Blog

  • Poliţia din Hong Kong a demontat o tabără a manifestanţilor prodemocraţie

    Acest loc din Mongkok a fost teatrul unor ciocniri violente între protestatari, ale căror reuniuni perturbă de aproape trei săptămâni activitatea teritoriului semiautonom, şi opozanţii lor.

    Poliţia a avertizat că acest loc era următorul pe listă, după ce a demontat baricade instalate pe insula principală, la Admiralty, în apropiere de sediul puterii, şi în cartierul Causeway Bay.

    Funcţionarea Hong Kong-ului, unul dintre centrele capitalismului financiar internaţional considerat ca fiind un refugiu de stabilitate, este grav perturbată, spre nemulţumirea celor şapte milioane de locuitori.

    La începutul manifestaţiilor, protestatarii au avut parte de simpatia publicului, dar ambuteiajele, congestionarea transportului în comun, închiderea unor şcoli şi unităţi comerciale i-au nemulţumit tot mai mult.

    Înfruntând tutela chineză, manifestanţii cer demisia şefului Executivului local, Leung Cheun-ying, şi dreptul de a-l alege în mod liber în 2017 pe succesorul acestuia, în timp ce Partidul Comunist Chinez (PCC), temându-se de alte revendicări pe teritoriul chinez, intenţionează să controleze procesul electoral.

     

  • Dilma Rousseff a întrerupt o dezbatere electorală televizată după o criză hipotensivă

    Candidata Partidului Muncitorilor (PT, stânga) s-a întrerupt de două ori, apoi a cerut ca interviul, transmis în direct de televiziune, să fie întrerupt un moment.

    “Mă simt rău, îmi scade tensiunea”, i-a spus ea jurnalistei care o intervieva şi care a ajutat-o să se aşeze, după care i-a oferit un pahar cu apă.

    “Am avut o scădere de tensiune. Cred că o dezbatere cere mult de la noi”, a explicat ea ulterior, prezentând scuze telespectatorilor.

    Rousseff a participat joi seara la a doua dintre cele patru dezbateri televizate prevăzute cu adversarul său de centru dreapta, Aecio Neves.

    Dilma Rousseff a câştigat destul de clar primul tur din 5 octombrie, cu 41,59 la sută din voturi, în timp ce Neves, candidatul Partidului Social-Democra Brazilian (PSDB), nu a obţinut decât 33,55 la sută.

    Cel de-al doilea tur se anunţă extrem de disputat, în pofida diferenţei din primul tur, ecologista Marina Silva, clasată pe locul al treilea, sprijinindu-l pe candidatul social-democrat.

  • Dosarul retrocedărilor: Două persoane în arest preventiv şi două în arest la domiciliu

    Magistraţii instanţei supreme au emis, vineri dimineaţă, mandate de arestare preventivă pe numele lui Dan Costin Bengescu şi Iosif Kadas, în timp ce în cazul lui Jenică Poenaru şi al lui Sorin Ion Iacob au luat măsura arestului la domiciliu.

    În cursul serii de joi, în timpul dezbaterilor, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au disjuns propunerea de arestarea preventivă faţă de judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă din Covasna şi au stabilit ca dezbaterile în cazul lor să aibă loc în cursul zilei de vineri. Cauza a fost disjunsă faţă de cei doi pentru a se îndeplini procedurile de citare cu cei doi magistraţi.

    Procurorii DNA au cerut, joi, instanţei supreme arestarea preventivă a şase persoane vizate în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri agricole, între care cei doi judecători de la Tribunalul Covasna şi beneficiarul a peste 43.000 de hectare de teren forestier.

    Cei doi judecători – Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă – sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, după ce au făcut parte dintr-un complet al Tribunalului Covasna care a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru peste 43.000 de hectare de teren forestier şi de teren agricol, situate pe raza judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Romsilva, potrivit anchetatorilor.

    Sorin Ion Iacob este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trei infracţiuni de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, iar Dan Costin Bengescu, pentru trafic de influenţă, dare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat.

