BusinessMagazin

Blog

  • Cine mai are curaj sa investeasca in magazine noi

    “Ma uit acum in curtea magazinelor si nu vad decat pe jumatate
    numarul de masini care se gaseau altadata. Clientii nu prea apar
    si, cand vin, nu mai cumpara doua radiatoare, ci unul”, spune
    Enrico Perini. Omul de afaceri italian care a dezvoltat grupul de
    firme Romstal, pe care l-a extins apoi pe alte sase piete, declara
    pentru BUSINESS Magazin ca a trecut toate investitiile in stand-by.
    “Am vrut sa deschidem sapte sau opt spatii noi, dar in contextul
    economic si politic actual am pus frana.” Cel mult unul sau doua
    magazine vor fi deschise anul acesta, pentru ca “sunt necesare”,
    sustine Perini, care adauga ca vrea sa se opreasca insa, pentru ca
    nu vrea sa ajunga in situatia Diverta.


    Perini se afla undeva la mijloc fata de cele doi poli ai
    afacerilor din comert. Nu se plaseaza nici in tabara optimistilor –
    ca Dedeman, Mic.ro sau Casa Rusu, care investesc in ciuda
    vremurilor grele. In total, investitiile pe care le-au bugetat
    pentru anul in curs depasesc 80 de milioane de euro, chiar daca
    unii au apelat deja la inchiderea magazinelor nerentabile (cum e
    cazul Domo sau Primavara). Dar Perini nici nu se vede nevoit sa
    apeleze la insolventa sau sa inchida spatii. Situatia celor sapte
    lanturi de magazine (Spar, Pic, Trident, Ethos, Diverta, Leonardo
    si Flamingo) care au intrat in insolventa nu e deloc confortabila:
    afacerile lor cumulate s-au redus aproape la jumatate in 2009 fata
    de 2008, ajungand in jurul a 250 de milioane de euro. Spatiile de
    vanzare s-au redus, in ansamblu, tot cam la jumatate, dupa ce au
    inchis circa 110 magazine, iar datoriile lor adunate ajung, conform
    calculelor BUSINESS Magazin, in jur de 350 de milioane de euro.

    Acesta este doar bilantul retelelor mari, insa nici micii
    comercianti nu stau pe roze. Anul trecut au fost inchise aproape
    2.000 de magazine alimentare, iar numarul de chioscuri, magazine
    generale si magazine din benzinarii a scazut cu 9% fata de 2008,
    arata un studiu realizat de compania de cercetare de piata
    MEMRB.

  • Cum sa dai o functie de top management pe agricultura

    Cu aproape 20 de ani in urma, Dorin Boboc pleca in America sa-si
    urmeze visul – acela de a deveni inginer in constructii de avioane.
    La acea vreme, Romania era departe de idealul lui in materie de
    perspective, evolutie profesionala si dezvoltare personala. A facut
    deci facultatea la New York si in scurt timp s-a angajat la una
    dintre cele mai mari companii care produc avioane militare si
    submarine nucleare. Nu era o meserie usoara, insa era pasionat de
    tehnica si arta constructiei de aeronave, iar cei trei ani
    petrecuti la Northrop Grumman au fost cea mai buna alegere pentru
    un inceput de cariera.

    N-a trecut mult pana cand in lumea lui Boboc a aparut un nou
    centru de interes – piata de capital, investitiile bursiere si
    instrumentele financiare. Noua pasiune a fost si cea care l-a
    readus acasa, unde il asteptau un MBA si apoi un loc de munca in
    domeniu. Din 2007, a ajuns sa conduca departamentul de investitii
    al celui de-al doilea cel mai mare fond de pensii private –
    Allianz-}iriac Pensii.

    Asadar, in mai putin de 10 ani, Dorin Boboc a dat New Yorkul pe
    Bucuresti, avioanele pe pensii, iar acum face o noua schimbare –
    pleaca si din Bucuresti si din pensii si se muta la Alexandria, in
    Teleorman, unde va prelua conducerea afacerii de familie,
    dezvoltata de parintii lui in urma cu 18 ani. “Parintii mei sunt
    agronomi de meserie. Initial au facut o ferma de cereale, insa
    afacerea s-a dezvoltat treptat, iar astazi face parte dintr-un
    proiect integrat, care cuprinde silozuri de depozitare, moara,
    brutarie, precum si utilaje pentru exploatarea terenurilor
    agricole”, spune Boboc.

