BusinessMagazin

Blog

  • Macquarie cauta profit pe drumurile rusesti

    Macquarie Bank, cea mai mare banca de investitii din Australia axata pe lucrari de infrastructura, s-a decis sa intre pe piata din Rusia in alianta cu banca locala de investitii Renaissance Capital.

     

    Acestea au format un vehicul de investitii denumit Macquarie Renaissance, detinut in proportii egale de cele doua banci. Noua entitate detine deja in Moscova o echipa formata din zece consultanti. Alexander Pertsovski, director executiv al bancii Renaissance Capital, estimeaza ca in urmatorii cinci ani se vor cheltui in Rusia pe lucrari de infrastructura pana la 145 de miliarde de euro. Jim Craig, coordonatorul operatiunilor Macquarie Group in Europa, a reamintit dorinta guvernului rus de a atrage sectorul privat in programul de imbunatatire a infrastructurii existente. Grupul Macquarie este cel mai mare administrator privat de investitii in infrastructura din lume, cu proiecte in valoare de 35,5 miliarde de euro.

  • Cetelem s-a extins in Bulgaria

    BNP Paribas a achizitionat prin intermediul subsidiarei Cetelem compania bulgara JetFinance, cea mai mare firma din tara de pe piata creditelor de consum. Reprezentantii bancii franceze nu au facut publice detaliile financiare ale tranzactiei.

     

    JetFinance are 800 de angajati si este prezenta in peste 150 de orase din tara prin 3.600 de puncte de vanzare. Modelul de dezvoltare a retelei este extrem de asemanator cu cel folosit de Cetelem in cele 29 de tari din Europa in care este prezenta compania. Anul trecut, JetFinance a ajuns la cifra de 500.000 de clienti si a inregistrat o crestere de 60% a volumului creditelor oferite. La sfarsitul lui 2006, activele totale ale firmei erau de 109 milioane de euro. JetFinance a fost infiintata in 2001 de catre doi manageri de top aflati si acum la conducerea companiei. In iunie 2004, actionarul majoritar al firmei a devenit AIG Investments, divizia de administrare a activelor a grupului financiar American International Group.

  • Un nou Detroit al Estului

    Pana la 30 octombrie, Rusia isi propune sa incheie acorduri cu 15 investitori straini care doresc sa ridice fabrici pentru productia de componente auto.

    Dmitri Levcenkov, vicepresedintele departamentului de politici investitionale din cadrul Ministerului Dezvoltarii Economiei si Comertului, citat de agentia Ria Novosti, a spus ca la negocierile preliminare au participat 50 de producatori. Toyota, de exemplu, nu doreste doar sa asambleze masini in Rusia, ci si sa realizeze o parte din componentele auto. Compania canadiana Magna, unul din cei mai mari producatori mondiali de componente auto, s-a aliat cu Bazovii Element, holding controlat de omul de afaceri rus Oleg Deripaska, pentru a construi patru fabrici in Rusia: la Nijni-Novgorod, Kaluga, Sankt-Petersburg si in regiunea Samara. Firma americana Johnson Controls intentioneaza, la randul sau, sa-si extinda operatiunile – productie de componente pentru masinile Ford care sunt asamblate la uzina din Vsevolojsk. In prezent, sunt in curs de desfasurare si discutii cu alti cativa producatori din Europa si Japonia, a declarat Levcenkov.

  • Google prefera Ucraina

    In acest an, piata de publicitate pe Internet din Ucraina va creste cu 83%, pana la nivelul de 8 milioane de euro, suna cele mai noi estimari, dupa ce la inceputul anului, Coalitia Ucraineana pentru Publicitate estima o valoare a pietei de publicitate pe Internet pentru 2007 de 7,2 milioane de euro.

    Datorita rezultatelor peste asteptari din prima parte a anului, Coalitia a majorat estimarea initiala. Modul de evolutie a pietei ucrainene este similar cu cel din Rusia, dar volumul pietei rusesti de publicitate online este de 20 de ori mai mare. Desi ca volum este printre cele mai mici segmente ale pietei de publicitate din Ucraina, piata online are de departe cel mai ridicat ritm de crestere. In acest clasament, urmatorul segment a fost publicitatea radio, cu o crestere de 43%. Aleksei Basov, directorul general al Begun, una din cele mai mari platforme de publicitate online din Rusia, spune ca pietele din Ucraina si Rusia au evoluat dupa un scenariu asemanator, cu exceptia pozitiei Google. Compania americana a fost mult mai interesata de piata ucraineana, atat in ceea ce priveste piata motoarelor de cautare, cat si in privinta publicitatii pe Internet. Pentru comparatie, piata ruseasca de publicitate pe Internet a ajuns anul trecut la 152 de milioane de euro. Trebuie avut insa in vedere ca notiunea de piata ruseasca de publicitate pe Internet se refera nu la amplasarea geografica, ci la totalul populatiei vorbitoare de limba rusa. Prin urmare, piata din Rusia si cele din fostele state ale Uniunii Sovietice sunt in stransa legatura, iar site-urile dezvoltate in Rusia reusesc in general sa satisfaca nevoile publicului rusofon din aceste tari.

