BusinessMagazin

Blog

  • Noi actionari in McCann PR

    Bogdan Enoiu, care conduce operatiunile BV McCann Erickson in Romania, a cedat 10% din actiunile McCann PR catre doi apropiati ai sai din agentie.

     

    Din luna iulie a acestui an, Bogdan Enoiu are cu 10% mai putin din actiunile detinute in business-ul de PR al grupului, McCann Profesional Communication SRL (cunoscuta sub numele de McCann PR). Conform informatiilor publicate de Monitorul Oficial, Bogdan Enoiu a cedat cate un pachet de 5% catre Adrian Botan, director regional de creatie pentru Europa Centrala si de Est al McCann Erickson, si catre Alexandru Dumitrescu, associate creative director al BV McCann Erickson. Dupa cesiune, actionariatul agentiei arata astfel: Bogdan Enoiu – 40%; Silviu Sefer – 20% (Sefer mai este implicat si in business-ul de BTL, Momentum, n.r.); Imola-Marta Calota – 30% (Imola Zoltan, managing partner al agentiei, n.r.); Adrian Botan – 5% si Alexandru Dumitrescu – 5%.

     

    In cadrul grupului, Adrian Botan mai detine functia de director adjunct, fiind mana dreapta a lui Bogdan Enoiu. Conform declaratiilor agentiei pentru anuarul 100 Tineri Manageri de Top, editat de BUSINESS Magazin, BV McCann Erickson si-a triplat cifra de afaceri in ultimii cinci ani, de cand Botan conduce departamentul de creatie al agentiei (de notat ca cel mai mare volum de business al agentiei se datoreaza diviziei de media, Universal McCann). McCann PR a fost infiintata in 2004 ca departament de relatii publice al BV McCann Erickson Romania. Din august 2004, McCann PR este entitate juridica independenta. Iar din primavara acestui an, agentia s-a afiliat la reteaua Weber Shandwick, divizia de relatii publice a The Interpublic Group of Companies, din care face parte si McCann Erickson.

     

    In anul 2005, primul an intreg de activitate, McCann PR a inregistrat o cifra de afaceri declarata de peste 430.000 de euro.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Demisec de cursa lunga

    Client: Murfatlar Romania

    Brand: Conu’ Alecu

    Agentie: Next si Cap

    Canale: BTL, PR, locul de vanzare (POS)

     

    Murfatlar isi schimba abordarea in comunicarea de marketing: daca in alti ani aloca bugete consistente de ATL (TV, in special) pentru promovarea brandurilor nou-lansate (Sec de Murfatlar sau Rai), de data aceasta compania imbratiseaza publicitatea neconventionala (BTL si PR) pentru promovarea brandului Conu’ Alecu, cel mai nou sortiment de vin din portofoliul companiei.

     

    Conform Next Advertising, agentie care a lucrat la aceasta lansare, componenta de PR vizeaza promovarea sortimentului in cadrul rubricilor gastronomice si al diverselor proiecte speciale. Constructia brandului s-a ridicat la o suma totala de cateva zeci de mii de euro, iar bugetul alocat comunicarii brandului pana la sfarsitul acestui an este de 200.000 de euro, conform aceleiasi surse.

  • Meseria mea e blogul

    La cei 28 de ani ai sai, Bobby Voicu are sase masini si venituri de cateva mii de dolari pe luna, si asta fara sa lucreze zi-lumina. Ba chiar, spune el, in fiecare zi se trezeste cel mai devreme la ora doua dupa-amiaza. Si totusi, banii ii vin cu regularitate, sub forma unor cecuri emise in SUA. Cand il intrebi ce face, raspunde fara sa clipeasca „blogging pentru bani“.

     

    Bobby, cum isi semneaza articolele pe bloguri, este un exponent al micilor antreprenori romani care au descoperit ca blog-ul poate fi ceva mai mult decat un jurnal online, un petec de Internet unde sa-si impartaseasca ideile si experientele. Un astfel de blog generalist nu ar avea de fapt nici macar cum sa-si castige singur existenta, pentru simplul motiv ca serviciile de publicitate contextuala, principala sursa de venit a majoritatii blog-urilor, nu agreeaza paginile cu un continut personal, ci doar pe cele tematice.

     

    Explicatia vine de la sine. Cei care isi fac publicitate prin reclame contextuale, folosind marile portaluri gen Google, Yahoo!, Amazon, au interes ca produsele lor sa fie promovate alaturi de articole cu subiect similar, nu langa unul in care, de exemplu, o adolescenta vorbeste, sa spunem, despre micile ei drame emotionale specifice varstei.

