BusinessMagazin

Blog

  • O Mary pe invers

    Ei bine, casnicia lor dureaza 115 minute si tare ti-ai mai dori sa aiba loc si cateva divorturi intre timp. Se pare ca cei doi frati, care scriu, produc si regizeaza impreuna de mai bine de zece ani, si-au cam pierdut inspiratia si nu mai sunt in stare sa repete succese precum „Tantalaul si gogomanul“, „Eu cu mine si Irene“ sau clasicul „Mary cea cu vino-ncoa’“.

    Ca si celelalte filme, „Cat dureaza o casnicie“ tot o poveste de dragoste neconventionala este. Daca in general comediile romantice se ocupa (cu din ce in ce mai putina ingeniozitate) de clasica tema „cum sa-l faci sa te ceara/ia de sotie“, Bobby si Peter Farelly exploreaza acum ce se intampla dupa ce te casatoresti, cand iti dai seama ca aleasa este de fapt o scorpie insuportabila si brusc dai si peste sufletul tau-pereche, evident in afara casniciei. Seamana cu „Norbit“, nu?

    Eddie Cantrow (Ben Stiller) este un instarit patron de magazin de articole sportive si, daca situatia financiara i se imbuna-tateste vazand cu ochii, viata lui amoroasa i se duce de rapa. Dupa o relatie de cinci ani, iubita il paraseste pentru a se casatori cu altcineva, invitatul de onoare la nunta (surghiunit la masa celor „neinsotiti“, adica a pustilor de 10-15 ani) fiind chiar Eddie. Trezit din somn de tristul eveniment, Eddie are impresia ca l-a prins pe Dumnezeu de un picior cand o intalneste pe Lila (Malin Akerman), o tipa nemaipomenita cu care, dupa o scurta relatie de sase saptamani, se si casatoreste. Doar ca in luna de miere Eddie afla o multime de lucruri despre Lila, unele mai socante decat celelalte (printre ele, faptul ca aceasta n-a auzit de pozitia misionarului). Si cand in scena intra si simpatica/amuzanta/superba/inteligenta Miranda (Michelle Monaghan), intentiile eroului se schimba total: de la hotararea de a-i dedica intreaga viata Lilei (cum sa nu-ti amintesti de gasca din cartea de romana?), Eddie nu si-o mai poate imagina alaturi de el decat pe Miranda.

    Ca de obicei, fratii Farelly isi gandesc filmele pe ideea dublului: avem doi tembeli (Jim Carrey, Jeff Daniels) si-o singura frumoasa (Lauren Holly), avem un individ schizofrenic (doar Jim Carrey de data asta) si-o singura superba (Renée Zellweger), doi pretendenti (Ben Stiller, Matt Dillon) si-o singura blonda (Cameron Diaz). Ca sa nu mai amintim de penibilul „Stuck On You“, cu cei doi frati siamezi (Matt Damon, Greg Kinnear), unde dublul deja este exagerat.

    Dupa cum se vede, de fiecare data cantitatea de testosteron era excedentara (doar avem doi frati, nu?), asa ca cei doi Farrelly s-au gandit sa schimbe putin: de aceasta data avem o victima masculina si doua prezente feminine. In rest, „The Heartbreak Kid“ este aproape imaginea in oglinda a lui „Mary cea cu vino-ncoa’“, asezonat fiind cu aceleasi glume fara perdea, marca proprie a celor frati, care nu mai reusesc totusi poante de-o suculenta incredibila precum coafura falica a lui Cameron Diaz (interminabil preluata in reclame sau spoof-uri) sau intermezzo-urile muzicale ale „corului grecesc“, devenite in „Cat dureaza…“ enervante intruziuni ale unui grup de mariachi.

    Bineinteles, nu se poate spune ca nu razi la „The Heartbreak Kid“, dar neplacuta impresie ca povestea nu reuseste sa se lege nu-ti da pace nicio clipa. Pentru a contracara lipsa de inspiratie, fratii Farelly exagereaza cu scenele de sex (o scena de sadomasochism, care a provocat dezgustul focus group-urilor invitate sa-si dea cu parerea, a fost taiata la montaj, dar tot raman cateva momente extrem de „consistente“), ceea ce pica destul de prost in chimia filmului.

    Unul dintre cele mai ingrate roluri este jucat chiar de tatal lui Ben Stiller, Jerry Stiller. Acesta apare chiar in rolul tatalui lui Eddie, Doc, mult mai nonconformist si liber in exprimare decat timidul sau fiu. Pe Jerry Stiller l-ati putut vedea de curand in rolul domnului Pinky, patronul magazinului cu haine pentru cucoane cu greutate din recentul „Hairspray“. El este si una dintre vedetele serialului „The King of Queens“, unde joaca rolul socrului unui personaj interpretat de Kevin James (jumatatea lui Adam Sandler din „I Now Pronounce You Chuck and Larry“). Fratii Farelly se folosesc de rolul lui Doc exact asa cum se foloseau de cinica si amuzanta Magda (Lin Shaye) din „Mary cea cu vino-ncoa’“, acesta impingandu-l pe Eddie de la spate si mitraliind toate obscenitatile din scenariu.