  • Stada se extinde in Rusia

    Compania germana Stada Arzneimittel AG va cumpara 100% din actiunile grupului farmaceutic rusesc Makiz. Pretul ce va fi achitat actualilor proprietari, un grup de investitori privati, depinde de rezultatele financiare inregistrate in 2007.

     

    Achizitia va costa cel putin 125 de milioane de euro in afara de datorii, dar nu mai mult de 135 de milioane de euro. Pretul maxim a fost stabilit la de 2,6 ori vanzarile Makiz si de 18 ori profitul obtinut. Anul trecut, firma a realizat un profit net de 7,1 milioane de euro, la o cifra de afaceri de 52 de milioane de euro. Portofoliul Makiz este format din peste 50 de medicamente, din care jumatate sunt generice. Firma are peste 600 de angajati, din care aproximativ o treime lucreaza in vanzari si marketing. Fabricile detinute sunt amplasate in Moscova si in orasul Riazan. Prin aceasta achizitie, grupul Stada, prezent deja pe piata ruseasca, a obtinut acces la unitati de productie low-cost si la centre de dezvoltare. In prezent sunt in derulare peste 40 de proiecte de dezvoltare a unor medicamente, din care peste 30 sunt in faza de obtinere a aprobarii pentru a fi comercializate pe piata ruseasca.

  • Milionarii printre noi

    Silicon Valley este plin de cei care ar putea fi numiti clasa de „milionari muncitori” care lucreaza la fel de mult ca orice salariat al unei firme de IT. In general sunt multumiti de slujbele pe care le au, diferenta de baza fata de restul lumii fiind ca ei sunt la adapost de nelinistile celor mai multi dintre cei ce traiesc de la un salariu la altul.

    Dupa orice criteriu, poate doar in afara de ale lui si ale vecinilor lui din Silicon Valley, Hal Steger este un om de succes. La 51 de ani, are peste doua milioane de dolari in banca, locuinta de 1,3 milioane de dolari pe care o detine impreuna cu sotia lui pe un promontoriu cu vedere la Oceanul Pacific este deja achitata, iar venitul anual net al cuplului, de aproape 3,5 milioane de dolari, ii plaseaza in primele 2% din topul familiilor din America.

    Si totusi, Steger continua sa trudeasca in ceea ce un coleg de-al lui numeste „minele de sare din Silicon Valley“, ca director de marketing pentru o nou-infiintata companie de tehnologie. In cele mai multe zile, Hal poate fi gasit la biroul lui de la 7 dimineata. In mod obisnuit lucreaza cate 12 ore pe zi si mai adauga inca zece ore in weekend. „Stiu ca oamenii care privesc din exterior se vor intreba de ce cineva ca mine continua sa munceasca atat de mult“, spune Steger. „Dar cateva milioane in cont nu mai inseamna atat de mult ca inainte. Poate in anii ’70, cateva milioane de dolari insemnau un stil de viata ca in «Celebri si bogati» sau ca al lui Richie Rich, intr-o casa mare cu un majordom. Dar asta nu mai e valabil.“

    Clasa de „milionari muncitori“ din Silicon Valley e compusa din oameni ca Steger. Multi dintre acesti impliniti si ambitiosi membri ai elitei digitale inca nu se considera pe sine cu adevarat norocosi, in parte pentru ca sunt inconjurati de oameni mai bogati decat ei – adesea cu mult mai bogati.

    Cand directorii executivi sunt in mod obisnuit retribuiti cu zeci de milioane de dolari pe an si cand un manager de fond speculativ poate ridica un miliard de dolari intr-un an, cei cu cateva milioane de dolari isi considera adesea averea acumulata ca fiind minora, o oglindire a statutului lor modest in noua Epoca de Aur, cand sute de mii de oameni au strans averi cu mult mai mari.

