BusinessMagazin

Blog

  • Interex: Ne restructuram dar nu plecam din Romania

     

    Cu doua chenzine in buzunar pe post de plati compensatorii, socotelile nu sunt prea optimiste pentru fostii angajati ai retelei Interex din centrala si cei din departamentele operationale, care trebuie sa-si caute un nou loc de munca. Nu au primit lamuriri pentru aceasta decizie, iar surse din piata spun ca reteaua Interex se afla acum in discutii pentru vanzarea operatiunilor din Romania catre un alt comerciant.
     
    “Groupement des Mousquetaires nu are intentia de a parasi Romania”, au replicat pentru BUSINESS Magazin reprezentantii Groupement des Mousquetaires, grupul francez din care face parte reteaua Interex. “Chiar daca vor exista anumite schimbari in structura de resurse umane, acest tip de actiuni face parte din viata oricarei companii”, au adaugat reprezentantii grupului, care nu au comentat insa in ce priveste numarul de angajati afectati de aceasta decizie sau motivele concrete pentru care au luat aceasta decizie, fara precedent pe piata romaneasca.
     
    “Nu am mai auzit de actiuni similare chiar la nivelul acesta”, spune George Butunoiu de la firma de recrutare George Butunoiu Consulting. In cazul unei astfel de decizii, prima intrebare care se pune este de ce n-au facut-o mai devreme. “E un pic greu de inghitit si de crezut ca si-au dat seama brusc de aceasta varianta”, mai spune Butunoiu, care adauga ca o astfel de actiune este plauzibila, din perspectiva reorganizarii, in doua situatii: daca firma isi externalizeaza serviciile sau daca vrea sa angajeze personal cu salarii mai mici. Niciuna dintre aceste doua variante nu a fost declarata de reprezentantii grupului francez, nici catre angajatii disponibilizati si nici ca raspuns la intrebarile BUSINESS Magazin.
     
    “Filiala locala trece in acest moment printr-un proces de reorganizare”, au mai comentat reprezentantii Groupement des Mousquetaires. Acest proces de reorganizare a inceput in urma cu mai bine de trei ani, odata ce Stanislas Mainfroy a preluat conducerea retelei de pe piata romaneasca, avand ca obiectiv declarat reducerea pierderilor. Anii 2006 si 2007 s-au incheiat cu pierderi pentru francezi, care au mizat pe un plan de doi ani dezvoltat de Mainfroy ce viza restructurarea managementului si dezvoltarea unei noi strategii de crestere a lantului de magazine. Extinderea a fost insa ulterior indepartata de pe lista de prioritati, toate fortele fiind concentrate pe reducerea pierderilor. 2008 urma sa fie primul an in care compania ar fi ajuns pe plus, dar vanzarile n-au fost de ajutor: cifra de afaceri realizata anul trecut de Interex a fost de 108 milioane de euro, cu 30 de milioane de euro mai putin decat anticipase la jumatatea anului Michel Pattou, presedintele Groupement des Mousquetaires. Diferenta a fost pusa de reprezentantii Interex pe seama crizei – care nu a fost resimtita insa de marii operatori din retail decat in prima parte a acestui an, conform declaratiilor lor oficiale.
     
    Interex nu si-a atins tintele declarate in anii anteriori nici in ce priveste numarul de magazine: francezii au o istorie de opt ani pe piata, timp in care au dezvoltat o retea de 12 magazine in ciuda declaratiilor ambitioase din ultimii doi-trei ani, cand tinteau sa ajunga la nu mai putin de 40-50 de magazine pana in 2012. Pentru a ajunge la acest prag, Interex ar trebui sa deschida nu mai putin de 10 magazine in fiecare dintre urmatorii 3-4 ani. Pentru comparatie, la inceputul acestui an Stanislas Mainfroy declara ca in perioada aprilie-mai compania doreste sa inaugureze doua noi spatii (Targu-Mures si Drobeta-Turnu-Severin). Doar primul a fost insa deschis, al doilea urmand sa fie deschis in a doua parte a acestui an, conform declaratiilor Groupement des Mousquetaires.
     
    Piata romaneasca a fost in ultimul deceniu un El Dorado pentru comerciantii internationali, care si-au vazut crescand aici afacerile intr-un ritm mai rapid decat se asteptau, asa cum s-a intamplat cu grupurile Metro si Carrefour. Cele mai mari sanse de reusita le au insa in continuare grupurile cu mare forta financiara, care sa sustina nu doar o extindere rapida, ci si o perioada de adaptare la specificul consumului de aici. Un exemplu in acest sens este Real, divizia de hipermarketuri a grupului german Metro, care a investit in cinci ani nu mai putin de 430 de milioane de euro, deschizand 21 de magazine. Din aceeasi liga face parte Carrefour, prezent pe piata cu doua formate de magazin: hipermarketurile, in proiecte dezvoltate de la zero, si supermarketurile, un segment pe care a intrat in urma preluarii retelei Artima, in urma unei tranzactii estimate la 55 de milioane de euro. Grupul francez este primul operator international de comert care a realizat o preluare de o asemenea amploare pe piata romaneasca, declarand ulterior ca este interesat de orice “afacere buna” pe piata din Romania.
    “Ori de cate ori ne este prezentata o propunere o analizam”, declara Andreea Mihai, director de marketing, Carrefour Romania, fara sa faca insa comentarii pe marginea posibilelor discutii cu Interex sau cu alte companii de pe piata romaneasca. Pentru un cumparator acum este insa cu siguranta momentul oportun de achizitii, pentru ca efectele crizei ii ofera avantaje clare. Pe de o parte, afacerile companiilor mai mici sunt afectate acum, iar retelele mai mici se vad nevoite sa ia o decizie transanta pentru a evita intrarea pe pierdere sau chiar, pe termen mediu, iesirea din afaceri. Pe de alta parte, preturile de vanzare a afacerilor scad acum tocmai din pricina presiunii mai mari; inceputul de an a adus, pentru prima oara in ultimii cinci ani, o incetinire a cresterii vanzarilor din comert.

     

  • Rosia Montana, pariul lui Tanase

     

    Rosia Montana este un subiect pe rand reluat si epuizat de presa de mai bine de zece ani. De asta data, relansarea lui se datoreaza noii campanii de publicitate initiate de Rosia Montana Gold Corporation (RMGC). Dragos Tanase s-a alaturat companiei in februarie anul trecut, ca vicepresedinte responsabil de finante si administratie. Din iunie 2008, ca director general al RMGC, incearca sa “umanizeze” proiectul atat prin prezenta lui, ca roman intr-o firma controlata de canadienii de la Gabriel Resources, cat si prin insistenta lui asupra beneficiilor legate de proiect.
     