    Cu alte comedii sau comedii de actiune in cinematografe (vezi neaparat „Shoot’em Up“/„Lichidati-i!“ sau „Hot Fuzz“/„Politist meserias“), sunt slabe sanse ca „The Heartbreak Kid“ sa impresioneze la incasari. In Statele Unite a fost o relativa dezamagire, obtinand in trei saptamani doar 33 de milioane de dolari, desi producatorii se asteptau la o suma superioara doar in primul weekend de la lansare.

    Dar fratii Farrelly au toate sansele sa revina la calitate cu filmul lor biografic „The Three Stooges“. Anuntat de multa vreme si cu lansarea programata pentru 2009, „The Tree Stooges“ va spune povestea trioului de vodevil, mari specialisti in comedia cu poante fizice, lansat la inceputul anilor ’30 in Statele Unite.

    „THE HEARTBREAK KID“/„CaT DUREAZA O CASNICIE“. R: BOBBY & PETER FARRELLY. CU: BEN STILLER, JERRY STILLER, MALIN AKERMAN, MICHELLE MONAGHAN, CARLOS MENCIA, ROB CORDDRY, STEPHANIE COURTNEY.
    DIN 2 NOIEMBRIE

  • Literatura si publicitate

    Nu trebuie sa-i plangem insa de mila lui Frédo sau Beig (numele cu care este alintat autorul in patria lui): demiterea a fost probabil luata in calcul (ca unealta in campania de marketing a romanului) si a sporit considerabil interesul publicului pentru o carte altfel nu lipsita de interes. De atunci, Beigbeder a mai publicat cateva romane (cam unul pe an), care, toate, rescriu cam aceeasi poveste: de la „Dragostea nu dureaza decat trei ani“ pana la „Egoistul romantic“ ni se desfasoara in fata ochilor aventura unui personaj de un cinism feroce, hipersexual, iubind viata de noapte, plin de panseuri despre lume, viata, arta, prietenie. Lipsa de inventie epica e suplinita de capacitatea personajelor de a cogita, cu egala participare sufleteasca, despre orice si despre oricine. In ciuda acestei repetitivitati, romanele lui Beigbeder se vand excelent, iar autorului i se lateste aura de scriitor cu fiecare nou titlu, pentru ca stie sa-si faca meseria de publicitar. Stie sa fie in lumina reflectoarelor (atunci cand nu e autor, e cronicar literar) si-si asezoneaza fiece noua aparitie cu cate un nou condiment extraliterar (in general cu iz de scandal) sau o imbraca intr-un ambalaj ademenitor, cum e cazul acestui „Au secours pardon“ (Grasset, 2007), care schimba teatrul de operatiuni scandaloase ale personajului principal, Octave Parango, tocmai in Rusia.

    Eliberat din inchisoare, fara o letcaie, dar mereu disponibil, Octave incepe sa se ocupe de campania publicitara a Partidului Comunist. Fascinat insa de Rusia, de mirajul unei tari nesfarsite, in care la fiecare pas intalnesti fete frumoase si tovarasi de betie, Octave accepta meseria de vanator de talente, mai exact de vanator de fetiscane, posibile top-modele pentru campaniile publicitare din Franta. Pe 25 octombrie, Beigbeder era la Bucuresti si facea crampa scriitorului dand autografe. Ceea ce demonstreaza, poate, ca am intrat fara cale de a mai iesi in era in care literatura se sufoca fara un marketing potrivit.

    Frédéric Beigbeder, „Iarta-ma!… Ajuta-ma!…“,
    Editura Pandora M, Bucuresti, 2007

    Noutati

    Zarurile au fost aruncate

    La sfarsitul anilor saizeci, Luke Rhinehart, psihiatru de succes, crezuse ca a descoperit leacul pentru nefericirea omeneasca: inserarea sistematica a aleatoriului in viata. A adoptat si le-a recomandat pacientilor sai traiul sub imperiul zarurilor, luarea deciziilor prin aruncarea micului cub al hazardului. Conform teoriei lui, oamenii se rutineaza incercand sa traiasca dupa un singur set de convingeri – un singur sine -, asa incat unei personalitati sanatoase i-ar prii mult mai mult libertatea de a fi multipla, cu numeroase atitudini si comportamente inconsecvente. La incheierea primului sau roman-eseu, „Omul-Zar“, il lasam pe Luke la sfarsitul anilor ’70, atarnand pe marginea unei stanci. Cum un asemenea best-seller nu se putea impotmoli intr-o sinucidere, Rhinehart isi continua dupa 20 de ani aventurile.