    „Toti cei de aici se uita la oamenii care sunt mai sus decat ei“, spune Gary Kremen, 43 de ani, fondatorul serviciului de matrimoniale Match.com. „E ca pe Wall Street, unde sunt toti finantistii aia care valoreaza cate sapte milioane de dolari si care se intreaba ce-o fi asa de special la ei atata vreme cat sunt o gramada de tipi care valoreaza sute de milioane de dolari.“

    Kremen isi estimeaza averea neta la 10 milioane de dolari, ceea ce il situeaza intre americanii cu averi mari, potrivit statisticilor Rezervei Federale, dar cu greu intra in esaloanele de varf ale oraselor bogate precum Palo Alto, Menlo Park sau Atherton. Asa ca lucreaza cate 60-80 de ore saptamanal, pentru ca, spune el, nu crede ca are destui bani ca s-o lase mai moale. „Aici esti nimeni la 10 mil. dolari“, recunoaste Kremen intr-o discutie la un pahar de Pinot Noir.

    Fireste, nu toti milionarii din Silicon Valley impartasesc aceasta opinie. Celeste Baranski, 49 de ani, inginera, are o avere neta de aproape cinci milioane de dolari, traieste impreuna cu sotul ei in Menlo Park si nu mai duce grija ca trebuie sa puna deoparte bani pentru taxele de colegiu ale celor doi copii ai lor. Cu mult timp in urma a incetat sa se mai ingrijeasca de situatia carnetului de cecuri. Cand cele 18 ore zilnice de program la conducerea unui departament de 1.200 de oameni au extenuat-o, a renuntat si si-a oferit 12 luni de vacanta.

    Totusi, la fel ca alti milionari muncitori din Silicon Valley, si ea are o serie de nelinisti cu privire la viitorul sau financiar. Celeste – care pentru o scurta perioada, in 2000, a avut o avere de cam 200 de milioane de dolari, dar a incasat doar un milion de dolari inainte de colapsul companiilor din tehnologie – a revenit la munca in martie. Impreuna cu doi parteneri, a fondat o companie de software, Vitamin D, si deja a reluat noptile nedormite si stresul care o asteptau inainte. „Ma intreb tot timpul: de ce fac asta?“, marturiseste ea.

    Munca intr-un start-up a fost dintotdeauna revigoranta, spune Celeste. Dar impreuna cu sotul ei, in varsta de 62 de ani, care lucreaza si el, a ajuns la concluzia ca trebuie sa continue sa munceasca daca vrea sa traiasca pe mai departe la aceleasi standarde ca acum. Recent, cei doi au ajuns la o intelegere: ea va mai lucra inca cel putin cinci ani ca sa-si asigure economiile.

    „Oamenii de pe aici, daca au doua sau trei milioane de dolari, nu se simt in siguranta“, spune David W. Hettig, avocat specializat pe imobiliare din Menlo Park care i-a consiliat pe bogatii din Silicon Valley vreme de doua decenii.

    Multi dintre milionarii mai modesti de aici se simt ciudat, chiar vinovati cateodata, pentru averile lor. Talentul a jucat un rol in succesul lor financiar, dar si faptul ca au fost in locul potrivit la momentul potrivit. „Multi recunosc ca daca s-ar fi intamplat sa intre in alt birou, lucrurile ar fi iesit cu totul altfel“, spune Marilyn Holland, un psiholog din Menlo Park care ii consiliaza de 25 de ani pe cei din elita Silicon Valley. Aceasta este o diferenta majora intre milionarii muncitori si cei mai bogati magnati ai tarii, care tind sa se priveasca drept stalpi ai comunitatii pe masura sutelor de milioane sau poate chiar a miliardelor de dolari pe care le poseda. „O gramada de bani aici este un accident“, spune Bruce Karsh, 51 de ani, inginer care isi estimeaza averea intre doua si patru milioane de dolari. „Oamenii de aici n-au plecat la drum ca sa ajunga miliardari.“

    Celeste Baranski este una dintre ei. Fiica a unui profesor de colegiu care a murit cand ea avea 12 ani, lasand in urma o mama cu trei copii de crescut, Baranski a inceput colegiul cu gandul sa se faca muzician. Dar ingrijorarile cu privire la datoriile pe care le stransese au facut-o sa se transfere la politehnica, unde a obtinut in cele din urma un master in inginerie electrica. Faptul ca azi are o avere in jur de cinci milioane de dolari „ar fi fost ceva de neimaginat pe cand aveam 20 de ani“, spune Celeste, care a lucrat ca menajera ca sa-si poata plati studiile. „Tot timpul ma intreb: merit toate astea?“, spune ea. „Niciodata nu ti se pare ca meriti, pentru ca sunt o gramada de bani.“

    Si nu e singura milionara care-si pune intrebarea asta. Holland spune ca adesea lucreaza cu multimilionari care se intreaba de ce ei sunt atat de bine recompensati, in vreme ce altii, cum ar fi profesorii, care au o contributie atat de mare in societate, nu sunt.