    Tanase, ca finantist, trebuie sa faca auzita varianta companiei: sa spuna ca Gabriel Resources investeste peste 1,7 miliarde de dolari americani in zona si ca patru din cele 7,5 miliarde de dolari, suma la care este estimata valoarea zacamantului, vor ramane in Romania. Misiunea lui e sa faca mai sonore vocile care spun ca Rosia Montana este deopotriva frumoasa si urata, ca apa de aici este rosie din cauza fostelor sapaturi (de unde si numele localitatii) si ca statul n-a facut niciun efort de ecologizare a zonei dupa decenii de minerit ce au modificat peisajul. Tot el trebuie sa convinga opinia publica de faptul ca in majoritate localnicii vor sa-si vanda casele companiei sau au facut-o deja, fiind stramutati in conditii foarte bune (RMGC vorbeste chiar de parcari subterane in viitoarea asezare unde se vor muta – o premiera pentru o localitate rurala) si ca tonele de roca excavata, adica sterilul, vor fi apoi ecologizate si reintegrate in natura, in timp ce statul n-a luat pana acum astfel de masuri pentru propriile sale exploatari din zona. De cealalta parte, ONG-urile si contestatarii proiectului, printre care si autoritatile din Ungaria, sustin ca mai sunt destui localnici care nu vor sa fie stramutati si a caror dorinta compania e obligata s-o ia in considerare, ca exploatarea cu cianuri va distruge peisajul si mediul natural din regiune, ca beneficiile Romaniei vor fi discutabile dupa ce canadienii ar pleca din tara cu 250 de tone de aur si ca toata zona Rosia Montana – adica patru munti, rauri, actuala comuna si siturile arheologice de pe vremea romanilor – va fi iremediabil afectata. Ecologisti romani si straini, Academia Romana, o parte dintre localnici si o mare parte din opinia publica din Romania incearca in continuare sa blocheze proiectul.
     
    In aceste conditii, de ce a riscat finan­tistul Dragos Tanase sa se implice intr-un proiect nu numai puternic contestat, dar complet diferit din toate punctele de vedere fata de ceea ce a facut inainte? In opinia lui, industria miniera are potential in Romania si proiectul de la Rosia Montana este “corect si important” pentru tara. “In Romania am avut 500 de mine si azi mai functioneaza in jur de 40. Daca facem mina la Rosia Montana cred ca putem relansa o intreaga industrie, pentru ca vom arata ca se poate”, sustine Tanase.
     
    Absolvent de ASE, cu un master in audit si management financiar, Dragos Tanase a lucrat pentru compania de cablu UPC din 2001, ca director financiar, functie la care s-a adaugat din 2005 cea de director de integrare – trebuia sa urmareasca o serie de parametri ai pietei de cablu si comunicatii, sa se ocupe de parcursul unor achizitii de companii si sa coordoneze altele. A plecat din UPC cand atat industria de cablu si comunicatii, cat si compania se apropiau de maturitate.
     
    A avut si alte oferte si nu s-a decis peste noapte sa accepte fotoliul de la RMGC. S-a gandit aproape un an si spune ca a luat hotararea la fel cum ia toate deciziile importante, adica dupa o analiza amanuntita a industriei. Tanase considera acest mod de a gandi drept un defect profesional capatat de la inceputurile carierei, cand a lucrat pentru compania de consultanta fiscala Arthur Andersen.
     
    Inainte de a accepta functia oferita de canadieni, stia despre proiect cam aceleasi lucruri pe care le stie toata lumea, fara a putea sa-si faca insa o opinie clara despre el. Si-a facut-o doar dupa ce a vizitat comuna. “Nu m-am grabit sa fac schimbari si sa arat ce manager capabil sunt, pentru ca proiectul este foarte complex si iti ia timp sa-l cunosti”, declara Tanase. Cat de complex? Masurat in dosare, 16.500 de pagini. Dincolo de dosare, Rosia Montana este cea mai veche asezare atestata documentar in Romania, sta pe cea mai mare cantitate de aur din Europa, iar exploatarea dorita de canadieni ar fi cea mai mare mina de suprafata din Europa, cu un diametru de 8 kilometri, de unde si opozitia sustinuta pe care a intampinat-o proiectul canadienilor.
     
    Desi compania nu are acordul de mediu din partea autoritatilor, pe care a sperat anii trecuti sa-l obtina, oficialul RMGC se declara optimist, ba chiar refuza sa ia in calcul un eventual esec al investitiei, afirmand ca firma este in grafic cu operatiunile, pentru ca, in cazul unui asemenea proiect, procedurile dureaza in medie circa 15 ani inainte de a incepe exploatarea miniera propriu-zisa. Perioada de exploatare ar urma sa dureze 16 ani, urmati de 7 ani pentru inchidere si reecologizare.
     
    Tanase declara ca nu s-a speriat de complexitatea proiectului, pentru ca Gabriel Resources si-a adus pe rand experti in toate aspectele acestuia. “Dragos Tanase nu trebuie sa stie la perfectiune chimie sau toate aspectele ce tin de mediu sau geologie”, comenteaza Horea Avram, vicepresedinte responsabil cu problemele de mediu la RMGC. Chimie si mediu stie Avram, geologie altcineva, comunicare altcineva si tot asa. In ceea ce il priveste pe Tanase, “compania a vrut pe cineva capabil sa inteleaga comunitatea si cultura de acolo”, spune el, referindu-se la faptul ca este roman. Aceasta pe de o parte; pe de alta parte, expertiza lui ar trebui sa-l ajute sa tina evidenta unor investitii totale estimate la peste 1,76 miliarde de dolari. Intrebat de ce este potrivit pentru un astfel de post si care este de fapt rolul sau real – munca de convingere a publicului si a localnicilor sau coordonarea activitatilor – raspunde, dupa cateva secunde de pauza: “Eu am venit aici sa construiesc mina”. 
     

     

  • Ce planuri are Air France-KLM

     

    “Daca scazi toate taxele si costurile cu operarea din veniturile unui operator aerian de linie, iti raman suficienti bani incat sa-ti cumperi un pahar de bere. Si acela de 0,33 litri.” Comparatia ii apartine lui Alexandru Dobrescu, Country Managerul Air France-KLM pe Romania, si subliniaza plastic motivele din spatele uneia dintrre cele mai recente mutari de business ale operatorului aerian franco-olandez. Pe 20 mai, Air France-KLM a semnat un joint venture la nivel global cu Delta Air Lines, prin care cele trei companii vor opera in comun curse in toata lumea. Acordul prevede, in primul rand, impartirea strategiilor, a costurilor si a veniturilor pe toate rutele dintre Europa si America de Nord, in timp ce pe rutele dintre America de Nord si Africa, Orientul Mijlociu si India, respectiv Europa si America Latina, vor fi impartite doar profiturile, iar deciziile de business si strategiile vor fi luate separat.
     
    “Scopul e sa avem cat mai mult profit in Europa si America de Nord”, declara saptamana trecuta, cu ocazia semnarii acordului la Paris, Richard Anderson, CEO-ul Delta Air Lines. Anderson motiva saptamana trecuta ca pentru aceste doua zone (cu cel mai mare trafic inter-regional de pasageri, 27% din totalul mondial), luarea deciziilor se va face prin consens si in plus, partenerii vor imparti costurile si veniturile “pana la ultimul dolar”.
     