    Luke Rhinehart, „Intoarcerea Omului-Zar“,
    Editura Trei, Bucuresti, 2007

    Dragoste in vreme de ciuma

    Sarah Dunant ne calauzeste intr-o Florenta a secolului al XV-lea si construieste o poveste tensionata despre exotismul orasului, despre accidentele lui exterioare, despre vesminte, obiceiuri si, mai ales, despre o intreaga generatie de florentini sfasiati de nostalgia perioadei Medici, acum apuse. Orasul se afla sub asediul trupelor franceze, populatia este agitata si zvarlita in confuzie de discursurile perfide ale dominicanului Savonarola, iar ciuma se raspandeste ucigas prin toate cotloanele. Vlastar al unei familii aristocratice, Alessandra Cecchi, o tanara de 14 ani, traieste paroxistic intreg acest cosmar al decadentei oamenilor si al maladiei orasului, incercand sa iasa de sub pavaza copilariei. In vreme ce vestigiile artei florentine sunt decretate blestemate insemne ale vanitatii de catre diabolicul Savonarola si, ca atare, arse in piatetele urbei, Alessandra se indragosteste patimas de un artist, pictorul insarcinat sa redecoreze capela familiei Cecchi.

    Sarah Dunant, „Nasterea lui Venus“,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

  • Time Out va recomanda: Festivalul national de teatru

    Timp de doua saptamani, sunteti asteptati la teatru, de dimineata pana seara, in salile de spectacol dar si in spatii neconventionale precum metroul, in cadrul Festivalului National de Teatru (2-15 noiembrie). Time Out va recomanda cele mai bune spectacole ale evenimentului pe www.timeoutbucuresti.ro.

  • Aproape gratis

    S-au intamplat mai multe lucruri interesante in ultimul timp, fiecare dintre ele meritand sa fie consemnate in aceasta pagina. De pilda, faptul ca Microsoft a cumparat o particica din Facebook pentru 240 de milioane $, ceea ce nu ar insemna mare lucru dincolo de faptul ca acum Facebook se evalueaza la 15 miliarde, devenind a cincea companie de internet americana (imediat dupa Google, eBay, Yahoo! si Amazon). Si daca tot a venit vorba de Google (se putea altfel?), e de mentionat ca gigantul cautarilor tocmai a anuntat noua sa initiativa de social networking, numita Open Social – un set de API-uri publice care permit oricui sa construiasca retele sociale care sa integreze profile din diverse alte retele, atacand astfel „ecosistemul“ inchis care este Facebook. Poate ar merita o mentiune si primul contract realizat de OLPC, care va trimite 100.000 de laptop-uri XO (zise „de 100 de dolari“, desi deocamdata se apropie de 100 de lire sterline) in Uruguay, urmand ca restul de 300.000 sa fie livrate pana in 2009. Profesorul Negroponte s-a aratat dezamagit de faptul ca intelegerile verbale cu numerosi sefi de state nu se concretizeaza in contracte formale.

    Insa mai interesante mi s-au parut miscarile din domeniul telefoniei, care par sa semnaleze o accelerare a convergentei mediilor. Dupa ce eBay a apucat sa recunoasca public ca a exagerat cand a platit 2,6 miliarde $ pentru Skype in 2005 si ca investitia nu pare sa produca rezultatele scontate (deci bonusul de inca 1,7 miliarde promis in cazul unor performante ridicate iese din discutie), a intervenit insa spectaculoasa intelegere cu MySpace, prin care Skype furnizeaza servicii de telefonie si mesagerie instant utilizatorilor imensei retele de socializare. Astfel, celor 246 de milioane de utilizatori Skype li se adauga o imensa baza de potentiali clienti reprezentata de cei 110 milioane de utilizatori MySpace (desigur, unii dintre ei erau deja utilizatori Skype). Daca mai punem la socoteala multimea utilizatorilor eBay – si ei la un clic distanta de popularul serviciu de telefonie prin internet -, constatam ca Skype este un jucator foarte important pe piata serviciilor de voce (si chiar video), spre supararea marilor operatori de telefonie fixa si mobila. Cu atat mai mult cu cat capata popularitate telefoanele mobile duale, capabile sa ofere pe langa GSM si convorbiri Skype acolo unde exista conexiune wireless la internet.