    Momentul norocos din cariera lui Celeste Baranski a venit in septembrie 1999, cand si-a luat o slujba ca inginer-sef la Handspring, producator de dispozitive mecanice. Pana la sfarsitul lui 2000, actiunile pe care le acumulase au facut-o pentru o scurta perioada una dintre cele mai bogate femei din Silicon Valley.

    La o privire de suprafata, Celeste si sotul ei, Paul, traiesc modest. Ea conduce un Subaru din 2006, iar sotul ei un Saab vechi de sase ani. Copiii lor merg la scoala publica, iar vacantele tind sa fie excursii modeste, in special pentru vizitarea rudelor. Baranski nu e pasionata de haine sau de bijuterii. Au o piscina, dar numai pentru ca ea a facut mari presiuni – un vis de-al ei inca de pe vremea pe cand era copil, in California de Sud.

    Ca multi dintre vecinii ei, Celeste a cheltuit o multime de bani pentru o casa intr-o comunitate impanzita de unele dintre cele mai scumpe proprietati din tara. La inceputul lui 2001, cand Celeste parea mai bogata decat era, sotii Baranski au platit 1,95 de milioane de dolari pentru o casa darapanata din Menlo Park, stiind ca urma sa o darame. Au cheltuit un milion in urmatorii ani ca sa-si ridice casa lor de vis.

    Celeste recunoaste, bineinteles, ca se descurca mult mai bine decat multi dintre vecinii ei. Chiar administratorii de colegiu, profesorii si alti membri ai corpului academic, toti bine platiti, se zbat sa-si plateasca facturile in aceasta comunitate scumpa din sudul orasului San Francisco. „Nu-mi dau seama cum pot oamenii sa traiasca aici doar din salariu“, spune ea.

    Hettig, avocatul specializat pe imobiliare, rezuma: „Ne aflam intr-un mediu atat de rarefiat, incat oamenii de aici pierd perceptia despre cum arata restul lumii“. Silicon Valley ofera o perspectiva neobisnuita despre cum sa tii pasul cu vecinii. Investitorul cu capital de risc care sta doua case mai jos s-ar putea sa aiba un avion particular Cessna Citation X. Tatal prietenului tau in varsta de 8 ani, care nu lucreaza de doi ani, sta la volanul unui Ferrari galben stralucitor. Tentatiile incoltesc oriunde.

    Apoi mai sunt problemele suplimentare ale acestei elite digitale, spune psihologul Holland, lucruri carora ei nu sunt obisnuiti sa le faca fata. „Sunt o multime de oameni care vin la tine pentru bani“, spune Holland. „Rude, parinti etc. Diversele organizatii te cauta pentru contributii de caritate. Exista ideea asta, ca tu ai toti banii, asa ca de ce sa nu scrii un cec gras pentru scoala asta sau pentru alta opera de caritate?“ Alte presiuni vin din interiorul cercului social. Tony Barbagallo, spre exemplu, isi aduce aminte cand mai multe cupluri au incercat sa-i momeasca pe el si pe sotia lui – fara succes insa – sa zboare la Las Vegas pentru un bal de caritate la care participa Andre Agassi. „Te uiti in jur si presiunile ca sa cheltuiesti mai mult sunt peste tot“, spune Barbagallo, 44 de ani, care in ultimele doua decenii a strans in jur de 3,6 milioane de dolari, in actiuni si optiuni de cumparare, de la companiile pe la care a lucrat. Copiii vor aceleasi ultime modele de haine pe care le poarta colegii lor si cele mai la moda jucarii. Mobila nu mai pare indeajuns de buna in momentul in care te muti intr-o casa de mai multe milioane de dolari. Familiile discuta si deodata statiunea aceea din Mexic care le-a placut atat de mult iarna trecuta nu este indeajuns de buna cand se fac planurile pentru concediul urmator. Tabara din vacanta de vara, o menajera full-time, vinuri de colectie si country cluburi: costul vietii creste.