    Este un business “care ruleaza cateva milioane de euro anual”,
    iar rolul directorului de investitii de la Allianz-}iriac Pensii va
    fi sa-l dezvolte, atat ca volum, cat si ca directii de activitate.
    Boboc a ales sa profite de cea mai importanta resursa care li se
    ofera acum oamenilor de afaceri din toate domeniile – fondurile
    europene: “Deja am trimis un proiect de cofinantare, care a fost
    aprobat si pentru care investitiile sunt in derulare, iar pana la
    jumatatea lunii iulie avem termen sa mai trimitem inca un proiect
    pentru dezvoltarea zonei de mecanizare a agriculturii”.

  • Morcovul si nuiaua

    Nu ne dam seama ca operam cu idei prefabricate decat atunci
    cand, printr-o intamplare, dam de o opinie care ne darama una
    dintre ele. Iar atunci incepem sa reevaluam propria noastra
    experienta si sa vedem intr-o lumina noua ceea ce inainte ni se
    parea de la sine inteles. Iata una dintre ele: timpul inseamna
    bani. Oare? Atunci cum se explica milioanele de ore pe care mii de
    oameni le-au dedicat contributiilor la un proiect precum
    Wikipedia?

    Ei nu stiau acest adevar irefutabil cand, in loc sa-si
    transforme timpul in bani, au preferat sa-l ofere pe gratis unei
    idei care li s-a parut atractiva si, mai ales, utila pentru o
    multime de oameni? Oare nu cumva rasplata lor a fost de cu totul
    alta natura? Iar daca este asa, atunci nu cumva se surpa si ideea
    ca banul este singurul mijloc de a motiva oamenii pentru a munci
    mai mult si mai bine? Cand s-a intors la Apple si a preluat din nou
    conducerea companiei, Steve Jobs a cerut un salariu de un dolar pe
    an. Desigur, in joc era altceva.

    Poate nu e chiar corect politic sa vorbesc despre bani in aceste
    vremuri, asa ca voi schimba termenii. O alta idee preconceputa este
    ca doar recompensa si pedeapsa sunt de natura sa-i faca pe oameni
    sa munceasca mai mult si mai bine. Asa suntem educati inca din
    scoala, care functioneaza aproape exclusiv pe acest principiu: luam
    note bune si suntem premiati, iar celor indisciplinati li se scade
    nota la purtare.

    Acelasi lucru se petrece mai apoi la locul de munca, iar cand
    aceasta corelatie nu functioneaza, suntem contrariati, dar rareori
    ne punem problema daca nu cumva e ceva gresit chiar la fundamente.
    Una dintre cele mai interesante experiente in acest sens am trait-o
    lucrand intr-o firma in care entuziasmul si calitatea umana a
    coechipierilor era o rasplata mai importanta decat salariul. In
    acei ani am avut colegi care au refuzat slujbe mult mai bine
    platite sau care au lucrat fara salariu, fie pentru ca voiau sa
    invete ceva nou, fie pentru ca, pur si simplu, se simteau bine
    alaturi de noi. Pentru multi, satisfactia de a face ceva ce le
    place sau ceva interesant, sau ceva corect din perspectiva sociala
    sau morala este o motivatie mai importanta decat recompensa
    materiala.

    De curand, Daniel Pink – un colaborator al revistei Wired – a
    publicat o carte care isi propune sa schimbe conceptia dominanta a
    motivatiei bazata pe metoda “morcovul si nuielusa”. Se cheama
    “Drive: The Surprising Truth About What Motivates Us”, iar
    introducerea relateaza cateva experimente extrem de interesante
    realizate la mijlocului secolului trecut de doi psihologi, Harry F.
    Harlow si Eduard Deci. Primul a studiat comportamentul maimutelor
    care erau puse in situatia de a rezolva probleme practice, cum ar
    fi deschiderea unui dispozitiv prevazut cu un sistem de prindere
    putin mai complicat si altele asemenea. Oarecum surprinzator,
    maimutelor le placeau grozav aceste jocuri si erau extrem de
    preocupate si determinate sa rezolve fiecare noua problema, fara sa
    fie rasplatite cu banane sau afectiune.