    In acest context, noutatea lansata de operatorul britanic „3“ a explodat in toata presa zilele trecute. Pe scurt, „3“ a lansat un serviciu prin care utilizatorii pot purta convorbiri (aproape) gratuite prin Skype, (aproape) nelimitat, folosind fie o gama de aparate de la Nokia (N73, E65, 6120, N95), Sony Ericsson (W950i) sau LG (Shine U970), fie folosind noul 3Skypephone – un aparat dezvoltat in colaborare cu Qualcomm si fabricat de compania chineza Amoi. Fara indoiala ca a doua alternativa este mult mai atractiva, nu doar pentru ca este (aproape) gratuit, ci mai ales pentru faptul ca este proiectat special ca sa integreze Skype – agenda, chat etc. – si ofera acces la internet si la alte servicii furnizate de „3“ (inclusiv televiziune). Mai mult, telefonul are si o camera digitala de 2 megapixeli, MP3 player (memoria e expandabila pana la 1 GB) si alte gadgeturi.

    Secretul businessului sta, desigur, in acel „aproape“ care prefixeaza multe caracteristici. Convorbirile Skype (cu alti utilizatori Skype, desigur) sunt gratuite doar pentru abonatii „3“ (circa 3 milioane doar in Marea Britanie) sau pentru utilizatorii care isi achita lunar creditele PAYG3 (pre-pay), o conditie suplimentara (cu litere mici) fiind sa cheltuiasca lunar 10 lire pe serviciile traditionale. Nelimitat inseamna, de fapt, 4.000 de minute de convorbiri Skype si 10.000 de mesaje chat pe luna. Aparatul 3Skypephone (intr-adevar, foarte elegant) este gratuit doar pentru abonatii care cheltuiesc 12 lire lunar pe servicii traditionale (convorbiri GSM, mesaje SMS si acces internet), pentru restul lumii pretul fiind de 50 de lire sterline. Tot la capitolul acesta trebuie amintit un amanunt: calitatea convorbirilor prin Skype este aproape de cea a convorbirilor GSM.

    Cu toate acestea, oferta celor de la „3“ este extrem de atractiva si este foarte probabil sa extinda considerabil baza de clienti o operatorului si sa contribuie totodata la rentabilizarea serviciului Skype, atat prin cresterea popularitatii, cat si prin comisionul incasat pentru fiecare nou cont deschis prin operatorul britanic.

  • Ofera cineva mai putin?

    In prezent se afla in licitatii trei produse, un iPod, un laptop Toshiba si o plasma Panasonic. Le-ar putea castiga cel care nu da nici doi bani pe ele, sau cel care ofera un leu, sau zece, sau 23. De fapt, aceasta e si schema dupa care functioneaza sistemul acestor licitatii. Totul se bazeaza pe faptul ca un utilizator care intra in licitatie nu stie pretul oferit de ceilalti. La sfarsit, ramane castigator si intra in posesia produsului cel ce ofera cel mai mic pret, cu conditia ca pretul sa nu fi fost oferit de nimeni altcineva. Aparent, site-ul de licitatii iese in pierdere. Dar realitatea e diferita. Licitarea unui pret presupune trimiterea unui SMS catre site-ul Bidwiser, taxat cu 1,79 $. Iar licitatia se incheie doar dupa un anumit numar de oferte, mentionate pe site in dreptul produsului. Laptop-ul Toshiba, care intr-un magazin obisnuit costa in jur de 5.900 de lei, poate fi castigat doar la depunerea ofertei cu numarul 3799. Un simplu calcul ne arata ca vizitatorii vor trebui sa plateasca echivalentul in SMS-uri a 6.800 $, suma de aproape patru ori mai mare ca valoarea calculatorului. O parte importanta din banii platiti pentru SMS raman insa la operatorul de telefonie mobila, cel care pune practic la dispozitie infrastructura. Site-ul a fost lansat in aprilie anul acesta si pana acum au fost finalizate doar cinci licitatii. Un bilet la un meci din Cupa UEFA a fost castigat cu 5 bani, iar o excursie la Ibiza cu 10 bani. Licitatiile inverse, concept pe care se bazeaza si site-ul Bidwiser, au inceput sa devina populare acum un deceniu, folosite de departamentele de achizitii ale unor companii. Inventatorul lor a parasit o functie de conducere in cadrul General Electric pentru a infiinta compania specializata in acest tip de licitatii, numita FreeMarkets. Compania exista si acum, dar nu a crescut spectaculos de atunci, companiile fiind reticente in utilizarea acestui model de afaceri. Acelasi lucru e valabil si pentru vizitatorii Bidwiser, judecand fie si doar dupa faptul ca din aprilie pana acum au fost scoase la licitatie doar opt produse.