    Lui Umberto Milletti, care a tot visat sa traiasca mai modest ca sa usureze presiunea financiara pe care o tot resimte in ciuda unei averi de aproape cinci milioane de dolari, i se pare un maraton fara linie de finis. „Aici, cei 1% din varf fug dupa zecimea din varful acestui 1% si zecimea din varful acestui procent fuge dupa sutimea de la varful acestui 1%“, spune el. „Incerci sa nu te lasi prins, dar e greu.“

    Traducere si adaptare: Mihai MITRICA

  • But seriously…

    Imi spune fiica mea, venind de la Amsterdam, ca a cazut si ultima reduta: a vazut o galerie de arta, situata intr-o cladire industriala, cu o bogata oferta de produse chinezesti. Adica arta la supermarket: culoare pe panza, e adevarat, dar culoarea pe panza insemna o vaca albastra pe fond galben, aceeasi vaca dar verde si pe fond albastru, vaca rosie pe mov si tot asa…

     

    Sa aiba omul cum sa asorteze, si la culoare si la dimensiuni, mai ales ca preturile erau cel mult la jumatatea echivalentului olandez de tablou cu „cerb cu cascada si munti cu brazii tot verzi“. Deja mintea mi-a luat-o razna si m-am gandit la o serie mare de Gioconde, din care sa pastrez zambetul, dar care sa fie realizate pe rase si tipologii umane, blonde, negrese, chinezoaice, pistruiate, roscate, cu ochi migdalati sau indience; nu-i misto?

     

    Sau rondul de noapte, dar sa fie ba ninja, ba greci din aceia cu pompoane la papuci, ba dorobanti de-ai nostri sau ceva baieti din infanteria marina.

     

    Sa dam, cum ar veni, arta la tot poporul, pe gusturi, ieftina, asortabila, digerabila, fara batai de cap in intelegerea fenomenului artistic. E o lume din ce in ce mai mica si arta fara complexe emisa de artizanii chinezi se asaza intr-un firesc care nu mai are intrebari, spaime si nelamuriri.

     

    Ziua in care am scris textul acesta a inceput bine, cu un mail de la loteria elvetiana care ma informa ca am castigat 800.000 de lire sterline; traim, cum spuneam, intr-o lume din ce in ce mai mica… M-am bucurat strasnic, atat pentru suma, desigur, dar si pentru elvetieni; daca loteria lor a inceput sa plateasca in lire sterline, inseamna ca ies de sub impactul amaratului acela de franc care incurca lumea cu stabilitatea lui si trec la ceva bani adevarati.

     

    Sigur ca inceputul textului este lipsit de orice seriozitate necesara, dar ma aflu la capatul unei saptamani neserioase, in care vacile multicolore pe campii multicolore s-au amestecat cu o sumedenie de stiri multicolore. Si, daca tin minte bine, si lirele sterline sunt niste bani frumosi, cu o abundenta de culori.

     

    Exemplu de stire colorata: o coalitie de crescatori si distribuitori de marijuana din California i-au oferit, in mod public, guvernatorului Arnold Schwarzenegger un  miliard de dolari; banii sunt meniti sa rezolve criza bugetara in care se zbate statul american. Grupul isi spune „Let Us Pay Taxes“ si au facut oferta, firesc, prin intermediul site-ului LetUsPayTaxes.com.

     

    Cultivatorii si dealerii californieni si patrioti nu au numai site, au si purtator de cuvant, care s-a declarat indignat de reducerile de fonduri aplicate in sanatate, ingrijirea persoanelor in varsta sau pentru puscarii. Si omul mai spune ca legalizarea si taxarea consumului de marijuana ar putea aduce sase miliarde de dolari, cu efecte benefice chiar si in lupta impotriva terorismului. Nu va spun ce mi-a sticlit prin minte, cine stie la ce dumnezeu ma expun.

     

    Mai citesc despre biserica cipriota, care investeste in energie verde 234 de milioane de dolari. Arhiepiscopul Chrysostomos a precizat ca este vorba de o uzina ce va produce panouri fotovoltaice si ca veniturile obtinute vor fi folosite pentru activitati de natura sociala.

     

    Daca aveti cateva milioane de dolari bune, puteti participa la licitatia unei bucati de istorie, pentru ca o parcela de teren pe care s-a desfasurat in 1969 festivalul de la Woodstock este de vanzare. Veti concura cu dezvoltatori imobiliari sau cu proprietari de hoteluri si de cazinouri, pentru ca numele marelui festival rock cantareste greu in constiinta mondiala.

