BusinessMagazin

Blog

  • Hainele cele noi ale faringoseptului

    Este printre putinele medicamente pe care romanii le-au luat cu placere in copilarie. Faringosept, din 1967, pentru iritatia gatului – ar putea suna un slogan al produsului fabricat de Terapia la Cluj-Napoca. Acum si cu arome de fructe.

     

    Faringosept, unul dintre cele mai cunoscute medicamente de pe piata autohtona, e in acelasi timp un brand romanesc cu mare cautare la export, in tarile din fostul bloc estic: aduce Terapiei 10 milioane de dolari din vanzari in Rusia, Ucraina, Polonia si alte state foste comuniste.

     

    „Faringosept este foarte popular in Rusia si Ucraina“, spune directorul general al Terapia, Stephen Stead. Iar notorietatea pe piata rusa este foarte ridicata, 80% dintre consumatori recunoscand acest brand, potrivit unui studiu citat de Stead. Si in Romania, Faringosept este  unul dintre cele mai importante medicamente vandute de fabrica clujeana, aducand circa 5% din vanzarile Terapia de pe piata autohtona.

     

    La baza Faringosept sta un ingredient activ numit ambazona, care are actiune antiseptica si antibacteriala. Ambazona a fost dezvoltata de compania germana Bayer – inventatoarea aspirinei – care a si utilizat-o in diverse medicamente. In Romania, ambazonei i s-a adaugat aroma de ciocolata si a rezultat Faringosept, care a intrat in productie incepand din 1967. Aproape 40 de ani mai tarziu, Terapia este singura companie din regiune care mai produce si comercializeaza medicamente pe baza de ambazona.

     

    Cum de nu au incercat si alti producatori din Europa de Est sa copieze reteta Faringosept? Chiar daca nu este unicul produs folosit in tratamentul iritatiilor gatului, nici un alt medicament concurent de piata din regiune nu contine ambazona, potrivit lui Stead. El apreciaza ca principalul concurent al Faringosept este Strepsils, marca a companiei britanice Boots.

     

    Dar pentru a „musca“ din cota de piata a fabricii clujene cu un produs similar Faringoseptului, o alta companie ar trebui sa gaseasca un furnizor de ambazona, Terapia fiind singurul producator din regiune. Pasul al doilea ar fi gasirea unui nume de produs sugestiv care sa nu copieze marca detinuta de Terapia, asa cum oricine poate produce acid acetilsalicilic, dar nu oricine poate comercializa bine cunoscuta aspirina (marca detinuta de Bayer).

     

    Iar Terapia incearca sa profite si sa-si consolideze pozitia pe piata autohtona: „Vrem sa devenim producatorul numarul unu din Romania“, spune Stead. In prezent, Terapia este al doilea producator roman de medicamente, dupa Sicomed. In ceea ce priveste volumul vanzarilor totale de pe piata, incluzand si companiile straine, Terapia este numarul sapte, conform firmei de cercetare de piata Cegedim.

     

    Terapia si-a propus pentru acest an si cresterea ponderii exportului in vanzari de la 16% in 2004 la 18%. Ceea ce inseamna ca exporturile Terapia vor totaliza in acest an 12-13 milioane de dolari, suma din care 80% va reveni liderului incontestabil – Faringosept, afirma Stephen Stead. Despre viitor? In haine noi, acum croite, „batranul“ Faringosept va deveni – la aniversarea celor 40 de ani de existenta – un produs „european“. Iar dupa ce a impresionat pe piata estica, medicamentul va fi nevoit sa faca fata integrarii in Uniunea Europeana.

  • TERAPIA, PE SCURT

    Terapia a fost fondata in Cluj-Napoca in 1921, fiind la inceput un mic laborator de produse farmaceutice. In prezent, firma este al doilea producator roman de medicamente.

     

    PRODUSE: Compania dezvolta, produce si comercializeaza circa 90 de produse.

    REZULTATE FINANCIARE: Terapia a inregistrat in 2004 o cifra de afaceri de 51,5 milioane de dolari (circa 41,5 mil. euro), in crestere cu 25% fata de anul 2003. Pentru acest an, Terapia mizeaza pe o majorare cu 45% a cifrei de afaceri.

    EXPORT: Circa 18% din vanzarile Terapia vor fi realizate peste hotare, in special pe pietele din Rusia, Ucraina si Polonia.

    ACTIONARI: Compania este detinuta de grupul financiar american Advent International, care a achizitionat 95% din actiunile Terapia in 2003, pentru circa 45 mil. $. Terapia a fost detinuta inainte tot de investitori financiari.

    COTA DE PIATA: Potrivit datelor furnizate de compania de cercetare a pietei Cegedim, Terapia a avut anul trecut o cota de 3,1% din piata produselor farmaceutice.

  • O surpriza de lux

    Scaune din piele, eventual cutie de viteze automata, geamuri fumurii, capota lunga. Importatorii de automobile incep sa zambeasca si sa-si numere banii.

     

    Daca ai o firma care se pune pe picioare si incepe sa aiba profit, ce faci cu surplusul de bani? Il iei acasa sau il treci pe cheltuieli? Pe o masina noua, de exemplu? Rationamentul de mai sus poate fi una din cauzele cresterii vanzarilor de automobile de lux in primele patru luni din acest an.

     

    Spre sfarsitul anului trecut, BUSINESS Magazin relata despre scaderea vanzarilor de masini scumpe in special din cauza reorientarii clientilor catre autoturisme de teren, dupa cum spuneau importatorii. Doua dintre motivele optiunii pentru SUV (Sport Utility Vehicle – un compromis intre autoturismul de teren si cel de strada) erau atunci starea proasta a drumurilor si faptul ca un „4X4“ trebuie trecut mai rar prin service.

     

    Statisticile Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) arata ca piata auto romaneasca a urcat, in primele patru luni ale acestui an, catre pragul de un miliard de euro, valoare cumulata a vanzarilor de automobile. Cele aproape 80.000 de automobile vandute de la inceputul anului – cu circa 65% mai multe decat in perioada similara a anului trecut, infirma aprecierile importatorilor, care estimau o crestere a pietei de 15-20%.

     

    Surpriza vine insa dinspre segmentul de lux, aflat in fine in crestere dupa o indelungata perioada de scadere. Termenul de „automobil de lux“ este destul de vag si include de la marci de prestigiu (Rolls-Royce, Maybach, Bentley sau Maserati) la coupé-urile si decapotabilele ca Lamborghini, unele automobile SUV si intreaga clasa F (adica limuzinele purtand sigla Audi, BMW, Lexus sau Mercedes).

     

    Ce s-a intamplat? Infrastructura arata la fel ca acum doi ani, cand producatorul italian de coupé-uri si limuxine de lux Maserati a ales Romania pentru singura sa reprezentanta din Europa de Est. De ce au crescut vanzarile la automobile de lux? „Romanii au capatat «obsesia afisarii status-ului social». In plus, esti ceea ce esti si in functie de masina pe care o conduci“, spune Monica Jitariuc, director de marketing la Automotive Trading Services (ATS), importatorul Citroën in Romania.

     

    „Cauza acestui reviriment o regasim in aparitia si consolidarea unei clase sociale cu reale posibilitati financiare, la care se adauga si avalansa de oferte in aceasta clasa premium“, spune Florin Popa, director de vanzari Chrysler si Jeep la Casa Auto Bucuresti.

     

    Desigur, avalansa de oferte nu se traduce doar prin numarul mai mare sau mai mic de marci si modele prezente pe segmentul automobilelor de lux. Inseamna si oferte de pret tot mai avantajoase si in-strumente de finantare din ce in ce mai facile.

     

    „Serviciile de finantare competente si inspre beneficiul clientilor, de exemplu dobanzi reduse, avansuri mai mici si incercarea companiilor importatoare de masini de lux de a atrage cat mai multi clienti – intr-un cuvant, competitia crescanda, pe fondul varietatii modelelor disponibile (de la cabrio la off-road) – sunt, toate, cauze ale revirimentului vanzarilor in segmentul de lux“, spune Brent Valmar, presedintele APIA. Potrivit datelor asociatiei, in primele patru luni ale anului, ponderea achizitiilor in leasing era de aproape 60% din totalul importurilor – iar daca luam in considerare si creditul, atunci ponderea finantarilor in totalul achizitiilor urca la 75%-80%.

     

    Un alt motiv al cresterii cererii de automobile scumpe ar fi micsorarea impozitului pe venit prin introducerea cotei unice. Avantaj vizibil mai ales in buzunarele celor care si inainte si-ar fi permis, macar teoretic, un automobil de lux. Cei care se asteapta la impozite mai mici in acest an, atat la veniturile proprii, cat, mai ales, la cele ale companiilor la care sunt actionari sau asociati, pot fi dispusi sa isi indrepte investitiile si catre un automobil scump.

     

    Nu in ultimul rand, o cauza importanta a cresterii vanzarilor, atat pe ansamblu, cat si pe segmentul de lux, este aprecierea leului in raport cu euro, moneda de referinta a pietei auto. „In Romania a inceput sa-si faca simtita prezenta clasa de mijloc atat de mult asteptata de toata lumea“, afirma Florin Popa. „Aceasta clasa sociala a capatat si o cultura auto, prin urmare schimbarea masinilor personale sau a celor cumparate „pe firma“ survine mult mai rapid. De asemenea, a fost si perioada incasarii beneficiilor pe anul trecut, si au fost preferate investitiile in autoturisme“, identifica Popa cateva motive pentru cresterea de ansamblu a pietei. Vom avea in decembrie un nou record de vanzari pe piata auto?

     

    Toti importatorii sunt optimisti. La urma urmei, suntem pe penultimul loc din Europa la gradul de motorizare, inaintea Albaniei. „Estimam o crestere de minimum 45% pe piata vehiculelor de import“, spune Monica Jitariuc. Altii fac aprecieri ceva mai prudente. „Asteptam sfarsitul verii inainte de a emite o estimare. Perioada concediilor poate afecta tendinta de cumparare“, crede Brent Valmar, care este si directorul general al Porsche Romania, cel mai mare importator de pe piata. Daca la sfarsitul anului s-ar inregistra o crestere de ansamblu a pietei de circa 35%, am putea asista la vanzari de automobile de ordinul a 240.000 de unitati, per total, fata de cele aproape 180.000 inregistrate anul trecut.

     

    Probabil ca doi dintre factorii decisivi care vor influenta piata in continuare vor fi discount-urile si promotiile si conditiile de finantare avantajoase pe de o parte si politica de post-vanzare de cealalta parte. Pana la urma, nu toata lumea a dat fuga sa-si cumpere masini de teren. Unii, totusi, prefera, la acelasi pret, limuzinele de lux sau marcile sportive de prestigiu. Semn ca gusturile si cultura in materie de automobil evolueaza. In ciuda gropilor.

  • Proprietarii de "cinci stele"

    Cinci stele. Hoteluri. Bani. Eleganta. Oameni de afaceri. Masini scumpe. Femei splendide. Bauturi fine. Mancaruri rafinate. Cazinouri. Conferinte. Turisti? Cinci stele. Imagine? Profit?

     

    Un zvon a inceput sa prinda contur pe piata hotelurilor din Bucuresti acum vreo cateva saptamani. Omul de afaceri George Copos, vicepremier acum, dar si proprietar al grupului Ana Hotels, cumparase pachetul majoritar al hotelului Athénée Palace Hilton din Bucuresti.

     

    Sa dai peste 18 milioane de dolari (cca. 14 mil. euro) pe 52% dintr-un hotel, fie el de cinci stele, si sa preiei si datoria de 10 milioane de dolari (8 mil. euro) – asta suna a aventura. Or fi hotelurile de cinci stele o afacere sau cei care investesc in ele o fac pur si simplu pentru imagine? Una e sa spuna lumea ca esti „proprietar de cinci stele“ si alta e sa fii „proprietar de ferma de pui“. E drept, exista o astfel de ferma dintr-o comuna din Prahova despre care s-a vorbit mai mult decat despre toata industria hoteliera romaneasca. Dar asta e o alta poveste.

     

    Revenind la Hilton, cifrele anului trecut sunt graitoare si explica, poate, resortul care l-a impins pe Copos sa-l cumpere. Pentru ca Hiltonul a terminat anul 2004 cu o cifra de afaceri de 22 de milioane de dolari (cca. 17,7 mil. euro), cu 25% mai mult fata de anul precedent – iar profitul net a fost de 4,5 milioane de dolari (3,6 milioane de euro).

     

    Asta inseamna un profit net de peste 20%, procent cu care nu se pot mandri prea multe firme romanesti. La o asemenea rentabilitate, merita sa investesti, se pare, in „cinci stele“. Cu toate acestea, spune actualul vicepremier, investitia intr-un hotel de cinci stele este costisitoare – se ridica la circa 150.000 de euro pe camera, in acest pret intrand si salile de conferinte, terenul si restul utilitatilor. Cu alte cuvinte, mergand pe logica lui Copos, un hotel de cinci stele precum Hiltonul, care are 272 de camere, ar valora 36 de milioane de dolari.

     

    Un hotel de cinci stele este mai profitabil decat unul de patru sau trei stele, iar aceasta rata de profit vine in primul rand din tariful pe camera si gradul de ocupare mai ridicate. Unde mai pui si mancarea si bautura consumata la sutele, chiar miile de evenimente organizate intr-un an intr-o astfel de proprietate. „Gradul mediu de profitabilitate a unui hotel de cinci stele in Bucuresti depaseste 20%, profit net“, a dezvaluit pentru BUSINESS Magazin omul de afaceri George Copos, care crede ca in urmatorii ani vor creste foarte mult industrii precum cea telecom, tehnologia informatiei si, mai ales, industria turismului. Peste 20% profit net a avut anul trecut si Crowne Plaza, primul hotel de cinci stele detinut de Copos.

     

    Tinu Sebesanu, directorul general al Howard Johnson Grand Plaza, cel mai nou hotel de cinci stele din Bucuresti, spune ca, teoretic, investitia intr-un hotel de cinci stele se amortizeaza in tarile din Europa de Vest in 15-20 de ani, pe cand la noi amortizarea se face in 7-10 ani – o idee cu care si George Copos e de acord. Unul dintre principalii actionari ai Howard Johnson Grand Plaza este Gabriel Popoviciu, care nu a putut fi contactat pentru acest articol.

     

    „Amortizarea unui hotel de cinci stele in Bucuresti se face mai repede, pentru ca valoarea constructiei este mai mica iar forta de munca – unul dintre cele mai importante elemente de cost dintr-un hotel – este si ea mult mai ieftina“, argumenteaza Tinu Sebesanu. El spune ca pe fondul competitiei restranse pe segmentul cinci stele in Bucuresti, gradele de ocupare ale hotelurilor de aici sunt mai mari decat in alte tari, ceea ce, cumulat cu celelalte avantaje, fac ca investitia sa se amortizeze destul de repede.

     

    In definitiv, cat de acerba e competitia pe aceasta piata? Cei care lucreaza in industrie spun ca mai este inca destul loc. In Bucuresti exista acum sapte hoteluri clasificate la cinci stele: Athénée Palace Hilton, Crowne Plaza, Howard Johnson, InterContinental, J.W. Marriott, Casa Capsa Hotel si Persepolis. Ultimele doua, mult mai mici decat primele – si care numara 61, respectiv 20 de camere -, nu prea sunt considerate drept competitori de reprezentantii celorlalte hoteluri de cinci stele.

     

    Oricum, toate sapte aduna 1.390 de camere, adica peste 24% din totalul de 5.716 camere din hotelurile de toate categoriile din Bucuresti. E mult? E putin? E putin, daca ne-am aminti ca in toamna anului trecut, toate hotelurile de trei, patru si cinci stele din Bucuresti au fost pline ochi timp de aproape o luna, din simplul motiv ca atunci a avut loc in Capitala Congresul International al Postelor, care a reunit peste 1.500 de oameni.

     

    Si cum astfel de evenimente incep sa aiba loc din ce in ce mai des si in Bucuresti, e limpede ca ar exista cerere pentru hoteluri de clasa superioara. Daca Bucurestiul aduna putin peste 4.500 de camere in hotelurile de trei, patru si cinci stele, prin comparatie, Praga sau Budapesta numara fiecare peste 20.000 de locuri in structurile superioare.

     

    Asta gandindu-ne doar la partea de cazare. Pentru ca un hotel de cinci stele poate „castiga“ doar din organizarea de conferinte, seminarii si evenimente cateva zeci de procente din cifra de afaceri. La hotelul Marriott din Bucuresti, de exemplu, au avut loc anul trecut peste 1.500 de evenimente, care au adus hotelului peste 2,37 milioane de dolari (aprox. 1,9 mil. euro), adica mai mult de 23% din cifra de afaceri. (Fatih Taher,  cel care controleaza hotelul J. W. Marriott, nu a putut fi contactat de BUSINESS Magazin pentru acest articol.)

     

    Partea proasta, insa, este ca in prezent, nu exista „in lucru“ in Bucuresti nici un hotel de cinci stele. „Munca la un astfel de hotel dureaza macar doi-trei ani, deci in cel putin doi ani, nu vom vedea in Bucuresti nici un nou hotel de cinci stele“, prognozeaza Sebesanu de la Howard Johnson. Acest lucru este valabil pentru hotelurile care se construiesc de la zero sau pe structuri existente, pentru ca mai exista o varianta: un hotel de patru stele deja existent, care sa fie modernizat si „ridicat“ la cinci stele – exact ca in cazul hotelului Continental din Bucuresti, care are sanse sa se alature grupului select al celor sapte.

     

    „Negociem un contract cu un lant international pentru a ridica hotelul Continental din Bucuresti la cinci stele. Daca nu reusesc sa gasesc un operator international, hotelul va ramane la patru stele, pentru ca unei marci locale, precum Continental, i-ar fi foarte greu sa se impuna pe acest segment“, explica Radu Enache, presedintele lantului Continental, care detine 12 hoteluri cu acest nume in toata tara, plus trei hoteluri Ibis, in sistem de management. Adica, in total, Enache „controleaza“ 1.600 de camere in 15 hoteluri si putem spune ca este romanul cu cele mai multe camere. (Prin comparatie, cele sapte hoteluri la care este actionar Copos, printre care si Hilton, aduna numai 955 de camere).

     

    Dar de ce nu s-ar descurca singur un brand romanesc de cinci stele? Pentru ca, nefacand parte dintr-un lant international, nu beneficiaza de un sistem international de rezervari, nu este inclus in ofertele marilor agentii de turism straine si, in plus, clientul nu beneficiaza de carduri de fidelitate, cum au, de exemplu, fidelii unor lanturi precum Howard Johnson sau Marriott.

     

    Cu toate acestea, atat ca numar de proprietati, cat si ca numar de camere, hotelurile de brand international din Romania nu depasesc 3% din totalul hotelurilor la nivel national. Apartenenta la un lant hotelier international, al carui brand are notorietate in toata lumea, se realizeaza fie sub forma unui contract de management (lantul international asigura, exclusiv, administrarea, in timp ce proprietarul isi asuma riscurile investitiei), fie sub forma unui contract de franciza (conducerea ramane autohtona si se plateste o anumita suma de bani pentru dreptul de a folosi numele lantului international.

     

    Taxele de franciza sunt de circa 500.000 – 600.000 de euro pe an, ca in cazul hotelului Howard Johnson si ar putea ajunge pana la 2 milioane de euro, potrivit CHR Consulting, companie specializata in piata francizelor din Romania. La noi, toti cei cinci „mari“ fac parte, intr-un fel sau altul, dintr-un lant international. Hotelurile InterContinental (franciza) si Crowne Plaza (contract de management) apartin lantului InterContinental, cu peste 3.000 de hoteluri in intreaga lume, Howard Johnson apartine, sub contract de franciza, primului lant hotelier la nivel mondial, Cendant Corp., Marriott face parte din lantul Marriott International (contract de management), cu peste 2.600 de hoteluri in lume, iar Athénée Palace Hilton face parte din lantul Hilton International (contract de management). 

     

    Asadar, afilierea la un lant hotelier international atrage nenumarate avantaje. In primul rand, orice client va beneficia de aceleasi servicii, la aceeasi calitate, indiferent ca sta la J.W. Marriott in Bucuresti, Varsovia sau in New York. Pe de alta parte, lanturile hoteliere inspecteaza periodic hotelurile afiliate pentru a evalua daca se incadreaza in standardele minime de calitate a facilitatilor si a serviciilor.

     

    Afilierea la un lant hotelier international determina cresterea cotei de piata (prin atragerea unor clienti care doresc sa fie asociati cu o anumita marca sau produs, atragerea clientilor membri ai programelor de fidelitate dezvoltate de lantul hotelier), asigurarea accesului la sisteme globale de distributie, precum si cresterea prestigiului si a credibilitatii hotelului.

     

    In plus, afilierea la un lant hotelier de prestigiu faciliteaza, de regula, efectuarea de rezervari/tranzactii prin Internet, in timp ce operarea independenta, sub un nume care nu se bucura de recunoastere internationala l-ar putea determina pe un potential client, nefamiliarizat cu zona pe care o va vizita, sa opteze pentru un nume cunoscut. Este foarte probabil ca, atunci cand are de ales intre un hotel de lant si unul obisnuit, un turist strain nou in respectivul oras sa-l aleaga pe primul.

     

    Acesta ar fi, practic, si motivul succesului celor patru mari hoteluri de cinci stele din Bucuresti, care isi contabilizeaza cu satisfactie profiturile. Spunem patru pentru ca exista un caz particular: hotelul InterContinental, care de cativa ani inregistreaza pierderi, spre stupefactia lui George Copos, care spune ca nu intelege cum se poate ca un hotel de cinci stele sa nu aiba profit.

     

    Compania hoteliera InterContinental Romania a incheiat primul trimestru al acestui an cu o pierdere de 29,3 miliarde de lei (811.000 de euro), potrivit raportului consiliului de administratie. Pentru InterContinental Romania, 2005 ar putea fi al cincelea an consecutiv cu rezultate negative. Societatea a avut pierderi de 382,9 miliarde de lei (13,5 milioane de euro) in 2001, 153,3 miliarde de lei (4,48 milioane de euro) in 2002, 102,4 miliarde de lei (2,53 milioane de euro) in 2003 si 50,3 miliarde de lei (1,29 milioane de euro) in 2004. Compania are in patrimoniu hotelurile InterContinetal (cinci stele) si Lido din Bucuresti (patru stele), actionarii majoritari fiind compania RHIC Holding din Luxemburg (49,1%) si Lido SA (11%), ambele controlate de fratii Paunescu.

     

    Viorel Paunescu a explicat pentru BUSINESS Magazin ca aceste pierderi provin dintr-o „situatie aparte“, si anume ca din 1997 hotelul InterContinental este intr-un proces de renovare, pentru care s-au cheltuit circa 30 de milioane de euro. In plus, in timpul acestor renovari, au putut fi folosite doar jumatate din camere, justifica el.

     

    „Putem spune ca anul trecut, daca am scoate amortizarea si cheltuielile de renovare, am avut un profit de un milion de euro“, sustine Paunescu. El povesteste ca in 2001, din cauza intrarii puternice pe piata si a concurentei facute in principal de catre hotelul Marriott – dar si de Hilton – incasarile InterContinental au scazut cu 5 milioane de dolari (4 milioane de euro). Apoi, a adaugat el, s-au recuperat cam doua milioane de euro pe an.

     

    „Dupa ce vom amortiza investitia si vom incheia modernizarile, adica din 2006, hotelul nostru va trebui sa aiba o cifra de afaceri de peste 20 de milioane de euro si un profit net de 4-6 milioane de euro, adica intre 20 si 30%“, estimeaza Paunescu. El crede ca investitia intr-un hotel de cinci stele nu se face in nici un caz „de dragul imaginii“, ci pentru ca acesta ar reprezenta o buna afacere. Pentru imagine, continua el, poti sa faci o biserica sau o scoala, dar nu si un hotel. „Stele cu care sa-ti faci imagine… nu cred.“

     

    Cu toate acestea, el recunoaste ca domeniul hotelier este spectaculos si pentru faptul ca poti intra in contact cu cele mai diverse tipuri de oameni. Paunescu da ca exemplu summit-ul NATO desfasurat la Mamaia anul trecut, cand 17 presedinti de tara au fost cazati la hotelul Rex din Mamaia, de cinci stele, la care el este actionar majoritar.

     

    „Este mai greu ca, daca ai fi proprietarul Uzinei 23 August, sa poti primi la tine 17 presedinti de stat“, adauga, vizibil satisfacut, Paunescu. El, care crede ca hotelul este, in general, o afacere de familie, se plange insa de concurenta, spune el, neloiala, facuta de „anumite“ hoteluri de cinci stele. Fara sa nominalizeze, el spune ca acestea ar practica tarife neconcurentiale de 60-70 de euro pe camera pe noapte, mult sub nivelul de cinci stele, in timp ce tarifele de la InterContinental ajung undeva in jurul valorii de 300 de euro pe noapte. „Exista o vorba batraneasca: «Si intre cei mai mari borfasi exista o etica profesionala».

     

    Si intre noi ar trebui sa fie un respect“, filozofeaza Viorel Paunescu. Oricum, tariful mediu pe noapte pentru o camera single pentru cele cinci mari hoteluri din Bucuresti se ridica la circa 263 de euro pe noapte. Este vorba de tarifele de receptie, afisate, pentru ca, in general, fiecare tarif se poate negocia intr-un fel sau altul. 263 de euro, asadar. Scump? Ieftin?

     

    Four Seasons – probabil unul dintre lanturile hoteliere de lux cu cea mai buna imagine in lume – , a practicat  un tarif mediu zilnic  pe camera in anul 2004 de 350 de dolari (280 de euro) pentru hotelurile din SUA si de 310 $/ zi (248 de euro) – media pentru hotelurile din intreaga lume, spune Simion Alb, directorul Biroului National de Turism al Romaniei din America de Nord.

     

    Tarifele Four Seasons difera insa semnificativ in functie de locatia hotelului. Astfel, cea mai ieftina camera la Four Seasons din New York costa peste 600 $/zi (480 de euro), in timp ce tariful mediu zilnic pentru hotelurile din Asia este de circa 170 $/zi (136 de euro).

     

    „In aceste conditii, este evident faptul ca tarifele la hotelurile din Bucuresti – Hilton, Marriott, Crowne Plaza – nu sunt atractive pentru cele mai multe segmente de turisti si se adreseaza in principal oamenilor de afaceri pe care nivelul tarifelor hoteliere nu ii poate face sa isi schimbe destinatia de calatorie“, explica Simion Alb.

    Tariful mediu zilnic la hotelurile de lux din SUA a fost in anul 2004 de aproximativ 235 $/ zi, adica circa 188 de euro.

     

    Oricum, tarifele hotelurilor de cinci stele si implicit profiturile realizate de hotelieri sunt in mare masura influentate de piata. Tariful mediu zilnic realizat in luna aprilie 2005 de hotelurile de patru si cinci stele din Moscova, de exemplu, a fost de 253 $/zi/camera (cca. 202 euro), in crestere, potrivit lui Simion Alb, cu 70% fata de anul 2001 si cu 40% comparativ cu anul 2003. El a adaugat ca in timp ce Praga sau Budapesta au hoteluri afiliate la lanturile hoteliere de lux (sau cinci stele europene) – Four Seasons, Kempinski, Mandarin Oriental, Le Meridien etc. -, Bucurestiul nu a intrat inca in atentia elitei industriei hoteliere.

     

    Alb crede ca Bucurestiul ar fi putut sa aiba acum mai multe hoteluri de cinci stele daca ar fi existat o politica de dezvoltare a acestui segment. Privatizarea hotelurilor i-a avantajat pe investitorii autohtoni care, in afara de capital suficient, experienta si viziune, aveau tot ce le trebuia… Chiar daca tarifele sunt mari sau mici, important este ca aceste hoteluri au un grad de ocupare bun, pentru ca majoritatea strainilor care vin in Bucuresti o fac in interes de afaceri. Asa cred hotelierii, pentru ca date statistice nu exista. Este foarte probabil sa fie asa, pentru ca in mod sigur bucurestenii nu se impiedica pe strazi de turisti japonezi care sa fotografieze in stanga si-n dreapta si nici de alte natii de turisti.

     

    Cinci stele. De fapt, cel mai mult conteaza brand-ul. In Franta, de exemplu, nu exista nici un hotel de cinci stele. Directorul general al Howard Johnson spune ca teoretic, cinci stele n-ar trebui acordate nici unei proprietati noi, pentru ca la acest nivel de clasificare, un rol important il au serviciile. Dar cum le verifici in prima zi? In definitiv, totul s-ar putea rezuma la spusele lui Tinu Sebesanu: „Pana la urma, steaua ti-o da clientul…. sau ti-o ia!“.

  • DIN CE LANT FACI PARTE?

    Un hotel de cinci stele, pentru a fi cu adevarat profitabil, ar trebui sa aiba, spun oamenii de turism, peste 150 de camere. Cinci din cele sapte hoteluri bucurestene care indeplinesc aceasta conditie apartin unui lant hotelier international.

     

    Hotel

    Nr. Camere

    Tarif mediu / camera (euro)

    Actionar majoritar

    Athénée Palace Hilton

    272

    354

    George Copos

    Crowne Plaza

    164

    245

    George Copos

    Howard Johnson

    285

    195

    Gabriel Popoviciu

    InterContinental

    186

    307

    Fam. Paunescu

    Marriott Grand Hotel

    402

    214

    Faith Taher

    Casa Capsa Hotel

    61

    180

    Marian Bucur

    Persepolis

    20

    120

    Manucer Saadi

     

    Sursa: 2005 Hotel Guide

  • STELELE BUCURESTIULUI

    Numarul de camere in hotelurile de cinci stele depaseste 24% din totalul camerelor de hoteluri din Bucuresti. Se estimeaza ca in urmatorii ani, alte trei proprietatI de cinci stele vor aduce pe piata din Bucuresti inca 900 de camere.

     

    Categorie hotel

    Nr. Hoteluri

    Nr. total de camere

    Hoteluri de 5 stele

    7

    1.390

    Hoteluri de 4 stele

    13

    1.193

    Hoteluri de 3 stele

    34

    2.076

    Hoteluri de 2 stele

    7

    424

    Hoteluri de o stea

    6

    633

    TOTAL

    67

    5.716

     

    Sursa: 2005 Hotel Guide

  • Certificatul de popularitate

    Pentru partidele din Romania, miza principala a intrunirii Biroului PPE-DE a fost obtinerea unor „certificate de popularitate“ din partea celui mai important grup din Parlamentul European. Unele au primit mai mult decat atat, altele nu. Tot asa cum incercarile politicienilor romani de a deveni europeni sunt uneori onorabile, alteori ridicole.

     

    Un incident a marcat reuniunea de la Bucuresti. Dupa ce a criticat cu nosalanta „mana de multimiliardari“ din Romania si faptul ca „fostii comunisti si cei din structurile securitatii nu au ce cauta in structurile de conducere actuale ale Romaniei“, Dan Voiculescu a fost luat in primire, pe hol, de un eurodeputat german. „Am sa va spun ceva ce nu va va face placere“, i-a spus Michael Gahler. „Va rog“, l-a invitat Voiculescu, galant.

     

    „E incredibil cum ati venit sa ne vorbiti despre Securitate tocmai dumneavoastra. Sunteti o parte a problemei si nu o rezolvare a ei“, i-a reprosat Gahler, care a spus ca are informatii de la alte institutii decat cele din Romania despre apartenenta lui Voiculescu la structurile fostei Securitati. „Gresiti. Iar daca faceti aceasta afirmatie in mod public, veti pierde. Dosarul meu poate fi consultat si arata ca nu am avut nici o legatura cu Securitatea“, a replicat Voiculescu. „Da, stiu, l-ati facut public dupa 15 ani“, a mai spus Gahler. Ulterior, el ne-a marturisit ca n-a vrut sa intervina in plen ca sa nu faca scandal, dar ca nu s-a putut abtine dupa ce a ascultat declaratiile liderului PC.

     

    Ecuatia populara e, asadar, si simpla si complicata. Simpla, pentru ca formula ei e aproape matematica – o formatiune politica se poate afilia la Partidului Popular European (PPE) daca indeplineste cateva conditii clare care tin de programul si actiunea politica a candidatilor. Ecuatia e insa complicata de faptul ca exista mai multe formatiuni din Romania care se vor in cel mai puternic grup politic european. Sunt, pe de o parte, cele doua formatiuni care au deja statutul de membru asociat, PPCD (fost PNTCD) si UDMR, si care vor deveni membre cu drepturi depline in momentul aderarii efective a Romaniei la UE.

     

    Slabiciunea celor doua formatiuni (conform sondajelor, UDMR are putin peste pragul de 5%, iar PPCD intre 1-2%) face ca tentatia populara sa fi atins intre timp Partidul Democrat (PD) si Partidul Conservator (PC, fost PUR). A mai fost vorba si despre PPRM (fost/viitor PRM), partid din care s-a desprins o grupare, condusa de Corneliu Ciontu, care se revendica, de asemenea, de la crestin-democratie. In fine, mai exista cateva partide mici cu pretentii crestin-democrate.

     

    Asa ca la sedinta Biroului PPE-DE dar si la intalnirile tete-r-tete, a fost ca la licitatie. N-au fost, fireste, primele contacte dintre cele doua partide romanesti si PPE, dar PD si PC sunt in criza de timp. Iar Emil Boc si Dan Voiculescu au incercat sa-si prezinte marfa cat mai convingator. Boc a vorbit despre faptul ca PD este unul dintre cele mai importante partide din Romania (e la guvernare, l-a dat pe presedintele tarii si e cotat, in ultimele sondaje, pe la 30%).

     

    Si a reluat teza conform careia trecerea de la social-democratie la popularism inseamna doar ca PD isi va pune de acord doctrina cu actiunea politica din ultimii 4-5 ani (la loc de cinste ar fi cota unica de 16%).  Atuurile PC, in viziunea lui Dan Voiculescu, sunt faptul ca partidul are reprezentare parlamentara si e foarte dinamic (a crescut in patru ani cu 200%, s-a laudat liderul PC).

     

    Daca liderul UDMR Marko Bella are o atitudine diplomata, zambitoare, referitor la nazuintele partenerilor de guvernare, Gheor-ghe Ciuhandu (PPCD) joaca dur, incercand sa aiba profit maxim din pozitia privilegiata in PPE. Ciuhandu a atras atentia ca PD s-a desprins din FSN („formatiunea post-comunista care a condus Romania dupa 1989“), s-a declarat partid social-democrat, s-a asociat Partidului Socialistilor Europeni si a obstructionat, intre 1996-2000, toate actiunile PNTCD vizand reformele si, mai ales, retrocedarile. Intentiile populare trebuie dovedite, a atras el atentia. „Cerem PPE sa verifice in ce masura PD corespunde criteriilor acceptabile unui partid popular si sa ne consulte in acest sens“, a mai spus el.

     

    Cat despre PC, „o simpla conventie in care si-a schimbat numele nu e suficienta“, a spus Ciuhandu, aratand ca partidul lui Voiculescu a fost ba social-liberal, ba umanist, ba conservator si a intrat in parlament pe lista cu un partid din Internationala Socialista. S-a ajuns la „solutia imorala“ tocmai pentru ca PD n-a acceptat sa colaboreze la alegeri cu PPCD, ba chiar a lansat ideea ca votul pentru crestin-democrati e un vot irosit.

     

    „Am convingerea ca PPE a ramas aceeasi uniune de partide cladita pe valori si pe principii si nu o asociatie care, din pragmatism, este dispusa sa accepte chiar pe oricine la masa negocierilor“, a mai spus liderul PPCD. Solutia Ciuhandu are o varianta maximala (topirea in PPCD a formatiunilor doritoare de popularism) si una mai pragmatica (crearea unui pol popular, a unei federatii de centru, reformiste).

     

    In aceste conditii, liderii PPE va trebui sa impace si capra cu pondere parlamentara si varza crestin-democrata autentica. In orice caz, ideea absorbtiei in PPCD a unor formatiuni mult mai puternice si mai mari e privita ca neserioasa si de numerosi eurodeputati PPE. Caci liderii populari europeni n-au cum sa nu fie si un pic pragmatici. Mesajul lor e clar: „Daca se pot aduna mai multe partide, va fi foarte bine si nu doar din punct de vedere pragmatic“, a spus presedintele PPE, Wilfred Martens. De altfel, in PPE sunt reprezentate toate cele 25 de state UE. In total, de 45 de partide; prin urmare, nu exista defel o regula „un stat, un partid“.

     

    Liderul grupului PPE-DE din Parlamentul European, Hans-Gert Poettering are si cateva precizari: „Ne-am bucura daca PPCD, ale carui eforturi merg clar pe linia PPE, ar juca un rol mai important in Romania. Dar nu e asa. Deci trebuie sa ne gandim si la alte partide. Suntem deschisi si pentru ele. Le spunem, in principiu, ca da, le vom analiza cererile.“

     

    Poettering accepta ideea ca e greu sa crezi ca schimbarea doctrinei politice de pe o zi pe alta e serioasa. „PD se afla insa intr-un proces si oricine are dreptul sa aiba ocazia de a alege o cale mai buna. Dorim sa oferim si PD aceasta sansa“, a declarat el pentru BUSINESS Magazin. Dar a tinut sa adauge ca PPE nu va prelua decat partide compatibile, drept pentru care e interesat de programul, atitudinea politica si persoanele care au respectiva atitudine.

     

    Popularii europeni vor insa sa faca tot posibilul pentru a ridica, atat cat se poate, cota PPCD. E ca o datorie morala (Wilfried Martens a evocat, de altfel, memoria lui Corneliu Coposu, „eroul national al Romaniei“). Propunerea lor: partidele care vor sa intre in PPE trebuie sa colaboreze cu PPCD. „Ar fi logic sa intre pe liste comune in Parlament. Aceasta nu e o conditie, ci o recomandare, un subiect de meditatie, de dialog“, a precizat Poettering.

     

    Liderii PPE au spus ca, oricum, primirea de noi formatiuni se va face dupa trecerea acestora prin vama PPCD. „Daca vom primi noi formatiuni, ii vom intreba mai inainte pe prietenii nostri Gheorghe Ciuhandu si Marko Bela si vom tine cont de ceea ce spun ei.“ Cat despre gruparea Ciontu desprinsa din P(P)RM, aici lucrurile par simple: Hans-Gert Pottering pare sa tina cont de pozitia UDMR (Nu suntem de acord cu primirea in PPE nici a PRM, nici a vreunei grupari desprinse din PRM, ne-a declarat Marko Bela).

     

    „Nu chiar toate evolutiile interne din Romania trebuie sa se transforme in preocupari PPE. Avem reguli foarte clare de admitere si nu vrem o spalare a valorilor PPE“, a precizat el. Problema Ciontu pare sa fie un subiect asupra caruia liderii PPE nu s-au pus intru totul de acord.

     

    Pe de o parte, sunt declaratiile lui Poettering (care a avut totusi, o intalnire cu fostul lider P(P)RM). Pe de alta parte, sunt cele ale vicepresedintelui PPE-ED Lorenzo Cesa, care a tinut sa pomeneasca despre „initiativa domnului Ciontu“. Cu acompaniament italian, german sau taranist, muzica populara revine la moda in Romania. Nu toti vor fi primiti insa la hora.

  • CONDITIILE PPE

    Liderii PPE au facut cateva precizari referitoare la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca formatiunile care vor sa se afilieze la Partidul Popular European. Exista si conditii nerostite (nevoia de a fi forte politice semnificative) si recomandari (colaborarea cu PPCD, inclusiv pe liste electorale comune). Decizia va fi luata cu o luna inainte de primirea observatorilor romani in PE.

     

    COMPATIBILITATE Partidele care vor sa se afilieze la PPE trebuie sa aiba un program compatibil cu cel al PPE si sa respecte principiile crestin-democrate si populare

     

    ATITUDINE Candidatii sa aiba nu doar program ci si sa actioneze concret in spiritul si conform principiilor PPE

     

    PERSONALITATE Personalitatile reprezentative ale formatiunilor care vor sa intre in PPE sa nu fie compromise si sa fie ele insele autentic populare

     

    CONSULTARE Primirea in PPE va fi decisa dupa consultarea cu liderii PPCD si UDMR si se va tine cont de sfatul acestora

     

    DECIZIE Membrii PPE trebuie sa respecte modul de luare a deciziilor, prin vot majoritar

  • Aderare cu suspans

    Pentru Romania, drumul catre Uniunea Europeana continua sa fie unul palpitant. Respingerea Constitutiei Europene in doua tari importante ale UE, Franta si Olanda, a reusit sa sporeasca si mai mult suspansul.

     

    Romania a pornit cu stangul in cursa pentru Uniunea Europeana. A recunoscut-o negociatorul-sef, Leonard Orban: „Procesul de negociere a inceput fara ca Romania sa fie pregatita“. In prima faza, spune Orban, oficialii romani s-au concentrat pe negocieri, au crezut ca ele sunt lucrul cel mai important. „Apoi, ne-am dat seama ca importanta e transformarea profunda a tarii“, a mai spus el, adaugand ca e in interesul Romaniei sa fie cat mai bine pregatita in momentul aderarii. Iar asta nu e o simpla lozinca.

     

    Tadeusz Kolodziej, presedintele Asociatiei Poloneze de Studii ale Integrarii Europene, confirma. El a facut o declaratie-soc: „Pentru polonezi, integrarea in UE nu a adus nici o schimbare“. Explicatia e simpla: polonezii nu au simtit un soc al integrarii pentru ca schimbarile au inceput sa se produca inca de la inceperea negocierilor.

     

    Pentru Romania, a fost un traseu in socuri, cu emotii, frane si hei-rup. Au fost emotii la fiecare raport de tara. Negocierile au fost incheiate precipitat, cu clauze grele de salvgardare. Emotiile au tinut pana in ultima clipa inainte de votul din Parlamentul European, cand inca nu era sigur daca se va vota sau nu. Chiar si semnarea Tratatului de aderare a avut loc intr-o atmosfera mai degraba sobra decat sarbatoreasca. Iar acum, respingerea Constitutiei Europene in doua tari importante ale UE, Franta si Olanda, a facut sa sporeasca si mai mult suspansul. Liderul liberalilor europeni, Graham Watson, a folosit o exprimare plastica: „Francezii au palmuit Europa pe obrazul stang, olandezii pe cel drept.

     

    Sper ca acest lucru sa scoata UE din apatie si sa-i forteze pe liderii ei sa-si demonstreze calitatile de conducatori“. De mobilizare e nevoie in primul rand si in Romania. „Chiar daca respingerea Constitutiei nu va afecta direct aderarea, ea va determina o presiune sporita asupra tarii noastre“, a declarat Orban. De altfel, comisarul pentru extindere Olli Rehn a anuntat ca va trimite scrisori de avertizare Romaniei si Bulgariei pentru ca a identificat sapte domenii (respectiv cinci) in care exista probleme.

     

    In cazul Romaniei este vorba de lupta impotriva coruptiei (legile trebuie sa fie si aplicate, nu doar sa existe), concurenta (inca se mai acorda ajutoare de stat pentru mamutii industriali din siderurgie sau sectorul energetic), mediul (intarzieri in punerea in aplicare a legislatiei existente), justitia (intarzieri in reforma sistemului juridic), achizitiile publice (in special contractele EADS si Bechtel), proprietatea intelectuala (nivel ridicat al pirateriei, al falsificarii programelor software) si agricultura (intarzieri la sistemul de plati computerizat pentru subventiile europene si prin aplicarea legislatiei fitosanitare).

     

    Exista, de asemenea, probleme si la controlul frontierelor. Nerezolvarea acestor probleme pana la raportul de tara poate determina reducerea fondurilor care vor fi acordate in momentul aderarii pentru aceste domenii. In cazul mediului, justitiei si concurentei, riscul cel mare e activarea clauzei de salvgardare. „Romania va face progrese reale atunci cand cuvintele vor fi transpuse in fapte“, atrage atentia liderul grupului PPE-DE, Hans-Gert Poettering.

     

    Chiar daca „Romania e, totusi, in grafic“ (spune Orban), ingrijorare exista. Tonul sefului Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti nu mai e atat de optimist ca pana deunazi. Jonathan Scheele a declarat ca „importanta scrisorilor de avertizare nu trebuie subestimata dar ele nici nu trebuie supralicitate“.

     

    In plus, a atras atentia Scheele, „Delegatia a inceput monitorizarea“. La randul lor, liderii europeni s-au grabit sa arate ca extinderea UE va continua, cel putin in cazul Bulgariei si Romaniei. Cancelarul german Gerhard Schröder a atras atentia ca exista opinii privind redeschiderea negocierilor. De altfel, seful crestin-democratilor germani din PE, Markus Ferber, cere oprirea extinderii UE si a ratificarii Tratatelor cu Romania si Bulgaria.

     

    Schröder a adus insa aminte ca Tratatul semnat la 25 aprilie inseamna obligatii de ambele parti, atat din partea candidatelor la aderare cat si din cea a statelor UE. Caci vestea cea mai buna este aceea ca, pana la urma, exista Tratatul. E un contract. Iar lucrul cel mai rau care se poate intampla, previzibil, este amanarea cu un an a aderarii. „Ar fi consecinte incalculabile. In primul rand, trebuie sa primim 1,16 miliarde de euro in 2005, care n-ar mai veni“, a declarat Orban.

  • Doamna cancelar?

    Angela Merkel n-a scapat de eticheta de „doamna de fier“, pe care o capata, fara consimtamantul lor, toate femeile care ajung sa conduca partide sau guverne. O eticheta pe care o vom folosi intr-una daca Merkel va deveni, in urma anticipatelor convocate de Gerhard Schröder pentru luna septembrie, prima femeie cancelar din istoria Germaniei.

     

    Asemanarea dintre Angela Merkel si Margaret Thatcher, care a condus vreme de 11 ani Marea Britanie, tine mai mult de faptul ca amandoua sunt femei decat de un radicalism al viziunilor. Iar Merkel n-are nici charisma lui Thatcher, nici felul transant si autoritar de a fi, nici eleganta ei.

     

    Drumul pe care l-a strabatut pana la nominalizarea de saptamana trecuta e unul de elev silitor, nu sclipitor. Si multi cred ca desemnarea unei femei protestante, divortate, din Est, drept candidat al unui partid cu radacini catolice, dominat de barbati, din Vest, e expresia disperatei crize de lideri in Uniunea Crestin Democrata (CDU).

     

    Pe asta mizeaza, de fapt, si cancelarul Gerhard Schröder, cel care a pus in miscare – cel putin din punct de vedere tehnic – tavalugul care ameninta sa-l inlocuiasca in toamna cu o cucoana. Dupa devastatoarea infrangere pe care a suferit-o in Renania de Nord Westfalia – un land condus de 39 de ani de partidul sau -, Schröder a convocat alegeri anticipate pentru septembrie 2005.

     

    Un gest care a amutit Germania – „o sinucidere politica“, dupa cum l-au calificat analistii. Cancelarul a socotit pesemne ca oricum n-are nici un rost sa astepte sa moara de moarte buna in toamna lui 2006, cand i s-ar fi incheiat oricum mandatul, si sa-si joace sansa, fie si cu un tratament experimental si riscant.

     

    Calculul lui Schröder e extrem de periculos, dar in fond corect. Mai intai, cancelarul i-a fortat pe crestin-democrati s-o nominalizeze in fuga si in cor – dar fara entuziasm – pe Angela Merkel pentru functia de cancelar. In al doilea rand, si-a prins adversarii cu garda jos, fara o platforma si fara sa-si fi rezolvat disputele interne cu partidul-frate din Bavaria, CSU. Si, in al treilea rand, Schröder a anuntat o campanie cum n-a vazut Germania: un fel de concurs de popularitate de inspiratie americana – „o campanie personalizata, focalizata pe cele doua figuri“, dupa cum declara el acum doua saptamani unui jurnalist de la Die Zeit.

     

    Sondajele din ultimele zile ii dau castigatori pe crestin-democratii lui Merkel cu aproape 50%, fata de 28-29%, cat aduna social-democratii din SPD. Daca optiunile nemtilor se vor conserva pana in toamna, Merkel va deveni, fara indoiala, cancelar. Daca insa vorbim de popularitatea celor doi lideri, Schröder o surclaseaza in toate sondajele. Cancelarul a invatat, in timp, sa joace cartea farmecului personal, iar extravagantele nu i-au adus nici blamul popular si nici nu i-au franat, implicit, ascensiunea spre putere.

     

    Intr-o vreme in care Bill Clinton era sufocat de scandalul Lewinsky, Schröder aparea ca fiind prea putin sifonat de propriul scandal matrimonial in urma caruia fusese dat afara din casa, in 1997, de a treia nevasta, Hilu – tocmai isi marturisise legatura cu o jurnalista, care de altfel i-a si devenit sotia nr. 4. Cand un jurnalist a scris despre el, in 2002, ca-si vopseste parul, Schröder l-a dat in judecata si a si castigat – iar faptul ca si-a pus mintea cu un ziarist pentru atata lucru, fapt neobisnuit pentru un sef de guvern european, nu a parut sa aiba efecte asupra cotei la public.

     

    Fata in fata cu Schröder – primul parlamentar din istoria Germaniei care facut senzatie tinand un discurs public fara cravata, caruia ii plac trabucurile fine si costumele italiene – sta Angela Merkel. O femeie de 51 de ani, crescuta in Germania de Est, protestanta, divortata si recasatorita, de profesie fizician. O femeie serioasa, mai degraba insipida, etichetata drept „plicticoasa“ intr-un sondaj de anul trecut, imbracata in taioare lipsite de gratie, in culori domestice.

     

    Cariera politica si-a inceput-o la 35 de ani; a intrat in CDU imediat dupa reunificarea Germaniei si a fost repede remarcata de Helmut Kohl, care avea sa-i devina mentor politic si care a adus-o la Bonn, punand-o mai intai ministru pentru problemele familiei si mai apoi ministru al mediului. In 1998, dupa aproape opt ani de politica, „fata lui Kohl“, cum i se spunea, ajunsese secretar general al partidului de guvernamant.

     

    Remarcabila a fost atitudinea ei in timpul scandalului pe marginea finantarii partidului, caruia Kohl i-a cazut in cele din urma victima: Merkel a fost primul dintre apropiatii cancelarului care s-a dezis de acesta si a cerut continuarea investigatiilor, iar gestul i-a adus respectul colegilor, care au ales-o, in 2000, presedinte al partidului. Devenea, astfel, prima femeie din Germania in fruntea unui partid parlamentar.

     

    Un jurnalist a intrebat-o daca e dura. „Sa spunem doar ca sunt tenace“, a raspuns. Intr-adevar, tenace e un cuvant potrivit: Merkel a inghitit galusca in 2002, cand partidul l-a desemnat pentru functia de cancelar pe Edmund Stoiber, influentul lider al CSU (partidul-frate al CDU aflat la putere in Bavaria), desi ea era presedinte al coalitiei. Stoiber a pierdut alegerile in fata lui Schröder cu o diferenta de doar 8.864 de voturi.

     

    Merkel a tacut si a inghitit si scepticismul colegilor de partid, care n-o vedeau capabila sa conduca o coalitie conservatoare profund divizata si care o considerau prea timida si prea ezitanta pentru o palarie atat de mare ca sefia CDU. In decembrie 2004, Deutsche Welle se intreba daca nu cumva seria de ghinioane carora Merkel a trebuit sa le faca fata nu contura ipoteza unei tentative de puci pentru inlaturarea ei din functie, iar o colega din CSU redacta un raport, „Pledoarie pentru o noua directie“, in care se plangea ca uniunea are „o imagine rece, tehnocratica, stearsa“ si ca „nu vorbeste pe limba tinerilor si a orasenilor“.

     

    In februarie 2005, inaintea alegerilor din landul Schleswig-Holstein, Merkel era cu spatele la zid. Pierduse jumatate de an in lupte cu social-crestinii bavarezi pe marginea unui mult-disputat pachet de reforme medicale, iar capacitatea ei de a tine directia era pusa serios la indoiala. Raspunsul a venit la regionalele din Schleswig-Holstein, cand CDU a castigat spectaculos. A castigat si in Renania de Nord Westfalia, luna trecuta, intr-un autentic festival crestin-democrat: CDU a luat, intr-un land pe care social-democratii il conduc de 39 de ani, 44,8% din voturi. Rezultatul a zguduit din temelii partidul lui Schröder, care inca mai digera a noua infrangere consecutiva la regionale.

     

    Factorul-cheie al infrangerii social-democratilor in Renania a fost economia, fireste. Germania are un somaj la cote postbelice (5 milioane de someri, adica 12%), stagnare economica (previziunile indica o crestere economica de doar 1% a celei mai mari economii europene), un sistem de asigurari sociale impovarator si o ciuda surda, neputincioasa, fata de orice investitor gata oricand sa-si mute spre Est operatiunile. Agenda 2010, pachetul de reforme propus de Schröder in 2003, n-a apucat sa dea rezultate. E prematur sa se vorbeasca despre un esec, dar germanii nu par sa mai aiba rabdare.

     

    Pana in toamna, Schröder va trebui sa-si convinga alegatorii ca Merkel va face reforme si mai dure decat a facut el. Merkel, la randul ei, va trebui sa-si inghita zelul reformist si sa-si formuleze intentiile in termeni vagi. Din 2000, de cand a preluat conducerea partidului, a sustinut o agenda mai radicala decat cele ale predecesorilor sai, inclusiv reduceri de impozite pentru corporatii, restructurarea din temelii a asigurarilor sociale si simplificarea legislatiei muncii.

     

    La ultima conferinta, CDU a adoptat propunerile lui Merkel, care prevad asigurari de sanatate la un nivel unic si redistribuirea taxelor proportionale cu veniturile. Merkel mai vrea eliminarea unor prevederi din legislatia care protejeaza locurile de munca si inlocuirea sistemului de negocieri colective nationale cu intelegeri locale intre sindicat si patronate, precum si reducerea influentei angajatilor in consiliile de administratie ale companiilor.

     

    „Jumatate dintre cei care ar vota pentru ea nu vor reforme radicale“, spune un analist de la Universitatea Gottingen, Franz Walter. Dar sondajele arata ca nici asta nu mai conteaza: nemtii pur si simplu s-au saturat de social-democrati.

     

    Asa ca probabilitatea ca Merkel sa castige, in ciuda unei platfome mai severe decat cea a social-democratilor, e destul de mare. Ar deveni, astfel, cea mai puternica femeie din lumea vorbitoare de limba germana de la Maria Tereza incoace.