     

    In urma cu cativa ani, Bobby a lucrat la o agentie imobiliara, iar acum are o emisiune la radio Lynx, un post de nisa pentru internauti. De altfel, cam la atat se reduce cv-ul sau profesional, primul fiind doar un serviciu temporar intr-o afacere de familie, in vreme ce radioul reprezinta mai mult un hobby.

     

    Secretul sau? „Nu e nici un secret, doar ca lucrurile sunt de obicei mai simple decat isi inchipuie lumea. La asta ma pricep, stiu sa-mi vand marfa“, spune el referindu-se la felul in care isi promoveaza blog-urile. Iar cel mai simplu dintre lucrurile simple este promovarea directa, prin contactarea unor publicatii sau autori ai altor blog-uri cu subiecte asemanatoare.

     

    Practic, prin comentariile pe care le face pe alte blog-uri sau prin aparitia numelui sau in diferite publicatii electronice popularitatea sa creste, iar asta inseamna, automat, mai multi cititori pentru jurnalele sale online, deci mai multi bani.

     

    O alta metoda de promovare este asa numitul Search Engine Optimization. Pe scurt SEO – o abreviere in spatele careia se afla diferite metode de a asigura o pozitionare mai buna a unei pagini de Internet in rezultatele unor motoare de cautare precum Google, Yahoo! sau MSN.

     

    Algoritmul prin care motoarele de cautare calculeaza rating-ul unui site tine cont de mai multi factori, printre care numarul de linkuri care conduc la el de pe alte site-uri si cuvintele cheie cu care sunt asociate textele, factori pe care cei care fac SEO ii au in vedere cand „optimizeaza“ un site.

     

    Practic, oricine isi poate face un cont pentru unul dintre serviciile de publicitate inserate pe site-uri. Poate cel mai folosit in Romania este serviciul AdSense al Google. In functie de numarul de click-uri facute de utilizatori pe reclamele de pe site-uri, de pretul platit pentru fiecare dintre ele de catre publicitari si de „calitatea“ utilizatorilor – mai exact de zona din care acestia acceseaza Internetul (astfel se deduce relevanta acelui utilizator pentru fiecare dintre marcile promovate) la final de luna se emite cecul. De regula, acesta este trimis prin posta par avion, la cateva saptamani dupa incheierea unei luni de publicitate, insa etapele de primire si incasare a cecului de la o banca romaneasca prelungesc durata de asteptare, uneori pana la aproape trei luni.

     

    Intrebat cate blog-uri are, Bobby Voicu are nevoie de cateva clipe pentru a le numara in minte. Pentru ca din cele mai mult de 20 de blog-uri, doar pe cateva dintre ele posteaza cu regularitate.

     

    Blogurile lui abordeaza diverse teme, de nisa sau de eveniment, cum a fost cazul celui despre Campionatul Mondial de Fotbal (2006fifaworldcup.info), care acum „este mort“. Dar nu inainte de a-i aduce aproape 3.000 de dolari din publicitatea Google si 150.000 de vizitatori unici.

     

    „Eu nu sunt un mare fan al fotbalului, dar la acest campionat incepeam sa ma uit la televizor pe la ora 15 cand incepea primul meci si ma opream seara, la ultimul meci. Apoi ma apucam sa citesc ce s-a scris pe Internet si sa postez pe blog. Am avut si zile in care munceam 20 de ore.“

     

    Celelalte blog-uri ale sale sunt dedicate unor subiecte complet diferite, de la unul pe tema masinilor de teren sportive (SUV-uri) la altul despre ciocolata, dar pe care il scrie altcineva. El se ocupa doar de partea tehnica, de indexarea paginilor in motoarele de cautare si de optimizarea blog-ului, iar banii sunt impartiti la jumatate. Dar micul mare secret al lui Bobby ar fi acela ca banii pe care ii castiga vin cu precadere de la bloguri in limba engleza.

     

    „Sunt foarte putini bani in Romania si ai nevoie de foarte mult trafic ca sa atragi o suma rezonabila. In engleza iti trebuie 5% din traficul din Romania pentru aceiasi bani.“ Diferenta se explica prin faptul ca un cititor in limba engleza al blog-ului este „pretuit“ diferit de algoritmul programelor de publicitate si de cele mai multe un click dat de un cititor in limba engleza este evaluat mai sus decat unul dat de un utilizator roman.

     

    „In strainatate, banii au si alta valoare, iar 300 de dolari nu inseamna foarte mult daca le oferi ceea ce vor“, spune Voicu. Cunoscand acest truc, cele mai populare site-uri romanesti au crescut nu atat datorita valului de internauti romani, cat mai ales datorita strainilor. Deloc surprinzator, primele doua site-uri din Internetul romanesc, din punctul de vedere al cifrelor de audienta furnizate de trafic.ro, sunt doua dotcomuri: softpedia si soft32. Ambele sunt redactate in limba engleza, pastrand doar cateva rubrici in limba romana, iar cifra lor de afaceri pe anul trecut inseamna un total de aproape 1,5 milioane de euro, dupa cum au declarat reprezentantii lor. Totusi, aceasta nu inseamna ca postarile in limba engleza nu sunt lipsite de provocari sau de neajunsuri. Cel mai evident dintre ele e chiar limba engleza.

     

    „Cu toate cunostintele mele, imi vine greu sa scriu in limba engleza, in limba nativa intotdeauna comunici mult mai bine“, marturiseste Bobby Voicu. Pe de alta parte, alti antreprenori au vazut avantaje de ambele parti. La doi ani dupa lansarea din 1998 a site-ului eAstrolog.ro, Val Dragu a inceput sa interpreteze astrii in limba engleza, folosind astrologi cunoscuti, si a lansat eAstrolog.com. Si spune ca varianta .com ar trebui dezvoltata, pentru ca are mai mult potential. In acest moment, dintr-un total de 127.000 de afisari lunare pentru ambele variante, conform trafic.ro, din cinci vizitatori doar unul isi citeste horoscopul in limba engleza.

     

    „Publicul in engleza e mult mai pretentios la limbaj. Desi pe unele site-uri limba e efectiv torturata si totusi au trafic, ca sa comunici in engleza trebuie sa faci mai mult decat sa traduci bine“, spune proprietarul eAstrolog, care coordoneaza o echipa de patru astrologi si un redactor corector.

     

    Un repros pe care blogger-ul Bobby Voicu il aduce Internetului romanesc e ca, din cele sase milioane de utilizatori, cea mai mare parte sunt atehnici si nu il folosesc decat pentru contul de e-mail si pentru serviciile de instant messenger.

     

    De fapt, Bobby Voicu incearca sa ii determine si pe altii sa scrie blog-uri pentru a castiga bani. Pe forumul unuia dintre blog-urile in limba romana, blogoree.ro, propune si modereaza discutii despre modalitatile de castig si promovare.

     

    Pana la urma, mai multi bloggeri autohtoni inseamna mai mult trafic in limba romana si implicit click-uri mai scumpe si mai profitabile pentru toata lumea. Nu cent cu cent, ci leu cu leu.

  • Business conditionat

    Jeremy Wright, proprietarul unuia dintre cele mai vizitate blog-uri din lume (ensight. org), care a sustinut recent o prezentare in Romania, vede insa si partea negativa sau mai degraba riscanta a faptului ca blog-urile au inceput sa devina o metoda de a-ti castiga existenta.

     

    VENITURI: Castigurile zilnice aduse de un blog de succes pot ajunge pana la 50 $ pe zi, adica peste 1.500 $/luna.

     

    RISCURI: Partea descurajanta e faptul ca apare riscul ca oamenii „sa fie prea atenti la cifre si profituri, sa renunte la job-urile lor si apoi sa esueze“.

     

    PRETUL SUCCESULUI: Pentru ca nu e usor sa ajungi sa ai succes (si bani) in acest business. Wrights l-a dat ca exemplu extrem pe Darren Rowse, un blogger care a castigat intr-un an 100.000 de dolari doar din reclame contextuale Google. Insa pentru asta, el lucreaza in jur de 12 ore pe zi pentru a-si mentine blog-urile in atentia cititorilor si face asta de aproape 3 ani.

  • HI-TECH: Robo Sapiens

    Pionierii anticipatiei s-au inselat. In atat de asteptatii ani 2000 nu circulam prin orase cu masinarii zburatoare, nu ne teleportam, iar despre androizi programati dupa legile imuabile ale roboticii nici pomeneala. Totusi, primii pasi mecanici au fost facuti. Iar cercetatorii spun ca viitorul din filme nu este chiar atat de departe pe cat ar putea parea.