     

    Asta o confirma, de exemplu, festivalul „Vadul lui Woodstock“, desfasurat in weekend pe Nistru, in localitatea moldoveana Vadul lui Voda.  Festivalul vrea sa apropie locuitorii moldoveni si transnistreni, si ce altceva decat muzica poate face asta; cu specific, e drept, pentru ca la festival nu a venit 50 Cent, dar a cantat formatia „50 bani“.

     

    In toata nebunia asta, problemele de limba si literatura romana ale presedintelui Basescu, cumva capul de afis al saptamanii trecute, palesc. Nelamurirea mea majora si nemultumirea mea, in legatura cu subiectul, nu este situatia din Covasna si modul in care cei de acolo vorbesc limba romana, ci modul in care o multime de romani vorbesc limba romana. Mi s-ar parea mai corect sa facem cumva sa predam romana romanilor si acestia sa o stapaneasca bine si pe urma o dam si la export, ca limba straina, prin Covasna.

     

    Va dati seama in ce lume binecuvantata traim? Si nu ma pot abtine sa nu mai vin cu o propunere de tablou: campul lui Woodstock, cu o frumoasa recolta de canepa indiana, strajuit de o biserica invelita in panouri fotovoltaice. Patriarhal. Pentru variatie, canepa poate fi rosie, albastra sau lila, iar biserica cu ceva nuante pastelate.

  • Ospat in piata lactatelor

    Pe principiul „cu cat mai bogata masa, cu atat mai multi meseni“, industria lactatelor se bucura de un interes tot mai mare din partea investitorilor straini. Promisiunea cresterii pietei, cu peste 100% in numai trei ani, atrage investitorii: intr-o saptamana a intrat un nou concurent (SygmaBleyzer) si un altul s-a autoinvitat (Coca-Cola Israel).

     

    Cu cat e mai aspra concurenta, cu atat mai periculoase sunt sansele oferite de economia de piata. Partea leului si-o adjudeca doar companiile ce simt pulsul pietei, dar au si forta financiara pentru a-si dezvolta brandul, distributia sau capacitatea de productie. Solutia este, in acest caz, un parteneriat strategic sau vanzarea completa a afacerii.

     

    Pentru prima varianta a optat Covalact, ce a fost preluata in proportie de 70% de fondul american de investitii SygmaBleyzer, tranzactia fiind evaluata, conform unor surse din piata, la 7 milioane de euro. Plasata in „esalonul al doilea“ al pietei lactatelor, alaturi de firme ce inregistreaza anual cifre de afaceri intre 1 si 20 de milioane de euro, Covalact se afla intr-o criza de crestere. Lipsa capitalului pentru investitii, sustine Ioan Balan, directorul general si fostul actionar majoritar al companiei, a incorsetat compania intr-o cota de piata de 2% si cresteri anuale de 5-10%. Insa piata permite acum si cresteri anuale de 70%, asa cum arata vanzarile anului trecut pentru Albalact, singura companie romaneasca din „primul esalon“. Cu cifre de afaceri de peste 50 de milioane de euro, in linia intai din piata lactatelor se mai lupta, in afara de Albalact, Friesland, Danone, Hochland si La Dorna.

     

    Preluarea pachetului majoritar al Covalact este prima actiune a fondului american pe piata romaneasca. Lansat in urma cu doi ani, fondul a atras pana in februarie anul acesta plasamente in valoare de 250 mil. euro, o participatie de 20% fiind detinuta de BERD. Noul actionar al Covalact, departe de a fi specializat in afacerile cu lactate, are tot interesul pentru acest domeniu, ce promite cresteri de peste 100% pana in 2010. Conform cotei negociate cu UE, Romania are dreptul sa proceseze anual 3,3 miliarde de litri de lapte. In prezent, mai putin de un sfert (1,3 miliarde de litri) din laptele produs anual in Romania (5,5 miliarde de litri) merge catre fabricile procesatorilor. Diferenta se regaseste in gospodariile fermierilor si, pana in urma cu cateva luni, in laptele vandut de tarani in piete, bazaruri sau la colt de strada. Legislatia europeana a ingradit, din momentul aderarii, practicile vanzarilor directe, iar vanzarea de lapte in piete a devenit prea costisitoare (datorita cheltuielilor cu avizele sanitar veterinare) pentru a mai fi rentabila. De castigat au pe de o parte comerciantii, care vand mai multe marfuri, dar si procesatorii de lapte, ce trebuie sa-si suplimenteze productia pentru a tine pasul cu cererea in crestere. Mirosul profiturilor din procesarea lactatelor atrage din acest motiv tot mai multi concurenti. In ton cu acestia, compania Coca-Cola Israel intentioneaza sa intre pe piata romaneasca a lactatelor, in parteneriat cu grupul german Muller, potrivit unui articol din editia electronica a cotidianului israelian Yediot Aharonot. Filiala israeliana a concernului Coca-Cola si-a inceput activitatile pe piata lactatelor inca din 2004, cand a cumparat compania Tara, miscare ce avea drept scop contrabalansarea nivelului scazut de vanzari de bauturi racoritoare. Intentiile declarate ale companiei Coca-Cola Israel sunt de a deveni un producator de talie internationala in domeniul lactatelor. La randul sau, grupul Muller, ce produce o gama larga de lactate, branzeturi si deserturi, are cea mai mare ferma de lactate din Europa, in Germania de Est. Proiectele de investitii ale celor doi parteneri – israelian si german – pentru piata romaneasca se refera si la posibilitatea de a prelua sau a dezvolta in sistem greenfield ferme de lapte atat in Romania, cat si in Bulgaria.