    In schimb, deciziile privind capacitatea suplimentara pe rutele catre celelalte continente – Africa, Asia sau America Latina – se vor lua independent. Scopul principal al joint-venture-ului ramane maximizarea sau insasi existenta profitului, una dintre problemele stringente pe 2008 atat pentru operatorul american, cat si pentru cel franco-olandez. Anul trecut, de exemplu, Delta Air Lines a intrerupt mai multe curse directe catre Statele Unite (printre ele fiind si cursa directa Bucuresti-New York), pentru ca nu erau profitabile. La randul sau, Air France-KLM a inregistrat o pierdere neta de 814 milioane de euro in anul fiscal 2008-2009, la o cifra de afaceri globala de 23,97 mld. euro.
     
    Crearea unui joint-venture care sa duca la sinergii de costuri (300 de milioane de dolari pana la finele lui 2010) a fost, asadar, o oferta de nerefuzat pentru cele doua companii. Luand in calcul ca distributia costurilor si a veniturilor se va face in mod egal intre Air France-KLM si Delta, masura ar putea creste practic profiturile celor doi operatori cu cate 150 de milioane de dolari.
     
    Pe de alta parte, un aspect deloc neglijabil luat in calcul este competitia puternica din partea germanilor de la Lufthansa, cu care are de-a face Air France-KLM, liderul actual al pietei europene de transport aerian. La nivel global, parteneriatul semnat pe 20 mai la Paris vizeaza oferirea a peste 200 de zboruri transatlantice (circa 50.000 de locuri zilnic) de catre cele trei companii. In Romania, joint-venture-ul cuprinde 60 de zboruri saptamanale, din care 4 sunt reprezentate de cursele directe Bucuresti-New York pe care Delta Air Lines le-a reluat din 2 iunie 2009.
     
    Joint-venture-ul nu a presupus schimb de actiuni, dar partile actioneaza deja ca o singura companie. In sediul Air France-KLM din Bucuresti, Alexandru Dobrescu, country manager-ul Air France-KLM pe Romania, are din acest an o noua colega de top management: Corina Enciu, director general al Delta Air Lines in Romania, Moldova, Polonia, Croatia si Slovacia.
     
    “Batalia va fi sa ne mentinem cota de piata”, spune Alexandru Dobrescu, “dar daca as fi Lufthansa, m-as teme.” Pe plan local, Lufthansa, cu 114 zboruri saptamanale si o cota de piata estimata la circa 22% (dupa preluarea Austrian Airlines in decembrie 2008), este principalul competitor al aliantei Air France-KLM-Delta (joint-venture-ul va detine o cota de piata de aproximativ 20%). Mai trebuie pusa la socoteala si intrarea TAROM in Sky Team (aceeasi alianta din care fac parte si Delta, si Air France-KLM), asteptata in luna septembrie a acestui an, care va creste forta Air France-KLM-Delta in fata rivalului Lufthansa. TAROM, liderul pietei locale de transport aerian (cu o cota de piata de peste 30%), a semnat deja un acord cu KLM, prin care va opera, incepand cu data de 6 iunie, o cursa zilnica spre Amsterdam, in code share cu transportatorul olandez.
     
    Romania ramane insa o piata vulnerabila pentru Air France-KLM, dupa cum spune Peter Hartman, presedintele KLM: “Pozitia noastra in Europa Centrala si de Est este mai slaba decat a competitorului Lufthansa, prin urmare, Romania, ca fiecare alta piata din aceasta regiune, are importanta majora pentru noi”.
     
    Lufthansa a lansat pe plan local o strategie agresiva de dezvoltare: Romania a fost printre primele destinatii catre care operatorul a lansat zboruri dinspre Milano, odata cu infiintarea primei filiale externe a Lufthansa, in Italia.
     
    Lupta nu este usoara, asadar, cu atat mai mult cu cat industria aviatiei a fost printre primele afectate de criza internationala. Razboiul preturilor, aflat in plina desfasurare pe piata aeriana din Romania inca de la inceputul anului, a fost de altfel si motivul care a determinat trio-ul proaspat format sa vina cu preturi atragatoare pentru pri­mele zboruri transatlantice din acest an: aproximativ 500 de euro un zbor dus-intors Bucuresti-New York.
     
    “Vom veni si cu alte oferte”, spune si Corina Enciu, “mai ales ca primul feedback din piata a fost suficient de bun incat sa pornim cu incredere operarea”.Totusi, doza de incredere nu a fost suficienta pentru ca Delta sa decida operarea pe toata durata anului a zborurilor directe catre New York, asa cum face deja in Ungaria sau Cehia. “Pentru moment vom opera pe perioada sezo­nului de vara, dar urmeaza sa evaluam posibilitatea prelungirii zborurilor pe tot parcursul anului”, a declarat Kate Hulme, Communication Manager Delta Air Lines, cu ocazia semnarii acordului de joint-venture la Paris.

     

  • Sfarsitul mall-mania in Romania – GALERIE FOTO

     

    Dupa o saptamana incarcata la Grenoble – un mic oras din Alpii francezi, cu circa 150.000 de locuitori si care atrage anual alte cateva zeci de mii de studenti – doi tineri din Bucuresti, aflati in Franta pentru studii, si-au dat seama ca nu mai aveau aproape nimic de mancare in frigider. Au decis sa mearga a doua zi, duminica, la hipermarketul Carrefour de la marginea orasului, unul din cele doua mari centre comerciale din oras. Cand au ajuns acolo, au vazut ca parcarea era goala, iar hipermarketul era inchis. “Am fost… socat. Credeam ca sunt intr-un film, nu intelegeam ce se intampla”, isi aminteste astazi unul dintre tineri, la un an de la intamplare.
     
    Dupa cum aveau sa afle, hipermarketul nu era deschis duminica decat ocazional, asa cum se intampla si cu alte mari magazine din Franta. Legislatia in vigoare in mai multe state din Europa de Vest pana spre sfarsitul anilor ‘90 interzisese magazinelor de mari dimensiuni sa opereze si in zilele de duminica, pe de o parte din considerente religioase, pe de alta parte ca un rezultat al puterii de negociere a sindicatelor, care sustineau ca duminica sa ramana zi libera pentru angajati. Competitia tot mai mare dintre lanturile de magazine si dezvoltatorii de centre comerciale a facut insa ca aceste legi sa fie eliminate in multe locuri, in timp ce in altele ramane necesara in continuare o autorizatie speciala pentru a deschide duminica un magazin de mari dimensiuni – un fapt care poate fi cel putin surprinzator pentru un roman obisnuit ca supermarketul sau hipermarketul sa-i ofere tocmai sambata si duminica posibilitatea de a cumpara atunci cand restul magazinelor se inchid.
     
    Intamplarea celor doi tineri prezinta relevanta tocmai din acest motiv: dupa aproape jumatate de secol de regim comunist, cand cei ce nu puteau iesi din tara, adica majoritatea, au avut de-a face doar cu magazinele universale autohtone in loc de mall-uri si hipermarketuri, deschiderea primelor centre comerciale de tip occidental a stimulat o pofta de consum care aproape ca a sfidat conditiile economice. “In 1999 nu prea era mult consum din cauza situatiei economice. Dar ce m-a surprins a fost aceasta motivatie nebuneasca a oamenilor de a consuma si a cheltui fara a-si planifica sau gandi viitorul”, rememoreaza Ali Ergün Ergen, cel care a coordonat constructia Bucuresti Mall si ulterior a Plaza Romania si care a supervizat dezvoltarea zonei comerciale din cadrul proiectului Baneasa.
     