    Adevarata surpriza a venit insa cand in experiment a fost introdusa
    si rasplata (struguri) iar rezultatele au scazut. Concluzia lui
    Harlow a fost ca dincolo de satisfacerea nevoilor biologice primare
    si de raspunsul la stimulii mediului (fie el natural sau social)
    mai exista ceva: motivatia intrinseca, de natura interioara, care
    nu este decat satisfactia sau placerea de a face ceva interesant
    sau de face fata unei provocari. Experimentele lui au mers pe
    aceeasi linie si au produs rezultate asemanatoare, cu alte primate:
    oameni. Cartea lui Daniel Pink isi propune sa darame mitul
    motivatiilor extrinseci (“carrot-and-stick”) ca singura cale de a
    stimula munca si invatarea.

    Este interesant ca abordarea lui Pink este oarecum complementara
    celei enuntate de Clay Shirky (despre care am mai scris) in cartea
    sa “Cognitive Surplus: Creativity and Generosity in a Connected
    Age”. Shirky pleaca de la premisa ca industrializarea a creat o
    resursa pe care societatea nu o poate valorifica in medii
    institutionale: timpul liber. Acesta si motivatiile intrinseci sunt
    cele care vor modela lumea de maine si ne vor duce spre ceea ce
    acelasi Pink numeste Era Conceptuala, careia i-a dedicat o alta
    carte cu nume provocator: “A Whole New Mind: Why Right-Brainers
    Will Rule the Future”.

  • Scrisoare de la Istanbul

    Dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, am fost printre cei
    care au promovat modelul turcesc ca antidotul la “ben Ladenism”.
    Ultima oara cand am fost in Turcia, in 2005, discutiile mele cu
    oficialii de aici au fost despre eforturile acestei tari de a se
    alatura Uniunii Europene. De aceea e surprinzator sa ma intorc azi
    si sa gasesc guvernul islamist al Turciei concentrat, pare-se, nu
    pe aderarea la Uniunea Europeana, ci mai degraba la Liga Araba – ba
    nu, chiar mai bine la frontul de rezistenta anti-Israel constituit
    din Hamas-Hezbollah-Iran.
    Cum s-a ajuns aici?

    Numai putin, Friedman. Asta este o exagerare grosolana, spun
    oficialii turci. Aveti dreptate. Exagerez, dar nu chiar atat de
    mult. O serie de viduri care au aparut in Turcia si imprejurul ei
    in ultimii ani au determinat guvernul islamist de la Ankara –
    condus de partidul Dreptate si Progres al premierului Recep Tayyip
    Erdogan – sa se indeparteze de punctul sau de echilibru dintre
    Orient si Occident. Acest lucru ar putea avea implicatii enorme.
    Rolul de echilibru al Turciei a fost unul dintre cei mai importanti
    si silentiosi stabilopozi ai politicii globale. Iti dai seama de
    asta abia cand nu mai e. Vizita la Istanbul m-a convins ca avem
    toate sansele sa-l pierdem daca toate acele viduri vor fi ocupate
    de ceea ce nu trebuie.

    Primul vid se datoreaza Uniunii Europene. Dupa un deceniu in care
    le-a spus turcilor ca daca vor sa devina membri ai UE trebuie sa-si
    reformeze legislatia, economia, drepturile minoritatilor si
    relatiile dintre armata si civili – ceea ce guvernul Erdogan a
    facut cu asiduitate – conducerea UE i-a spus acum Turciei: “Cum,
    adica nu v-a zis nimeni? Noi suntem un club crestin aici. Nu primim
    musulmani”. Respingerea de catre UE a Turciei, o imensa eroare, e
    privita ca un factor-cheie in impingerea Turciei mai aproape de
    Iran si de lumea araba.

    Dar pe cand a inceput sa priveasca mai spre sud, Turcia a dat de un
    nou vid – lumea arab-musulmana nu are un lider. Egiptul e in
    deriva. Arabia Saudita motaie. Siria e prea mica. Iar Irakul e prea
    fragil. Erdogan a descoperit ca adoptand o linie foarte dura
    impotriva blocadei partiale instituite de Israel in Fasia Gaza,
    controlata de Hamas – si sprijinind tacit flotila condusa de turci
    sa sparga acea blocada, actiune in care opt turci au fost ucisi de
    Israel – Turcia si-ar putea creste considerabil influenta pe
    strazile si in pietele arabe.

    Intr-adevar, Erdogan este astazi cel mai popular lider din lumea
    araba. Din pacate nu pentru ca ar promova o sinteza de democratie,
    modernitate si islamism, ci pentru ca el critica in gura mare
    Israelul pentru ocupatie si lauda Hamasul in locul mai
    responsabilei Autoritati Palestiniene din Cisiordania, care chiar
    pune bazele unui stat palestinian.
    Nu-i nimic rau sa critici abuzurile la adresa drepturilor omului pe
    care Israelul le face in teritoriile ocupate. Esecul Israelului de
    a-si pune in actiune creativitatea ca sa rezolve problema
    palestiniana creeaza un alt vid periculos. Dar e foarte problematic
    cand Erdogan ii descrie pe israelieni ca pe niste criminali si, in
    acelasi timp, il primeste cu caldura la Ankara pe presedintele
    sudanez Omar Hassan al-Bashir, pus sub acuzare de Curtea Penala
    Internationala pentru crime de razboi si impotriva umanitatii
    pentru rolul jucat in varsarea de sange din Darfur, si il
    gazduieste cu politete pe presedintele iranian Mahmud Ahamdinejad,
    al carui guvern a ucis si a bagat la inchisoare mii de iranieni
    care cereau ca si voturile lor sa fie numarate. Erdogan si-a
    justificat receptia oferita in onoarea lui Bashir spunand ca “nu e
    posibil pentru un musulman sa comita un genocid”.

    Dupa cum mi-a spus un analist de politica externa din Turcia: “Noi
    nu mai mediem intre Orient si Occident. Am devenit purtatorii de
    cuvant pentru cele mai virulente elemente ale Orientului”.
    In fine, mai e un vid in interiorul Turciei. Partidele seculare de
    opozitie au fost in deriva mare parte a ultimului deceniu, armata a
    fost decimata de scandaluri cu interceptari telefonice, iar presa a
    fost tot mai intimidata de autocenzura, ca reactie la presiunile
    guvernamentale. In septembrie, guvernul Erdogan a impus o amenda
    fiscala de 2,5 miliarde de dolari celui mai influent si mai critic
    concern media – Dogan Holdings, ca sa-i mai atenueze criticile. In
    acelasi timp, Erdogan si-a intetit vituperarile la adresa
    Israelului in discursurile tinute pe plan intern – descriindu-i pe
    israelieni drept criminali – ca sa-si consolideze sustinerea din
    partea electoratului. In mod frecvent, el ii catalogheaza pe cei
    care-l critica drept “contractorii Israelului” sau “avocatii Tel
    Avivului”.

    Trist. Erdogan e destept, carismatic si poate fi foarte pragmatic.
    Nu e dictator. Mi-ar placea sa-l vad drept cel mai popular lider de
    pe strazile arabe, dar nu prin a fi mai radical decat radicalii
    arabi si tinand trena Hamas, ci prin a fi mai mult un avocat al
    democratiei decat nedemocraticii lideri arabi si mediind echilibrat
    intre palestinieni si israelieni. Insa Erdogan nu e asa, si asta e
    o problema. Poate ca presedintele Barack Obama ar trebui sa-l
    invite intr-un weekend la Camp David ca sa lamureasca lucrurile
    inainte ca relatiile dintre SUA si Turcia sa ajunga acolo unde se
    indreapta acum, spre prapastie.

  • Aici m-a vizitat muza

    George Orwell si-a scris romanul “1984” la resedinta sa Barnhill
    de pe insula Jura, o resedinta cu minim de confort intr-un peisaj
    superb, cu caprioare pe pajiste si foci in golful care da spre Loch
    Crinan. Astazi, la Barnhill se pot caza sase persoane, iar
    preturile pentru o sedere pornesc de la 600 de lire pe
    saptamana.

    Agatha Christie si-a ales ca loc de desfasurare pentru trei carti o
    cladire in stil georgian din Devon, Greenway, cu vedere la estuarul
    Dart, ce i-a fost casa de vacanta vreme de treizeci si opt de ani.
    Astazi, locul este deschis publicului, o parte fiind insa adaptat
    pentru a gazdui turisti, care au acces si la o gradina cu piscina
    unde se pot refugia, totul contra unei sume de circa doua mii de
    lire sterline pe saptamana.

    Poetul romantic John Keats si-a ales ca resedinta spre sfarsitul
    scurtei sale vieti cladirea de la numarul 26 din Piazza di Spagna
    din capitala Italiei, o frumoasa constructie de secol XVII. Astazi,
    turistii sositi la Roma pot sta in aceeasi casa, dar la etajul de
    deasupra celui unde a murit Keats in 1821, intr-un apartament cu
    aceeasi dispunere a camerelor si dotat cu mobilier de epoca, contra
    sumei de circa 350 de euro pe noapte. Etajul care l-a gazduit pe
    Keats a fost amenajat ca muzeu.

    Robert Louis Stevenson, autorul “Comorii din insula”, a ales ca loc
    bun de lasat imaginatia sa zburde o casa din Scotia, la Braemar, o
    localitate situata aproape de resedinta regala de la Balmoral,
    intr-o zona ce atrage multi turisti.

    La Treasure Island Cottage, cum este numita astazi casa
    scriitorului, se pot caza patru persoane, care pot alege sa-si
    petreaca timpul liber facand plimbari lungi, pescuind sau schiind
    in sezonul de iarna ori vizitand castelele din zona. Un sejur de o
    saptamana costa 395 de lire sterline.

  • Poporul contra regelui sau

    Max Gallo, membru al Academei Franceze, are deja la activ o
    biografie a imparatului Napoleon, bine primita de critica si
    public. Iar in cazul “Revolutiei franceze Vol.1 – Poporul si
    regele” respecta datele istorice, iar fictiunea apare la nivelul
    punerii in scena. Scriitorul recompune imprejurarile care au dus la
    “divortul” dintre regele Ludovic al XVI-lea, primit ca un salvator
    al natiei franceze la urcarea pe tron in 1774, si popor, satul de
    foamete si de lipsa de vointa a suveranului sau.

    Gallo are o misiune destul de dificila, mai ales ca despre
    Revolutia franceza, unul dintre cele mai importante evenimente din
    istorie, s-au scris mii de carti care abordeaza problema din tot
    atatea unghiuri diferite. Insa meritul francezului este ca
    reuseste, transformand figurile istorice in personaje de roman, sa
    apropie publicul de actiune. Intreaga desfasurare de forte nu este
    privita ca o insiruire de date istorice, intrucat cititorul
    reuseste sa se identifice cu anumite personaje si sa inteleaga
    anumite decizii. Editura pregateste si lansarea volumului secund al
    cartii – “La arme, cetateni!”

    Max Gallo – “Revolutia franceza Vol. 1 – Poporul si
    regele”, Editura Allfa, Bucuresti, 2010