  • Premianti de nisa

    Publicitatea la TV a inceput imediat dupa Revolutie, cu reclame pentru pantofii Gregorio Rizo si spotul simplu in care se agitau niste chei al publicatiei Tinerama. Publicitatea pe internet a inceput la sfarsitul anilor ’90, dopata de bannere ale Connex si Dialog, care plateau 4 dolari mia de afisari si in multe cazuri chiar mai putin, doar sa intre niste bani in site. Pe vremea aceea, toata piata de publicitate online aduna mai putini bani decat bugetul de anul acesta, de 60.000 de euro, al Internetics, eveniment care a urmarit sa selecteze cele mai creative proiecte romanesti pe internet.
    Gala de premiere a Internetics de saptamana trecuta, desfasurata la clubul Bamboo din Bucuresti, nu a fost foarte diferita de alte competitii similare din marea publicitate, unde participa agentii full-service cu spoturi TV si machete de print. La fel ca in cazul galelor din publicitate, si aici au fost persoane care mai bine ar fi stat permanent pe scena, ca sa elimine din efortul depus pentru revenirea repetata acolo spre a-si ridica premiile. Premiul „Publisherul Anului“, acordat pentru prima data anul acesta in cadrul Internetics, a revenit MediaPro Interactiv, care a acumulat punctajul cel mai mare in cadrul competitiei Web Space. Pe locurile urmatoare s-au clasat Sanoma Hearst Romania, Grupul Realitatea-Catavencu, Mediafax si Unlimited Sport Media. Agentia anului a fost, ca si anul trecut, WebStyler, agentie infiintata in 2000 si care anul acesta a dezvoltat campania online a lui Traian Basescu pentru referendumul din primavara. Agentia de stiri Mediafax a fost de asemenea premiata la doua categorii – cea a site-urilor de stiri si cea a site-urilor de afaceri. Evenimentul a fost organizat de Millenium Communications, cunoscut si pentru alte doua proiecte proprii, Gala Societatii Civile si festivalul de publicitate AdPrint.
    Posibil nicio alta ocazie nu aduce in aceeasi sala atat de multi oameni cunoscuti din industria online. Din acest motiv, exista si grupul de pasionati, fani, adulatori sau cum altfel ar putea fi numiti cei ce urmaresc de pe margine gimnastica primilor si ar vrea sa se trezeasca peste noapte in locul lor, facand prea putin pentru asta sau poate nimic altceva in afara de a participa la intalniri de acest fel. Spun asta gandindu-ma si la unul dintre seminariile care a avut loc cu o zi inainte de gala in cadrul Internetics, cel sustinut de BRAT (Biroul Roman de Audit al Tirajelor) pe marginea metodologiei de calcul al traficului pe site-uri, cunoscut sub numele de SATI (Studiul de Audienta si Trafic Internet). Cunoscut poate nu e cel mai potrivit termen; a fost prima oara cand am participat la o prezentare si la sesiunea de intrebari si raspunsuri a fost mai interesant sa-mi notez intrebarile, nu raspunsurile. Fiindca intrebarile puse de unii dintre proprietarii de site-uri, cum ar fi „costa acest studiu?“, nu denotau cunoasterea domeniului in care lucreaza.
    Cam acestea ar fi asemanarile intre o gala a publicitatii si una a internetului. Dintre deosebiri, cea mai mare tine de diferenta de bugete pe care oamenii adunati saptamana trecuta la festivitate le intermediaza si/sau incaseaza. In vreme ce piata totala a publicitatii a fost anul trecut de 4,1 miliarde de euro, conform Initiative Media (e drept, la rate card), banii injectati anul acesta in publicitatea online nu vor depasi 10 milioane de euro.
    Din aceasta cauza sau poate si din altele, agentiile de publicitate online sunt in continuare doar initiative antreprenoriale, in proprietate romaneasca. Exceptie face iLeo, agentie de interactiv nascuta acum mai putin de un an din grupul Leo Burnett. Spre deosebire de agentiile mari, cele din online nu sunt afiliate la mari grupuri internationale, asa cum se intampla cu majoritatea agentiilor importante din marea publicitate. In online, in multe cazuri cel ce realizeaza un site este si proprietarul lui, la care se adauga un cumul de alte functii, ca vanzator, administrator sau om de marketing. „Daca un site e un business, de ce unii se multumesc sa investeasca in el mai putin decat costa infiintarea firmei?“, se intreba nemultumit un participant la gala decernarii premiilor. Internetul e un business ca oricare altul. Haideti sa-l tratam ca atare.
     