    Acuzaţiile aduse lui Iosif Kadas sunt de constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă, iar în cazul lui Jănică Poenaru, de aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de influenţă.

    Iacob, Bengescu, Kadas şi Poenaru au fost reţinuţi după audierile făcute marţi la DNA Braşov.

    În acelaşi dosar este urmărit penal şi Paltin Gheorghe Sturdza, care îşi atribuie calitatea de moştenitor al “Domeniilor Ghica” şi este beneficiarul celor peste 43.000 de hectare, acesta fiind suspectat de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, constituire a unui grup infracţional organizat, trei infracţiuni de cumpărare de influenţă.

    De asemenea, sunt urmăriţi penal Aurel Olari, suspectat de aderarea la un grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, Ioan Gheorghe Varga, suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, Andrei Poteacă, pe care anchetatorii îl suspectează de aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, şi Alina Carmen Ciocoiu, suspectată de complicitate la cumpărare de influenţă.

    Potrivit procurorilor, în 17 aprilie 2012, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea avocatului Ioan Adam, în prezent deputat, cu sprijinul lui Paltin Gheorghe Sturdza, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, din care au făcut parte Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, din judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

    “Decizia judecătorească ar fi fost pronunţată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, respectiv fără prezenţa vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reţinută de instanţele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945. Astfel, a fost creat un prejudiciu, în sarcina RNP Romsilva, de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier)”, au scris procurorii în ordonanţele de reţinere şi de efectuare a urmăririi penale.

    Imediat după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, Ioan Adam, împreună cu Gheorghe Sturdza Paltin, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi deputatul Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei, cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească.

    “Pentru a reuşi punerea în aplicare a deciziei presupus frauduloase a Tribunalului Covasna, inculpatul Adam Ioan împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza a promis lui Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin şi Hrebenciuc Viorel, bani sau alte foloase, iar aceştia din urmă au promis, la rândul lor, că vor determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri”, au precizat procurorii.

    Sorin Ion Iacob şi Iosif Kadas sunt acuzaţi că, din 2013 şi până în prezent, au acţionat, împreună cu o altă persoană, urmărind să obţină venituri din trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. Aceştia ar fi intervenit pentru a-i ajuta pe Dan Costin Bengescu şi pe membrii grupului acestuia la urgentarea punerii în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi la vânzarea rapidă terenului forestier în suprafaţă de 43.227 de hectare dobândit prin hotărârea judecătorească de la Tribunalul Covasna. De asemenea, cei doi ar fi intervenit pentru dobândirea ilegală de proprietăţi imobiliare, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile, de către mai multe persoane.

    În sprijinul acestor intervenţii, Iacob şi Kadas ar fi cooptat persoane cu influenţă la nivel politic, între care Aurel Olari şi Jănică Poenaru.

    “Începând cu anul 2014, inculpaţii Iacob Sorin Ion şi Kadas Iosif, pentru atingerea obiectivelor grupului infracţional organizat din care fac parte, au promis şi au dat bani unor persoane care au influenţă sau au lăsat să se creadă că au influenţă (Olari Aurel, Jănică Poenaru,) asupra mai multor funcţionari publici din cadrul Comisiilor judeţene de fond funciar Bacău şi Suceava, din cadrul comisiilor locale de fond funciar, Direcţia Silvică Bacău, directorul general al ROMSILVA etc. şi asupra unor judecători instanţa care urmează să soluţioneze dosarul ce are ca obiect revizuirea deciziei presupus frauduloase a Tribunalului Covasna”, au mai arătat procurorii.

    Alina Carmen Ciocoiu este suspectată că, începând din 16 iulie 2013, ar fi cerut şi primit, în numele lui Sorin Ion Iacob, sume mari de bani de la mai multe persoane care erau interesate să obţină titluri de proprietate pentru mai multe imobile. În schimb, Iacob ar fi trebuit să intervină la funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea sau retrocedarea dreptului de proprietate, din Bucureşti şi judeţele Suceava, Călăraşi şi Mureş.