     

    Toata efervescenta din domeniul lactatelor vine insa in continuarea planurilor sustinute de dezvoltare ale companiilor deja prezente pe piata, fie ca au deja branduri cunoscute de ani buni, fie ca abia si-au facut intrarea. Compania israeliana Tnuva a inceput deja din luna iunie a acestui an productia de iaurturi pe piata romaneasca, in urma unei investitii de 55 mil. euro. Pe piata sunt deja prezente iaurturile ce poarta numele companiei, urmand ca pana la finele anului Tnuva sa inceapa productia iaurturilor Yoplait, marca detinuta de compania franceza omonima, cu care israelienii au incheiat un parteneriat pentru piata romaneasca.

     

    Cele mai recente miscari sunt dovada clara de interes a strainilor pentru piata romaneasca. Asaltul investitorilor promite sa continue, avand in vedere ca tinte pentru preluare sau parteneriat mai sunt. Intre acestea, de cel mai mare grad de interes se pot bucura doua companii aflate in primul esalon: Albalact, care a marcat in ultimii trei ani cresteri anuale ale cifrei de afaceri intre 50 si 70%, si La Dorna, companie dezvoltata de omul de afaceri Jean Valvis. Pentru bugete de investitii mai putin spectaculoase, si companiile din esalonul al doilea, „suratele“ Covalact, se pot dovedi tinte bune – Brailact, Prodlacta Brasov, Lactag, fabricile din Targoviste si Harghita, companii cu o prezenta puternica la nivel local si regional. Majoritatea au facut investitii cuprinse intre 1 si 5 milioane de euro in ultimii cinci ani, inclusiv din fonduri SAPARD, si sunt in acest moment principalele variante de achizitii pentru companiile straine ce vor sa mai intre pe piata romaneasca.

  • Cat de populare vor fi alegerile europene?

    Chiar daca majoritatea politicienilor se afla in perioada de vacanta, ca niciodata in ultimii trei ani, lasand un respiro opiniei publice, este de asteptat o noua acutizare a bataliei politice in urmatoarele luni.

     

    Desigur, aceasta agitatie va avea ca scop principal relegitimarea diverselor forte politice cu scorurile pe care le vor obtine la acest scrutin, in perspectiva anului electoral viitor, care va avea o miza directa si mult mai palpabila atat pentru politicieni, cat si pentru populatie.

     

    Nevoia de confirmare a suportului electoral real nu pare ca este perceputa de catre politicieni drept o masura a propriilor actiuni politice, ci, mai degraba, este folosita pentru castigarea unor pozitii de forta in negocierile cu celelalte formatiuni. Altfel, sondajele din ultimele saptamani nu au reusit decat sa creeze mai multa confuzie in randul opiniei publice cu privire la popularitatea reala a partidelor. Recentul val de sondaje a stralucit prin inconsistentele dintre datele prezentate. Diferentele sunt in unele cazuri destul de mari, greu explicabile metodologic, dar reprezinta si rezultatul unei alaturari, voluntare sau nu, a unor estimari din perioade diferite. In orice caz, senzatia generala pare a fi aceea de lupta pe procentele virtuale, procente cu care politicienii se lasa laudati si analizati impartial. Democratia sondajelor (a se citi cresterea numarului de sondaje publicate) a adus cu sine si un anumit grad de anarhie a acestora (diferentele par mult mai mari), pe fondul unui oarecare declin al dictaturii cifrelor (principala legitimare folosita de actorii politici interni pentru justificarea propriilor actiuni era sustinerea populara demostrata prin cifrele din sondaje).