     

    O data pe luna, Saya, receptionista de la Universitatea de Stiinte din Tokio, ar avea toate motivele sa intenteze proces angajatorilor. Vizitatorii pot vedea cum doi studenti ii desfac bluza chiar in biroul in care-si desfasoara activitatea, lasand sa se vada sutienul secretarei. Dar Saya nu a apelat niciodata pana acum la serviciile unui avocat specializat pe cazurile de hartuire sexuala, pentru ca nu a fost programata sa o faca. Robotul cu trasaturi feminine stie, in schimb, sa poarte un dialog standard cu vizitatorii Universitatii, sa dea indicatii despre persoane si locuri din cadrul campusului accesand propria baza de date sau sa-si serveasca musafirii cu cafea. Si in fiecare luna, Saya este verificata pentru a vedea daca nu are nevoie de o schimbare a pieselor mecanice din care este formata sau pentru a-i actualiza informatiile pe care le contin microcipurile ascunse sub craniul de plastic. Imaginea pe care o vad vizitatorii ridica o intrebare. De ce ar avea nevoie un robot de lenjerie intima?

     

    „In spatele sutienului se afla boxele prin care vorbeste cu vizitatorii. Am folosit acest articol vestimentar pentru ca e o modalitatea facila de a crea impresia formelor omenesti“, spune Hiroshi Kobayashi, inginerul care a creat acest robot cu ajutorul studentilor lui. Iar crearea unei masinarii dupa chipul si asemanarea omului ridica mai multe probleme, care nu pot fi rezolvate atat de simplu. Saya are un vocabular de cateva sute de replici pentru a conversa cu vizitatorii universitatii si stie sa reactioneze prin sase expresii faciale: uimire, frica, furie, repulsie, fericire si tristete. Dar toate acestea sunt departe de visul unei masini care sa nu poata fi deosebita de omologul ei uman.

     

    Joe Engelberger, considerat parintele roboticii dupa ce in anii ‘50 a dezvoltat primul robot industrial din lume in Statele Unite, considera ca s-a ajuns in acest punct nu neaparat din lipsa mijloacelor tehnice. „Constructorii de roboti din zilele noastre au la dispozitie mai multe tehnologii ca niciodata. Provocarea este sa le combini intr-un mod viabil din punct de vedere economic.“ Inainte, pentru fiecare robot trebuia dezvoltat un software special dedicat si construit din piese specifice. Acum, multe dintre componente pot fi gasite pe rafturile magazinelor de electronice. Cel mai bun exemplu este producatorul de jucarii Lego, care are o gama de produse reprezentand piese asamblabile in diverse combinatii, carora alaturandu-le mici motorase pot da nastere la roboti de jucarie cu diverse forme si posibilitati motrice. Cu toate acestea, multe dintre tehnologiile „serioase“ existente nu sunt folosite. De exemplu, scanarea prin sistemul LADAR – o tehnologie care foloseste ultrasunete pentru a detecta obstacole. Simtul tactil ar putea fi reprodus pentru a face robotii sa simta. Acum o pot face in doua moduri distincte. Fie prin masurarea fortei, a presiunii exercitate, fie prin senzori care sa trimita informatii microcipului despre textura materialelor, despre temperatura si forma lor. In cazul oamenilor, alaturarea aceste doua metode de interactiune cu obiectele din mediul inconjurator ne permite de exemplu sa distingem in frigider pe intuneric o cutie de suc fara sa o putem vedea.

     

    „In robotica, aceste probleme au fost rezolvate de mult timp, dar tehnologiile nu au fost combinate de nimeni“, spune Joe Engelberger. Dar inventiile recente si exponatele de la targurile de noi tehnologii sunt un semnal ca viitorul cand robotii ne inconjoara nu este chiar atat de indepartat. Doar ca nu asa cum ne imaginam noi. Intr-o prima faza, robotii vor avea sarcini mult mai putin prozaice. Vor fi cei care vor calca hainele, vor pastra curatenia in casa, vor juca rolul de companioni ai batranilor, ne vor conduce masinile sau vor realiza operatii chirurgicale in cazurile in care este nevoie de un grad de precizie care nu lasa loc erorilor umane.