    DNA a anunţat, miercuri seară, că în dosarul retrocedărilor sunt urmăriţi penal şi deputaţii Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, senatorul Ilie Sârbu şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.

    Hrebenciuc, Adam şi Crăciunescu sunt inculpaţi, iar Sârbu are calitatea de suspect.

    La DNA Braşov au fost audiaţi, miercuri, şi soţia lui Ioan Adam, judecătoarea Roxana Adam, precum şi prinţul Paul şi prinţesa Lia.

    Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Paul Philippe şi Lia Georgia, cu sprijinul juristei lor, Alina Carmen Ciocoiu, şi pretinzând că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală a României, “au cumpărat influenţă de la Iacob Sorin Ion”. Iacob le-ar fi promis celor doi că va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la funcţionari cu atribuţii în reconstituirea dreptului de proprietate pentru obţinerea mai multor terenuri şi clădiri.

  • Vrancea: O poliţistă în stare de ebrietate a intrat cu maşina într-un chioşc rănind-o pe vânzătoare

    Vineri dimineaţă, poliţiştii rutieri din Focşani au fost sesizaţi că la ora 4:25, pe Bulevardul Unirii, din Focşani, un autoturism marca BMW X5 a intrat cu viteză într-un chioşc în care se afla vânzătoarea, femeia fiind rănită şi transportată la Spitalul de Urgenţă “Sfântu Pantelimon” din municipiu, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

    Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că maşina era condusă de o tânără de 26 de ani, din Odobeşti, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care imediat după accident a părăsit zona unde a avut loc accidentul, fiind identificată ulterior.

    Paula Monica Gogu, poliţistă la Serviciul Economic în cadrul IPJ Vrancea, se afla la volanul autoturismului BMW X5, aparţinând unui coleg de-al său, când a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un chioşc de pe bulevardul Unirii.

    Vînzătoarea care se afla în chioşc în acel moment a fost rănită şi a scăpat cu viaţă pentru că a reuşit să iasă înainte ca acesta sa fie distrus în totalitate de maşina condusă de către poliţistă, potrivit martorilor acccidentului, care susţin că poliţista şi colegii săi cu care se afla în maşină, Cornel Vizitiu şi Costel Badiu, au plecat de la locul accidentului fără să îşi anunţe ceilalţi colegi despre incident.

    După mai bine de o oră, poliţista a mers la sediul Poliţiei şi a fost recunoscută de către taximetriştii care se aflau în staţie la momentul accidentului, ulterior ea recunoscând comiterea faptei.

    “În această dimineaţă, la ora 4.25, poliţiştii focşăneni au fost sesizaţi că pe Bulevardul Unirii, din municipiul Focşani, s-a produs un eveniment rutier. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că o tânără de 26 de ani, din Odobeşti, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii, a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un chioşc aflat pe trotuar. Persoana care se afla în interiorul acestuia a fost rănită. Iniţial, conducătoarea auto a părăsit locul accidentului, fiind identificată ulterior de către poliţişti. Aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest şi a rezultat o alcoolemie de 0,56 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat inspectorul principal Bogdan Toader, ofiţerul de presă al IPJ Vrancea.

    Mai multe persoane care au văzut-o pe poliţistă în trafic au spus că înainte de a se urca la volan ea ar fi băut la un bar din Focşani, apoi ar fi plecat cu maşina şi ar fi făcut slalom pe Bulevardul Unirii până să ajungă în zona în care a avut loc accidentul.

    “Am înţeles de la martori că venea cu 150 de km/h, a vrut să evite denivelările, a pierdut controlul şi a intrat aici. Sora mea este rău, vă daţi seama. A înghesuit-o aici, în fiarele acestea. În maşină s-a găsit o sticlă de vin, şampanie, ce-o fi fost, era băută mai bine de jumătate. Ea era beată”, a declarat Vasilică Halici, fratele femeii rănite, aflată în chioşcul distrus de maşina condusă de poliţistă.