    Castigatori la Internetics
     
    Categoria
    Site-ul
    Autor
    Corporate
    babel.ro
    Babel Communications
    Site-uri de afaceri
    mediafax.biz
    TreeWorks
    Divertisment
    trilulilu.ro
    Trilulilu
    Sport
    sport.ro
    MediaPro Interactiv
    Stiri
    mediafax.ro
    MediaPro Interactiv
    Servicii financiare
    finzoom.ro
    FinZoom
    Magazine online
    fungift.ro
    Creative-Design.ro
    Bloguri personale
    csvd.ro/panoblog si omieuna.blogspot.com
     
    Bloguri corporate
    nu exista castigatori
     
     
    Premii speciale:
    Publisher-ul anului         MediaPro Interactiv
    Web Agentia Anului      WebStyler

    Sursa: Millenium Communications

  • Invatati toate neamurile

    Isi fac singuri programul, au bugete mari la dispozitie, conduc masini de serviciu puternice, sunt subordonati doar directorului general, iar eficienta actiunilor lor poate fi apreciata doar la mult timp dupa ce au avut loc. Si mai au nevoie de un om in echipa. Este vorba de cinci oameni ai Microsoft Romania, dintre care cel mai tanar are 25 de ani. Pentru oamenii din exterior cu care se intalnesc au carti de vizita cu functii obisnuite pentru o companie ce vinde software. Bogdan Musat, de exemplu, liderul echipei, este developer & platform group manager. Dar colegii lor de serviciu ii cunosc sub titulatura lor de uz intern, cea de evanghelisti ai Microsoft.

    Un exemplu de activitate curenta a acestor evanghelisti este participarea la intalniri ale entuziastilor „open source“, cei ce folosesc si realizeaza la randul lor programe care sunt distribuite in principal gratuit si pe care oricine e liber sa le modifice dupa bunul plac, in functie de nevoi. Un contrast evident cu modelul traditional de business al Microsoft. In asemenea cercuri, nu putini dintre programatori vad Microsoft drept inamicul public numarul unu. „Nu mergem acolo sa ne facem reclama, ci ca sa corectam eventualele prejudecati nefondate despre produsele Microsoft, un fel de lobby“, explica Todi Pruteanu, unul dintre evanghelisti. Nu e deloc un lucru usor. E ca si cum un dinamovist s-ar infiltra la o intalnire a suporterilor Stelei si in momentul cand s-ar vorbi de rau de „cainii rosii“, ar apara echipa. In restul timpului, Pruteanu trebuie sa fie cat mai aproape de mediul academic, prin intalniri cu studenti de la facultatile tehnice sau profesori, persoane care in viitor vor dezvolta programe software. Miza este ca o vor face mai ales pe platforme Microsoft, daca predica evanghelistului va convinge publicul; daca nu, vor alege o alta, open source.

    Din echipa condusa de Bogdan Musat, alaturi de Pruteanu (evanghelistul pentru mediul academic) fac parte alti trei evanghelisti: unul pastreaza legatura cu partenerii – firme ce lucreaza cu produsele Microsoft, altul cu comunitatea de dezvoltatori software care cresc numarul aplicatiilor ce pot fi utilizate intr-un mediu Windows si un al treilea cu administratorii de sistem, cei ce intretin retelele de calculatoare intr-o organizatie. Fapt nu foarte cunoscut, Microsoft Romania are evanghelisti de cinci ani, la inceput doar doua persoane avand aceasta functie, ulterior casta largindu-se.

    La nivel mondial, Microsoft are acum in jur de 1.000 de evanghelisti. Iar conceptul e folosit de multe dintre companiile din domeniul IT si in special de cele cu afaceri in internet. Google, de exemplu, are o echipa de evanghelisti condusa de „parintele internetului“, Vinton Cerf, numit asa pentru contributia pe care a avut-o in dezvoltarea unor standarde in perioada de inceput a internetului. Dar evanghelistii nu fac lobby pentru o singura companie. Guy Kawasaki, unul dintre cei mai cunoscuti evanghelisti internet, promoveaza servicii de web nou aparute si pe antreprenorii din spatele acestor start-up-uri.

    Definitia lui pentru acest termen e din cele mai acceptate. „Evanghelismul inseamna procesul prin care cineva reuseste sa convinga alte persoane sa creada intr-un produs sau o idee la fel de mult ca acela care le sustine. Inseamna sa-ti vinzi visul utilizand inflacarare, entuaziasm, curaj, vise si viclenie“, spune Guy Kawasaki, autorul unei carti pe aceasta tema intitulata „Selling the Dream“, carte aparuta in 1991 la editura HarperCollins. Intr-una din putinele insemnari care se refera la perioada cand era evanghelist al Apple si raspundea direct in fata CEO, Steve Jobs, Kawasaki isi aduce aminte de tratamentul special de care beneficia in acea perioada. De exemplu, de fiecare data cand trebuia sa calatoreasca in alt oras cu avionul, ii era asigurata intotdeauna clasa intai. Alte companii ce au in structura organizatorica titulatura de evanghelist sunt Adobe, eBay, Oracle, Paypal, Sun Microsystems si Yahoo!.