     

    Dezvoltarea ar putea veni, la fel ca si in alte cazuri (Internetul, bunaoara) din zona tehnologiilor dezvoltate de armata. Dar interesul vine si din partea marilor corporatii, un semnal ca viitorul este mai aproape decat credem. In luna mai, Microsoft a anuntat ca are un program de cercetare in curs, creat pentru a lansa pe piata un sistem de operare si alte cateva programe speciale pentru a fi folosite de creierele mecanice. Insa, spre deosebire de departamentele care produc software pentru PC-uri, cercetatorii de la Microsoft nu sunt doar programatori. Biologii ii invata pe roboti sa se miste, entertainerii sa inteleaga umorul si chiar sa il produca, o echipa de statisticieni lucreaza la un algoritm care sa invete robotii cand sa ignore informatiile primite, iar inginerii incearca sa gaseasca noi materiale compozite care sa-i faca mai usori si flexibili. 

     

    Japonia este cu siguranta tara robotilor si mai multi entuziasti au facut deja pasi importanti catre robotul android. Sau cyborg, combinatia dintre om si masina. Yoshiyuki Sankai este unul dintre cei mai apreciati ciberneticieni japonezi. Ultima lui opera se numeste HAL si reprezinta practic un costum de plastic impanzit de cabluri si microcipuri care daca este folosit de un om, il ajuta sa ridice obiecte cu 40 de kilograme mai grele decat ar putea sa o faca in mod normal. Unul dintre domeniile de utilizare a creatiei sale este cel medical. Purtat de asistente, un pacient poate fi ridicat de o singura persoana fara nici o dificultate. Compania lui Sankai, Cyberdine, inchiriaza „costumul“ cu 1.000 de dolari pe luna, iar bateriile trebuie reincarcate la fiecare cinci ore. Si comenzile au inceput deja sa apara. Prima dintre ele a venit din partea unui japonez care isi pierduse un picior intr-un accident de masina. Acum, Cyberdine are 500 de contracte pe care trebuie sa le onoreze si a inceput sa caute investitori pentru a deschide o fabrica de 17 milioane de dolari. Pentru cateva companii, sa vanda roboti a devenit o afacere buna. Compania americana iRobot, listata la bursa din New York, a vandut pana acum 2 milioane de roboti-aspiratoare care pot face curatenie in casa fara sa rateze vreun centimetru pe mocheta sau sa rastoarne bibelourile. Modelul „Roomba“ a dus veniturile din al doilea trimestru de anul acesta al companiei la 35 de milioane de dolari, in crestere cu 33% fata de perioada anului trecut.

     

    Piata este totusi relativ mica doar 6 miliarde de dolari anual pentru robotii industriali, potrivit Federatiei Internationale a Robotilor, un organism format din producatorii „masinariilor“ inteligente. Daca sunt adaugate si programele software, materialele si piesele folosite, valoarea industriei ajunge undeva in zona a 18 miliarde de dolari anual. Asteptarile analistilor sunt insa optimiste. Compania de consultanta si cercetare britanica Future Horizons se asteapta ca in 2010 sa fie 55,5 milioane de roboti in lume, multi dintre ei chiar in casele noastre, iar valoarea pietei sa atinga 59,3 miliarde de dolari.

     

    Cel mai cunoscut robot al momentului pare sa fie Aibo, cainele inteligent produs de Sony, care s-a vandut in 150.000 de exemplare din 1999 incoace. In timp, jucaria de 2.000 de dolari a devenit tot mai sofisticata, ultima versiune putand sa vorbeasca – are un vocabular de 1.000 de cuvinte, asculta comenzile vocale ale stapanului, putea sa fotografieze, sa cante sau chiar sa publice pe blogul propriu, conectandu-se la Internet, impresii zilnice despre viata de caine robot. Totusi, la inceputul acestui an, Sony a oprit productia jucariilor Aibo, invocand politica de reducere a costurilor si vanzarile slabe. Dupa definitiile date de cercetatori in robotica, fiecare dintre noi foloseste deja astfel de aparate. De exemplu, cuptorul cu microunde are senzori, la fel sistemul de parcare asistata al masinii. Iar robotii care imita trasaturile oamenilor sau animalelor nu au fost pana acum succese de casa pentru producatorii lor. Unul dintre motive ar fi chiar filmele de science-fiction care i-au facut pe oameni sa aiba asteptari mai mari de la robotii pe care i-ar putea cumpara.

  • Robotul potrivit la locul potrivit

    COSMONAUTUL: Oameni de stiinta de la Universitatea Cornell din Statele Unite au creat un mic robot care poate face copii exacte ale lui. Fiecare robot este compus din cateva cuburi care au mecanisme similare si un sistem de prindere magnetic. Robotii pot apuca alte asemenea cuburi si sa le suprapuna in asa fel incat sa dea nastere la un exemplar identic. Echipa care l-a creat crede ca robotul ar putea fi folosit in zone periculoase sau in zborurile spatiale.

     

    SECRETARA: Cercetatorii japonezi au lansat Repliee Q1Expo, numele de cod sub care se ascunde robotul femeie care seamana cel mai bine cu un om de pana acum. In loc de plasticul folosit la alti roboti Repliee are piele din silicon pentru a da o impresie mai apropiata de realitate. In partea de sus a corpului are 42 de senzori si un compresor de aer ce-i permit sa se miste la fel ca un om.

     

    MENAJERA: Desi prin design nici macar nu incearca sa fie confundata cu o menajera adevarata, Roomba face curatenie cu la fel de multa pricepere. Are un aspirator incorporat si prin cativa zeci de senzori reuseste sa evite obstacole si sa coboare scarile. Cand a terminat treaba, se retrage automat la locul ei si se conecteaza la priza ca sa isi incarce bateriile.

  • Cronologii mecanice

    • 322: Aristotel imagineaza un mecanism care sa functioneze dupa vointa celor din jur
    • 1495: Leonardo da Vinci deseneaza un cavaler mecanic care se poate aseza si isi poate misca bratele, capul sau maxilarul. Nu este sigur daca robotul a fost vreodata construit, dar desenul reprezinta primul robot imaginat vreodata.
    • 1881: Scriitorul italian Carlo Collodi publica „Pinocchio“, o carte pentru copii despre o marioneta de lemn care prinde viata
    • 1921: Dramaturgul ceh Karel Capek popularizeaza in piesa RUR cuvantul „robot“, dupa cehul „robota“, insemnand munca fortata
    • 1956: Joe Engelberger si George Devol infiinteaza prima fabrica producatoare de roboti industriali, Unimation
    • 1961: Unimate, primul robot industrial, incepe lucrul la o linie de asamblare a General Electric
    • 1966: Centrul pentru Inteligenta Artificiala al Universitatii Stanford dezvolta primul robot mobil – Shakey. Poate vedea si interactiona cu mediul inconjurator, iar computerul care il controleaza ocupa o camera intreaga
    • 1977: R2D2 si C3PO apar in prima parte a trilogiei lui George Lucas, „Razboiul Stelelor“. Chiar si acum, sunt cei mai cunoscuti roboti din lume
    • 1999: Sony lanseaza cainele robot AIBO. Vandut cu 2.000 de dolari, putea sa se miste prin camera si sa raspunda la cateva comenzi
    • 2000: Honda prezinta robotul ASIMO – cu o forma care aduce aminte de trasaturile omenesti, acesta poate chiar alerga

  • Amplificatorul gandirii

    Fara sa vrea, copiii au jucat un rol important in istoria computerelor. Insa calculatoarele personale de astazi nu sunt inca instrumentele pe care si le-au imaginat promotorii utilizarii computerelor in educatie.

     

    Intai am crezut ca doar in mediile prin care ma misc eu – in mare masura colegi de breasla – aproape toti copiii au calculatoare acasa. Apoi am avut surpriza ca practic toti colegii de clasa ai fiicei mele sa aiba, la randul lor, PC-uri pe birou. In fine, un reality-show de televiziune care ne-a plimbat printr-o multime de case ale romanilor din toate mediile sociale mi-a confirmat banuiala ca majoritatea copiilor de varsta scolara din mediul urban au calculatoare acasa. Cum se face ca fara ajutorul parintilor – care arareori se pricep – si fara manuale, copii deprind cu usurinta utilizarea elementara a computerului?

     

    Exista doua explicatii si nu este intamplator ca ambele pornesc de la un personaj care nu prea a avut de-a face cu stiinta computerelor, dar pe care indirect a influentat-o semnificativ. Este vorba de psihologul elvetian Jean Piaget, cunoscut astazi mai ales pentru influenta sa asupra stiintelor pedagogice. Pornind de la testele de inteligenta inventate de Alfred Binet – pe care se bazeaza testele IQ de azi -, Piaget a observat un tipar al raspunsurilor gresite in functie de varsta copiilor, ceea ce l-a indemnat sa creada ca modul in care gandesc copiii este in mod inerent diferit de procesele cognitive dezvoltate de adulti. Mai mult, a constatat ca toti copiii trec printr-o succesiune de etape in dezvoltarea lor intelectuala si a tras concluzia – dezvoltata apoi intr-o teorie numita „constructivism“ – ca invatarea nu este doar un proces de achizitie de cunostinte din exterior, deoarece o buna parte din cunostinte sunt „construite“ de copii pe baza experientelor de interactiune cu mediul. De fapt, cand se joaca, copiii actioneaza precum savantii: dezvolta ipoteze pe care le testeaza pentru a le valida apoi sau a le modifica si rafina. Asadar, prima explicatie a abilitatii copiilor de a invata utilizarea computerului este evidenta. Este un „mediu“ asupra caruia aplica ipoteze pe care le testeaza, iar „cunoasterea“ se construieste empiric, fara un suport semnificativ de informatii achizitionate din exterior.

     

    Desi primite cu interes, tehnicile pedagogice bazate pe teoria constructivista au fost putin aplicate in scoli, deoarece modificarile structurale pe care le impuneau sistemului educational erau radicale. Insa un fost colaborator al lui Piaget, matematicianul Saymour Papert, a dus ceva mai departe abordarea educatiei pe baze constructiviste, observand ca invatarea se petrece mai ales atunci cand copiii sunt implicati in realizarea unui „produs“, a unui artefact exterior, iar computerul ar putea fi un mediu extrem de puternic in acest sens. Pentru a verifica aceasta ipoteza, Papert a conceput la M.I.T. un limbaj de programare numit Logo cu care si-a propus sa-i invete pe copii matematicile „in joaca“. Succesul acestei abordari (numita „constructionism“) a fost inca si mai evident odata cu setul de jucarii programabile numit Lego Mindstorms – un mic atelier de robotica conceput de Papert in scopuri educationale – care s-a bucurat de o mare popularitate.

     

    In paralel cu Papert – dar influentat puternic de experimentele acestuia si de constructivismul lui Piaget – un alt cercetator american pe nume Alan Kay si-a imaginat un computer pentru uzul copiilor: portabil (de dimensiunea unei carti), usor de utilizat, inzestrat cu un ecran senzitiv si conectat la „biblioteci digitale“ de unde sa poata descarca diverse materiale educationale. Proiectul, cunoscut sub denumirea Dynabook, isi propunea in esenta sa se constituie intr-un mediu nou, destinat experimentului si invatarii, un „amplificator al gandirii“ – cum l-a numit Kay. Desi utopic din punct de vedere hardware, proiectul a demarat ca software la Xerox PARC, iar Kay a dezvoltat limbajul Smalltalk, pe baza caruia a dezvoltat apoi tehnicile simple de operare bazate pe ferestre, iconuri, meniuri si un dispozitiv de indicare (de regula un mouse). Adica tocmai interfata grafica care a fost apoi popularizata de Macintosh si apoi adoptata de Windows.

     

    De aici, a doua explicatie a usurintei cu care copiii interactioneaza cu computerele: interfata acestora a fost conceputa, de fapt, tocmai pentru ei. Chiar daca tehnologiile informatice s-au dezvoltat suficient pentru a raspunde scopurilor educationale enuntate de Papert si Kay, proiectul Dynabook a ramas pana nu demult o utopie. Nu intamplator cei doi sunt printre principalii promotori ai proiectului laptop-ului de 100 de dolari, care tocmai asta isi propune sa fie: un instrument educational la indemana tuturor, nu o simpla masina de jocuri.

  • Limbajul digital al trupului

    Cei care folosesc calculatorul din „vremuri imemoriale“ stiu ca PC-ul poate primi comenzi doar cu ajutorul tastaturii, daca mouse-ul nu functioneaza. Utilizatorii viitorului nu-si vor mai bate capul cu asta.

     

    Un gadget care permite trimiterea de comenzi calculatorului folosind numai gesturile mainilor a fost prezentat recent de cercetatorii Universitatii din Buffalo. Asa-numitul „fingertip digitizer“  poate controla calculatorul, dispozitive medicale sau jocuri electronice si consta, practic, dintr-o mesa care inconjoara degetele, dotata cu un grup de senzori care au rolul de a detecta miscarile mainii. „Cu acest echipament, orice calculator, telefon mobil sau joc video vor putea sa inteleaga ce vrea sa faca utilizatorul intr-un mod mai natural“, explica directorul proiectului. „In viitor, dispozitivul va putea substitui mouse-ul, tastatura sau joystick-ul“. Cu ajutorul noii inventii sunt transferate in limbaj digital comenzi date prin intermediul gesturilor, cum ar fi indreptarea degetului aratator intr-o anumita directie sau miscari ample ale mainii in aer ce muta ferestre de pe ecranul calculatorului, in acelasi stil in care si mouse-ul transmite comenzi, dar intr-un mod cat mai ergonomic cu putinta.