    La ora transmiterii acestei ştiri, poliţista se află la sediul Poliţiei, unde este audiată de către procurori.

    Femeia rănită a rămas în spital, fiind în afara oricărui pericol.

  • Ministrul liberian al Transporturilor s-a plasat voluntar în carantină, din cauza Ebola

    “M-am plasat în carantină deoarece şoferul meu încă mă conducea când s-a îmbolnăvit. Deşi nu am avut contact direct cu el, am făcut-o din precauţie”, a declarat ministrul într-un comunicat difuzat joi, la Monrovia.

    “Voi rămâne la distanţă timp de 21 de zile, aşa cum recomandă regulile medicale pentru acest virus”, a precizat Cassell-Bush, care a preluat portofoliul Transporturilor în august.

    Pe de altă parte, preşedinta Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, a anunţat că Germania a promis să asigure conducerea unui centru de tratare a virusului Ebola în curs de construcţie la Paynesville, o suburbie situată la est de Monrovia.

    Decizia a fost anunţată de coordonatorul german pentru Ebola, Walter Johannes Lindner, primit miercuri de Ellen Johnson Sirleaf, potrivit unui comunicat al Cabinetului preşedintei liberiene.

    Liberia, ţara cea mai afectată, dispune de şase centre de tratare a Ebola din 28 prevăzute şi de 620 de paturi din 2.930 necesare, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

  • Vladimir Putin şi Angela Merkel au în continuare “divergenţe serioase” pe tema Ucrainei

    “Există în continuare divergenţe serioase privind geneza conflictului intern ucrainean, precum şi cauzele profunde a ceea ce se întâmplă în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru agenţiile de presă ruseşti.

    Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel joi seara târziu la Milano, în Italia, în cadrul summitului euro-asiatic Asem.

    “În cursul acestei întrevederi prelungite (de două ore şi jumătate) şi detaliate, Putin şi Merkel au verificat minuţios punerea în aplicare a acordurilor semnate la Minsk” la 5 septembrie, care au permis instaurarea unui armistiţiu – încălcat în mod repetat – în estul Ucrainei între separatişti şi forţele loiale Kievului, a precizat Peskov.

    Tot în cadrul summitului Asem, preşedintele rus se va întâlni, pentru prima oară de la sfârşitul lui august la Minsk, cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko, ce acuză Moscova că susţine separatiştii din estul Ucrainei.

    Aceasta va avea loc în prezenţa mai multor lideri europeni, între care Angela Merkel, preşedintele francez François Hollande, premierul britanic David Cameron şi cel italian Matteo Renzi, precum şi a liderilor UE Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy.

    Merkel a avut deja o întrevedere, joi, cu Poroşenko. Cei doi lideri au deplâns faptul că numeroase puncte, acceptate de cele două părţi în cadrul acordurilor de la Minsk, nu au fost puse în aplicare pentru a permite o încetare a focului completă, potrivit unei surse guvernamentale ucrainene.

     

  • P3 semnează cea mai mare tranzacţie imobiliară pe segmentul industrial-logistic încheiată vreodată în România

    Peter Bečár, managing director în CEE al P3 a declarat: “P3 şi-a dublat dimensiunea pe parcursul ultimului an, după o serie de achiziţii foarte mari în Italia şi CEE.”

    Parcul logistic din Bucureşti este cel mai mare dintre cele trei active achiziţionate de către P3 şi cea mai mare dezvoltare logistică existentă în România. Acesta oferă 215.000 mp de spaţii de depozitare şi 40 de hectare de teren pentru dezvoltare în proximitatea Bucureştiului. Parcul are acces direct la autostrada A1, parte din Coridorul IV Pan-European de transport, şi la calea ferată cu propriul terminal. Printre chiriaşi se numara Carrefour, Tibbett Logistics, Gebrüder Weis, eMag şi Interbrands.

    Parcul logistic din Błonie este situat la 27 de kilometri vest de centrul oraşului Varşovia, şi în apropiere de drumul naţional 92.  Parcul este deservit  de autostrada A2 (Varşovia-Poznan-Berlin), care este situate la doar 9 km distanţă, având conexiuni facile cu zona de nord (Gdansk) şi sud (Katowice) din Polonia. Centrul logistic cuprinde 12 unităţi moderne de închiriat în Varşovia, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 177.000 mp. Printre chiriaşi se numără companii precum Bayer, IBM, Orange, Triumph şi Allegro.

    Al doilea activ, parcul de lângă Piotrków beneficiază de asemenea, de legături excelente în ceea ce priveşte transportul. Acest parc logistic este aproape de două rute foarte importante: autostrada E67 (care leagă Varşovia de Silezia) şi autostrada A1 (care leagă nordul de sudul Poloniei). Parcul oferă 75.000 mp de spaţii de depozitare, având  Kühne & Nagel, FM Logistic şi InPost ca şi chiriaşi majori.

    Gijs Klomp, director general şi director al departamentului de investiţii al JLL în România a comentat: “Intrarea pe piaţă a unui investitor instituţional de o asemenea anvergură, specializat în logistică, confirmă potenţialul uriaş al sectorului industrial din România şi este o dovada incontestabilă că apetitul investitorilor pentru proprietăţi din România este în creştere. Aceasta este cea mai mare tranzacţie de pe piaţa industrial-logistică semnată vreodată în România şi una din primele două cele mai mari tranzacţii pe plan local de la declanşarea crizei, care implică achiziţia unui singur activ.”

    P3 este un proprietar specializat, dezvoltator şi manager de proprietăţi  logistice în Europa. Compania este activă în toată Europa, baza de active P3 va cuprinde în momentul de faţă144 de depozite răspândite în nouă ţări şi un portofoliu de terenuri cu PUZ pentru mai mult de 1.450.000 mp de dezvoltări ulterioare.

    JLL (NYSE: JLL) este o firmă specializată în servicii profesionale şi de management al investiţiilor, dedicate domeniului imobiliar, servicii oferite clienţilor care doresc să obţină valoare adăugată prin deţinerea, închirierea sau investiţiile în proprietăţi imobiliare. Înregistrând venituri anuale globale de 4 miliarde dolari SUA, JLL activează în 75 de ţări şi peste 1.000 de locaţii din întreaga lume.

  • Piaţa rezidenţială de lux a Capitalei: Cu 275% mai multe proiecte noi în 2014

    Studiul analizează proiectele livrate în acest an şi pe cele aflate în construcţie în zona de lux a Bucureştiului (Primăverii, Kiseleff – Aviatorilor, Dorobanţi – Capitale), tipologia unităţilor şi preţurile de tranzacţionare şi indică un „boom” al construcţiilor rezidenţiale pe acest segment, comparativ cu ultimii doi ani. Astfel, numărul de proiecte livrate în anul 2014 sau în construcţie este cu 275% mai mare decât numărul total de proiecte livrate în ultimii doi ani. Conform datelor extrase de HomeFinders.ro, în primele 9 luni ale anului 22 de blocuri au fost deja finalizate sau sunt în curs de finalizare, în timp ce în perioada 2012 – 2013 au fost construite doar 8 proiecte rezidenţiale.

    Cea mai atractivă zonă pentru dezvoltatori este zona Primăverii, unde se înregistrează un număr de 11 blocuri, deja finalizate sau în stadiu avansat de construcţie. Aceasta este urmată de Kiseleff – Aviatorilor, cu un număr total de 9 proiecte. Pe ultimul loc se situează zona Dorobanţi – Capitale, unde un singur proiect a fost finalizat anul acesta şi încă unul este programat pentru anul viitor. Astfel, zona Primăverii însumează un număr de 49 de blocuri noi construite după anul 2000, în timp ce în Kiseleff – Aviatorilor se regăsesc 47 de proiecte, iar în Dorobanţi – Capitale 22.

    Analizând şi preţurile de tranzacţionare, studiul HomeFinders.ro relevă faptul că zonele de lux unde s-au construit cele mai multe proiecte rezidenţiale prezintă şi cele mai mari preţuri. Astfel, cele mai ridicate preţuri sunt în zona Primăverii, unde preţul mediu pe metru pătrat util este de 3.396 euro. Acesta este urmat de Kiseleff – Aviatorilor, unde preţul mediu pe metru pătrat util este de 3.215 euro. La nivelul întregului segment de lux, cel mai mic preţ se înregistrează în zona Dorobanţi – Capitale: 2.910 euro pe metru pătrat util.

    Creşterea numărului de proiecte pe segmentul de lux indică o redobândire a încrederii în piaţa imobiliară, exprimată în prezent de dezvoltatori. În ciuda acestui fapt, nivelul numărului de tranzacţii de vânzare se menţine la un nivel scăzut, iar acest segment de piaţă al Capitalei încă este dominat de tranzacţiile de închiriere. Tendinţa din ultimii ani a proprietarilor de a orienta proprietăţile spre închiriere în loc de vânzare se menţine, unele dintre proiectele din această zonă fiind destinate doar acestui scop. Conform datelor HomeFinders.ro, în zonele studiate în perioada 1 ianuarie 2013 – 31 august 2014 pe piaţa liberă s-au vândut mai puţin de 50 de unităţi în blocuri construite după anul 2000.

    Segmentul rezidenţial de lux din Capitală înregistrează un număr mult mai mic de tranzacţii decât cel premium, care se transformă într-o piaţă activă. Cele două pieţe au, astfel, comportamente diferite: sectorul premium se confruntă cu un deficit de oferte care să satisfacă cererea crescută, iar cel de lux cu un deficit de cerere care să acopere abundenţa de oferte.

    “Pe segmentul premium al Capitalei, adresat persoanelor cu venituri mari, cererea solvabilă este într-o creştere vizibilă şi se manifestă printr-o decizie mult mai rapidă de achiziţie din partea clienţilor. În contextul în care proprietăţile din segmentul mediu-plus şi premium se tranzacţionează mai rapid, considerăm că există premisele pentru o revenire a cererii de achiziţie şi pe segmentul de lux al pieţei”, explică Matei Maloş, Managing Partner HomeFinders.ro.

    În ceea ce priveşte tipurile de unităţi din noile blocuri ale celor trei zone de lux, se remarcă dominanţa apartamentelor de 3 şi 4 camere. Garsonierele şi apartamentele de două camere nu se află în aria de interes a dezvoltatorilor, întrucât nu există cerere pentru acestea din partea publicului ţintă.

    HomeFinders.ro este prima companie de consultanţă imobiliară dedicată exclusiv cumpărătorilor. Fondată în 2011, firma reuneşte o echipă de 15 consultanţi; de la înfiinţare, HomeFinders.ro a asistat achiziţii de o valoare totală de peste 30 de milioane de euro.

  • Boris Billich: Mercedes-Benz este singurul brand premium care creşte în România

    Boris Billich este cel de-al doilea german care vine la conducerea reprezentanţei locale a Daimler, în ultimii opt ani. Predecesorul său, Michael Grewe, a condus compania atât în perioada de creştere 2007-2008, cât şi în anii de scădere, dar noul director a intrat în companie pe un nou trend ascendent al pieţei.

    În primele opt luni ale acestui an, Mercedes-Benz a fost singurul brand premium dintre cele trei mari germane care a crescut, avansul punctat fiind de peste 17% la aproape 1.500 de autoturisme, în timp ce BMW a scăzut cu 2% la 1.100, iar Audi şi-a micşorat numărul de maşini noi înregistrate cu 11% la 890 de unităţi, potrivit Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Creşteri au mai punctat şi cei de la Land Rover, de 20%, sau Volvo, de 13%, dar volumele acestora sunt sub cele înregistrate de cei trei constructori germani.