    Dorinta de a adopta modelul cultural vestic si placerea de a calca intr-un “templu al consumului” la fel ca in strainatate a facut ca primele mall-uri din tara sa ajunga o atractie instantanee. “Prima data cand am auzit de a fost de la varul meu, care fusese in Bucuresti la Mall Vitan si mi-a povestit ca despre un taram magic: fantani cu jocuri de apa, inalte pana la acoperis, etaje mari, spatioase si cu multe lumini. Singurul termen de comparatie erau tarabele noastre de magazine, inghesuite unele langa altele”, isi aminteste Andra, o tanara de 24 de ani nascuta in Pitesti. Deschiderea primului mall din tara a fost de altfel evenimentul lunii septembrie 1999 in Bucuresti: la inaugurare au participat, dupa cum nota presa vremii, prim-ministrul de atunci al Turciei, ministrul Radu Berceanu, primarul Capitalei si Gheorghe Hagi. Alte articole din presa vremii relatau, cu o nota de romantism, despre fantana care propulseaza apa pana la cupola, magazinele cu tavane inalte sau personalul care asigura paza in centrul comercial.
     
    Au urmat mai multe saptamani cu zeci de mii de vizitatori pe zi care faceau ca spatiul, enorm de altfel raportat la centrele comerciale din tara, sa para “sufocant” sau “neincapator”, dupa cum isi amintesc astazi interlocutorii BUSINESS Magazin. “La Bucuresti Mall ne asteptam sa avem 1,5 milioane de vizitatori in primul an. Am avut opt milioane”, spune Ali Ergün Ergen. Managerul, considerat cel mai experimentat administrator de centre comerciale din tara, isi aminteste ca in ciuda acestui succes si a faptului ca era primul centru comercial modern din Capitala, a fost foarte dificil sa gaseasca companii care sa inchirieze spatiu, tocmai fiindca era un concept nou, iar inchirierea s-ar fi facut inainte ca mall-ul sa fie construit. “Nu prea existau la vremea respectiva lanturi mari de magazine, 90% din comercianti erau locali, iar zona de food-court nu era un concept pe care lumea sa il cunoasca. In primul food-court aveam doar McDonald’s si Dunkin’ Donuts, dintre numele internationale, dar Dunkin’ Donuts iesise si imi aduc aminte ca am alergat trei luni dupa KFC sa vina. Toti ar fi vrut pizza si saorma, dar aveam nevoie de variatie”, isi aminteste Ergün Ergen.
     
    Chiar si cu schimbarile chiriasilor de-a lungul timpului – inerente in viata unui centru comercial – primul mall din Capitala a continuat sa atraga vizitatori si din alte orase. “Prima oara cand am fost intr-un mall aveam 17 ani, era prin 2001 aproximativ. M-a impresionat, am fost total coplesita, pentru ca nu stiam incotro sa ma indrept. Dupa trei magazine, deja ma dureau picioarele; noi eram obisnuiti pana atunci cu magazinele de patru pe patru metri”, spune Iulia din Buzau, in timp ce Cristina, originara din Dragasani, isi aminteste ca pentru o tanara din provincie, o vizita la mall reprezenta “every girl’s dream”, adica visul oricarei fete.

    Ali Ergun Ergen, Baneasa Developments: Bucuresti Mall nu a mers foarte bine din punctul de vedere al vanzarilor la inceput, abia dupa al doilea an a inceput sa mearga bine

    Luiza Moraru, CBRE Eurisko – In ultima perioada nu s-a deschis mai nimic ok, in unele proiecte nu s-a ajuns nici la 50% in privinta gradului de inchiriere a galeriei comerciale.

    Ingo Nissen, country manager al Sonae Sierra: Ceea ce stim este ca indicatorii consumului scad in majoritatea tarilor

     

  • Microsoft nu renunta

    Dintr-o clipa in alta trebuie sa explodeze stirea ca la conferinta “D: All Things Digital” seful Microsoft, Steve Ballmer, a anuntat noul motor de cautare cu care intentioneaza sa-l concureze pe liderul domeniului, Google. Acest anunt a fost anticipat de toata presa in ultimele doua saptamani si Microsoft a beneficiat astfel de o copioasa campanie publicitara gratuita. Dupa care va urma o alta campanie, care insa va scoate din buzunarele largi ale gigantului din Redmond o suma estimata la circa 100 de milioane de dolari. Este interesant cum toate aceste mii de articole publicate in ziare, reviste si bloguri s-au bazat pe o cantitate de informatie infima, si aceea provenind de la Steve Ballmer: serviciul va putea sa organizeze raspunsurile pe categorii. Pare acreditata ideea ca motorul de cautare va putea emite sugestii de cautari inrudite. Si cam atat.
     
    Un mare semn de intrebare s-a legat de branding. Se stie ca numele de cod al proiectului este Kumo – care in japoneza se pare ca inseamna fie nor, fie paianjen – si multi au prezis ca acesta va ramane si numele comercial. Se pare insa ca serviciul se va numi Bing, iar faptul ca domenii precum bing.co.uk sau bing.au au fost achizitionate recent de Microsoft vin sa confirme ipoteza. Comentatorii n-au ratat sansa de a puncta ca Microsoft a procedat deja la mai multe re-denumiri ale serviciului de cautare, care a pornit ca MSN Search, apoi s-a numit Windows Live Search, dupa care a ramas Live Search… dar cota de piata nu s-a imbunatatit.
     
    Va fi, cu siguranta, Bing – Ballmer tocmai a confirmat, iar internetul este plin de reactii. Chestiunea cea mai aprinsa este daca “binging” va ajunge sa concureze cu “googling”. Ballmer s-a aratat optimist, dar rezervat. Danny Sullivan, editorul blogului SearchEngineLand, e de parere ca in unele aspecte Bing va fi mai bun decat Google, dar ca nu este, totusi, in pozitia de a schimba jocurile in domeniul cautarii. Daca abordarea nu este complet noua, este foarte posibil ca Google sa adauge rapid facilitati care sa compenseze sau sa imite noutatile aduse de Bing. In orice caz, va fi foarte greu pentru Microsoft sa schimbe obisnuinta publicului de a echivala cautarea pe web cu Google. Un experiment recent a pus un numar de subiecti sa aprecieze rezultatele furnizate de mai multe motoare de cautare si marea majoritate l-a preferat pe cel cu sigla Google, desi rezultatele erau preluate de fapt de la un alt serviciu. Va fi greu pentru Bing sa schimbe aceasta perceptie.
     