     

    Dar, dincolo de cifrele din sondaje, asupra scrutinului din aceasta toamna planeaza mai multe necunoscute, care pot avea un rol mai mult sau mai putin important in determinarea configuratiei finale a votului pentru Parlamentul European. Cea mai la moda necunoscuta din aceste zile este legata de data la care va fi organizat scrutinul european. Deja, cu patru luni si jumatate inainte de finalul anului data este incerta, chiar daca exista cateva indicii ca ar fi vorba despre sfarsitul lui noiembrie sau inceputul lui decembrie. Oricum, in acea perioada preocuparile romanilor vor fi cu siguranta indreptate mai degraba catre sarbatorile de iarna, fapt care ar putea conduce la o scadere a interesului pentru politica.

     

    Interesul pentru politica pare a fi miza principala a scrutinului din finalul acestui an, chiar daca aceasta miza nu este recunoscuta ca atare de catre actorii politici si, prin urmare, nici nu reprezinta un subiect de dezbateri publice. Experienta referendumului pentru demiterea sefului statului, o tema de impact pentru majoritatea populatiei, nepusa pana acum in situatia de a-si putea demite presedintele, arata ca nu s-a reusit o mobilizare foarte mare la urne, chiar in conditiile existentei unei campanii aproape unidirectionata in acest sens. in conditiile in care miza europeana este una aproape total nepopulara pentru populatie (data fiind dificultatea identificarii unui beneficiu direct in urma desemnarii unor reprezentanti in Parlamentul European), opinia publica cunoaste deja o posibila solutie pentru stimularea interesului publicului pentru aceasta tema: asocierea scrutinului european cu un referendum pentru introducerea votului uninominal, desemnat drept o tema dezirabila de catre majoritatea populatiei. Desigur insa ca alaturarea acestor teme poate aduce beneficii unei parti a spectrului politic, fapt care produce o reactie de opozitie din partea majoritatii actorilor politici fata de aceasta perspectiva. De aici intervine cea de a doua incertitudine cu privire la europarlamentare.

     

    Revenind la miza legitimarii, ne reamintim desigur bataliile de imagine dintre presedinte si adversarii sai cu privire la modul de interpretare a prezentei scazute la referendumul din luna mai. Seful statului nu s-a putut folosi la maximum de obtinerea unei majoritati din populatia cu drept de vot care sa-i intareasca pozitia pe scena politica, chiar daca „voturile de incredere“ obtinute acum au fost mai numeroase decat cele din decembrie 2004. Mirajul majoritatii absolute pare sa atraga si partidele politice: cine va castiga in decembrie 2007 va putea sa-si clameze pozitia nou obtinuta si in perspectiva alegerilor de anul viitor.

     

    Altfel spus, intrebarea la care vor sa raspunda politicienii este: cine este favoritul majoritatii natiunii? Institutele de sondare par ca nici macar nu incearca sa-si propuna acest lucru. Privind catre tendinta existenta atat la nivel european, cat si la nivel national, ar fi de asteptat o scadere a participarii la vot in scrutinul din iarna. In multe dintre statele care au aderat la UE in 2004, participarea la vot a fost, in general, mai scazuta atat comparativ cu vechile state membre, cat si cu scrutinurile nationale din ani apropiati. De regula, prezenta la europarlamentare a fost de doua ori mai putin numeroasa decat la cele parlamentare nationale. Pot aparea insa si surprize, in masura in care romanii par sa astepte ca institutiile europene sa fie mai eficiente decat cele nationale in rezolvarea propriilor probleme.

  • Despre o carte necitita

    Imi amintesc (dar, dupa cum vom vedea, asta nu inseamna ca imi si amintesc corect) un superb articol al lui Giorgio Manganelli(1), in care el explica felul in care un cititor rafinat poate afla ca o carte nu trebuie citita, chiar inainte de a o deschide.

     

    Manganelli nu se referea la acea calitate ceruta adeseori cititorului de profesie (sau cunoscatorului cu gust), de a putea decide dintr-un cuvant inainte, din doua pagini deschise la intamplare, din cuprins, de multe ori din bibliografie daca o carte merita sau nu osteneala de a fi citita. Acest lucru, as spune eu, este doar meserie. Nu, Manganelli vorbea de un soi de iluminare, un privilegiu pe care in mod evident si paradoxal si-l revendica. 

     

    …

     

    NOTA

    1. Giorgio Manganelli, critic si ziarist italian

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi in BUSINESS Magazin de luna viitoare urmatorul comentariu al lui Umberto Eco.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei