iar cele realizate in stil clasic, academic par sa fie mai putin dorite. „Sunt mai cautate operele abstracte, pentru ca au avantajul de a fi mai dificil de interpretat si nu vor isca discutii sau controverse pe baza temei alese“, spune Alina Pascale, de la Val House. 

    La randul sau, Dragos Olea e de parere ca, atunci cand vine vorba de arta contemporana, alegerile sunt „safe, confortabile si pur decorative, fiind bazate mai mult pe gusturile personale ale catorva decidenti, decat pe o selectie riguroasa efectuata de un board de specialisti“. Add-Business Chance On Art va organiza in primavara viitoare o serie de workshopuri ce vor aborda si criteriile de baza pentru colectiile corporatiste. Pana atunci, spune Olea, probabil ca „trebuie sa treaca ceva ani pana cand directorii din companii puternice vor intelege ca o colectie de arta poate comunica valorile companiei mai bine decat un intreg catalog de prezentare“.

  • Aton Art

    Infiintata de scurt timp, Aton Art e una dintre primele firme din Romania specializate in realizarea de picturi la comanda pentru birourile companiilor.

    • LUCRARI

    Merg pe mana artistilor tineri, dar originali si considera ca trei lucrari realizate de acelasi autor pot crea unitate in ambientul biroului sau al firmei.

    • PRETURI

    Pentru un tablou de 18×13 cm clientul trebuie sa plateasca doar 10 euro, iar pentru o piesa mai impunatoare, de 170×200 cm, costurile ajung la 250 de euro.


  • Colectii celebre

    DEUTSCHE BANK detine una dintre cele mai mari colectii de arta, estimata la 75 de milioane de euro, in total 50.000 de piese imprastiate in sediile din toata lumea. In Frankfurt, fiecare etaj e dedicat unui anumit artist.

    MICROSOFT CORPORATION poseda o colectie de 4.000 de piese de arta, cu o valoare ce depaseste 25 de milioane de dolari. Achizitiile sunt facute de catre un grup de 9 angajati ai companiei, inlocuiti periodic. Microsoft colectioneaza mai ales lucrari ale artistilor tineri.

    JOSEPH E. SEAGRAM & SONS, gigantul alimentar, a inceput sa achizitioneze lucrari de arta inca din 1957. Are o impresionanta colectie de tablouri, ceramica si sculpturi.

  • Retro vs. Metro

    Miliardarul american John Sperling lanseaza in volumul sau „The Great Divide“ teoria celor doua natiuni americane: America Retro si America Metro

    De aproape 150 de ani, cuvantul „secesiune“ echivaleaza cu o blasfemie in Statele Unite. Dupa ce Razboiul de Secesiune aproape ca a rupt America in doua, se credea ca problema a fost rezolvata si ca toti americanii gandesc si actioneaza la unison.

    Insa o noua carte care a starnit nu valuri, ci adevarate tsunami in SUA demonteaza teoria statelor unite americane si demonstreaza ca, de fapt, prapastia nu a fost niciodata acoperita. John Sperling, miliardar american si suporter al Partidului Democrat, a scris (impreuna cu alti patru co-autori) volumul „The Great Divide“ (sau „Marea Prapastie“), in care vorbeste despre divortul dintre statele americane conservatoare, „paseiste“  (denumite in carte Retro) si cele moderniste, care se concentreaza asupra viitorului (sau asa-numita parte Metro a Americii – de la metropolitan).

    „America nu este o tara unita, cu obiceiuri, nevoi si dorinte comune. Sunt doua natiuni, fiecare cu propriile sale traditii, necesitati si aspiratii“, scrie Sperling, care vorbeste despre opozitia vizibila dintre Nord si Sud, dintre bastioanele republicane (statele Retro) si cele devotate Partidului Democrat (Metro).  Sperling merge mai departe, demonstrand ca statele albastre (cu electorat predominant democrat, conform hartilor folosite la ultimele alegeri prezidentiale americane) au fost in mod deliberat dezavantajate in ceea ce priveste distribuirea fondurilor pentru lupta impotriva terorismului, in favoarea celor rosii (republicane). Tomul se doreste si o strategie prin care democratii pot recastiga controlul: „Republicanii sunt foarte disciplinati si conservatori, cu valori bine stabilite: Dumnezeu, tara si familia, in vreme ce democratii nu au un sistem valoric clar“. 

    In contrast clar cu caracterul senzational al cartii, autorii folosesc un ton calm, moderat fara a se ajuta de un stil bombastic sau hiperbolic, ceea ce a contribuit foarte mult la capitalul de credibilitate al cartii. Toate afirmatiile sunt sprijinite de date istorice, de sondaje, tabele si grafice, 64% dintre americanii chestionati admitand ca traiesc intr-o tara divizata in doua tabere.

  • Socanta America

    SOCANTA AMERICA

    Statele Unite inca domina, autoritar, jocul de forte la nivelul intregii planete. Ce se ascunde, insa, sub aceasta aparenta? Edward Behr, jurnalist nascut in Franta, cu studii universitare in Marea Britanie, a devenit corespondent al agentiei Reuters inca din 1951, iar din 1965 este director al biroului din Hong Kong al revistei americane Newsweek. Behr schiteaza portretul unei Americi insolite, aflata nu o pe o traiectorie a progresului (performanta tehnologica, dezvoltare combinata a cercetarii cu cresterea economica, revolutie informatica etc.), ci pe o spirala a declinului. Omnipotenta conceptului de „political correctness“, segregatiile de natura etnica sau sexuala, dictatura minoritatilor rasiale sau culturale, psihoterapiile aberante, uriasele decalaje privind veniturile sau gradul de scolarizare, criminalitatea, extremismele, delirul rapirilor de catre extraterestri, magia butaforiei de tip Disneyland etc.