    In Romania, aceste companii fie nu sunt reprezentate direct, fie nu au evanghelisti. In afara de Microsoft insa, Vodanet, unul dintre editorii online ai mai multor site-uri romanesti, a ales sa foloseasca beneficiile pe care le-ar putea aduce un evanghelist. Mirela Ciucur era pana in februarie business development manager al acestei companii. Acum jumatate de an a trebuit sa-si schimbe cartile de vizita pentru a se recomanda drept „Chief internet Evangelist“. Scopul ei – sa fie in permanenta legatura cu oamenii ce lucreaza in online, fie si de la concurenta, de a crea o comunitate care sa impulsioneze dezvoltarea internetului in Romania. Una dintre initiativele ei a fost inceperea unor intalniri periodice intre oamenii din industrie, evenimente numite „e-vangelist“. „Mi-am asumat acest rol pentru ca vad internetul ca pe o industrie avangardista si o forma de media vizionara“, se explica Mirela Ciucur, contestata in industria online la vremea cand a preluat functia, pe motiv ca nu-i cunoscuta nici cu vreun blog propriu, nici cu vreun site pe care sa-l fi lansat. „Numirea mea in acest post a fost facuta nu atat prin prisma experientei de internet, ci prin prisma credintei pe care o am in internet si a atitudinii pozitive care ma caracterizeaza“, a replicat reprezentanta Vodanet pe site-ul companiei.

    Din punctul de vedere al evanghelistilor tehnici din Romania – cei ai Microsoft – rolul unui om cu o astfel de titulatura este de a asigura „vanzarile de poimaine“. „Suntem totusi o firma care trebuie sa-si puna in valoare investitiile“, spune Zoli Herczeg, omul aflat cel mai aproape de procesul vanzarii, avand sub atentie dezvoltatorii de programe – cei care cumpara produse Microsoft pentru a construi pe aceasta platforma. Dar poate cel mai important rol al echipei este de a reusi sa se confunde cu mediul unde isi desfasoara activitatea si de a ajunge astfel sa anticipeze directiile in care converg nevoile comunitatii Microsoft – si industria odata cu ele. O activitate foarte importanta pentru gigantul software. Doar daca ne gandim la faptul ca departamentul evanghelistilor e un stat in stat, nefiind incadrat unei alte directii si ca Silviu Hotaran, directorul general al companiei in Romania, este la randul lui evanghelist. Dar nici in cazul lui nu veti citi asta pe cartea de vizita.

    Uber-evanghelistii

    Statutul de fosti sau actuali angajati ai unei companii de IT s-a transformat, in cazul unora dintre evanghelistii tehnici, intr-un soi de calitate de apostoli ai cauzei internetului si ai tehnologiei informatice in general. Scopul lor nu e de a influenta opiniile unei comunitati delimitate, ci pe cele ale unui public global.
    Guy Kawasaki

    Cei mai multi il crediteaza pe absolventul Universitatii Stanford nascut in Hawaii ca fiind primul evanghelist IT. In cartea sa „The Art of the Start and How to Drive Your Competition Crazy“ sunt delimitate practic primele concepte ale acestui tip de marketing. Functia a purtat-o oficial doar 4 ani, in perioada cand lucra pentru Apple si trebuia sa evanghelizeze marca in randul producatorilor de software si hardware. Acum este managing director la Garage Technology Ventures, o firma de intermediere intre antreprenori si fonduri de investitii si un influent speaker si blogger.
    Vinton Cerf

    Acum doi ani, Cerf a fost angajat de Google ca vicepresedinte si chief internet evangelist, lucrand alaturi de CEO Eric Schmidt la promovarea serviciilor companiei. Alaturi de Robert Kahn, Cerf a inventat practic standardul de transmitere a informatiilor pe internet prin alocarea de adrese IP. Sarcina lui era pur si simplu sa convinga 5,6 miliarde de oameni sa foloseasca internetul. Intr-un interviu acordat New York Times, Cerf declara ca dispozitivele mobile si nu calculatoarele vor fi cele care ar putea implini o astfel de misiune.
    Robert Scoble

    A devenit celebru din functia de evanghelist al Microsoft, pe care a parasit-o anul trecut. Comunitatea IT ii acorda lui Scoble meritul de a fi generat multe dintre articolele pozitive in presa despre Microsoft, prin comunicarea intermediata de Scobleizer.com. In articolul de pe acest blog prin care-si anunta plecarea, Scoble spune ca va ramane in continuare un fan al Microsoft si multumeste companiei care i-a oferit incredere. O masura a ei: cardul bancar de serviciu, despre ale carui cheltuieli Scoble spune ca nu a fost vreodata chestionat.