    Exista insa si alte argumente pentru a fi sceptici in privinta sanselor lui Bing de a ameninta pozitia lui Google. Primul este pozitionarea produsului in cadrul companiei. In vreme ce Google isi obtine marea majoritate a veniturilor de pe urma motorului de cautare (in combinatie cu serviciul de publicitate), pentru Microsoft multa vreme Bing va fi doar o sursa de cheltuieli, veniturile fiind aduse tot de cuplul Windows/Office, care vor fi avantajate la distribuirea resurselor. Mai exista un argument de natura istorica: Microsoft nu are la activ nicio reusita notabila in zona serviciilor online, iar incercarea de a prelua Yahoo! a fost considerata de multi o recunoastere a acestui esec. Pe de alta parte, sub noua conducere, Yahoo! pare mult mai dispusa sa colaboreze cu Microsoft. Zilele trecute, Carol Bartz (noul CEO de la Yahoo!) s-a aratat chiar dispusa sa vanda serviciul de cautare, daca cealalta parte vine cu “o gramada de bani si tehnologia potrivita”. Desigur, cealalta parte nu poate fi decat Microsoft, cu care doamna Bartz a admis ca a discutat “a little bit”. Chiar si in cazul achizitiei, se pune problema compatibilizarii unor tehnologii diferite, o treaba deloc simpla.
     
    Ideea eventualei vanzari a motorului de cautare Yahoo! a deschis deja un nou camp de speculatii, care pleaca de la ideea ca uriasa campanie publicitara pe care Microsoft o va declansa, in combinatie cu calitatile lui Bing (deocamdata doar banuite), va atrage mai degraba clientii de la Yahoo!. Asa ca vanzarea ar fi mult mai profitabila acum, cand detine 20% din piata americana. Nu demult a “scapat” in presa un memo intern semnat de un vice-presedinte de la Yahoo!, care este de parere ca firma s-a intins in prea multe domenii, pe care insa le-a acoperit cu resurse “precum untul de arahide pe o felie de paine”. Concentrarea pe cateva servicii profitabile este subtextul mesajului si se pare ca motorul de cautare nu este printre acestea. E posibil ca Bing sa ajunga pe locul doi fara prea multe eforturi. Locul intai este inca departe.

  • Marele ecran de elita

     

    Filmele de arta inseamna de obicei cu totul altceva decat incasari de milioane de euro, super-eroi, megaproductii sau actori platiti regeste. Cu toate ca au bugete care in cazurile fericite ating valoarea unui Ferrari, au la activ premii in festivalurile de film de la Cannes sau Berlin si sunt obiectul interesului unor categorii de spectatori care merg de la cunoscatori la snobi sau doar cinefili satui de povestile comerciale de la Hollywood.
     
    Pana recent, singura scena din Bucuresti pentru astfel de productii era Cinemateca Romana, cu cele doua sali, insa cu timpul au aparut si alte locuri care ii atrag pe amatorii de proiectii de arta. Cel mai recent proiect ii apartine Muzeului Taranului Roman, care in luna aprilie a lansat “Noul Cinematograf al Regizorului Roman”, unde se pot urmari, in aer liber sau in studioul Horia Bernea, filme premiate in festivaluri, documentare sau desene animate. “Ideea proiectului a aparut anul trecut, dupa ce muzeul a gazduit Festivalul de Film European, in cadrul caruia s-au organizat proiectii in curtea interioara. De la bun inceput ne-am gandit la un cinematograf de arta unde sa se poata proiecta filmele generatiei tinere de regizori romani si europeni”, spune Mihai Gheorghiu, director de management cultural al Muzeului Taranului Roman. De marti pana duminica sunt proiectate filme alese de un “juriu” format din zece regizori romani. “In fiecare luna unul dintre regizori propune o lista de filme, cu alte cuvinte este un fel de selectie de autor”, explica Gheorghiu.
     
    Regizorul lunii mai, Radu Munteanu, a propus o selectie de filme castigatoare la Cannes in editiile 2005-2008, precum “Tacerea Lornei”, pentru care fratii Dardenne au castigat premiul pentru cel mai bun scenariu in 2008, “Cele trei maimute”, datorita caruia N.B. Ceylan a fost desemnat cel mai bun regizor anul trecut sau “Gomora”, care a luat marele premiu in 2008. Miercurea este dedicata filmului antropologic si documentar, iar in diminetile de weekend se fac proiectii de filme pentru copii. “Public pentru astfel de filme exista, dupa cum s-a vazut si din salile pline de la Festivalul Filmului European, la care au participat aproximativ 4.000 de spectatori”, comenteaza directorul Gheorghiu, adaugand ca in medie 30% din sala este ocupata la o proiectie.
     
    Studioul Horia Bernea are o capacitate de 350 de locuri, iar in curtea interioara exista suficient spatiu pentru 250 de spectatori. “Spectatorii filmului de arta formeaza un public cu o cultura cinematografica, stie ce este nou si are si asteptari”, explica Gheorghiu, care isi aminteste ca numarul cel mai mare de spectatori l-au atras filmele din cadrul festivalului, precum “Cele trei maimute”, “Tacerea Lornei” sau filmele romanesti.
     
    Initiatorii proiectului ii asigura pe amatorii de filme de arta ca noul cinematograf nu va fi doar o idee de vara, ci “un proiect pe termen lung, ce se incadreaza in proiectele culturale ale MTR, care si-a propus sa se impuna si ca un centru de cultura, nu numai ca un muzeu”.
     
    Constantin Fugasin, cel care a conceput un alt proiect de cinematograf de arta din Bucuresti, Eurocinema Tinerimea Romana, spune ca tocmai datorita reactiei publicului a continuat sa proiecteze productii de arta. “Public exista, fireste, si tocmai reactia incurajatoare a spectatorilor ne-a determinat sa continuam dupa ce luni de zile am pierdut bani”, afirma Fugasin. Cinematograful functioneaza de anul trecut, in fiecare weekend, in sediul unui centru national de arta, construit de Societatea Culturala Tinerimea Romana si inaugurat de Nicolae Iorga in 1934.
     
    In program sunt filme de nisa, romanesti, europene, documentare, scurtmetraje, filme ce nu isi gasesc locul in cinematografele obisnuite. In sala cu o capacitate de 250 de locuri vin lunar intre 800 si 1.000 de spectatori platitori, in conditiile in care se fac 12-16 proiectii pe luna. Despre programul viitor, Fugasin spune ca vor urma productii din noul val al scurtmetrajului romanesc, filme mute, portrete de regizori.
     
    Pe de alta parte, si Cinemateca Romana, cea mai cunoscuta scena pentru filmele clasice sau de arta, s-a adaptat vremurilor si publicului si se lauda cu un club al cinefililor (Cineclub), o cafenea si un cont pe Facebook. Grupul de pe Facebook are aproape 100 de fani care urmaresc online programul evenimentelor. La fiecare doua saptamani, membrii Cineclubului, condus de studenti la UNATC si frecventat in special de acestia, se intalnesc si discuta pe baza unui film propus, iar in cazul unui film romanesc invita si realizatorii. Cafeneaua, Cafe Cinemateca, de la sala Eforie a fost gandita astfel incat sa evoce atmosfera unui cinematograf de arta. Pe plasme se deruleaza cadre cu Charlie Chaplin sau Buster Keaton, iar decoratiunile duc cu gandul la istoria cinematografiei.

     

  • Inima mea e a lui tati

    Toti stiu bancul cu calugarul iezuit si cel dominican care fac exercitii spirituale, iar iezuitul, in timp ce recita rozariul, fumeaza senin. Dominicanul il intreaba cum de poate face asa ceva, iar el ii raspunde ca le-a cerut permisiunea superiorilor sai. Naivul dominican spune ca si el a cerut permisiunea, dar i-a fost refuzata. “Dar cum ai cerut voie?”, il intreaba iezuitul. Iar dominicanul ii spune: “Pot sa fumez in timp ce ma rog?”. Sigur ca raspunsul a fost negativ. In schimb, iezuitul a intrebat “Pot sa ma rog in timp ce fumez?”, iar superiorii i-au raspuns ca te poti ruga in orice situatie.
     
    Daca Berlusconi ar fi zis ca nu e nimic rau daca o candidata la alegeri mai este si frumoasa, toata lumea, inclusiv feministele, ar fi aplaudat. Dar a lasat sa se inteleaga ca nu e nimic rau in a lansa candidatura unei fete frumoase la alegeri, si-aici a dat-o-n bara. Probabil ca e rau sa lansezi in politica o fata doar pentru ca e frumoasa. 
     
    Alt doilea gand. Legat de povestea cu pustoaica din Napoli care-l numeste pe Berlusconi “tati” (“papi”), cu siguranta e gresit sa ne imaginam cine stie ce lucruri rele. Totusi, mi-e imposibil sa nu-mi amintesc de un cantec nemuritor al lui Cole Porter, facut celebru de Marilyn Monroe si de Eartha Kitt, “My heart belongs to daddy” (“Inima mea e a lui tati”), in care o fetita cu o voce foarte sexy canta despre cum nu poate avea relatii normale cu baietii de varsta ei, intrucat inima ei ii apartine lui “tati”.
     
    A curs multa cerneala pe marginea pasiunii acestei fete (s-a vorbit pe rand de incest, pedofilie, atasament fata de valorile familiei), iar ideile pe aceasta tema tot raman neclare – printre altele, Cole Porter era un adevarat vulpoi. Acestea fiind spuse, melodia este foarte frumoasa si foarte senzuala, si este ciudat ca Apicella(1) nu o cunostea.
     
    Al treilea gand. Se pare ca tot primul-ministru ar fi spus ca noi nu vrem sa devenim o civilizatie multietnica si din acest motiv trebuie, dupa cum vrea Liga(2), sa fie intensificate controalele asupra imigratiei. La prima vedere pare ca ar fi acelasi lucru spus si de Fassino(3), anume ca imigrantii clandestini trebuie controlati, iar cei cu acte in regula ajutati. Dar in subsidiar era o alta idee, aceea ca decizia de a deveni sau nu o civilizatie multietnica ar fi o decizie voluntara. Ca si cum Roma imperiala (si mai inainte) ar fi hotarat daca vrea sa fie invadata de barbari sau nu. Barbarii, atunci cand ajung la granita, intra si cu asta basta. Intelepciunea Romei imperiale (ce i-a permis sa supravietuiasca timp de cateva secole) a fost de a face legi pentru a legitima invaziile barbare, facandu-i cetateni pe cei care se instalau in mod pasnic intre granitele imperiului si chiar primindu-i in armata. Asa a avut Roma imparati iliri si africani, o noua religie fondata de un turc numit Saul si, printre ultimii sai ganditori, un berber pe nume Augustin.
     
    Cand mase enorme de oameni fac presiune la granitele lumii noastre pentru a intra, nu ne putem preface ca decizia de a-i primi sau nu ne apartine. Lasand la o parte faptul ca daca deceniile trecute Italia ar fi lasat o imagine de tara saraca si zdrentaroasa, probabil miilor de africani (si de balcanici) nu le-ar mai fi trecut prin cap sa vina aici. Numai ca se uitau la posturile de televiziune italiene, mai cu seama la Mediaset, unde Italia aparea ca o tara populata de gasculite superbe si unde ajungea sa raspunzi ca Garibaldi nu a fost un ciclist pentru a castiga munti de aur. Era la mintea cocosului ca toti ar fi luat-o si inot numai sa ajunga aici, fara sa-si imagineze ca vor ajunge sa doarma intr-o cutie de carton in subteranele de la metrou si sa violeze, in cel mai bun caz, doamne in varsta de 60 de ani.
     
    Al patrulea gand. Citesc ca hackerii nu mai intra doar in memoria bancilor, de-acum intorc pe dos si serviciile secrete din jumatate de lume, spargand chiar site-urile CIA. Previzibil. Imi imaginez acum ca in scurt timp (sau chiar s-o intampla deja) online vor vorbi doar cei infideli in dragoste, ignorand cu seninatate faptul ca partenerul tradat ar putea afla tot ceea ce isi spun, si imbecilii care cauta cu lumanarea sa le fie golit contul curent. Serviciile secrete insa vor fi abandonat de multa vreme internetul. Sa expediezi un mesaj secret de la Londra marti dimineata astfel incat sa fie primit imediat la New York o fi comod, dar in fond, un agent secret care pleaca de la Londra la 9 ajunge la New York pana la pranz, ora locala. Si-atunci e mult mai convenabil sa transporte mesajul in tocul pantofilor, sa-l invete pe de rost sau cel mult sa-l introduca in sfinctere. Haideti, in pas de rac, pe drumul catre progres!
     
    Note:
    1. Mariano Apicella, cantaret napoletan devenit cunoscut ca interpret al melodiilor compuse de Silvio Berlusconi
    2. Liga Nordului, partidul xenofob italian
    3. Piero Fassino, liderul stangii italiene

  • Diferenta dintre teorie si practica

    Acest puzzle colorat ma ajuta si ma inspira, de cele mai multe ori, sa scriu ce am de scris, se cheama, pompos si inutil-neinspirat, documentare. Or, la sfarsitul saptamanii trecute, documentarea mea, recolta saptamanii, insuma doua documente, se numeau “boc.doc” si “base.doc” (ultimul e cu “a”, daca mai este necesara precizarea).
     
    Cand am devenit constient de asta am exclamat un “ups” inabusit si m-am gandit ca am o problema. Pentru ca documentele din aceasta clasa nu-mi ofera, de regula, cele mai grozave momente de inspiratie, ci au mai degraba rol de fundament pentru constructia textului.
     
    Asadar, “ups, am o problema…”, cu ochii penduland intre boc.doc si base.doc. Boc.doc, base.doc. Boc – doc, base – doc.
    Suna ca un refren de cantecel: boc – doc, base – doc.
    Repetati.
    Si acum cu mine, toata lumea mainile sus: “boc doc, base doc”.
     
    “Boc doc” are o rezonanta metalica – ceva intre clinchetul uneltelor cu care piticii din Alba ca Zapada lucrau in mina combinat cu zanganitul geamului unui ghiseu trantit peste degete si cu “puf-puf-fasss”-ul unei masini de umplut sifoane, din copilarie. “Base doc” are ceva serpuit, se insinueaza, se strecoara, este ceva de consistenta si taria insului acela din metal lichid din “Terminator”.
     
    In fruntea lui boc.doc se afla o stire a colegilor de la agentia de presa Mediafax: “Firmele romanesti, in competitie <la blana> cu cele straine dupa ce termina proiectele locale”. Este vorba de concurenta, competitivitate, strategii si vointa politica, adica despre chestiuni cat se poate de corecte in esenta; dar stirea incepe asa: “Firmele romanesti vor fi obligate sa reziste concurentei externe dupa ce toate lucrarile si obiectivele de interes turistic si agricol din tara vor fi finalizate, deoarece vor intra intr-o competitie directa, «la blana», cu companii din alte state, a declarat premierul Emil Boc”.
     