    O America Infricosatoare, de Edward Behr (Editura Humanitas) 

    RUSIA LA BRAT CU NATO

    Volumul se deschide si apoi se inchide cu o parabola rezonanta: Vladimir Putin patrunzand pe baza militara Practica di Mare, de langa Roma, la 28 mai 2002, intalnindu-se cu omologii sai din 19 tari NATO si infiintand un Consiliu comun NATO. O apropiere istorica intre fostii inamici din Razboiul Rece. Putin este comparat cu generali antici romani care erau intampinati pe Campul lui Marte de pe colina capitolina cu ovatii, lauri si alte marci ale recunostintei populare. Analiza lui Pierre Lorrain incearca sa sistematizeze toate evenimentele istorice, demersurile politice si factorii de context geostrategic care au facut posibila transformarea Rusiei intr-un aliat NATO de neinlocuit.

    Incredibila alianta Rusia-Statele Unite, de Pierre Lorrain (Editura Stiintelor sociale si politice)

  • Un Hitler umanizat, candidat la Oscar

    Cu filmul „Der Untergang“, in care Hitler e personaj principal, regizorul Oliver Hirschbiegel sparge unul dintre ultimele tabu-uri ale cinematografului german

    Daca ar fi sa-i dam crezare regizorului german Oliver Hirschbiegel, Adolf Hitler avea preocupari cat se poate de umane in timpul liber, adica atunci cand nu era prins de planurile de invazie si distrugere a lumii si de programul de anihilare a non-arienilor.  In filmul „Der Untergang“, lansat la mijlocul lunii trecute in Germania si care a dat nastere la un munte de controverse, proteste si articole, Hitler este cat se poate de amabil cu secretara sa personala, cu care are o relatie de admiratie si pretuire reciproca. De asemenea, se bucura ca un copil cand primeste un tort de ciocolata de ziua sa de la Eva Braun, amanta si apoi, pentru cateva ore, sotia sa. 

    O alta secventa il infatiseaza pe Führer, cu mainile tremurand incontrolabil din cauza maladiei Parkinson, urland cat il tin puterile la generalii sai, pe care ii califica drept „lasi si tradatori“.

    „Der Untergang“, realizat cu un buget substantial pentru industria cinematografica germana (13,5 milioane de euro) isi propune sa recreeze ultimele zile ale lui Hitler, petrecute in bunker, in vreme ce Berlinul se preda fortelor aliate.

    „A fost o fiinta umana, nu un psihopat“, e de parere scenaristul Bernd Eichinger. „E adevarat ca, atunci cand voia, putea sa fie absolut fermecator. Si, ca orice om, avea slabiciunile lui“, mai spune Eichinger, care isi apara  portretizarea „romantata“ a liderului nazist, sustinand ca a dorit sa demonstreze ca oricine ar putea fi noul Hitler. 

    „Am vrut sa atrag atentia asupra pericolului – fiecare dintre noi are porniri animalice. Acesta este mesajul filmului“, declara scenaristul. Pelicula a fost masacrata si de critici si de analisti, care se intreaba daca „un monstru ar trebui infatisat drept o fiinta umana“ (Bild). „Filmele despre personajele negative ale istoriei sunt importante, pentru ca ne pot arata cum gandesc. Insa, daca un film il arata pe Hitler plangand, asta nu ne ajuta sa descoperim ce s-a intamplat in ultimele zile ale celui de-al Treilea Reich“, scrie Cristina Nord, critic cultural al publicatiei germane Tageszeitung.

    Intre timp, protestele continua, dar se pare ca producatorii filmului vor rade la urma: in prima saptamana de la lansarea in Germania, „Der Untergang“ a fost vazut de 750.000 de spectatori, un adevarat record. Iar Asociatia Germana de Film a anuntat ca un juriu independent a ales „Der Untergang“ pentru a candida, din partea Germaniei, la premiul Oscar pentru cel mai bun film strain, in 2005.

    Regia: Oliver Hirschbiegel.
    Cu: Bruno Ganz,  Alexandra Maria Lara, Corinna Harfouch,  Ulrich Matthes, Juliane Köhler.
    Durata: 150 minute

  • Tom Cruise – asasin platit

    Fosta sotie a lui Tom Cruise a luat un Oscar si el nu. Multi dintre colegii de generatie ai lui Tom Cruise, care nici macar nu au un zambet asa de stralucitor, au luat un Oscar si el nu. Prin urmare, Cruise a pornit in cruciada sa personala pentru a pune in sfarsit mana pe premiu. 

    A jucat anul trecut intr-un film serios – „Ultimul Samurai“, iar acum si-a luat inima in dinti si a acceptat sa interpreteze un personaj negativ cat mai credibil, de fapt un veritabil psihopat. 

    In „Collateral“ („Colateral“), Cruise este Vincent, un asasin platit angajat de un cartel al drogurilor sa elimine mai multi martori care ar putea compromite activitatea profitabila a „institutiei“ respective. In loc sa se deplaseze cu masina proprie, ca orice ucigas normal, Vincent alege un taxi condus de Max (Jamie Foxx) si asa incepe o noapte abracadabranta de urmariri, asasinate si o lupta surda intre cei doi: asasinul si taximetristul pe care il obliga sa-i fie sofer. 

    „Collateral“ e un film de actiune, regizat insa ca un western. Imaginile amintesc,  pe alocuri, de un tablou expresionist, scenariul nu e plictisitor, iar personajele sunt bine interpretate. Ar fi interesant insa ca Jamie Foxx sa primeasca Oscarul… 

    Regia: Michael Mann. 
    Cu: Tom Cruise, Jamie Foxx, Jada Pinkett Smith.
    Durata: 115 minute. 
    Ruleaza in Romania din 8 octombrie