    Aparitii noi

    Cine-i seful?
    Romanii au deja alergie la expresii de genul “conducatorul iubit”,
    dar toate manualele de leadership, atat de avid consumate de micii
    si marii participanti la viata corporatista, trateaza de fapt numai
    acest lucru – personalitatea, metodele, tehnica, succesele si
    esecurile conducatorilor mai mult sau mai putin iubiti. Pentru ca
    liderii, conducatorii, sunt cei responsabili si de profiturile
    companiilor, dar si de criza economica actuala. “De ce ai fi tu
    seful? Cum sa devii un lider autentic” este un manual de leadership
    care trateaza figura mitica a conducatorului intr-un stil foarte
    clar, inteligibil si apropiat de cititor, asigurand astfel o
    lectura agreabila. De remarcat indemnurile autorilor, de genul “Fii
    tu insuti”, “Fii competent”, “Asuma-ti riscuri personale”, “Nu-ti
    pierde autenticitatea – dar conformeaza-te indeajuns”. Ajuta si
    istorioarele incluse din belsug, pentru a forma o imagine mai
    clara, mai concreta a fiecarui lider. De exemplu, biletelele scrise
    de mana de Jack Welch si adresate colaboratorilor sai, care le
    pastreaza si astazi – in unele cazuri, chiar inramate.
    Rob Goffee, Gareth Jones – “De ce ai fi tu seful? Cum sa
    devii un lider autentic”, Editura All, Bucuresti, 2010

    Complicii lui Hitler
    In ultimii ani, fascinatia fata de fenomenul nazismului si fata de
    Hitler s-a concretizat printr-o lunga serie de filme, carti,
    studii, licitatii cu desenele tiranului etc. Tot in acest fenomen
    se inscrie si volumul “Oamenii lui Hitler. Elita
    national-socialismului (1919-1945)”, care insa nu studiaza viata si
    ororile lui Hitler, ci ii analizeaza pe complicii sai, cei ce au
    facut posibila ascensiunea la putere a dictatorului. Ferran Gallego
    explica sau incearca sa explice cum oameni foarte diferiti, si ca
    motivatie, si ca personalitate, s-au identificat total cu sistemul
    propus de Hitler, un om pe care l-au propulsat si apoi mentinut in
    fruntea imperiului. Göring, Goebbels, Röhm, Speer sau Himmler sunt
    doar cativa dintre acolitii dictatorului, carora Gallego le
    contureaza portrete precise.
    Ferran Gallego – “Oamenii lui Hitler. Elita
    national-socialismului (1919-1945)”, Editura All, Bucuresti,
    2010

  • Ei cu ei, voi cu cine?

    Masura ar fi eficienta exclusiv in planul imaginii, pentru a mai
    calma si din criticile propriilor parlamentari, multi nemultumiti
    ca – cu ajutorul asiduu al opozitiei – vor deconta politic in locul
    executivului masurile de austeritate bugetara.

    PSD, pe de alta parte, pare decis sa nu piarda momentul cand
    frustrarile se acumuleaza in PDL si a anuntat ca pregateste pentru
    sfarsitul acestei sesiuni – poate chiar pentru o eventuala sesiune
    extraordinara – inca o motiune de cenzura, care incepe sa fie
    construita din aceasta saptamana.

    Social-democratii se bazeaza pe rezultatul onorabil obtinut la
    precedenta, cand mai multi parlamentari PDL si UNPR au votat pe
    fata impotriva Guvernului, asumandu-si eventuale excluderi din
    propriile formatiuni. Daca la UNPR situatia a fost rezolvata cazon,
    cu demiteri fara drept de apel la o zi dupa motiune,
    democrat-liberalii nu-si permit sa renunte de bunavoie la o
    majoritate parlamentara tot mai firava si au convocat deputatii si
    senatorii la o noua sedinta de lamurire la Snagov, sub conducerea
    presedintelui Traian Basescu. La precedenta, amenintarile cu
    trimiterea PDL in opozitie lansate de presedintele Basescu daca
    motiunea va fi adoptata nu au prea functionat, dovada ca destui
    participanti au votat impotriva propriului guvern.

    De remarcat, in fine, ca PSD a reusit in ultima perioada sa reocupe
    locul pe care se asezase o vreme PNL, cel de voce a opozitiei, si
    se pregateste sa-i anexeze inca o data pe liberali cu ocazia
    votului pentru cea de-a doua motiune.

    La randul lor, liberalii s-au facut remarcati doar cu ocazia
    schimbului de replici dintre Crin Antonescu si Radu Berceanu de la
    dezbaterea motiunii. Ramane de vazut daca PNL va fi nevoit sa
    abjure inca o data de la propriile principii economice, asa cum a
    facut la recenta motiune, care cerea printre altele si desfiintarea
    cotei unice de impozitare.