    Si continua cu un citat: “Mai avem nevoie de autostrazi, de canalizari, de investitie in turism, in agricultura, mai avem multe de facut in aceasta tara si asta ne mai da posibilitatea de crestere economica dupa depasirea acestei crize. Dar o sa ajungem si noi in situatia tarilor din UE care nu mai au ce asfalta, nu mai au ce autostrazi sa mai faca, si-au terminat canalizarile, atunci intervine adevarata problema a Romaniei, a competitivitatii”.
     
    Ce m-a facut pe mine sa ridic din sprancene a fost viziunea unei Romanii unde s-a terminat treaba – cu autostrazi, cu canalizare in creierii muntilor, care a depasit criza cu brio si cu o sumedenie de firme romanesti care s-au oprit din efortul stahanovist de cladire a societatii capitaliste multilateral dezvoltate pentru ca nu mai au ce face.
    Uau.
    Nu m-am prins care-i faza cu “la blana”, pentru ca nu stiu suficient slang guvernamental, dar simt in propriul buzunar, zilnic, competitia romanilor cu firmele din alte state.
    Uau, inca o data.
    Stiti, nici macar nu sunt rautacios si nici nu vreau sa fiu – e vorba numai de o dram de resemnare, de tristete, combinat cu ceea ce incerc sa spun de mai multe texte incoace – daca noi nu ne schimbam, daca ei nu se schimba, vom ramane numai cu viziunile. Cea mai naiva dintre ele este cea a unei Ro­­ma­nii unde tocmai am terminat tot ceea ce era de facut, dar exista scenarii mult mai potential – reale si mai posibile de realizat. Si mai rele. Bo Rothstein, profesor la Universitatea din Göteborg, vorbeste despre eficienta guvernamentala ca despre singurul factor ce poate impiedica pietele sa se autodistruga – este un punct de vedere ce a capatat o cu totul alta greutate in vremurile de criza pe care le traim. La finalul studiului sau, profesorul povesteste o istorioara – este vorba de un episod din serialul TV “Clanul Soprano”. Liderul mafiot Tony Soprano tocmai si-a lichidat, cu un pistol, un colaborator care l-a tradat; secventa este vazuta de un oarecare, un trecator. Acesta nu stie cine este ucigasul si merge la politie sa reclame crima pe care a vazut-o. Acolo omul spune ca s-a saturat de lumea violenta in care traieste si ca va ajuta cu placere politia sa curete orasul. Omul nostru identifica, in fotografiile pe care i le arata politistii, pe faptasul crimei, dar, in continuare, nu stie cine este acesta si ce hram poarta. Insul pleaca, politistii se bucura pentru dovezile pe care tocmai le-au obtinut, suficiente pentru a-l inchide pe mafiot.
     
    In scena urmatoare, martorul sta acasa, in fotoliu, si citeste o carte, in timp ce sotia sa rasfoieste ziarul; femeia intepeneste cu paginile in mana atunci cand citeste cum sotul ei tocmai l-a invinuit pe bossul local de crima. Cand intelege ce a facut, omul se repede la telefon si ingrozit, ii anunta pe politisti ca nu a vazut nimic si nu va fi martor in niciun caz.
     
    Cum in filme nimic nu este intamplator, vedem si cartea pe care o citea omul: “Anarchy, State and Utopia” a filozofului american Robert Nozick, un manifest ultraliberal si antiguvernamental, sustinator neconditionat al libertatii pietelor. Ironic, autorii filmului au vrut sa sublinieze diferenta intre teorie si practica, echilibrele fine care ar trebui respectate intre social, politic si economic pentru ca lumea sa nu se prabuseasca. 
     
    Un prim pas l-am facut eu – tocmai mi-am sters jumatate de desktop.

  • Fericiti cei ce traiesc clipa

    Robotelul indragostit nu a fost o provocare suficienta pentru animatorii de la Pixar. In noul lor hit, prima animatie care a deschis vreodata prestigiosul festival de film de la Cannes, protagonist este un batranel. Daca subiectul, rezumat in doar cateva cuvinte, poate parea neinteresant, scenaristii au reusit insa o adevarata performanta: “Up”/”Deasupra tuturor” este probabil cel mai plin de speranta, amuzant si subtil film pe care o sa-l vedem anul acesta la cinema.
     
    Carl Fredricksen (Edward Asner sau, in varianta dublata, Johnny Raducanu) are 70 si ceva de ani si-si petrece zilele identice in singuratate, ascuns in casa lui inconjurata de un imens santier de constructii. Dupa moartea sotiei sale, mult-iubita lui Ellie, Carl nu face altceva decat sa priveasca la transformarea linistitului sau cartier intr-un complex de zgarie-nori si sa se impotriveasca incercarilor lui Russell, un pusti “explorator al salbaticiei”, sa-l ajute la diverse treburi, pentru a-si completa pieptarul plin de insigne de merit si cu aceea de vajnic ajutor al varstnicilor. Dar totul se schimba cand Carl ia o surprinzatoare decizie: cu ajutorul a mii de baloane colorate isi propulseaza cascioara spre inaltul cerului pentru a se indrepta, deasupra tuturor, spre salbatica jungla venezueleana, acolo unde-l asteapta cea mai frumoasa cascada din lume. Binein­teles, Carl are parte si de o surpriza, caci micul Russell se afla pe prispa casei lui in momentul decolarii.
     
    Primul film Pixar cu personaje principale umane de ceva vreme incoace, “Up” este o adevarata incantare datorita relatiei cu totul si cu totul atipice dintre Carl si Russell. Problemele unuia ii sunt total necunoscute ceiluilalt, iar scenaristul si co-regizorul Bob Peterson transforma saltul lor peste generatii (vreo trei) intr-un amuzant si intelept “carpe diem” la orice varsta.
     
    Daca “Wall-E” avea un consistent mesaj ecologic, noua animatie are un consistent mesaj terapeutic. Obligatoriu de revazut periodic si mai ales atunci cand grijile, sughiturile financiare sau atat de prezenta lene ne fac sa amanam indefinit o calatorie, vizitarea unui prieten vechi, indeplinirea unui vis. Mai mult decat un “mai bine mai tarziu decat niciodata”, “Up” este o sfasietoare (si, repet, amuzanta) invitatie la “acum”. Deloc contemplativ, caci Russell si Carl vor da peste o multime de pericole in periplul lor spre Paradise Falls, “Up” imbina excelent umorul, aventura si emotia, aruncand in joc si momente antologice, precum o teribila paruiala (cu paraieli de oase si anchilozari subite) intre Carl si un personaj negativ la fel de varstnic si atipic.Pentru copii si strabunici deopotriva, “Up” este un adevarat omagiu pentru varsta a treia, cea atat de desconsiderata de Hollywood. Dupa sobolanul bucatar, robotelul inimos si super-eroii interzisi de lege, Pixar arata inca o data ca poate merge complet impotriva curentului, privind si facandu-ne intotdeauna sa privim numai in sus. Aproape fara niciun dubiu, noul lor film se va dovedi “deasupra tuturor” la Oscar 2010.
     
    Dar cu cine s-ar putea bate “Up” pentru titlul de cea mai buna animatie a anului 2009? Concurenta nu e numeroasa, dar “The Princess and the Frog” si “Epoca de gheata: Aparitia dinozarilor” au toate sansele sa-i sufle in ceafa campionului Pixar. Cel putin la nivel de incasari. 
     
    Colegii de la Disney au hotarat revenirea la animatia traditionala, asa-zisa animatie “desenata cu mana”, pentru mult-asteptatul “The Princess and the Frog”, care continua si o alta bine-cunoscuta traditie Disney: muzicalul animat. Noul proiect poate fi usor inclus in seria unor filme precum celebrele “Mica sirena” sau “Frumoasa si bestia”, iar subiectul nu este nici el departe: vrajile si o aparent imposibila iubire ocupa un loc de cinste in povestea lui Maddy, o menajera de culoare din New Orleans, convinsa de un print transformat in broscoi de un preot voodoo sa-i dea sarutul salvator. Nu va asteptati la un deznodamant clasic: sarutul aduce cu el o transformare, dar nu cea asteptata, caci Maddy se trezeste si ea transformata in broasca, asa incat cei doi vor fi nevoiti sa bata pitorestile si in acelasi timp periculoasele imprejurimi ale orasului New Orleans pentru a gasi unica fiinta de pe fata Pamantului in stare sa-i salveze, o preoteasa voodoo. Muzica este compusa de Randy Newman, de saptesprezece ori nominalizat la Oscar, iar vocea lui Maddy ii apartine lui Anika Noni Rose, cunoscuta pentru rolul ei din “Dreamgirls”.
     
    Cat despre “Epoca de gheata: Aparitia dinozaurilor”, aceasta continua aventurile cu lenesul Sid, mamutul Manny, tigrul Diego si veveritoiul ghinionist Scrat, obsedat de ghinde supradimensionate. Filmul va reprezenta si o premiera in cinematografele din Romania: este prima animatie proiectata in format 3D si subtitrata, spre deosebire de filme precum “Bolt”, “Up” sau “Monstri contra extraterestri”, ale caror variante 3D au fost dublate. Cu unul dintre cele mai amuzante trailere vazute anul acesta, calatoria trioului vesel in adancurile Terrei, unde descopera o lume populata cu dinozauri, se anunta un adevarat hit in ceea ce priveste incasarile. A doua parte a seriei, “Epoca de gheata: Dezghetul”, a depasit 650 de milioane de dolari incasari in toata lumea. 
     
    “UP” / ”DEASUPRA TUTUROR”
    R: PETE DOCTER, BOB PETERSEN.
    CU: EDWARD ASNER/JOHNNY R+DUCANU, CHRISTOPHER PLUMMER/VICTOR REBENGIUC, JORDAN NAGAI, BOB PETERSEN, DELROY LINDO, JEROME RANFT, JOHN RATZENBERGER, ELIE DOCTER, JEREMY LEARY.
    DIN 12 IUNIE.

  • Ciuma vremii noastre

    Consideratiile de mai sus sunt o comparatie pe care Paul Krugman, reputatul laureat al premiului Nobel 2008 pentru economie, a construit-o ca sa vorbeasca despre declinul economiei mondiale la care tocmai asistam. Marea criza a anilor ’30 (ciuma) a ajuns sa fie considerata in zilele noastre o boala pentru care exista toate remediile posibile, de la interventiile de stat la politica Fondului Monetar International. Iata insa ca nu a fost asa, desi preventia ar fi fost posibila, pentru ca semnalele existau, iar declinul putea fi banuit, fie si daca am fi privit cu mai multa atentie recesiunea din Asia din anii ‘90. “Acum cincisprezece ani, nimanui nu i-ar fi trecut prin cap ca natiunile moderne vor fi obligate sa indure caznele cumplite ale unei recesiuni doar de teama speculantilor valutari”, scrie Krugman. Nimeni nu banuia ca marile natiuni avansate se vor trezi repetat incapabile sa genereze suficiente cheltuieli pentru a-i tine ocupati pe oameni. “Sistemul economic mondial s-a dovedit a fi un loc mult mai primejdios decat ne-am inchipuit.” Autorul nu se multumeste sa constate, ci vorbeste si despre ce e de facut – adica despre masurile de urgenta. Intai, “responsabilii politicilor de guvernare din toata lumea trebuie sa realizeze doua lucruri: sa puna iarasi in miscare creditarea si sa stimuleze cheltuielile”; “Solutia evidenta este sa se introduca in sistem cat mai mult capital”; “Banuiala mea este ca recapitalizarea va trebui in cele din urma sa devina mai consistenta si mai ampla si ca va trebui in cele din urma sa existe o asumare in grad mai mare a controlului guvernamental – in fapt se va apropia mai mult de o nationalizare temporara, dar completa a unei portiuni semnificative din sistemul financiar”. Si din punctul nostru de vedere: “Propagarea crizei financiare spre pietele emergente face ca un efort global de salvare pentru tarile in curs de dezvoltare sa reprezinte parte din solutia la criza”.
     
    Paul Krugman – “Intoarcerea economiei declinului si criza din 2008”,
    Editura Publica, Bucuresti, 2009
     
    Noutati
     
    Medic in jurul lumii
    Fara sa aiba sansa pionieratului, ca un Mihai Tican Rumano, dar beneficiind de un remarcabil talent de povestitor, Corneliu Nicolae Dimache a izbutit sa inchege un jurnal de calatorie care ne poarta din cele mai inaccesibile colturi ale Africii pana in cele mai exotice tari ale Asiei si in cele mai pitoresti tinuturi ale Australiei. Absolvent al Facultatii de Medicina din Bucuresti, doctorul Dimache a emigrat in Italia in 1969. S-a specializat in endocrinologie la Pavia si practica medicina interna in nordul Italiei. Pasionat de munte, a facut numeroase ascensiuni in Alpi si a escaladat cele mai inalte varfuri alpestre din Europa. A participat la mai multe expeditii extraeuropene.
    Corneliu Nicolae Dimache – “O privire dincolo de orizont. Jurnal de calatorie in jurul lumii”,
    Editura Vremea, Bucuresti, 2009
     
    Detectivi ai propriului trup
    Uneori este imposibil sa trecem cu vederea anumite simptome precum durerea, febra sau sangerarile. Alteori, insa, corpul nostru trimite mesaje atat de misterioase si de greu de interpretat, incat ni se pare mai simplu sa nu le bagam in seama. Cu toate acestea, parul, dintii, pielea, unghiile sau orice alta parte a trupului ne comunica foarte multe despre starea noastra de sanatate, ajutandu-ne sa identificam tulburari benigne, usor de tratat, sau, dimpotriva, afectiuni grave. Spre a decripta mesajele pe care ni le transmite corpul, autoarele acestui volum ne indeamna sa invatam sa ne folosim toate cele cinci simturi. 
    Joan Liebmann-Smith, Jacqueline Nardi Egan – “Semnele trupului”,
    Editura Trei, Bucuresti, 2009