     

    Folosirea directa a gesturilor mainii pentru a controla dispozitive electronice nu este neaparat ceva nou, daca ne gandim chiar si la deja banalele ecrane touch-sensitive folosite pentru a obtine informatii in magazine, muzee sau gari. Sau la creioanele stylus folosite pentru a lua notite pe PDA ori laptop, instrument care este mai apropiat de un instrument de scris clasic decat o tastatura. Dar abordarea celor de la Universitatea din Buffalo aduce o noutate importanta. Atunci cand dispozitivul inventat de ei este folosit pentru a comanda echipamente medicale, de exemplu, nu mai este neaparat necesara prezenta unui monitor pe care sa fie afisate comenzile, astfel incat gadgetul in cauza poate fi folosit independent.

     

    Dar poate cei care ar beneficia cel mai mult de pe urma acestei inventii vor fi pasionatii jocurilor electronice. Cu „fingertip digitizer“, atunci cand vrei sa impusti un inamic, nu apesi pe un buton, ci pur si simplu mana ia pozitia pe care ar avea-o daca ar fi inarmata, pentru ca apoi sa mimeze apasarea pe tragaci. Miscarile vor fi mult mai naturale, iar senzatiile mai apropiate de realitate. 

     

    In aceste conditii, probabil ca singurele ocazii cand la jocuri va fi folosita combinatia clasica, mouse si tastatura, vor fi la serviciu, cand altfel ar deveni mult prea evidenta „activitatea“ atunci cand, sa spunem, conduci o masina de curse virtuala.

  • Fotografie de grup cu Internet

    Orice designer stie cat de importanta este alegerea imaginilor cu care sunt ilustrate paginile web sau ale publicatiilor tiparite. Daca fotografia si prelucrarea digitala nu sunt printre punctele forte ale designerului, una din optiuni este cautarea imaginilor potrivite pe Internet.

     

    Cautarea de poze pe Net are multe dezavantaje. In primul rand este greu de gasit o poza care sa arate bine (conform gusturilor celui care cauta) si mai ales ca dimensiunile acesteia sa fie suficient de mari pentru a fi publicata cu succes. Iar daca aceste probleme au fost rezolvate, mai ramane una – cea mai spinoasa: pozele ale caror copyright-uri permit publicarea fara restrictii sunt o raritate.

     

    In spiritul traditional al Internetului – lucrurile de calitate si ieftine sunt greu de gasit, dar exista; alaturi de bancile de fotografii digitale contra cost, pe web puteti vizita si un site care ofera acces la sute de mii de imagini gratuite. La adresa www.sxc.hu exista o banca de imagini cu peste 200.000 de fotografii de calitate, publicate de o comunitate formata din peste 15.000 de fotografi. Pentru a putea descarca imaginile, trebuie sa va inscrieti ca membru al comunitatii. Inregistrarea dureaza cateva minute si este gratuita. Dupa care puteti rasfoi in voie galeria de sute de mii de poze, impartite in categorii precum Abstract, Architecture, Business, Computers, Food, Nature etc.

     

    Fotografiile pot fi folosite gratuit in orice tip de proiect, chiar si de natura comerciala. Exista totusi unele restrictii, obisnuite pe orice site care respecta legea. De exemplu, imaginile nu pot fi utilizate in pagini cu caracter pornografic si, daca sunt utilizate in scopuri comerciale, cele care contin persoane nu pot fi asociate cu produse sau servicii. In unele cazuri, este nevoie de acordul autorului fotografiei – daca imaginea va fi integrata in template-ul (aspectul grafic general) al unui site web comercial sau daca imaginea va fi reprodusa ca atare pentru a fi comercializata. Site-ul ofera o multime de instrumente tipice unei comunitati web. Autorii care contribuie cu fotografii numeroase si de calitate primesc un statut special, imaginile pot fi comentate, exista concursuri si tutoriale (mici seturi de sfaturi despre cum pot fi realizate diverse trucuri fotografice).

     

    De asemenea, pe site exista si un forum, posibilitatea de a conversa cu alti fotografi prin chat si de a solicita comunitatii diverse teme de fotografii, care nu exista deocamdata. Site-ul apartine companiei maghiare Haap Media Ltd., cu sediul in Budapesta.