  • Scoala de filantropi

    O excursie scumpa poate duce cu gandul la o experienta exotica si clienti rasfatati cu cele mai bune servicii la destinatie. Poate sa fie insa vorba de o calatorie oferita unui grup select de persoane, alese pe spranceana de catre organizatori, cu destinatia Buenos Aires, pentru a vedea pe viu cum traiesc cei defavorizati de soarta. Organizatorul acestei calatorii este The Philanthropy Workshop, cunoscuta drept TPW.

    Philanthropy Workshop nu este o agentie de turism, ci o organizatie desprinsa in 1995 din Fundatia Rockefeller, care dorea sa-si impartaseasca experienta adunata in cei optzeci de ani de la infiintarea sa la New York de catre magnatul John D. Rockefeller. La inceput au fost opt doritori, care au participat la cateva module de curs de patru saptamani, iar in prima zi au fost dusi la Tribunalul Locativ din New York sa vada cum se lupta familiile sarace sa obtina si sa-si pastreze o casa.

    Organizatia TPW este condusa astazi din birourile de la Londra ale Institutului Filantropic. Cursantii sunt obligatoriu bogati si dornici sa contribuie la imbunatatirea nivelului de trai al celor defavorizati. Ei sunt trimisi in mijlocul comunitatilor sarace pentru a le observa, se intalnesc cu cei pe care doresc sa-i ajute si cu persoane implicate in actiuni de binefacere. Accesul presei nu este permis la niciun curs TPW, dupa cum nu este permis nici cel al partenerilor de viata ai cursantilor.

    De ce participa insa bogatii la cursurile TPW? Unii o fac datorita originilor lor umile, din cauza carora se simt vinovati atunci cand ating un anumit statut social si nivel de avere, iar altii pentru a invata cum sa-si administreze ei insisi propria lor societate de binefacere, ca in cazul unei tinere care la varsta de 24 de ani s-a vazut pusa de catre tatal sau, un miliardar taiwanez, la carma unei societati caritabile pe care trebuia sa o puna pe roate. Pentru aceasta, practica a inclus „excursii“ prin tribunalele pentru minori si intalnirea cu judecatori care trebuiau sa decida destinele minorilor cu probleme. La TPW nu se discuta niciodata despre bani, iar participantii la cursuri nu au voie sa se dea in spectacol cu averea lor sau sa adopte atitudini care i-ar putea ofensa pe ceilalti colegi, in caz contrar fiind exclusi. Dupa absolvire, cursantii pot pastra legatura cu organizatia si pot solicita asistenta ori de cate ori au nevoie.

  • Noiembrie cu desene animate

    Pentru a reusi sa salveze castelul unchiului sau, Shaggy calatoreste in Elvetia cu noua si complicata Mistery Machine. In „Tom si Jerry: Povestea spargatorului de nuci“, pe muzica lui Ceaikovski, Jerry se hotaraste sa dea o petrecere. Din pacate, planurile ii sunt date peste cap atunci cand Tom si amicii sai, o banda de pisici nervoase, apar neinvitati. Mai mult, ei o rapesc pe iubita lui Jerry si lasa in urma un adevarat haos.

  • Sa-si ia ceasul inapoi

    Manufacturi precum Omega sau Patek Philippe obisnuiesc sa rascumpere la licitatii modele unicat produse in trecut, pentru preturi care urca si pana la o valoare de zece ori mai mare decat cea estimata inainte de licitatie. In unele cazuri, anumite ceasuri au ajuns sa valoreze de 80 de ori mai mult decat in urma cu douazeci de ani. Aceasta practica are ca scop cresterea notorietatii marcii si pregatirea lansarii unor game mai scumpe de ceasuri si a fost pusa in evidenta la o licitatie recenta la Geneva, unde Omega si-a adjudecat un exemplar Constellation Grand Luxe din 1953 pentru suma de circa 274.000 de euro, fata de pretul estimat initial de 18.000-24.000 de euro, afirma publicatia britanica The Times. Cel mai adesea, ceasurile pentru care liciteaza manufacturile sunt piese de colectie foarte bine conservate, ce devin exponate in muzeele acestora. Astfel, colectiile se transforma in instrumente de marketing, ce cresc preturile si notorietatea marcii de ceasuri. Desi acuzati de colectionari privati ca, prin cresterea preturilor, producatorii le ingreuneaza primilor completarea colectiilor, acestia din urma resping acuzatiile sustinand, ca in cazul Patek Philippe, ca toate ceasurile sunt luate doar ca sa fie expuse la muzeu, nefiind revandute ulterior.