    „Segmentul premium este stabil anul acesta datorită nouă. Nu este însă o situaţie neaşteptată. În ultimii ani, vânzările de maşini premium pe piaţa locală au crescut mai repede decât piaţa sau au crescut în timp ce piaţa scădea. Acest lucru trebuia să se oprească la un moment dat, altfel s-ar fi ajuns la o piaţă dominată de segmentul premium, ceea ce nu se poate.

    De asemenea, programul Rabla a fost reînnoit, iar piaţa a fost puternic susţinută de acest program, în timp ce nimeni nu cumpără un Audi sau un Mercedes-Benz prin acest program. Astfel, situaţia este explicată atât de un stimul extern, programul Rabla, cât şi de evoluţia normală a pieţei“, explică Boris Billich.

    Poate continua creşterea în condiţiile actuale pe segmentul premium, având în vedere că acesta stagnează, în timp ce înmatriculările de autoturisme noi per total urcă cu 25%?
    „Dacă ne uităm la cota segmentului premium, aceasta este mai mare acum decât era în 2008. Dar este şi o tendinţă ce va continua în viitor. România devine tot mai bogată, economia locală creşte mai repede decât media europeană, desigur, cu suişuri şi coborâşuri, dar per total creşte, ceea ce înseamnă că per total clienţii caută şi îşi permit maşini mai noi, mai performante şi mai bune. În următorii 10-15 ani România se va putea compara cu Italia din punctul de vedere al cotei segmentului premium din piaţa totală“, a subliniat Billich. În Italia, cele trei mărci germane, alături de ceilalţi jucători din segmentul superior, au reprezentat în primele nouă luni ale anului aproape 15% din piaţă, potrivit datelor ANFIA, în timp ce pe piaţa locală acestea reprezintă circa 13%.

    În România anului 2007, ultimul an de creştere înregistrat de piaţa locală, Audi, BMW şi Mercedes-Benz înregistrau cumulat o cotă de piaţă de 2,5%. Anul trecut, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), tot cele trei mărci au ajuns să reprezinte 11% din total piaţă autoturisme, în condiţiile în care brandurile premium au revenit încă din 2010 şi 2011 pe plus, pe o piaţă ce continuă să scadă puternic, la valori comparabile cu cele de la finalul anilor ’90.

    Pe de altă parte, Mercedes-Benz a reuşit să crească în acest an pe piaţa locală, în timp ce BMW şi Audi au scăzut, prin lansarea de noi modele, pe noi segmente. „Creştem pentru că avem modele atractive pentru clienţi, pentru că în urmă cu doi ani am demarat reînnoirea gamei Mercedes-Benz şi avem cea mai «sexy» gamă din segmentul premium, pornind de la A-Klasse şi CLA sau GLA, ce ne-au deschis uşa către clienţi noi. Spre exemplu, la segmentul SUV-urilor compacte, BMW şi Audi nu au avut un concurent pentru X1, respectiv Q3, iar acum au prin GLA. Lucrăm împreună cu toate diviziile, inclusiv cea financiară, pentru a oferi cea mai bună ofertă“, a spus şeful Mercedes-Benz România.

    Tot anul acesta constructorul german a venit şi în România cu noul V-Klasse, limuzina-van a mărcii, ce preia elemente de lux de la E şi S-Klasse şi le combină cu polivalenţa unui van. „V-Klasse reprezintă combinaţia ideală între o limuzină şi un vehicul de familie, mai ales în weekenduri şi când se merge în vacanţă. Foarte util este atunci când mergem în ţară la dealeri deoarece putem avea şedinţele în spate. Desigur, nu este o alternativă la S-Klasse, dar pentru companii cu businessuri prin România reprezintă o alternativă“, a spus Billich. Tot pe un nou segment a fost lansat şi AMG GT, coupe sportiv ce concurează direct cu Porsche 911.