  • Cum se pregateste Londra de Olimpiada

    “Fititi convingatori!”, indemna seful garniturii de metrou
    multimea de pasageri care voia sa coboare din trenul de
    Greenwich.

    Desi weekend, metroul era supraaglomerat, iar multimea din
    interior avea nevoie de reale abilitati de comunicare ca sa-si
    negocieze coborarea din vagonul plin ochi. Situatia nu era cauzata
    neaparat de numarul prea mare de turisti, ci de inchiderile de
    linii din metroul londonez.

    In weekendul in care s-a sarbatorit ziua reginei (12 iunie)
    functionau numai trei dintre cele 13 magistrale. Inchiderile de la
    sfarsitul saptamanii sunt ceva obisnuit in primul oras dotat cu
    transport subteran (din 1863), dar, odata cu pregatirile pentru
    Olimpiada de Vara din 2012, care au intrat in linie dreapta,
    autoritatile lucreaza de zor pentru ca Londra sa poata sustine
    imensa desfasurare de forte.

    DLR (Docklands Light Rail) este una dintre cele mai noi linii de
    metrou, introdusa in 1987 in capitala Marii Britanii si face
    legatura intre Greenwich si centrul orasului, trecand prin Canary
    Wharf (centrul financiar populat de zgarie-nori) si Docklands, un
    cartier de lux.


    Parcul din Greenwich, care la randul sau va fi zona olimpica,
    este perfect pentru a urmari schimbarile prin care a trecut Londra.
    Pe linia panoramica admirata de la Observatorul Astronomic (locul
    unde se da ora exacta in Europa), au aparut mai intai zgarie-norii
    din Canary Wharf si era evidenta lupta pentru marire a bancilor
    care alegeau sedii care de care mai inalte. Docklands a fost apoi
    transformat dintr-o zona industriala intr-un cartier ravnit de
    amatorii de lux, iar mai nou la orizont se vede satul olimpic, cu
    stadionul despre care englezii spera ca ii va face pe pasionatii de
    megastructuri arhitectonice sa uite de succesul Cuibului de Pasare,
    celebrul stadion olimpic din Beijing.

    Pana acum, nici chiar de la Greenwich nu se intrevad mari sanse
    ca noul stadion sa se apropie de succesul constructiei din Beijing,
    imaginata de compania de arhitectura Herzog & de Meuron
    (responsabila si de alte proiecte de anvergura ca Allianz Arena din
    München sau Tate Modern din Londra). Autoritatile britanice si-au
    dorit o structura flexibila, unde sa poata incapea si 80.000 de
    spectatori, dar sa fie adaptata astfel incat sa nu para goala cu
    doar 25.000. Sunt multi cei ce au criticat proiectul si sustin ca
    vedeta stadioanelor din Londra va fi de fapt Centrul Acvatic,
    proiectat de faimoasa arhitecta Zaha Hadid, care a realizat o
    structura fluida, ca un val, in stilul care a facut-o faimoasa.

  • Sa ramana cum a fost

    Astfel, desemnarea noilor membri ai consiliilor de administratie
    ar trebui facuta potrivit vechii legi de functionare, ceea ce ar
    compromite insa proiectul de reformare a institutiilor pentru
    urmatorii cinci ani, durata mandatului legal. Daca la SRR, mandatul
    actualului presedinte Maria Toghina, expirat anul trecut, a tot
    fost prelungit, Consiliul de Administratie al SRTV se afla in
    ilegalitate, deoarece este demis de peste 60 de zile odata cu
    respingerea in plen a raportului de activitate.

  • Inculpatul e la putere

    Pandele a fost director al Oficiului de Cadastru si Publicitate
    Imobiliara (O.C.P.I.) Arges intre 2005 si 2008 si este acuzat ca a
    primit 190.000 de lei mita pentru a dispune ilegal emiterea unui
    titlu de proprietate pentru un teren intravilan de 1,1953 ha.
    Dosarul deputatului a fost trimis pentru solutionare la |nalta
    Curte de Justitie si Casatie, data fiind calitatea de demnitar a
    inculpatului.